UBI ROMA, IBI NOS (5)
Dacă ne uităm bine – şi asta facem
– am ajuns ȋn piazza Trevi. Unul dintre locurile alea despre care tot auzi şi ȋţi faci planuri să le vezi, iar cȃnd ajungi acolo nu-ţi vine să crezi că ai realizat isprava.
Piazza Trevi este cunoscută pentru fȃntȃna de acolo. Nu cred că cineva se duce acolo cu gȃndul să mănȃnce ȋngheţată sau să cumpere suveniruri, ci doar ca să arunce bănuţul ȋn apă.
Ce e Fontana di Trevi, locul “povestit” de Jean Negulescu ȋn 1956 ȋn filmul “Three Coins in the Fountain”?
E o fȃntȃnă mult deosebită de altele, pentru că nu tronează ȋn centrul unui loc larg, ci se sprijină de peretele unei clădiri.
A fost construită ȋn secolul XVIII de către arhitectul Nicola Salvi, pe baza unui proiect predesenat de către Bernini. Aşa cum e absolut normal, pe frontispiciul construcţiei apare numele sponsorului, anume Papa Clement al XII-lea, dar nu si al celor care au conceput şi realizat opera de artă arhitectonică.
Apa vine pe un apeduct vechi de quasi doua milenii, Aqua Virgo. Se pare ca pe conducta asta se alimentează majoritatea fȃntȃnilor din zona vizitabilă a Romei actuale, sau ar trebui folosite adverbe de timp care exclud strict zilele cȃnd scriu eu, cȃnd seceta a ucis la Roma orice boare de arteziană.
Ca şi concepţie, Zeul Neptun domneşte ȋn centrul compoziţiei, călător pe un car ȋn formă de scoică, tras de doi cai, asemănător poliţailor din filmele americane, adică unul rău, nărăvaş, al doilea blȃnd. Pentru că personajul nu iese din cadru, nu se poate şti care cal are supremaţia.
E o parte şi e alta a zeului mării, două statui simbolizează sănătatea şi şi belşugul. Deci e de bine. E de bine.
Marea ȋnsăşi apare ȋn cadru, cum altfel dacă nu sub formă de apă stătătoare (ȋn bazin). Salvi ăla nu s-a gȃndit să monteze şi o maşină de făcut valuri, ne mulţumim doar cu simbolul.
Nisipul de pe fundul mării este dens, dar tot symbolic. Adică, din cȃte se vede, este ȋnlocuit cu mii şi mii de bănuţi de metal.
Prima dată am remarcat obiceiul ăsta la Poiana Braşov, ȋn anii 1960, cȃnd turiştii străini arncau monede ȋn fȃntȃna de la Şura Dacilor. Trebuie să existe o legătură, pentru că la Trevi aruncă bănuţi ȋn baltă pȃnă şi urmaşii dacilor. Copil fiind, ȋmi făceam socoteala cum să extrag monede de la Şură şi, dacă aş fi putut ajunge acolo şi singur, nesupravegheat de părinţii mei care nu prea erau pescari amatori, cred că aş fi ȋncercat efectul magneţilor asupra monedelor.
Nu ştiu dacă m-aş fi putut ȋmbogăţi atunci (şi dacă da, mă agăţa militia ȋn baza legii 18), dar cei care draghează Fontana di Trevi sigur extrag de acolo mari bogăţii neimpozabile. Se pare că nici mai mult nici mai puţin decȃt un million jumate de dolari au ajuns anul trecut ȋn punguţa unor organizaţii caritabile, de unde au fost forwardaţi spre masa unor familii sărace. Cȃrcotaşi cum suntem noi, mă gȃndesc că dacă au raport o asemenea sumă, ȋn realitate au fost bani şi mai mulţi, dar mai mulţii ăştia or fi ajuns pe masa căutătorilor de comori.
Am tot discutat despre banii ăştia azvȃrliţi, se zice că aruncătorii nu o fac degeaba. Un ban aruncat ȋn apă ar ȋnsemna că respectivul binefăcător ȋşi asigură revenirea la Roma. Există şi variant cu două sau trei monede. Două ȋnseamnă că ȋţi cumperi o dragoste, cu trei ȋţi asiguri o căsătorie. Mercurialul ăsta nu era afişat la data vizitei noastre, aşa că ne-am mulţumit să oferim săracilor Romei o monedă romȃnească, un preţ bun, cred eu, pentru o a doua vizită ȋn capital Italiei.
Ca remarci de la faţa locului: la accederea noastră ȋn Piazza Trevi, mulţimea turiştilor era enormă. Sute de vizitatori se strecurau la balustrade, fiecare ȋnarmat cu un dispozitiv de capturat imagini. Oamenii se apropiau de ghizdurile bazinului, se uitau, făceau un selfie, dădeau niţel din gesticulaţii şi lăsau locul liber pentru alt turist. Sigur că aşa am făcut şi noi, şi probabil că de aia nu a izbucnit incă un război mondial ȋntre oamenii ăştia din toate ţările care vin să viziteze Roma.
Deja este foarte cald, desi vara de abia ȋncepe. Părăsim fȃntȃna răcoaroasă, ȋn căutarea unui gelato – oferta e foarte generoasă. E timpul să căutăm obectivul următor, cea mai bună idee mi se pare că e să-l ȋntreb pe unul dintre muscalii care ȋncearcă să se ȋmbogăţească pe seama bogaţilor amatory de plimbări cu trăsura şi, după ce convoacă un consiliu de administraţie al tuturor vizitiilor din Piazza Trevi, ne comunică, ȋntinzȃnd biciul, hotărȃrea votată: Colonna e ȋn direcţia aceea.
Sigur că e la doi paşi, deci ȋncepem să-I numărăm, salutaţi cu un “Buongiorno” de doi soldaţi din armata lui Caligula (dacă n-or fi fost de-ai lui Nero). Le răspund cu “Ave!”, bucuros că nu mi-au zis “good afternoon”. Culmea multilingvismului: doi romani care salută ȋn limba italiană, şi doi romȃni care le răspund ȋn limba latină … ȋn Roma anului 2017.
Necazul cocosului
care ne-a condus la Pontificia Universitas Gregoriana. Nu era unul dintre obiectivele notate de noi pe agenda, dar ne-am bucurat că am găsit-o.
ajungȃnd la Venezia (mă rog, Piazza Venezzia),
unde camera foto se ȋmpiedică de Chiesa Waldese (biserică evanghelică)
şi de o maşină nasoală – m-am gȃndit cum de are curaj să intre cu asemenea scumpătură ȋn traficul din Italia.
apoi executăm o ȋntoarcere de 360 de grade, ca să căutam ceea ce de fapt ne adusese ȋn zonă. Altare della Patria avea să rămȃnă (dar noi nu ştiam ȋncă)un obiectiv de revăzut ȋn zilele următoare.
