Arhive lunare: Iulie 2013

UN URS ȊN ORAŞ de Mihai-Athanasie Petrescu Capitolul XIX

PRIETENI PANA LA MOARTE

 

– Comandantul gărzii la postul 3!… Comandantul gărzii la postul 3!

Astfel de apeluri se auzeau în mod frecvent pe timp de noapte, mai ales când în posturi se aflau terişti, iar ofiţerii de la plutoanele TR aveau funcţia de comandant de gardă. Unii terişti se speriau pe întuneric, dar cei mai mulţi erau bucuroşi să-şi deranjeze superiorii la ore când plantonul unu deja doarme, plantonul trei înca nu s-a trezit, iar plantonul doi nici nu doarme, dar nici nu s-a trezit.

Dar la ora nouă dimineaţa nici măcar teriştii nu se sperie degeaba. Aşa a gândit locotenentul major Cocoş, pornind în cea mai mare grabă către postul numărul trei, adică la marginea lizierei de brazi, acolo unde consemnul particular cuprindea paza şi apararea unui obiectiv foarte important: micul depozit de carburanti şi lubrefianţi uz. Aflat la o oarecare distanţă de clădirile cazărmii, aşa cum prevedeau normele PCI, postul respectiv era sursa celor mai numeroase apeluri ale sentinelelor speriate, deşi nicioadată nu apăruse vreun element duşmănos.

– Unde eşti, mă, Dragomire? întrebă Cocoş, ajungând lângă lizieră. Ce-ai păţit, ai căzut din pat?

Dar fruntaşul TR Dragomir nu era nici langă uşa depozitului, păzită în lipsa lui de un enorm lacăt, nici lângă, nici în foişorul de pază.

– Mă, n-auzi? Ce, te-au răpit teroriştii? strigă ofiţerul din ce în ce mai neliniştit. Într-un târziu, teristul îi răspunse, iar vocea lui se auzi chiar deasupra ofiţerului.

– Ce-ţi veni, mă? De ce te-ai urcat in pom? L-ai văzut pe baubau?

– Raportez, toa’lent major, s-a dus încolo! răspunse tremurând ostaşul, arătând cu degetul.

– Ai văzut pe mă-ta! Dă-te jos de-aco…

– Comandantul gărzii la postul 4! îl întrerupse un nou apel îngrozit.

– Ce naiba aveţi azi, mă? se înfurie Cocoş. Cine-i la patru, Mincu?

– Nu, Mişu Sîrbulache, raportă Dragomir din înaltul bradului, fără a schiţa nici cea mai mică mişcare de coborâre. Mincu e la doi.

– A, Sîrbulache? se lămuri Cocoş, păi ăstuia îi e frică şi de-un popă.

– La toţi ne e frică de tovarăşu maior, toa’lent major, mărturisi teristul din înalturi.

– Comandantul gărzii la postul patru! se auzi din nou.

 

*

 

Strigătele sentinelelor se auzeau şi din pavilionul comandamentului. Colonelul Marica şi maiorul Popa erau tocmai într-o şedinţă operativă când pe geamul deschis se auzi clar groaza lui Sîrbulache.

– Lua-i-ar naiba de incapabili! se enervă şeful de stat major. Nici o cafea nu te lasă să bei liniştit în casa asta!

– Nu cumva sunt teriştii în gardă? sugeră Mareşalul. Numai ăştia fac pe deştepţi. Ar trebui să-i ţinem mai mult pe la arest, poate pricep şi ei ce-i aia armata.

– Comandantul gărzii la postul patru! răsună din nou chemarea sentinelei.

– Aştia-s nebuni, tovarăşul colonel, comentă maiorul Popa. După ce-mi termin ţigara o să mă duc să-l învăţ pe Cocoşu’ ăla să-şi instruiască soldaţii.

 

*

Între timp, locotenentul major Cocoş ajunsese la depozitul de echipament pe care-l păzea Sîrbulache. Având deja experienţa de când îl căutase pe Dragomir, îl găsi destul de repede pe Sîrbulache cocoţat pe stâlpul de la reţeaua electrică.

– Hai jos de-acolo, c-acu’ viu la tine! îl ameninţă pe ostaş. Şi tu l-ai văzut pe baubau?

– Ra-raportez, n-nu e-ra  ba-ba-ba-u, ve-ve-nea de l-la Dra-dra … se bălbăi Sîrbulache.

– Mă, dar ţie chiar ţi-e frică? se îngrijoră Cocos. Ce naiba, doar nu vin ruşii!

– N-nu ru-şş-şii, u-ur-şşii! reuşi să îngaime teristul.

– Ce urşi, mă? Dă-te jos şi spune odată! se răsti ofiţerul.

Cu chiu cu vai, militarul coborî de pe stâlp şi, mai liniştit, începu să raporteze:

– Era unul mare, a venit dinspre postul trei şi m-a speriat tare!

– Şi acum unde s-a dus? îşi continuă ofiţerul ancheta.

– Încolo! arătă sentinela.

– Comandantul gărzii  la postul doi! se auzi dintr-o dată.

– Aha! Acum ştim unde este inamicul! spuse locotenentul major, pornind înspre depozitul de alimente. Dar dupa câţiva paşi se întoarse.

– Mă, Sîrbulache, dar tu n-ai armă? De ce n-ai tras în urs?

– Eu? Nu m-am gândit, toa’lent major …

 

 

– Comandantul gărzii la postul doi!

Ecoul răsună în biroul comandantului, făcându-l pe Popa să strivească nervos ţigara în ceaşca din care nu terminase de băut cafeaua.

– Tovarăşul colonel, mă duc să-l bag p-ăla la arest! se ridică hotărât şeful de stat major.

– Bine, zici, Popicule! Îi dai şi din partea mea o zi.

 

*

– Iar se distrează teriştii, spuse Talabă, intrând în magazia lui Costandache.

– Săracu Cocoş, nicioadată nu l-au plimbat aşa de la un post la altul,  ai zice ca e o invazie, răspunse Costandache.

– Daca era ceva important, trăgeau, se auzi glasul lui Banu din fundul magaziei, unde se ascunsese auzind paşi în faţa uşii.

– Teriştii? Să tragă? se miră Talabă. Ha! De când a împuşcat ăla cucuvele, ăia nici măcar nu mai pun încarcatorul la armă!

 

*

          Ta-ta-ta-ta…

Zgomotul împuşcăturilor îl surprinsese pe comandantul gărzii. Deşi de abia îl înjurase pe Sîrbulache, Cocoş nu creadea că militarii din plutonul său vor avea curajul să folosească armamentul din dotare.

– Nu mai trage, Mincule! Să nu mă mai nimereşti pe mine, mai bine urcă-te pe vreun stâlp!

– Am înţeles! se auzi răspunsul teristului, şi, într-adevăr, ajungând lângă pivniţa cu cartofi, Cocoş îl văzu atârnat pe creanga unui măr.

– Unde-i, mă, ursul? strigă ofiţerul.

– Raportez, e chiar langă dumneavoastră, răspunse militarul, în timp ce şeful său escalada disperat bradul din apropiere.

– Mincule, dacă spui cuiva că m-ai vazut aici, te mănânc, îl ameninţă ofiţerul pe terist.

 

*

              – Am impresia că e totuşi ceva serios, spuse Costandache auzind seria de pistol mitralieră.

– Câte-au fost, trei sau patru? intrebă Talabă.

– De ce întrebi, ai vreun semnal convenit cu sentinelele ? îl contră Banu.

*

              – Băi, teristule, unde mă-ta te-ai băgat? Tragi de prost? Vrei permisie ca ăla din seria trecută? Cinci zile de arest, ticălosule, să te înveţi minte!

Strigătele lui Popa nu mai conteneau, dar maiorul încă nu-l vedea pe Mincu.

– Bă, unde eşti, ai dezertat? Zece zile de bulău, şi ai noroc că sunt în toane bune, că altfel …

– Tovarăşu maior, permiteţi să raportez? se auzi sentinela.

– Unde eşti, bă? se răsti şeful de stat major.

– Aici, în pom, răspunse, calm, teristul.

– Şi ce faci acolo?

– Raportez, am fugit de urs.

– De care urs, mă boule?

– Raportez, de ăla din spatele dumneavoastră.

– Aoleu! strigă Popa, luând-o la fugă … Bă, dacă spui cuiva …

– Am înţeles, nu spun la nimeni că v-aţi urcat langă mine în pom de frica ursului .

*

              – Alo, corpul de gardă? Colonelul Marica sunt, cu cine vorbesc?

– Caporal TR Simca Glupca, să trăiţi!

– Bă, cine a tras?

– Tovarăşu colonel, raportez, cred că Mincu.

– În cine, bă?

– Raportez, nu ştiu, dar e toa’lent acolo.

– Bă, ia du-te tu să-l ajuţi, şi după aia să-mi raportezi!

Simca n-a asteptat să i se spună de două ori, nu degeaba era el caporal de schimb. Fiu de ofiţer cu studii la Frunze, în U.R.S.S., îşi descoperise adevărata vocaţie la armată, cu toate ca terminase facultatea de matematică. Îşi uimise superiorii cu curajul şi spiritul de iniţiativă, dar acum, ajungând lângă pivniţă, şi-a dat singur ordinul: “În pom adunarea!” şi l-a executat în fuga cea mai mare: peste 270 de paşi pe minut, devenind coleg de ramură cu maiorul Popa.

– Să trăiţi, tovarăşu maior, permiteţi să raportez, la uşa pivniţei e un urs!

– Extraordinar, mă Simache, ai reuşit să-l identifici din viteza aia? îl înţepă Mincu de pe creanga vecină.

– Bă, bă, ia împuşcă tu animalul ăla! ordonă maiorul.

– Eu, tovarăşu maior? întrebă, bucuros, Simca.

– Nu puteţi să-l împuşcaţi, tovarăşu maior! se auzi Cocoş vorbind de pe altă creangă.

– Bă! eu am dat un ordin, împuşcaţi-l! se înfurie Popa.

– Dacă-l plătiţi dumneavoastră, îl împuşc eu, zise, din nou, Cocoş.

– Ce tot zici tu acolo, bă?

– Raportez, vă trebuie o autorizaţie de la vânători. Fără asta, te bagă la braconaj, ca pe un prieten de-al lui taică-meu, şi e amendă mare. Cică ursul e ocrotit.

– Bă, asumă-ţi răspunderea şi împuşcă ursul! Te acopar eu, după aia! propuse Popa.

*

– Nu se mai trage, nu se mai strigă… zise Talabă. Înseamnă că inamicul a nimicit toata garda, sau că a ajuns Cocoş la fricoşii lui şi i-a liniştit. Mă duc la biroul meu.

– Hai, că plec şi eu; mă duc la carne, spuse şi Banu.

Subofiţerii dădură mâna cu Costandache şi ieşiră. După câteva secunde erau înapoi.

– Era să devii tu carne, spuse Talabă, tremurând.

– Chiar aşa, nu mai trebuia să mă duc până la abator, răspunse Banu.

– Ce-i mă, ce s-a-ntamplat? se miră Costandache.

– Nimic, doar că în faţa uşii era un urs, răspunse Banu, şi nu era sigur pe care dintre noi vrea să-l mănânce.

– Uite-l acolo! spuse Talabă, arâtand pe geam. Se duce spre comandament.

– Hai să-i telefonăm Mareşalului! propuse Costandache. Măcar să nu-l înghită ursul înainte de a fi bine fiert în suc propriu.

*

– Ce bă? un urs? Bă! Bă! Prindeţi-l! Omorâţi-l! Goniţi-l! Băgaţi-l la arest! ţipă Marica în telefon.

*

          Încă de la terminarea raportului de dimineaţă, plutonierul Tuteaşcă se închisese în atelierul său. Nu voia să bage cineva de seamă că el are de reparat un magnetofon. Popa îi interzisese categoric să introducă în unitate aparate civile, dar dacă l-a rugat frumos Dominte … Din cauza concentrării nu auzise nici apelurile sentinelelor, nici focurile de armă. Iar acum, aparatul era gata, mai trebuia dus la compania întâi, şi Dominte era bun de cinste. De unde să ştie Tuteaşcă noutatea că unitatea era invadată de un urs?

Pândind cu grijă geamul maiorului Popa, Tuteaşcă traversa curtea, camuflând magnetofonul într-o trusă de scule. Nu mică-i fu mirarea când nu cu şeful de stat major se întâlni, ci cu un inamic mult mai puternic.

– Mrrrr …. făcu ursul, ridicându-se în două picioare.

Plutonierul mai văzuse urşi doar la grădina zoologică de la Noua, dar acolo stăteau frumos după gratii şi aşteptau bucăţele de zahăr. Acum nici măcar zahăr nu avea.

– Mă ursule mă, fii cuminte, mă! N-am zahăr, dar dacă vrei, îţi dau un magnetofon, că tot nu-i al meu, negocie Tuteaşcă.

– Mrrrr …

– Mă frumosule, stai, mă, blând!

Ca prin minune, ursul părea să se îmblânzească odată cu vorbele interlocutorului său. Reveni pe patru picioare şi se uită cu multă curiozitate la subofiţer.

– Mă, ce mai urs cuminte şi bun … cine ştie ce-o fi în mintea ta … mă păstrezi să mă mănânci mai târziu?

*

          La ferestrele tuturor pavilioanelor, militarii urmăreau cu interes spectacolul, curioşi să vada cât mai are Tuteaşcă de trăit. Toţi îl compătimeau pe plutonier, dar nimeni nu îndrăznea să intervină; în afară de Teodorescu, care, cu sânge rece, telefonase la miliţie.

Între timp, ursul şi Tuteaşcă deveniră cei mai buni prieteni.

– Bravo, Martinică, eu mor de frică şi tu te aşezi în fund? Înseamnă că ai chef de taifas?

Întrevederea se desfăşură într-o atmosferă caldă, prietenească. După mai multe minute, care lui Tuteaşcă i se părură nesfârşite, ursul probabil că epuiză toate subiectele interesante, pentru că se ridică, mai mormăi o dată, şi plecă, sărind gardul exact prin acelaşi loc pe unde-l treceau seara şi militarii fără bilet de voie.

*

          După ce se convinseră că ursul a plecat şi nu mai vine, aproape toată lumea ieşi în curte.

– Petrică, ai fost mare, mă! îi spuse Talabă prietenului său, bătându-l pe umăr.

– Chiar aşa! zise şi maiorul Loghin, s-ar fi spus că sunteţi amici de când lumea.

 

*

          În corpul de gardă, fruntaşul TR Mincu, ieşit din post, povestea:

– Băi fraţilor, mai întâi era să mă mănânce ursul. După aia, Cocoşu’. Iar la sfârşit mi-a cântat Popa, vă daţi seama?

*

– Ordonaţi, tovarăşu! spuse Tuteaşcă o oră mai târziu, intrând în biroul colonelului.

– Bă! Bă! regulamentele militare interzic categoric intrarea străinilor în unitate. Cum ai îndrăznit tu să-ţi aduci un prieten?

– Ce prieten, tovarăşu? N-am adus, raportez,  pe nimeni.

– Bă! Bă! tu să nu mă contrazici! ce, nu l-am auzit eu p-ăla când a zis că eşti amic cu ursul? Cinci zile de arest! Executarea!

 

 

Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria Un urs in oras

EPIGRAME de Nicolae Dărăbanţ

La vârsta a treia

 

Nu fi supărată, Berta,

Că ţi-am refuzat oferta,

Pentru că la vârsta mea,

… N-am ce să mai fac cu ea.

IMG_1246(foto Mihai-Athanasie Petrescu)

De Ziua Femeii

 

Zicea soţia mea cu fală,

Că ziua ei e mondială.

Eu n-am nici una, ca bărbat

… Pe toate ea mi le-a mâncat.

Ȋntors de la bufet

 

Iubito, s-a sfârşit calvarul,

Ţi-o spun eu, soţul tău iubit.

Mi-ai zis că s-a umplut paharul,

… Iar eu am fost de l-am golit!

Concurenţa

 

Slăvită fii, democraţie,

Că îţi simţim din plin prezenţa;

Tu ne-ai adus azi concurenţa

… Ȋntre minciună şi hoţie!

Scrie un comentariu

Din categoria Nicolae Darabant

AEROMANIA 2013 partea I.

Revenit in sud după o expediţie aviatică în sud-est, îmi permit ca, înainte de orice, să le mulţumesc celor care au făcut Aeromania şi lui Andrei Manea pentru felul cum ne-a primit şi organizat, să îi felicit pe zburători, care şi-au dat silinţa să ne arate cam ce pot suporta bietele lor aeronave forţate la extrem, şă le mulţumesc si lor, piloţilor, pentru spectacolul oferit, în câteva rânduri, în exclusivitate nouă, celor cu ecusonul « photo », şi să-mi exprim bucuria revederii cu prietenii spotteri.

Spectacolul aerian, dozat în patru timpi şi două locuri (unde e Hegel ca să mai umble puţin la teoriile lui?), a fost unul de înaltă (şi joasă, uneori, de ne venea să ne aruncăm pe burtă) acrobaţie şi mare măiestrie. De la avioane uşoare la altele grele, dar uşoare ca un fulg când era vorba să facă figuri, de la un elicopter mic dar “al dracului” la altele mari şi luxoase sau altele tot mari, dar care ofereau condiţii de călătorie destul de grele, pe sfoară, de la “treceri la verticală” la tirbuşoane şi monograme, de la bâzăit de Rotax la muget de Lycoming sau cârâit de Vedeneiev.

A doua zi la Mangalia (poze din prima zi nu are rost să arăt, ca sa nu mă fac prea tare de râs) a început cu aterizarea unei zburătoare pe dig. Sper să nu creadă cineva că m-am dus acolo ca să mă uit după păsărici, dar, sincer, nici n-am întors capul.

IMG_2165

Primul venit, primul care ne-a servit : o porţie de paraşutişti plus un low-pass prin faţa publicului din tribuna de nisip. Cessna 182 YR-RAC.

IMG_2184

Prima evoluţie acrobatică, YR-UAU, cu un echipaj inedit, Svetlana Kapanina în cabina a doua, elev, în prima cabină, Ioan Postolache.

IMG_2199

Frumoasa Svetlana, cu pletele în vânt, salută publicul :

IMG_2230

Francesco Fornabaio, care şi-a amintit că ne-am întâlnit şi am stat de vorba despre poezie (şi numai a zborului) acum câţiva ani la Bimbav, s-a dat peste cap să impresioneze privitorii. Ȋn ceea ce mă priveşte, a reuşit.

IMG_2272 IMG_2244

Trei elicoptere ale RAS Tuzla vin peste staţiuni: Cabri C2, Bell 206 şi Dauphin.

IMG_2282

Descris de Andrei Lucescu ca “mic şi-al dracului », C-2ul a rămas să explice de ce merită epitetul ăsta :

IMG_2284

(Pentru că l-am amintit pe Andrei Lucescu, nu pot trece peste complexitatea prezentării mitingului: Andrei ştia tot despre fiecare aeronavă în parte şi piloţii respectivi, explicând pe îndelete evolutiile; Dorin Ivaşcu l-a completat cu brio, aducând ce ştie un economist mai bine: preţuri. Dacă aveam la mine un carneţel, în loc de camera foto, le puteam oferi elevilor mei madgearişti o mulţime de cifre pentru aplicaţii la orele de practică de specialitate)

Veteranul Gheorghe Uţă, cu un Zlin 526, HA-SAU, a arătat că aviaţia nu are vârstă. Dar motorul Zlinului, deşi era mai tânăr, ne-a dat emoţii. Cred că un sirop de tuse i-ar prinde bine.

IMG_2353 IMG_2369

O nouă formaţie de aeronave ale RAS Tuzla: trei Katane, puse pe giumbuşlucuri.

IMG_2393

Vorba lui Andrei, Yankee-Romeo-Sierra-Charlie-Lima, pilotat de Marius Rădulescu.

IMG_2420

Fratele mai mare, Twin Star (tot de la RAZ Tuzla). Cred că pilotul Gheorghe  Dumitru este un utilizator pasionat de telefoane mobile:

IMG_2437

Dar ce vuiet se aude, umplând cerul şi marea ? Pai ce să fie altceva decât cele cinci Extre ale Aeroclubului. Trecerea la verticală, în formaţie perfect aliniata şi cu motoarele în plin, înainte de începerea programului i-a impresionat puternic pe cei prezenţi pe digul de la Mangalia:

IMG_2461

Evoluţia a fost, de asemenea, foarte reuşită, constând din treceri şi figuri ale formaţiei de patru, completată de figurile extreme executate de Andrei Şerb, vocalistul trupei.

IMG_2471 IMG_2481IMG_2516

 

La ruperea formaţiei, aplauzele de pe plajă au fost mai zgomotoase decât Lycomingurile :

IMG_2536

O nouă apariţie a Yak-rilor, de data asta pilotate de titulari :

IMG_2663

Una pe faţă, două pe dos, noul stil de tricotaj adoptat de numeroasele bunicuţe de pe plaja de la Mangalia :

IMG_2590

YAK-104, un biplan obţinut din suprapunerea a două 52uri :

IMG_2642

Ultima apariţie pe plajă, un tip care nu a găsit înţelegere la nici un şofer sa-l aducă la plaja, dar un pilot milostiv l-a aruncat peste bord de la 1500 m.

IMG_2694

O să revin şi cu ceva poze de la evoluţiile de pe Aeroportul Internaţional Tuzla, din cele două zile ale manifestării.

Scrie un comentariu

Din categoria Galerie foto, Uncategorized

EVOLUTIE de Mihai-Athanasie Petrescu

In doar cateva saptamani am evoluat de la zero la avionul de vanatoare. Mai intai am „pilotat” YAK-52, la Bobocu, avion cu elice, de scoala si antrenament. Apoi am facut rapid trecerea pe IAR-99 Soim, la Bacau, avionul reactiv de scoala si antrenament.

Culmea maiestriei a fost MiG-21 LanceR, pe care am trecut tot la Bacau. Ce mai urmeaza? Pai … AN-26 si ATR 420-400. Dupa care trec la elicopter IAR-330.

IMG_0096IMG_0340IMG_04230016

 

Scrie un comentariu

Din categoria Galerie foto