Arhive lunare: Octombrie 2013

ZBURATOARE 34 de Mihai-Athanasie Petrescu

Un alt paragraf din capitolul „Keckemet – retro” a fost zborul avionului HA-LIX, un Lisunov Li-2, vedeta a airshow-rilor maghiare. Il cunosc de muti ani, din poze sau chiar pe bune, dar ramane aceeasi bucurie a reintalnirii cu avioanele de altadata.

Si sa zici ca DC-3urile inca mai zboara pe linii comerciale pe ici pe colo … (si mai ales pentru filme). Au jucat si rolul principal din doua filme unde John Waine era …. figurant ca pilot .

IMG_6745 IMG_6746 IMG_6747 IMG_6748 IMG_6750 IMG_6751 IMG_6752 IMG_6756 IMG_6758 IMG_6759 IMG_6762

 

Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria Galerie foto

ZBURATOARE 33 de Mihai-Athanasie Petrescu

Inspre seara, dupa ce vuietul reactoarelor s-a domolit, pe cerul Kecskemetului au aparut cateva pasari din categoria retro.

Un Polikarpov PO-2 si un Rubik R-18 C Kania au facut zona de asteptare deasupra campingului unde se adaposteau sub furtunul perforat cei care nu rezistau la caldura din baza aeriana, apoi au parait gratios peste pista unde, cu cateva minute mai devreme, urla fortajul Gripenului sau grohaiau gros cele patru motoare ale lui Globemaster.

Ce bine ca inca se mai poate si asa!…

IMG_6765 IMG_6766 IMG_6767 IMG_6768 IMG_6769 IMG_6770 IMG_6771 IMG_6772

 

4 comentarii

Din categoria Galerie foto

KŐSZŐNŐM SZÉPEN, VERES ZOLTÁN de Mihai-Athanasie Petrescu

Köszönöm szépen, Veres Zoltán!

Ȋn felul acesta şi-a încheiat comentariul crainicul din 2007 al mitingului de la Kecskemet după aterizarea lui Zoltan Veres. Iar eu, cu urechile la pandă, doar-doar aş putea agăţa vreun cuvant cunoscut, am vrut să înţeleg “vere Zoltan”.  De fapt, de ce nu? Pilotul acrobat din Ungaria s-a dovedit a fi o rudă apropiată a iubitorilor de aviaţie de la noi. L-am întâlnit în carne şi oase în 2009, la Tuzla. Foarte amabil a acceptat să se tragă în chip cu mine şi să îmi semneze un autograf. I-am dat întalnire la Bimbav, după două săptămâni. Am fost punctuali amândoi, iar el a părut să-şi aminteasca dialogul nostru precedent. Apoi ne-am reîntâlnit la Clinceni şi la Bimbav şi am discutat despre zbor şi avioanele sale Extra şi MXS. Am aşa o impresie că ştie şi înţelege porecla pe care i-am atribuit-o.

8

Anul ăsta l-am revazut, în zbor, la Kecskemet. Dezavantajul mitingurilor desfăşurate pe aerodromuri mari e ca nu se poate interacţiona cu aviatorii ca pe Clinceni, Tuzla sau Bimbav, iar aeronavele evolueaza, potrivit reglementărilor, la distanţe mari de public. Am reuşit câteva poze, în care nu se pot numara niturile de pe burta avionului sau pistruii de pe tenul pilotului, dar care dau o idee despre evoluţia vărului Zoltan.

Am fost atent să aud ce zice crainicul după aterizarea compatriotului său. Păi … ce să zica ?! « Köszönöm szépen, Veres Zoltán!”

I-am transmis şi eu de unde eram, (cam un kilometru de la locul aterizării), cu voce tare, poate spre mirarea celor din jurul meu “Mulţumesc frumos, vere Zoltan!”

Köszönöm szépen, Veres Zoltán!

This is the way the speaker of the 2007 Kecskemet airshow concluded his presentation of Zoltan Veres’ flight. Fishing for understandable words, I wanted to understand “Thank you, vere (Cousin) Zoltan!” After all, why not? The Hungarian aerobatics pilot is a kind of close relative and friend for the Romanian fans of aviation.

I met him in flesh and bones in 2009, at Tuzla. He was very kind to accept a photo in my company and sign an autograph for me. I promised him to meet again at Bimbav (Ghimbav, of course), two weeks later. We were both there, he seemed to remember our previous talk. Then we met again at Cinceni and Bimbav, and talked about flying and his planes, the Extra and the MXS. I got a feeling he knows about the surname I gave him and understands it.

I saw him again flying this year, at Kecskemet Repulonap. Unfortunately, on these large airfields one cannot interact and socialize with pilots, as we do at Clinceni, Tuzla or Bimbav, and, according to regulations, aircraft fly far away from the audience. I managed to take a few photos. As remote as they are, even if one cannot count the screws on the plane belly, these images of mine show part of Cousin Zoltan’s display.

When he landed, I was very attentive to listen to the speaker’s comment. What else could he have said?! Of course “Köszönöm szépen, Veres Zoltán!”

From my very remote place (some 1 km. from the landing spot), I told him too (maybe to the astonishment of the people around me), in Romanian: “Mulţumesc frumos, vere Zoltan!” “Thank you very much, Cousin Zoltan!”

IMG_6691 IMG_6694 IMG_6701 IMG_6702 IMG_6705 IMG_6707 IMG_6708 IMG_6709 IMG_6710 IMG_6711 IMG_6712 IMG_6713 IMG_6714 IMG_6715 IMG_6716 IMG_6717 IMG_6718 IMG_6719 IMG_6720 IMG_6721 IMG_6722 IMG_6723 IMG_6724 IMG_6725 IMG_6726 IMG_6727 IMG_6728 IMG_6729 IMG_6730 IMG_6731 IMG_6737 IMG_6738 IMG_6740 IMG_6741 IMG_6742 IMG_6743 IMG_6744

Scrie un comentariu

Din categoria Galerie foto

PERICOLUL de Nicolae Dărăbanţ

PERICOLUL

Azi în ţară pendulează

O politică de ură,

Care zilnic avansează.

 

A creat chiar o fisură

Care creşte şi trasează

Un pericol de ruptură.

 

Unii încă mai visează,

Alţii, însă, amorsează

Bomba, fără de măsură,

Ȋntre … « aur » şi « cianură ».

roia

Sursa foto: http://www.europolitics.ro/afacerea-rosia-montana-si-cat-valoreaza-resursele-de-aur-ce-se-vrea-a-fi-exploatate/

 

 

 

Scrie un comentariu

Din categoria Nicolae Darabant

DIN NOU PE FRONT, de Didier Daurat, traducere de Mihai-Atanasie Petrescu

Din nou pe front

 

Când mi-am terminat instructajul, am fost afectat la escadrila C 227, care ţinea de Marele Stat Major. Compusă din şaisprezece aparate, avea ca misiune să regleze tragerile noii noastre artilerii grele de mare putere. Staţionaţi fiind la La Cheppes, lângă Châlons-sur-Marne, noi mergeam să fotografiem poziţiile germane, ca să descoperim rambleurile feroviare destinate artileriei grele inamice, sau lucrările lor care păreau să merite propriile noastre trageri distructive. Astfel de observaţii ne obligau să zburăm jos, în condiţii preacare. Materialul nostru era cam vechi, radioul de bord era doar un simplu emiţător şi trebuia să ne mulţumim cu răspunsuri de la sol emise prin semnale optice. Ce contează, zburam.

Acolo, la Cheppes, l-am întâlnit pe Massini. Născut în Italia şi cam umblăreţ, în el se uneau cultura unui om al Renaşterii cu un anumit şarm aristocratic, cultivat în seratele pariziene. Angajat voluntar pe durata războiului, el alesese aviaţia. Ne-am fi putut întreba ce naiba căuta ăsta printre noi, dacă n-ar fi existat curajul lui, cu adevărat excepţional. Massimi căuta să se facă util, în ciuda lipsei de instruire militară, pe care o recunoştea el însuşi, ca un om de lume :

– Vă rog să mă iertaţi. Nu ştiu să fac nimic.

Într-o zi i-am propus să fie coechipierul meu, cu condiţia să urmeze un antrenament teoretic intensiv. Massini a acceptat cu bunăvoinţă şi nu a ezitat nici un moment să-şi bage mâinile în vaselină pentru a demonta şi monta din nou mitralierele şi a început un curs elementar de observator aerian. Îmi închipui că s-a gândit de multe ori la această perioadă atunci când, după câţiva ani, devenit adjunctul lui Latécoère, a văzut cum am impus acelaşi stagiu de probă candidaţilor-piloţi ai Aeropostalei.

Către sfârşitul anului 1917, escadrila a fost dotată cu bimotoare Letors, cu motoare Hispano-Suiza de 140 CP. Aceste aparate aveau trei locuri protejate cu un blindaj eficace, locuri destinate pilotului, observatorului si mitraliorului. Aceste avioane ne-au permis sa facem primele observări, apoi primele reglaje pe timp de noapte. Din nefericire am avut pierderi grele, pentru că vânătoarea germană, mai rapidă şi mai maniabilă, ne-a făcut zile fripte. Intr-o zi m-am întors pe terenul de bază cu un avion vai de capul lui după o luptă cu cinci Fokkere. Planurile şi motoarele erau ciuruite de gloanţe perforante, rezervorul curgea şi roţile se legănau pe sub mine. La fiecare rafală simţeam blindajul de protecţie vibrând în spatele meu. Am aterizat, de bine de rău, şi atunci am văzut că observatorul meu, locotenentul Huguenin, zăcea mort pe scaunul lui. Această tragică misiune de reglare mi-a adus Legiunea de Onoare, pe care am primit-o la 14 iulie 1917.

breguet_14_dannyjacquemin

Avioanele Letors au fost urmate de Bréguet 14 A2, echipate cu motoare Renault de 300 CP, care permiteau zborul la mare altitudine. Noul meu observator era locotenentul Farge şi de multe ori ajungeam să îmi demontez mitralierele ca să uşurez avionul pentru a atinge un plafon de 5000 de metri, o adevărată performanţă pentru acel timp. De acolo ne uitam liniştiţi la vânătorii inamici, pentru care o asemenea altitudine era interzisă. Această supremaţie absolută în straturile superioare a durat patru luni. Am avut ocazia, Farge şi cu mine, să mergem să lansăm trei sute de kilograme de ziare franceze peste Charleville ocupat şi să fotografiem triajul de la Lumes ca şi castelul unde îşi avea reşedinţa Kronprinz-ul.  Nu ştiam nimic despre prezenţa comandantului suprem german în acel sector şi am fost stupefiaţi când ne-am pomenit urmăriţi de vreo cincizeci de avioane inamice în timp ce survolam un obiectiv după toate aparenţele neinteresant.

Zborul la mare altitudine, cu toate că oferea o siguranţă provizorie, avea şi inconveniente grave. Mai întâi chiar pentru material : mitralierele se blocau, iar pipeta de oxigen se obtura de multe ori prin formarea unui bulgăre de gheaţă. Apoi pentru oameni : cu toate că purtam blănuri şi mănuşi, ne blindam cu hârtie de ziar şi ne puneam ciorapi de mătase, ne îngheţau degetele şi urechile ne degerau, iar organismul nostru era epuizat. În aerul acela rarefiat orice rană, cât de mică, putea fi mortală.

La aterizare, echipajele rebegite de frig mergeau ca nişte automate până la bar, unde îi aştepta un vin fiert sau un « suc » aburind. O camaraderie extraordinară îi unea pe membrii lui 227 şi îmi amintesc cu emoţie de unii dintre aceştia : căpitanul Roux, şeful escadrilei ; Fabre, artist şi inginer, care imaginase nişte cărţi lizibile pe întuneric prin transparenţă ; Farge, observatorul meu, astăzi inginer şef la S.N.C.F. şi Massimi, colegul meu de la

Aéropostale.

Scrie un comentariu

Din categoria Didier Daurat - In curentul elicei

ZBURATOARE 32 de Mihai-Athanasie Petrescu

Sfidand, sau poate injurand, ca si mine, vremea urata, p;lafonul jos si lumina slaba, veteranul Gheorghe Uţă a facut o frumoasa demonstratie de maiestrie la Clinceni Fly-in, 12 octombrie 2013,cu un Zlin 726. Dupa injuraturile la,adrea vremii intunecate au urmat cela la adresa camerei mele Canon, care a intrat in greva spontana pe termen nelimitat (sa vedem cand hotaraste mistrul, finantelor sa aloce fonduri poentru servisare).

IMG_7238 IMG_7239 IMG_7240 IMG_7241 IMG_7242 IMG_7243 IMG_7234 IMG_7236 IMG_7237 IMG_7238 IMG_7239 IMG_7240 IMG_7241 IMG_7242 IMG_7243

Scrie un comentariu

Din categoria Galerie foto

PREA SCURTA NOASTRĂ TRECERE de Florian Troscot partea a saptea bis

DSC00022

(posibil capitol nou)

 Chiar sub bolta de viţă, în curte la preotul Budeanu, au avut surpriza să se întâlnească Ică Ignat şi Cristian Alboi. S-au fulgerat reciproc cu priviri veninoase, după care au rămas deopotrivă în aşteptarea unei soluţii salvatoare venită din partea bătrânului preot.

Ică venise primul şi tocmai terminase de pus la punct amănuntele legate de oficierea căsătoriei Anei, Iar Cristian ajunsese acolo pentru Maria, bunica sa, care la miezul nopţii dinainte păşise în lumea umbrelor.

Preotul le-a ţinut o predică în toată regula, iar ei doi au fost nevoiţi să rămână nemişcaţi pe scândura lustruită a canapelei de sub bolta de viţă. „Înainte de toate”, a zis pentru început bătrânul preot, „în tot ce-am face ori gândi, trebuie să ţinem seama de faptul că suntem cu toţii fraţi întri Hristos”. Glasul lui grav, ferm de regulă, lăsa acum să se ghicească fisurile adânci, efortul imens şi ezitările repetate cu care îşi căuta cuvintele, timp în care pe faţă i se prelingea în ritmuri inegale o lumină biruitoare izvorâtă din interiorul fiinţei. „Iar El,” a continuat preotul, „a urcat drumul greu al Golgotei tocmai pentru ca nouă, oamenilor, să ne poată fi dată mântuirea. Nu trebuie uitate apoi nicidecum cele pătimite de Cain şi Abel, tablele de legi ale lui Moise … Le ştiţi fiecare în parte prea bine şi consider că nu are rost să vi le repet. Ei bine, dacă nu pentru toate astea, măcar pentru celelalte, mai puţine ori mai multe, pe care le-aţi aflat de-a lungul vieţii voastre, ar trebui să încercaţi să vă păziţi sufletul, (iar lumina cea dreaptă şi curată să vă călăuzească fiecăruia gândul şi fapta zi de zi şi clipă de clipă”).

Se vedea cât de colo cum fiecare vorbă rostită de preot îşi croia încet dar sigur drum către sufletele zbuciumate ale celor doi de pe bancă. Crusta groasă a îndârjirii a rezistat cu îndărătnicie un timp, dar, până la urmă, a început să se crape, gândurile fiecăruia în parte înlănţuindu-se într-o sarabandă ameţitoare.

Fii mei, ca doi creştini pe care vă consider  a fi, ştiţi că prima  duminică a sfintei zile de Paşti marchează ziua izgonirii din Rai a lui Adam. De fapt, noi îi mai spunem şi ziua iertării. Cu toate că iertarea ar trebui s-o practicăm în fiecare zi, având drept călăuză cuvântul Domnului atotputernic. Cum bine ştiţi, Omul a fost creat pentru Rai, pentru a-L cunoaşte pe Dumnezeu. Datorită păcatului, însă, existenţa urmaşilor lui Adam s-a transformat în exil. Primul pas pe care ar trebui să-l facă oricare dintre noi în încercarea de a sparge porţile masive şi înalte ale fortăreţei păcatului ar trebui să fie iertarea şi întoarcerea la iubirea aproapelui nostru. Cuvântul Domnului e sacru pentru că la început a fost Cuvântul. Dacă vreţi, cel mai mare dar pe care ni l-a făcut Domnul nostru a fost Cuvântul.  E unul dintre multele motive pentru care trebuie să ni se întipărească adânc în minte că la Judecata de la sfârşitul veacurilor ne vor fi cântărite atât faptele, cât şi gândurile. De ce credeţi că Scriptura spune despre omul care ţine mânie asupra semenului său că nu va putea nicicând să ceară de la Dumnezeu vindecare. Oricare dintre voi doi îmi veţi replica astfel: dacă însuşi Apostolul Petru, în cugetul său a fost ros de îndoială, ajungând până acolo încât să întrebe „Doamne, de câte ori va greşi faţă de mine fratele meu şi-i voi ierta lui? Oare de şapte ori?” Iisus i-a luminat de îndată gândurile şi i-a risipit norul îndoielii, spunându-i că nu trebuie să ierte doar până la şapte ori, ci până la şaptezeci de ori câte şapte.

În ultima vreme am impresia că noi, oamenii, înţelegem din ce în ce mai greu că viaţa Mântuitorului constituie o pildă, că nu trebuie să ne aprindem împotriva rău-făcătorului şi că nu trebuie să ne întărâtăm împotriva celor fără de lege, ci să iertăm, să le dăruim dragostea noastră, putând astfel primi înmiit dragostea Celui Veşnic.

Cel care se răzbună de la Domnul va afla pedeapsă, iarr păcatele lui se vor ţine minte, pentru că a Lui e răzbunarea şi tot El va acorda răsplata fiecăruia, după faptele, vorbele şi gândurile sale. Dă, fiecare dintre noi poate că are un vrăşmaş. Dar Sfânta Scriptură ne spune ce trebuie să facem: dacă acel vrăşmaş este flămând, dă-i de mâncare, ori dacă îi este sete, dăruieşte-i din toată inima, cu toată dragostea ta, apă proaspătă să bea. Făcând aceasta, acel creştin va grămădi cărbuni de foc pe capul acelui vrăşmaş, şi-n loc să se lase biruit de rău, începe să înţeleagă că poate birui răul cu binele. Deci, fiilor, nubunului nu trebuie sa i se răspundă niciodată după nebunia lui, iar sabia trebuie întoarsă la locul ei, în teacă. Pentru că toţi ce vor scoate sabia, de sabie vor pieri în cele din urmă.

Şi mai reţineţi ceva, fiilor. Credinţa voastră nu trebuie să stea nici măcar o clipită în înţelepciunea oamenilor, ci în puterea lui Dumnezeu.

 

Au plecat pe rând de sub bolta de viţă. Întâi Cristian, iar după un sfert de ceas Ică, fiecare fiind condus de bătrânul preot până la poartă. Acolo i-a fost spusă fiecăruia concluzia întregii predici. „Mai reflectează, fiule, fiindcă prin puterea şi neţărmurita milă ale Celui de Sus, niciodată nu este prea târziu să te căieşti şi să faci primul pas pe drumul arătat de El”.

Scrie un comentariu

Din categoria Florian Troscot