Arhive lunare: Septembrie 2014

SĂ-ŢI ÎNVINGI FRICA: IATĂ ADEVĂRATUL CURAJ! de Didier Daurat, traducere de Mihai-Athanasie Petrescu

Să-ţi învingi frica : iată adevăratul curaj !

image039

Evacuat la Fère-en-Tardenois şi apoi la Tours, m-am vindecat rapid după rănile primite. Când m-am făcut sănătos, am fost trimis la Chartres pentru un stagiu de trecere la vânătoare şi, la sfârşitul lui august 1918, m-am întors pe front la Montreuil-au-Lion. Acolo era baza pentru Spad 87, comandată de locotenentul Duplessis. Am înţeles foarte repede că starea de spirit avea să fie alta. Recunoaşterea şi bombardamentul încurajau constituirea de echipaje, deci de colective. Aici domnea individualitatea şi am avut ocazia să văd pe viu diferite temperamente de aviatori. Nimic nu poate ilustra mai bine răul şi binele decât aceşti doi piloţi al căror adevărat curaj mi-a fost dat să-l măsor.

Primul era un locotenent strălucit, care avea reputaţia de a doborî drachene, aceste baloane de observaţie plasate deasupra liniilor. Când îl ascultai îţi venea să crezi că nu-i rezista nimic. Oricât de rapid ar fi manipulat servanţii troliul, ei nu ar fi putut să salveze « cârnatul » de loviturile locotenentului. Într-o zi am insistat să-l însoţesc. Aproape de front se legăna, leneş, un drachen. De departe, camaradul meu a tras câteva rafale de mitralieră, după care a virat fără să mai aştepte să vadă rezultatul. Eu am rămas acolo şi am văzut cum « cârnatul » a fost pur şi simplu tras jos ca nu cumva să fie incendiat. Deci cam asta numea elegantul locotenent « a doborî » un balon – care cobora singur – şi el le adăuga, imperturbabil, la numărul său de victorii.

Al doilea era un locotenent de infanterie care, angajat voluntar la 17 ani, avea nişte state de serviciu excelente. Mutat, la cerere, la aviaţie, mereu se plângea de ghinion. De fiecare dată când participa la o misiune, avionul său, în luptă cu inamicul, trebuia să se întoarcă din drum. O astfel de regularitate în avea pană mi-a atras atenţia. Eu ştiam ceva în legătură cu faptul că unii piloţi, chiar dintre cei mai buni, erau cuprinşi de panică în momentul când se apropiau de front. Chiar atunci când nu se prevedea nimic deosebit, panica asta avea asupra lor efectul unui baraj de furtună. O forţă îi trăgea înapoi. Bănuiam că tânărul locotenent îi ceda acestei panici şi, pentru a-l pune la încercare, i-am ordonat să mă urmeze în patrulă. Pentru mai multă siguranţă am schimbat cu el aparatul. În felul ăsta eu eram cel care trebuia să cadă pradă rateurilor de motor.

Când nu mai era mult până la front l-am văzut pe coechipierul meu cum se îndepărtează şi am continuat singur, gândindu-mă să rezolv cazul la întoarcerea din misiune. Către sfârşitul perioadei de patrulare, am auzit focuri de armă, semn că nemţii trăgeau într-un avion. M-am grăbit în direcţia respectivă şi mi-am recunoscut avionul. Împreuna am luat direcţia către terenul de bază, unde am aterizat cu ultimele reserve de benzină. Atunci, camaradul meu mi-a povestit aventura sa:

„Cum am ajuns lângă linia frontului mi s-a făcut frică. Nimeni nu m-ar fi putut împiedica să fug. Dar când am ajuns la Montreuil m-am simţit ruşinat. M-am gândit că dumneavoastră sunteţi singur pe un cer duşman din cauza mea. Am făcut plinul şi am venit în calea dumneavoastră. La ieşirea dintr-un nor mi s-a părut că vă văd. Dar era un neamţ, care a deschis focul. Atunci frica mi s-a evaporat, am tras cât am putut şi l-am nimerit, domnule locotenent! Am doborât un neamţ! Dupa aia am continuat să vă caut …”

Din ziua aceea s-a terminat cu frica lui de linia frontului.

Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria Didier Daurat - In curentul elicei

ALBINA ŞI MUSCA de Nicolae Dărăbanţ

IMG_0003 - Copy

O muscă, stând pe gard la soare,

O luă la rost pe o albină,

Care zbura din floare-n floare,

După polen, într-o grădină:

– Ia ascultă – tu vecină –

I-a strigat murdara muscă –

Toate florile-n grădină,

De sărutul tău se uscă.

 

Albina se opri pe-un mac,

Îmbujorat de-atâta soare,

Şi căutându-se de ac,

Zise insectei bârfitoare:

 

– Chiar dacă sunt şi eu insectă,

Tu mă umpli de mânie,

Purtarea ta nu e corectă,

Şi tot ce spui e-o calomnie.

De ce vrei ca să dai prin tină,

Un simbol al hărniciei?

Port bunul nume de albină,

Şi-s furnizorul farmaciei!

Tu vizitezi doar ce-i murdar,

Şi animalele defuncte,

Pe farfurie şi pahar,

Îţi laşi produsul puncte-puncte.

 

Morala iese din cuprins,

Ca şi o rază de lumină,

Şi ne arată cam ce ins

Calomniază o albină.

 

Scrie un comentariu

Din categoria Nicolae Darabant

FLORIAN TROSCOT…DESPRE ALŢII:

Seniorul şi lumea satului…un senior risipitor de metafore!

Despre omul,poetul şi opera lui PAUL AMET s-a vorbit mult şi am convingerea că se va mai vorbi încă multă vreme de aici încolo. Înainte de toate însă, cel puţin pentru cei din urbea noastră pentru care arta în general, şi literatura în special reprezintă ceva, modul de a-l apela pe Paul Amet ar fi unul pe cât de simplu, pe atât de sugestiv: Seniorul.

amet

Nu afirm aceasta numai pentru faptul că este realmente decanul de vârstă al grupului de iubitori într-ale literaturii, dar Seniorul a ştiut tot timpul să-i adune pe oameni în jurul său, să-i facă să creadă într-o idee nobilă, să-i facă să simtă importanţa şi efectul benefic al muncii în grup. Îmi vine în minte, cu totul întâmplător, câteva exemple numai: formarea grupului care a pus pe picioare publicaţia şi cenaclul „DRUM” în urmă cu aproape opt ani, înfiinţarea Asociaţiei Culturale Mileniul 3 în luna ianuarie, 2000, ori realizarea volumului „Nepoţii lui Moromete 13 scriitori din Teleorman” în anul 2003.

O năbădăioasă boală îl ţine pe Senior cât mai aproape de casă. Atunci când şi, oricum, nemeritat de puţin faţă de cât timp ne poate permite, grupul nostru de prieteni îl vizitează, cât de acolo i se citeşte în ochi nerăbdarea de a se putea deplasa în voie, de a participa ca în urmă cu câteva luni la întâlnirile noastre săptămânale de cenaclu.

(Pentru ziua când îl conduceam pe ultimul drum pe autorul acestor rânduri, Domnia-Sa proiectase ca şedinţa de joi a milenarilor s-o facem acasă la nea Paul)

Şi mai ales să-şi depene pe îndelete, ca într-un veritabil ritual, alte şi alte amintiri adunate de-a lungul timpului cu migala unui chibzuit culegător de perle.

Iar din felul în care l-am cunoscut, gata oricând să se lupte pentru principiile sale, să nu se încovoaie în faţa nimănui, să nu se dea bătut cu una, cu două, sunt convins că în scurt timp va reuşi să treacă şi peste această încercare, ca peste atât de multe altele cu care l-a tot încercat cu şiretenia-i bine cunoscută viaţa.

Cu privire la poezia sa, aş dori să subliniez numai un singur aspect. În toate volumele ce au văzut lumina tiparului până în prezent este atât de uşor de sesizat locul aparte pe care îl ocupă în ansamblu operei sale poetice, dar, în egală măsură, bănuiesc eu, în sufletul Seniorului, lumea satului. Unica, inconfundabila şi cu un regret abia reţinut din partea autorului, când acesta conştientizează la un moment dat în curgerea poemului că, pentru sine, această lume (acea lume) este pierdută de fapt pentru totdeauna”.

(DRUM, anul VIII, nr. 31(331) din 23-29 iulie, 2004)

*

 

„În opinia mea şi, probabil, a multora dintre aceia care au reuşit să-l cunoască bine, Mihai-Athanasie Petrescu poate fi caracterizat într-un mod în egală măsură lapidar şi sugestiv ca fiind omul aflat constant între două pasiuni în cazul lui la fel de aprige şi acaparatoare: cea a scrisului şi cea a zborului. Pe amândouă însă el, ca nimeni altul, la slujeşte cu sinceritate”.

(DRUM, anul 69, nr. 342 din 8-14 octombrie, 2004)

Scrie un comentariu

Din categoria Florian Troscot

LANSARE DE CARTE: „PLOI IN OGLINZI” DE FLORINA ISACHE de Mihai-Athanasie Petrescu

Decor autumnal la Casa de Cultura din Roşiori, cu un covor de frunze moarte şi nori de ploi torenţiale … în oglinzi.

IMG_6027

Cu toate aceste semne de vreme complicată, sala este plină, de oameni, de poezie, de imagine, de muzică. Se lanseaza, în sfârşit, volumul poetei Florina Isache “Ploi în oglinzi”, iar cei care ii cunosc poezia şi sufletul vin să vadă, să audă, să citească.

Picture 014

Florina şi emoţiile ei sunt deja în centrul atenţiei tuturor atunci când discuţiile sunt deschise de doamna Aura Bărbuţ, gazda manifestării. O scurtă prezentare a personalităţii poetesei, un istoric al prezenţei ei pe scena literaturii române, o invitaţie la sensibilitate şi privire reflexivă.

IMG_6016 IMG_6018 IMG_6022

Liviu Comşia, “moaşa” primului volum al Florinei Isache, cunoaşte foarte bine creatorul şi creaţia. Cu o vorbă lină, calmă, de ardelean, explică asistenţei cine e Florina şi ce e poezia ei.

IMG_6035

Il completează şi invitaţii argeşeni, Nicolae Oprea si Dumitru Augustin Doman. Şi ei au citit toate textele din creaţia autoarei roşiorene, şi ei s-au lăsat seduşi de ea, şi ei incearcă să o explice, să şi-o explice, să ne explice. Nu mai puţin impresiona(n)t, Constantin Ciubotaru desenează o hartă a scriiturii roşiorene contemporane, încadrând-o pe Florina Isache şi în acest context.

IMG_6040 IMG_6043 IMG_6047

Iar Florina lămureşte totul: în stilu-i caracteristic recită una dintre poeziile din volum, în acel decor autumnal, cu ceaţă, care îi (ne) completează starea de spirit.

IMG_6049 IMG_6050 IMG_6054 IMG_6059

O activitate culturală pe care oraşul acesta şi locuitorii săi o merită, o primesc, o savurează. Un autograf pe un nou volum al colecţiei “Drum”, şi un nou volum cu autograf pentru un public obişnuit cu creaţia literară de valoare.

IMG_6073

Scrie un comentariu

Din categoria Evenimente

SAGA FAMILIEI VIALHE 24 de Claude Michelet, traducere de Mihai-Athanasie Petrescu

Proprietatea lui Vialhe fusese lovită necruţător, dar norocul şi faptul că grindina urmase un culoar strâmt, câteva dintre locurile lui erau aproape neatinse; sigur, potopul le afectase, dar pierderile erau mai mici decât în alte părţi.

Droşca urca ultimul deal înainte de Ayeu. Pierre-Edouard se simţi cuprins de panică când îşi dădu seama că nu mai e în stare să-şi spună tabla înmulţirii cu şapte. Într-o clipă se văzu pierdut, disperarea îl cuprinse.

-Mai avem puţin, îl anunţă învăţătorul. Să ţineţi minte toate sfaturile mele.

Pierre-Edouard nu le uitase. Mai întâi, pagini scrise frumos, fără pete sau ştersături, cu o caligrafie perfectă. Punctuaţia să fie îngrijită, iar la nevoie să se folosească majuscule frumoase şi graţioase. Apoi, atitudinea lor să fie modestă, rezervată; fără mâini în buzunare sau degete în nas, să se ridice în picioare ca să răspundă, să stea cu mâinile la spate pentru a avea o voce clară şi să nu li se taie respiraţia; să se gândească bine înainte de a răspundeşi să se ferească de întrebările-capcană, ca: “Eşi sigur că revocarea Edictului de la Nantes a avut loc la 18 octombrie 1685? Eşti sigur?” Sau: “Parcă ai zis că şapte ori şase fac patruzeci şi patru?” După ce se vor fi gândit bine să spună “Da”, sau “Nu, domnu examinator”.

În sfârşit, şi asta era una dintre armele secrete ale învăţătorului, să nu ezite niciodată, dacă se iveşte prilejul, să facă aluzie la Alsacia şi Lorena. Era destul de uşor, mai ales la istorie şi geografie. Nimic nu te împiedică, de exemplu, să vorbeşti de frontierele actuale – şi provizorii – ale Franţei şi de frontierele naturale, istorice. Nu era interzis nici să aminteşti că Alsacia se alăturase Franţei prin tratatul de la Munster, din 1681, şi că Lorena era pământ francez încă din 1766.

Pierre-Edouard ţinea minte toate acestea, dar când intrară în reşedinţa cantonului încă se mai chinuia cu tabla înmulţirii cu şapte.

Mai întâi, copiii avură de rezolvat o problemă cu arii, o poveste tâmpită despre un teren de un hectar şi douăzeci de ari care trebuia împărţit la trei moştenitori: două cincimi la fratele mai mare, câte o cincime şi jumătate la ceilalţi doi. Pierre-Edouard se descurcă bine, chiar dacă printr-o metodă mai puţin ortodoxă. De fapt, obişnuit la el acasă cu suprafeţele măsurate în cartoane, nu în hectare sau ari, el făcu transformările: un hectar egal zece cartoane, doăzeci de ari egal două cartoane, în total douăsprezece cartoane, iar restul a mers de la sine.

La istorie şi geografie nu fost vorba de Alsacia şi Lorena, ci de domnia lui Henric al IV-lea şi de bazinul Aquitan, iar lui I s-a părut imprudent să mai amintească de Strasbourg şi de cursul Rinului.

În sfârşit, norocul – sau perfecta cunoaştere a programei de către învăţător – făcu ca dictarea propusă să fie una studiată cu trei săptămâni mai înainte. Pierre-Edouard recunoscu imediat textul lui Victor Hugo, îşi aminti toate dificultăţile şi nu făcu decât o greşeală şi jumătate.

Mai târziu, după ce totul se termină şi se aşezară pe terasa restaurantului să aştepte rezultatele, Pierre-Edouard îi dădu învăţătorului toate ciornele, pe care le păstrase cu grijă, şi aşteptă, îngrijorat, verdictul.

-Ei, băiete, dacă n-ai greşit la copiat, să ştii că-ţi iei diploma. E foarte, foarte bine.

O oră şi jumătate mai târziu, când se afişară rezultatele, Pierre-Edouard se apropie de panou cu paşi tremuraţi şi cu buzele uscate; dar nu ştiu unde să-şi caute numele şi învăţătorul fu acela care îl anunţă că reuşise primul pe comună şi al treilea pe canton. Nu era doar un succes, ci un adevărat triumf!

110124_160734

Lângă el, dar cu note mici, trecuse şi Edmond Vergne. Ceilalţi patru, în schimb, o adevărată nenorocire.

Scrie un comentariu

Din categoria Claude Michelet

LA REVEDERE, FRANCESCO FORNABAIO!

Pilotii nu mor, ei doar decoleaza si nu se mai intorc.

Dumnezeu sa-l ierte!

46029_143186572382422_3501594_n

Scrie un comentariu

Din categoria Of!...

LE JOUR „J” (6) de Mihai-Athanasie Petrescu

6.

Probabil ca dacă am avea în după amiaza asta timp cât într-o vacanţă am încerca să forţăm intrarea la Luvru. Dar am auzit ca Sire Roi nu ar fi acasă şi că, gelos fiind, ar pune gărzile cardinalului pe mine dacă aş îndrăzni să îi trec pragul spre femeia cea mai faimoasa din istorie: Mona Lisa. Aşa că ne mulţumim să strigăm catalogul personalităţilor de pe faţade, mai aruncăm o privire în urmă, să ne asigurăm că nu ne uităm ochii în preajma Piramidei, şi traversăm spre Rue Rivoli. Am auzit noi că acolo e tot la Paris şi că o să avem cu ce să ne clătim ochelarii.

IMG_3857

Găsim imediat ceva care să ne facă să discutăm: uite, Louis-XIV ala, avea timp si nu se jena sa şi-l petreacă în mod util şi plăcut!

IMG_3862

Pe de-o parte avea, ca Ceauşescu, şantiere de inspectat, pe de alta, după tăierea panglicii (oare exista obiceiul pe vremea lui, sau l-au inventat ăştia, acum?!) avea unde să meargă seara. Oare cât costa biletul pe vremea lui? Dar găsea bilete? că avea, bietul om, o grămadă de obligaţii, amante, chestii … Plus Molière, mai ţii minte?

“Si le Roi m’avoit donné
Paris, sa grand’ville,
Et qu’il me fallût quitter
L’amour de ma mie,
Je dirois au roi Henri :
« Reprenez votre Paris :
J’aime mieux ma mie, au gué !
J’aime mieux ma mie. »[1]

Cum naiba pe vremuri, când nu aveam bani, puteam merge la teatru în Bucureşti să vedem trupa de la Théâtre National de Paris cu “Le Misanthrope”, iar acum, când tot nu aveam bani, nu mai putem, nici la Bucureşti şi nici la Paris?! A, da, la Paris nu e stagiune în momentul ăsta, avem un pretext valabil.

Dacă nu putem beneficia de spectacolul din sala “Richelieu” (construită şi tot reconstruită din 1799 încoace), spectacolul străzii ne acaparează cu totul. Un spectacol colorat şi zgomotos, realizat de regizori şi actori de toate neamurile, beneficiind de recuzita cea mai variată şi de decorul cel mai somptuos al acestui “grand’ville”.

IMG_3856 IMG_3865 IMG_3866 IMG_3869 IMG_3870 IMG_3873 IMG_3875 IMG_3882 IMG_3891

Vorba românului (Joe Dassin):

“Dans Paris, à vélo,

On dépasse les autos;

IMG_3864

A vélo, dans Paris,

On dépasse les taxis”

IMG_3860

Noi nu avem biciclete decât pe nas, aşa că ne hotărâm uşor: Avenue de l’Opéra!

IMG_3868

Un edificiu pe care l-am admirat în poze. Are numarul 13 in seria teatrelor de operă pariziene, dupa ce tot Louis-XIV a hotărât că puţină variaţie în programul serilor nu strică. Napoléon III a avut ideea cea buna de a-l pune pe Garnier să construiască o operă nouă, iar noi am avut ideea cea bună de a-l găsi cu uşurinţă, se vedea de la un kilometru (sau mai mulţi, calculând după oboseala acumulată în picioare). Ne-am învârtit în jurul clădirii cu multă curiozitate, sperând să apară, prin vreo fereastră închisă ca şi casa de bilete, fantoma.

IMG_3878 IMG_3879 IMG_3881 IMG_3887 IMG_3902

Aia nu s-a ivit, dar am dat de “Galeries Lafayette”, o pravalioară de genul celor vestite, care trebuie vizitate.

IMG_3888 IMG_3889 IMG_3892 IMG_3893

Sigur că ne-am luat măsuri de prevedere, adică locul de întâlnire după foarte probabila despărţire din interiorul magazinului, datorată aglomeraţiei, apoi, cu mâna strânsă pe încuietoarea poşetei/ghizdanului şi pe camera foto, am pătruns în galerii. Nu ştiu la ce mă aşteptam, dar orice aşteptare mi-a fost mult depăşită de realitate: un miros greu, în care se combinau toate parfumurile din lume cu mirosul tuturor transpiraţiilor (întreţinute de o căldură de seră şi de nişte preţuri pe care nici Becali nu cred că le-ar plăti dacă nu ar fi obligat de “sa noblesse”). Entuziasmul nostru este evident.

IMG_3901

Am mai avut timp şi inspiraţie să trag iute nişte poze,

IMG_3894 IMG_3896 IMG_3899

apoi am căutat, cu febrilitate ieşirea. Am gasit-o la timp

IMG_3903

şi am înţeles de ce preţurile alea.

IMG_3904

Destul pentru o zi. Am găsit, bucuroşi, staţia de metrou, nu am stat prea mult să ne gandim unde putem ajunge, de fapt, chiar am bâjbâit niţel prin subterane,

IMG_3907

şi am încălecat pe-o şa (de Ligne 1), apoi pe a doua (ligne 13) şi am încheiat prima zi cu refacerea, în sens invers, a traseului spre Porte de Montmartre. Trăiască Ibis! Mai ales că ziua următoare va fi aceea a Muzeului de la Le Bourget.

[1] Alceste, in Molière, “Le Misanthrope”.

Un comentariu

Din categoria Memorii, Uncategorized