Arhive lunare: Aprilie 2014

SAGA FAMILIEI VIALHE 17 de Claude Michelet, traducere de Mihai-Athanasie Petrescu

Câinele lătră cu furie auzind-o pe vecină întorcându-se, dar, recunoscând-o, tăcu. Léon se trezi brusc şi ascultă. Tot mai ploua. Era gata să adoarmă la loc, dar deodată îşi dădu seama că nu e în patul lui. O dădu cu blândeţe la o parte pe una dintre surori care se lipse de el, se ridică şi îşi căută, pe dibuite, saboţii.

Frigul umed îl cuprinse imediat ce ieşi în curte. Alergă până la casă, lipi urechea de uşă. Nimic, nu se auzeau ţipete, copilul se născuse.. Apăsă clanţa, împinse uşa, şovăi o clipă.

–         Intră! spuse tatăl său.

Lumina îl surprinse şi îl zăpăci. Câteva clipe nu recunoscu încăperea: lampa mare a doctorului răspâdea o lumină cu care nu era obişnuit. Erau clare până şi locurile cele mai îndepărtate, acolo unde opaiţul familiei era incapabil să facă faţă.

Apoi văzu mâncarea şi sticlele pe masă şi se întrebă de unde naiba le scosese taică-său. Cu siguranţă nici din cămară, nici din dulap, al căror conţinut îl cunoştea el prea bine.

{n fine, prin uşa deschisă, o văzu pe mama lui. Se apropie, sfios. Nici pe ea nu o recunoştea. Se obişnuise să o vadă grasă şi greoaie, o regăsea subţire şi uşoară.

–         Uită-te, cel puţin, la sora ta, spuse mama.

Aruncă, decepţionat, o privire înspre leagăn: ar fi preferat un frate. Trei surori, era prea mult.

– Hai, vino să mănânci cu noi, îl îndemnă doctorul, şi să bei o duşcă. De-acum eşti bărbat, eşti din secolul trecut, nu ca sora ta!

 

Din această primă noapte a secolului, Léon păstră toată viaţa o amintire minunată, iar primul lucru pe care i-l povesti lui Pierre-Edouard când îl întâlni a doua zi fu acest memorabil revelion.

–         Am băut şi şampanie, na!

Trebui să-i explice prietenului său ce e aia şampanie, ce gust are, ce culoare, în ce sticlă bizară se ţine şi despre dopul misterios pe care nu-l poţi pune la loc după ce l-ai scos.

–         Doctorul mi-a spus că special se face aşa, ca să nu mai poţi astupa sticla şi s-o bei pe toată. Aşa am şi făcut cu doctorul şi cu tanti Lacoste. Tata n-a vrut să bea.

–         De ce?

–         Îi era ruşine.

–         Şi, e bună?

–         Înţeapă şi are o spumă care te face să râgâi…Şi e scumpă! Mi-a zis tata că face poate mai mult de zece franci sticla! Să te îmbolnăveşti, nu alta! Apoi, ştii, doctorul nici n-a vrut să –i plătim pentru munca lui.

–         Păi, era obosit?

–         Nu, că a venit s-o facă pe soru-mea să se nască. A zis că e gratis pentru că e prima lui clientă din

secolul ăsta. E o chestie!

Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria Claude Michelet

29 APRILIE – ZIUA VETERANILOR DE RAZBOI de Mihai-Athanasie Petrescu

29 aprilie este trecuta in calendar ca Ziua Veteranilor de Razboi. O sarbatoare a celor care au fost in batalie si au avut norocul sa vina acasa.  In cinstea celor care mai sunt si in memoria celor care au plecat dintre noi, printre care si taticul meu, poezia lui Gheorghe Lacatusu (Preluata din revista ORIZONT AVIATIC, a marelui nostru prieten Cornel Marandiuc).

709Maistru Principal (veteran de razboi) ATANASIE PETRESCU

PRIVEŞTE CUM SE DUC VETERANII !
Col. (r) Gheorghe Lăcătuşu

 

Priveşte, copile, cum trec veteranii
În şiruri tăcute, bătrâni luptători
Se duc! Se topesc! Şi-odată cu anii
Dispar în neant, anonimi călători.

Se sting veteranii, lăsaţi în uitare,
Încet, în tăcere şi-n lacrimi se sting.
Şi nimeni nu-i plânge! Pe nimeni nu doare
Că mor veteranii! Nici ei nu mai plâng!

Priveşte-i! Mai mişcă! Mai sunt încă vii!
Şi-aşteaptă să sune… un ultim atac,
Căci astăzi sunt iarăşi în linia-ntâi
Şi-aşteaptă semnalul! Şi rabdă! Şi tac!

Priveşte-i trecând, resemnaţi spre vecie,
Păşind maiestuos, ca lumea să ştie
Că n-au cerşit, nu s-au plâns, n-au crâcnit!
Au luptat, au muncit, au tăcut… şi-au murit!

De-ai fost general sau simplu soldat
Pe front nu contează! Nu este o lege
Să-ţi apere gradul. Eşti doar un bărbat
În lupta cu moartea. Şi moartea n-alege!

Din est până-n vest, întregul pământ
Cu sângele lor în război l-au udat.
Cu trupuri uitate sub cruci de mormânt
Tot drumul Golgotei a fost jalonat!

Iar cei ce-au scăpat de cumplitul infern
La matcă întorşi au fost aşteptaţi
Potrivit obiceiului nostru etern
La Aiud, la Sighet, la Piteşti, la Galaţi.

De-aceea, copile, când trec veteranii
Cu feţele supte, ca de sfinţi bizantini
Opreşte-te-n loc, căci ei sunt titanii
Istoriei noastre! Şi lor să te-nchini!

Sunt candele sfinte! Cât pâlpaie încă
Mai dă-le onoruri! Aceşti oameni trişti
Ţi-au clădit viitorul în piatră şi-n stâncă
Şi-au murit pentru tine, ca tu să exişti!

Şi-acuma priveşte cum trec veteranii
În şiruri tăcute, eroi cerşetori!
Se duc! Se topesc! Şi-odată cu anii
Dispar în neant… inutili trecători!

Col. (r) Gheorghe Lăcătuşu
veteran de război

 

Scrie un comentariu

Din categoria Evenimente

ZILELE BRASOVULUI de Mihai-Athanasie Petrescu

O modă apărută după 1990 cere ca orice localitate să îşi serbeze “Zilele”. Braşovul nu a ocolit acest trend, dar, ca orice personalitate care se respectă, a sincronizat noua tendintă cu vechile tradiţii locale, cu străvechea Sărbătoare a Junilor.

Imi permit sa citez aici, fără intervenţii, articolul publicat cu această ocazie de brasovultau.ro :

http://brasovultau.ro/articol/stiri/zilele-brasovului-programul-complet-al-evenimentului.html

zilele-brasovului-programul-complet-al-evenimentului-thumb-0

Începând de joi, 24 aprilie, Braşovul îmbracă din nou straie de sărbătoare cu ocazia sărbătorii tradiţionale Zilele Braşovului, a XII-a ediţie.
„Sperăm să avem parte de zile cât mai frumoase, astfel încât braşovenii şi turiştii să participe la toate evenimentele din această perioadă. Am încercat să avem un program cât mai variat, astfel încât să satisfacem toate gusturile. Eu cred că Zilele Braşovului înseamnă, în primul rând, o ocazie de a promova valorile şi tradiţiile specifice acestei zone şi abia după aceea de a aduce artişti renumiţi din ţară. Tocmai de aceea componenta locală ocupă o mare parte din activităţile acestui eveniment. Şi anul acesta, zilele oraşului sunt un prilej pentru toţi braşovenii, dar şi pentru turişti, de a sărbători Braşovul, cel mai frumos şi cel mai verde oraş din România”, a declarat George Scripcaru,  primarul municipiului Braşov.
Şi în acest an, această sărbătoarea nu este doar un prilej de bucurie pentru braşoveni şi turişti, ci şi o oportunitate de a promova valorile locale. Din 2014, de Zilele Braşovului, scena din Piaţa Sfatului va fi pusă la dispoziţia artiştilor braşoveni aflaţi la început de drum, care doresc să folosească acest prilej pentru a se face cunoscuţi. Anul acesta, cele patru trupe braşovene care şi-au exprimat această intenţie (Jockers, King’s Project, Frappe şi The Band) vor evolua în deschiderea concertelor  de vineri şi sâmbătă.
Joi se va deschide cu Târgul de flori şi Târgul de bunătăţi din Piaţa Sfatului şi Târgul meşteşugarilor, lângă Parcul Nicolae Titulescu.
Vineri va fi prima zi de concert, în Piaţa Sfatului. După evoluţia celor două trupe braşovene, din deschidere, de la ora 19.30 va începe show-ul formaţiei HOLOGRAF, care se va încheia cu un foc de artificii.
Sâmbătă la întâlnirea cu publicul vor veni DJ PROJECT şi ANDREEA BALAN, după ce, tot în deschidere, vor evolua alte două trupe din Braşov.
Tot sâmbătă, însă dimineaţă, iubitorii atletismului vor putea participa la ediţia a III – a a Braşov Marathon, eveniment organizat de Clubul pentru Protecţia Naturii şi Turism Braşov
Evenimentul cel mai aşteptat din Timpul Zilelor Braşovului, Parada Junilor, care va avea loc duminică, va începe de la ora 11.00 şi se va desfăşura pe traseul devenit deja tradiţional: Piaţa Unirii, str. C-tin Brâncoveanu, Str. G. Bariţiu, str. Mureşenilor, Bd. Eroilor, Str. Republicii, Piaţa Sfatului, Str. Apollonia Hirscher, str. Poarta Schei, str. Prundului, Piaţa Unirii, Pietrele lui Solomon.
Tot duminică, iubitorii de folclor vor avea ocazia să îşi asculte artişti de muzică populară preferaţi în cadrul unui concert folcloric, începând cu ora 17.00.
În agenda Zilelor Braşovului mai sunt incluse şi festivităţi, evenimente teatrale, cinecluburi, concursuri sau spectacole organizate de instituţiile de cultură din Braşov, fie ele din subordinea Primăriei sau Consiliului Judeţean, ori asociaţii şi organizaţii care îşi desfăşoară activitatea în Braşov.

JOI, 24 APRILIE 2014
Piaţa Sfatului                     Târg de flori
Targ de bunatati
Parcul N. Titulescu                Târg de meşteşugari
VINERI, 25 APRILIE 2014
Piaţa Sfatului                     Târg de flori
Targ de bunatati
Parcul N. Titulescu                Târg de meşteşugari
CONCERTE:
18.00 Jockers – local band ( 45 min. )
18.45 King’s Project – local band ( 45 min. )
19.30 Holograf ( 1h 10 min. )
Foc de artificii
SÂMBĂTĂ, 26 APRILIE 2014
Piaţa Sfatului                     Târg de flori
Targ de bunatati
Promenada parcului N. Titulescu        Târg de meşteşugari
8.00- 15.00                                                         Ediţia a III – a a Braşov Marathon organizat de Clubul pentru
Protecţia Naturii şi Turism Braşov
Traseu: -Appollonia Hirscher, Castelului, Aleea Tiberiu Brediceanu
în intervalul orar 8.00 –  8.20
– Aleea Tiberiu Brediceanu, Suişul Castelului, Castelului( pe
Trotuar), Diaconu Coresi în intervalul orar 10.30 – 15.00
CONCERTE
17.40 Frappe – local girls band ( 35 min. )
18.15 The Band – local band  ( 45 min. )
19.00 DJ Project ( 1 h )
20.00 Andreea Balan ( 1h 10 min. )
DUMINICĂ, 27 APRILIE 2014
Piaţa Sfatului                     Târg de flori
Targ de bunatati
Promenada parcului N. Titulescu        Târg de meşteşugari
Parada Junilor – 10. 30
Traseu: Piaţa Unirii, str. Brâncoveanu, Str. G. Bariţiu, str. Mureşenilor, Bd. Eroilor, Str. Republicii, Piaţa Sfatului,
Str. Apollonia Hirscher, str. Poarta Schei, str. Prundului, Piaţa Unirii, Pietrele lui Solomon
Concert extraordinar de muzica populara de la   17.00
Ansamblul Măgura Codlei
Program artistic Comunitatea greacă din Braşov
Ansamblul Tara Bârsei
Radu Ciordaş
Angela Rusu
 
ALTE EVENIMENTE
JOI, 24 APRILIE 2014
Biblioteca Judeţeană    „George Bariţiu” Braşov
Mansarda Casei Baiulescu
14.30                        Premierea cititorilor fideli bibliotecii
pe anul 2013, eveniment în cadrul Săptămânii
Naţionale a Bibliotecilor
Mansarda Casei Baiulescu
17.30                                                                     Cineclub francofon organizat de
Biblioteca Franceză şi Alianţa Franceză
Sala „Patria”
19.00                                                         Masterclass Internaţional de Dirijat
ediţia a II-a- Cristian Oroşanu concert simfonic
Teatrul „Sică Alexandrescu” Braşov
(sala Studio)                                                       American Buffalo – de David Mamet
regia: Vlad Massaci,
19.00                                                                        scenografia: Andu Dumitrescu
VINERI, 25 APRILIE 2014
Biblioteca Judeţeană „George Bariţiu” Braşov
Mansarda Casei Baiulescu
12.00    Atelier de bibliobijuterii, eveniment
în cadrul Săptămânii Naţionale a Bibliotecilor
18.00                                                                    Jocuri pentru voluntari susţinute
de Asociaţia Colors Braşov
Librăria „Şt.O.Iosif” Braşov
18.00                                                                     Clubul de lectură
moderator: Ana Oniţă
Teatrul „Sică Alexandrescu” Braşov
(sala Studio)
19.00                         Trei femei înalte- de Edward Albee
regia: Sânziana Stoican, scenografia: Valentin Vârlan
Centrul Cultural Reduta
19.00                                                                       Concert -Illenyi Katica
SÂMBĂTĂ, 26 APRILIE 2014
Teatrul Arlechino Braşov
10.00                                                                    Ratuşca Cea Urâtă – de Valentin Dobrescu
regia artistică şi scenografia: Valentin Dobrescu
muzica: Alin Macovei Moraru
Teatrul Strada
(Casa Memorială Ştefan Baciu)
12.00                                                                     Magique
scenariul, regia şi ilustraţia muzicală: Silvian Duică
scenografia, construcţie păpuşi: Daniel Rosca
pictura: Diana Popescu
Teatrul „Sică Alexandrescu” Braşov
(sala Studio)
19.00                                                                     Nişte Fete – de Neil LaBute
regia: Gelu Colceag, scenografia: Ştefan Caragiu
Filarmonica Braşov
(Sala „Patria”- sala muzicii de cameră )
19.00                        Recital Cameral
solist: Anton Niculescu – violoncel
Opera Braşov                    Silvia – operetă de E. Kalman
18.30                        dirijor: Dorel Munteanu, regia: Anda Tăbăcaru-Hogea
DUMINICĂ, 27 APRILIE 2014
Teatrul Arlechino Braşov
10.30 şi 12.00                                                    Fluierul Fermecat  – de Adrian Găzdaru
regia artistică: Adrian Găzdaru
scenografia: Gelu Rîscă, muzica: Cătălin Creţu
Teatrul „Sică Alexandrescu”Braşov
( sala Operei Braşov)
19.00                                                                           Fazanul – de Georges Feydeau
regia: Cristian Hadji – Culea, decorul: Ştefan Caragiu,
costumele: Liliana Cenean, coregrafia: prof.Doina
Enache şi Csongor Kicsi
EXPOZIŢII
1 – 30 APRILIE 2014
Muzeul Civilizaţiei Urbane a Braşovului
(marţi – duminică, 9.00 – 17.00)                      Expoziţia temporară„Tradiţii şcolare braşovene
în liceele Johannes Honterus şi Andrei Şaguna”
1 – 30 APRILIE 2014
Muzeul de Artă Braşov
(marţi – duminică, 10.00 – 18.00)                    Expoziţia „Maeştri ai picturii româneşti.
Colecţia Lucian Pop”
1 – 30 APRILIE 2014
Muzeul de Etnografie Braşov
(marţi – duminică, 9.00 – 17.00)          Expoziţia temporară: „Urmele mocanilor
săceleni în Dobrogea”
1 – 30 APRILIE 2014
Muzeul Casa Mureşenilor Braşov
(luni – sâmbăta: 10.00 -17.00)
(marţi -vineri: 9.00 – 17.00)                              Expoziţia temporară: „Copilăria de altădată”
colecţionar: Marian Spătaru
17 APRILIE – 17 MAI 2014
Sala „Patria” – Foaierul                                      Expoziţia de fotografie: „Despre Juni”
Colecţia fotografului Vlad Dumitrescu
1 – 30 APRILIE 2014
Galeria KronArt
(str. Postăvarului nr.18)                                     Expoziţia: „ RIMPFONY”, despre adevăratele valori ale omenirii
a artistului plastic Gabriel Stan

 

Scrie un comentariu

Din categoria Evenimente, Uncategorized

SAGA FAMILIEI VIALHE 16 de Claude Michelet, traducere de Mihai-Athanasie Petrescu

 

3.

Léon se ridică cât putu de încet, cu mare grijă să nu facă zgomot. Se strecură afară din vizuina în care dormeau, strânse una în alata, trei mogâldeţe acoperite cu o pătură veche.

Ştia foarte bine ce se petrece în casă; nu degeaba era cel mai mare, înţelesese imediat, văzându-l pe doctor intrând la ora nouă seara, că familia Dupeuch avea să-şi mărească efectivul. Dar pentru asta trebuia să fie eliberat singurul dormitor al casei.

Vecina cea mai apropiată, chemată în ajutor de către doctor, îi propusese lui Léon să se culce la ea, lângz foc, dar băiatul o ura pe femeia asta, care I se părea mai rea decât o scroafă bolnavă. Decât să accepte oferta ei, mai bine îşi dusese surioarele în grajd. Acolo era bine. Făcuse o gaură în grămada de fân pregătită pentru furajarea de a doua zi, în spaţiul dintre cele două vaci şi oi. Fetiţele adormiseră imediat, liniştite de rzsuflarea paşnică a vitelor.

Léon întredeschise uşa grajdului şi ciuli urechea. Îşi amintea de ultima naştere, cu doi ani înainte, şi ştia că bebe va veni pe lume când vor înceta gemetele mamei. Dar era imposibil să percepi vreun strigăt printre zgomotele făcute de vânt şi de ploaie.

De două zile ploua pe rupte; ploaia, călduţă, în ciuda anotimpului, înecase orice urmă de zăpadă. Dar aşezarea era saturată de apă, şi Diamondul, alimentat de toate pâraiele de pe podiş, se umfla din oră-n oră. Se zvonea că morarul fusese nevoit să se refugieze urgent în pod, dar, ce-I drpt, el locuia tocmai în fundul văii.

Léon închise uşa şi, imediat, în grajd se făcu întuneric. Se îndreptă pe bâjbâite spre grămada de fân şi se băgă la căldură, hotărât să rămână treaz cât mai mult, ca să aştepte naşterea.

După cinci minute, dormea.

 

–         Încă un copil care nu va deveni popă! anunţă doctorul, ridicând trupuşorul durduliu şi lucios. Ţinea copilul de picioare şi zâmbea, privind mutrişoara lui furioasă şi ascultându-l urlând să-şi spargă plămânii.

–         Spălaţi-o! porunci el, întinzând vecinei coplilul. Şi dumneata, pune mâna şi du toate astea de-aici, spuse el, împingând spre proaspătul tată o grămadă de rufe însângerate.

Apoi se aplecă înspre mamă, care zăcea încă întinsă de-a curmezişul patului şi o linişti cu o mângâiere

prelungă; pântecul, încă încordat şi întins, se relaxă sub acest masaj.

–         Dacă toate femeile ar naşte aşa bine ca tine…murmură el, apăsând uşor pe pântec. Stai puţin, să te eliberez, şi gata.

La şaizeci şi cinci de ani, cu toate că avea o practică de treizeci şi cinci de ani, doctorul Froisse resimţea întotdeauna o mare bucurie – şi chiar se minuna – la fiecare naştere. Şi Dumnezeu ştie că văzuse destule, şi de toate felurile.

Pentru că era un medic excepţional i se trecea cu vederea familiaritatea cu care se purta cu femeile când năşteau, de la începutul până la sfârşitul travaliului. Iar celor câţiva soţi care se simţiseră jigniţi, le explicase zâmbind: “Prietene, se poate ca dumneata s-o fi adus în acestă stare spunându-i ‘dumneavoastră’; fiecare cu gustul şi metoda sa. Dar eu, pentru a duce la bun sfârşit munca pe care ai început-o dumneata, şi crede-mă că nu e partea cea mai atrăgătoare, am nevoie de intimitate, de tandreţe şi de încredere. Am nevoie să-I spun soţiei dumitale cuvinte dulci, să ţip la ea dacă e cazul! Şi asta nu se poate cu ‘Doamnă, dacă aţi vrea’, sau ‘Vă rog frumos!’…Iar dacă chestiile astea te deranjeaza, eu pot să mă descurc şi fără dumneata. Şi acum, fetiţa mea, între noi doi, hai să vedem dacă vine voinicul. Şi să nu-ti faci nici o grijă, dacă mă asculţi, totul va fi perfect!”

Îşi făcuse obiceiul acesta de a tutui într-un spital de campanie, acolo unde îl chemase războiul.Acolo, sub cort, când I se aduceau căruţe pline cu răniţi, iar el trebuia să scormonească, să sondeze, să taie cu bisturiul sau cu fierăstrăul în acete corpuri zdrobite, doctorul observase cât de mult semăna agonia cu naşterea: aceeaşi anxietate, aceleaşi horcăieli, aceleaşi convulsii, aceeaşi respiraţie gâfâită, aceeaşi transpiraţie, aceeaşi aşteptare a eliberării. Şi într-un caz ca şi în celălalt, aceeaşi uşurare adusă de vocea familială şi calmă, de gestul patern, de mângâiere.

–         Gata, am terminat, spuse el, punând placenta într-un lighean. Gata, fetiţo, totul e bine. Ai fost curajoasă. O să-ţi strâng burta cu prosoapele astea două, după aia poţi să te odihneşti. Dar să nu dormi! Ţine minte, nu adormi imediat. Trebuie să te supraveghezi, să nu ai sâgerări puternice. Dar nu-ţi face griji, mai stau puţin cu tine, trebuie să-I fac pansamentul fetiţei. Apropo, cum o cheamă?

–         Mathilde, murmură mama.

–         Frumos nume. Hai, Emile, ţine-o pe soţia dumitale până leg prosoapele. Ia spune, aşa, între noi, cinci copii, nu-I rău, nu-i aşa? Şi cu toate astea, ar fi mai bine să nu mă mai chemaţi şi la anul…dar, în sfârşit, asta-I treaba voastră.

–         Mi-ar fi plăcut să mai am un băiat, spuse Emile, aşezând pernele.

–         Nu-I nimic, o să aveţi gineri!

–         Păi…da…Vreţi o cană de vin fiert? E cam tot ce pot să vă ofer.

–         Scoate şi ceva de mâncare, se auzi glasul slăbit al soţiei. Ai uitat că la ora asta e revelionul?

–         Aoleo, aşa-i, fir-ar să fie! strigă doctorul Froisse, pipăinduşi buzunarul hainei, de unde scoase ceasul. Doişpe jumate! Iată prima mea clientă din acest secol! Dar asta se sărbătoreşte, fac cinste! Emile, dă o fugă până la mine acasă, ai mei petrec. 1990, nu-I puţin lucru! Îi spui nevesti-mii să-ţi dea un coş umplut cu de toate şi o sticlă de şampanie. Cere-I şi nişte bordeaux pentru soţia dumitale, să o întinerească. Şi, mai ales, spune-le să mă aştepte, o să ajung şi eu, peste o oră. Ce nu-ţi convine? întrebă el, zărind mutra întunecată a tatălui.

–         Nu pot, spuse Emile. Nu îndrăznesc să cer toate astea. Şi aşa v-am stricat revelionul…nu, nu pot.

–         Nu, nu putem accepta, îl susţinu şi soţia lui, ne e ruşine. Noi nu suntem bogaţi, nu ne putem revanşa,

şi…

–         Pentru numele lui Dumnezeu, voi mă obosiţi. Madam Lacoste, ai terminat cu fetiţa?

–         O aduc imediat, răspunse vecina, erminând de înfăşat bebeleşul în camera de alături.

–         Ai auzit ce I-am cerut lui Emile?

–         Da’ cum, că era uşa deschisă.

–         Lasă-mă pe mine să văd de fată şi fugi până la mine acasă, dacă el face pe mironosiţa. Du-te şi spune-i nevesti-mi să umple bine coşul ăla, că mi-e o foame că aş mânca un bou întreg pe nemestecate.

–         Nu te duce, Germaine! imploră mama. Doar ştii bine că nu ne putem revanşa.

–         Taci şi odihneşte-te. Hai, madam Lacoste, pe doctor terbuie să-l asculţi întotdeauna. Du-te şi spune-le să mă aştepte.

CAM00831

Scrie un comentariu

Din categoria Claude Michelet

23 APRILIE de Mihai-Athanasie Petrescu

De multe ori, elevii mei primesc un „10” daca nimeresc sau cunosc raspunsul la unele intrebari de … dincolo de lectia de zi. De multe ori ei sar cu „Ceva din aviatie”, dar rareori iau 10 pentru asta.

Astazi am reusit sa dau un singur 10 pentru un tanar care si-a adus aminte ca Shakespeare este cel mai mare scriitor englez. Si mai aveam inca doi in rezerva, doi 10 care nu au putut fi dati: Ziua Internationala a Cartii si a Drepturilor de Autor  (aniversare UNESCO) si Ziua Bibliotecarului.

Acelora dintre elevii mei care nu cred, iata:

http://ro.wikipedia.org/wiki/Ziua_Interna%C8%9Bional%C4%83_a_c%C4%83r%C8%9Bii_%C8%99i_a_drepturilor_de_autor

ZIUA INTERNATIONALA A CARTII SI A DREPTURILOR DE AUTOR

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Ziua Internațională a cărții și a drepturilor de autor se sărbătorește anual pe 23 aprilie și este organizată de UNESCO în scopul promovării lecturii, publicării și a drepturilor de autor. Prima astfel de manifestare s-a desfășurat în 1995.

23 aprilie marchează trecerea în neființă a doi titani ai literaturii universale: William Shakespeare și Miguel de Cervantes, precum și a altor scriitori: scriitorul peruan Inca Garcilaso de la Vega (1616), poetul englez William Wordsworth (1850), scriitorul francez Jules Barbey d’Aurevilly (1889) și poetul englez Rupert Brooke (1915).

Prin Hotărârea de Guvern nr. 293 din 14 aprilie 2005, ziua de 23 aprilie a fost declarată „Ziua Bibliotecarului din România”[1], astfel că în România, începând cu 2005, în ziua de 23 aprilie se sărbătorește și Ziua Bibliotecarului concomitent cu Ziua Internațională a cărții și a drepturilor de autor.[2]

Prin Decretul Președintelui Republicii Moldova nr.189 din 08 februarie 2010, anual, la 23 aprilie, în Rpeublica Moldova se va consemna sărbătoarea profesională – Ziua Bibliotecarului[3].

Note

  1. ^ 23 aprilie – Ziua bibliotecarului
  2. ^ Saptămâna bibliotecilor în județul Galați
  3. ^ Instituirea sărbătorii profesionale – Ziua Bibliotecarului (în Republica Moldova)

Scrie un comentariu

Din categoria Evenimente

PREA SCURTA NOASTRĂ TRECERE de Florian Troscot capitolul 16

 

Cu toate că iarna era încă departe, Ică Ignat şi-a zis că trebuie să cureţe sobele de teracotă şi, dacă e cazul, chiar să le repare. Trecuseră atâţia ani fără să umble în ele şi să fie curăţate. I-au venit în minte toate astea în cea de-a treia zi după nuntă.

Nu mai ştia ca altă dată, dar nici n-a vrut să se intereseze câtuşi de puţin de unde ar putea să scoată nisip mărunt, pe care, amestecându-l cu argilă, să-l poată folosi la fixarea capacelor sobelor de teracotă. Sobele din toată casa fuseseră făcute cu ani în urmă de către Ilarion Artimon, pe care îl cunoscuse şi cu care se împrietenise la cataramă pe un şantier de construcţii din Bucureşti. Întâi i-a mărturisit lui Artimon cam ce şi-a pus în gând să facă, apoi a cumpărat treptat toate materialele, pentru ca, în final, să facă împreună cerere de concediu pentru zece zile, cât a apreciat Artimon că i-ar fi necesar să ridice patru sobe. „S-o ştii de la mine, Ică, sezonul cel mai nimerit pentru soba de teracotă este ori în primăvară, când nu mai există pericol de îngheţ, ori mai către toamnă, după culesul viilor, când căptuşeala are răgazul să se usuce pe îndelete.” Nici una dintre ocazii nu o irosea Ică să-i pună aceeaşi întrebare ghiduşă, oarecum previzibilă, Ilarioane-Artimoane, cum şi de ce naţiune te-ai mai ivit şi tu pe scoarţa pământului?

Prevăzător ca întotdeauna, Ică şi-a luat cazmaua, târnăcopul şi lopata la spinare şi un sac cu pânză deasă subsuoară. Revedea locurile din preajma râului după un şir lung de ani. Toate i se păreau micşorate, tocite, contrazicând imaginile păstrate în memorie din vremea copilăriei. Acolo, pe malul îngust al gârlei, unde cândva se scălda toată vara cu cei de-o seamă, erau acum adânc imprimate în pământul uscat urmele cauciucurilor maşinilor aduse la spălat, iar firul apei, mult îngustat, era plin de gunoaie, bălegar, table contorsionate, ruginite de aragaze, cuptoare, frigidere şi reşouri electrice.

 

 

Trebuie, ştiam…, simţeam chiar că n-avea cum să nu pice în capcană până la urmă”, îşi şopteşte cu oarecare satisfacţie în barbă Cristian Alboi văzându-l pe Ică tocmai plecând de-acasă printre lentilele binoclului pe care-l cumpărase pe o sumă bună, economisită în mare secret, în urmă cu aproape patru ani.

Îşi ascute apoi cu infinită răbdare la polizorul cu pedală cuţitul lat, cu lamă sănătoasă, cu zimţii deşi şi adânci aşezaţi pe latura opusă tăişului, semănând mai degrabă unei baionete. L-a ascuţit din nou, cu toate că lucrul acesta îl făcea de atâţia ani în şir, la un interval de cel mult trei-patru săptămâni. După ce termină, îl priveşte un timp printre pleoapele abia crăpate, în buchetul mărunt de raze ale soarelui strecurat prin acoperişul ciuruit al şopronului, îl acoperă mai întâi cu un strat nou de vaselină, îl împachetează meticulos într-o folie groasă ruptă dintr-un sac de plastic, apoi îl înveleşte în câteva pagini curate de ziar şi-l ascunde în acelaşi loc numai de el ştiut.

Ca niciodată până atunci, cuprins de un ciudat capriciu, după ce l-a terminat de ascuţit, a rupt o ramură plină de fructe din prunul bătrân de alături şi a început să o reteze cu mişcări din ce în ce mai repezi, în bucăţi scurte ce se afundau una după alta în noroiul subţire, împrejurul pantofilor săi scâlciaţi.

Nici nu încăpea discuţie: cum ar fi putut tocmai el să uite de punga de sare_ I-a venit chiar să râdă de un astfel de gând ivit ca din senin. S-a furişat în spatele casei şi-a săltat-o voios din acelaşi loc unde a săpat pe îndelete săptămâni în şir, când nici unul din familie nu era pe-aproape, la picătura streşinii, cu destui ani în urmă. A cules cu îndemânare din împletitura gardului de nuiele de salcie o măciucă scurtă, ageră, din lemn uscat de corn. Am pus la pământ cu ea – gândeşte – o grămadă de iepuri, chiar şi câteva vulpi, în miezul iernilor ultimilor ani de şcoală, pe când vânătorii mai aveau încă nevoie de gonaci şi de oameni pentru întins plasele în care să cadă vânatul.

Uitase. O recunoaşte. În urmă cu numai două zile stabiliseră să se întâlnească. Pentru atunci. El îşi propusese să spună tuturor lucrurilor pe nume. Trebuia s-o facă, dar îşi dorea ca acel lucru să nu decurgă pur şi simplu la voia întâmplării. Înainte de toate, n-ar fi vrut să o facă să sufere cumva, ci numai să o determine să înţeleagă că soluţia aleasă de el este de fapt singura posibilă. În fond, – gândeşte acum -, sunt ferm convins că Alina a intuit că la următoarea întâlnire îi va fi dat să afle ceva absolut nou, după ce i-am citi neliniştea întipărită adânc pe faţă. Fără nici cel mai mic dubiu.

                            Iulie, 2005

(Roman neterminat)

Scrie un comentariu

Din categoria Aparitii editoriale, Florian Troscot

1 DECEMBRIE, ZIUA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI ŞI A TUTUROR ROMÂNILOR DE PRETUTINDENI de Nicolae Dărăbanţ

 

1 Decembrie, Ziua Naţională a României şi a tuturor românilor de pretutindeni

 

 

Aniversăm la 1 decembrie 96 de ani de la Marea Unire de la Alba- Iulia, cel mai însemnat eveniment din istoria naţiunii române din toate timpurile, triumf al idealurilor de veacuri ale românilor.

1 Decembrie pentru români un este numai sărbătoarea noastră naţională, ci şi dovada cea mai convingătoare că în 1918, în condiţii interne şi internaţionale complexe, prin jertfa tuturor românilor şi în mod deosebit a armatei, s-a putut înfăptui un ideal pentru care multe generaţii au suferit şi au luptat.

Hotărârile de unire au fost luate de adunările reprezentative, în numele populaţiei din provinciile respective.

Sfatul Ţării din Basarabia la 27 martie 1918, Congresul General al Bucovinei la 28 noiembrie 1918, Marea Adunare Naţională de la Alba – Iulia la 1 decembrie 1918, care au decretat unirea românilor din Transilvania, Banat şi ţara ungurească şi teritoriile locuite de ei cu România.

 

Unirea de la 1 decembrie 1918 a fost rodul dezvoltării fireşti a naţiunii române, dar şi efectul unor demersuri complexe de natură politică, diplomatică şi militară.

Rezoluţia votată atunci la Alba- Iulia cu entuziasm de Adunarea Constituţională şi aprobată prin aclamaţiile tuturor participanţilor, proclama solemn unirea cu România a tuturor teritoriilor româneşti de peste munţi.

Conferinţa de la Paris a consemnat si recunoscut o situaţie de fapt, rezultată din lupta pentru drepturile naturale şi voinţa întregului popor român.

Acolo la Alba Iulia, în ziua de 1 decemrie 1918 s-a decis prin voinţa tuturor românilor Unirea Cea Mare, dorită şi aşteptată de toţi cei care vorbesc şi simt româneşte, adeverind-se cele ce spunea Nicolae Iorga că:,, nimic un poate împiedica o naţie să se întoarcă la unitaea ei primordială şi necesară”.

Un rol deosebit în înfăptuirea Unirii de la 1 decembrie 1918 l-a avut armata română prin intrarea în război alături de Antanta, la 15 august 1916, cu scopul declarat de unire a tuturor românilor şi a teritoriilor româneşti aflate sub dominaţie străină .

Pentru Marea Unire au fost duse bătălii crâncene în anii 1916- 1918 dintre care au intrat în istorie cele de la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz(1917).

Ecoul lor a fost puternic asupra populaţiei. Iuliu Maniu aprecia că pe frontul Primului Război Mondial, tăranii( care formau majoritatea armatei), ,,s-au jertfit cu sutele de mii, pentru ca dezrobind pe ardeleni să se dezrobească pe ei”.

Prin jertfa şi suferinţa din 1916 -1918 s-a împlinit idealul Marii Uniri.

Cu îndreptăţire spunea generalul Averescu:,, Trebuie să ne azvârlim în vâltoarea războiului pentru ca să eliberăm pe fraţii noştri şi să cucerim locul ce ni se cuvine în noua aşezare a lumii”. Nu trebuie uitat nici rolul jucat de Biserica Ortodoxă Română, care şi-a adus contribuţia esenţială la îndeplinrea idealului de unire care pentru scurtă vreme l-a ocupat Mihai Viteazul la Alba Iulia.

Încă din vara anului 1914, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, având în vedere evenimentele care se pregăteau, a reorganizat clerul militar pentru a fi folositor armatei române şi idealurilor pentru care aceasta lupta.( Preoţii militari, în afară de menirea lor duhovnicească, îngijeau şi răniţii de pe front).

Aniversarea a 91 de ani de la acel 1 decembrie 1918 este înălţătoare sărbătoare de gând şi suflet a întregului nostru popor şi un prilej de manifestare a gratitudinii pe care noi, generaţiile de azi o datorăm tuturor celor care au trudit si s-au jertfit pentru făurirea României Mari.

În această zi se cuvine să ne slăvim eroii, care pe câmpul de luptă s-au jertfit pentru întregirea naţională.

Să reînvăţăm să ne mândrim cu faptul că suntem români.

Cea mai înltă cinstire adusă inaintaşilor aste astăzi apărarea pe toate căile a unităţii, independenţei şi suveranităţii statului nostru, a limbii şi credinţei străbune.

Din păcate, au fost decenii când unitatea naţională s-a transformat într-o lozincă fără acoperire, la centrarea ei pe un clan dictatorial amendat de Revoluţie.

Avantajul nostru este că unitatea naţională a fost o noţiune intrisecă a sufletului românesc, o valoare perenă 1

Sunt jocuri politice care pun, uneori, în discuţie unitatea naţională, o opun aspirţiilor de integrare euroatlantică.

Noi armata vom ramâne, constituţional, în afara acestor jocuri politice, dar în interesul nostru avem menirea de a cultiva valoarea unităţii naţionale, pentru că armata este garantul acestei unităţi.

Îmi închei aici scurta mea expunere şi vă rog sa-mi permiteţi, ca acum în prejma acestei Sfinte zi să vă citesc o poezie pe care am închinat-o Ardealului nostru:

 

Ardealul e pământul sfânt,

Pământ de sânge şi de cânt,

E piatra care scânteiază,

E veşnicia cea de pază,

El e Iisus şi e calvarul

Cu care s-a păstrat hotarul.

 

Ardealul este sânul mamei,

E toamna frunzelor aramei

Şi primăvara cea cu muguri,

Ţăranii cu miros de pluguri.

 

Ardealu-i cânt de păsărele,

Născut din jertfă şi din jele,

El e izvor, ecou de munte,

Dinspre strămoşi trainică punte.

Ardealu-i vis, rugă şi faur,

Ardealu-i leagănul de aur.

 

 

 

Despre patriotism şi naţionalism

 

Pentru a putea vorbi despre aceste două noţiuni, este necesar înainte de toate să apelăm la Dex( dicţionarul explicativ) ca să vedem cum sunt definite acestea:

Patriotism : Sentiment de dragoste şi devotament faţă de patria şi poporul din care faci parte.

Naţionalism : Conştiinţa de apartenenţă la o noţiune ridicată la nivelul de dragoste faţă de naţionalitatea şi cetăţenia pe care o avem.

Patriotismul este o dimensiune valorică preţioasă a naţiunii române.

Aceste noţiuni se reflectă ca însuşiri sufleteşti şi le putem observa prin comportamentul şi convingerea fiecărui om, ele sunt expresia unor sentimente. Fiind două noţiuni surori, ele se pot uneori confunda. Nu există patriotism fără sentiment naţional, şi nici invers. Împletirea lor dă înţelegerea celui mai înalt seniment, sentimentul solid al iubirii de patrie pentru apărarea căreia îţi dai şi viaţa.

Sigur că patriotismul este naţional, el are însuşirea de a se perpetua, se moşteneşte de-a lungul istoriei şi se transmite fiecărui cetăţean.

Fiecare membru sau cetăţean, indiferent de gradul de pregătire este conştient de apartenenţa sa la o naţiune, aşa cum aparţine unei familii, tot aşa aparţine unei naţiuni distincte, determinată prin limbă, credinţă, istorie şi alte însuşiri specifice.

Deci noţiunea s-a perpetuat şi dezvoltat într-un anumit teritoriu şi a fost influenţată de condiţiile geografice, istorice, de mediu şi îşi pune amprenta asupra personalităţii cetăţeanului, individului.

Dragontea şi mândria unei naţiuni se contopeşte într-un mod fericit cu patriotismul.

Dar ce este patria?

Este ţara în care tăieşti şi al cărei cetăţean eşti. Mediul politic, social şi cultural în care trăieşte un popor conform aspiraţiilor şi tradiţiilor sale istorice.

Toate personalităţile din istoria României au fost mândre de naţionalitatea lor, toate au dovedit patriotism, calităţi care le-au propulsat în fruntea mulţimilor şi le-au conferit rol de conducători, de reprezentanţi ai populaţiei, ai poporului sau a unor domenii de activităţi capitale. Atunci când convingerile şi năzuinţele lor au coincis cu cele ale majorităţii, ai au devenit lideri sau chiar reperezentanţi ai întregii societăţi, ai întregii ţări.

Am să mă opresc prin a exemplifica cele de mai sus doar prin două personalităţi din istoria ţării noastre.

Mihai Viteazul şi Alexandru Cuza.

Putea oare Mihai Viteazul să înfăptuiască acea epocă extraordinară de unire a tuturor teritoriilor româneşti dacă nu s-ar fi identificat cu năzuinţele tuturor românilor ? Categoric nu !

Putea să îndeplinească idealul de unire dacă nu ar fi fost conştient de unitatea de neam, de limbă şi de obiceiuri ale românilor ? Nu !

Putea Alexandru Ioan Cuza să înfăptuiască la 1859 unirea celor două principate româneşti şi să răspundă necesităţii istorice dacă nu ar fi fost patriot ? Nu !

El a întrupat spiritul naţional şi patriotic care l-a ridicat la o justă înţelegere a necesităţii unirii. Aceste elemente i-au dat o perfectă înţelegere a momentului istoric.

De partea lui au fost năzuinţele de veacuri ale românilor, simţul lor naţional şi patriotic.

Una din manifestările patriotice al românilor este respectarea legilor ţării.

Dar respectarea legilor ţării este obligatorie şi pentru cetăţenii români de alte etnii. Cel de altă naţionalitate, indifernt care ar fi ea şi trăieşte în mijlocul românilor, în ţara noastră este conştient că este cetăţean român.

Sunt unele excepţii ca: străinii care trăiesc temporar la noi, diplomaţi, oameni de afaceri şi alţii care nu sunt cetăţeni români, dar şi aceştia au obligaţia de a respecta constituţia României.

Respectarea naţionalităţii

În Basarabia(Republica Moldova) vedem naţionalitatea nu doar negată, ci şi oprimată. În Ucraina toate zonele cu populaţie românească, la fel. Nu mai vorbim despre limba română care în Bucovina de dincolo este pe cale de dispariţie.

Romaníi din aceste teritorii trebuie să ceară cu hotărâre respectarea naţionalităţii şi a limbii lor, a credinţei, Bisericii şi administraţiei locale. Este un adevăr de necontestat că noi, Româníi le-am asigurat drepturi egale tuturor etniilor care trăiesc în România. Acest lucru este o expresie a omeniei românilor şi a unei democraţii reale.

De ce atunci românii care se află în afara graniţelor ţării noastre să nu se bucure de tratamente şi drepturi egale ?

Avem conştiinţa necesităţii respectării oricărei etnii din interiorul ţării noastre, dar în acelaşi timp trebuie să veghem şi la conservarea naţionalităţii noastre. Toate aceste drepturi sunt întemeiate nu doar pe legi, dar şi pe raţionament şi pe simpatii. Noi trebuie să cultivăm un curent naţional şi patriotic şi nu să generalizăm experienţe străine, care nu ni se potrivesc şi care de bună seamă un vor fi viabile. Vor dăinui doar cele specifice ţării noastre. Sentimentul patriotic ori naţional nu trebuie să se manifeste după cum gândesc unele partide politice, ci trebuie să fie expresie românească, căci românii au fost întotdeauna concilianţi şi au respectat drepturile naţionalităţilor conlocuitoare. La rândul lor aceste naţionalităţi sau grupuri etnice trebuie să respecte constituţia

Pe care şi ele au votat-o, iar prin interpretarea drepturilor şi libertăţilor acordate să nu lezeze în niciun fel sentimentul românesc.

România este ţara tuturor locuitorilor ei, deci este patria lor şi trebuie să fie patrioţi, să iubească ţara şi să fie capabili să lupte pentru drepturile şi interesele ei. A fost o vreme când cele două noţiuni: patriotism şi naţionalism au fost înlocuite cu teza Internaţionalismului proletar. Acesta nu a fost decât un pretext, o idee care s-a situat deasupra oricăror naţiuni şi naţionalităţi……..

Noi nu am manifestat niciodată un naţionalism extremist ci unul tolerant care acceptă şi respectă drepturile conlocuitorilor.

 

Scrie un comentariu

Din categoria Nicolae Darabant