Arhive pe categorii: Aurel Pentelescu

752. OMUL-FANTӐ de AUREL PENTELESCU

OMUL-FANTӐ de AUREL PENTELESCU

Rӑstӑlmӑciri profane dupӑ Nichita Stӑnescu

 

Ha, mâncam avioane!

Destinul meu se hrӑneşte

Numai cu avioane, fiindcӑ ele zboarӑ sus,

Cu mult mai sus

Decât pӑsӑrile.

 

Vine Omul-fantӑ

Şi-mi zice:

  • Nu mai mânca…

Zic:

  • Puţin îmi pasӑ ce zici!

Dӑ-mi altceva, cu mult mai important

Sau mӑcar

De acelaşi ordin de mӑrime.

 

Omul-fantӑ

Îmi dӑdu o sferӑ

Şi-mi zise sӑ o înghit.

Aura de dinţi de pe frunte

Se sfârmӑ. O greaţӑ

Sartreianӑ

Mӑ cuprinse.

  • Nu pot sfera sӑ înghit.

 

E sterilӑ. Pӑsӑrile fac

Cel puţin un ou. Dӑ-mi un ou!

 

Dar vorbeam singur.

Omul-fantӑ dispӑruse,

Probabil nu se aştepta

sӑ-l vomit.

Mâncam mai departe avioane

Cu şi mai mare apetenţӑ,

Fiindcӑ numai avioanele

Zboarӑ sus,

Cu mult mai sus

Decât pӑsӑrile.

 

Nu rezistӑm ispitei,

Nici chiar atunci când

Omul-fantӑ

Ni se aratӑ, fie şi perfid,

Sub forma Uciderea pruncilor

De Pieter Brüegel cel Tânӑr.

 

Vai  mie, am zis,

Nӑscut sunt sӑ mor

Pe pӑmânt! În vis.

 

1971, martie

IMG_20190926_0004

L’HOMME-FENTE    TRADUIT par MIHAI-ATHANASIE PETRESCU

Interprétations profanes de Nichita Stӑnescu

 

Ha, je mangeais des avions!

Ma destinée se nourrit

D’avions seulement,

C’est parce qu’ils volent là-haut,

Beacoup plus haut que les oiseaux.

 

Et puis l’Homme-fente

Vient me dire:

  • Arrête de manger …

Je réponds:

  • Je me fous de ce que tu dis!

Donne-moi autre chose

Beaucoup plus important,

Ou, au moins

Tout aussi grand.

 

L’Homme-fente

Me donna une sphere

Et m’ordonna de l’avaler.

Les dents sur mon front

Volèrent en éclats. Une nausée

Sartréienne

Me prit.

Je ne peux l’avaler, cette sphere

Elle est sterile. Les oiseaux, aux moins

Pondent un oeuf. Donne-moi un oeuf!

 

Mais je parlais tout seul.

L’Homme-fente s’était évanoui

A croire qu’il ne s’attendait pas

Que je le vomisse.

Je continuais à manger des avions

Parce que seuls les avions

Volent là-haut

Beaucoup plus haut que les oiseaux.

 

On ne résiste pas à la tentation

Pas même au moment où

L’Homme fente

Se fait voir, meme perfidement,

En tant que Massacre des innocents

Par Pieter Brüegel le Jeune.

 

Pauvre de moi, je me dis

Je suis né pour mourir

Sur cette terre! Dans mon rêve.

 

  1. Mars.

Scrie un comentariu

Din categoria Aurel Pentelescu, Uncategorized

PROFESORUL / THE TEACHER de Aurel Pentelescu, traducere de Mihai-Athanasie Petrescu

PROFESORUL

Mergând printre bănci,
Profesorul punea întrebări
Împungând cu băţul
Pe fiecare.

Spune tu: cine-i mai mare,
Gaina sau oul? Reformulez:
Cine a fost mai întâi,
Găina sau oul ? … Tăcere

Tu să-mi vorbeşti de Homer,
Ai auzit de Troia ?
– Nu, domnule profesor,
Lecţia aceasta nu a fost predată.

Te admir că mă înfrunţi,
Ar trebui să-ti pun nota doi!
Ştii cine sunt eu?

– Teroristul nostru, domnule …

10 noiembrie 2005

THE TEACHER

Walking in the classroom,
The teacher woul ask questions,
Pointing at every pupil
With his stick.

You, tell us: which is bigger,
The hen, or the egg? Rephrase:
Who came first,
The hen or the egg? … Silence

You tell us about Homer,
Have you ever heard of Troy?
“No, teacher, sir,
This lesson was never taught”.

“I admire your confounding me,
I should give you a two!
Do you know who I am?”

“Sir, our terrorist, sir …”

Scrie un comentariu

Din categoria Aurel Pentelescu

CERUL / THE SKY de Aurel Pentelescu, traducere Mihai-Athanasie Petrescu

CERUL

Niciodată nu ajunge
Albastrul cer –
Câtă visare e în noi!
Şi norii hulpavi,
luptându-se,
În aşteptarea nămiezii …
Şi verdele crud de intens
Al brazilor,
Stăpungându-mi privirea.
E o plăcere metafizică
Să priveşti
Cum curge timpul în nori …
Şi aşteptarea
Are rezonanţe adânci
În foşnetul crengilor de brad.
Peste toate,
ca o catedrală a Neamului,
doar cerul –
Înspăimântător de albastru,
Înspăimântător de adânc,
De necuprins.

10 aprilie 2002

SKY

We can never have enough
Of the blue sky –
Oh! We dream so much!
And hungry clouds,
Fighting,
Waiting for noon …
And the wildly intense green
Of the fir trees
Penetrating my sight.
A metaphysical pleasure
To see
Time merging with clouds
My waiting
Is profoundly rezoning
In fir branches rustling.
Above all these
Like the Nation’s cathedral
Is only the sky
Terribly blue,
Terribly deep,
Incomprehensible.

April, 10th, 2002

Scrie un comentariu

Din categoria Aurel Pentelescu