Arhive lunare: Noiembrie 2015

O CĂLĂTORIE DE NUNTĂ AGITATĂ de Didier Daurat traducere de Mihai-Athanasie Petrescu

O călătorie de nuntă agitată

Didier Daurat 2

În timp ce se derulau aceste evenimente, eu trecem, la rândul meu, printr-o aventură gravă şi minunată: mă logodisem. Totul începuse fără să-mi dau seama, când îmi petreceam convalescenţa la Vichy, printr-o pasiune bruscă pentru muzică. Hrănit cu concerte simfonice date în grădini sau în marea sală a Cazinoului, am simţit o adevărată revelaţie. Când am plecat de la Vichy, cele două Pasiuni, cele şase Concerte Brandeburgice, Ofranda Muzicală alui Fredéric cel mare şi testamentul simfonic al Artei Fugii nu mai aveau secrete pentru mine. De atunci, în anii 1917 şi 1918, în toate permisiile de odihnă bântuiam prin sălile de concerte, şi am profitat de orice sejur, cât de scurt, în apropierea Parisului pentru a trage o fugă să ascult muzică.

Aşa s-a făcut că l-am însoţit pe un camarad la un recital de pian dat de o prietenă a familiei sale, domnişoara Raymonde Blanc. Această artistă începuse în forţă, chiar înaintea războiului, o carieră de virtuoz internaţional. Elevă a lui Isidore Philipp, ea câştigase Premiul Claire Pagès, care, la fiecare cinci ani, se oferea celei mai bune studente de la Conservatorul din Paris. Am fost prezentat, am bâiguit câteva complimente şi am obţinut permisiunea de a o revedea. Câteva luni mai târziu eram logodiţi şi la 19 decembrie 1919 ne-am cununat la Paris.

Atunci eram şef de aerodrom la Malaga. Pentru soţia mea, obişnuită cu strălucitoarele serate pariziene, acest post semăna cu un exil. Ea nu a ezitat să renunţe la o carieră care se anunţa prestigioasă pentru a mă însoţi. Totuşi, înainte de a ne muta în locuinţa mea iberică, ne-am hotărâm să facem un mic voiaj de nuntă în Maroc, unde trebuia să transport un avion. Cu toate că acesta a fost pentru ea botezul aerului, soţia mea nu a arătat nici un fel de reţinere. Avionul a decolat de la Montaudran pe timp rău, sub rafalele de vânt care măturau pista. De abia atinsesem o altitudine de 200 de metri, când ruperea unui pinion de la distribuţie a provocat o pană de benzină. Mi-am întrerupt explicaţiile turistice pe care i le odeream partenerei mele şi am căutat un teren de aterizare de urgenţă. Aparatul se găsea deasupra centrului oraşului Toulouse şi numai violenţa vântului mi-a permis un viraj rapid şi o fugă disperată către câmp. Acolo, o linie electrică îmi tăia calea. Aduncându-mi aminte cum se face acrobaţia aeriană m-am strecurat pe sub cabluri fără nici cea mai mică pagubă.

Din păcate, preeria era umedă şi am pus avionul pilon, adică botul era sprijinit pe sol. Soţia mea, aflată la prima aterizare, a crezut că este o manevră normală şi s-a mulţumit să mă întrebe:

– Acuma cum facem ca să coborâm?

A fost nevoie de o scară de patru metri, împrumutată de un ţăram cumsecade. Personalul de la Montaudran, care ne văzuse dispărând spre sol, venea în fugă, temându-se de ce era mai rău. Avionul a fost pus în poziţia lui normală, motorul a fost schimbat chiar acolo unde se afla şi, douăzeci şi patru de ore mai târziu, decolam din nou către Maroc. La întoarecere am avut din nou o pană, la Murcia şi, de data asta, am fost nevoiţi să mergem la Alicante cu trenul, iar de acolo am luat un aparat de rezervă.

Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria Didier Daurat - In curentul elicei

OMIDA de Nicolae Dărăbanţ

Sub frunza verde de dud,

Când ploua şi era ud,

Sta ascunsă o omidă,

Îmbrăcată c-o hlamidă

De culoare-mpărătească,

Încercând să-l păcălească

Chiar şi pe stăpân s-o lase,

c-ar fi vierme de mătase.

 

După ploaie venid soare,

Harnica ciocănitoare,

Care curăţă copacii

De toţi viermii şi gândacii,

A văzut-o şi-a-nhăţat-o,

Şi, desigur, a mâncat-o,

Toate astea în pofida

Faptului c-avea hlamida.

 

Numai munca-ţi dă onoare,

Nu haina strălucitoare.

476

Scrie un comentariu

Din categoria Uncategorized

NONDISCRIMINARE ÎN MENTALUL COLECTIV – O ACTIVITATE INEDITĂ LA LICEUL TEHNOLOGIC „VIRGIL MADGEARU” de Mihai-Athanasie Petrescu

 

„Săptămâna Educaţiei Globale”, cum este denumită perioada de an şcolar pe care o parcurgem acum, ne-a sugerat, de data asta, să căutăm argumente pentru a fundamenta conceptul egalităţii de şanse. Împreună cu colegii mei de catedra am făcut ceea ce am ştiut mai bine, şi anume am tradus genericul , obţinând titlul de mai sus pentru o activitate cu şi pentru elevii claselor noastre, 9 D, 9 H, 10 B, 12 D, desigur, cu invitaţi şi de la alte catedre şi clase.

DSCN3309

DSCN3312

DSCN3356

Ce e discriminarea, există ea printre noi, cum să facem să o eliminăm în cazul îi devenim victimă, sau cum să ne învingem propriile prejudecăţi, acestea au fost principalele probleme ridicate, iar răspunsurile au fost găsite şi împărtăşite nu de profesorii care au condus activitatea, ci chiar de elevi, dar şi de invitaţii noştri: dl. Lt. Col. Costică Zaharia, şeful Biroului Informare-recrutare de la Centrul Militar Judeţean Teleorman, împreună cu colegii săi, dna Plt. Adj. Pr. Mariana furnigă şi Plt. Adj. Pr. Cornel Purcaru, vechi prieteni ai şcolii noastre, aproape nelipsiţi de la activitaţile noastre festive, şi, pentru prima dată la noi, dra. Andreea Liţescu, pilot comandant la WIZZ Air şi Rareş Popa, pilot comandant la Blue air.

DSCN3320

Principalul obiectiv a fost acela de a demonstra că în perioada asta vieţii, când tànărul îşi caută un drum în viaţă, criteriul este vocaţia şi pasiunea pentru o profesie, şi nu, în nici un caz nu prejudecăţile. Meserii şi profesiuni care, altădată, păreau rezervate persoanelor de un anumit sex, astăzi au devenit accesibile tuturor în egală măsură. Totul e să fii convins că aia e cariera care ţi se potriveşte.

DSCN3322

Aşa a fost fosta elevă a Liceului nostru, Melania Alina Ţucă. Încă din clasa a noua ştia că vrea să devină ofiţer şi s-a pregătit pentru aceasta. Nu părea speriată de impactul pe care îl va avea asupra ei viaţa cazonă, iar la posibilitatea de a participa la misiuni reale de luptă nici nu se gândea. Astăzi, Melania este căpitan, a luat parte la misiuni de război în teatrele de operaţiuni din Afganistan şi azi, purtând bereta albastră cu însemnele ONU, se află în misiune în Kenia. Cu siguranţă nu a fost „beneficiara” unor concesii la primirea misiunilor şi nici nu a făcut pasul înapoi atunci când a fost trimisă în focul luptei, iar presa militară şi comunicatele Ministerului Apărării Naţionale stau mărturie.

Aly111

O mărturie în acest sens a exprimat şi dna Plutonier Adjutant Principal Mariana Furnigă, cea care cunoaşte foarte bine evoluţia profesională a căpitanului Melania Ţucă.

Elevele Alina Spătaru, Iuliana Stăvaru, Cristina Bobirac, Marinela Roiniţă şi Ionela Cergan, de la clasa a 9-1 H, coordonate de colegul si prietenul meu Robert Săvulescu, au venit în faţa colegilor lor şi a invitaţilor noştri cu câteva rânduri aşternute pe hârtie, prin care şi-au exprimat speranţa şi idealul de a trăi într-o societate de oameni egali în drepturi şi îndatoriri.

DSCN3344

DSCN3388

DSCN3390

A doua personalitate evocată a fost dra. Căpitan Aviator Simona Măierean, fost pilot de avion de vanatoare supersonic MiG-21 LanceR, actualmente pilot în cadrul Bazei 90 Aeriene de la Otopeni.

269444_226238854077193_8005929_n(foto: Alin Ionescu)

Aflată de mai multe zile în misiuni pentru transportarea unor victime de la „Colectiv” in diferite oraşe europene, dra. Capitan nu a putut veni personal la activitatea noastră, dar ne-a transmis gândurile ei pentru copiii madgearişti, un mesaj sensibil, citit de eleva Liviana Neagu, de la 12 D:

DSCN3403

Discriminarea este un cuvant care inevitabil te duce intr-o extrema sau alta, fara o cale de mijloc. Iar un lucru pe care l-am invatat pana acum este acela ca in viata nu exista doar alb sau negru ci si o multime de nuante de gri care se mai si schimba odata cu unghiul din care le privesti.

Este unul dintre motivele pentru care eu am ales si aleg sa evit cuvantul „discriminare” atunci cand vorbesc, indifferent de context, situatie, persoane.

Prefer sa privesc lucrurile din perspectiva mentalitatii si a culturii din care facem parte. Astfel reusesc sa le inteleg ma bine si sa pot sa ma adaptez situatiei.

De ce am avut curajul sa aleg sa fac acest lucru si anume sa zbor, poate pentru ca la vremea respectiva, in liceu fiind, nu stiam ca e o meserie destinata barbatilor. Chiar nu mi-am pus problema ca nu as putea sa fac asta pentru ca sunt fata ci aveam aceea emotie a necunoscutului care vine cu intrebarile aferente, indiferent daca esti baiat sau fata: oare sunt in stare sa controlez acel avion?, oare o sa-mi iasa aceea figura acrobatica?, etc. Nu stiu ce scrie prin studiile din carti, dar va spun din proprie experienta ca absolut orice om isi pune astfel de intrebari. Ce este cel mai important, in opinia mea, este raspunsul pe care ajungi sa ti-l dai, pentru ca e momentul in care trebuie sa fii foarte sincer in primul rand cu tine si sa ajungi sa-ti dai seama daca poti sau nu sa faci acest lucru. De ce e nevoie de aceasta sinceritate? Pentru ca aviatia e un domeniu care nu te lasa sa gresesti de prea multe ori, iar la un moment dat se poate intampla sa ai sansa doar o data sa iei o decizie….decizie care sa-ti salveze viata.

Iti va fi pusa la indoiala capacitatea de a face un lucru pentru simplu fapt ca esti femeie? Da, vor fi si oameni care vor face acest lucru, dar nu toti. Tot timpul vor exista in jurul nostru si oameni care ne vor oferi incredere si sansa. Se pot schimba idei preconcepute? Da, cred cu tarie ca se pot schimba prin profesionalism, prin atitudine si prin dorinta de autodepasire, in nici un caz prin compromis.

Poti sa reusesti sa faci performanta, indiferent de domeniul pe care ti-l alegi? Categoric da, daca pe langa sinceritate, profesionalism, atitudine si autodepasire faci totul cu drag si simti ca acolo iti este locul. Daca nu pui suflet si nu-ti place ceea ce faci, ajungi sa simti totul ca pe o corvoada…..lucru ce in aviatie cel putin, nu suna a „Happy End”.

Nu cred ca trebuie sa ne punem problema ca suntem fete sau baieti atunci cand ne alegem ce cale sa urmam pe plan profesional, pur si simplu trebuie sa incercam sa gasim acel lucru pe care putem sa-l facem toata viata din pasiune si cu mult suflet.

Va imbratisez cu drag si va doresc inspiratie!

 

Povestea vieţii căpitanului aviator Simona Măierean, spusă de ea însăşi şi de camarazii săi într-un fragment de reportaj proiectat pe ecranul cabinetului de informatică, i-a impresionat şi convins pe cei de faţă.

Domnul colonel Costică Zaharia de la Centrul Militar Judetean a venit să ne lămurească definitiv că in ceea ce priveşte accesul la meseria armelor nu e uşor sau greu pentru că eşti băiat sau fată. Probele de admitere la instituţiile de învăţământ militar sunt aceleaşi pentru totă lumea, programa de studiu este unică pentru toţi elevii şcolilor militare şi, aşa cum s-a văzut şi din exemplele evocate, misiunile de luptă nu se aleg, ci se execută la ordin.

DSCN3411

Domnişoara Andreea Liţescu a fost vedeta dezbaterii noastre.

FB_IMG_1447580516396

DSCN3337

In cele câteva minute în care şi-a povestit viaţa şi ne-a făcut să înţelegem că o fată bine pregătită şi ambiţioasă poate să îşi atingă idealul, a reusit să ne farmece pe toti, copii şi adulţi, mai mult sau mai puţin cunoscători ai aviaţiei comerciale. Cariera ei a evoluat absolut normal, a ajuns să zboare pe scaunul comandantului unor avioane cu aproape două sute de pasageri la bord penru că e pricepută şi conştiincioasă, iar faptul că e fată nu a împiedicat-o să devină chiar comandant de bază aeriană a companiei Wizz, răspunzănd de destinul a mii de pasageri care călătoresc cu Airbus-urile cu botul roz. Am avut bucuria ca monologul drei Liţescu să se transforme într-un dialog cu elevul nostru Petre Ionescu, de la clasa a 10, elev planorist şi, de ce nu, viitorul ei coleg de echipaj.

DSCN3436

Având parte de asemenea exemple vii, elevii de la Madgearu au ajuns, cred, la concluzia pe care o speram. Nu se vor teme că, alegând o anumită carieră, vor fi nevoiţi a priori să sufere o atitudine dispreţuitoare din partea noului mediu caruia ii vor apartine. Dar cu condiţia să dea dovada că pot deveni buni profesionişti în domeniul pentru care au optat.

DSCN3427Multumesc din inima tuturor celor implicati in activitatea noastra, coordonatorilor si invitatilor si le urez mult succes elevilor nostri in alegerea unei viitoare cariere.

 

Anexa

LICEUL TEHNOLOGIC VIRGIL MADGEARU

ROSIORI DE VEDE

 

PROIECT EDUCATIV

,,SAPTAMANA EDUCATIEI GLOBALE”2015

Incheiat astazi,…………….2015

 

TITLUL PROIECTULUI EDUCATIV: NONDISCRIMINARE IN MENTALUL COLECTIV

TEMA PROIECTULUI EDUCATIV: Alegerea unei profesiuni nu trebuie sa fie grevata de discriminari de nicio natura

SCOPUL PROIECTULUI EDUCATIV: Educarea elevilor in spiritul egalitatii depline de sanse si posibilitati, a lipsei de discriminare de orice natura, atat in alegerea cat si in exercitarea unei profesiuni

GRUP TINTA:ELEVI DE LA CLASELE: IX D, IX H, X B, XII D

DATA DERULARII PROIECTULUI EDUCATIV: 17.11.2015

ANUL SCOLAR:2015-2016

 

Art.1.Partenerii proiectului:

Initiator si organizator proiect:

LICEUL TEHNOLOGIC VIRGIL MADGEARU, cu sediul in Rosiori de Vede, str.Republicii,nr.11, cod postal 145100, telefon 0247466171, reprezentat prin DIRECTOR, PROF.DR.GHEORGHESCU DANIELA ,coordonator proiect,

Coordonator,organizator si sustinator proiect:

LICEUL TEHNOLOGIC VIRGIL MADGEARU, cu sediul in Rosiori de Vede, str.Republicii,nr.11, cod postal 145100, telefon 0247466171,economicrosiori@gmail.com, reprezentat prin DIRECTOR, PROF.DR.GHEORGHESCU DANIELA, in calitate de organizator proiect,

Institutie/scoala partenera in proiect (optional):

Datele institutiei CENTRUL MILITAR JUDETEAN TELEORMAN – BIROUL INFORMARE – RECRUTARE, reprezentata prin Sef Birou, col. COSTICA ZAHARIA, in calitate de Institutie Partenera,

Invitati:

Dra. ANDREEA LITESCU, Pilot comandant WIZZ AIR

Art.2.Obiectul proiectului:

Prezentul proiect se elaboreaza in vederea derularii activitatilor „SAPTAMANA EDUCATIEI GLOBALE” 2015;

Art.3.Durata si valabilitatea parteneriatului:

Prezentul proiect se incheie pe perioada derularii Proiectului National „SAPTAMANA EDUCATIEI GLOBALE”2015;

Art.4.Obligatiile partilor:

4.1. Initiator si organizator proiect:

-Sa elaboreze proiectul si calendarul proiectului;

-Sa faca public proiectul si echipa proiectului;

-Sa coordoneze prin echipa de proiect activitatile propuse;

-Sa popularizeze proiectul in mass-media si pe retelele de socializare;

-Sa realizeze procedurile specifice proiectului:de incheiere acorduri de parteneriate, de inscriere, de desfasurare a activitatilor, alte proceduri;

-Sa elaboreze portofoliul proiectului;

-Sa asigure buna desfasurare a activitatilor propuse, prin respectarea calendarului proiectului;

-Sa emita diplome si adeverinte pentru factorii implicati in proiect;

-sa gestioneza realizarea si distribuirea produselor finale obtinute in urma derularii proiectului;

4.2.Institutie/scoala partenera in proiect (optional):

-Sa popularizeze proiectul in zona /mediul de unde provine institutia/scoala partenera;

-Sa respecte procedurile din proiect;

-Sa incheie Acordul de parteneriat conform calendarului;

-Sa raspunda la timp la solicitarile initiatorului si organizatorului proiectului;

Art.5

LICEUL TEHNOLOGIC VIRGIL MADGEARU, este reprezentat in proiect de urmatorii profesori:

Coordonator Proiect educativ „SAPTAMANA EDUCATIEI GLOBALE”2015:

– DIRECTOR, PROF.DR.GHEORGHESCU DANIELA, 0784703006,daniela_gheorghescu@yahoo.com;

Echipa de profesori initiatori,organizatori si coordonatori:

– DIRECTOR, PROF.DR.GHEORGHESCU DANIELA, 0784703006,daniela_gheorghescu@yahoo.com

-DIRECTOR ADJUNCT,PROF.PUFU DOINA MIHAELA,0767341570,pufudoina@yahoo.com

-PROFESORI COORDONATORI:CONSILIER EDUCATIV-PROF.TRAILA DOBRESCU LUIZA SI:

  1. MIHAI-ATANASIE PETRESCU
  2. AURELIA PETRESCU
  3. LILIANA ORODEL
  4. ALEXANDRU SAVULESCU
  5. ILEANA NECIU

………

Art.6.Alte clauze

-Orice modificare la prezentul proiect se anunta din timp;

-Orice comunicare intre membrii echipei si parteneri se poate realiza prin e-mail la adresele de contact dintre parteneri;

-Prezentul proiect se elaboreaza intr-un exemplar pentru fiecare semnatar.

 

COORDONATOR PROIECT EDUCATIV

„SAPTAMANA EDUCATIEI GLOBALE”,,2015

PROF.DR.GHEORGHESCU DANIELA

 

ECHIPA DE INITIERE,ORGANIZARE SI COORDONARE

-DIRECTOR, PROF.DR.GHEORGHESCU DANIELA

-DIRECTOR ADJUNCT,PROF.PUFU DOINA MIHAELA

-PROFESORI COORDONATORI:

-DIRECTOR ADJUNCT,PROF.PUFU DOINA MIHAELA

-CONSILIER EDUCATIV- PROF.TRAILA DOBRESCU LUIZA

CADRE DIDACTICE

MIHAI-ATANASIE PETRESCU

AURELIA PETRESCU

LILIANA ORODEL

ALEXANDRU SAVULESCU

ILEANA NECIU

PARTENERI:

LICEUL TEHNOLOGIC VIRGIL MADGEARU ROSIORI DE VEDE

DIRECTOR

PROF.DR.GHEORGHESCU DANIELA

 

 

 

Scrie un comentariu

Din categoria Evenimente

CONFLUENŢE LIRICE LA ROSIORII DE VEDE de Mihai-Athanasie Petrescu

Casa de Cultură a municipiului Roşiorii de Vede a fost azi, 13 noiembrie 2015 gazda unei foarte interesante activităţi, o manifestare cu o desfăşurare inedită, în care poezia şi arta grafică au dovedit că sunt, de multe ori, arte gemene.

12233360_1177715798909805_573848208_n

Un public numeros, alcătuit din persoane de toate vâstele (printre care se distingeau uniformele elevilor madgearişti, însoţiţi de dna profesoară Aurelia Petrescu) a participat la această demonstraţie iniţiată de pictorul Tudor Şerbănescu şi realizată împreună cu vechiul lui prieten şi coleg Mihai-Athanasie Petrescu.

?????

?????

?????

WP_20151113_004

????

Se dă:

  • poezie în limba spaniolă, scrisă de o serie de cunoscuţi poeţi latino-americani şi spanioli
  • poezie în limba română, scrisă de poetele roşiorene Florina Isache, Domniţa Neaga şi Eugenia Dumitriu, tradusă în limba spaniolă de Andreea Militaru şi Eugenia Dumitriu

Se cere :

  • poezia trebuie prezentată şi interpretată pentru a fi receptată de un public care nu cunoaşte limba spaniolă

Metode de lucru :

  • recitare
  • reprezentare grafică

Rezolvare :

Artistul plastic Tudor Şerbănescu, cunoscut de zeci de ani în Teleorman pentru bogata lui creaţie, preşedinte (acum zece ani) al Asociaţiei « Pro Arte » din Alexandria, a emigrat, temporar, în spaţiul cultural madrilen, unde a participat cu entuziasm la mişcarea artistică. Acolo a cunoscut domnia sa creatori din toate domeniile artei, de la literatură la pictură şi grafică. Printre prietenii dumisale vorbitori de limba spaniolă s-au inscris numeroşi poeţi din zona latino-americană, oameni împreună cu care Tudor Şerbănescu a demarat proiectul  POESIA GRAFICA, cu obiectivul declarat de a promova arta poetică de expresie spaniolă (şi) cu ajutorul artei vizuale, al graficii.

WP_20151113_006

10173532_459286850923226_5188170297981177156_n

Manifestarea de la Roşiorii de Vede a fost una dintre etapele dezvoltării proiectului, prin care s-au făcut cunoscute în Teleorman creaţiile literare ale poeţiloor sud-americani şi, în acealaşi timp, prin mediatizarea activităţii, numele oamenilor de cultură şi ai iubitorilor artelor din Roşorii de Vede au devenit cunoscute acelor oameni de peste mări şi ţări.

Spaţiul de expunere al sălii de marmură a Casei de Cultură a primit o colecţie amplă şi valoroasă de texte poetice însoţite de interpretarea grafică a lui Tudor Şerbănescu, iar textele în sine au fost prezentate (recitate) de elevi ai Liceului Tehnologic « Virgil Madgearu », mobilizaţi de profesorul lor Mihai Petrescu. Rând pe rând, Andreea Militaru (clasa a XI-a C), Ana Maria Neacşu şi Andreea Băloi (clasa a IX-a D) şi Mădălin Marinescu (clasa a X-a I) au recitat cu talent şi dovedind o excelentă cunoaştere a limbii spaniole.

?????

12239902_459286877589890_4175530824450298564_n

WP_20151113_001

Confluenţele lirice au avut loc şi datorită apariţiei în program a trei poete roşiorene. Andreea Militaru este şi o excelentă traducătoare, prezentând două poeme ale Florinei Isache. Eugenia Dumitriu, la rândul său, a recitat poeme din creaţia Domniţei Neaga şi a domniei sale, în traducere proprie.

10410575_459286824256562_2075520291610992267_n

Concluzia activităţii a fost exprimată de scriitorul Constantin T. Ciubotaru, care şi-a amintit cu plăcere de lansarea la Madrid a două dintre cărţile sale, încă o dovadă a faptului că între cultura română şi cultura de limba spaniolă sunt legături foarte strânse.

12208742_459286884256556_2415839822506055192_n

Foto: Aurelia Petrescu, Mihai-Athanasie Petrescu, DCECS Rosiorii de Vede

Un comentariu

Din categoria Evenimente

DIN CAND IN CAND de Florina Isache

Din când în când… 

IMG_7712

Este un început luminos de toamnǎ

între zidurile facultǎţii.

Noi cǎlcǎm pe frunze ce îşi cautǎ copacii neînmatriculaţi şi nu ştim ce pierdem…

Priveşte!

Un şoarece mort pe aleea dintre bisericuţe…

Privirea ta de ploaie şterge uimirea – ca pe un sms trecut dincolo de limita discreţiei.

 

 

De vez en quando …

Es un comienzo brillante de otoño

Entre las paredes de la universidad

Nosotros estamos pisando las hojas quebuscan los arboles que no estan registrados y no sabemos

que perdemos …

Mira!

Un ratón muerto en el camino desde las iglesias …

Tu mirada de la lluvia borra el asombro como un mensaje después del limite de la discreción.

Traducere in limba spaniolă: Andreea Militaru

 

 

Every now and then …

 

It is a clear begining of the autumn

Between the walls of the college

We are marching on leaves that are searching unregistered trees and we donțt know whar we are missing

Look!

There is a dead mouse on the sidewalk between the churches …

Your rainy look is deleting the amazement – like a sms that overpassed the limit of discretion.

Traducere in limba engleză: Mihai-Athanasie Petrescu

Scrie un comentariu

Din categoria Florina Isache

PĂIANJENUL de Nicolae Dărăbanţ

Pe colţul unui tavan,

Dintr-o casă părăsită,

Şi-a ţesut acum un an,

Plasa deasă ca o sită,

Un păianjen diafan.

 

Şi-aştepta în colţ, tâlharul,

Ca să-i pice ceva în plasă:

Fluturele sau ţânţarul,

Ori vreo muscă păcătoasă,

De-i va îndemna amarul.

 

Dar trecând pe lângă casă,

O maşină „Diesel MAN”

El, păianjenul de clasă,

A căzut de pe tavan

Şi-a murit lipit în plasă.

bagatelle_jpg(foto: Bagatelle, de Mircea Tudor Popescu)

Scrie un comentariu

Din categoria Uncategorized