WEEKEND IN BANAT (ziua a treia) de Mihai-Athanasie Petrescu

Duminica noastrӑ bӑnӑţeanӑ începe cât se poate de bine: nu plouӑ, aşa cum ameninţase Busu. Nu e nici soare de varӑ, ce-i drept, dar e bine (dacӑ facem abstracţie de temperatura cam scӑzutӑ).

Beneficiem, aşadar, de condiţii bune de cӑlӑtorie spre valea Minişului, acolo unde Wikipedia şi hӑrţile ne asigurӑ cӑ se poate vedea unul dintre cele mai frumoase locuri din România. Deci, repede micul dejun şi cafeaua, sӑ nu mai pierdem timpul.

Harta e destul de clarӑ: trebuie sӑ ajungem la Bozovici, ce-o fi ӑla, iar apoi sӑ continuӑm pe Valea Minişului. La jumӑtatea distanţei dintre Bozovici şi Anina, undeva pe marginea şoselei, ne vom întâlni cu obiectivul.

Harta e clarӑ, drumul mai puţin; dar îl avem pe waze, bunul nostru prieten, la înderoatӑ, cӑ doar mergem pe roti, nu în mâini. Îi cerem indicaţii preţioase şi ni le va da. Aşadar, o luӑm pe Valea Cernei, în direcţia opusӑ Orşovei, ne luptӑm cu pustietatea drumului – e duminicӑ dimineaţӑ, oamenii normali dorm la ora asta – şi, dupӑ câţiva kilometri, vocea blondӑ a lui waze din telefon ne convinge sӑ cotim spre stânga. Drumul pe care ne angajӑm, deşi cu borne rosii (DN) e îngust şi sinuos, dar extrem de frumos. Şerpuieşte printre dealuri, traversând, rpin vӑi, nişte localitӑţi rurale demne de descrierile lui Vlahuţӑ. Pӑcat, oarecum, cӑ aspectul lor patriarhal e afectat de tehnica modernӑ, dar asta nu poate fi împiedicat. Dacӑ ar fi fost, în mod sigur nu am fi ajuns pe-acolo, pentru cӑ nu am permis de conducere categoria “cӑruţӑ cu cai”.

Câteva vӑi mai încolo ajungem la denumirea pe care o cunoşteam din lecţiile învӑţate: Bozovici. Ce sӑ fie, e un sat mai mare, cu blocuri urâte (ca orice bloc care se respectӑ) şi cu multe maşini. Nu ştiu dacӑ e categorisit comunӑ sau oraş, nici nu conteazӑ, e doar o etapӑ şi nu un obiectiv. Dar este şi semn cӑ foarte curând trebuie sӑ fim atenţi, ajungem la destinaţie.

Valea Minişului, parte a unei rezervaţii naturale, adӑposteşte o şosea foarte bunӑ şi, la ora asta matinalӑ, încӑ necirculatӑ. Am auzit cӑ Bigӑr e vizibil pentru şoferi, sper cӑ aşa e, sӑ nu cumva sa-l ratӑm.

Nu, nu-l ratӑm. Vedem întâi un nene îmbrӑcat în verde, cu pӑlӑrie vânӑtoreascӑ pe cap şi cu tolba atârnatӑ de de gât. Apoi îl vedem şi pe-al doilea, îmbrӑcat cam la fel, dupӑ care vedem şi un fel de portal din lemn. Clar, am ajuns unde voiam. Traficul lipsӑ îmi permite sӑ opresc în dreptul nenilor, de la care aflu cӑ existӑ un loc de parcare la 50 de metri.

E, de fapt la vreo juma’ de kilometru, o cârcimӑ popas, unde abandonӑm Racheta Roşie şi revenim pe un fel de trotuar amenajat dincolo de glisierele drumului, pe malul gârlei. IMG_4273img_42751.jpgimg_42671.jpgDupӑ câteva minute, vânӑtorii ne salutӑ respectuos, şi vedem cӑ nu sunt chiar vânӑtori, nu poartӑ arc sau puşcӑ, ci doar un maldӑr de bilete. Ne oferӑ douӑ astfel de bilete, pe care le acceptӑm bucuroşi, pentru colecţie, chiar dacӑ ne cer şi tribut pentru ele: 2×5.CHEILE NEREI-BEUSNITA (1)

Pӑtrundem în incintӑ. Ni se promite cӑ vom vedea pârâul Bigӑr, izvorul Bigӑr şi grota Bigӑr (dӑm Bigӑr factor comun şi vedem mai simplu, un pârâu, un izvor şi o grotӑ).

Vedem şi cascada, binenţeles, dar o lӑsӑm la urmӑ, pour la bonne bouche.

Parcul e fain şi bine întreţinut. Oamenii care se ocupӑ de el se pricep la propagandӑ vizualӑIMG_4346IMG_4285

şi au simţul umorului, dupӑ cum rezultӑ şi din panouri şi din recicle bins înşirate de-a lungul aleilor.IMG_4284IMG_4292 IMG_4337Profitӑm şi de indicatoare,IMG_4293 IMG_4304.JPGşi ne delectӑm privirile. Pӑdure, pârâu, pӑstrӑvӑrie (nu şi pӑstrӑvi, de fapt nici nu ştiu dacӑ locul chiar e pӑstrӑvӑrie sau doar se numeşte aşa).IMG_4282

Izvorul nu e abundent, apa apare din sol şi se opreşte, pentru puţin timp, sӑ admire peisajul printre pietre.IMG_4317IMG_4315IMG_4314IMG_4298IMG_4297IMG_4295 Apoi o ia la vale, cӑtre şosea, trecând pe sub podeţele de lemn şi pe lângӑ un pavilion, tot din lemn, un loc bun unde sӑ iei cafeaua. Datӑ fiind natura materialului de construcţie, sper cӑ fumatul e interzis.IMG_4291IMG_4289IMG_4290IMG_4327IMG_4331IMG_4334IMG_4335IMG_4338IMG_4339IMG_4340IMG_4345IMG_4288IMG_4287IMG_4281

Ca nişte alpinişti curajoşi ce suntem, urmӑm şi indicatorul pe care scrie “grota”. Locul pare accesibil, aşa cӑ încercӑm cӑţӑrarea. Dar la primul pas, talpa mea, nedotatӑ cu cauciucuri de iarnӑ, îşi pierde total aderenţa. Mai fac vreo douӑ tentative, apelând şi la bara de oţel menitӑ doar sӑ îmbogӑţeascӑ stânca cu oxizi de fier (pentru cӑ e montatӑ în aşa fel încât sӑ nu poatӑ fi utilizatӑ). E o frustrare sӑ ajungi la zece metri de un obiectiv şi sӑ nu poţi, totuşi, sӑ-l atingi. Ghinion, cum ar zice un fost coleg, profesor de fizicӑ.IMG_4318IMG_4320IMG_4321IMG_4322IMG_4323

Revenim spre cascadӑ. Am spus, încӑ de la început, cӑ drumul nostru în Banat avea Cascada Bigӑr ca prim ţel. Peste tot scrie cӑ este consideratӑ cea mai frumoasӑ cascadӑ din lume, iar asta chiar trebuie verificat, pentru cӑ locul este aproape, uşor de gӑsit pe hӑrţi şi pe şoselele patriei noastre, nu ale altora. Vӑzând cascada, cu o privire cât se poate de subiectivӑ, desigur, dӑm dreptate reclamelor. Chiar e fainӑ!IMG_4277IMG_4348IMG_4349IMG_4353IMG_4359WP_20180930_10_39_59_Pro

Legendele locale, preluate de toţi marii cӑlӑtori cu acces pe siturile de specialitate, explicӑ denumirea: era numele unui flӑcӑu, îndrӑgostit, ca orice flӑcӑu din legende, de o fatӑ.

Eu încerc o altӑ etimologie, asemeni celor care explicau cuvintele prin negare. Vӑzând cascada, constat cӑ nu e bigger, ci de fapt e chiar smaller. Deci se numeşte “mai mare”, amintind de Niagara, poate pentru a atrage turiştii, dar, în realitate, e destul de micӑ, are o înӑlţime de numai câţiva metri şi un debit mic de apӑ. Particularitatea şi frumuseţea nu e datӑ de mӑreţie, ci de formӑ, de scurgerile de apӑ şi de culoare. Pozele pot vorbi mult mai bine decât cuvintele pentru a demonstra cât de frumoasӑ este cea mai frumoasӑ cascadӑ din lume.

Obiectivul numӑrul doi al zilei ar fi putut fi “Simeringul bӑnӑţean”. Prospectele turistice gӑsite pe la Herculane descriu “Simeringul” ca pe o mocӑniţӑ care, pe un traseu presӑrat cu zeci de tunele şi viaducte, leagӑ Anina de Oraviţa. Din pӑcate, “mocӑniţa” nu e chiar o mocӑniţӑ, ci un tren cu un LDH şi douӑ-trei (în funcţie de anotimp) vagoane de cӑlӑtori obbişnuite, pentru linie normalӑ. Ce-i drept, traseul este aşa cum îl prezintӑ afişele, adicӑ foarte spectaculos, dar … trenul are prima pornire de la Oraviţa. Adicӑ, mai pe scurt, ar fi trebuit sӑ ajungem la Oraviţa, trecând prin Anina, sӑ abandonӑm maşina acolo pentru a reveni la Anina, de unde sӑ remergem la Oraviţa ca sӑ ne recuperӑm Racheta Roşie. Toate astea le-am aflat de la unul dintre cei doi vânӑtori şi pӑzitori ai fenomenului Bigӑr.

Deci, fӑrӑ Simering, dar nimeni nu ne împiedicӑ sӑ o luӑm, totuşi, spre Oraviţa, sӑ vedem locurile. Şi nu alegem greşit, pentru cӑ şoseaua, de la Bigӑr la Anina, strӑbate un defileu de toatӑ frumuseţea, sӑpat de râul Miniş în calcare, dar, interesant, şi în bazalt, sau, cel puţin, aşa pare din zborul Rachetei.WP_20180930_11_04_50_ProWP_20180930_11_04_55_ProWP_20180930_11_05_08_ProWP_20180930_11_05_10_ProWP_20180930_11_05_18_ProWP_20180930_11_06_08_Pro

Trecem pe làngӑ Anina şi, dupӑ un drum cu numeroase serpentine care ne-au dus deasupra norilor,IMG_4369IMG_4380IMG_4381 descindem în Oraviţa. Un orӑşel asemӑnӑtor cu cele din Ardeal, a cӑrui bisericӑ ne întâmpinӑ cu bӑtaie de clopot. Nu sunt convins cӑ ӑsta e tot centrul, dar aşa ne-a asigurat Waze. Iar micul monument din faţa lӑcaşului de cult ne aminteşte de … Romy Schneider, actriţa care a jucat rolul împӑrӑtesei Sissi.IMG_4384IMG_4385IMG_4392IMG_4382

Ca sӑ ieşim din oraş, înapoi spre Anina, waze ne urcӑ pe un deal de unde oraşul se vede mai frumos decât este, dar unde sistemul de suspensie al Rachetei protesteazӑ vehement. Are şi de ce, coclaurile alea nu sunt demne de un Hyundai respectabil. Noroc cӑ ocolitoarea se terminӑ destul de repede şi regӑsim drumul cel sinuos care, preţ de vreo 20 de kilometri, ne poartӑ înapoi, spre celalalt capӑt de linie al Simeringului.

Anina nu e nici ea vreun oraş remarcabil, dar … exact când trebuia sӑ profit de waze pentru  gӑsi centrul, ifonul îşi aminteşte cӑ meseria lui de bazӑ e aceea de telefon şi îl aduce lângӑ noi pe patronul de la Deea. Omul e nemulţumit cӑ nu am stat în bazinul cu apӑ termalӑ (sau nu) din curtea pensiunii pentru a-l aştepta pe el. Ne roagӑ sӑ revenim la bazӑ, pentru a face cunoştinţӑ, îi spunem la cât ajungem şi, drept mulţumire, îl recӑpӑtӑm pe waze şi gӑsim gara Anina. Da, chiar e un monument demn de a fi vӑzut. Ditamai clӑdirea, cu vreo (vorba teleormӑnenilor) 7-8-10 linii, pe unde trece un singur tren pe zi: aşa-zisa “Mocӑniţӑ”.IMG_4397IMG_4398IMG_4396IMG_4400IMG_4405 Ceasul spune cӑ trenul ar trebui sӑ aparӑ cam peste o jumӑtate de orӑ, dar fiind unul atât de banal nu ni se pare necesar sӑ-l aşteptӑm. Adicӑ, hai sӑ recapitulӑm: noi, pe şoseam, am ajuns de la Bigӑr la Oraviţa, am ascultat clopotele şi ne-am întors, sӑrind peste coclauri, iar trenul nu a ajuns încӑ în rӑstimpul ӑsta. No, şi se mai zice cӑ numai ardelenii is lenţi?!

Are, n-are clienţi, dar plӑcile comemorative nu-I lipsesc!IMG_4407IMG_4406

Trecând pe lângӑ un obiect care pare colivia unei mine de cӑrbuni (ce-o cӑuta asta într-un bazin carbonifer?) ajungem în centrul oraşului, unde vedem un monument închinat minerilor, mai ales celor care şi-au gӑsit sfârşitul în subteran.IMG_4411IMG_4412 Mi se pare interesant şi turnul de rӑcire al (habar n-am, o fi o termocentralӑ?), seamӑnӑ cu cele de la antica uzinӑ electric de la Braşov – numai cӑ acolo erau din lemn.IMG_4419 În rest … cam atâta.IMG_4426IMG_4415

Hai înapoi, spre defileul Minişului, cu gândul la pӑstrӑvӑria Miniş, semnalatӑ de waze, de foamea noastrӑ şi de spiritul nostru de observaţie pe drumul dinspre Bozovici. O gӑsim exact acolo unde o lӑsasem, dar, dupӑ ce iar ţopӑim peste câteva obstacole, citim pe uşӑ: “nu avem restaurant”. Grrrr! O sӑ rӑbdӑm pânӑ la Herculane, ce sӑ facem.

Ultimul episod al zilei urmeazӑ dincole de Bozovici. Morile de apӑ de la Eftimie Murgu.

Tipul ӑsta cu nume care vine, vorba lui Gogol, de la cal, în afarӑ de faptul cӑ a fost revolutionar paşoptist a mai fost şi originar din satul Rudӑria. Care sat Rudӑria se gӑseşte pe valea Rudӑriei, la ieşirea din defileul Rudӑriei. Pentru cӑ, asemeni lui Mark Twain, Eftimie Murgu a vrut sӑ facӑ ceva pentru satul lui, i-a oferit un nume mai complicat: al sӑu, propriu. Prin urmare, discutӑm despre satul Eftimie Murgu, aşezat pe valea Eftimie Murgu, la ieşirea din defileul Eftimie Murgu.

Indicatoarele rutiere sunt uşor de urmat, adicӑ drumul cӑtre Eftimie Murgu e perfect identificabil. Dar, cu mâna pe tastaturӑ, recunosc, cӑ, dacӑ nu era foarte devreme şi chiar vremea destul de caldӑ, am fi abandonat dupӑ primii metri de şosea. Gropi imposibile pentru un SUV, iar pentru un sensibil, cum e Hyundai Accent ar trebui interzise prin lege. Am dovedit ambiţie şi sӑraca Rachetӑ Roşie a suportat şi a rezistat (excelentӑ maşinӑ!) celor cam trei kilometri de hârtoape denumite DJ. Vorba e cӑ, dupӑ vreo alţi zece kilometri, cu un asphalt acceptabil, am ajuns în localitatea Eftimie Murgu, pe o uliţӑ centralӑ asfaltatӑ, dar bordatӑ de lucrӑri de instalare a … ce ştiu eu, telefonie, canalizare, aducţiune de apӑ, canalizare? Dar, ce-i al lor e-al lor, drumul cӑtre morile de apӑ e indicatorizat cum trebuie şi l-am nimerit fӑrӑ grijӑ, ocolind prin stânga piaţa centralӑ.

La un moment dat, vӑzând cӑ stau sӑ citesc indicatoare, de noi s-a apropiat un june localnic de vreo 80 de ani, un tip simpatic şi vorbӑreţ, care ne-a explicat, cu voce (foarte) tare, cӑ suntem chiar în faţa primei mori dintre cele 22. Moara Firez. Îmi confirm: firez înseamnӑ fierӑstrӑu, exact ca la noi, în Ardeal, pentru cӑ, pe vremea dacilor, moara avea şi un gater.

Omul e prea convngӑtor ca sӑ putem sta nepӑsӑtori în maşinӑ, aşa cӑ ne dӑm jos şi îi acceptӑm discursul. De fapt, omul spune exact ceea ce vrem noi sӑ auzim: ca suntem în faţa unei mori, cӑ el e morarul, cӑ, dacӑ vrem, putem sӑ o vizitӑm fӑrӑ taxe de intrare, având parte şi de explicaţii. Adiţional, aflӑm cӑ morarul este şi fericitul posesor a douӑ cutii cu gogoşi, din care putem sӑ ne servim pentru un leu bucata (întreagӑ) şi a unui raft cu sticle de ţuicӑ şi palincӑ.

Binenţeles cӑ îi acceptӑm invitaţia. Gogoşile sunt extraordinar de bune, mai ales dupӑ ce citisem inscripţia de pe pӑstrӑvӑrie. Cӑ sӑ repetӑm experienţa gustului, devenim şi noi deţinӑtori ai unei pungi de douӑ kile de fӑinӑ integralӑ obţinutӑ la acea moarӑ. Ba, pentru un experiment cu brânzӑ de burduf de la Covasna, cumpӑrӑm şi o pungӑ de mӑlai. Tot integral şi tot de la moara Firez.

În plus, morarul ne conduce la scoc, unde ne explicӑ mecanismul utilajului: are o morişcӑ din fier – eu o numesc, în glumӑ, turbinӑ, cu gândul la invenţiile lui Henri Coandӑ, iar gazda confirmӑ: turbine aia se numeşte chiar turbinӑ. IMG_4427Ne uitӑm la ea cum se învârte,

dupӑ care suntem invitaţi în “casӑ”, adicӑ în moara care funcţioneazӑ normal, mӑcinând un amestec de boabe de grâu şi de porumb (din producţie localӑ) spre deliciul turiştilor curioşi şi al porcilor din gospodӑria moşmorarului.

Aflӑm şi cum se executӑ întreţinerea tehnicӑ a morii, mai bӑgӑm în portbagaj şi douӑ sticluţe de pӑlincӑ producţie proprie (da, excelentӑ, dar faţӑ de horinca maramureşeanӑ … ) şi, la indicaţiile gazdei, o pornim în amonte pe valea Rudӑriei (morarul  a trecut sub tӑcere denumirea oficialӑ). Câtiva kilometri parcurşi cu vitezӑ redusӑ, pe un drum extrem de îngust şi sinuos printre pereţi de stâncӑ de calcar şi bazalt. Nu sunt eu geolog, dar dupӑ expediţii la Detunata, Racoş, Vezuviu şi Etna am învӑţat sӑ recunosc bazaltul.IMG_4431IMG_4434IMG_4437

Ne oprim şi pentru o moarӑ cu tunel, al cӑrei morar chiuleşte (sper cӑ şi-a tӑiat ziua), IMG_4439IMG_4440IMG_4441IMG_4442dupӑ care coborâm în sat, unde îl mai salutӑm o datӑ pe nenea morarul de la Firez. Omul, gazdӑ bunӑ, foloseşte o expresie pe care numai eu puteam s-o înţeleg: “Cine mânӑ maşina?” Aflând cӑ eu sunt şoferul, moşul o invitӑ, fӑrӑ succes, pe soţia mea la o ţuicӑ, pentru a certifica valoarea mӑrfii cumpӑrate de la el. E bunӑ, excelentӑ, cum ziceam, dar am aflat dupӑ ce am ajuns acasӑ.

Înainte de a ieşi din Eftimie Murgu, mai fotografiez o casӑ interesantӑ (model de kitsch rural bӑnӑţean)IMG_4443.JPG şi apoi rӑmânem blocaţi în piaţa centralӑ, unde o nuneascӑ închide toate unghiurile.IMG_4444IMG_4445IMG_4446IMG_4447 Am stins dieselul, pentru cӑ nu aveam nici o intenţie de a strica nunta oamenilor, dar, dupӑ vreo zece minute de horӑ, am luat-o pe urmele altei maşini, care ştia o rutӑ ocolitoare.

Aceasta a fost expediţia echipajului nostru în a treia zi de şedere în Caraş Severin. Apreciem cӑ a fost o investiţie folositoare, am vӑzut şi apreciat nişte locuri unice şi extraordinare din patrimoniile noastre naţionale: geografic, cultural şi tehnic.

Reclame

Scrie un comentariu

Din categoria Note de călătorie, Uncategorized

WEEKEND IN BANAT (ziua a doua) de Mihai-Athanasie Petrescu

Dupӑ o noapte destul de friguroasӑ în camera dela  Deea (dotatӑ, ce-i drept, cu mijloace de dare a cӑldurii, dar ineficient de nefuncţionale, în afarӑ de singura pӑturӑ suplimentarӑ), ne trezim la viaţӑ cu entuziasm, pentru cӑ urmeazӑ croaziera pe Dunӑre.

Pӑi da, înainte de a trage fermoarul peste ziua de vineri, am profitat de binefacerile internetului (noroc cӑ ne-a dat statul la coadӑ la companiile de telefonie mobilӑ internet, pentru cӑ, deşi Deea e dotatӑ cu wi-fi, nici una dintre parolele afişate ici-colo prin pensiune nu e cea realӑ). Am gӑsit, aşadar, un numӑr de telefon (mobil), prin intermediul cӑruia ne-am oprit locuri pe unul dintre vapoarele care se plimbӑ pe Dunӑre, spre deliciul turiştilor.

Dupӑ un mic dejun preparat şi servit de noi înşine în blocul alimentar al Deei, Racheta Roşie ne-a purtat, cale de vreo 20 de kilometri, pânӑ în portul touristic Orşova.IMG_3981

E încӑ devreme. Vaporul Danubius appareillazӑ de abia la zece şi nu e nici nouӑ, avem timp pentru o scurtӑ incursiune în oraşul dunӑrean.  Sigur, nu ne dezlipim de cheu, dar avem timp sӑ vedem mai nimic pe-acolo: un colegiu, cu denumirea “Dierna”,IMG_3982 un magazin pentru profesori, IMG_3983un mic monument dedicat eroilor locali din WW2, IMG_3987IMG_3988IMG_3991un pӑrculeţ în stare de demolare sau reconstrucţie, nu pot ghici adevӑrul, IMG_3984IMG_3986câteva pensiuni pe mal de fluviu şi palatul administrativ local. Mai deştepţi decât noi, localnicii încӑ nu se avântӑ pe strӑzi, e sâmbӑtӑ dimineatӑ iar ei îşi beau, probabil cafeaua. Un singur personaj stӑ la umbra norilor, un cowboy care, înarmat cu o sticlӑ de bere,  pӑzeşte o gurӑ (deschisӑ) de canal.IMG_3992 Iar dacӑ, totuşi, cineva cade în canal, în apropiere existӑ un indicator care aratӑ încotro e cabinetul Doctorului Tr. Severin.IMG_3994

Telefonul ne aratӑ ora 0945, aşa cӑ ne îndreptӑm spre debarcader. Vocea de la telefonul mobil din seara trecutӑ, înarmatӑ, la momentul actual, şi cu o frumoasӑ figurӑ femininӑ şi cu un zâmbet de stewardesӑ, ne primeşte la poarta cu pancarta “Vapor Danubius” şi ne invitӑ pe un un ponton, de unde, în schimbul a douӑ vouchere de vacanţӑ, suntem poftiţi pe vapor.

Sursele de informare nu ne lipsesc, aşa cӑ ştim cӑ vaporul i-a aparţinut, pe vremuri, tovarӑşului Nicolae Ceauşescu etc. Dupӑ ce acela n-a mai avut nevoie de ea, nava a devenit bun al întregului popor, sigur, contra cost. Ca date tehnice, pentru cunoscӑtori, vasul are o lungime de 24,92 metri, o lӑţime de 4,30 metri şi un pescaj de 80 de centimetri. Suficient pentru a cӑra vreo 40 de cӑlӑtori. Tot în fişa postului sunt notate wc-ul şi staţia de amplificare. Plus o lista lunga de musn’t …DSCN9971.JPG

No, şi hai şi-om mere … ӑsta, pluti. Sincer, prefer maşinӑriile care plutesc prin aer, dar nici pe apӑ nu e rӑu (da, ştiu cӑ unii au rӑu, dar de mare, nu de gârlӑ). Ne îndreptӑm, în duduit de diesel, spre vest, sau cӑtre Moldova Nouӑ, traversӑnd golful Orşova . Nimic spectaculos, în afarӑ de cӑlӑtoria pe apӑ în sine. Case, blocuri, biserici … DSCN9916DSCN9919DSCN9920DSCN9921DSCN9923DSCN9925DSCN9926DSCN9928Sigur, nu m-am putut împiedica sӑ remarc stilul caselor de pe malul apei, probabil case de odihnӑ sau pensiuni, dar şi distanţa micӑ pânӑ la apӑ; oare variaţiile de nivel ale Dunӑrii nu le afecteazӑ? Sau Dunӑrea nu e afectoasӑ cu ele?DSCN9933DSCN9940

Ieşind din mediul urban avem posibilitatea de a admira vegetaţia şi fauna. DSCN9944DSCN9945DSCN9948DSCN9949Pӑcat cӑ, din cauza lipsei Canonului cu teleobiectiv, nu pot profita de bunӑvoinţa unei egrete care pozeazӑ ca la studio …DSCN9955

Tot pentru cunoscӑtori, pe maluri existӑ şi indicatoare. Personal, cred cӑ e o bornӑ (dar o fi kilometricӑ, sau milicӑ?).DSCN9943

Dupӑ câteva cârâieli, menite, poate, sӑ atragӑ atenţia, dintr-o datӑ se pune în funcţiune staţia de amplificare a vaporului (dacӑ tot aşa îl atenţionau şi pe Ceauşescu nu mӑ mai mir cӑ a vândut vasul). “Câr, câr, stimaţi turişti, am ajuns în zona Cazanelor Mici, iar reperul este la babord,adicӑ  pe malul drept etc.” Dacӑ am fi mai aproape, am putea citi un scurt text, gravat în piatrӑ la ordinul împӑratului Traian, dupӑ ce a reuşit sӑ scape de Dacii lui Decebal, în 106. Dar pentru cӑ nu am teleobiectiv, textul poate fi citit doar pe Wikipedia.IMG_4010

Traversӑm încӑ un golf întins, acela din apropierea comunei Duhova,IMG_4063 dupӑ care peisajul se schimbӑ – în bine! Malurile se înalţӑ şi devin ziduri de stâncӑ iar Cazanele sunt de-acum cele Mari. IMG_4006IMG_4012IMG_4013IMG_4014IMG_4015IMG_4018IMG_4020IMG_4022IMG_4023IMG_4024IMG_4027IMG_4028IMG_4036Prospectele turistice pretind, şi tind de-acum sӑ le dau dreptate, cӑ defileul Dunӑrii la Cazane este cel mai frumos defileu din Europa (sigur, dupӑ Braşov!).

În zare apare o construcţie, ceva care seamӑnӑ cu o bisericӑ la capӑtul unui viaduct.IMG_4037IMG_4043 În scurt timp o sa recunoaştem (ceea ce vӑzusem în poze) Mӑnӑstirea Mraconia, dar pânӑ sӑ ajungem acolo, lumea de pe pachebot îşi exprimӑ entuziasmul pentru altceva: chiar în dreptul viaductului, regele Decebal ne zâmbeşte prietenos.IMG_4058

Sigur cӑ aveam lecţiile fӑcute şi la istorie. Inspirat de muntele Rushmore, un tip cu bani şi cu idei patriotice, Iosif Constantin Drӑgan, a tocmit în anii ’90 ai secolului trecut vreo 30 de sculptori şi le-a fixat ca obiectiv operational transformarea unei stânci în cap de dac. Nu conteazӑ cât a costat sau cât a durat, vorba e cӑ noi, urmaşii dacilor, avem figura Dacului cioplitӑ în stâncӑ. Am auzit cӑ unii specialişti nu sunt de acord cu proporţiile monumentului, Decebal fiind cam grӑsuţ. Nici asta nu conteazӑ, Picasso, dacӑ ar fi fost unul dintre cei 30 de artişti, i-ar fi fixat nasul deasupra cuşmei, iar ochiul stâng cu siguranţӑ ar fi fost montat de barbӑ şi ar fi avut culoarea violet. Simbolul marelui (aici şi la propriu) rege dac este mai important decât asemӑnarea fizicӑ.IMG_4049IMG_4059IMG_4054

Îmi fac o pozӑ cu Rex Decebalus (ştiu cӑ nu i-am cerut voie, dar nu cred cӑ s-a supӑrat pe mine)IMG_4056 şi ne îndreptӑm atenţia asupra lӑcaşului de cult de care se apropie vaporul ex-ceauşist. Este exact Mӑnӑstirea Mraconia, una dintre mӑnӑstirile cu un destin extrem de vitreg de-a lugul istoriei. Construitӑ prin secolul 15, nӑruitӑ cu vremea, demolatӑ de austrieci, reconstruitӑ în secolul 19, scufundatӑ în 1967, odatӑ cu Ada-Kaleh, la apariţia barajelor de la Porţile de Fier, mӑnӑstirea a fost reconstituitӑ dupӑ 1990, şi încredinţatӑ unei comunitӑţi de taici. Pare a fi un loc de pelerinaj rezervat pentru cӑlӑtorii pe asfalt, cӑci Danubius nu face haltӑ.DSCN9981DSCN9982DSCN9983IMG_4160IMG_4162

Pentru cӑ cea mai bunӑ descriere a ceea ce a urmat este cea în culori, las imaginile sӑ povesteascӑ despre ce e vorba într-o croazierӑ printre Cazanele Mari.DSCN9985DSCN9992DSCN9995DSCN9997DSCN9998IMG_4073IMG_4074IMG_4075IMG_4079IMG_4081IMG_4082IMG_4084IMG_4087IMG_4104IMG_4107IMG_4109IMG_4121

Singura aventurӑ notabilӑ rӑmâne întâlnirea cu colegul lui Danubius, Danubius 1, care, cu trenӑ de fum, se duce la Orşova.IMG_4069IMG_4071

Ultimul obiectiv interesant din agenda cӑlӑtoriei este o grotӑ. Denumitӑ peştera  Veterani nu poate fi vizitatӑ azi. Cӑpitanul nu şi-a propus sӑ piardӑ vremea turiştilor pe uscat …

Interesant e cӑ, deşi denumirea Veterani ar putea trimite cu gândul la foştii luptӑtori din recentele rӑzboaie, de fapt este numele unui ofiţer austriac de origine italianӑ, Friedrico Veterani. Omul, în cӑutare de locuri fortificabile, a valorificat opera fluviului şi şi-a lӑsat acolo numele.IMG_4092IMG_4097

Mai existӑ pe-acolo şi o altӑ peştera, Ponicova, dar nimeni nu se oboseşte sӑ ne-o arate. Probabil cӑ nu am vӑzut peştera din cauza vreunei grote, cine ştie.

La ora 1130 fix, Danubius face o voltӑ la babord şi porneşte, voiniceşte spre est. IMG_4126Pentru recapitulare, sau pentru o mai bunӑ înţelegere a lucrurilor, revedem canionul, cu Decebal la babord şi (Tabula lui)Traian la tribord. Sigur cӑ, fiind atât de aproape (atât de aproape, încât telefoanele noastre se conecteazӑ la reţelele sârbeşti)IMG_4003IMG_4004 acum privim cu mai multӑ atenţie malul sârbesc; urât, domne, nici nu se comparӑ cu cel românesc, chiar dacӑ şi pe acolo se vӑd observatoare,IMG_4128 ouӑ din piatrӑ,IMG_4127 şosele, viaducte şi tunele.IMG_4133IMG_4143IMG_4145IMG_4152IMG_4155

Tinând seama de numeroasele mele lecturi din copilӑrie, despre cӑlӑtorii pe ape, aş fi crezut cӑ durata drumului la-ntors acasӑ la vapor va fi mai scurtӑ, fiind în sensul curentului. Nu a fost aşa. La ora 1302 fix, Danubius s-a lipit de ponton – ce-i drept, dupӑ ce a tras de timp vreo zece minute în apropierea debarcaderului, asemenea trenurilor care nu primesc intrarea în garӑ. De fapt, aşa a şi fost. Danubius a aşteptat ca Danubius 1 (pe care nu-l observasem amarat) sӑ plece de la ţӑrm.IMG_4196IMG_4200IMG_4201IMG_4202IMG_4203IMG_4204

Racheta Roşie stӑ cuminte în parcare, adicӑ pe rachetodrom, gata sӑ ne ducӑ înapoi la Herculane.IMG_4208.JPG

A fost o cӑlӑtorie frumoasӑ, pe care orice turist în zona aia ar trebui sӑ o execute. Probabil cӑ şi pe şosea se pot vizita Cazanele de toate dimensiunile, dar, când vorbeşti despre Dunӑre, fluviu navigabil, parcӑ e e “ blesfamie” (vorba cuiva …) sӑ le vezi din maşinӑ. Sau sӑ nu le vezi deloc, ocupat fiind cu covrigul.

 

Scrie un comentariu

Din categoria Note de călătorie, Uncategorized

WEEKEND IN BANAT (prima zi) de Mihai-Athanasie Petrescu

WEEKEND IN BANAT (prima zi)

De ce Banat? Vorba unei reclame, de ce nu? Sau vorba lui Hillary, pentru  cӑ existӑ – şi pentru cӑ e un fel de patӑ albӑ (en fin, quasi) în experienţa mea de turist. Şi, pentru cӑ petele albe sunt interzise (oricât ar fi de bun detergentul, tot rӑmâne o urmӑ de gri), am hotӑrât cӑ cea mai bunӑ utilizare a câtorva vouchere ar putea fi o destinaţie din vestul ţӑrii (noastre).

Obiectivul numӑrul unu este unul de renume mondial, dacӑ e sӑ te iei dupӑ forumurile alimentate de turişti strӑini: cascada Bigӑr. Denumirea e ciudatӑ. Ar putea fi în limba englezӑ de râu (nu de baltӑ, cine a mai auzit de cascade în bӑlţi?), dar fiind o denumire veche, dinaintea modei de azi, probabil cӑ nu de acolo provine. So, singura posibilitate de a gӑsi rӑspunsul e sa mergem la faţa locului.

Am localizat usor cascada pe hartӑ, undeva în apropiere de Anina. Nu la fel de uşor am identificat în apropiere şi un loc de cazare destul de bun pentru noi – confortabil şi sӑ accepte plata cu vouchere, drept care am lӑrgit aria cӑutӑrilor cu câţiva kilometri, apoi cu câteva zeci de kilometri … pânӑ am ajuns la Bӑile Herculane. Pânӑ la urmӑ de ce nu? Pe unchiul Hercule nu l-am mai vӑzut de când eram mic, aşa cӑ … hai acolo!herc

Cam 280 de kilometri, pentru un Hyundai care se respectӑ, sunt o nimica toatӑ. Un scurt pause-café la bistroul Ada-Kaleh din Turnu Severin, ne aratӑ cum se face, serveşte şi se bea o cafea turceascӑ. IMG_3909Rahatul e tot turcesc, nu e bull shit, cum traducea odatӑ un brutar cam din aceeaşi zonӑ geograficӑ, referindu-se la umplutura cozonacului. De acolo admirӑm şi bustul Imperatului Traian. IMG_3923.JPGApoi demarӑm în trombӑ spre Orşova, iar bucata urmӑtoare de drum îşi meritӑ toţi banii, pentru ca şerpuieşte pe malul fluviului, printre stânci şi baraje de hidrocentralӑ, strӑbӑtând viaducte şi tunele.DSCN9851DSCN9860DSCN9866

So, iatӑ-ne la Herculane. Noroc cu dispozitivele de navigaţie, cӑ altfel cine ne-ar fi îndrumat cӑtre “Pensiunea Deea”? O stradӑ paralelӑ cu Cerna, pe malul ei drept, o pensiune destul de micӑ, printre multe alte mici pensiuni, atât de micӑ încât nici nu are loc propriu de parcare. Drept care am pus maşina unde am putut, prin vecini, pe un loc minat cu bombe atomice. Nu au trecut zece secunde de când am coborât de la volan, cӑ a trebuit sӑ îmi apӑr onoarea şi integritatea în faţa unui client de taxi, care mӑ ameninţa cu spargerea cauciucurilor. Dupӑ alte zece secunde de la pornirea taxiului (şoferul nu avea timp de rӑzboaie), de la o fereastrӑ s-a deschis din nou focul împotriva Rachetei Roşii şi a echipajului sӑu, dar tirul a fost prost orientat şi nu am înregistrat pierderi. Iar dupӑ alte câteva secunde, surprizӑ: toate uşile Deei sunt încuiate şi nimeni nu rӑspunde la bӑtӑile noastre disperate. Norocul meu e cӑ regӑsesc în telefon numӑrul oficial, iar omul cu pensiunea îmi rӑspunde imediat, mӑ asigurӑ cӑ nu e la faţa locului (observasem deja), dar cӑ putem intra în clӑdire folosind un cod de interfon (pe care mi l-a dictat) pentru a ne instala în camera noastrӑ.

Nu ne-am lӑsat rugaţi, deşi sistemul ӑsta de lucru ne-a cam mirat; cum sӑ nu fie gazda acasӑ pentru a-şi întâmpina clienţii?! Dar, mӑ rog, camera e fainӑ, pare confortabilӑ, priveliştea care ni se oferӑ de la fereastrӑ, peste Cerna, e foarte frumoasӑ,IMG_3931IMG_3934IMG_3924IMG_3927IMG_3928 ce om vrea mi mult? Poate un loc de parcare mai decent, pentru cӑ trotuarul pe care l-a escaladat Hyundai nu pare prea sigur. Mai ales dupӑ ameninţӑrile de mai devreme …IMG_4230.JPG

Luarea în stӑpânire fiind executatӑ, decidem cӑ nu am cӑlӑtorit atâta cale cӑlare pe Racheta cea roşie numai pentru a pierde timpul într-o camerӑ de pensiune, astfel încât cӑutӑm o destinaţie prin staţiune. Prioritatea numӑrul 1, aprovizionarea pentru masa de dimineaţӑ, pentru cӑ reprezentantul pensiunii nu mi-a rӑspuns la mailul cu întrebarea “Breakfast included?”, ceea ce ne fӑcea sӑ credem (şi nu greşeam) cӑ, dacӑ ar fi existat, rӑspunsul ar fi fost negativ.  Apoi, dupӑ vizitarea cartierului comercial (douӑ bouticuri la parterul unor blocuri mai urâte decât cele din Bartolomeu) îi dau ordin lui Waze sӑ ne ducӑ în vechiul centru turistic.

Aplicaţia executӑ ordinul fӑrӑ sӑ crâcneascӑ şi … ne pomenim într-o zonӑ istoricӑ. Mai precis, o zonӑ unde turismul e istorie. Exact ca în cazul fortӑreţelor antice sau medievale, la Herculane avem avem posibilitatea de a vizita ruine.

Primul obiectiv, Cazinoul. Construit pe la 1867, folosit ca loc de pierzanie pentru cartofori si ca local de cӑtre vilegiaturişti, Cazinoul, deşi era cazinou, a supravieţuit perioadei comuniste, chiar dacӑ a avut parte şi de un incendiu în anii ’50. Dar odatӑ cu venirea noii democraţii, clӑdirea s-a degradat constant. Atât de constant, încât pânӑ şi muzeul care se aciuase în incinta sa a închis porţile în 2012. Acum mai pӑtreazӑ doar inscripţia de pe frontispiciu: SALUTI ET LETITIAE (sӑnӑtate şi bucurii), iar restaurantul e închis, iar cofetӑria, sau ce o fi ea, de la prima terasӑ e aproape pustie.DSCN9907DSCN9908

Hotelurile Traian şi Decebal, care sunt unite prin clӑdirea Cazinoului, nu aratӑ nici ele prea bine. Traian e foarte bine plasat, cu un peron care poate provoca accidente, pentru cӑ avanseazӑ pânӑ pe partea carosabilӑ a strӑzi.DSCN9895.JPG

Parcul e un mare loc de joacӑ pentru copii şi cӑţei; sper cӑ micul chioşc din centrul sӑu gӑzduieşte, uneori, o fanfarӑ.DSCN9899DSCN9903DSCN9904IMG_3963DSCN9905 A, ceva interesant, un uriaş arbore sequoia sprijinӑ terasa ca sӑ nu cadӑ.DSCN9905 Îi urez success şi plecӑm în cӑutarea lui Hercule. Sunt sigur cӑ e în apropiere, aşa a spus waze şi el nu minte chiar întotdeauna.

Într-adevӑr, trecem CernaIMG_3959 şi intrӑm în piaţa Hercule. Statuia e acolo şi aşteaptӑ, ca o statuie, sӑ ne revedem dupӑ 54 de ani de despӑrţire. Norocul lui Hercule cӑ e un supererou, el reuşeşte sӑ reziste şi în anii de dupӑ decembrie.IMG_3962DSCN9880IMG_3961 Nu la fel de puternice sunt şi clӑdirile din jurul lui. Observ, totuşi, cӑ sunt semne bune. Faţada unora dintre vechile dotӑri ale staţiunii este acoperitӑ cu o câte pânzӑ desenatӑ, în spatele cӑreia este posibil ca uneori cineva sӑ meştereascӑ pentru reabilitare.DSCN9879DSCN9883DSCN9885DSCN9886DSCN9889DSCN9897

La fel de bine ca şi Hercule rezistӑ şi biserica romano catolicӑ. Dar, de, e bisericӑ, alt noroc …dscn9881.jpgDSCN9882

Am citit cӑ întreaga zona a staţiunii pe care am vizitat-o noi în acea searӑ e declaratӑ monument istoric. Deci poate fi închiriatӑ, lӑsatӑ sӑ se autodistrugӑ, dar nu demolatӑ. Mai vedem peste câţiva ani. Deocamdatӑ, sӑ ne bucurӑm cӑ am apucat sӑ o mai vedem o datӑ, chiar şi în starea asta.

Acestea fiind zise, prima zi de turism în Banat ia sfârşit. Ne îndreptӑm spre Deea, cu speranţa de a-l cunoaşte pe patron (speranţe deşarte …) şi cu planul de a ne recupera toate forţele necesare pentru o croazierӑ pe Dunӑre.

 

Scrie un comentariu

Din categoria Note de călătorie, Uncategorized

EU (ŞI) LA BIAS 2018 de Mihai-Athanasie Petrescu

EU (ŞI) LA BIAS 2018

Cum am spus şi cu altӑ ocazie, eu fac parte dintr-o categorie de oameni care îşi organizeazӑ vara în funcţie de calendarul mitingurilor aviatice. Îmi desenez pe hartӑ tot felul de itinerarii turistice, dar datele plecӑrilor şi sosirilor se stabilesc dupӑ ce se publicӑ ordinea manifestӑrilor cu zburӑtoare şi zburӑtori.

Anul ӑsta ne-a stabilit ca destinaţie cuiul în care stӑ atârnatӑ harta României, iar ca datӑ de plecare 29 iulie, pentru cӑ cei de la Aeroporturi Bucureşti au gӑsit de cuviinţӑ sӑ organizeze a zecea ediţie a Bucharest International Air Show exact în acea zi.

Ce e un BIAS? E de toate. Pe afiş (preluat şi difuzat de toate televiziunile românesti cu mult timp înainte, adicӑ, sӑ zicem, cu maxim 48 de ore) se scrie ceva despre un miting, o expoziţie de  aparate de zbor şi un târg de obiecte legate, într-un fel sau altul, de aviaţie. Apoi, pe mai multe rânduri, apar, ca la orice spectacol, numele protagoniştilor. Anul ӑsta, pe lângӑ obişnuitele componente ale conceptului grafic, au fost inserate şi douӑ medalioane care anunţau cӑ avem sӑ asistӑm la o ediţie jubiliarӑ a BIAS în contextul manifestӑrilor închinate jubileului României centenare. Foarte frumos!bias

Am menţionat existenţa unei liste de participanţi; ei da, lista e lungӑ, de mai multe zeci de aeronave, cu sau fӑrӑ motor: planoare, avioane civile de acrobaţie sau de şcoalӑ, de agrement sau de transport, avioane militare de şcoalӑ, de antrenament, de luptӑ, de transport,IMG_1672 elicoptere civile de lucru în agriculturӑ, de acrobaţie şi militare,IMG_1689.JPG cu diferite destinaţii. Numele oamenilor care le vor face sӑ danseze pe cerul Bӑnesei sunt, de asemenea impresionante, desfӑşurӑtorul menţionând mari campioni ai aviaţiei sportive, un elicopterist de la utilitarӑ pe care, noi, ӑştia de la gardul tarmakului, îl preţuim ca pe un star al spectacolelor aeriene ce este,IMG_1764 aviatorii cu Red Bull pe fuselaje, cei care menţin în viaţӑ şi zboarӑ aeronave istorice, piloţi ai ROAF deveniţi, în ultimii ani adevӑrate vedete ale mitingurilor, piloţi militari strӑini, deveniţi şi ei idolii admiratorilor români; au venit din multe ţӑri, membre ale aceleiaşi alianţe din care facem şi noi parte.

Afişul publicat nici anul ӑsta nu a avut în prim plan – şi mai spun o datӑ, din pӑcate! – numele prezentatorilor, deveniţi şi ei vedete ale air show –urilor: pilotul-instructor Andrei Lucescu, de la RAS Tuzla, cdr. Cristian Andrieş, de la Baza 95 Aerianӑ, Bacӑu şi Sonia Simionov, de la A3. Vocile lor entuziaste au însoţit şi descris toate evoluţiile aeronavelor, fӑcându-le, parcӑ şi mai interesante pentru spectatori.

Expoziţia aviaticӑ a grupat pe platforma aeroportului Bӑneasa multe avioane mai mult sau mai puţin celebre. Primul jet din istorie, Coandӑ 1910,IMG_1767 a fost aşezat la umbra gigantului Sentry şi a unui BAC 1-11, care a mai ferit de soare şi Eurofighter Typhoon, MiG-21 LanceR, BlackHawk, Puma, F-15, Mirage-2000, SAAB J-105, Mi-8, Diamond C-20 Katana, Piper … A, mai erau unele şi în hangar, noul Zlin-242 al AR, noile Cessne de la SSAvC şi … noi, cu ochii mari.IMG_1527IMG_1528IMG_1529IMG_1530IMG_1531IMG_1535IMG_1539IMG_1541IMG_1542IMG_1559

Consecvent în dorinţa de a nu reduce valoarea evoluţiilor în zbor descriindu-le în cuvinte, mӑ voi mӑrgini sӑ notez, în ordine aleatoare, doar cӑ:

  • Am avut parte de o premierӑ absolutӑ la BIAS, anume prezenţa şi evoluţia formaţiei poloneze White-Red Sparks, şase jeturi istorice Iskra, care nu şi-au arӑtat vârsta, mânuite fiind de piloţi atât de tineri şi performanţi. Remarcabilӑ initiaţiativa Forţelor aeriene Poloneze, care menţin în viaţӑ avioanele astea fabricate acum peste 50 de ani.IMG_1693IMG_1698IMG_1616
  • Türk Yildizlari, sau, mai pe limba noastrӑ “Turkish Stars”, au revenit dupӑ o absenţӑ de doi ani la BIAS, cu aceeaşi evoluţie de înalt professionalism, dar şi cu o premierӑ: au fost însoţiţi de o voce care a prezentat întregul lor program în limba românӑ, cu un accent simpatic.IMG_1628IMG_1637IMG_1646IMG_1649
  • Red Bulls au adus şase aeronave, cinci avioane istorice şi un elicopter. Am avut norocul nu doar sӑ le vӑd în zbor, ci şi sӑ la admir de aproape, pe tarmak, pentru cӑ, deşi le-am tot vӑzut în zbor, nu le atinsesem niciodatӑ. Cine ştie, poate peste alţi 11 ani ajung sӑ şi zbor cu vreunul.IMG_1711IMG_1712IMG_1737IMG_1758
  • Cu toate cӑ obişnuitele zboruri cu LanceR şi IAR-99 ne-au lipsit – şi ce dor ne era de un low-pass marca Gicӑ Stancu!… – F-16 le tricolore au oferit un spectacol dӑtӑtor de speranţӑ, semn cӑ piloţii români din Escadrila 53 sunt deja capabili de marea performanţӑ. Îi urmӑrim cu drag şi atenţie.
  • Gripenele ceh şi maghiar (cehul fiind încӑ o premierӑ la BIAS) au arӑtat cӑ ampenajul canard le asigurӑ o manevrabilitate deosebitӑ, chiar şi la viteze “mici”, oferindu-le spectatorilor evoluţii de mare clasӑ.IMG_1700.JPG
  • F-18 spaniol, pe care, personal, îl aşteptam cu nerӑbdare, a adus pe cer ceva ce nu mai vӑzusem: ruperea stratului limitӑ la unghi de atac mare în cabraj şi, în zbor de mare vitezӑ, la limita celor 1000 km/h, Alejandro Montez a produs acel con spectaculos pe care rareori îl vӑd cei care nu trӑiesc în preajma supersonicelor.IMG_1578IMG_1666IMG_1593
  • Iacӑrii nostri au sӑrbӑtorit, în stil propriu, centenarul României. Au arӑtat cӑ nişte mari piloţi acrobaţi scriu la fel de frumos pe cer cum scriam noi, acum 50 de ani, cu peniţa cu toc.
  • Principalii organizatori, alӑturi de CNAB, ai BIAS, cei de la Aeroclubul României, au adus la Bӑneasa aproape toate aeronavele lor. Cel mai mult au impresionat, aşa cum e şi normal, piloţii de la Extra, care deja se pregӑteau pentru marea confruntare de la Strejnic. Cum sӑ nu câştige ai nostri medalii la WAAC dacӑ sunt capabili de o asemenea evoluţie! (In imagine, Hawks of Romania escortand unul dintre noile Boeinguri ae TAROM).IMG_1655.JPG
  • Ca de fiecare datӑ, BIAS (ca şi celelalte mitinguri) este şi o ocazie de a revedea prieteni vechi şi buni. Toţi foştii mei elevi sunt prietenii mei buni, aşa cum e, de exemplu, Mirela, pe care nu o mai vӑzusem de când şi-a luat bacalaureatul.IMG_1778

Sigur, nu pot cuprinde aici tot ce am vӑzut, auzit şi simţit cu sufletul, nu doar cu organele de simţ, la BIAS 2018. Ca sӑ înţelegi o carte, trebuie s-o citeşti; ca sӑ înţelegi ce înseamnâ un BIAS, trebuie sӑ fii acolo, sӑ te coci pe betonul aeroportului şi sӑ-ţi înţepeneşti gâtul în poziţia pentru vӑzut avioane. Aşa cӑ, vorba lui Valentin Iordache, IMG_1639poate omul cel mai vânat de oamenii de presӑ în acea zi, ne revedem acolo şi la anul şi la mulţi ani!

MIHAI-ATHANASIE PETRESCU

Scrie un comentariu

Din categoria Evenimente, Uncategorized

ŞTIRE DE PRESӐ de Mihai-Athanasie Petrescu

ŞTIRE DE PRESӐ

 

Motto: Oamenii sunt de patru feluri: ӑia care ştiu, şi ştiu cӑ stiu; ӑia care ştiu, şi nu ştiu cӑ ştiu; ӑia care nu ştiu şi ştiu cӑ  nu ştiu, şi ӑia care nu ştiu, dar nici nu ştiu cӑ nu ştiu. (Maior Maior Stroe)

 

În biroul celor doi savanţi e linişte. Profesorul Chifor, împreunӑ cu mai tânӑrul lui coleg, Bunea, stau pe scaune, adânciţi în gânduri. Dacӑ subiectul de cercetare al unui coleg de institut nu ar fi funcţionat ireproşabil, s-ar fi auzit musca – dar inginerul genetician Argata reuşise sӑ obţinӑ o rasӑ de muşte silenţioase, cu care populase clӑdirea savanţilor, contribuind, astfel, la liniştea necesarӑ studiului.

S-ar zice cӑ atitudinea de gânditori e absolut caracteristicӑ unor cercetӑtori. Da, numai cӑ de data aceasta, motivul meditaţiei lui Chifor şi Bunea nu e o nouӑ temӑ de cercetare – încӑ lucrau la definitivarea celei vechi – ci un articol din ziarul desfӑcut pe birou. O ştire micӑ, de câteva rânduri, care arunca oprobriul public asupra instituţiei:

“Atac terorist în centrul oraşului

Pânӑ de curând, actele teroriste au fost pentru noi, cetӑţenii paşnici ai acestui oraş al nostru, doar nişte ştiri din ţӑri îndepӑrtate. Iatӑ însӑ cӑ ieri am fost martorii unui astfel de eveniment chiar in centrul municipiului.

Dar sӑ citӑm raportul poliţiei: În jurul orelor 17 şi 23 de minute am fost sesizaţi prin numӑrul unic de urgenţӑ 112 cӑ pe strada Castanilor, la Rolex, a fost tras un foc de armӑ. Echipajul operativ format din colegii nostri agent principal şef Ababei şi agent şef Cotoaşcӑ s-au deplasat urgent la faţa locului, unde au constatat cӑ un grup de cetӑţeni au reţinut pe numitul Bunea Florin, de 30 de ani, din localitate, conducӑtor al autoturismului marca Logan TV-10-BUN, care trӑsese un foc de puşcӑ prin eşapamentul autoturismului proprietate personalӑ pe care îl conducea. La ordinul superiorilor, cei doi poliţişti au dus autoturismul în incinta autoserviceului Cosmopolitan, aflat în apropierea locului faptei, iar pe conducӑtorul auto l-au supus testului alcooltest, constandu-se cӑ acesta nu consumase bӑuturi alcoolice. În continuare, acesta a fost reţinut sub învinuirea de terorism şi condus la sediul poliţiei municipiului, pentru cercetӑri. În caz s-a deschis un dosar penal.

Dragi cititori, vӑ vom tine la curent cu desfӑşurarea cercetӑrilor”

– Urâtӑ treabӑ, Florine … Cum dracu de te-ai nimerit tocmai atunci şi acolo?

– Pӑi, de, domn profesor, trebuia sӑ fiu şi eu undeva. Tocmai mӑ gândeam sӑ intru la Rolex sӑ mӑnânc ceva când s-a întâmplat.

– S-a întâmplat … s-a întâmplat … dar ce dracu s-a întâmplat, mӑ omule? Cum sӑ tragӑ maşina ta cu puşca în oameni ziua în amiaza mare?!

– Domn profesor, pӑi dumneavoastrӑ  vӑ luaţi dupӑ ce spune presa? Maşina mea era Loganul, ӑla fӑrӑ nici un fel de şmecherii suplimentare. Şi doar ştiţi cӑ nici pe Jeep nu am instalat arme, doar toate accesoriile le-am inventat împreunӑ şi sunt la fel ca pe Tuaregul dumneavoastrӑ.

– Eu ştiu, mӑ, dar ce ne facem cu poliţia, cu presa şi cu gura lumii? Şi, mai ales, ce ne facem cu şeful nostru, vezi cum ţipӑ cӑ, târâm numele institutului şi pe al lui prin noroi?… se aprinse Chifor, dând cu ziarul de podea. Mӑ! Trebuie sӑ facem şi noi ancheta noastrӑ şi sӑ le demonstrӑm … ӑstora cӑ eşti curat. Ce dracu!

Şi Chifor se ridicӑ, nervos de pe scaun, cu ochelarii în mânӑ.

– O luӑm ştiinţific. Întâi studiem maşina cu atenţie, sӑ vedem ce ascunde. Apoi …

– Maşina e încӑ la Croitoru. A demontat-o de tot, binenţeles cӑ nu a gӑsit nimic deosebit la ea. Mi-a promis cӑ în câteva zile o monteazӑ la loc şi o trimite încoace.

– Sӑ nu adauge ei la service cine ştie ce!

– N-o sӑ adauge. Ne cunoaştem de când eram elev, mi-a fost prof de românӑ. La cât de slab eram la materia lui … normal cӑ mӑ tine minte.

– Da, bun. Deci nu putem discuta despre maşinӑ, aşa hai sӑ discutӑm despre tine. Ce fӑceai acolo, tocmai la Rolex?

– Pӑi … v-am zis, mӑ oprisem din cauza ploii, şi mӑ gândeam sӑ merg sӑ manânc ceva. Cicӑ au un muşchiulet la grӑtar de numa’!

– Te-ai oprit la Rolex, apoi? Te-ai dat jos din maşinӑ?

– Nu, cӑ ploua prea tare. Stӑteam şi mӑ uitam afarӑ cum plouӑ şi mӑ jucam cu dispozitivul ChiFlo. De fapt, îmi fӑceam socoteala dacӑ nu l-am putea upgrada ca sӑ-l folosim şi pe oameni.

– Cum sӑ-l folosim pe oameni? Ӑsta e fӑcut ca sӑ acţioneze doar asupra unor fiinţe inferioare, pӑsӑri, animale mici … Un creier atât de mare, cum e al omului, nu poate intra în rezonanţӑ cu emiţӑtorul nostru …

– Aşa e, dar ar fi interesant touşi, ca principiu. De exemplu acum, în povestea cu maşina care trage cu puşca. Aş influenţa aşa-zişii martori sӑ schimbe declaraţiile, sӑ spunӑ cӑ ei au tras în Loganul meu, nu invers.

– Eşti sigur cӑ n-au tras ei în tine, ca sӑ ne saboteze cercetӑrile? Bun, gluma ca gluma, dar sigur ChiFlo nu poate acţiona asupra omului. Eventual sӑ fabricӑm un ChiFlo mare cât Loganul, care sӑ consume curent cât un cartier întreg.

– Eu mӑ gândeam atunci la altceva. Ştiţi cum zicea Ceauşescu, sӑ transformӑm cantitatea într-o nouӑ calitate.

– Nu te ştiam un nostalgic, mӑ Florine.

– Nu sunt, domn’ profesor. Sӑ vedeţi: aparatul ӑsta e fӑcut sӑ emitӑ un anumit semnal electromagnetic, capabil sӑ influenţeze biocurenţii din creierul unui animal mic. Noi ne-am orientat la un semnal de frecvenţӑ micӑ, care acţioneazӑ doar asupra unui creier aflat în apropiere.

– Pӑi da, într-o primӑ etapӑ a cercetӑrilor. Vedem ce efect are şi apoi îl perfecţionӑm. Poate reuşim sӑ determinӑm un câine sӑ asculte de noi fӑrӑ sӑ-l ducem la dresori. Pӑi nu?

– Pӑi da. Deocamdatӑ am reuşit sӑ dresӑm şoareci şi pӑsӑrele cu un emiţӑtor de talia unui telefon mobil. Chiar la asta mӑ gândeam în maşinӑ. Voiam sӑ gӑsesc vreo vrabie, ceva şi sӑ mӑ joc cu ea. Dar ploua foarte tare şi pӑsӑrelele stӑteau la adӑpost.

– Da, eşti bun sӑ te joci cu aparatele institutului … Glumesc, sigur, doar noi l-am fӑcut. Am uitat sӑ-ţi povestesc, acum câteva zile am reuşit sӑ chem la mine un şobolӑnel, la ghenӑ. L-am fӑcut sӑ stea pe coadӑ, ca un cӑţel. A stat câteva secunde, apoi s-a ridicat şi a fugit. Am greşit eu, am mişcat Chifloul şi l-am orientat în altӑ direcţie. Dar s-a dovedit cӑ aparatul poate funcţiona şi asupra rozӑtoarelor din naturӑ, nu doar asupra cobailor din institut. Dar spune la ce te-ai gândit, dincolo de pӑsӑrele.

– Sӑ vedeţi: un emiţӑtor radio dӑ un semnal cu atât mai bun cu cât frecvenţa e mai mare. Ce-i drept, raza lui de acţiune scade, dar se folosesc relee. Dacӑ facem şi noi cumva sӑ creştem frecvenţa Chifloului, nu ştiu cu cât, trebuie sӑ calculӑm, dar sigur vom reuşi sӑ transmitem un semnal mai accurate, iar noi ştim cӑ dacӑ semnalul este mai precis, influenţa lui este mai sigurӑ. De aia ne-am mulţumit noi pânӑ acum sӑ ne impunem voinţa doar creierelor mici, pentru cӑ nu am putut transmite ordine clare. Dar o sӑ reuşim, sӑ vedeţi.

Profesorul Chifor deja nu mai asculta. Cu ajutorul calculatorului, el cӑuta materialul cel mai potrivit pentru a construi o bobinӑ capabilӑ sӑ treacӑ de frecvenţele ultra. Tot restul zilei, cei doi cercetӑtori fӑcurӑ calcule peste calcule, iar rezultatul a trebuit sӑ aparӑ: un aliaj, pe care ei îl denumirӑ Achibun, pentru cӑ era invenţia lui Chifor, dar şi un conductor, acel celebru Cobuchif, la care principala contribuţie îi revenea lui Bunea. Iar noua variantӑ a Chifloului, pe care savanţii reuşirӑ sӑ o construiascӑ a doua zi, uitând sӑ mai plece acasӑ pentru masa de prânz, nu mai avea nevoie decât de aprobarea directorului institutului pentru a fi testatӑ în laborator, pe animale de diferite mӑrimi. În teorie, aparatul ar fi putut acţiona asupra unor animale cu creier de mӑrimea unei mingi de pingpong, în nici un caz mai mari. În etapele urmӑtoare, dacӑ vor mai avea permisiunea sӑ continue, poate vor reuşi şi un Chiflo capabil sӑ influenţeze voinţa unui om. Dar, pânӑ atunci, savanţii aveau nevoie de odihnӑ şi deciserӑ sӑ plece acasӑ, luând cu ei şi dispozitivul, spre a-l feri de orice ochi indiscret.

– Ei, Florine, sunt obosit frânt, se plânse profesorul Chifor în timp ce îşi invita colegul în Tuaregul sӑu. Sper cӑ ne apropiem de ceea ce dorim.

– Sunt sigur cӑ da, domn’ profesor. O sӑ avem acces la câinii laboratorului şi o sӑ vedem cât de bine putem sӑ-I dresӑm. N-aţi vrea sӑ trecem pe la Rolex, sӑ mâncӑm un muşchiuleţ la grӑtar? Fac cinste, mai ales cӑ mor de foame!

– Mӑ omule, acum cӑ ai pomenit de Rolex, îmi dau seama cӑ noi am uitat complet de ancheta ta. Te bagӑ ӑia la puşcӑrie dacӑ nu reuşim sӑ aflam cine dracu a tras cu puşca. Mergem întâi sӑ vedem unde a tras Loganul în copac, apoi mergem şi sӑ ne salvӑm de la moartea prin inaniţie.

Cei doi oameni de ştiinţӑ, ca nişte veritabili detectivi, se apucarӑ sӑ cerceteze cu luare aminte locul unde îşi amintea Bunea cӑ aşteptase oprirea ploii. Era o parcare de tip spic, construitӑ la ordinul expres al primarului Lӑutaru. Pentru aspectul estetic al strӑzii Castanilor, pe aliniamentul parcӑrii fuseserӑ plantaţi câţiva castani şi în jurul lor muncitorii presӑraserӑ nisip, astfel netezind locul şi oferindu-i şi permeabilitatea necesarӑ pentru a asigura umiditatea solului.

– Aşadar, tu erai parcat aici, recapitulӑ Chifor. Cum te-ai bӑgat, cu faţa, sau cu spatele?

– Cu faţa, domn’ profesor. Ploua atât de tare încât nu puteam sӑ dau cu spatele, nu vedeam nimic.

– Şi zici cӑ Loganul a tras cu puşca în pomul ӑsta? Bine cӑ nu i-a venit ideea sӑ tragӑ cu mitraliera, cӑ-l punea la pӑmânt şi te acuzau ӑştia de pomucidere. Dar deja un lucru e clar, ţeava armei nu era în eşapament, ci în altӑ parte, degeaba ţi-au demontat ӑia evacuarea. Era undeva în faţӑ, mӑ.

Exact ca Sherlock Holmes, Chifor se apucӑ sӑ cerceteze castanul cu o lanternӑ şi o lupӑ.

– Mӑ, Florine, sӑ ştii cӑ oamenii ӑia minţeau adevӑrat. Ia uite aici, se vӑd urme de arsuri pe pom şi pe sol. Uite, aici, vezi, uite nisipul ӑsta, chiar a avut parte de un tratament termic intens. Ai avut o armӑ laser, sau aruncӑtor de flӑcӑri, nu o biatӑ puşcӑ!

– Domn’ profesor, hai sӑ oprim cercetarea, domn’ profesor!

– De ce mӑ, rӑspunse Chifor, cu privirea aţintitӑ asupra lupei, te temi cӑ dovedesc cӑ eşti un terorist periculos, înarmat cu arme de distrugere în masӑ şi în pomi?

– Domn’ profesor, nu mai glumiţi, cӑ …

– Hai, mӑ, ce dracu, nu mai ştii de glumӑ? se mirӑ Chifor, ridicând privirea, exact la timp pentru a-l vedea pe tânӑrul sӑu coleg încӑtuşat de un sobofiţer gras de poliţie.

………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….

O orӑ mai târziu, în biroul comandantului poliţiei, profesorul Chifor încerca sӑ fie convingӑtor. Dar pledoaria sa nu avea deloc succes în faţa chestorului Dumitrescu.

– Domnule profesor, aici vorbim de acţiuni teroriste reale, nu avem timp, domne, de sefeuri. Ce mama dracului, doar nu suntem copii de grӑdiniţӑ sӑ ne fraieriţi cu fulgere globulare şi alte gogoriţe d-astea. Sӑ ştiţi cӑ om fi noi doar poliţişti, dar avem şi noi carte şi culturӑ generalӑ şi noi nu am auzit în manualele noastre de aşa ceva.

– Domnu’ chestor, dar v-am explicat şi v-am arӑtat în tratatele de fizicӑ şi meteorologie. În anumite condiţii, în timpul unor furtuni însoţite de descӑrcӑri electrice poate apӑrea şi fenomenul ӑsta. E drept cӑ foarte rar şi numai în anumite condiţii: atunci când se produce o descӑrcare electricӑ în sol, datoritӑ cӑldurii imense se poate întâmpla ca siliciul din sol sӑ se vaporizeze, formând ceva asemӑnӑtor cu o bilӑ de foc, adicӑ un fulger globular. Iar ӑsta se deplaseazӑ prin atmosferӑ şi poate exploda la contactul cu anumite obstacole, cum e, în cazul nostrum, pomişorul. Am vӑzut acolo arsuri la trunchiul castanului şi la frunzele de pe jos. Asta e cea mai bunӑ dovadӑ.

– Baliverne, domnule! Vӑ rog, cu respect deocamdatӑ, sӑ nu mai încercaţi sӑ introduceţi în anchetӑ tot felul de presupuneri şi fantasmagorii. Noi, aici, lucrӑm ştiinţific, ne bazӑm pe rezultatele cercetӑrii  noastre criminalistice, la care suntem foarte buni. O sӑ ne spunӑ numitul Bunea cu ce fel de armӑ a tras şi în ce scop.

– Dar am dovedit cӑ prietenul şi colegul meu nu avea arme asupra lui, iar expertul în reparaţii auto Croitoru v-a spus cӑ maşina lui Florin nu avea montat nici un dispozitiv capabil sӑ funcţioneze ca o armӑ. Singura ipotezӑ valabilӑ este fulgerul globular, aşa cum v-am dovedit …

Deja ultimele cuvinte ale profesorului Chifor erau rostite pe holul instituţiei, pentru cӑ acelaşi agent de poliţie Ababei, care deja îl arestase de douӑ ori pe Bunea, de data asta îşi folosea puterea pentru a evacua biroul comandantului.

………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….

– Domn’ profesor, cum aţi reuşit sӑ îi convingeţi sӑ îmi idea drumul? Eu mӑ vedeam deja condamnat la moarte …

– Simplu, mӑ, Florine. Dacӑ nu am reuşit cu argumente logice şi ştiinţifice, am folosit forţa. Asta e, nu sunt foarte mândru de mine, dar nu aveam încotro.

– L-aţi bӑtut pe poliţistul ala voinic?! Nu pot crede, e de douӑ ori mai mare decât dumneavoastrӑ!

– Cum sӑ-l bat, mӑ?! Pӑi mӑ fӑcea surcele dacӑ încercam sӑ dau în el.

– Şi-atunci?

M- Mӑ, suntem noi inventatori, sau nu suntem? Nu am folosit forţa fizicӑ, mӑ ci forţa gândirii. Sӑ vezi: Ababei, ca sӑ fie sigur cӑ nu mӑ mai întorc în sediul Poliţiei, m-a îndesat în maşinӑ şi mi-a trântit uşa. Ei, şi în maşinӑ aveam noul nostru Chiflo. Cu sau fӑrӑ aprobarea directorului, trebuia sӑ încerc. Am pornit aparatul şi l-am folosit pe poliţist. L-am determinat sӑ meargӑ în biroul chestorului şi sӑ raporteze cӑ, în ziua aia, se juca cu pistolul din dotare şi, din greşealӑ, a tras în castanul de lângӑ maşina ta. Aparatul a funcţionat perfect.

23.09.2018

Scrie un comentariu

Din categoria Proze, Uncategorized

SOGGIORNO A SICILIA DI SANT’AGATA (25) de Mihai-Athanasie Petrescu

SOGGIORNO A SICILIA DI SANT’AGATA (25)

E timpul sӑ trecem la lucruri serioase, iar la Taormina ceva serios şi interesant este Amfiteatrul antic. Adicӑ unul dintre obiectivele notate cu “must’ încӑ din timpul când ne fӑceam lecţiile, în faţa calculatorului.

Fiind noi în apropiere de Porta Messina, aşa cum mӑrturiseşte şi harta afişatӑ de ifon, nu avem decât sӑ o luӑm pe undeva ca sӑ ajungem exact unde trebuie. Pe unde? Pӑi …

Ezitarea noastrӑ nu e lungӑ. Vӑzându-ne cum studiem cu atenţie harta, 50% dintre şoferii de taxi care se aflau în apropiere s-au oferit sӑ ne ajute, iar munca lor nu a fost în zadar: ne-au arӑtat exact deasupra noastrӑ, pe un zid, denumirea strӑzii pe care ne aflam: Via del Teatro Greco. Nu puteam sӑ mergem decât într-o singurӑ direcţie, ceea ce am şi fӑcut, pret de douӑ-trei minute, ajungând la destinaţie.DSCN8825DSCN8824 Obiectivul cu denumirea “Teatro antico di Taormina” pare, la prima vedere, o cazarmӑ bine pӑzitӑ, încercuitӑ cu un gard puternic, din fier şi supravegheatӑ cu camera video.DSCN8822DSCN8823 A doua impresie o confirmӑ pe prima, dar a treia le infirmӑ pe primele douӑ, pentru cӑ, în schimbul a douӑzeci de euro, cumpӑrӑm douӑ bucӑţele de hârtiebilet care ne deschid toate porţile, inclusiv ale unor clӑdiri moderne, cu termopane, care ne-ar strica bucuria de a pӑtrunde în antichitatea greacӑ a Italiei dacӑ nu ar fi ornate atât de frumos.DSCN8826DSCN8827

Deci … teatro Greco. Interesant, ce o cӑuta un teatru grecesc in inima marginii sudice a Italiei. De fapt, dacӑ grecii ӑia antici au tot navigat prin Mediterana, cӑutând sirene şi zâne, de ce nu ar fi aterizat şi la poalele Etnei, mӑcar pentru cercetӑri vulcanologice?IMG_7619

Vorba e cӑ în secolul 3 î H, pe vremea lui Gerone al doilea, grecilor le-a venit chef de distracţie deasupra mӑrii şi s-au pus pe treabӑ. Au dizlocat cam 100.000 de metri cubi de rocӑ (e bun şi câte un sclav la casa omului, mai faci economie de escavatoare, mai ales cӑ tot nu se inventaserӑ încӑ) şi au pus în loc o construcţie splendidӑ din cӑrӑmidӑ arsӑ; dupӑ aia, pentru cӑ nici funicularele nu erau inventate, au luat alţi sclavi (primii sigur au murit de obosealӑ) şi i-au pus sӑ care la deal coloane şi alte piese din marmurӑ şi alte pietre ş, astfel, au obţinut un mare amfiteatru. Dupӑ aceea, cum e şi normal, grecii au fost nevoiţi sӑ cedeze terenul romanilor, cu tot ce era pe el. Astfel, teatrul grec (da, grecii chiar vedeau acolo spectacole de teatru, doar ei au inventat şi tragedia greacӑ, ca sӑ nu mai spun de comedia greacӑ) a devenit un altfel de lӑcaş de culturӑ, gazdӑ a luptelor de gladiatori – probabil cӑ latinii râdeau mai bine când vedeau tragediile gladiatorilor morţi în arenӑ.

Edificiul pӑstreazӑ aspectul iniţial. Scena şi fosa sunt neschimbate, ca şi mare parte din auditoriu. De-a lungul anilor romani şi post romani au mai fost adӑugate câteva rânduri de locuri pentru spectatori – cererea de bilete o fi fost mai mare decât pe vremea lui Eschil. De fapt, amfiteatrul putea primi cam 5500 de spectatori, aş spune eu cӑ sunt destul de mulţi, cifrӑ care îl claseazӑ pe locul doi în Sicilia – dupӑ cel din Siracusa. Am înţeles cӑ şi în zilele noastre se organizeazӑ spectacole pe scena aceea, dar mӑ întreb cu ce fel de bilete se intrӑ – cu unele de 10 euro, ca al meu, sau cu altele, cu altӑ personalizare. Sau, şi mai eficient, cu douӑ bilete de cӑciulӑ, unul pentru muzeu şi al doilea pentru show, cӑ doar n-o sӑ le interzicӑ spectatorilor sӑ fie şi vizitatori ai obiectivului.

Am strӑbӑtut toate ungherele vizitabile şi am tras poze din toate unghiurile şi cu toate camerele din dotare, dar fӑrӑ bietul Canon, rӑmas la hotel, în panӑ, obţinând câteva sute de imagini. WordPress nu îmi dӑ spaţiu nelimitat, de aceea am ales doar câteva, puţine fotografii.DSCN8828DSCN8829DSCN8831DSCN8832DSCN8835DSCN8836DSCN8837DSCN8838DSCN8839DSCN8842DSCN8844DSCN8846DSCN8847DSCN8848DSCN8850DSCN8853DSCN8857DSCN8859DSCN8860DSCN8861DSCN8862DSCN8863DSCN8865DSCN8867DSCN8869DSCN8871DSCN8874DSCN8876DSCN8877DSCN8878DSCN8880DSCN8881DSCN8888DSCN8889DSCN8890DSCN8891DSCN8893DSCN8894DSCN8895DSCN8897DSCN8898DSCN8899DSCN8909DSCN8910DSCN8911DSCN8912DSCN8915DSCN8916DSCN8928DSCN8929DSCN8930DSCN8931IMG_7603IMG_7607IMG_7611IMG_7612IMG_7644IMG_7653IMG_7654

Pentru cӑ nu am plӑtit şi un audioghid, nu am avut parte de nici un fel de ghid. La un moment dat a apӑrut unul, dar ne-a tratat cu spatele.DSCN8921DSCN8926

Sigur, monumentul îşi are frumuseţea şi atractivitatea sa, dar locul unde este amplasat îi dӑ şi o a doua frumuseţe. Mӑ întreb cum procedau actorii aia greci sӑ nu îşi uite rolul, vӑzând asemenea peisaje în jurul scenei. De fapt, chiar dacӑ mai cӑlcau şi în strӑchini, probabil cӑ şi spectatorii erau la fel de visӑtori, cu ochii spre Marea lui Ionicӑ, încât nu bӑgau de seama derapajele celor de pe scenӑ.DSCN8883DSCN8884DSCN8885DSCN8886DSCN8887DSCN8902DSCN8904IMG_7623IMG_7640IMG_7624

Pentru cӑ o imagine spune mai mult decât reuşesc eu sӑ zic în cuvinte, cred cӑ descrierea Amfiteatrului Mare din Taormina este destul de bine fӑcutӑ, având şi culori. Nu ne rӑmâne decât sӑ ne îndreptӑm spre exit, pentru cӑ ziua se apropie de miezul ei şi încӑ mai avem, cred, destule de vӑzut.

 

Scrie un comentariu

Din categoria Note de călătorie, Uncategorized

AEROMANIA 2018 de Mihai-Athanasie Petrescu

AEROMANIA 2018

Unele studii statistice aratӑ cӑ majoritatea românilor preferӑ sӑ îşi petreacӑ vacanţa de varӑ la mare – vorba lui Caragiu: “aer, apӑ, verdeaţӑ, carbaxin …” (carbaxinul nu mai existӑ, verdeaţa se înlocuieşte cu nisipul, dar apӑ şi aer se gӑsesc acolo din belşug). E, şi pentru cӑ tot se aflӑ pe litoral, românii ӑia profitӑ de orice formӑ de distracţie. Ӑia cu bani câştigaţi uşor sau gӑsiţi pe jos, fac baie în spumӑ cu mamarea … ӑsta, la Mamaia. Cei cu bani mai puţini, dar cu altfel de pretenţii, merg la Aeroportul Tuzla şi participӑ la Aeromania.

Eu fac parte dintr-o minoritate: eu merg vara la Aeromania şi, cu ocazia asta, vӑd şi marea. Mai cunosc vreo câţiva din categoria asta şi, aş spune, sunt mandru cӑ fac parte din ea. Minoritatea aia care îşi planificӑ plecarea în concediu în funcţie de datele mitingurilor aeriene.

E uşor sӑ sӑ explic de ce. Pentru cӑ, pentru minoritarii ӑştia, Aeromania e o mare sӑrbӑtoare, un fel de Craciun aeronautic. O ocazie când Moş Crӑciunul de varӑ, alias RAS Tuzla, ne umple şoseţelele cu o mulţime de cadouri frumoase, pe care le primim cu mare plӑcere şi bucurie, chiar dacӑ, principial, seamӑnӑ cu cele din anii trecuţi.

Pӑi nu? Vedem mereu avioane şi elicoptere, aproape aceleaşi; aviatori – dacӑ nu aceiaşi, totuşi, aviatori, şi vedem zboruri. Unii dintre prietenii se mirӑ: oare nu m-am plictisit?! Nu, fraţilor, nici eu, nici ceilalţi, prieteni ai mei, ӑia cu care mӑ revӑd mereu la Tuzla.

Iatӑ-ne, aşadar, pe litoral. Gazda noastrӑ din Eforie Sud, aceeaşi de mai mulţi ani, ne recunoaşte, tot aşa cum şi noi recunoaştem pensiunea lor şi împrejurimile – Oltcitul roşu cu numere de Bucureşti care, parcӑ, mӑ aşteaptӑ credincios sӑ îmi ureze bun venit.IMG_1284.JPG La fel ne recunoaşte aeroportul de la Tuzla, oamenii lui şi chiar cӑţeii, care dau, bucuroşi, din coadӑ. Iar noi recunoaşţem totul, de parcӑ de abia am fi pӑrӑsit locurile cu o zi înainte – terminalul, turnul, hangarul,

Hangar café, Wilga, IMG_0897.JPGTwin Starul şi Seneca scoase la pensie, cisternele Ural şi Maz, pompiera Bedford şi AN-2urile care pӑzesc platform şi bretela de acces la pistӑ. Mai recunoaştem încӑ douӑ elemente: ploaia de vineri, devenitӑ parte a decorului în ultimii ani,

 

şi corturile de la baza Turnului, locuinţa de varӑ a voluntarilor SR. Sigur, sunt şi nişte pӑsӑri noi, cu care facem cunoştinţӑ: vreo trei Katane,IMG_0916 un dromader,IMG_0909IMG_0919 un Pitts, douӑ SkybolturiIMG_0986 (care … vai! s-au pierdut câteva zile mai târziu, în acea mare tragedie de la Frӑtӑuţi, care ne-a rӑpit şi un pilot), un DauphinIMG_0907.JPG … nu, ӑsta nu e nou, doar s-a îmbrӑcat altfel.

Sigur, vor mai fi şi maşinile de colecţie, care, în fiecare an revin SIGUR numai pentru mine pe aeroport.IMG_0952 IMG_0964De data asta, un Dauphine albastru vine sӑ reîntregeascӑ familia din care mai face parte o delfiniţӑ albӑ, pe care o ştiu de mulţi ani, şi delfinii zburatori ai RAS (vegheati, de sus, de babanul Agusta).IMG_0954IMG_1010

Introducerea în atmosferӑ şi prezentarea personalӑ fiind fӑcutӑ, acum trebuie povestit evenimentul. E simplu: folosind desfӑşurӑtorul, aş putea face o enumerare a aeronavelor şi piloţilor participanţi, eventual cu menţionarea elementelor deosebite ale evoluţiilor lor. Dar eu nu sunt Andrei Lucescu, omul care a devenit un protagonist al marilor mitinguri din România, la fel ca piloţii din display, ca sӑ pot descrie competent arabescurile desenate pe cer, eu sunt doar un pӑmântean cu ochelari reglaţi pentru a vedea pӑsӑrile mecanice.IMG_1031IMG_1028IMG_1027IMG_1007 IMG_1037Aş putea sӑ aduc laude unuia sau altuia dintre zburӑtori, sau unei formaţii de zburӑtori, sau organizatorilor. Dar nu de laudele mele au ei nevoie, sunt sigur cӑ s-au obişnuit cu vorbele elogioase pe care le aud sau citesc de fiecare datӑ – de fapt cred cӑ lauda cea mai mare e cea reprezentatӑ de numӑrul tot mai mare de oameni pe care îi vӑd, când au timp sӑ arunce o privire de acolo, de sus şi spre locurile rezervate spectatorilor.IMG_0972 Sau aş putea sӑ repet ce am auzit vorbindu-se prin mulţime, ce vocabular sau ce intonaţie sau ce bodylanguage au folosit  oamenii pentru a-şi exprima pӑrerea în legӑturӑ cu ce vedeau pe cer.IMG_1025 Multe aş putea face, dar o descriere adevӑratӑ şi de efect a mitingului tot nu aş reuşi, pentru cӑ ce am vӑzut la Tuzla nu se poate reda pe hârtie. Evoluţiile protagoniştilor se simt acolo şi rӑmân în fiinţa receptorului. Poate doar prin imagini s-ar putea reda ceva dintr-un  miting, da, din pӑcate (sau poate din fericire, pentru cӑ, dupӑ multӑ vreme am vӑzut zborul doar prin ochelari, nu prin obiectivul complicat al camerei foto) anul ӑsta eu nu sunt fotograf, ci doar posesor de pix şi calculator, mijloacele mele de exprimare fiind ceva mai sӑrace. Sӑrace, dar sincere!

Ne-a fost dor de avioanele şi elicopterele militare, ţinute la sol din motive obiective. Ne-a lipsit vuietul MiG-urilor LanceR şi pӑcӑnitul Pumelor şi am regretat cӑ au existat acele motive – pentru unele triste, foarte triste, pentru celelalte de naturӑ tehnicӑ. Eh, vor reveni la BIAS, chiar dacӑ pӑrerea de rӑu pentru întâmplarea nenorocitӑ de la Borcea nu se va şterge niciodatӑ. Armata e armatӑ, trebuie sӑ îşi lingӑ rӑnile şi sӑ continue, iar noi, ӑştia, ne bazӑm pe principiul expus aici.

Iar apoi, Aeromania s-a încheiat.IMG_1038 Adicӑ …

Am aflat cӑ un cuvânt este mereu folosit greşit de cӑtre români: “olimpiadӑ”. Lumea crede cӑ olimpiada este perioada aia de douӑ sӑptӑmâni dintre douӑ intonӑri ale imnului olimpic la festivitatea de deschidere şi apoi de închidere a Jocurilor. De fapţ, Olimpiada dureazӑ patru ani, limitatӑ fiind de intonarea Imnului la douӑ festivitӑţi de închidere succesive.

Hai sӑ spunem la fel. Aeromania nu e doar perioada aia de sâmbӑtӑ între 1600 la 2200 hrs, de când pornesc, pânӑ când se taie motoarele avioanelor dupӑ ultimul zbor. Aeromania e perioada de un an, dintre douӑ zboruri de noapte, atunci când cei de la Tuzla refac pista, fac bugetul, lista de participanţi, cumpӑrӑ Avgaz şi asigurӑ desfӑşurarea încӑ unui miting. Şi în felul ӑsta explicӑm simplu şi ce am spus mai sus. Adicӑ aia cu recunoscutul. Sigur cӑ recunoaştem totul, doar de abia ieri ne-am spus: “La revedere, pe data viitoare!”

P.S. Pozele sunt trase cu telefonul din dotarea buzunarului de la blugi. Mӑcar de-o amintire, acolo …

 

Scrie un comentariu

Din categoria Evenimente, Uncategorized