Arhive lunare: mai 2019

Statutul descrierii în opera lui Balzac STUDIU DE TEXT (12) de Mihai-Athanasie Petrescu

atanasieIII.3. OBIECTELE

În scopul său de a realiza o povestire-mimesis, copie fidelă a realităţii sociale, un scriitor realist acordă atenţie tuturor detaliilor care pot sugera identitatea dintre realitate şi conţinutul textului. Până acum am examinat descrierea unor ansambluri arhitectonice, a bărbaţilor şi femeilor, a hainelor lor; analiza textului balzacian trebuie să fie completată cu studierea câtorva obiecte care apar în roman şi care au, în acelaşi timp, o valoare simbolică în evoluţia intrigii, dar şi o valoare documentară.

Balzac pune în mâna personajelor o multitudine de obiecte de toate formele, de toate culorile, realizate din materiale diferite şi destinate tuturor utilităţilor (sau inutilităţilor) posibile. Găsim în text piese de mobilier, arme, ceasuri, butoaie sau lăzi pline cu aur, scule, monede de aur şi ustensile de toaletă. Toate aceste obiecte nu reprezintă centrul unor descieri minuţioase, de fapt ar fi fost chiar imposibil. Există, totuşi, câteva obiecte supuse unei examinări minuţioase şi de care trebuie, aşadar, să ne ocupăm. Este vorba de monedele de aur care ar fi trebuit să formeze duzinul Eugéniei, de trusa de toaletă pe care Charles o are de la mama lui, de cutia pentru lucrul de mână oferită Eugéniei de Adolphe des Grassins, de mobilă şi de piese de veselă etc.

Să începem cu trusa de toaletă şi cutia pentru lucrul de mână.

Aceste două truse sunt oferite Eugéniei de către Adolphe des Grassins (a doua) şi Charles, aceasta fiind menită să rămână la fată numai pentru un timp. Valoarea celor două obiecte reflecă, în aceeaşi măsură ca şi ţinuta lor, deosebirea dintre aceste personaje.

Trusa de lucru este descrisă ca un kitsch, de valoare îndoielnică, care spune multe despre lipsa de gust a familiei des Grassins: o cutie cu toate cele de trebuinţă pentru cusut, ale cărei scule erau toate de argint suflat cu aur, marfă într-adevăr fără gust, în ciuda ecusonului cu iniţialele gotice E. G., destul de meşter gravate pentru a da casetei un aspect foarte îngrijit. Nu găsim şi inventarul trusei, dar calitatea ustensilelor şi valoarea lor este sugerată de metalul din care sunt făcute (argint suflat cu aur, material mincinos prin natura sa, dar în acelaşi timp destul de puţin durabil, pentru că, pe de-o parte poleiala dispare cu timpul, iar pe de alta argintul este un metal moale). Dar epitetul care însoţeşte trusa spune totul despre adevărata sa valoare:  marfă într-adevăr fără gust (în original pacotille, termen care desemnează un obiect de foarte mică valoare, caracteristică ce nu poate fi mascată nici măcar prin iniţialele tinerei fete). Această trusă are un efect surprinzător asupra Eugéniei (surprinzător pentru cititorul care înţelege înaintea personajului cât valorează obiectul), care nu îndrăzneşte să o primească, atât de frumoasă şi preţioasă i se pare.

Această casetă ne edifică asupra mentalităţii personajelor romanului; ea sugerează lipsa de gust a lui Adolphe, care, cu toate că ar fi avut cu ce să cumpere ceva mai valoros pentru fata pe care speră să o impresioneze, alege acest lucru de doi bani; în acelaşi timp, obiectul trezeşte compasiunea cititorului pentru biata Eugénie care, dacă nu a primit niciodată un dar cu adevărat preţios are în faţa acestui cadou una din acele bucurii nesperate care fac tinerele fete să roşească, să tresalte, să tremure de plăcere /…/ moştenitoare în ai cărei ochi asemenea bogăţii păreau nemaipomenite. Este primul contact al Eugéniei cu un obiect pretins de lux şi este normal ca ea să aibă o asemenea reacţie.

Ca pentru a crea un contrast cu această casetă de lucru de mână adusă de Adolphe, Balzac oferă descrierea unei alte truse, pe care o numeşte serviciu de toaletă. Este  o casetă pătrată cu învelitoare de piele, la care Charles ţine foarte mult pentru că a primit-o de la defuncta lui mamă.

Trusa de toaletă descrisă de către Balzac exact în acelaşi fel ca şi trusa de lucru de mână. Fără inventar, nu ştim ce conţine caseta, cu excepţia fotografiilor părinţilor lui Charles, dar putem judeca valoarea ustensilelor după aprecierea obiectivă a naratorului: lucrătura, toată din aur, era cu mult mai preţioasă decât greutatea ei. Deosebirea dintre cele două truse este evidentă ca şi între cei doi tineri care le pun în mâinile Eugéniei: cutia lui Adolphe este din aur calp, serviciul lui Charles este din aur veritabil, prelucrat de un artist, şi astfel se vede diferenţa dintre lipsa de gust a unui tânăr provincial şi pretenţiile reale şi competente ale tânărului dandy parizian. Valoarea celor două obiecte este dată şi de destinaţia lor: caseta pentru lucrul de mână trebuie să o uluiască pe o tânără ignorantă, serviciul de toaletă îi rămâne fetei ca o amintire, ca un simbol al vărului iubit plecat în căutarea aventurii.

Odată cu trusa lui Charles, Balzac descrie şi portretele părinţilor acestuia: două capodopere lucrate de doamna de Mirbel, bogat împodobite cu perle. Fără referinţă la persoanele reprezentate de gravuri, obiectele în sine sunt descrise ca fiind de foarte mare valoare, dată mai ales de perlele care decorează ramele, dar şi de numele doamnei de Mirbel, o mare artistă specialistă în miniaturi, care a existat în realitate şi pe care Balzac a cunoscut-o şi apreciat-o, aşa cum ne spune Angela Ion în notele la ediţia românească[1].

Menţionarea numelui doamnei de Mirbel în textul roamnului este unul dintre procedeele des utilizate de Balzac pentru a adăuga la realismul povestirii (prezenţa numelui unei persoane reale şi notorii într-un text de ficţiune).

Dacă descrierea truselor, pe care am studiat-o până aici, ne oferă informaţii suplimenatre pentru caracterizarea anumitor personaje (Adolphe, Charles, Eugénie), inventarul tezaurului numismatic al Eugéniei are scopul de a aduce un plus de verosimilitate povestirii.

Descrierea monedelor de aur apare în text în momentul exact în care Eugénie le scoate din ascunzătoare pentru a i le înmâna lui Charles. Cititorul cunoştea deja existenţa acestei colecţii, pentru că încă din scena de debut a romanului aflăm că Grandet are obiceiul de a-i oferi fiicei sale câte o monedă la fiecare aniversare, pentru a alcătui duzinul fetei. Dar până acum aurul nu avea nici un fel de valoare pentru Eugénie, care era obişnuită să nu cheltuiască, şi oricum nu se putea atinge de acest aur pe care tatăul ei îl verifica periodic. Dar, aflând despre falimentul unchiului ei şi de nevoia de bani a lui Charles, fata înţelege dintr-o dată că aurul poate servi la ceva şi pentru prima oară se apucă să cerceteze bilanţul de mult uitat al micii sale visterii.

Cunoaştem importanţa pe care Balzac a acordat-o întotdeauna aurului, el, care nu avea niciodată destul, şi poate tocmai de aceea se apleacă  mai mult timp asupra aspectului şi valorii aurului Eugéniei.

Descrierea tezaurului se face gradat, pornind de la mobila care servea drept ascunzătoare, a pungii şi, în fine, a monedelor.

Mai întâi, fata deschide un sertar de la o mobilă renascentistă. De aici, ea extrage o pungă, un obiect destul de frumos, moştenit de la bunica ei. Apoi, după această aşteptare pregătitoare, cititorul poate “vedea” monedele de aur (desigur, cu ochii personajului).

Lista comorii este realizată după modelul inventarelor portăreilor, poate într-o manieră care nu se încadrează perfect în text. Să nu uităm că Eugénie este aceea care priveşte aurul, adică o tânără fată novice în acest domeniu.

Monedele sunt clasificate, numite şi evaluate ca şi cum ar fi urmat să fie vândute unui numismat sau bijutier, iar această acţiune este realizată de Eugénie, care nu se pricepe aproape de loc. Singura valoare pe care ea o recunoaşte aurului este o valoare sentimentală, ştiind că aurul îl va putea salva pe Charles de la dezastru, iar în această evaluare Eugénie nu gândeşte cu creierul, ci cu inima.

Avem de-a face cu monede de aur bătute în diferite ţări, în epoci diferite. Pentru fiecare tip de monedă primim toate datele necesare, începând cu data emisiunii şi până la valoarea în franci la cursul zilei. Iată inventarul:

 

moneda număr emisiunea valoarea în franci
portugheze 20 1725, pe timpul lui Ioan V 68 fr., 64 centime la schimb, 84 fr. convenţional
genoveze 5   84 fr. la schimb, 100 fr. pentru colecţionari
cvadrupli spanioli 3 1729, pe timpul lui Philippe V 98 fr.
ducaţi olandezi 100 1756 30 fr. piesa, aur de 23 carate şi o fracţiune
rupii cu semnul Cumpenei 3 pe timpul Marelui Mogol aur pur de 24 carate, 37,40 fr. la greutate, 50 fr. pentru cunoscători
rupii cu semnul Fecioarei 5

 

După cum se vede, inventarul este realizat într-o manieră ştiinţifică, având o certă valoare documentară.

Nu putem să trecem peste stilul juridic: fiecare tip de monedă este enumerat cu intrarea ITEM, care are o dublă semnificaţie: de asemenea şi piesă de inventar, termen care poate fi de altfel găsit şi în alte romane balzaciene unde este nevoie se facă inventare pentru diferite scopuri, fie ele vânzări sau puneri de sechestru. Este uşor de remarcat cât de bine este documentat Balzac: el cunoaşte toate detaliile necesare pentru a caracteriza fiecare monedă, anul emisiunii şi emitentul, valoarea oficială şi valoarea de piaţă dată de frumuseţea sau raritatea fiecărei piese.

Pe lângă descrierile ştiinţific-documentare, cititorul găseşte figuri de stil care reflectă calităţile fizice ale monedelor. Portughezele sunt încă noi (puţin uzate), valoarea lor reală este dată de raritatea şi frumuseţea acestor monede strălucind ca soarele, comparaţie sugestivă cu astrul zilei, sursă de lumină. Cvadruplii spanioli sunt atât de frumoşi încât ar putea constitui floarea comorii tale, după părerea doamnei Gentillet, cea care îi dăruise Eugéniei.

La sfârşitul inventarului, Eugénie încearcă să calculeze valoarea reală a tezaurului, ceea ce reuşeşte după ce greşeşte socoteala de mai multe ori. Dar valoarea aurului (două mii de scuzi la vânzare) nu contează pentru ea atât în cifre, căci fata (spre deosebire de tatăl ei, care se gândea să vândă aurul) vrea să îl arunce în vâltoarea dragostei. Aceasta este concluzia inventarului.

 

Alte obiecte care atrag atenţia naratorului şi ale căror descrieri se găsesc în text sunt piesele de mobilier. Mobila din casa lui Grandet a fost cumpărată odată cu clădirea, şi deja le-am văzut cu ocazia descrierii sălii de la parter. Aceste mobile, care nu au fost alese de către cel care le foloseşte, nu reflectă caracterul acestuia, dar starea lor o face; de aceea, Balzac nu uită urmele lăsate de muşte, uzura tapiseriilor, detalii deja studiate şi care vorbesc despre atmosfera lugubră a sălii. Pe de altă parte, în camera Eugéniei se găseşte o piesă de muzeu, descrisă ca o frumoasă operă a epocii numite Renaştere. Mobilele sunt descrise (sumar) în text, şi numai dacă este absolut necesar, aşa cum e cazul comodei din camera fetei, al cărei aspect nu este important pentru nimeni, dar cele câteva rânduri rezervate acestei descrieri întârzie apariţia monedelor de aur, creând astfel un efect de suspense.

 

În afara pasajelor descriptive pe care le-am studiat, în roman mai apar şi altele, care, chiar dacă sunt telegrafice, pot avea o semnificaţie. Există o mulţime de bijuterii ale lui Charles, care sunt enumerate fără nici un fel de amănunte. Există piese de veselă, care sunt descrise printr-un singur cuvânt (de exemplu farfurioara ciobită de care se servesc invitaţii pentru a juca loto, care este importantă pentru că relevă caracterul lui Grandet, avar şi nesimţit, pentru că nu se jenează să o pună pe masă când are musafiri). În acelaşi context, putem menţiona jocul de loto, alcătuit din cartoane pestriţe şi cifrate, cu fişe de sticlă albastră, obiecte de valoare mică şi foarte uzate care dovedesc, şi ele, zgârcenia bătrânului dogar.

 

Descrierile pe care Balzac le introduce în roman nu sunt niciodată gratuite. Fiecare îşi are funcţia sa, pe care am studiat-o la momentul respectiv.

Într-un roman nu prea lung, sub trei sute de pagini, descrierile sunt destul de numeroase, pentru că, fără a face din ele un scop, Balzac le iubeşte şi încearcă să sugereze prin ele cadrul exact, strict şi, mai ales, apropiat de realitate.

 

 

[1] ibidem, pag. 648, nota 119

Un comentariu

Din categoria Note de lectura