SOGGIORNO IN SICILIA DI SANT’AGATA (2)
Aşadar, iatӑ prima trezire pe pӑmânt Sicilian. Mӑ gândesc, în timp ce mӑ dezmeticesc, cӑ e cea mai sudicӑ ieşire a noastrӑ ever, dar din punct de vedere al trezitului de dimineaţӑ nu e nici o deosebire faţӑ de partea de sud a României. Diferӑ motivaţia. Acolo, în sudul ţӑrii mele, merg la serviciu, aici merg sӑ descopӑr un oraş despre care am tot citit cӑ e cam întunecos (datoritӑ materialului de construcţie), dar frumos şi atrӑgӑtor. Trebuie sӑ ne convingem singuri!
Domnul de la recepţie e la fel de simpatico ca şi în seara sosirii. Se lasӑ ţinut de vorbӑ într-un fel de englezӑ (a lui şi a mea), sau într-un fel de italianӑ (numai a mea, la el nu e cazul de aproximӑri), dar schimbul de informaţii şi de glume e eficient. Îl întreb cum se ajunge în centru, îmi aduce aminte de acelaşi D cu care am venit asearӑ, cu menţiunea cӑ deşi ar fi trebuit sӑ circule de vreo douӑ ore, sosirea lui nu era chiar probabilӑ, din cauza procesiunilor din oraş. Bun, dar dacӑ îl prind, biglietti de unde cumpӑr? “A, de la conduccente! Siammo in Italia, signore!” Iar din felul cum mi-a fӑcut cu ochiul am priceput cӑ “ţine figura”. Bun, şi dacӑ nu vine D-ul? “I can call a taxi”. How much? 15 euri … A, da? Atunci sӑ sperӑm cӑ vine D. E puţin mai puţin dӑunӑtor organismului, costӑ doar 2×1 E.
Dar D-ul … de! De unde sӑ vinӑ, când Sfânta localӑ Agata polarizeazӑ toate energiile poliţiştilor în scopul blocӑrii traficului?! Aşa cӑ servim collazzione, iar taxiul apare imediat dupӑ ce recepţionerul pune telefonul în furcӑ. Un Ford Focus Combi alb, un şofer tânӑr şi simpatico, care începe sӑ turuie despre poliţişti şi procesiuni cu vitezӑ mai mare decât a maşinii. În mai puţin de un kilometru suntem deja prieteni vechi, îi injurӑm împreunӑ pe poliţişti, dupӑ care, continuând filiera obişnuitӑ, îi înjurӑm împreunӑ pe fotbalişti. Aflu cӑ oraşul avea odatӑ o echipӑ de Serie A, dar a dat faliment, ca şi Steagu Roşu, iar acum e prin serie D, ca şi Steagu Ruşu, pentru cӑ preşedintele clubului a furat banii. Ca şi al Steagului nostru. Un motiv în plus de a fi prieteni de când lumea, mai ales cӑ giovanotto îşi aminteşte brusc de Mutu, grande giocattore, dar nu şi de Hagi sau Lucescu, alte nume româneşti care au bântuit prin Il Calcio. Sau Dicӑ, ӑla care a jucat, sau mӑcar a funcţionat chiar la Catalia. Dupӑ care îi mai înjurӑ o datӑ pe poliţiştii care ne ies în faţӑ şi ne deviazӑ pe o stradӑ lateralӑ, din care intrӑm într-o strӑduţӑ mai îngustӑ decât Fordul, care mai e si parcare de domiciliu. Ne strecurӑm, ne înfӑşurӑm ca djinul din sticlӑ şi … ne oprim definitiv la Piazza (deja cunoscutӑ) Borselino. 15 euroi, pe care omul mi-i ia cu o strângere de mânӑ. Viva România!, mai spune şi demareazӑ.
Primul nostru obiectiv este Gara Catania Centrale. Lecturile mele mi-au spus cӑ aici putem afla mersul trenurilor şi autobuzelor spre destinaţiile apropiate şi atractive. Oare în ce parte o fi gara aia? Daca noi venim cu maşina pe lângӑ linie de o bucatӑ de vreme şi nu ne-am întâlnit cu ea, înseamnӑ cӑ e (aproape, doar ne-a asigurat şi şoferul) în direcţia cealaltӑ. No, hai!
E devreme, iar focul de artificii de asearӑ a fost relativ târziu, dar deja strӑzile se aglomereazӑ cu oameni de toate sexele şi vârstele îmbrӑcaţi într-un fel de halate albe şi purtând nişte toce negre. Sunt cei mai convinşi dintre cei care serbeazӑ zilele Sfintei Agata, cei care vor cumpӑra, probabil plӑtind doi euro pe bucatӑ, lumânӑrile imense afate în vânzare la tot pasul şi le vor folosi în procesiunea din acea searӑ, aşa cum vӑzusem la TV în ajun. Mӑ rog, dreptul lor, noi avem alte interese, iar pasajul aerian al cӑii ferate ne conduce într-acolo.
Aoleo, pe lângӑ lumânӑri, pe via Dusmet se vinde şi altceva. Parcӑ România era condamnatӑ de comunitatea europeanӑ, nu demult, pentru cӑ a exportat carne de cal? Sau dacӑ îi spui cavallo nu e interzis?!
Gӑsim, fӑrӑ sӑ o cӑutӑm, cea mai urâtӑ maşinӑ fabricatӑ de Fiat (care, se zice, fabricӑ, sub controlul lui Pininfarina sau Abarth, cele mai frumoase maşini din lume), dupӑ care vom gӑsi si alte Fiaturi, cu alte destinaţii, lucrative de data asta. Gelaterii, ca în Italia.
Guarda di Finanza. Am vӑzut vara trecutӑ cӑ instituţia se bucurӑ de un respect deosebit, fiind una dintre acelea care participa la Paratta de 2 Iunie. Denumirea apare afişatӑ în multe locuri din Italia, de la aeroporturi pânӑ în centrele oraşelor, iar la Catania vӑd cӑ are dreptul la o clӑdire monumentalӑ pe via Dusmet, la dube şi chiar la un monument. Ulterior am aflat cӑ monumentul “Fiamme Gialle” este dedicat echipajului navei Guardiei care, în 2014, a interceptat în apropierea Siciliei douӑ vase ale traficanţilor de sclavi africani (nu credeam cӑ mai existӑ aşa ceva), salvând “marfa”.
Fiind pe uscat, vis-à-vis de port, prezenţa unui astfel de sediu nu e deloc surprinzӑtoare. Nici a negustorului de gelato din Fiat nu pare sӑ mire pe cineva, mai ales cӑ omul are halat alb. A, ba nu, de fapt e ţinuta pelerinilor.
Atenţie, vine trenul!
Ba mai mult decât atât, chiar şi pleacӑ.
Baloanele astea îmi amintesc de întâimaiurile şi douӑştreiaugusturile de altӑ datӑ, când aveam şi eu drept la un balon. Dar ale mele erau mai frumoase, simple sfere din cauciuc colorat, nu speriau copiii cu fel de fel de figuri de monştri.
Locul se lӑrgeşte. Pӑtrundem în Piazza dei Martiri. Iniţial “Piazza di Sant’Agata”, locul a început sӑ funcţioneze în secolul 18, când, în timpul unei epidemii de ciumӑ, catanezii au ridicat aici coloana care susţine statuia Sfintei, patroana Cataniei. Probabil ca a fost de bun augur, având în vedere cӑ epidemia s-a stins. Acum locul poartӑ denumirea “dei Martiri” în memoria celor opt catanezi care au fost executaţi aici în 1837, în timpul rebeliunii anti-bourboneze.
Şi aici, pelerinii îşi pregӑtesc sӑrbӑtoarea. Zeci şi zeci de halate albe şi toce negre, de Fiat-gelaterii şi negustori ambulanţi de dulciuri au pus stӑpânire pe Piazza, pe pӑrculeţul din centrul ei şi pe esplanada de pe margine.
Peisajul urban este concurat de cel marin, de dincolo de calea ferata, iar o pozӑ în contre-jour e mai bunӑ decât nici o pozӑ. Ba chiar e mai buna.
Pe stânga, la ieşirea din perimetrul pieţei, ne atrage atenţia o clӑdire roz, dar nu prin culoare, ci prin decoraţiuni. Mie mi se par de inspiraţie orientalӑ, dar cred cӑ sunt doar maure.
Dupӑ care, vedem o bisericӑ, având expuse atotprezentele steguri cu iniţiala “A”, apoi atotprezenţii negustori de dulciuri.
Mai e puţin pânӑ la garӑ (de fapt, aşa ne asigurase şi tânӑrul taximetrist, încӑ de când ne descӑrcase din Focus), dar nu scӑpӑm de încӑ un loc şi un obiect demn de a fi menţionat: Fontana de Proserpina.
A fost construitӑ în 1904 şi vizitatӑ în 2018. Câtӑ rӑbdare a putut sӑ aibӑ pentru a ne aştepta atâţia ani!…
Stazione Centrale, sau Catania Cle., cum scrie pe tabelele lor. O clӑdire construitӑ sub Vittorio Emanuelle şi inauguratӑ în 1866, modernizatӑ mereu de atunci încoace. Beneficiazӑ de un terminal pentru (multe) autobuze,
de o staţie de metrou şi de nouӑ linii electrificate (accesul la ele fӑcându-se prin tunel (nuprea) luminat, la fel ca la Braşov).
Sigur, maşinuţa asta nu avea nevoie de fir de contact, dar trenurile moderne care trec pe-aici în zilele noastre da.
Sigur cӑ ne simţim apӑraţi şi protejaţi.dar trenurile moderne care trec pe-aici în zilele noastre da.
Ne informӑm în legӑturӑ cu mersul trenurilor d’Italia,
în vederea executӑrii programului din zilele urmӑtoare, aflӑm cӑ accesul la toilets se face prin folosirea unei piese de un euro şi ne declaram multumiti cu informatiile aflate.
Ieşind pe platoul din faţa gӑrii, gӑsim un nou semn al civilizaţiei tradiţionale italiene, adicӑ încӑ o maşinӑ-gelateria. Asta pare sӑ aibӑ caracter permanent, nu ca Fiaturile alea care tot mişunӑ pe strӑzi.
A, dar ce se vede în zare? Parcӑ ştiam, din lecturile mele preliminare, cӑ Etna nu e vizibilӑ din oraş. Iar dacӑ aia nu e Etna, atunci se preface destul de bine. Obţin un peisaj urban inedit, cu hornuri stinse, dar cu veşnicul fum izvorând din mӑruntaiele muntelui (aproape) veşnic înzӑpezit.
Bun. Acestea fiind zise şi executate, nu ne rӑmâne decât sӑ cӑutӑm centrul istoric-turistic-religios (etc) al Cataniei. O fi el pe undeva …