Arhive lunare: Noiembrie 2012

FORMELE ȊNTREZĂRITE ERAU CADAVRE de Didier Daurat, traducere Mihai-Athanasie Petrescu

Formele întrezărite erau cadavre

Aşteptam zorile cu nerăbdare, o dimineaţă care avea să-mi dezvăluie câmpul de luptă. Pe când se lumina, simţeam cum creste în mine un amestec de groază şi de mândrie: eram chiar acolo unde se desfăşura răboiul. Încet-încet, obiectele deveneau mai vizibile, iar umbrele întunecate pe care le distingeam pe deal, încurcate în sărma ghimpată, deveneau cadavre, franceze sau germane. Era ger, aşa că m-am întors în adăpost. Acesta fusese construit din resturi umane îngheţate, cimentate cu pământ; morţii încă îi mai apărau pe vii. Oamenii se instalaseră cu groază, cuprinşi de un fatalism liniştit. După câteva zile, ordonanţa mea, fost vizitiu de caleaşcă din Nisa, reuşea să coacă aluatul în mijlocul acestui aluat de cadavre. Când n-a mai rezistat, a făcut el cum a făcut şi a fost rănit la o mâna, şi apoi trimis în spatele frontului. Tranşeele erau la câţiva metri una de alta, La distanţa asta, orice luptător care se lăsa văzut era ucis imediat. Era imposibil să urci pe deal ca să instalezi alte rânduri de sărmă ghimpată; atunci încercam să le înlocuim cu cai de friză, arunccaţi cu putere. Uneori, chestia asta, aruncată cu prea multă forţă, cădea în tranşeea adversă, de unde izbucneau atunci înjurături şi focuri de armă. Se auzeau clar ordinele:

Ein, zwei, drei …

şi caii de friză aterizau în mijlocul nostru.

Nemţii instalaseră numeroase puşti pe trieped, orientate câtre mortierele noastre şi priveau mişcările noastre prin periscop. Uneori, reflexul prismei îi dădea de gol. Noi numeam asta “a trage în neamţul din vitrină”.

Un an an întreg am participat la astfel de lupte, mici, dar dure. Ne agăţam de pantele prăpăstiilor şi majoritatea acţiunilor erau precedate de explozii de mine. În faţa localităţii Fleury ne-am luptat cu pierderi grele pentru fiecare trunchi al unei păduri. Artileria de tranşee declanşa, din amble părţi, represalii violente. Şi, o dată la opt zile, supravieţuitorii istoviţi, asurziţi, intrau în repaus la Ansonville.

Puterea exemplului

La 21 februarie 1916, inamicul a atacat la Verdun. Alertată imediat, divizia noastră a fost transportată cu camioanele pe frontal Meusei. Acolo a dat peste infernul de sub zapadă. Din toate părţile, tunurile scuipau şi asalturile infanteriei germane se succedau fără încetare. Încă de la instalarea pe linie, compania mea a pierdut trei sferturi din efectiv, iar în seara primei zile, tânar sublocotenent, m-am pomenit în fruntea a trei sute de oameni scăpaţi din diferite unităţi. Am urcat împreună pe pantele de la Samogneux, apoi pe cota 344 unde dădea garda prusacă. Terenul semăna cu un peisaj selenar, craterele muşcau unul din altul. Într-o seară am fost chemat de către un general solitar şi fără stat major, care îşi instalase punctul de comanadă în ruinele bisericii din Avocourt. Încercările prin care trecuse îl făcuseră să înnebunească. Cu un gest halucinat mi-a ordonat să îi scap brigada, care căzuse prizonieră la nemţi.

– E acolo … în faţa ta … Mergi tot înainte, o s-o găseşti.

Era dezordine, domnea panica, iar în zori, câteva patrule germane, infiltrate în sat, strigau la noi să ne predăm. Atunci am măsurat puterea exemplului şi eroismul profound al oamenilor mei. Ei, care crâcneau tot timpul, au tăcut imediat când le-am împărtăşit decizia mea de a contraataca. Asaltul a fost declanşat cu o pregătire de 75. Forţa sa îl surprinse pe inamic, care evacuă în grabă tranşeea de prima linie. Unul dintre camarazii mei căzu ângă mine, rupt în două de o rafală de mitralieră. Am pierdut aproape o treime din efectiv. Câteva ore mai târziu, nemţii reveniră la atac cu aruncătoare de flăcări. Focul tunului de 75 îi opri în loc. Pierduţi în fum şi zgomot, inamicii se predau în grupuri. Ei primiseră ordin să vină să petroleze poziţiile noastre şi, pentru a le permite să îşi recupereze furtunurile, li se legase de centură o panglică lungă albă, care se desfăşura pe măsură ce avansau. Gloanţele şi schijele le rupseseră firul conducător şi ei se învârteau în loc ca nişte marionette dezarticulate.

Legat de Avocourt a rostit Pétain aceste cuvinte, adresându-se trupelor în faimosul său buletin:

“… Asalturile furioase ale Kronprinz-ului au fost respinse peste tot. Germanii vor mai ataca, fără îndoială. Fiecare să muncească şi să vegheze pentru a obţine acelaşi success ca ieri. Curaj! Îi vom învinge!”

Si aceşti oameni care, chiar în ajunul luptei, vorbeau cu un ton defetist numai bun să-i ducă în faţa Curţii Marţiale, aceşti oameni care tocmai alergaseră deliberat spre moarte, au mai găsit forţa să ia în glumă comunicatului generalului şef:

– Da, o să-i învingem … corectară ei … cu picioarele degerate.

Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria Didier Daurat - In curentul elicei

ȊN IMEDIATA APROPIERE A NIMĂNUI de Nicolae Baldovin

 

În imediata apropiere a nimănui.

 

 

M-am întâlnit într-o zi cu poetul Nuştiucine, îmi zicea c-a scris nu ştiu ce! Suntem prieteni vechi, amândoi scriitori, relativ cunoscuţi pe aici pe la noi. Nuştiucine şi cu mine suntem din acelaşi oraş, stăm chiar în acelaşi cartier, o vreme am stat şi-n acelaşi bloc. Acum, sincer să fiu, nu ştiu cine mai stă pe aici, nu mai cunosc pe nimeni, apar mereu feţe noi, se tot mişcă lumea. Dar am observat că toţi mă ştiu pe mine, ca cel care umblă cu Nuştiucine, care face nu ştiu ce, care merge nu ştiu unde şi trăieşte oarecum.

Scrie un comentariu

Din categoria Nicolae Baldovin

MINIFABULĂ ELECTORALĂ de Nicolae Dărăbanţ

  1. MINIFABULĂ ELECTORALĂ

 

Mâţa-a zis despre-un căţel,

Pus pe listă (candidat):

– Cum s-ajungă deputat,

Nu-l vedeţi că-i mititel?

I-a răspuns un câine mare,

Prin lătrat, în felul său:

– Ai să vezi tu ce dulău,

Va fi el … după votare!

Scrie un comentariu

Din categoria Nicolae Darabant

ȊNGERAŞII de Vasile Berlic, traducere in limba franceza de Mihai-Athanasie Petrescu

Ȋngeraşii

 

(După o idee a doamnei Elena Petrescu)

După ce a făcut Dumnezeu lumea şi pământul, El a dăruit fiecărui om, la naştere, câte doi îngeri.Pe cel de pe umărul drept l-a investit cu puterea de a face bine şi de a scrie în cartea vieţii faptele bune, iar pe cel de pe umărul stâng cu darul de a scrie, tot în cartea vieţii, faptele rele făcute.

Mult se bucură în sinea lor cei doi îngeri de faptele facute, fiecare, însă, în felul lui.

Îngerul cel bun este mândru de faptele creştineşti, cum ar fi milostenia, credinţa, dragostea faţă de cel în nevoie, şi mult se necăjeşte atunci când omul face câte o faptă rea, de care, însă, se bucură îngerul cel rău, care s stabilise pe umărul stâng al omului.

Iar atunci când omul merge la biserică şi se închină, îngerul de pe umărul drept al omului îl ajută pe acesta la sfânta cruce, să o facă mai cu spor şi să binecuvânteze umărul drept cu semnul crucii. Pe când cel de pe umărul stâng, adică îngerul cel rău, îi împiedică mâna cu care se închină ca să facă corect şi cu smerenie semnul crucii.

Şi astfel, cât este de mare ziua, cei doi îngeri se străduiesc să-l atragă pe bietul om într-una din cele două laturi ale vieţii, adică să facă bine sau rău.

Dar este bine ştiut că învăţătura creştin-ortodoxă, prin glasul părintelui în bisrică, îl învaţă pe om să-şi aleagă singur calea spre mântuire, prin fapte bune, sau spre pierzanie, prin fapte rele.

Deci, dacă vrei să te mântuieşti, omule, alege calea binelui şi respectă regula: „Omule, nu face rău, că te vede Dumnezeu!”, care ne-a făcut buni şi frumoşi, dar, înşelaţi de diavol, am căut în păcat, din care putem ieşi prin propria voinţă, să ne mântuim.

Les Anges

 

(sur une idée de Mme Elena Petrescu)

Après avoir bâti le monde et la terre, Dieu donna à chaque homme, dès sa naissance, deux anges. Il plaça un d’eux sur l’épaule droite, en lui donnant le pouvoir de faire le bien et de mentionner dans le livre de la vie tous les bienfaits, tandis que l’autre ange fut placé sur l’épaule gauche, et celui-ci a le devoir de mentionner, dans le même livre de la vie, les méfaits commis.

Chacun des anges se réjouit, à sa manière, des actions de l’homme.

Le bon ange sur l’épaule droite est heureux pour les bonnes actions , comme la pitié, la foi, l’amour pour celui qui se trouve dans le désarroi, et il est très triste quand l’homme commet quelque chose de mauvais, mais c’est l’autre ange celui de l’épaule gauche, qui est content à cette occasion.

Et alors que l’homme va à l’église et fait le signe de la croix, l’ange assis sur l’épaule droite l’aide à le faire, et il veille que ce soit fait d’une manière utile et que l’épaule soit bénie. Mais, en temps, l’ange de l’autre épaule se donne de la peine pour empêcher la main qui se signe de faire correctement et pieusement le signe de la croix.

Voilà, donc, comment, tout le long de la journée, les deux anges font de leur mieux pour attirer l’homme vers l’une des deux extrêmes de la vie, le bien et le mal.

Il est bon de savoir que la religion chrétienne orthodoxe, par la voix du prêtre dans l’église, enseigne à l’homme de choisir sa propre voie du salut, par ses bienfaits, ou de la malédiction, par des méfaits.

Alors, homme, si tu veux sauver ton âme, prends la voie du bien et respecte la règle : « Ne fait jamais de mal, car le bon Dieu te regarde ! », cette règle qui nous a faits bons et beaux, mais nous, trompés par le diable, nous avons péché, et nous ne pouvons nous en sortir que par notre volonté.

Scrie un comentariu

Din categoria Vasile Berlic

Tentativa de record national la parasutism si balon cu aer cald

1 Despre proiect.

2 comentarii

Din categoria De la Prieteni

VIRGULE DEŞARTE de Nicolae Baldovin

 

  Virgule deşarte

 

 De multe ori ştiu că mi-ai prins privirea hoaţo când o conjuga pe-a ta la te iubesc. M-am gândit c-ar fi potrivit să încetez cu gramatica şi punctuaţia şi să-mi şterg apostroful din vârful obrazului. Oricum frazele mele îţi urcau în ochi nearticulate. Am început chiar să cred că-n timpul ăsta mi-am plimbat degetul mirării pe-un sân de întrebare. Aşadar iubito în poemul acesta am încetat să mai folosesc virgula şi m-am aşezat pauză între cuvinte suspinând!

 

 

Scrie un comentariu

Din categoria Nicolae Baldovin

DE CE ALUNGĂM ȊNGERII de Adrian Nicula

…pentru că nimic nu mai are logică,
Totul se prăbuşeşte împrejur,
Ca o prună’n paharul cu ţuică
În care amaru’mi înec…când înjur.

Aripile nu mai vor să’nalţe pâsări, în zbor.
Căldura a topit, a lichefiat sentimente,
Ne’a transformat fără milă’n fiinţe demente,
Speriată, o aripă de înger tremură sub un nor.

Puhoaie nebune s’au revărsat pe pământ,
Apa refuză să’nsemne viaţă.
Visul acesta poartă urâtul veşmânt,
Vreau să’l arunc, vreau…dimineaţă.


Vreau zâmbet de copil pe faţă,
Vreau inocenţa să rămână’n viaţă.
Vreau palma unui înger să îmi stea pe tâmplă
Şi apoi să nu mai ştiu ce se întâmplă.

Un comentariu

Din categoria Adrian Nicula