1 Decembrie, Ziua Naţională a României şi a tuturor românilor de pretutindeni
Aniversăm la 1 decembrie 96 de ani de la Marea Unire de la Alba- Iulia, cel mai însemnat eveniment din istoria naţiunii române din toate timpurile, triumf al idealurilor de veacuri ale românilor.
1 Decembrie pentru români un este numai sărbătoarea noastră naţională, ci şi dovada cea mai convingătoare că în 1918, în condiţii interne şi internaţionale complexe, prin jertfa tuturor românilor şi în mod deosebit a armatei, s-a putut înfăptui un ideal pentru care multe generaţii au suferit şi au luptat.
Hotărârile de unire au fost luate de adunările reprezentative, în numele populaţiei din provinciile respective.
Sfatul Ţării din Basarabia la 27 martie 1918, Congresul General al Bucovinei la 28 noiembrie 1918, Marea Adunare Naţională de la Alba – Iulia la 1 decembrie 1918, care au decretat unirea românilor din Transilvania, Banat şi ţara ungurească şi teritoriile locuite de ei cu România.
Unirea de la 1 decembrie 1918 a fost rodul dezvoltării fireşti a naţiunii române, dar şi efectul unor demersuri complexe de natură politică, diplomatică şi militară.
Rezoluţia votată atunci la Alba- Iulia cu entuziasm de Adunarea Constituţională şi aprobată prin aclamaţiile tuturor participanţilor, proclama solemn unirea cu România a tuturor teritoriilor româneşti de peste munţi.
Conferinţa de la Paris a consemnat si recunoscut o situaţie de fapt, rezultată din lupta pentru drepturile naturale şi voinţa întregului popor român.
Acolo la Alba Iulia, în ziua de 1 decemrie 1918 s-a decis prin voinţa tuturor românilor Unirea Cea Mare, dorită şi aşteptată de toţi cei care vorbesc şi simt româneşte, adeverind-se cele ce spunea Nicolae Iorga că:,, nimic un poate împiedica o naţie să se întoarcă la unitaea ei primordială şi necesară”.
Un rol deosebit în înfăptuirea Unirii de la 1 decembrie 1918 l-a avut armata română prin intrarea în război alături de Antanta, la 15 august 1916, cu scopul declarat de unire a tuturor românilor şi a teritoriilor româneşti aflate sub dominaţie străină .
Pentru Marea Unire au fost duse bătălii crâncene în anii 1916- 1918 dintre care au intrat în istorie cele de la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz(1917).
Ecoul lor a fost puternic asupra populaţiei. Iuliu Maniu aprecia că pe frontul Primului Război Mondial, tăranii( care formau majoritatea armatei), ,,s-au jertfit cu sutele de mii, pentru ca dezrobind pe ardeleni să se dezrobească pe ei”.
Prin jertfa şi suferinţa din 1916 -1918 s-a împlinit idealul Marii Uniri.
Cu îndreptăţire spunea generalul Averescu:,, Trebuie să ne azvârlim în vâltoarea războiului pentru ca să eliberăm pe fraţii noştri şi să cucerim locul ce ni se cuvine în noua aşezare a lumii”. Nu trebuie uitat nici rolul jucat de Biserica Ortodoxă Română, care şi-a adus contribuţia esenţială la îndeplinrea idealului de unire care pentru scurtă vreme l-a ocupat Mihai Viteazul la Alba Iulia.
Încă din vara anului 1914, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, având în vedere evenimentele care se pregăteau, a reorganizat clerul militar pentru a fi folositor armatei române şi idealurilor pentru care aceasta lupta.( Preoţii militari, în afară de menirea lor duhovnicească, îngijeau şi răniţii de pe front).
Aniversarea a 91 de ani de la acel 1 decembrie 1918 este înălţătoare sărbătoare de gând şi suflet a întregului nostru popor şi un prilej de manifestare a gratitudinii pe care noi, generaţiile de azi o datorăm tuturor celor care au trudit si s-au jertfit pentru făurirea României Mari.
În această zi se cuvine să ne slăvim eroii, care pe câmpul de luptă s-au jertfit pentru întregirea naţională.
Să reînvăţăm să ne mândrim cu faptul că suntem români.
Cea mai înltă cinstire adusă inaintaşilor aste astăzi apărarea pe toate căile a unităţii, independenţei şi suveranităţii statului nostru, a limbii şi credinţei străbune.
Din păcate, au fost decenii când unitatea naţională s-a transformat într-o lozincă fără acoperire, la centrarea ei pe un clan dictatorial amendat de Revoluţie.
Avantajul nostru este că unitatea naţională a fost o noţiune intrisecă a sufletului românesc, o valoare perenă 1
Sunt jocuri politice care pun, uneori, în discuţie unitatea naţională, o opun aspirţiilor de integrare euroatlantică.
Noi armata vom ramâne, constituţional, în afara acestor jocuri politice, dar în interesul nostru avem menirea de a cultiva valoarea unităţii naţionale, pentru că armata este garantul acestei unităţi.
Îmi închei aici scurta mea expunere şi vă rog sa-mi permiteţi, ca acum în prejma acestei Sfinte zi să vă citesc o poezie pe care am închinat-o Ardealului nostru:
Ardealul e pământul sfânt,
Pământ de sânge şi de cânt,
E piatra care scânteiază,
E veşnicia cea de pază,
El e Iisus şi e calvarul
Cu care s-a păstrat hotarul.
Ardealul este sânul mamei,
E toamna frunzelor aramei
Şi primăvara cea cu muguri,
Ţăranii cu miros de pluguri.
Ardealu-i cânt de păsărele,
Născut din jertfă şi din jele,
El e izvor, ecou de munte,
Dinspre strămoşi trainică punte.
Ardealu-i vis, rugă şi faur,
Ardealu-i leagănul de aur.
Despre patriotism şi naţionalism
Pentru a putea vorbi despre aceste două noţiuni, este necesar înainte de toate să apelăm la Dex( dicţionarul explicativ) ca să vedem cum sunt definite acestea:
Patriotism : Sentiment de dragoste şi devotament faţă de patria şi poporul din care faci parte.
Naţionalism : Conştiinţa de apartenenţă la o noţiune ridicată la nivelul de dragoste faţă de naţionalitatea şi cetăţenia pe care o avem.
Patriotismul este o dimensiune valorică preţioasă a naţiunii române.
Aceste noţiuni se reflectă ca însuşiri sufleteşti şi le putem observa prin comportamentul şi convingerea fiecărui om, ele sunt expresia unor sentimente. Fiind două noţiuni surori, ele se pot uneori confunda. Nu există patriotism fără sentiment naţional, şi nici invers. Împletirea lor dă înţelegerea celui mai înalt seniment, sentimentul solid al iubirii de patrie pentru apărarea căreia îţi dai şi viaţa.
Sigur că patriotismul este naţional, el are însuşirea de a se perpetua, se moşteneşte de-a lungul istoriei şi se transmite fiecărui cetăţean.
Fiecare membru sau cetăţean, indiferent de gradul de pregătire este conştient de apartenenţa sa la o naţiune, aşa cum aparţine unei familii, tot aşa aparţine unei naţiuni distincte, determinată prin limbă, credinţă, istorie şi alte însuşiri specifice.
Deci noţiunea s-a perpetuat şi dezvoltat într-un anumit teritoriu şi a fost influenţată de condiţiile geografice, istorice, de mediu şi îşi pune amprenta asupra personalităţii cetăţeanului, individului.
Dragontea şi mândria unei naţiuni se contopeşte într-un mod fericit cu patriotismul.
Dar ce este patria?
Este ţara în care tăieşti şi al cărei cetăţean eşti. Mediul politic, social şi cultural în care trăieşte un popor conform aspiraţiilor şi tradiţiilor sale istorice.
Toate personalităţile din istoria României au fost mândre de naţionalitatea lor, toate au dovedit patriotism, calităţi care le-au propulsat în fruntea mulţimilor şi le-au conferit rol de conducători, de reprezentanţi ai populaţiei, ai poporului sau a unor domenii de activităţi capitale. Atunci când convingerile şi năzuinţele lor au coincis cu cele ale majorităţii, ai au devenit lideri sau chiar reperezentanţi ai întregii societăţi, ai întregii ţări.
Am să mă opresc prin a exemplifica cele de mai sus doar prin două personalităţi din istoria ţării noastre.
Mihai Viteazul şi Alexandru Cuza.
Putea oare Mihai Viteazul să înfăptuiască acea epocă extraordinară de unire a tuturor teritoriilor româneşti dacă nu s-ar fi identificat cu năzuinţele tuturor românilor ? Categoric nu !
Putea să îndeplinească idealul de unire dacă nu ar fi fost conştient de unitatea de neam, de limbă şi de obiceiuri ale românilor ? Nu !
Putea Alexandru Ioan Cuza să înfăptuiască la 1859 unirea celor două principate româneşti şi să răspundă necesităţii istorice dacă nu ar fi fost patriot ? Nu !
El a întrupat spiritul naţional şi patriotic care l-a ridicat la o justă înţelegere a necesităţii unirii. Aceste elemente i-au dat o perfectă înţelegere a momentului istoric.
De partea lui au fost năzuinţele de veacuri ale românilor, simţul lor naţional şi patriotic.
Una din manifestările patriotice al românilor este respectarea legilor ţării.
Dar respectarea legilor ţării este obligatorie şi pentru cetăţenii români de alte etnii. Cel de altă naţionalitate, indifernt care ar fi ea şi trăieşte în mijlocul românilor, în ţara noastră este conştient că este cetăţean român.
Sunt unele excepţii ca: străinii care trăiesc temporar la noi, diplomaţi, oameni de afaceri şi alţii care nu sunt cetăţeni români, dar şi aceştia au obligaţia de a respecta constituţia României.
Respectarea naţionalităţii
În Basarabia(Republica Moldova) vedem naţionalitatea nu doar negată, ci şi oprimată. În Ucraina toate zonele cu populaţie românească, la fel. Nu mai vorbim despre limba română care în Bucovina de dincolo este pe cale de dispariţie.
Romaníi din aceste teritorii trebuie să ceară cu hotărâre respectarea naţionalităţii şi a limbii lor, a credinţei, Bisericii şi administraţiei locale. Este un adevăr de necontestat că noi, Româníi le-am asigurat drepturi egale tuturor etniilor care trăiesc în România. Acest lucru este o expresie a omeniei românilor şi a unei democraţii reale.
De ce atunci românii care se află în afara graniţelor ţării noastre să nu se bucure de tratamente şi drepturi egale ?
Avem conştiinţa necesităţii respectării oricărei etnii din interiorul ţării noastre, dar în acelaşi timp trebuie să veghem şi la conservarea naţionalităţii noastre. Toate aceste drepturi sunt întemeiate nu doar pe legi, dar şi pe raţionament şi pe simpatii. Noi trebuie să cultivăm un curent naţional şi patriotic şi nu să generalizăm experienţe străine, care nu ni se potrivesc şi care de bună seamă un vor fi viabile. Vor dăinui doar cele specifice ţării noastre. Sentimentul patriotic ori naţional nu trebuie să se manifeste după cum gândesc unele partide politice, ci trebuie să fie expresie românească, căci românii au fost întotdeauna concilianţi şi au respectat drepturile naţionalităţilor conlocuitoare. La rândul lor aceste naţionalităţi sau grupuri etnice trebuie să respecte constituţia
Pe care şi ele au votat-o, iar prin interpretarea drepturilor şi libertăţilor acordate să nu lezeze în niciun fel sentimentul românesc.
România este ţara tuturor locuitorilor ei, deci este patria lor şi trebuie să fie patrioţi, să iubească ţara şi să fie capabili să lupte pentru drepturile şi interesele ei. A fost o vreme când cele două noţiuni: patriotism şi naţionalism au fost înlocuite cu teza Internaţionalismului proletar. Acesta nu a fost decât un pretext, o idee care s-a situat deasupra oricăror naţiuni şi naţionalităţi……..
Noi nu am manifestat niciodată un naţionalism extremist ci unul tolerant care acceptă şi respectă drepturile conlocuitorilor.
un urs in oras 