Arhive lunare: Octombrie 2016

CAIETUL PREMIANTILOR

Acum cateva zile, in Teleorman a avut loc faza finala a Festivalului National de Literatura „Marin Preda”, editia a XV-a, anume Festivitatea de premiere a laureatilor si simpozionul dedicat operei si vietii patronului spiritual al manifestarii.

http://www.observatorul.com/default.asp?action=articleviewdetail&ID=16106

Cu aceasta ocazie a fost editat un CAIET AL PREMIANTILOR, care contine prozele premiate in acest an, apartinnd autorilor: Cătălin G.Rădulescu, Teodoru Stemate, Violeta Urdă, Veronica Baciu, Nicolette Orghidan si Florina Mirea.

Am citit cu multa placere lucrarile publicate in acest volum si, chiar daca optiunea mea nu coincide cu cea a juriului Festivalului, sunt, totusi, de acord cu ei ca suntem in posesia unor texte literare valoroase si ii felicit din toata inima pe premianti.

caietul-premiantilor

Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria Evenimente

ATELIERUL DE FLUTURI

Virgil Diaconu, ATELIERUL DE FLUTURI, Pitesti, Editura Tiparg, 2016

Intr-un moment istoric nefavorabil poeziei, Virgil Diaconu a facut din poezie o religie si a ajuns unul din cei mai buni slujitori ai ei (Alex. Stefanescu)

atelierul-de-fluturi-2 atelierul-de-fluturi-1

Scrie un comentariu

Din categoria Aparitii editoriale

AERONAUTIC 2016 (3) de Mihai-Athanasie Petrescu

Ȋntr-o perioadă cȃnd majoritatea dintre noi nu mai avem timp să savurăm nici măcar clipa prezentă, nişte frumoşi nebuni ȋşi sacrifică resursele pentru a savura … momente din trecut. Şi nu oricum, ci prin adevărate călătorii ȋn timp!

Ȋn anii ’70 a făcut furori filmul american “Somewhere in Time”. Tȃnărul – pe atunci – Christopher Reeve s-a lăsat prins ȋn mreje amoroase de o tȃnără actriţă. Singura piedică ȋn calea iubirii era diferenţa de 60 de ani ȋntre epocile pe care le trăiau cei doi. Personajul viitorului “Superman” a ȋnvins timpul printr-o stratagemă: ȋmbrăcat ȋn costumul demodat al anilor de ȋnceput de secol 20, el s-a autosugestionat pȃnă cȃnd a ajuns efectiv acolo, ȋn acel moment, devenind contemporan cu iubirea vieţii sale.

Probabil că acelaşi principiu este urmat de tot mai numeroasele grupuri de iubitori ai istoriei, oamenii aceia care nu resping societatea contemporană, dar vor să trăiască şi senzaţiile ȋnaintaşilor, ȋmbrăcȃndu-se şi acţionȃnd – mă rog, la scară – exact ca aceia.

Ȋn după-amiaza Aeronautic Show-ului am avut ocazia să mă (re)ȋntȃlnesc cu cȃţiva astfel de oameni.

Ȋn spatele scenei amenajate pentru spectacol, ȋn constrast evident, sau “dureros”, cum ar spune poetul, cu tehnica de luptă etalată de militarii armatei romȃne, am văzut/vizitat un … sat. Da, chiar un sat medieval, cu locuinţe şi ateliere meşteşugăreşti unde se făcea olărie, se fabricau arme şi se coseau haine. Poate dacă un aş fi văzut cu ochelarii mei aş fi ezitat să cred că ȋn buricul Bucureştiului un parc de vehicule moderne de luptă ȋnconjoară şi asigură securitatea unui sat medieval …

img_4996

img_4997

img_4998

img_4999

img_5000

img_5001

img_5002

Am zăbovit un timp printre medievalii ăştia, curios să văd care e viaţa lor. Am priceput repede: se pregăteau – ca toţi medievalii – de război.  Se făceau costume de cavaleri, se ascuţeau săbii şi suliţe, se băteau buzdugane şi se tăbăceau scuturi din piele. Era clar că vremurile de pace erau ameninţate şi motivul războiului apropiat era la fel de limpede: frumuseţea tinerelor femei medievale.

img_5066

Ȋntr-adevăr, declaraţia de război nu a ȋntȃrziat să fie trȃmbiţată pe platoul din parcul Crȃngaşi, iar războinicii au declanşat lupta. Au scrȃşnit oţele, au trosnit capete şi coaste, cȃmpul de onoare s-a umplut curȃnd de corpurile celor răpuşi …

img_5043

img_5050

img_5057

img_5063

img_5071

img_5075

img_5080

img_5091

img_5115

img_5139 img_5145

Am stat apoi de vorbă cu domnul Adrian Vlad Nicolae, căpetenia cavalerilor medievali.  Eliberat de tensiunea luptei, omul a avut răbdarea şi bucuria de a-mi povesti despre “Compania Ursului Brun”, pentru că acesta este numele asociaţiei de reconstituire istorică pe care o conduce.

fb_img_1472966396901

E vorba de un grup de prieteni pasionaţi de istorie medievală, buni meseriaşi (ȋşi confecţionează singuri costumele şi o mare parte din armament), buni luptători (luptele pe care le duc ȋn faţa publicului sunt purtate conform cu tehnicile şi tacticile evului mediu) şi … buni ȋncasatori, cum spun boxerii, pentru că, deşi sunt sunt prieteni, luptele sut lupte, armele sunt arme şi efectul lor asupra adversarului este efect. Sigur că bătăliile nu sunt pe viaţă şi pe moarte, ca ȋn războaiele adevărate, ci doar ca ȋn turnire, dar,după cum se vede şi ȋn poze, de multe ori doar echipamentul de protecţie ȋi salvează pe combatanţi.

“Compania ursului brun” nu era la prima ieşire ȋn faţa publicului. Pentru că unul dintre principiile lor de lucru este să-i facă şi pe ceilalţi părtaşi la bucuria lor, cavalerii medievali au avut, de-a lungul timpului, numeroase colaborări cu alte instituţii prestigioase de cultură şi ştiinţă (aşa cum este şi gruparea “Suntem Romȃnia”, prin intermediul cărora i-am cunoscut eu), printre care suprema autoritate care este Facultatea de Istorie din cadrul Universităţii din Bucureşti, dar şi organizaţii internaţionale, cum ar fi, de exemplu, “Historical Medieval Battles International Asscation”.

M-am despărţit de domnul Adrian Vlad Nicolae ȋncȃntat de cele aflate. Iată că o grupare istorică romȃnească este capabilă un numai să ȋi bucure pe părinţii şi copiii aflaţi la o ieşire de după-amiază ȋntr-un parc bucureştean, pe iubitorii de spectacole aviatice şi pe cei care respectă armata şi luptătorii romȃni, dar şi pe cunoscătorii ȋntr-ale istoriei şi pe cei care doresc să vadă şi să ȋnţeleagă cum trăiau ȋnaintaşii. Ai noştri şi ai lor.

Ȋn momentele care au urmat după ieşirea din perimetru a “Urşilor”, pe platoul din Parcul Crȃngaşi a avut loc o adevărată invazie a unor armate alíate. Am făcut cunoştinţă, prin intermediul inimosului meu prieten Nemotoujours alias Alex Stoian cu o grupă de militari, ofiţeri şi subofiţeri aparţinȃnd mai multor armate … istorice.

Ȋn fată mea se găsea o fată firavă şi frumoasă, ȋn uniformă … dar, de fapt, dincolo de aparenţa ei firavă, fata era un căpitan al armatei sovietice, chiar al Marei Armate Roşii, ȋnarmată pȃnă-n dinţi. Alături de ea, un tȃnăr sublocotenent romȃn, dar şi trei nemţi, militari ai Wermacht şi Luftwaffe, la fel de bine ȋnarmaţi. Pentru un cronicar al celui de-al doilea Război Mondial, alăturarea acestor soldaţi din armate inamice ar fi putut părea un anacronism, dar ȋn momentul respectiv un era nici o ameninţare, pentru că cei cinci era cei mai buni prieteni, toţi trei fiind membri ai aceleiaşi oştiri: Asociaţia “Redescoperă istoria”.

img_5152

Ȋn clipele următoare, cei cinci au urcat pe scena Aeronauticului şi au fost ȋndemnaţi să se prezinte. Sigur că misiunea a fost asumată şi executată cu succes de reprezentantul Luftwaffe, care a explicat tuturor care este rostul Asociaţiei, apoi a făcut o descriere cȃt se poate de detaliată a tuturor uniformelor şi armelor purtate de camarazii săi. Nu ştiu dacă secvenţa a fost sau un regizată, dar ȋn public a apărut un cetăţean care părea să ştie despre armele anilor ’30-’40 cel puţin la fel de mult ca şi membrul ARI; a avut loc un dialog ȋntre cei doi care a scos la iveală muLte amanunte legate de armele militarilor de pe scenă, desigur, ȋn folosul asistenţei.

img_5156

img_5160

img_5161

img_5162

img_5164

img_5167

img_5169

img_5170

img_5177

img_5178

img_5180

Poate cel mai important amanunt legat de Asociaţia Redescoperă istoria este acela că ei sunt fericiţii posesori ai unor obiecte originale de echipament şi piese de uniformă, dar şi armele (sigur, acum inofensive) lor sunt originale. Acolo unde nu a putut fi găsită o armă originală (cazul drei căpitan sovietic, care un avea nu pistol rusesc adevărat), problema a fost rezolvată simple şi logic: captură de război. Să mai adăugăm un detaliu aflat din documentarea ulterioară, asociaţia este şi posesoarea unui vehicul original, un autoturism original Volkswagen tip 82 Kübelwagen folosit ȋn al doilea Război mondial. Toate aceste piese de inventar sunt obţinute după ȋndelungi căutări şi insistente, după o muncă grea (dar plăcută) de restaurare, sau, acolo unde completarea uniformei nu a fost posibilă prin achiziţionarea de piese originale, acestea au fost reconstituite (confecţionate) de meşteri pricepuţi.

 

Ȋn cazul ambelor grupări am fost nevoit să observ un lucru: oamenii ăştia sunt mȃnaţi ȋn luptă de o mare dragoste pentru istorie, dar ȋn acelaşi timp de o mare pasiune pentru detaliul reconstituit. Pentru ambele organizaţii, confecţionarea sau achiziţionarea costumeleor, uniformelor, echipamentului, armamentului reprezintă o muncă pasionantă, concomitent cu destule cheltuieli.

Afland că reprezint un organ de presă din Teleorman, domnul Adrian Vlad Nicolae mi-a pus o ȋntrebare la care chiar nu am fost pregătit să răspund: oare tinerii teleormăneni ştiu ce este acela un hobby, o pasiune? Oare cȃtă lume, cȃţi cetăţeni de orice vȃrstă sunt gata azi să facă nişte sacrificii, mai mari sau mai mici, pentru o pasiune, pentru o activitate care nu-i va face să cȃştige bani?

 

Scrie un comentariu

Din categoria Evenimente

POESIA GRAFICA

Rodul unei colaborari aritistice internationale, initiata de prietenul meu Tudor Serbanescu. Aparuta la Editura ieseana ROTIPO

poesia-grafica-2

poesia-grafica-1

Scrie un comentariu

Din categoria Aparitii editoriale

EXPOZIŢIA “ORAŞUL MEMORABIL” 2016 de Mihai-Athanasie Petrescu

Acum cȃteva zile am primit prin e.mail un anunţ-invitaţie pe care ȋl aşteptam cu nerăbdare:

Dragi susținători ai Orașului Memorabil,

 

vă anunțăm că în perioada 8-23 octombrie va avea loc în Brașov o noua ediție a expoziției, care prezintă fotografiile primite anul acesta.

 

Expoziția va fi structurată în două secțiuni:

  • secțiunea în aer liber, cu 500 de fotografii reproduse

Parcul Facultății de Silvicultură (lângă Poarta Ecaterina)

program permanent

  • secțiunea de interior, cu 100 de fotografii în original

sediul Ordinului Arhitecților din România – filiala Bv-Cv-Hr

Șirul Beethoven nr. 1 (lângă Poarta Schei)

program: luni-vineri, între orele 9-15

 

Vă așteptăm la vernisajul expoziției, sâmbătă, 8 octombrie, ora 16, la sediul Ordinului Arhitecților din România – filiala Bv-Cv-Hr din Șirul Beethoven nr. 1 (lângă Poarta Schei)!

 

Ovidiu Taloș
coordonator proiect Orașul Memorabil

 om-3

Expediţia la Braşov fiind pregătită şi bugetată, la data şi ora menţionate de mail eram la Poarta Schei, emoţionat ca un copil. Cum să nu am trac, ştiind că pe aleea de la Poarta Ecaterinei s-ar putea să fie şi nişte poze cu Orăşelul copiilor organizat la Braşov ȋn anii 1960, cu un anume personaj principal, sau chiar o poză ȋn care micul Mihai ascultă muzică, ȋn 1964, alături de mama lui, la un aparat de radio Stassfurt (care ȋncă există şi este ȋn stare de funcţionare).

Ȋn sediul Ordinului Arhitecţiilor totul era pregătit pentru festivitatea de vernisare a expoziţiei. Domnul Ovidiu Taloş, zȃmbind necontenit (şi cum să un zȃmbească, doar ştia că a realizat un lucru remarcabil), ȋi intȃmpină pe vizitatori cu bunăvoinţă şi recunoaştere. Culmea, deşi un ne-am văzut decȃt o singură dată (cu ocazia unei manifestări similare), mă recunoaşte şi ȋmi oferă un dar frumos, o fotografie ȋnrămată ȋn care zȃmbeşte Mihăiţă din anul 1960, alături de prietenii lui de joacă.

om-2(Foto: Ccarmen Chiperea, multumesc!)

De asemenea, mă invită să ȋmi ȋnsuşesc un set format dintr-un CD cu toate fotografiile, un afiş şi o broşură de prezentare a expoziţiei.

om-6

Tot el ȋşi asumă şi rolul de maestru de ceremonii.

om-9

om-4(Foto: Carmen Chiperea, multumesc!)

Prezintă, mȃndru, cele aproximativ 600 de imagini expuse de Oraşul memorabil, 500 pe panourile etalate pe aleea dintre Facultatea de Silvicultură şi Poarta Schei şi 100 pe pereţii sediului, acestea din urmă fiind, ȋn cea mai mare parte, originale. Fotografiile sunt obţinute prin bunăvoinţa a numeroşi deţinători de poze vechi (şi noi), care au ȋnţeles că istoria cetăţii noastre se poate reconstitui şi cu ajutorul lor.

om-7

img_5408

img_5409

Am privit cu atenţie mare pozele şi pe panouri şi pe calculator. Aşa cum a menţionat si dl. Taloş, braşovenii şi turiştii ȋn trecere prin oraşul nostru au o anumită predilecţie pentru anumite zone şi cartiere. Predomină imaginile din centrul istoric, printre care se distinge şi o emoţionantă fotografie a luptelor de stradă purtate ȋn zona actualei Case a Armatei (Cercul Militar) la 8 octombrie 1916 (exact acum un secol!). Dar nu lipsesc nici imagini ale cartierelor mai noi sau mai vechi, poze din şcoli şi fabrici, de la festivităţi, manifestări culturale şi sportive, momente de relache sau de ȋncordare. Emoţionantă este şi partea de expoziţie dedicată vieţii casnice, un capitol nou al preocupărilor activiştilor Oraşului memorabil.

om-10

om-1

om-5

Am remarcat printre vizitatorii expoziţiei oameni de diferite vȃrste. Unii, cu părul mai alb decȃt al meu, recunoşteau cu nostalgie imagini din trecutul lor. Alţii, mult mai tineri, recunoşteau, poate, locurile din povestirile părinţilor sau bunicilor lor. Poate că unii nu au recunoscut nimic, dar au avut şi ei un moment de emoţie, văzȃnd cum arăta oraşul ȋnaintea sosirii lor aici. Existau şi specialişti ȋn istorie locală, pentru care pozele de acum sunt doar confirmări ale cercetăilor ȋn arhive. Dar toţi cei prezenţi erau uniţi de patriotismul local al braşovenilor, de aceeaşi dragoste pentru acest oraş cu un trecut atȃt de bogat, căruia ȋi doresc toţi un viitor pe măsură.

om-8

img_5412

Ȋnainte de a pleca din expoziţie, am ţinut să-i mulţumesc domnului Ovidiu Taloş pentru iniţiativă şi pentru munca fructuoasă depusă aici. I-am promis că voi continua să ȋmi cercetez arhiva fotografică proprie, datorată pasiunii pentru fotografie a tatălui meu, pentru a-l ajuta, după puterile mele, să continue tradiţia expoziţiilor momorabile.

 

PS Ȋi mulţumesc doamnei Carmen Chiperea care a tras cȃteva poze la festivitate şi sper că un se va supăra prea tare pe mine pentru că mi-am permis să folosesc cȃteva imagini preluate de la domnia sa şi care mă reprezintă pe mine.

 

2 comentarii

Din categoria Evenimente

ACCIDENT de Mihai-Athanasie Petrescu

Ion Sălcianu ȋşi verifică sacoşa: două pȃini albe, una neagră, feliată (pentru mama scoacră), două cutii de bere, un pachet de unt … da, conţinutul traistei coincidea aproape 100% cu lista redactată de soţia lui. Bine, berea nu apărea pe listă, iar praful de budincă nu apărea ȋn traistă, ȋn rest era bine. Ȋşi mai controlă o dată buzunarul, ca să se convingă de prezenţa portofelului, apoi trȃnti capota portbagajului.

Scăpă printre dinţi o ȋnjurătură la adresa gheţii de pe jos, dar reuşi să se agaţe la timp de clanţa de la uşa şoferului, recăpătȃndu-şi echilibrul.

Motorul bătrȃnei Dacii porni imediat. Sălcianu se asigură … dori să se asigure prin oglinda retrovizoare, dar o nouă ȋnjurătură se auzi ȋn maşină. Geamul lunetei era acoperit cu zăpadă. Deschise portiera, cu intenţia de a degaja luneta, dar cȃnd piciorul stȃng ȋi alunecă pe gheaţă renunţă la munca de a face cei doi paşi pȃnă ȋn spatele Daciei; nu merita să-şi rupă gȃtul pentru doi fulgi de zăpadă depuşi pe un amărȃt de geam. Se mulţumi să studieze traficul, iar liniştea locului ȋi aduse şi lui liniştea sufletească necesară pentru a scoate maşina din parcare. Băgă ȋn marşarier şi, cu oarece greutate – “mama ei de gheaţă!” – Dacia se urni de pe loc. Ȋn secunda următoare, ȋnsă, se opri, parcă agăţată de o forţă nevăzută.

“Gheaţa mă-sii!” murmură şoferul, ȋncercȃnd, din  nou, să pornească.

Fu deranjat de un apel vag:

– Bă, boule, unde dracu vrei să mai mergi?

Intrigat, Sălcianu scoase din viteză şi se uită ȋn retrovizor. Ȋn spatele Daciei sale văzu o altă Dacie, verde prăzuliu. Cam aproape …

Sigur, urmă dialogul obişnuit ȋn astfel de cazuri:

– Mi-ai distrus maşina, nenorocitule! nu te-anvăţat mă-ta să te asiguri cȃnd dai cu spatele?

– Dobitocule, de ce te-ai oprit chiar ȋn spatele meu?! Toată parcarea era goală! Ia uite, mi-ai distrus maşina!

– Te bag ȋn puşcărie, cretinule!

– Te bag ȋn mă-ta, idiotule!

Cȃnd ȋşi epuizară o mare parte din bagajul de ȋnjurături, cei doi şoferi trecură la examinarea pagubelor.

– Tu ai noroc, bă boule, n-ai decȃt stopul spart, dar ia uite, mi-ai distrus uşa!

– Du-te, bă, dracu’, uşa ta e doar puţin ȋnfundată, bagi mȃna pe partea ailaltă şi o ȋndrepţi. Dar unde mai găsesc eu stop de 1300?

– Ȋl iei pe doi lei de la dezmembrări, idiotule; dar dacă mie ȋmi sare vopseaua mă costă de mă usucă să vopsesc maşina. Unde mai găseşti 6016 ȋn zilele noastre?

mgu

– E un spray, costă 7 lei şi se găseşte peste tot, ticălosule!

– Nu dau cu spray, nemernicule, tu să-mi plăteşti vopsitul la service.

– Nu-ţi plătesc nimic! Na colea 10 lei, pentr spray.

Spectatorii, care se ȋnmulţeau ȋn ciuda ninsorii, ȋncepeau să se ȋmpartă ȋn tabere.

– Să chemăm poliţia, propuse unul.

– Nu vine pentru aşa ceva. N-auzi că ăla ȋi dă ăluia banii să-şi vopsească hȃrbul?

– Nu-i dau nimic! ţipă Sălcianu. I-am oferit omeneşte, cȃt să-şi repare vechitura, nu să-şi ia o maşină nouă. Dacă nu vrea ȋl dau naibii şi plec.

– Cum să pleci, băi nene?! Ţi-am luat numărul şi te dau pe mȃna poliţiei, te bag la puşcărie! ripostă al doilea şofer.

– Domnu’, da’ n-aveţi asigurare?

– Cum să nu?

– Dă-i, domne, asigurarea, şi gata! Faci constatarea aia amiabilă şi nu te doare capu’.

Ambii şoferi recunoscură că omul avea dreptate. Din torpedoul Daciei verzi se ivi un formular, pe care cei doi se apucară, ceva mai calmi, să-l completeze.

După cȃteva clipe, calmul se transformă ȋn furtună.

– Ţi-am atins un pic uşa faţă-dreapta, iar tu vrei să scriu aici că ţi-am buşit stȃlpul? Păi ce, sunt tȃmpit?

– Hai, bre, ce dracu, doar nu te costă nimic. Plăteşte adasul şi ȋmi schimb şi eu stȃlpu-ăla ruginit.

– Plăteşte adasul, dar pe urmă mă ȋncarcă pe mine la prima de asigurare. Nu vreau, dacă ţi-am strȃmbat uşa, atȃta scriu aici.

– Eşti bou!

– Bou e fiul lui mă-ta! Te dau pe mȃna poliţiei, că mă-njuri.

– Ba te dau eu, că eşti prost şi nu ştii să conduci, boule!

Apărut de nicăieri – sau poate chemat la faţa locului de unul dintre chibiţi, un om ȋn uniformă puse capăt discuţiei care risca să degenereze.

– Agent principal şef Stănculescu,  se prezentă poliţistul. Vă rog să ȋncetaţi cearta şi să ȋmi explicaţi ce s-a ȋntȃmplat.

Numele agentului le impuse respect celor doi scandalagii. Cunoscut mai ales cu porecla “Sfȃntu”, agentul principal Stănculescu era temut de toţi şoferii din oraş. Ba chiar şi de pietoni. Se ştia că nu iartă pe nimeni, legenda spunea că ȋşi amendase fratele care traversase prin loc nepermis.

Sălcianu nu aşteptă să fie interogat.

– Să trăiţi, dom’ şef, să vedeţi, eu sunt de vină, am dat cu spatele şi l-am atins niţel pe dȃnsul … pe dumnealui. Doar puţin, i-am ȋnfundat uşa din dreapta şi …

– Să trăiţi, cu respect! interveni şoferul Daciei verzi, un m-a atins niţel, uitaţi, mi-a ȋndoit stȃlpul şi un se mai ȋnchid portierele. Şi un vrea să scrie pe constatare şi stȃlpul.

– Domnilor conducători auto, vă invit la sediul serviciului accidente cu avarii. Vom studia acolo starea autovehiculelor şi vom stabili gradul dumneavoastră de vinovăţie. Vă rog să mă urmaţi, voi rula ȋn faţa dumneavoastră cu maşina de poliţie.

Salutȃnd milităreşte, Stănculescu se ȋndepărtă.

– Vezi, dacă eşti bou? scrȃşni Dacia verde. O făceam noi, aici, şi nu ne mai lua la poliţie. Acum o să plăteşti şi amendă şi tot.

– Mai taci naibii, cretinule, că din cauza lăcomiei tale ne ia ăsta.

Mormăind amȃndoi, ȋnciudaţi, cei doi ȋşi porniră Daciile şi merseră ȋn urma Loganului Poliţiei, privind ȋngrijoraţi ȋn jur, cu teama ca girofarurile albastre vor atrage atenţia vreunui cunoscut.

Biroul “Accidete cu avarii”  al Poliţiei rutiere se afla la marginea oraşului, unde beneficia de o parte a unei parcări foarte vaste. Construită pe locul unui fost stadion, parcarea beneficia şi de ruina unui portal de oţel, intrarea monumentală a fostei baze sportive.

Lȃngă acel schelet de metal fură parcate cele doua Dacii. Sub ochiul atent a agentului Stănculescu, şoferii inamici făcură apel ȋndemȃnarea lor pentru a parca perfect perpendicular pe bordura acoperită cu un strat subţire de zăpadă şi chiar reuşiră, spre marea lor surprindere. Aruncȃnd priviri ȋngrijorate către maşinile lor şi pline de emoţie către agentul de la rutieră, ei intrară ȋn sediul improvizat al Poliţiei, mulţumind, ȋn gȃnd, Patriei pentru căldura excesivă din clădire.

Stănculescu ȋi invită să ia loc şi se apucă, tácticos, să ȋşi completeze documéntele constatatoare.

– Deci, domnul Sălcianu Ion, domiciliat ȋn … strada … numărul … , a condus cu spatele, nepilotat, ȋn piaţa Unirii, autoturismul marca Dacia 1300, anul fabricaţiei 1975, culoarea albă, ȋnmatriculat TV-04-AMP, intrȃnd ȋn coliziune cu autoturismul marca Dacia 1300, anul fabricaţiei 1975, de culoare verde, ȋnmatriculat TV-05-MGU, condus de domnul Damian Gheorghe, domiciliat ȋn strada … nr. … , care a oprit neregulamentar ȋn piaţa Unirii. Ȋn urma accidentului, s-a constatat că:

– Autoturismul TV-04-AMP, care a provocat accidentul, are bloc optic stȃnga-spate spart şi bara de protecţie spate uşor ȋndoită;

– Autoturismul TV-05-MGU prezintă portiera faţă-dreapta ȋnfundată şi zgȃriată.

Concluzii:

Cei doi conducători auto vor fi sancţionaţi contravenţional. Remedierea avariei auto TV-05-MGU rămȃne ȋn sarcina dlui Sălcianu Ion, pe baza asigărării RCA ȋn vigoare la data accidentului. Avariile prezentate de auto TV-04-AMP vor …

Ȋn acel moment, ȋn biroul supraȋncălzit de calorifere şi de emoţiile celor doi şoferi de Dacie intră furtunos un alt poliţist, pe ecusonul căruia se putea citi “Marinescu”.

“Ai, ai, ai,! Comisarul Marinescu! Am dat de belea cu ăsta, ce n-a văzut Sfȃntu ăsta sigur inventează!”, ȋşi spuseră, simultan, cei doi inamici intimi.

Sigur că da, oare cine nu auzise de şeful Poliţiei Rutiere? Sfȃntu, cu toată faima lui de terorist, era doar un mic copil faţă de şeful lui. Ceea ce se remarcă imediat şi din viteaza cu care se ridică el, salutȃnd ȋn poziţie de drepţi.

– Băi, Stanculescule, vezi că a făcut scurt-circuit semaforul de pe Viilor. Te duci şi dirijezi circulaţia ȋn intersecţia aia, şi iute, pȃnă nu ȋşi schimbă denumirea ȋn “Morţilor”.

– Am ȋnţeles, şefu’! Şi agentul principal şef Stănculescu ȋşi ȋndesă căciula albă pe cap, părăsind biroul ȋn mare grabă.

– Fir-ar mama ei a dracu de ninsoare! ȋnjură cu năduf comisarul, sigur o să avem accidente grave astăzi. Ce-i cu dumneavoastră aici, domnilor? se interesă el, observȃndu-i, cu ȋntȃrziere, pe clienţii agentului.

– Să vedeţi … o mică …

– Să trăiţi … ne-am …

Fără să le acorde celor doi nici o atenţie, comisarul Marinescu se aşeză la birou şi, cu pixul ȋn mȃnă, studie documentul redactat de subordonatul său.

– A, o coliziune uşoară. Domnul Sălcianu? A, dumneavoastră? Va trebui să reparaţi cele două autovehicule.

– Sigur, sigur, răspunse Sălcianu.

– O să vă rog să semnaţi hȃrtiile astea şi o să vi se elibereze şi dovezi, să puteţi merge la service. RCA văd că e ȋn ordine. Domnule Damian, ca păgubit, aveţi vreo obiecţie de ridicat?

– Nu, nu, să vedeţi …

– Bun, deci vă rog să sem …

Ȋl ȋntrerupse un zgomot puternic de afară. Toţi tresăriră, surprinşi.

– Ce mama mă-sii?!…

Ȋnainte ca Marinescu să ajungă la fereastră pentru a identifica sursa zgomotului, se auzi un ciocănit politicos ȋn uşă şi ȋşi făcu apariţia un agent foarte tȃnăr, ţinȃndu-şi casche cu amȃndouă mȃinile. Ȋn poziţia de drepţi, tȃnărul poliţist raportă:

– Să trăiţi, domn’ comisar, domn’ Stănculescu …

– Ce dracu a făcut?

– A derapat cȃnd să iasă din parcare. Era cȃt pe ce să dea ȋn boltă, a frȃnat şi a buşit două Dacii de langă … Le-a făcut praf!…

 

Mihai-Athanasie Petrescu, 6.10.2016

Scrie un comentariu

Din categoria Proze

ZIUA EUROPEANA A LIMBILOR – 2016 de Miha-Athanasie Petrescu

14322359_572288149623095_7836428542758677611_n                Aşa cum fac toate ţările Europei ȋncă din 2001, şi Romȃnia marchează, ȋn fiecare an la 26 septembrie, Ziua Europeană a Limbilor.

Nu este, aşa cum ar părea la prima vedere, o zi cȃnd lingviştii bătrȃnului continent se ȋntȃlnesc ȋn congrese pentru a stabuli noi norme gramaticale, şi nici o zi rezervată numai specialiştilor. Este, de fapt, o sărbătoare a celor care ȋnvaţă limbi străine, un prilej pentru fiecare de a-şi arăta sau testa competenţele de comunicare cu prieteni, cunoscuţi sau necunoscuţi, aparţinȃnd altor culturi.

Elevii şi profesorii de la catedra de limbi străine (Mihai-Atanasie Petrescu, Aurelia Petrescu, Maria Stoica, Alexandru Săvulescu, Liliana Orodel şi Nicoleta Petrescu) de la Liceul Tehnologic “Virgil Madgearu” din Roşiorii de Vede au ales, ȋn 2016, să sărbătorească Ziua Limbilor la Casa Municipală de Cultură, unde au fost primiţi cu căldură de dna. Aura Bărbuţ, directorul Direcţiei pentru Cultură, Educaţie, Cercetare şi Sport. Au facut-o citind o carte ȋn limba spaniolă, un volum colectiv alcătuit de  artistul plastic alexăndrean Tudor Şerbănescu din creaţii ale unor poeţi din toată lumea, care şi-au exprimat sentimentele ȋn limbile materne respective (romȃnă, bulgară, franceză, engleză, spaniolă …) dar au fost aduşi la un loc de talentul unor traducători de limbă spaniolă, a căror meserie şi maiestrie a fost explicată de dna. profesoară Maria Stoica.

Invitaţii noştri, Tudor Şerbănescu şi poeta Domniţa Neaga, prezentă ȋn volumul “Poesia grafica”, ne-au vorbit despre importanţa interacţiunilor culturale internaţionale, posible doar datorită folosirii unui cod de comunicare comun, ȋn cazul nostru limba spaniolă. Domniţa Neaga a citit din versurile domniei sale, interpretate (ȋn sens lingvistic) apoi ȋn limba spaniolă de elevii Andreea Gabriela Militaru şi Cătălin Buragă.

La final, ȋn mesajul său, dna. director al Liceului Tehnologic “Virgil Madgearu”, prof. dr. Daniela Gheorghescu, a ţinut să sublinieze că studiul limbilor străine se bucură de un statut special  ȋn unitatea noastră de ȋnvătămȃnt, dovadă stȃnd şi rezultatele  deosebite obţinute de elevii madgearişti ȋn situaţiile reale de comunicare ȋn care au fost pusi, inclusiv cu ocazia stagiilor de practică executate la Montijo, Portugalia ȋn cadrul proiectului “Leonardo da Vinci” (anul 2013).

Activitatea, ȋnscrisă şi ȋn calendarul paginii dedícate “Zilei Europene a Limbilor” de pe site-ul Uniunii Euroepene, s-a bucurat de succes ȋn rȃndul elevilor Liceului Tehnologic “Virgil Madgearu”.

0 img_5230 img_5234 img_5355 img_5365 v

 

 

Scrie un comentariu

Din categoria Evenimente