Arhive lunare: iunie 2018

LUMINA DIN SUFLET de Nuți Gălețeanu

                                                          LUMINA DIN SUFLET

Revin cu un articol despre profesorul  Vasile Adamescu, OMUL care a arătat că dacă ai suficientă Credință și Încredere în Cel de Sus, imposibilul devine Posibil. Că dacă îți întorci fața spre soare, Lumina îti pătrunde în suflet și toate umbrele rămân în spate…

În data de 19 aprilie 2018, am asistat cu multă emoție la lansarea volumului 2 din seria  de carti  ”Înfruntând viața”, a profesorului Vasile Adamescu (lipsit de văz și auz de la vârsta de 2 ani), lansare ce  avut loc la Facultatea de Psihologie și Stiințele Educației din cadrul Universității București.

Am pătruns așadar în Amfiteatru cu multă emoție și mai ales, Recunoștință că am privilegiul să îl văd pe omul acesta deosebit, care îmi acordase onoarea unui scurt și interesant interviu cu câteva luni înainte.

(Dis)abilitatea mea  – și mai ales lipsa unui interpret –  mă obligă să îmi aleg un loc în față, chiar pe primul rând, ca să pot înțelege ce vor spune invitații la eveniment și mai ales, profesorul Adamescu.

În spatele meu remarc prezența domnului Cioiu (membru în Consiliul Director al organizației Sense Internațional România) și a fiului său Mădălin, un băiat absolut special, în cel mai bun sens.

1

Și sunt și eu remarcată, datorită hotarârii cu care m-am așezat pe primul rând,  de colega mea, Madalina (lucrăm împreună cu ”SUFLETE PURE” – dar asta e o altă poveste, reală și frumoasă pe care o voi impărtăși cândva).

Că tot aminteam de SENSE Internațional, remarc și prezența minunatelor doamne : Etelka Czondi, Ramona Antonie și  Andreea Toia.

Sosește profesorul  Adamescu, un om micut, impreuna cu domnul Micu (interpretul si prietenul său, cel ce ii va traduce totul în palma, scriind, cu o rapiditate uimitoare, litera cu litera, fiecare cuvânt) și sala freamătă.

 

Invitații surprinși în poză sunt nume ”grele” în domeniu: doamna  Liana Mitran (inspector general învățământ special), domnul prof. univ. dr Vlad Popovici (Departamentul de Psihopedagogie Specială), domnul lector univ. dr. Cristian Buică-Belciu (tot din cadrul Departamentului de Psihopedagogie Specială).

Domnul Viorel Micu (despre care aș vrea să precizez că a fost elevul profesorului Adamescu) a prezentat pe scurt cuprinsul celor două volume din seria ”Înfruntând viața”, accentuând în primul rând efortul deosebit al Omului Adamescu de a învinge greutățile Destinului său.

Cu totii au vorbit la superlativ despre profesorul Adamescu, dar momentul cu adevărat emoționant, pentru care eram aici, a fost acela când însuși profesorul Adamescu a ținut o scurtă cuvântare. Fiindcă situația nu îmi permitea să percep toate cuvintele am întrebat-o pe colega mea dacă înțelege … Mădălina, cu lacrimi în ochi … și cu pielea ”zbârlită” de emoție, mi-a făcut semn ca da … TOT!

La final, Profesorul a acordat autografe, tuturor celor care i-au cumpărat cărtile. Și dacă vă întrebați cum … fiecare persoană îi scria numele în palmă (de tipar) și dânsul scria pe carte dedicația, folosind un fel de sablon cu litere, ca cel din imagine (imagine luată de pe internet, nu am îndrăznit să pozez ”dispozitivul” dânsului de scris …

5

Autograful de pe cartea mea:6.jpg

Tin să amintesc și distincția de onoare, oferită de Organizația Sense (prin dna director  Etelka Czondi) domnului Vasile Adamescu) , fiindca a constituit un moment emoționant!

7

(sursa foto: https://surdocecitate.ro/en/news/vasile-adamescu-promoter-of-the-rights-of-people-with-deafblindness-in-romania/)

De ce scriu despre această lansare? Fiindcă aici am înțeles și mai clar , că pe lumea asta  există și o altfel de LUMINĂ și pentru cei cu surdocecitate…că sunetul poate fi perceput  și in Lumea Tăcerii (altfel,pe alte căi, cunoscute doar nouă).

Că, uneori, cu mâinile ”vezi” și ”auzi”, poate mai multe decât cei fara deficiențe, cu mâinile poți cunoaste UN SUFLET!

Am înțeles că (dis)abilitățile pot fi uneori doar căi de a vedea EXEMPLE de VOINȚĂ și de CREDINȚĂ.

Că există minuni pe lumea asta pe lânga daca nu esti atent poti trece fără să le vezi, fara să le auzi … că există Minuni pe care trebuie să te invețe cineva sa le observi!

Că ne plângem prea mult, prea des pentru tot felul de nimicuri, ca nu vedem scânteia pe care Divinitatea o lasă aprinsă în fiecare dintre noi, că nu vedem  LUMINA DIN OAMENI!!!

Aș putea să zic: ”deschideti asadar ochii!”-dar cu gândul la cei ca domnul Adamescu, o sa zic doar atat: ”Deschideți asadar SUFLETUL”!

Reclame

Scrie un comentariu

Din categoria Nuti Galeteanu, Uncategorized

SOGGIORNO A SICILIA DI SANT’AGATA (16) de Mihai-Athanasie Petrescu

SOGGIORNO A SICILIA DI SANT’AGATA (16)

Am cam o orӑ jumate ca sӑ urc dealul, sӑ identific biserica cea frumoasӑ din vârf, sӑ fac cât mai multe poze frumoase înspre port şi strâmtoare, dupӑ care sӑ cobor dealul, sӑ regӑsesc primӑria şi piazza Uniunii Europene şi acolo, pe oricare dintre bӑnci, pe colega mea, care mӑ va aştepta rӑbdӑtoare.

Când vrei sӑ ajungi undeva sus e foarte uşor, pentru cӑ ai un reper uşor de urmӑrit, chiar dacӑ nu ştii exact pe unde s-o iei. Cu o astfel de concepţie filosoficӑ am pornit pe corso Cavour, strada care pӑrea sӑ conducӑ exact în direcţia doritӑ.IMG_3049IMG_3053

Un prim popas mi-a fost impus de Sfântul Anton Abate. Credincioşi creştini şi constructori, messinezii i-au închinat acestuia o bisericӑ la intersecţia dintre corso Cavour şi via San Cristoforo, iar eu, credincios obiceiului de a fotografia toate chiesele, pentru cӑ, de, sunt nişte frumoase monumente arhitectonice, nu pot trece strada fӑrӑ sӑ mӑ asigur cӑ am luat imaginea cu mine. Lӑcaşul este de datӑ recentӑ, realizat de arhitectul Francesco Barbaro dupӑ ce terremoto din 1908 a pus la pӑmânt o bisericӑ mai veche, cu hramul Bunei Vestiri (Annunziata). Am reţinut şi programul tata popilor, just in case.IMG_3048IMG_3050IMG_3051

Continuӑm pe corso, remarcând opţiunea messinezilor în privinţa pistei pentru biciclişti.  În tot cazul, nici şoferii cu “I” pe maşinӑ nu respectӑ mai mult personalitatea celor cu jumatate din numӑrul lor de roti – sau, poate, daca ai o maşinuţӑ istoricӑ şi minusculӑ ai regim preferential?IMG_3054IMG_3055

Încӑ o istoricӑ minusculӑ care beneficiazӑ de un mare şofer. Sӑ nu poţi parca mai corect un asemenea gândac?! Dar dacӑ îţi dӑ Dumnezeu un Lincoln Continental, ce-i faci? Circuli fӑrӑ încetare 24 x 7 pentru cӑ nu ştii sӑ parchezi?IMG_3056IMG_3057

O instituţie pe care, chiar în principiu, o vâd pentru prima datӑ: Monte di Pieta. Cea de faţӑ beneficiazӑ de un edificiu remarcabil, în stil manierist, care dateazӑ de la 1616. Nu mai funcţioneazӑ, prea e dӑrӑpӑnat (vinavat e tot nemernicul alӑ de la 1908 … dar nu numai el, ci şi americanii, cu bombardamentele lor din al doilea Rӑzboi Mondial).IMG_3058IMG_3059IMG_3060 Înainte de a pleca de acolo, mӑ uit, totuşi, în jur, poate vine nenea ӑla, cum îl cheamӑ?… Colline, personajul din Boema lui Puccini, care sperӑ sӑ o ajute pe Mimi ducându-şi dragul vechi palton la Muntele de Pietate. Poftim? Colline e parizian? Eh, detalii, cum spuneam, vorbesc de un principiu.

Urmez indicaţiile preţioase ale indicatoarelor şi nimeresc, aşa cum speram, o stradӑ în pantӑ accentuatӑ, Salita della Caperrina. IMG_3061IMG_3062IMG_3063Care mӑ duce pe via delle Carceri , unde dau nas în nas cu Fontana Falconieri. Sigur cӑ nu era în planul meu de zbor, dar asta nu înseamnӑ cӑ nu ştiu sӑ mӑ bucur de astfel de întâlnire.IMG_3064.JPG

Fântâna a fost realizatӑ în stil neorenascentist de arhitectul care îi poartӑ numele la 1842 şi inauguratӑ la 1843. Datoritӑ nenorocirii de la 1908, monumentul, deşi a scӑpat relative întreg, este scos din funcţiune şi adӑpostit în Museo Regionale, renӑscând odatӑ cu mine, în 1957. Probabil cӑ de aceea s-a şi aşezat el în drumul meu, dornic sӑ ne întâlnim.IMG_3065.JPG

În faţa fântânii se vӑd Le scalinate dell’arte. Sigur cӑ tendinţa e sӑ urc treptele, doar de-aia sunt puse acolo, dar poarta de fier care se vede la capӑtul lor mӑ descurajeazӑ.IMG_3066IMG_3067

Oricum, e deja destul de tӑrziu, cam o treime din biletul de voie s-a scurs, iar înӑlţimea pe care o ochisem din centrul oraşului e încӑ departe. Aşa cӑ îmi asum riscul de a pӑşi pe via delle Carceri, sӑ vedem ce e la capӑtul ei. Pӑi ce sӑ fie, e via Dina e Clarenza, iar dacӑ trecem de via Grattoni – şi nu ştiu de ce n-am trece – şi avem rӑbdare sӑ lӑsӑm numeroasele maşini ş scutere sӑ-şi caute de drum – ceea ce, cum spuneam, nu ştiu de ce n-am face, mai ales cӑ ne dӑ şi rӑgazul sӑ ne tragem, o ţârӑ, sufletul, dupӑ efortul cӑţӑrӑrii – ajungem într-un loc înalt, de unde ne putem alege o nouӑ direcţie de înaintare. IMG_3068IMG_3069IMG_3071IMG_3072IMG_3073IMG_3074IMG_3075IMG_3076IMG_3078

Pentru o clipӑ sunt tentat sӑ dau o fugӑ pânӑ la Santuario Parrocchia Santa Maria di Montalto, IMG_3077IMG_3085IMG_3103

dar ceasurile sunt înaintate şi pӑstrez azimutul iniţial, care se întrevede la orizont şi el.IMG_3079

Nu pot trece nepӑsӑtor pe lâgӑ nişte afişe electorale, ci le înjur copios, aşa, ca un bun cetӑţean al oricӑrei ţӑri democrate. Pai nu, pe afiş scrie cӑ nenea ӑla e liber sӑ aleagӑ, iar el a ales sӑ se lase înjurat.IMG_3080.JPG

Pânӑ la urmӑ, nu-i aşa, fiecare cu pӑsӑroiul lui.IMG_3081

Strada pe care am nimerit acum se cheamӑ Viale Principe Umberto, de unde pot privi de sus calea pe care tocmai venisem, Santuario Santa maria di Montalto şi Istituto “Annibale M. Di Francia” per Surdomutti (pe care mi-l anunţase deja acel Audi A 4).IMG_3082 Sunt curios cine e acest Annibale Maria din Francia şi aflu cӑ era di Messina, nu di Francia, şi a avut marele merit de a se lӑsa canonizat şi sanctificat tocmai de Papa Ioan Paul II, la 16 mai 2004. Obiectul de activitate al Institutului care îi poartӑ numele nu e greu de ghicit.IMG_3087

Dar sӑ mergem mai departe, înainte din poveste încӑ destul de mult mai este şi se apropie, cu tic-taci repezi, ora la care voia din bilet îşi pierde valabilitatea. Privesc iar în jos, nu vӑd ce speram,IMG_3083IMG_3084IMG_3086IMG_3088 însӑ evit sӑ devin şi eu un angelo ca altii care s-au plimbat pe-aici înaintea mea. Sigur, eu mai am treabӑ.IMG_3090

Bun, grӑbit – grӑbit, dar nu pot ignora pasajul ӑsta. Oare unde l-am mai vӑzut? Pe strӑzile din Scheiul Braşovului, cumva?IMG_3089

O-ho! Iatӑ cӑ perspectiva se lӑrgeşte, iar în faţa ochelarilor mei uimiţi se întinde Messina, Strâmtoarea aferentӑ şi portul, Reggio Calabria şi întreaga Italie!

Nu are rost sӑ îmi descriu emoţia şi bucuria, dar pozele de faţӑ, chiar dacӑ nu sunt opera unui artist fotograf şi nici a unei tehnologii ieşite din comun, pot vorbi în locul meu.IMG_3091IMG_3092IMG_3093IMG_3094IMG_3095IMG_3096IMG_3097IMG_3098IMG_3099IMG_3100IMG_3101IMG_3102IMG_3105IMG_3106IMG_3107IMG_3108IMG_3109IMG_3112IMG_3113IMG_3114IMG_3115IMG_3116IMG_3118IMG_3119IMG_3120IMG_3121IMG_3122

Am timp şi pentru o scurtӑ şedinţӑ de plane spotting. Deşi nu apuc sӑ montez teleobiectivul la camera mea Canon (nici nu cred cӑ îl am în rucsac şi nici nu îl caut), pot urmӑri zborul unui ATR-72, de fapt ATR-P72 A, avion de patrulare maritimӑ din dotarea Aeronautica MilitareIMG_3124IMG_3125IMG_3126IMG_3127IMG_3128IMG_3130

Fiind chiar lângӑ biserica cea mare pe care mi-o alesesem drept reper la înӑlţime, nu pot sӑ nu mӑ interesez despre ce e vorba: este chiar Sacrario di Cristo Re. Locul are o foarte lungӑ istorie, cu punctul de pornire în vremea lui Richard the Lionhearted, când, probabil datoritӑ perspective şi uşurinţei de a fi apӑratӑ, pe colinӑ a fost clӑditӑ o fortificaţie. De-a lungul secolelor, fortul a fost, pe de-o parte, extins şi întӑrit, pe de alta scuturat şi demolat de mişcӑrile seismice. De abia în secolul 20, dupӑ marea catastrofӑ a anului 1908, arhitectul Giovani Battista Milani şi-a adus aminte de stilul baroc şi a construit în vârful dealului biserica octogonalӑ. Din pӑcate pentru mine, fugit inexorabile tempus şi nu mai apuc sӑ urc sӑ vӑd şi statuia Regelui Iisus Hristos (vizibilӑ în poza mea, pe scalinata de acces), realizatӑ de Tore Edmondo Calabrò – dar, sincer, nici nu auzisem de existenţa ei, deci nici nu ştiam ce pierd.IMG_7240.JPGIMG_3111IMG_3123IMG_3131IMG_3146

Bun, deci mi-am fӑcut bucuria de a vedea frumuseţile patriei siciliene, nu-mi rӑmâne decât s-o iau la vale spre centru, urmând calea impusӑ de prinţul Umberto. Îmi impart atenţia între douӑ aspecte: diversitatea arhitectonicӑ şi diversitatea automobilisticӑ.

Din prima categorie face parte un cartier nou şi banal al oraşului Messina, bloace ca bloacele, urâte ca peste tot, norocul blociştilor e cӑ au şi ei vedere la mare şi la dealul cu Sacrario.IMG_3136IMG_3137IMG_3138IMG_3139IMG_3140IMG_3141IMG_3142

Din a doua categorie, aleg pentru a le nemuri un Opel Rekord (cam neglijat, sӑracu, proprietarul ӑla ar trebui sӑ-i aIate mai mult respect!),IMG_3135IMG_3134 un Autobianchi A 112 LX (a mai auzit cineva de marca asta în ultimul timp, hai sӑ zicem 150 de ani?),IMG_3133IMG_3132 un Fiat 126, cam amӑrât şi el,IMG_3151 un Hyundai Accent – de aşa ceva parcӑ am mai auzit – IMG_3144IMG_3145şi, bineţeles, nelipsitele Dacii.IMG_3143IMG_3152

Intrând pe strӑduţele formate de banalele bloace şi vechile clӑdiri mӑ întâlnesc cu banalele imagini din toate cartierele de blocuri, dominate de rufele puse la uscat. De fapt, am încercat sӑ surprind şi un sistem interesant şi mai puţin vӑzut de sârme de rufe, dar prezenţa în preajmӑ a inventatorului, înarmat cu o privire ucigaşӑ, m-a descurajat.IMG_3147IMG_3148IMG_3149IMG_3150

Dacӑ în prima parte a expediţiei, biserica Sacrario a fost un reper nepreţuit, acum mӑ orientez doar dupӑ unghiurile pantelor – logic, spre nivelul mӑrii. A fost o idee bunӑ, pentru cӑ în scurt timp m-am întâlnit exact cu cine voiam eu: Garibaldi, mereu Via în memoria italienilor. Strada merge paralel cu strâmtoarea şi îmi oferӑ simultan priveştea mӑrii şi a dealului de pe care tocmai coborâsem.IMG_3153IMG_3154IMG_3156

Cӑ obiectivele importante şi spectaculoase nu lipsesc mi se dovedeşte şi prin apariţia inopinatӑ a teatrului local: Teatro Vittorio Emanuele II. Deci tipul ӑsta a fost şi actor? Sau doar, mai simplu, primul spectator al Siciliei? Mӑ rog, nu o sӑ dezleg eu, azi, toate enigmele omenirii.

Cladirea a fost construitӑ începând cu 1852, de arhitectul Pietro Valente, adept al neoclasicismului. Din pӑcate, adeptul demolӑrilor, terremoto din 1908, a distrus în mare parte lӑcaşul de culturӑ, iar lucrӑrile de restaurare au durat mult mai mult decât cele supervivate de Valente, iar teatrul a ajuns la aspectul de azi tocmai în 1980, când a fost reinaugurat. Bravissimo!IMG_3157IMG_3159IMG_3160

Din nou puţin plane spotting – nu am cum sӑ nu ridic ochelarii când aud muzica turboreactoarelor. De data asta e un liner maricel şi destul de jos, dar nu destul pentru lipsa mea de teleobiectiv. Cu ajutorul prietenului meu Andrei Agape aflu cӑ am vӑzut un Boeing 767, iar cu fler şi cu ajutorul internetului rezolv şi restul problemei. Cel mai apropiat aeroport de unde ar fi putut decola avionul era la Reggio Calabria, iar acolo îşi rotunjeşte veniturile compania Blue Panorama, deţinӑtoare de 767uri. Asta e.IMG_3161

Daaa … Biletul de voie a expirat de aproape douӑ minute, dar colega mea nu mai e la punctual de întâlnire. N-am decât sӑ mӑ duc, cu viteza luminii (electrice stinse), la obiectivul principal al venirii noastre la Messina.IMG_3164IMG_3165

Scrie un comentariu

Din categoria Note de călătorie, Uncategorized

SOGGIORNO A SICILIA DI SANT’AGATA (15) de Mihai-Athanasie Petrescu

SOGGIORNO A SICILIA DI SANT’AGATA (15)

Avem, asadar, mult timp pânӑ sӑ vedem catedrala, sӑ o descriem şi sӑ discutӑm de toate despre ea, de aceea pornim la atac pe una dintre laturile ei, sӑ descoperim alte minuni messineze.

Nici nu mergem departe, deja pe latura nordicӑ a Duomo pӑtrundem în Piazza Immacolota, unde, întâi, remarcӑm din nou o clӑdire cu decoraţiuni orientale.IMG_2989.JPG

În aceeaşi piazza ne oprim şi în faţa unui monument interesant, chiar statuia care a oferit pretextul pentru denumirea locului: Statua dell’Immacolata Concezione. Frumos momument, realizat din marmurӑ albӑ în 1757 şi plasat în locul ӑsta mult mai târziu. Istoria sa nu uitӑ sӑ menţioneze cӑ a supravieţuit tuturor cutremurelor şi bombardamentelor din ultimele secole, (şi) de aceea Sfânta Fecioarӑ este iubitӑ şi veneratӑ ca patroanӑ a Messinei şi a acelei regiuni a Siciliei.IMG_2992

Ne continuӑm expediţia şi, dupӑ ce ignorӑm o fântânӑ care nu ne zice nimic,IMG_2997.JPG ne oprim în faţa unei clӑdiri monumentale, pe care o ocolim şi îi aflӑm menirea: este Municipio di Messina, sau, mai pe limba noastrӑ, Primӑria. Frumoasӑ clӑdire, meritӑ sӑ discutӑm un pic despre ea.

Instituţia Primӑriei messineze se ocupӑ de o populaţie de, sӑ nu cӑdem de pe scaun, un sfert de milion de oameni. Hm, multӑ lume se adunӑ aici, la cӑlcâiul cizmei, ca sӑ trӑiascӑ din culesul citricelor şi din traficul portuar şi turistic. Normal cӑ o astfel de instituţie are nevoie de o clӑdire mare, şi mare a fost, sӑraca, în toate etapele istorice – înainte şi dupӑ fiecare mare cutremur. Pӑi da, pentru cӑ o clӑdire s-a surpat la 1783, urmӑtoarea s-a dӑrâmat la 1908, iar cea din ziua de 5 februarie 2018, pe care o fotografiem noi de zor, a fost construitӑ dupӑ planurile arhitectului Antonio Zanca, începând cu 1914. Localnicii şi ghizii turistici o denumesc Palazzo Zanca, sigur, dupӑ numele arhitectului respeciv.IMG_2999IMG_3006IMG_3007IMG_3017IMG_3041IMG_3043

Locul unde este plasat Palazzo se cheamӑ Piazza Unione Europea şi mi se pare o denumire inspiratӑ, pentru cӑ se gӑseşte la un pas şi jumӑtate de marele port al Messinei, deci cam la trei paşi de Reggio Calabria, sau, cum s-ar zice dacӑ ar vrea cineva sӑ spunӑ, în strânsӑ legӑturӑ cu uniunea şi cu Europa.IMG_3000IMG_3010IMG_3017IMG_3019

Apreciez faptul cӑ un profesor, şi chiar unul filolog, se bucurӑ de respectul concetӑţenilor lui şi nu pot sӑ nu îmi amintesc cӑ în Roşiori plӑcile comemorative se numӑrӑ cu degetul de la o singurӑ mânӑ (fiind montatӑ prin grija Asociaţiei Culturale Mileniul 3 în amintirea scriitorului Florian Troscot, deşi personalitӑţile oraşului sunt extrem de numeroase).IMG_3001

Dupӑ ce ne bucurӑm de monumentalitatea palatului municipal, ne rotim privirile prin piazza. Şi avem ce vedea.

Intâi, Il Monumento ai Caduti. A fost realizat şi inaugurat în 1936 în memoria eroilor din Primul Rӑzboi Mondial, autor fiind artistul Giovanni Nicolini. Nu mult dupӑ momentul inaugurӑrii a apӑrut nevoia comemorӑrii unui nou grup de eroi, pentru cӑ omenirea nu a stat degeaba şi a organizat al doilea Rӑzboi Mondial, iar edilii au gӑsit cu cale sӑ adauge o micӑ inscripţie la cea existentӑ deja pe soclul monumentului. Acum se poate citi: RACCOGLIETE LO SPIRITO DI QUESTI NOSTRI INDIMENTICABILI MORTI E FATENE LO SPIRITO ARDENTE DELLA PATRIA IMMORTALE.IMG_3040.JPGIMG_3003IMG_3004IMG_3005

Ӑӑӑӑ … ştiu cӑ nu am nici un motiv sӑ spun asta, dar mӑrturisesc cӑ prin realizarea artisticӑ, monumentul mi-a amintit de mӑreţele statui ale eroilor sovietici care pot fi vӑzute pe la noi. Oare pe autor l-o fi chemat, înainte de a ateriza în Sicilia, Ivan Nicolov? Ya ne znayu.

Încӑ un monument, plasat la o oarecare distanţӑ de palazzo, într-o micӑ deschidere denumitӑ Largo Giacomo Minutoli; o statuie de marmurӑ ridicatӑ prin grija Clubului Rotary, menitӑ sӑ pӑstreze în memorie marele cutremur de la 28 decembrie 1908.IMG_3039 IMG_3008Vibraţia seismicӑ, cu epicentrul sub strâmtoare, a durat atunci 37 de secunde, având 7,1 grade pe scara lui Richter, dar la intensitatea maximӑ posibilӑ pe scara lui Mercalli, de aceea fiind consideratӑ de specialişti ca fiind cel mai nenorocit cutremur din istorie datoritӑ numӑrului de victime: între 75000 şi 200.000 (numӑrând şi victimele din Reggio Calabria, nu numai din Sicilia)!. Ora matinalӑ (0520) este consideratӑ una dintre cauzele numӑrului mare de pierderi, pentru cӑ oamenii (mesinezii plus o mulţime de melomani aduşi în oraş de premiera Aidei lui Verdi la opera localӑ) dormeau liniştiţi şi nu au avut timp sӑ reacţioneze. În plus, la câteva minute dupӑ seism s-a iscat inevitabilul tsunami, un val cu înӑlţimea de vreo 12 metri a invadat oraşele de pe ambele maluri ale strâmtorii, iar cei neîngropaţi sub ruine au sfârşit înecaţi. Un mare dezastru, a cӑrui amplitudine, recunosc, în momentul în care am fotografiat statuia nu o bӑnuiam.

Dupӑ cuvenitul moment de tristӑ reculegere, hai sӑ ne continuӑm plimbarea, acordând atenţie portului. Traversӑm … cum ce? Viile Garibaldi şi Vittorio Emanuelle II, ferindu-ne cu grijӑ din calea dumnealui vel vatmanului (obligat sӑ opreascӑ în fermata “Municipio”),IMG_3016IMG_3018

 

şi ne apropiem de intrarea (interzisӑ) în perimetrul Porto Franco di Messina. Am fi fost curioşi sӑ ne apropiem de debarcadere, dar un paznico viguroso şi zgomotoso a încӑlcat dreptul omului la circulaţie liberӑ. N-avem decât sӑ facem poze de la gard, folosirea cât se poate de fӑţisӑ a camerei de filmat nu pare sӑ îl deranjeze pe paznico. Într-adevӑr, se justificӑ denumirea gӑsitӑ în sursele de informare: portul comercial şi militar Messina, adicӑ un loc unde vapoarele civile şi militare îşi dau mâna cu maşinile de polizzia şi toatӑ lumea e mulţumitӑ. Sursele de informare subliniazӑ, totuşi, cӑ principalul obiect de activitate al portului e traficul de fiinţe umane, care depӑşeşte cifra de o jumӑtate de million de pasageri pe an. Iar frumosul feribot care defileazӑ majestuos prin radӑ pare sӑ fie dovada cӑ aşa e.IMG_3011IMG_3012IMG_3023IMG_3024IMG_3025IMG_3026IMG_3027IMG_3028IMG_3029IMG_3030IMG_3031IMG_3037IMG_3038

“Vos et ipsam civitatem benedicimus!” Inscripţia latineascӑ poate fi cititӑ (sigur, daca ai timp sӑ te învârţi în jurul lui) pe uriaşul soclu al statuii aurite La Madonnina del Porto, sau mai academic Madonna de la Lettera. Sunt destul de bun Latinist pentru a înţelege sensul inscripţiei şi nu sunt egoirt: Vӑ binecuvintez pe voi şi cetatea voastrӑ, cuvinte pe care messinezii sunt convinşi cӑ li le-a adresat lor, personal, Maica Domnului dupӑ ce s-au creştinat (prin secolul 8).IMG_3022

Încӑ mai e timp mult de aşteptat pânӑ la 1200 hrs, de aceea propun o expediţie pe o colinӑ care mie mi se pare apropiatӑ şi de unde priveliştea strâmtorii, a portului şi a Reggio Calabriei trebuie sӑ fie mult mai amplӑ şi atrӑgӑtoare. Propunerea, ca atare, picӑ la vot, dar votanta cu drept de veto îmi elibereazӑ bilet de voie pentru a încerca singur ascensiunea.IMG_3034.JPG

O iau rapid la picior, nu fӑrӑ a lua cu mine, din vitezӑ (a lor şi a mea) douӑ vehicule interesante: o tricicletӑ şi o camionetӑ Piaggio şi un Hyundai Coupé. Chiar ceva rar, Hyundaiurile Coupé pe la italienii ӑştia …IMG_3036IMG_3045IMG_3044

Ce mai stau?! Fuga, la deal!

 

Scrie un comentariu

Din categoria Note de călătorie, Uncategorized

SOGGIORNO A SICILIA DI SANT’AGATA (14) de Mihai-Athanasie Petrescu

SOGGIORNO A SICILIA DI SANT’AGATA (14)

De ce oare om fi ales noi sa ne petrecem o zi la Messina? Sursele de informare la îndemouse-ul oricui ne-au povestit cӑ e un oraş destul de mic, la extremitatea nord-esticӑ a Siciliei, unde se mӑnâncӑ pesce-spada şi se poate vizita o catedralӑ unicӑ, în felul ei. Se mai spune ceva acolo şi de apropierea de Italia peninsularӑ şi … desigur, apar o mulţime de informaţii care ţin de statistici. Noi, ca vizitatori, suntem atraşi de unicitatea catedralei, desigur, datele economice n-au decât sӑ şi le ţinӑ pentru ei. Iar pesce spada … deja stim ce e, ne-am duelat cu el in ajun.

De aceea, de abia descinşi în Messina Centrale, suntem preocupaţi de gӑsirea drumului cel mai scurt şi interesant cӑtre Duomo. Sigur cӑ tot la Googu facem apel, un tip amabil care se dovedeşte un auto (şi pietono) ştiutor. Iar harta lui Gogu ӑsta e optimistӑ, ne aratӑ un drum destul de drept (mӑ rog, zig-zaguri sunt, dar în cantitate acceptabilӑ), iar durata, la mers pe jos, nu ne sperie: 15-20 de minute.

Astfel încât, cu speranţa obţinerii unui numӑr decent de poze interesante, ne dӑm startul spre Piazza del Duomo (puţinӑ imaginaţie mai au ӑştia, nu ar putea gӑsi şi ei nişte denumiri mai originale? Pe vremuri, când strӑbӑteai oraşele româneşti nu aveai cum sӑ eviţi bulevardul Lenin, strada Karl Marx, sau strada 1 mai; în zilele noastre, numele lui Mihai sau Ştefan – aia de se bӑteau cu turcii – predominӑ. În peninsula cu insule nu ai cum sӑ nu mergi prin via lui Garibaldi şi mӑcar sӑ nu traversezi via Vittorio Emanuelle – cu un numӑr oarecare). Dar sӑ nu anticipӑm!

Deocamdatӑ suntem în Piazza della stazione (de fapt, oficial se cheamӑ Piazza della Republica), nu prea întinsӑ, dar nici prea originalӑ.IMG_2934IMG_2936 Nimic de vӑzut, dacӑ nu ar fi camionul FIAT rӑmas de pe vremea lui Hannibal, privit cu milӑ, parcӑ, de delegatul TIR-ului incarcat cu paie, care tocmai trecea pe-acolo.IMG_2935.JPG

O luӑm pe via Cannizzaro, unde putem admira preţul orei de parcare (ce-i drept, atunci nu ştiam cӑ onor primӑria capitalei noastre va stabili un preţ exorbitant, 10 lei, pentru o orӑ de repaus în centru …)(normal, doar bucureştenii sau provincialii în trecere au leafa de douӑ ori şi ceva mai mare decât a amӑrâţilor de messinezi).IMG_2937IMG_2939

Mai notez un Peugeot de pe vremea mea şi o staţie de tramvai cu pretenţii de mӑreţie, chiar la intersecţia cu via Dogali.IMG_2938IMG_2940IMG_2942

Dupӑ care, inevitabila via Garibaldi. Inevitabilӑ şi pentru cӑ, potrivit indicaţiilor preţioase oferite de Gogu, e exact drumul pe care trebuie sӑ o luӑm. Iar dacӑ nu ne orienta în spaţiu telefonul, cu al sӑu chiriaş numit mai sus, multele indicatoare rutiere sigur ne scoteau din orice încurcӑturӑ (sau ne bӑgau în alta?).IMG_2951IMG_2943IMG_2945IMG_2947

O dovadӑ cӑ în Sicilia libertatea e doar o vorbӑ: ai voie sӑ te dai în leagӑn, dar sӑ nu depӑşeşti o anumitӑ limita … Sau, cine ştie, poate plasa de sârmӑ e pentru protecţia muncii leganatului din pânzӑ de sac?!) Pӑcat cӑ nu am gӑsit nicӑieri o denumire sau altӑ informatie oficialӑ legatӑ de obiectul ӑsta.IMG_2948IMG_2949IMG_2950

Gioielleria Via Condotti nu se numӑrӑ printre obiectivele noastre de azi, aşa cӑ ne continuӑm periplul pânӑ nimerim pe via Risorgimento,IMG_2952.JPG unde, în Piazza Caterina Valverde IMG_2961(ce legӑturӑ o avea cu antrenorul Barçei?)ne odihnim, o clipӑ, sub un superarbust.IMG_2955IMG_2956IMG_2957 Şi, binenţeles, pӑstrӑm în cardul de memorie imagini cu parrocchia Santa Caterina. Oare cum or fi bisericile de la Messina?IMG_2953IMG_2954IMG_2959IMG_2960

Cea de faţӑ se gӑseşte pe locul unui fost templu al lui Venus, unde, în secolul 13 a apӑrut o diocezӑ cu hramul Santa Maria Valverde (Valverde e denumirea unui loc din Flandra, unde ordinul augusitinilor avea un sediu important). Sigur cӑ tot terremoto din 1693 a adus oportunitatea construirii unui nou lӑcaş, dedicat Santei Caterina (di Valverde, totuşi, ca sӑ nu uite comlet tradiţia). Ghinion, în 1783 vine încӑ un terremoto (probabil necunoscut la Catania). Acesta oferӑ o nouӑ şansӑ de afirmare arhitecţilor şi artiştilor, care ridicӑ şi picteazӑ o nouӑ mânӑstire + chiesa. Nici asta prea norocoasӑ, pentru cӑ, la 1908, incӑ un terremoto intrӑ în istorie distrugând o parte din construcţie şi fӑcând necesarӑ o a treia reconstruire. Aceasta se definitiveazӑ tocmai în 1964, în forma din pozele mele.

Continuӑm spre Duomo, pӑşind pe aceeaşi vie a lui Garibaldi. Notӑm, en passant, Vespa de pe trotuar şi un Duster stricat exact la trecerea pentru pietoni – care, oricum, e ocupatӑ de o Piaggio.IMG_2963IMG_2964IMG_2965IMG_2966IMG_2967IMG_2968

Ocolim un pic prin via della Zecca, unde rotary-ii bӑteau monede, IMG_2969IMG_2971IMG_2972apoi prin via Giacomo Venezian, unde rotary-ii îşi gӑseau apӑrӑtor juridic, mai notӑm cӑ la Messina existӑ un Modus,IMG_2973IMG_2974 dupӑ care dӑm buzna în piazza del Duomo.IMG_2975

Sӑ ne uitӑm în jur. Duomo ca Duomo, avem timp sӑ-l descriem, ca şi obiectiv final,IMG_2976 dar hai sӑ discutӑm despre fântâna din faţa clopotniţei, care nu e nici ea de ici de colo, ci de dincolo, adicӑ adusӑ de la Roma. E Fontana di Orione, pe care mulţi o considerӑ nu doar o biatӑ capodoperӑ, ci chiar cea mai frumoasӑ fântânӑ din Europa secolului 15. Autorul ei este meşterul Giovanni Angelo Montorsoli, un biet ucenic florentin de-al lui Michelangelo, iar anul apariţiei la Messina e 1553.IMG_2977IMG_2978

E cam devreme, de abia zece şi un sfert, iar noi o sӑ avem treabӑ la Duomo de abia la 1200 hrs. Pânӑ atunci, chiar dacӑ nu luӑm un taxi Logan break (probabil o piesӑ de rezistenţӑ, dacӑ judecӑm şi dupӑ street view),IMG_2979.JPG trebuie sӑ ne cӑutӑm şi altceva de vӑzut prin oraşul ӑsta. Şi sigur nu o sӑ ne plictisim.

Scrie un comentariu

Din categoria Note de călătorie, Uncategorized

DINCOLO DE LIMITE de Nuți Gălețeanu

DINCOLO DE LIMITE

Motto: ”Nu există înălțimi de neatins ci numai aripi prea scurte”

(Giovanni Papini)

Am văzut cândva o emisiune tv, intitulată ”Oameni ca noi”…în ziua respectivă a fost și un documentar despre persoane  deficiente  de auz. Mă gândeam, că într-un anume sens, putem zice ”oameni ca noi” și totuși dacă nu ai o asemenea deficiență nu poți să le înțelegi ”lumea”, lupta cu discriminarea , eforturile de a fi considerați ”egali” cu ceilalți…

Și totuși printre noi există oameni cu surdocecitate (lipsiti de văz și auz) , oameni care au cunoscut prea bine întunericul și tăcerea.

În toată lumea, sunt cunoscute doar trei cazuri de persoane cu surdocecitate care și-au învins cu adevărat dizabilitățile, au absolvit studii superioare și au scris chiar și cărți: Hellen Keller, Olga Skorohodova și Vasile Adamescu.

Vasile Adamescu s-a născut pe 5 septembrie 1944, în comuna Borcea, la 14 km de Fetești,cu toate simțurile intacte. În urma unei meningo-encefalite, își pierde auzul și văzul total, la vârsta de 2 ani.

Comunicarea cu cei din jur este aproape inexistentă și nimeni din familie nu mai speră la recuperarea lui, știind că -medical vorbind- nu exista vindecare. Dizabilitățile erau definitive.

În anul 1955, la vârsta de 11 ani este înscris de tatăl său la Școala  pentru Orbi din Cluj Napoca. Cu ajutorul cadrelor didactice de aici și a lectorului Valer Mare, de la secția de Defectologie (Univ. Cluj), Vasile Adamescu este instruit  cu succes. Deși este nevoie de18 ani pentru absolvirea școlii și a liceului, reusește -cu multă ambiție- să termine o facultate și să devină la rândul lui profesor, în liceul în care învățase și el cîndva.

VA

Cu ajutorul tehnologiei , am reușit să stau de vorbă cu domnul profesor Vasile Adamescu, un OM EXTRAORDINAR, care a răspuns pe larg la câteva întrebări pe care i le-am adresat cu emoție.

Dar înainte de a reda conversația cu dânsul țin să precizez că i-am citit cartea, primul volum din autobiografia ”Înfruntând viața” pe care o recomand călduros, cu toții avem multe de învățat din tenacitatea dânsului.

adamescu-e1515678041807.jpg

De asemenea, la recomandarea dânsului am vizionat pe YouTube și câteva filmulețe/imagini din copilăria dânsului, de pe vremea când lungul drum al Cunoașterii abia începea. Am înțeles astfel mai bine , de ce pe toată perioada școlarizării , dânsul a fost considerat un ”experiment”.

Redau mai jos dialogul deosebit de interesant cu profesorul Adamescu, cu  mențiunea că sublinierea ultimului răspuns îmi aparține. Am văzut oameni care și-au pierdut Credința și Încrederea în Cel de Sus pentru lucruri mai ”mici”. Pentru mai puțin…

Întrebările sunt puține și scurte dar răspunsurile nu reprezintă ”puțin” , merită citite.

”Așa cum am stabilit o să vă rog să imi răspundeți la câteva întrebări, domnule profesor Adamescu!

Sunteți, clar, un om excepțional, o ”sursă de inspirație ” de neprețuit! Vă mulțumesc că v-ați dat acordul pentru a vă adresa câteva întrebări:

1.Care a fost momentul în care ați înțeles sensul cuvintelor? (faptul că fiecare obiect, lucru, obiect, acțiune are un ”nume”? )

 

Imediat după venirea mea la școala din CLUJ, am fost dus la grădiniță. Nu știam  ce   se petrece cu mine. Nu am știut de ce merg cu trenul, ce este un tren…

Când am intrat în sălile din școală, pășeam nesigur, speriat. Îmi lipsea ieslea vitelor, porumbarul, salcâmul din curtea casei părintești, animalele… Am avut mare noroc că am fost primit la școală și că am dat peste niște cadre didactice deosebite, oameni inimoși, care, printr-o muncă extraordinară, au reușit sa facă din mine ceea ce sunt astăzi.

Profesoara Florica Sandu, cea care s-a ocupat de demutizarea mea și de instruire, a încercat tot felul de modalități prin care să mă facă să vorbesc. Într-un sfârșit, după multe luni de zile, am scos primul sunet – a -, apoi, sunetul – p -.

M-a învatat să formez primul cuvânt, APA, și mi-a băgat mâna sub robinet, în timp ce curgea. Atunci mi-am dat seama ca așa se chema acea substanță. Eram fericit. Pe cine întâlneam prin școală, îl luam, îl duceam într-o încapere în care exista chiuvetă, porneam, băgam mâna sub jet și pronunțam răspicat APA. Oamenii din instituție erau impresionați. Însă adevăratul moment în care am înțeles ca totul are un  nume, o întrebuințare, a fost acela în care, profesoara mea, a vrut să mă învețe sunetul F. S-a gândit să asocieze focul cu acest sunet. A aprins un chibrit, mi l-a dat in mana, iar eu, speriat fiind de căldura focului, am scăpat bățul pe jos iar covorul vechi din muzeul scolii s a aprins puțin. Am simtit mirosul de ars. Profesoara a stins și nu s-a întamplat nimic. Mi-am adus aminte de un moment din copilărie, în care, nesupravegheat fiind, am dat foc fânului din grajdul de vară și s-a produs un incendiu destul de mare. Nu s-a întamplat nici atunci ceva rău, din fericire, pentru că oamenii din vecinătate au stins repede flăcările.

2.Când ați înțeles că sunteți diferit de ceilalți oameni?

 

Mi-am dat seama că sunt diferit de ceilalți oameni, destul de târziu. Dupa demutizare, am învățat multe lucruri noi și atunci am înțeles ce s-a întâmplat de fapt cu mine, cum mi-am pierdut simțurile. Mi-am dorit mult să-mi recapăt vederea și auzul, am fost la mulți medici, dar din păcate nu s-a putut face nimic. M-am consolat și am înțeles că viața poate fi frumoasă și în această situație.

3. Și când v-ați acceptat cu adevărat deficiențele ? A fost un proces dureros ? 

 

Pentru mine a fost un mare avantaj că pierderea simțurilor s-a produs în copilăria fragedă și nu îmi mai amintesc mare lucru de dinaintea acestei nenorociri. Dacă aș fi rămas fără aceste simțuri mai târziu, în adolescență de exemplu, mi-ar fi fost mult mai greu.

Așa, în aceste condiții, m-am obișnuit repede și nu pot spune că mi-a fost foarte greu. Eu m-am obișnuit așa, nu mi-aș dori să mai văd sau să aud. Știu că, atunci când va fi momentul să plec la Dumnezeu, pe lumea cealaltă, o să văd și o să aud.

4.Care credeți că e menirea dvs pe Pământ?

 

Cred că menirea mea este să ajut oamenii cu dizabilități și să le fiu exemplu. Asta am și făcut toată viața și voi face cât voi mai putea. Am avut ocazia să lucrez 40 de ani cu elevi cu deficiențe și să militez pentru drepturile acestei categorii de oameni. Sunt fericit că pot fi un om util societății.

5.Eu cred cu tărie că fiecare om are un Dar și Dumnezeu are o cale a Lui ca acel om să își folosească darul . Care credeți   că este darul /talentul dvs????

 

Sunt de acord cu ceea ce ați spus. Eu consider că Dumnezeu m-a protejat toată viața. I-am simțit și îi simt prezența mereu. Pot spune că am primit foarte multe daruri: talentul la sculptură, talentul de a preda copiilor cu deficiență, poate talentul de a scrie.

6.Ce v-a determinat să nu renunțați la viață, ce v-a determinat să mergeți înainte, în momentele dvs de cumpănă? 

 

Eu nu am simțit să am momente de cumpănă. Am iubit și iubesc mult viața. Îmi doresc să trăiesc cât mai mult și mă rog mereu lui Dumnezeu pentru asta. Încerc să am mare grijă de sănătatea mea fizică și psihică. Sunt sigur că credința în DUMNEZEU M-A AJUTAT SĂ RĂZBAT.

7.Fiindcă ați trecut prin mari experiențe de viață, credeți că există Dumnezeu?????

 

NU AM NICI CEA MAI MICĂ ÎNDOIALĂ. CRED CU TĂRIE CĂ EXISTĂ DUMNEZEU. ”

2 comentarii

Din categoria Nuti Galeteanu, Uncategorized

SOGGIORNO A SICILIA DI SANT’AGATA (13) de Mihai-Athanasie Petrescu

SOGGIORNO A SICILIA DI SANT’AGATA (13)

Segunda giornata de visita!

Ne-am pus telefonul sӑ ne readucӑ la realitatea înconjurӑtoare la o orӑ foarte matinalӑ, cu speranţa ca la opt sӑ fim deja gata pentru startul intr-o nouӑ cӑlӑtorie.

Dupӑ cum ne aşteptam, dragul de “D” iar este împiedicat de înhalataţi sӑ circule dupӑ orarul (ne)afişat, de aceea rugӑm din nou recepţionerul sӑ ne cheme un taxi. Ca sӑ fiu sigur cӑ am şi timpul necesar pentru colazzione, îi repet tânӑruluin de la tejghea  cӑ doresc maşina peste o jumӑtate de orӑ şi ne aşezӑm la masӑ. Poate cӑ pentru tânӑra generaţie sicilianӑ ceasul merge mai repede, cӑ imediat ce ne luӑm cafeaua mai aproape, deja giovanotto mӑ anunţӑ cӑ taxiul mӑ aşteaptӑ.

Cafeaua e fierbinte, aşa cӑ o lӑsӑm acolo şi, adresându-i recepţionerului urӑri de bine (în limba românӑ şi fӑrӑ voce, cӑ nu se ştie niciodatӑ), ne urcӑm într-un Fiat Multipla, iar şoferul ne întâmpinӑ cu un buongiorno pornit din inimӑ. Înainte de şapte jumate, în piaţa gӑrii,IMG_7178IMG_7179 omul ne adreseazӑ al doilea sӑu cuvânt: “Venti!” (cu o intonaţie care aduce cu a urӑrilor noastre de bine de mi devreme), îşi ia bancnota (neînsoţitӑ de nici o addenda, tonul lui respingea orice astfel de tentativӑ), iar noi ne adunӑm în faţa casei de bilete  gӑrii Catania Centrale.

m- Due biglieti a Mesina, por favore!

Domnul din spatele geamului mӑ înţelege şi ne transformӑ  în (aproape) cӑlӑtori în trenul de 0802 cu destinatia Messina. E un treno ordinario, cu oprire în toate staţiile, inclusiv în cea finalӑ, fӑrӑ locuri rezervate.

Am spus “aproape”, pentru cӑ prima di salire a bordo trebuie sӑ convalidare biletul. Teoria ca teoria, dar practica ne omoarӑ, pentru cӑ nici unul dintre validatoarele din garӑ şi de pe peron nu vrea sӑ funcţioneze. Noroc cӑ e timp destul şi gara nu e aglomeratӑ şi cerem ajutorul unui “ceferist Italian”, care ne linişteste: aşa e, validatoarele din toatӑ gara sunt victimele unei pene generale, iar noi îi vom aduce acest lucru la cunoştinţӑ naşului, care va lua mӑsurile necesare. Am întrebat: mӑsura este vreo amendӑ? Omul nu a priceput, sau s-a prefӑcut.

Bun, deci avem nişte mici emoţii pânӑ trecem de furcile siciliene ale naşului.

Garnitura care ne va cӑra la Messina seamӑnӑ perfect cu trenurile Hyperion din România.IMG_7180  Aceeaşi configuraţie, aproape acelaşi design, sӑ vedem interiorul cât este de acelaşi. Ia te uitӑ, la ei încӑ mai circulӑ o micӑ LDH IMG_7184asemanatoare cu cea uitatӑ în curtea fabricii de ulei din Roşiori (de unde nu va mai ieşi niciodatӑ decât sub formӑ de bucӑţele, pentru cӑ nu mai existӑ şine).

Il treno di Messina apare dinspre sud şi urcӑm la bord. Gӑsim cu greu nişte locuri ocupate, pe care le cedӑm acelor ocupanţi, iar noi alegem sӑ ne aşezӑm pe partea dreaptӑ a sensului de mers, cu scopul de a vedea pe geamul nostru peisajul marin.

Iatӑ interiorul trenuleţului, parcӑ mai urât decât al Hyperioanelor, dar scaunele sunt mult mai comode.DSCN8718IMG_7186IMG_7187IMG_7189

Plecӑm la 0802, iar priveliştea de pe dreapta cӑii ferate este exact aşa cum speram. Pentru cӑ geamul nu poate fi deschis, ne mulţumim sӑ memorӑm imaginile prin sticlӑ, ceea ce a adus, ca bonus, o mulţime de reflexe. Şi ce dacӑ, le ignorӑm.

Evenimentul  sosirii naşului nu a lӑsat nici o cicatrice. Il Padrino (doar e ceva de la ei, putem sӑ-i spunem aşa) e un om extrem de politicos, nu se supӑrӑ cӑ nu gӑsesc exact cuvântul necesar din vocabularul Italian care sӑ descrie starea validatoarelor din Catania Cle, din contrӑ, mi-l serveşte singur şi ne ureazӑ buon viaggio. Ceea ce ne grӑbim sӑ facem. În timpul celor 100 de minute programate (plus câteva bonus, doar siammo in Italia, nu in Giappone) adunӑm câteva sute de imagini pe cardul de memorie, dintre care aleg câteva şi le lipesc aici, fӑrӑ comentarii. Marea lui Ionicӑ sub raze de soare (sau, mai pe româneşte, în contre jour, este cât se poate de frumoasӑ, pӑcat cӑ camerӑ Nikon nu e în stare de mai mult.DSCN8688DSCN8693DSCN8696DSCN8701DSCN8704DSCN8705DSCN8707DSCN8708DSCN8716DSCN8717DSCN8727DSCN8729DSCN8730DSCN8733DSCN8735DSCN8738DSCN8742DSCN8749DSCN8752DSCN8754DSCN8756DSCN8757DSCN8759DSCN8761DSCN8764DSCN8766DSCN8767DSCN8774DSCN8775DSCN8778DSCN8780DSCN8781DSCN8783IMG_2910IMG_2912IMG_2915IMG_2916IMG_2924IMG_2925IMG_2928IMG_2929

Evenimentul notabil care are loc spre finalul cӑlӑtoriei este apariţia unui ţӑrm îndepӑrtat.IMG_7191IMG_7192IMG_7193IMG_7194IMG_7195IMG_7196 Avem, însӑ, destul timp la Messina pentru a dezvolta subiectul.

La patru minute dupӑ ora oficialӑ, trenuleţul opreşte pentru ultima oarӑ, şi bine face. Messina Centrale şi terminale e ultima piedic în calea vizitӑrii urmӑtorului obiectiv.IMG_2930IMG_2932

Scrie un comentariu

Din categoria Note de călătorie, Uncategorized

SOGGIORNO A SICILIA DI SANT’AGATA (12) de Mihai-Athanasie Petrescu

SOGGIORNO A SICILIA DI SANT’AGATA (12)

Cum spuneam, sunt dornic sӑ trӑiesc noi aventuri, iar Catania îmi va oferi, peste scurt timp, materialul necesar pentru una dintre cele mai frumoase amintiri. Dar … s-o luӑm treptat.

Adicӑ prima urgenţӑ este sӑ cobor treptele de la Giardino Bellini şi sӑ revin în civilizaţia stradalӑ, unde se sting ultimii lucşi ai sursei naturale de iluminare.IMG_7122 Decoraţiunile luminoase sunt deja la putere,  aşa cum votasem încӑ de dimineaţӑ (unul dintre puţinele voturi unde am câştigat), şi pe mӑsurӑ ce avansez spre sud, porticurile sunt tot mai colorate.IMG_7123.JPG Iar mulţimea tot mai viermuitoare, iar polizzia de asemenea.IMG_7124 Or şti ei ceva, aşa cӑ iau mӑsura de maximӑ încredere; îmi adӑpostesc camera Canon în rucsac, pe acesta mi-l fixez în faţӑ, la vedere, iar pentru satisfacerea nevoii de amintiri imagistice voi folosi de acum înainte doar celulosul. Dar şi pe ӑsta cu cât mai multӑ grijӑ şi discreţie, pentru cӑ vreau sӑ-l pӑstrez în proprietate.

Via Pacini, pe care am tot cӑlcat-o azi, îmi dӑ o idee, aceea de a profita de preţul accesibil al berii. Înghesui o sticlӑ în rucsac (nu mai multe, nu am chef sӑ îmi activez sciatica) şi revin pe Etnea, unde peisajul urban e atrӑgӑtor. Pe cuvânt, e bine sӑ ai şi un telefon bun în dotare, pot dovedi cӑ nu mint.IMG_7125IMG_7126IMG_7128IMG_7129IMG_7132

Mӑ apropii de Piazza Universitá, dar, dintr-o datӑ, sunt prins într-un cleşte. Acum înţeleg ce simţeau exploratorii polari atunci când gheţurile se închegau în jurul lor. În câteva secunde, mӑ transform dintr-un turist liber într-un prizonier înlӑnţuit. Ce-i drept, nu ca amӑrâtul ӑla de Prometeu pe care îl ciugulea vulturul, pe mine nu mӑ ciuguleşte nimeni, dar nici nu mai pot pӑşi în nici o direcţie.

Motivul e siplu: la câteva zeci de metri în faţa mea se vede basculanta albӑ, pe care o mai întâlnisem, mai devreme, prin piazza Carlo Alberto di Savoia, iar în ea câţiva înhalataţi, care se agitӑ de zor, iar dincolo de maşina (imobilizatӑ) vӑd baldachinul Sfintei Agata.IMG_7133IMG_7136IMG_7138IMG_7143

Rӑbdarea nu mi-a lipsit niciodatӑ, aşa cӑ şi de data asta mӑ resemnez sӑ aştept. Ce anume? N-am idee. Poate, dupӑ ce tata popa îşi tine slujba în locul respective, baldachinul va fi mutat în altӑ parte iar mulţimea se va coagula pe noul amplasament. Sau, poate, tot dupӑ slujbӑ, lumea se plictiseşte şi se pune în mişcare.

Dar tata popa nu slujeşte nimic. Se învârte pe baldachin, mai coboarӑ, mai urcӑ, dar rӑmâne tӑcut. Singurele glasuri care se aud dinspre obiectiv sunt cele ala halatelor albe din camion, care se strigӑ unul pe altul şi desfӑşoarӑ o activitate de neînţeles pentru mine: primesc din mulţime mӑnunchiuri de lumӑnӑri aprinse, le sting şi le aruncӑ prin camion. Ba, ceva-ceva tot înţeleg eu: nenii ӑştia care vând lumânӑri nu pun în pericol întegritatea poporului, pentru cӑ, deşi uriaşe, lumânӑrile nu apucӑ sӑ facӑ multӑ luminӑ. Ce afacere!

N-aş vrea sӑ exagerez, poate din punct de vedere subiectiv timpul  a fost mai lung decât cel mӑsurat de ceas, dar cred cӑ am stat cam o orӑ aproape nemişcat.  La un moment dat, tonul strigӑtelor din camion s-a schimbat, iar unul dintre halate a coborât din benӑ la volan şi a pornit dieselul, schimbând, pe loc atmosfera. Oare numai mie mi se întâmplӑ? Legea lui Murphy, aia care spune cӑ oriunde existӑ o sursӑ de fum puturos existӑ şi un curent de aer care dirijeazӑ fumul exact spre nӑrile mele, a funcţionat perfect. Noroc cӑ stagiul ӑsta de practicӑ a durat destul de puţin, sigur nu mai mult de zece minute, dupӑ care camionul s-a pus în mişcare cu o vitezӑ inferioarӑ maşinilor de pe Valea Prahovei şi s-a apucat sӑ taie mulţimea; fenomenul a fost uluitor! Deşi nimeni nu pӑrea sӑ se mişte, camionul avansa printre oameni, iar coagularea rӑmânea neschimbatӑ. Dupӑ câteva minute, basculanta era staţionatӑ la vreo 20 de metri în spatele meu, iar legea lui Murphy referitoare la fumul de motorinӑ era la fel de actualӑ. Noroc cӑ, dupӑ alte câteva câteva minute, motorul s-a oprit şi am putut profita, fӑrӑ sӑ mai comit pӑcatul cu vorba (înjurӑtura la adresa nenorocitului de Murphy) sӑ privesc în voie baldachinul Sfintei Patroane şi Protectoare a Cataniei, iar în momentele acelea şi a mea. N-o sӑ comit acum pӑcatul fӑţӑrniciei de a pretinde cӑ m-am simţit şi eu pӑtruns de evlavie, dar recunoştinţӑ am avut şi am şi acum, pentru cӑ, din toate zilele anului, cineva ne-a îndemnat sӑ vizitӑm Sicilia, Catania, exact în Ziua marii sӑrbatori locale. Nu pot sӑ nu îmi amintesc cӑ, acum fix un an de la data când notez amintirile de faţӑ, ne aflam la Roma, pe Via del Foro, exact în momentul când italienii îşi sӑrbӑtoreau Ziua Naţionalӑ. Scriu şi semnez (mai sus) cӑ nu ne-am ales datele şi destinaţiile în funcţie de evenimentele locale – dar ne-am bucurat cӑ am fost acolo şi atunci.

Iatӑ baldachinul şi slujitorii Sfintei. E o suitӑ de imagini la care ţin la fel de mult ca şi la cea a Patrugliei Frecce Tricolori survolând Colosseo.IMG_7146IMG_7147IMG_7148IMG_7149IMG_7151IMG_7152IMG_7153

Încet, încet, fӑrӑ sӑ îmi pot explica de ce, mulţimea se desface şi lumea începe sӑ se deplaseze. Îmi continuu şi eu exodul cӑtre sud, folosind, din când în când, cu mai multӑ sau mai puţinӑ discreţie, ifonul. Pozele sunt faine, mӑcar pentru cӑ ştiu cӑ sunt fӑcute de mine.IMG_7154IMG_7155IMG_7156IMG_7157IMG_7158IMG_7159

Deja, pe Via Etnea poate circula şi Fun Trainul,IMG_7160IMG_7161 iar eu reuşesc sӑ ajung în Piazza del Duomo, unde Catedrala Sant’Agata oferӑ o imagine impresionantӑ!IMG_7163

La Borselino, D-ul pare sӑ nu mӑ aştepte decât pe mine. Imediat ce urc la bord apare şi conduccente şi decoleazӑ. În maşinӑ nu sunt decât vreo trei-patru cӑlӑtori afarӑ de mine şi mӑ prefac cӑ nu înţeleg nici o iotӑ din pitorescile înjurӑturi dâmboviţene pe care şi le adreseazӑ, generos, unii altora. Am, totuşi, noroc, folcloriştii coboarӑ la patinoar, iar la Miramare eram singurul pasager.

Da, şi aici se pot obţine nişte imagini frumoase.IMG_7164IMG_7165IMG_7166IMG_7167

A fost o zi extrem de densӑ şi obositoare. Nu-mi vine sӑ cred cӑ îmi scot ghetuţele, ce bine e! Bun, o porţie generoasӑ de pizza cu vinete, specialitate Miramare, însoţitӑ de conţinutul sticlei din imagine, o bere extraordinar de bunӑ (imi propun sa mai iau si in zilele urmatoare).IMG_7172 Mai am de încӑrcat baterii pentru toate telefoanele şi camerele foto din dotare, urmeazӑ Ziua II!

Stingerea!

 

Sa nu uitam ca azi, 2 Iunie, italienii isi sarbatoresc Ziua Republicii, Ziua Nationala. Auguri!!!IMG_8017

Scrie un comentariu

Din categoria Note de călătorie, Uncategorized