Arhive lunare: Februarie 2017

CONCURSUL NAŢIONAL DE POEZIE DE DRAGOSTE LEOAICĂ TÂNĂRĂ, IUBIREA… Ediţia a XVII-a, 4 aprilie 2017

 

 CONCURSUL NAŢIONAL DE POEZIE

DE DRAGOSTE LEOAICĂ TÂNĂRĂ, IUBIREA…

Ediţia a XVII-a, 4 aprilie 2017

 

Centrul Cultural al municipiului Piteşti, prin revistele de cultură Cafeneaua literară şi Argeş, organizează ediţia a XVII-a a Concursului naţional de poezie de dragoste Leoaică tânără, iubirea…

La concurs pot participa creatori cu vârste până în 35 de ani, care nu sunt membri ai U.S.R. şi nu au câştigat un premiu la ediţiile noastre anterioare.

Concurenţii vor trimite pe adresa organizatorului 5 poezii de dragoste, creaţii originale, nepublicate în volum, fiecare poezie fiind printată sau dactilografiată pe o singură pagină, semnată cu numele real al autorului şi având indicat nr. de telefon şi emailul. Toate cele cinci poeme vor fi cuprinse într-un singur document cu extensia .doc, .rtf, cules cu corp 14, Times New Roman.

Textele vor fi expediate fie la adresa de e-mail cultcentre@yahoo.com. fie poştal, pe  adresa Centrul Cultural Piteşti, Str. Calea Craiovei nr. 2, Casa Cărţii, Bloc G1, sc. C, et. I, cod 110013 Piteşti, jud. Argeş, fie se vor depune direct la sediul Centrului Cultural Piteşti, până la 25 martie 2017, telefon 0248 219976. Manuscrisele nu se înapoiază.

Aceasta adresa de e-mail este protejata impotriva spamului, JavaScript trebuie activat ca a putea vizualiza pagina. Câştigătorii desemnaţi de juriu vor fi premiaţi cu diplome şi sume de bani, astfel: Premiul I: 500 lei, Premiul al II-lea: 400 lei, Premiul al III-lea: 380 lei, Menţiune I: 360 lei, Menţiune II: 360 lei.

Festivitatea de premiere va avea loc la Centrul Cultural Piteşti, 4 aprilie 2017, ora 13.00. Premiile se acordă numai câştigătorilor prezenţi la  festivitate, în baza C.I. În caz de neprezentare la festivitatea de premiere, premiile se vor acorda următorilor clasaţi.

Organizatorul nu decontează cheltuielile de deplasare sau cazare.

 

Responsabil proiect și președinte juriu

Virgil DIACONU

 

 

 

 

Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria Evenimente

VEDI NAPOLI E POI TORNARE A CASA (6) de Mihai-Athanasie Petrescu

VEDI NAPOLI E POI TORNARE A CASA 6

Pentru a ajunge la Domul din Napoli, cea mai sigură cale e sa mergi pe Via Duomo. Aşa spune harta cel puţin, iar noi o credem. Aceleaşi clădiri munumentale, cu negozzii mai mari sau mai mici la parter.

dscn6184

dscn6185

dscn6186

Intrăm şi noi intr-o astfel de prăvălie, o calzetteria, unde două tinere vȃnzătoare nevorbitoare de limbi străine (am ȋncercat şi cu limba romȃnă, cine ştie …) ȋnţeleg, totuşi că eu no so commo se chiama, ma posso mostrar nella finestra che voglio. S-au repezit amȃndouă la vitrină, au văzut obiectul, au exclamat ȋn cor “ciabatte” şi s-au apucat să demonteze toate rafturile pentru a ne prezenta marfa. Pȃnă la urmă ne-au dat papucii, exact ăia pe care ȋi voiam şi ne-au dăruit destule zȃmbete ca să plecăm convinşi că le-am lichidat tot stocul.

Deja străbătusem o bună parte a străzii, dar nici urmă de mult căutata catedrală. Găsim un cetăţean a cărui figură ne convinge că ştie foarte bine cartierul, mai ales că era şi vȃnzător la un chioşc de ziare, ȋi cerem informaţii, iar omul ne arată direcţia de urmat (adică cea pe care deja o urmam). Nu prea convins, insist: Lontano? Cu privirea aia pe care o avem cȃnd elevul nu ştie lecţia, deşi i-am explicat-o de mai multe ori, nenea ȋmi răspunde: Si, dieci metri.

Ce să fac, ȋnghit găluşca şi acoperim cei zece metri, după care ne ȋntȃlnim cu o maşină militară (Iveco), parcată pe trotuar şi cu doi soldaţi vigilenţi. Ȋn spatele lor se ridică, falnică, marea biserică.

dscn6187

dscn6188

dscn6254

dscn6259

Nu ştiu prea bine la ce mă aşteptam. Ȋn alte părţi ale lumii, catedralele vestite sunt plasate ȋn pieţe largi, pe care le domină, atrăgȃnd atenţia. Piazza del Duomo (există, da) are doar denumirea asta, pentru că biserica este quasi aliniată cu celelalte clădiri.

Catedrala, sediu Arhiepiscopului de Napoli, a fost construită ȋn secolele XIII-XIV, din ordinul regilor Charles I, Charles II şi Robert de Anjou. După ce a scăpat de grija şantierului, acesta din urmă a venit şi pe la noi şi s-a făcut “pămȃnt şi apă” la Posada.  Cattedrale di Santa Maria Assunta, Cattedrale di San Gennaro sau, ȋn dialect napoletan, Viscuvato ‘e Napule, marea Chiesa este cunoscută de cei mai mulţi sub denumirea Duomo di Napoli.

Inainte de a pătrunde ȋn locul sacru, citim cu atenţie afişele din faţă. Ştiu, de cȃnd am intrat la Notre Dame, că folosirea camerei foto este restricţionată ȋn multe cazuri. Nu găsesc nici o referire la asta, dar nu ştiu dacă acolo funcţioneaza regula “tot ce nu e interzis e permis”, aşa că ascund Nikonul şi ȋmi propun să folosesc camera ascunsă ȋn telefon, pe care ȋl palmez cu grijă cȃnd trag primul cadru. Dar, caracteristic pentru mine, uit că am blitzul activat şi … devin păcătos fără voie. Ȋn secunda următoare văd un domn care se repede la mine şi ȋmi pregătesc scuzele, dar omul ȋmi taie elanul: “Photo OK”. Probabil că a ȋnţeles din mímica mea că nu am prea ȋnţeles, pentru că revine cu o propoziţie mult mai dezvoltată: “Can take photo, OK photo!”

Binenţeles că după “molto grazzie” de rigoare am profitat din plin de ȋngăduinţa sa, obţinȃnd o frumoasă colecţie de imagini.

dscn6252

O navă imensă, avȃnd topografía specifică bisericilor catolice. Ȋmi aminteşte de ceea ce am văzut la Braşov, Viena şi Paris, atȃt prin dispunerea obiectelor de cult, cȃt şi a băncilor. Pe laterale, despartite de nava rpin siruri de coloane, se afla doua culoare, unde vedem si confesionalele specifice catolicilor.

dscn6191

dscn6238

dscn6225

Ȋn dreapta se găseşte Capela Tezaurului Sfȃntului Genaro. Altarul acesteia este orientat spre nord, lucru pe care eu nu-l ȋnţeleg şi, pentru a un ştiu cȃta oară ȋn viaţa mea, simt regretul de a nu cunoaşte limba germană, pentru că ne ȋntȃlnim acolo cu un grup de turişti condus de o ghidă vorbind nemţeşte …

????

????

????

????

????

????

????

????

????

????

????

????

????

????

Chiar faţă ȋn faţă cu această capelă se găseşte o alta, cu altarul orientat spre sud (hmm …), anume Baptiseriul.

Ȋn faţă vedem marele Altar, ȋn fapt o mare şi bogată dioramă care ȋnfăţişează un sat, cu oamenii şi ocupaţiile lor.

dscn6215

dscn6222

Duomo are o frumoasă colecţie de picturi (nu icoane, aşa cum le ştim noi, ci portrete (ale unor personalităţi din istoria catedralei, a oraşului sau a regiunii Campania), scene de bătălie, freşce), sculpturi (multe din ele fiind, de asemenea portrete ȋn piatră sau bronz ale unor personalităţ), diorame, expuse pe ziduri, sau adăpostite ȋn bolţi, ȋntre capele. Chiar şi tavanul navei principale este o galerie de picturi. Printre artiştii care sunt nemuriţi ȋn interiorul catedralei se numără Vassari, cu patru lucrări aşezate ȋn stȃnga Altarului,

028dscn6212

dscn6216

dscn6204

Domenichino şi Lanfranco, cu frescele lor din Capela Sfȃntului Gennaro, Stanzione, Ribera, Solimena, Fanzago, Perugino, Luca Giordano, Pietro Bracci, Malvito, Enrico Alvino şi … alţii. Nici la arte plastice nu mă pricep mai mult decȃt la rȃnduielile bisericii catolice şi mă feresc să fac aprecieri, dar aştept lămuriri de la prietenii mei care ştiu.

032

033

034

035

036

037

038

039

040

041

042

043

044

045

046

Biserica Neagră este vestită ȋn toată lumea pentru marea ei orgă – şi pentru cele două mai mici, utilizate ȋn mod curent. Găsim şi la Duomo di Napoli două orgi, plasate pe pereţii laterali, deasupra unor amvoane. Nu găsesc nici o referire la posible concerte de orgă, aşa cum există la Braşov.

047

048

050

051

052

053

054

049

Sub altarul mare citim “Cripta di San Genaro”. Vedem şi două scări care coboară ȋn criptă dar ezităm să le folosim. Totuşi, ghida tedescofonă ȋşi conduce turiştii la subsol, iar noi ne amestecăm printre ei.

055

Nu vedem, aşa cum speram, Sȃngele Sfȃntului, acela care este vestit pentru Minunea care se ȋntȃmplă de două ori pe an, ȋn prima sȃmbătă din mai şi la 19 septembrie, atunci cȃnd sȃngele coagulat redevine lichid (iar dacă minunea un are loc, ȋn perioada următoare există ameninţări la viaţa comunităţii). Vedem doar o mică statuie a Sfȃntului, care ȋl reprezintă ȋn rugăciune.

056

De fapt, pe lȃngă Cripta Sfȃntului Gennaro, catedrala adăposteşte şi mormintele altor personalităţi, printre care Papa Inocenţiu IV, regele Charles I d’Anjou şi Arhiepiscopul Iacobus Brancacii.

057

Ne bucurăm că am avut ocazia să vedem şi să vizităm (şi) marea catedrală din Napoli şi ne propunem să vedem şi alte mari biserici din Europa. Cu ajutorul lui Dumnezeu, vom reuşi.

Dar deocamdată, ceasul telefonului, rămas pe fusul orar al Roşiorilor, ne aduce aminte că ne e foame. Trebuie, deci, să găsim Via Tribunali, acolo unde se găsesc cele mai bune pizzerii din oraş.

Scrie un comentariu

Din categoria Memorii

VEDI NAPOLI E POI TORNARE A CASA (5) de Mihai-Athanasie Petrescu

VEDI NAPOLI E POI TORNARE A CASA (5)

Aşa cum am ameninţat ieri, e timpul să ieşim la suprafaţă. La propriu, din subteranele adȃnci ale Metronapoli, dar şi la figurat, să ieşim din beciul concepţiilor eronate pe care ni le formasem văzȃnd covorul de coji de seminţe de la Porta Capuano.

Staţia de metrou “Università” se găseşte ȋn Piazza Giovanni Bovio. (Bovio a fost scriitor, filosof, mason şi parlamentar). Deşi poartă acel nume, Piazza este strajuită de statuia equestră a lui Vittorio Emanuele, primul rege al Italiei unite, ȋntre 1849-1861).

01

Cȃnd te pomeneşti ȋntr-o astfel de piaţă, cu multe variante de ieşire, să nimereşti calea justă este destul de greu, chiar dacă eşti posesorul unei hărţi turistice. Am ales drept ghid pe un vȃnzător ambulant de umbrele (unul dintre cei mulţi pe care i-am ȋntȃlnit ȋn acea zi ploioasă), care, ȋntr-un fel de limbă italiană, ne-a indicat direcţia de urmat (Corso Umberto), după care ne-a urmat ȋndeaproape, prezentȃndu-şi marfa. L-am refuzat, şi poate nu am făcut chiar bine, judecȃnd după pata de pe obiectivul “săpunierei”.

Cum ziceam, deşi aflată la mică distanţă de Stazzione Centrale, zona pe care o vizitam părea să aparţină unei alte civilizaţii. Deşi ploua, pavajul era foarte curat şi respectat ca atare de trecători. Nu spun nimic de poluare, numărul de autovehicule ȋn tranzit fiind enorm, o parte din ele fiind cu tracţiune electrică (acelaşi tip de troleibuz circulă prin Piazza Garibaldi cu captatorii coborȃţi şi … fumegȃnd de zor dintr-un enorm horn vertical).

02

03

04

05

Ne ȋndreptăm spre Università.

Deşi este adăpostită de o clădire relativ recentă, instituţia datează din 1224, fiind prima universitate laică din istorie, ȋntemeiată fiind de şeful Sfȃntului Imperiu Roman, ȋmpăratul Frederic al II-lea. Edificiul este străjuit de nişte buruieni banale ȋn sudul Italiei, dar, pentru noi foarte interesante.

06

07

08

Urcăm scara monumentală, admirăm ornamentele sculptate şi pătrundem ȋn holul cel mare de la parter. Ne simţim acasă. Holul seamănă oarecum cu cel al Universităţii din Bucureşti, casa noastră timp de patru ani şi gazdă la fel de primitoare şi azi. Un cetăţean ȋn uniformă de portar (probabil că ȋl cheamă Costico?) se uită cu ochi obosiţi şi indiferenţi la noi şi cei cȃteva zeci de japonezi care vizitează locul. Ochim schema clădirii şi exclamăm amȃndoi: “Ia uite, la noi e tot la etajul al doilea” – sau, mai pe romȃneste, facultatea de filosofie şi litere ocupă etajul doi, la fel ca şi cea de limbi romanice de la Bucureşti.

Ca şi la Bucureşti, universitatea are o curte interioară, dar spre deosebire de instituţia unde am ȋnvăţat noi, aici găsim, pe lȃngă busturile unor personalităţi ale ştiintei si culturii locului, o a doua clădire impunătoare.

011

Ieşim printr-o poartă laterală şi surpriză, ȋn stradă plouă.

013Ȋn Corso Umberto fotografiem Universitatea, după care ne continuăm drumul spre Dom.

014

Facem o scurtă escală, pentru a cumpara suveniruri, la un chioşc de presă (de unde ȋmi ȋnsuşesc macheta unei dube de carabinieri), apoi suntem atraşi ȋntr-un mic negozzio nu de marfa expusă (sau da, dar un eu) ci de micul spectacol musical pe care ȋl oferă cele două vȃnzătoare – care nu se ȋntrerupe la intrarea noastră. De fapt, ăsta avea să fie doar primul magazin muzical cu care ne-am ȋntȃlnit ȋn cele cȃteva zile petrecute ȋn Campania.

015

Cȃteva fotografii mai tȃrziu

016

017

018

019

020

021

pătrundem ȋn Piazza Nicola Amore (numele a fost purtat, ȋnainte de locul ăsta, de un avocat şi politician din secolul XIX). Ne amuză şi conţinutul reclamei, dar, sincer, nu ştiu dacă ȋn Napoli căţeii ştiu să citească.

023

Ne dăm uşor seama de ce metroul nu a oprit ȋn staţia Duomo – aceasta ȋncă nu există, dar există speranţe pentru mai tȃrziu.

024

Unii dintre noi studiază conţinutul vitrinelor şi decoraţiunile faţadelor,

dscn6175

alţii traficul. Ȋmi place un scuter Peugeot de culoare crem,

022

pe care ȋl privesc cu atenţie … cȃteva clipe, pȃnă la apariţia unui cetăţean care ȋl ȋncalecă cu o mişcare graţioasă, precum a cowboy-lor din westernurile spaghetti, ȋşi leagă cu grijă casca pe cap, porneşte motoraşul şi demarează fără să arunce nici cea mai mică privire la traficul aglomerat. Taie calea unui Renault Twingo şi dispare spre Piazza Bovio. M-aş fi aşteptat ca şoferul Renaultului să scoată capul pe geam şi să dea un recital de folclor, dar nu, omul nu a avut nici o reacţie, deşi reflexele ȋi fuseseră puse la grea ȋncercare.

Cu ajutorul hărţii, ne alegem o nouă direcţie de deplasare. Trebuie să căutăm Domul.

Scrie un comentariu

Din categoria Memorii

VEDI NAPOLI E POI TORNARE A CASA (4) de Mihai-Athanasie Petrescu

VEDI NAPOLI E POI TORNARE A CASA (4)

Cȃnd am decis să vizităm Napoli, un oraş quasi-necunoscut pentru noi, am ȋnceput şi să alegem, prin toate sursele de informare, anumite obiective, conştienţi că ȋn doar cȃteva zile nu e posibil să vedem tot. Totuşi, pentru că, nu-i aşa, sunt un mare vorbitor de limba italiană, ȋi provoc pe noii mei amici de la Albergo Columbia să mă sfătuiască. Amestecȃnd, mai rău ca mine, limba maternă cu limba de circulaţie internaţională (engleza vorbită prost, vorba unuia), cei trei angajaţi ai hotelului vorbesc cu pasiune despre oraşul lor, indicȃndu-mi, ȋn acelaşi timp, zeci de destinaţii. Uită de mine şi declanşează subit un război civil, apoi ȋncheie pacea la fel de brusc şi mă ȋntreabă cu ce am de gȃnd să mă deplasez. Probabil că ochelarii mei au răspuns ȋn locul meu, pentru că imediat a apărut pe tejgheaua recepţiei o trăistuţă, pe care aproape m-au indemnat să mi-o ȋnsuşesc (contra modestei sume de 21 de euro). Era exact ce ȋmi doream, de fapt, pentru că ȋi cunoşteam existenţa: un card abonament pentru toate mijlocele de transport public ale oraşului, cu nişte gratuităţi şi reduceri la anumite muzee – ARTECARD. Valabil 72 de ore de la ora primei validări, cardul ne-a fost de mare folos, ca şi ghidul ataşat.

00

001

Prima destinaţie premeditată era Domul. Ştiam că e cea mai mare catedrală din Napoli, casa sfȃntului lor protector, Genaro.

Nu e prea departe de Piazza Garibaldi, dar Metronapoli e acolo pentru a scurta distanţele. Auzind despre intenţia noastră de a folosi transportul subteran, Giovanni de la recepţie ne atrage atenţia: staţiile nu sunt doar staţii, ci şi adevărate opere de artă arhitectonică – şi nu numai.

000

Spusele lui se adeveresc imediat. Coborȃm ȋn adȃncul pămȃntului cu ajutorul escalatoarelor, iar expediţia ni se pare infinită. Ne ȋntrebăm chiar dacă ne oprim ȋnainte de sălaşul marelui zeu Vulcan – la putere ȋn acea ţară.

01

02

Pe Vulcan nu l-am ȋntȃnit, ȋn schimb am dat de trenul galben fără cai.

????

04

05

Nişte vagoane banal de pătrăţoase, dar destul de comode şi dotate cu GPS şi cu ferestre multe şi deschise (= zgomot şi curent).

06

Speranţa noastră de a ajunge pe calea subsolului la Duomo se năruie. Staţia cu denumirea asta nu există, chiar dacă e menţionată pe hartă, ȋn consecintă coborȃm … ma rog, urcăm, la următoarea: Università.

Ei, da! Spusele lui Giovanni se adeveresc. Trecem prin culoare cu multă culoare, strălucitoare de curăţenie şi de lumină. Şi mai ales prin originalitate.

07

08

09

010

011

Holul principal e un mic muzeu de artă modernă, iar eu ma duc imediat cu gȃndul la nea Darth Vader şi la monştrii lui extratereştri.

012

013

014

015

Şi, pentru că metroiştii napoletani ştiu că sunt deţinătorii unei comori, ştiu şi să o prezinte vizitatorilor: istoria statiei este rulata in permanenta pe monitor.

016

Ȋn staţiile de metronapoli există bude automate. Poţi fi fericit ȋn schimbul a 20 de eurocenţi, dar atenţie la automatismul facilităţilor, uşile electrice au prostul obicei de a se deschide singure cȃnd au chef, sau de a nu se mai deschide cȃnd au clienţii lor chef.

Pentru că suntem ȋncă la capitolul metrou, mai scot din arhivă şi imagini de la staţia Museo. E vorba de Muzeul de Arheologie, deci nişte aluzii la mitologie sunt binevenite.

017

????

018

019

Metronapoli are două linee, noi am călătorit doar pe linea uno. Am vazut şi alte staţii, dar, totuşi, nu toate sunt muzee subterane. Ar fi, deci, cazul să ieşim la suprafată cȃt mai repede.

Scrie un comentariu

Din categoria Uncategorized

VEDI NAPOLI E POI TORNARE A CASA (3) de Mihai-Athanasie Petrescu

VEDI NAPOLI E POI TORNARE A CASA (3)

Avem cȃteva ore de lumină rămase din prima zi de vizită la Napoli, dar un prea ştim ce să facem cu ele. Nario, aşa cum speram, ne ajută să le folosim, spunȃndu-ne că micul nostru albergo e situat chiar ȋn inima oraşului vechi şi că, indiferent ȋn ce direcţie am lua-o, vom descoperi ceva interesant.

Ȋl ascultăm şi ieşim ȋn gălăgia poliglotă a oraşului. Pentru că una dintre direcţiile posible e Via Carbonara, nu ezităm şi o pornim voiniceşte de-a lungul ei, cu dorinţa de a face mari descoperiri geografice.  Nario a avut dreptate. Prima descoperire pe care o facem e că la fiecare două pravălioare una oferă de mȃncare. Sigur că ni se face, brusc, foame, şi studiem cu atenţie cărţile de menu de la cȃteva uşi, dar preţul  mic afişat pentru pizza ne face să fim circumspecţi. Dacă ȋntr-o pizzerie cinstită din Braşov o pizza costă 6-7 euroi, ȋn nici un caz un avem ȋncredere cȃnd preţuri de 2-3 euro (Nario ne-a spus, la ȋntoarcere, că nu aveam de ce ne teme, preţul era ȋn conformitate cu micimea alimentului, dar, după părerea lui nu pe via Carbonara se mănȃncă bine, ci pe via Tribunali) (şi aveam să ţinem minte).

După nu mai mult de un sfert de oră de mers (cu opririle menţionate pentru studiul individual), ne pomenim ȋn faţa unui monument. O poartă de cetate, străjuită de două turnuri negre. Nu-i găsesc numele pe harta primită la hotel, dar apropiere citim pe intrarea unei parcări “Garage Capuano”, şi ȋmi notez ȋn memorie să-l ȋntreb pe Nario (l-am ȋntrebat, binenţeles că poarta se numeşte Porta Capuana; poate de la garajul ăla …).

01

02

Ne apropiem de monument pentru a face poze, fiind ȋntȃmpinaţi de noi negustori ambulanţi de chinezării. Printre mărfurile lor, expuse pe bănci de piatră sau direct pe pavaj, ochelarii mei bine antrenaţi descoperă repede un covor de coji de semninţe de floare, semn că unii mai “de-ai noştri” trecuseră deja pe-acolo …

03

Mare dezamăgire!… Speram să găsim un oraş occidental, cu semne şi dovezi de cultură ȋnaintată, şi cȃnd colo … coji de seminţe?! Parcă ȋncepem să regretăm că nu ne-am ales altă destinaţie, dar ne consolăm că nu avem decȃt puţine zile de petrecut acolo (noroc că prietenul meu, Andrei, mi-a spus imediat, pe Messenger:”Te rog să un te grăbeşti ȋn a face judecăţi, nu aia e adevărata Italie”. M-am convins destul de repede că are mare dreptate.)

Aproape dezorientaţi cu ajutorul hărţii, ne ȋndreptăm spre o stradă unde am văzut autobuze, cu gȃndul că, dacă ne rătăcim, luăm un autobuz, poate şoferul ştie ȋncotro s-o ia. De fapt, locul cu autobuze e chiar Piazza Garibaldi, pe care deja o cunoaştem.

De la o poartă cu aspect medieval, la o copertină cu tendinţe futuriste: centrul pieţei e acoperit cu o structură de metal şi sticlă, de care vrem profităm, pentru că tocmai ȋncepea să picure.

04

05

Adăpostul e precar, copertina are numeroase triunghiuri nevitrate, lumea foloseşte umbrele. De fapt, cavitatea nu e doar un pasaj ci, aşa cum ne aşteptam, e o arteră comercială cu magazine frumoase. Şi mai e, aşa cum nu ne aşteptam, o crescătorie de melci uriaşi.

06

07

08

Ȋntunericul se lasă rapid şi ne goneşte “acasă”. De mȃine ȋncepem adevărata expediţie.

Scrie un comentariu

Din categoria Memorii

VEDI NAPOLI E POI TORNARE A CASA (2) de Mihai-Athanasie Petrescu

VEDI NAPOLI E POI TORNARE A CASA (2)

Deşi la Otopeni accesul la bordul lui LYD s-a făcut prin finger, supriza etapei a fost că la Napoli avionul a tăiat motoarele ȋntr-un loc de unde terminalul de abia se vedea la orizont. Am fost ȋmbarcaţi ȋntr-un autobuz (Neoplan) pentru a ajunge la destinaţia visată.

O primă luare de contact mai degrabă dezamăgitoare; pătrundem ȋntr-o hală lungă şi rece, suntem ȋntȃmpinaţi de doi domni ȋn uniforme, care aruncă o privire plictisită la cărţile noastre de identitate (probabil că i-am deranjat din pauza de după masă?), după care rămȃnem de capul nostru printre bandele de bagaje.

img_0715

Studiem cu atenţie locurile, descoperim, ȋntr-un tȃrziu, traseul de urmat (“uschita”, adică … uşcheala!) şi căutăm, conform instrucţiunilor pe care le citisem de acasă, magazinul Sun Store, de unde se cumpără bilete de trei euro pentru cursa specială de Napoli numită “Alibus”. Săgeţile către staţia de alibus sunt cȃt se poate de evidente, Sun Store ȋnsă rămȃne un mister. Deşi un suntem indieni, devenim fani ai acelor săgeţi şi, cu destulă uşurinţă găsim staţia.

img_0717

Autobuze se văd undeva, dar, exact ca la noi, sunt exact acolo unde un e nevoie de ele. Am timp sa fac poze cu ȋmprejurimile, fiind impresionat, mai ales, de pinii-umbrelă.

img_0719

img_0720

img_0721

img_0724

img_0725

Am timp şi pentru spotting, doar sunt ȋn preajma aeroportului.

img_0726

Vine maşina. Un “citaro-aragaz”, aşa cum l-a numit prietenul meu meu Doru.

img_0727

Bilet la şofer, 4 euro; de, dacă un am găsit sun store …

Un drum de vreo zece minute, vedem minunăţii ale lumii occidentale, printre care o autostrada suspendată la cȃteva zeci de metri deasupra altei autostrăzi. Cu siguranţă nu ȋmi va veni poftă să conduc acolo sus, avionul e mult mai sigur.

Cȃteva semafoare taie din elanul viteazului şi burtosului şofer (să băgăm de seamă ce mȃncăm pe la ăştia, că ȋngraşă!), dar terminus-ul de la Piazza Garibaldi apare mult mai devreme decȃt credeam. Nu prea ne vine să coborȃm, dar şoferul ne asigură că e chiar Garibaldi, ba chiar ni-l şi arată cum stă el cuminte pe soclu.

Coborȃm, ce să facem …  Speram să ne pomenim ȋntr-un loc cald, luminos şi primitor. Dar Piazza Garibaldi e un şantier (aveam să aflăm că se definitivează staţia de metrou) aglomerat, e terminal pentru un ştiu cȃte linii de autobuz, loc de tranzit pentru numeroase alte linii de autobuz şi troleu … Ȋn acelaşi timp, Piazza este un centru al zonei vechi a oraşului.

dscn6828

dscn6830

dscn6831

dscn6833

dscn6834

dscn6835

dscn6837

dscn6838

dscn6840

Bun, Piazza Garibaldi a gasit-o Alibusul pentru noi, acum trebuie să gasim şi hotelul la care am făcut rezervare. Am o hartă printată, pe care mi-am desenat traseul, dar, neavȃnd un reper, nu stiu cum s-o orientez. Judec după forma dreptunghiulară a pieţei şi o pornim, ȋntȃmplător, ȋn direcţia cea bună. Aşa de bună, ȋncȃt ne blocăm la prima intersecţie. După o aşteptare nesfȃrşită de vreo jumătate de minut, găsim un cetăţean cu chef de vorbă … pe limba lui. Scusi, signore, il hotel? …

Omul ne măsoară din priviri, vede că suntem complet străini , se găndeşte o clipă şi ȋncepe să peroreze. El ştie ce-a zis, l-am lăsat să-şi arate erudiţia pȃnă s-a oprit de la sine, după care am repetat ȋntrebarea, folosind limba engleză. O nouă măsurătoare, după care primim şi explicaţia aşteptată. Adică omul a dat din toate gesticulaţiile ȋncȃt am priceput ȋncotro s-o apucăm, dar am ȋnţeles şi că trebuie să fim atenţi la averea personală.

Şi, imediat după ce am făcut cȃţiva paşi, am realizat şi de ce: cartierul era ȋnţesat de oameni de toate culorile, de toate mirosurile şi de toate limbile. Un adevărat turn babel, presărat cu nenumărate chinezării la preţuri imbatabile şi … neinteresante.

dscn6843

Slalomul de cȃteva zeci de metri ne conduce la via Conforti, pe care, din hartă, o ştiam foarte scurtă şi iată, hotelul nostru tronează chiar la jumătatea lungimii arterei. O cladire frumoasă şi curată ȋnghesuită ȋntre altele care ni se par părăginite.

colombo

O impresie buna ȋncă de la ȋnceput: oamenii ne aşteaptă cu un „benvenutto”.

dscn6426

Recepţionerul (Nario, dacă am reţinut eu bine) ne primeşte cu bunăvoinţă şi, după un scurt schimb de cuvinte ȋn limba engleză, devenim prieteni pe viaţă şi o luăm pe italieneşte. Credeam că un ştiu să vorbesc limba lor, dar, judecȃd după reacţia lui Nario, mă ȋnşelam; o vorbeam chiar bine. Ne pune la dispoziţie cheia de la camera 308, o hartă a metropolei, o carte de vizită a hotelului şi codul pentru Wi-Fi, după care ne arată liftul şi ne lasă să ne descoperim singuri domiciliul următoarelor zile.

dscn6675

dscn6677

dscn6679

Ne oprim pentru o scurta odihna inainte de a porni la cucerirea orasului.

Scrie un comentariu

Din categoria Memorii

VEDI NAPOLI E POI TORNARE A CASA! (1) de Mihai-Athanasie Petrescu

VEDI NAPOLI E POI TORNARE A CASA! (1)

Goethe era, binenţeles, de altă părere, dar el ȋşi putea permite, ştiindu-se nemuritor. Ȋn cazul meu am ales o altă continuare a faimosului adagio, pentru că aveam interesul să povestesc ce am văzut acolo, ȋn felul ăsta asigurȃndu-mă că ȋmi păstrez amintirile şi impresiile aşa cum mi le-am transportat de acolo.

Napoli, sau mai pe romȃneşte (adică greceşte, adică cine mai ştie) Neapole (neo= nou, polis=oraş) e cel mai mare oraş din sudul Italiei, cu peste un milion de locuitori ȋn actele oficiale (dacă or fi plecat şi de la ei unii să muncească prin străinezii şi nu au declarat asta la primărie, să fie sănătoşi!).

De ce am ales Napoli şi nu altă parte a lumii? Cred că răspunsul vine de la zarul aruncat de Wizz. Am şezut şi am cujetat ȋn faţa internetului, punȃnd ȋn balanţă datele şi costurile zborurilor din perioada vacanţei intersemestriale. Pe multiplele talere ale balanţei se găseau mai multe denumiri geografice din Italia, iar cel mai greu a atȃrnat asta cu “N”, pentru că se puteau alege zboruri dus / ȋntors la date convenabile, la preţuri acceptabile. Unde mai pui că aplicaţia meteo de pe Android ȋmi dădea nişte prognoze chiar mai placute decȃt costurile de la companía aeriană cu botul mov.

Aşadar … 5 februarie 2017. Binenţeles că Murphy ȋşi face de cap iar dispecera de la firma roşioreană de taxiuri nu răspunde la apelurile mele din ce ȋn ce mai disperate. Pȃnă la urmă găsim o soluţie, prindem trenul, ajungem ȋn Bucureşti Nord cu destul de puţină ȋntȃrziere, tremurăm cȃteva minute ȋn staţia rapidei după care ne vedem ȋn terminalul “Plecări” de la”Henri Coandă”. Sigur că mai avem o grămadă pȃnă la decolare, dar am vreme să descopăr maşinile timpului ȋntr-un pasaj, şi astfel ora 1225 pare mai aproape.

 

????

????

????

Trecem prin toate formalităţile necesare unui zbor cu avionul la OTP, după care ne punem pe aşteptat. Ştiu, din experienţa altor zburători, că Wizz nu pleacă niciodată la timp, aşa că informaţiile de pe flightradar sunt doar … informative.

3

Aha! O să zburam cu un Airbus A-320, ȋnmatriculat HA-LYD. Ştiu că dacă ȋncerc să fac poze spre apron risc să fiu apostrofat, cu blȃndeţe, de către oamenii de ordine ai aeroportului, aşa că mă feresc cu grijă să devin ilegalist. Mă mulţumesc cu această imagine a mijlocului nostru de locomoţie, cu observaţia că, ȋntre timp, compania şi-a schimbat livery-ul.

4

E ora 1225 iar LimaYankeeDelta nu se vede. Nu-i nimic, mai am timp să bag un pic telefonul ȋn priză la un negustor de telefoane, să mai fac o tură prin lounge. Şi, cȃt ai zice “avion”, iată că LYD trage la finger, descarcă ce are ȋn burtă şi deschide larg botul pentru o nouă experienţă.

La bord suntem ȋntȃmpinaţi de un echipaj eminamente romȃnesc, comandat de dl Mircea Runceanu. Ȋnsoţitoarele, frumoase şi amabile ne supraveghează cu atenţie ȋn timp ce ne găsim 22 B şi C şi ne antrenează pentru ce poate fi mai rău, verifică, grijulii, locul poşetelor pasagerelor, mai zȃmbesc o dată şi ne anunţă ca zborul va dura aproape două ore.

????

Coregrafia lor are loc ȋn timp ce aeronava face turul de onoare al dotarilor aeroportuare, ne arată două Romabac-uri şi un Airbus ieşite la pensie şi se aliniază la start, suprinzător, pe 26 R. Semn bun pentru unii dintre noi, scăpăm de degajarea pistei.

“Cabin crew, ready for take off” se aude vocea domnului Runceanu din difuzoarele de deasupra, toată lumea tace ȋn afară de cele două CFM56-5B care, puse ȋn plin, ne urcă rapid la altitudinea de croazieră.

2017-02-11(captura flightradar24.com, playback)

Cele patru fete ȋşi ȋmpart responsabilităţile şi, cu ȋndemănare şi iuţeală, serviciile Wizz Café şi Wizz Boutique umplu burţile şi sacoşele pasagerilor, golindu-le portofelele. Un facem opinie separată, dovadă rămȃnȃnd micul avión Wizz pe care l-am adus acasă şi mă va răcori la vară.

????

Cȃteva mici turbulenţe mai tȃrziu, dl Runceanu anunţă “Starting descent”. Şi ce mai coborȃre! Flapsuri, frȃne, aripa trepidează, urechile se ȋnfundă, ȋnsoţitoarele verifică din nou unde sunt amplasate poştele pasagerelor, LYD sparge, vitejeşte, plafonul şi jos apare un peisaj citadin. Pasagera de pe 22 A imi spune ca ăla e Napoli, cel mai frumos oras etc. Imi arată undeva, ea ştie unde, central oraşului, eu mă extaziez, dar un am timp să răspund pentru că văd un tren roşu, fără ȋndoială e un freccia rossa, iar ȋn clipele următoare alt tren, cel de aterizare al lui LYD, pe care nu-l văd, atinge solul şi ȋn jurul meu lumea aplaudă. NAPOLI!

2017-02-11-5(captura flightradar24.com, playback)

Scrie un comentariu

Din categoria Memorii