Arhive pe categorii: Note de călătorie

UBI ROMA, IBI NOS (10) de Mihai-Athanasie Petrescu

UBI ROMA, IBI NOS (10)

Din ceea ce citisem de acasă, cea mai sigură şi mai rapidă metodă de a vizita Foro şi Colosseo e aceea cunoscută sub denumirea “skip the line”. Pentru asta erau suficiente câteva clickuri pe calculator, cu garanţia că la faţa locului te vei întâlni cu o persoană care te va ajuta să treci rapid, fără stat la coadă, de toate punctele de control unde, cei fără clickuri prealabile, vor pierde timp. Având deja experienţa expediţiei pe Vesuvio, am fost foarte tentat să fac acele clickuri, dar …

Intrând în incinta obiectivelor am înţeles imediat că n-am făcut rău. IMG_7345Dacă chiar ne îmboldeşte nerăbdarea nu avem decât să ridicăm mâna, ca la şcoală, şi cel puţin doi-trei inşi se vor repezi să îşi ofere serviciile. Iar simţim cum ne înghionteşte ispita de a economisi timp, dar mulţimea amabililor care se ocupa cu “skip the line” ne face circumspecţi. Oare nu sunt escroci? Spre edificare, acceptăm dialogul cu un astfel de agent de turism care, oricum, ne blocase înaintarea, listându-şi cunoştinţele de limbi străine: “English, Deutsch?” ca să scap de el îi răspund “Română”. Omul rămâne cu gura pe jumătate deschisă, apoi o închide repede pentru un “niet”, care spune multe despre poliglotismul lui. În secunda următoare plecării lui spre alţi clienţi, lângă noi s-a înfiinţat alt amabil, cu exact aceeaşi introducere: English, Deutsch?” Din viteză, în loc de “Română” am spus “Roumain”, iar omul a schimbat rapid registrul către “Bonjour Monsieur!” Ce să mai scap de el … Dar dacă tot m-a prins, înseamnă că e un tip isteţ, aşa că mă angajez într-o conversaţie din care sper să ies cu cât mai multe şi mai utile informaţii de genul de unde se cumpără bilete, cât costă, cum se organizează turul şi cât durează. Cetăţeanul e el isteţ, dar nu ştie să îşi controleze reflexele. Îmi spunde unde e casa de bilete, dar îşi însoţeşte vorba cu un gest, iar ceea ce văd îmi ia cu mâna pofta de a mă lăsa ajutat de nenea: la capătul degetului lui se află un şir de case de bilete frecventate fiecare de câte o mulţime de … trei-patru clienţi. Ce să mai skip a line de atâţia oameni?!

Accept, totuşi, şi restul  explicaţiilor, din care înţeleg că ritmul vizitării forumului e destul de rapid şi pentru un maratonist, iar explicaţiile ghidului sunt puţine, spre a economisi timpul. Aşa că îi mulţumesc frumos omului care ne-a ajutat, dar în altfel decât spera şi îi spunem că “Non, merci”, obosim repede şi nu putem să mergem îm ritmul lui. Apoi am decolat în viteză, refuzând o probabilă lecţie de înjurături din folclorul local.

Trecând pe lângă obiectivul strategic,IMG_7346 ne îndreptăm spre casele de bilete, dar … ghinion: între timp, cei trei-patru codaşi pe care îi văzusem s-au dus la treaba lor, iar coada e formată acum din doar doi turişti. Un alt fel de skip the line, adică no line. IMG_7349Asta e, ce să facem, în schimbul a 24 de euro traşi din card, devenim posesorii unui alt card, din carton, adica două bilete valabile la ambele obiective,

şi a unei mappa, IMG_20171113_0004o bucată de hârtie care mă va ajuta să economisesc accesul la internet prin roaming.IMG_20171113_0005

Alegem să vizităm întâi forumul, anticipând (corect) că vizita va fi foarte lungă şi ne va solicita numeroase opriri . Harta enumeră 40 de astfel de halte oficiale, la care, probabil, se vor adăuga şi multe opriri voluntare. Aşa că … haide să haidem.

Păi să haidem, dar iată că deja avem o oprire forţată la un filtru de Securitate, unde funcţionarul cel plictisit îmi cere să scot obiectele electronice din buzunare şi rucsac. Surprinzător, nu îmi cere şi cureaua de la pantaloni şi nici nu ne descalţă, ca la aeroport. Ieşim bine la inspecţia tehnică, deci avem de acum dreptul (şi stângul) să ne începem călătoria prin antichitate.

Trecem de poarta lui Costică, sau, ca să zicem pe limba lor, Arco di Costantino. Venit pe lume în 315, Arcul este dedicat victoriei lui Costache, care l-a învins pe rivalul său, Maxenţiu, dar în afară de asta e şi o importantă opera de artă romană. Îl înconjurăm şi ne bucurăm pentru Constantin, dar şi pentru noi. Fară duşmănia lor istorică, patrimoniul mondial ar fi fost mai sărac.IMG_7350IMG_7351

Un arc de triumf rămâne în urmă, altul se vede în zare, ca o lumină la un capăt al unui tunel. Verde. IMG_7352.JPGE vorba de Arco di Tito. A, nu e vorba de Iosif Broz, marele prieten al românilor, pe care l-am văzut acum 50 de ani plimbându-se pe bulevardele Braşovului, ci de împăratul Titus, ăla care era considerat un div. Sau divin, nu contează, divus să fie. Arcul a fost ridicat în urma războiului din Iudeea, pe la 69 AD, şi sunt sigur că bietul Titi exact la vizita mea din 2017 se gândea în momentul inaugurării.IMG_7353

Eee, de acum, porţile cele mari fiind trecute, lăsând Templul lui Venus în dreapta, IMG_7355pătrundem în Foro. Va fi o vizită plină de surprize. Plăcute!!

 

Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria Note de călătorie, Uncategorized

UBI ROMA, IBI NOS (8) de Mihai-Athanasie Petrescu

UBI ROMA, IBI NOS (8)

Columna lui Traian, acel monument roman care povesteste cel mai frumos istoria noastră veche, chiar dacă e contestată în zilele noastre, avea să rămână ultimul obiectiv importantissim al primei zile. Deja ceasul ne arăta că timp pentru o nouă expediţie nu mai aveam, iar noaptea petrecută pe scaunele cele dure puse de Henri Coandă la dispoziţia oamenilor de bine (sau de orice fel) se insinua tot mai pregnant în conştiinţa noastră.

De aceea am hotărât, după fructuoasele tratative purtate în Piazza Venezia, chiar în apropierea Muzeului Figurilor de Ceară, păzit cu inteligenţă sporită de relative marele bulgăre de ceară Einstein, IMG_20171113_0003IMG_7300că cea mai bună continuare a zilei ar fi întoarcerea la hotel. Ne ajută si (companie, regie?) ATAC, pentru că un Iveco vişiniu, nr. 70,  cu afişajul “Termini” apare după câteva secunde şi ne alătură altor câteva zeci de înghesuibili care pot admira, al passaggio, câteva locuri faimoase, printre care şi Santa Maria Maggiore.

Din fericire (dată fiind aglomeraţia), Termini nu e chiar departe. Terminalul (de la Termini) pentru transportul public,IMG_7305IMG_7308 chiar daca nu e aşa frumos ca cele de la Braşov, ne surprinde prin întindere şi prin apariţia unui troleibuz … fără reţea de contact. Chiar, nu am văzut nicăieri fire pentru trolee, de ce oare există atunci troleibuze? A, si nu e Iveco, ci Solaris. Ceea ce conduce la o asemănare cu Piteşti.IMG_7302

Acum ştim exact unde este Giovanni Giolitti IMG_7309IMG_7313şi ne găsim cu uşurinţă drumul spre hotel. Sigur, trebuie să găsim un răspuns la dilema “tramvai sau pe jos”. Deşi tentaţia de a scuti din drum e mare, cedăm ispitei de a vedea de aproape monumentul din zare, pe care il mai remarcasem şi de dimineaţă şi ne punem în mişcare către Tempio di Minerva Medica.IMG_7312

Îi zice “tempio”, dar denumirea asta tradiţională nu e şi cinstită, pentru că edificiul cu zece laturi este parte a unei locuinte, nu un lăcaş de cult. 05IMG_7314IMG_7317A fost construit prin secolele 3-4, şi întreţinut destul de prost, pentru că, din câte se vede, nu a rezistat în forma iniţială nici măcar două mii de ani. Azi e protejat cu grijă, adică nu se poate intra acolo din cauza unor garduri şi grilaje.IMG_7318.JPG În felul ăsta şigur mai poate rezista câţiva ani. Totuşi, mă întreb de ce naiba romanii secolului 3 au găsit de cuviinţă să ridice un monument pe care îl voiau etern … exact intre calea ferată care intră în gara Termini şi cea a vechiului tramvai galben?

Acestea fiind spuse, cred că putem declara închisă prima zi a vizitei noastre la Roma. Mâine … Colosseo!

Scrie un comentariu

Din categoria Note de călătorie, Uncategorized

UBI ROMA, IBI NOS (7) de Mihai-Athanasie Petrescu

UBI ROMA, IBI NOS (7)

Nu pentru că ne-am fi plictisit de Altare della Patria, dar căldura şi ceasul ne dădeau ghes să continuăm expediţia de cucerire a Romei, aşa că am mai ocolit o clădire, apaţinȃnd Bisericii Santa Maria di Loreto,IMG_7250

şi … “Uite-o!”IMG_7247

Cred că e unul dintre primele monumente din afara ţării de care am auzit. Pe vremea cȃnd ȋnvăţam eu istorie la şcoală, războaiele daco-romane constituiau un capitol important, iar printre sursele care descriau evenimentul, Columna lui Traian era cea mai importantă.

Doamna Apostol, profa mea de isto de la şcoala 5, era o iubitoare a istoriei antice şi demult m-am hotărȃt să ȋmi pară rău că nu am reţinut tot ce ne-a povestit ea la clasă despre Decebal şi despre Traian. Totuşi, am receptat şi am păstrat destul de la doamna mea profesoară pentru a simţi măreţia clipei cȃnd am văzut chiar cu ochelarii noştri Columna lui Traian.

Istoria monumentului e simplă. După ce a reuşit – dar după lupte grele – să ȋnfrȃngă rezistenţa Dacilor, Traian a gȃndit că măreaţa lui victorie merită un monument trumfal. El ştie ce consiglieri imperiali a avut, dar cu siguranţă ăia şi-au meritat leafa, pentru că, prin edificarea Columnei, romanii au inventat benzile desenate, povestind prin basoreliefuri toate aventurile unor romani  ȋn Dacia.IMG_7272

Columna, inaugurata ȋn 113, a rezistat timpului şi timpurilor, spre deosebire de multe alte monumente romane care au fost transformate, la un moment dat, ȋn … material de construţie pentru alte monumente romane. Este amplasată ȋn centrul unui forum (diferit, ca şi concepţie, de cele actuale de pe internet), denumit (cum altfel?) Foro di Traian, adică un loc unde mai sunt uitate sau cruţate şi alte pietroaie din vremea traianilor. Are o ȋnălţime de 29,78 metri, iar dacă adăugăm şi soclul facem totalul de 39,86 metri. Ȋn basorelieful spiral este descrisă ȋntraga expediţie a lui Traian ȋn Dacia, cu alte cuvinte tot ce a făcut strămoşul nostru comun ȋn ultimii cinci ani, 101-106.

Tot acolo mai pot fi văzute şi vestigiile unui monument mai nou, dar mai puţin băftos: Basilica Ulpio. Au mai rămas doar nişte coloane …

Aruncăm o privire semicirculară, pentru a fixa biserica Sfȃnta Maria de la Loreto şi frumoşii pini umbrelă, ăia descrişi muzical de Ottorino Respighi.IMG_7256IMG_7267IMG_7268IMG_7269IMG_7272IMG_7273IMG_7274IMG_7275IMG_7279

Pentru că nu este posibilă apropierea de Columnă, alegem să ne aşezăm pe o bancă din piatră de lȃngă gard, de unde să ȋncercăm să citim povestea basoreliefată, fără a ȋnţelege, ȋnsă, care e rostul firului care atȃrnă pe lȃngă ea. Să nu aibă Traian wi-fi? Sau are tv cu cablu? Nu am avut pe cine să ȋntrebăm, aşa că misterul rămȃne nedezlegat.IMG_7280IMG_7281IMG_7282IMG_7283IMG_7284IMG_7285IMG_7286IMG_7287IMG_7288IMG_7289IMG_7290IMG_7291IMG_7292IMG_7293

Bucuroşi că ne-am văzut cartea de istorie, ne ridicăm şi ne ȋndreptăm spre noi minuni ale Romei.

Prima ni se arată după primul colt.IMG_7294IMG_7295

Iar acum, ȋncotro?IMG_7296

Scrie un comentariu

Din categoria Note de călătorie, Uncategorized

UBI ROMA, IBI NOS (6) de Mihai-Athanasie Petrescu

UBI ROMA, IBI NOS (6)

Acum vreo două mii de ani se spunea că toate drumurie duc la Roma. De data asta am vrut să verificăm dacă la Roma toate drumurile duc la Columna lui Traian, de aceea am luat de bune indicaţiile muscalului din Piazza Trevi şi am luat-o exact ȋn direcţia pe care mi-a indicat-o el. Ȋntȃmplarea a făcut să ne angajăm via dei Lucchesi, 01IMG_7233care ne-a condus la Pontificia Universitas Gregoriana. Nu era unul dintre obiectivele notate de noi pe agenda, dar ne-am bucurat că am găsit-o.IMG_7235

Este vorba de una dintre cele mai vechi univeristăţi din Roma, ȋnfiinţată ȋn secolul XVI chiar de Ignazio de Loyola. După ce a tot fost dezvoltată, desfiinţată, devalizată, decorată şi de … (orice) de-a lungul a patru sute de ani, ȋn zilele vizitei noastre prin mahalaua Pilotului (da, aşa se cheamă locul), Universitatea Pontificală Gregoriană (denumită astfel după ce Papa Grigore al 13-lea i-a mărit proprietatea imobiliară ȋn 1584) are vreo trei mii de studenţi, aduşi din toată lumea. Iar la atȃţia studenţi străini, normal că se protriveşte şi un corp profesoral cosmopolit – cadre originare din vreo 40 de ţări!

Continuăm pe strada Pilotului (Via della Pilotta), pe sub cȃteva arce care ȋmi amintesc de Bastionul Graft de la Braşov,IMG_7234IMG_7236IMG_7237 ajungȃnd la Venezia (mă rog, Piazza Venezzia),IMG_7242IMG_7243IMG_7238 unde camera foto se ȋmpiedică de Chiesa Waldese (biserică evanghelică)IMG_7240 şi de o maşină nasoală – m-am gȃndit cum de are curaj să intre cu asemenea scumpătură ȋn traficul din Italia.IMG_7241

Aşa cum se ȋntȃmplă de obicei, cȃnd cauţi ceva, găseşti cu totul altceva. Deci căutam Columna cu daci şi am găsit altarul cu zeiţe. Altare della Patria!IMG_7245

Sigur că e desenat pe hartă, dar cine a avut ochi pentru el? A fost o surpriză frumoasă, noi ne plănuiam să ȋl căutăm ȋn ziua următoare.

Clădirea monumentală a fost construită ȋn onoarea lui Vittorio Emanuelle al doilea, adică ȋntȃiul – primul rege al Italiei unificate. Arhitectul s-a numit Giuseppe Sacconi, anul desenului  a fost 1885 iar anul inaugurării monumentului (partial) a fost 1911. A venit apoi WW1, dar după ce au scăpat de griji, romanii au completat construcţia, făcȃndu-i o nouă ceremonie ȋn 1925. Coloanele corintiene, statuia călare a lui Vittorio Emanuele nr. 2 şi cele două care de luptă conduse de zeiţa Victoria sunt elementele cele mai vizibile. Şi ȋncă ce vizibile, dacă totul e din marmură albă!IMG_7244IMG_7246

Pe faţadă se află monumentul Soldatului Necunoscut, cu flacăra-i nestinsă, iar ȋn interior se poate vizita Muzeul Unificării Italiei.

Sigur, fiind un monument cu asemenea semnificaţie istorică, parcă e păcat să-l luăm la mişto, dar cum poreclele sunt prea caraghioase, e păcat şi să ne prefacem că nu le ştim: “tortul miresei”, şi “proteza dentară” sunt cele mai amuzante.

Facem cȃteva poze dintr-un loc unde monumentul ȋncăpea ȋn obiectivul camerei,s apoi executăm o ȋntoarcere de 360 de grade, ca să căutam ceea ce de fapt ne adusese ȋn zonă. Altare della Patria avea să rămȃnă (dar noi nu ştiam ȋncă)un obiectiv de revăzut ȋn zilele următoare.

 

 

2 comentarii

Din categoria Note de călătorie, Uncategorized

UBI ROMA, IBI NOS (5) de Mihai-Athanasie Petrescu

UBI ROMA, IBI NOS (5)

Dacă ne uităm bine – şi asta facem01 – am ajuns ȋn piazza Trevi. Unul dintre locurile alea despre care tot auzi şi ȋţi faci planuri să le vezi, iar cȃnd ajungi acolo nu-ţi vine să crezi că ai realizat isprava.02030506

Piazza Trevi este cunoscută pentru fȃntȃna de acolo. Nu cred că cineva se duce acolo cu gȃndul să mănȃnce ȋngheţată sau să cumpere suveniruri, ci doar ca să arunce bănuţul ȋn apă.

Ce e Fontana di Trevi, locul “povestit” de Jean Negulescu ȋn 1956 ȋn filmul “Three Coins in the Fountain”?

E o fȃntȃnă mult deosebită de altele, pentru că nu tronează ȋn centrul unui loc larg, ci se sprijină de peretele unei clădiri.04.JPG A fost construită ȋn secolul XVIII de către arhitectul Nicola Salvi, pe baza unui proiect predesenat de către Bernini. Aşa cum e absolut normal, pe frontispiciul construcţiei apare numele sponsorului, anume Papa Clement al XII-lea, dar nu si al celor care au conceput şi realizat opera de artă arhitectonică.07

Apa vine pe un apeduct vechi de quasi doua milenii, Aqua Virgo. Se pare ca pe conducta asta se alimentează majoritatea fȃntȃnilor din zona vizitabilă a Romei actuale, sau ar trebui folosite adverbe de timp care exclud strict zilele cȃnd scriu eu, cȃnd seceta a ucis la Roma orice boare de arteziană.09

Ca şi concepţie, Zeul Neptun domneşte ȋn centrul compoziţiei, călător pe un car ȋn formă de scoică, tras de doi cai, asemănător poliţailor din filmele americane, adică unul rău, nărăvaş, al doilea blȃnd. Pentru că personajul nu iese din cadru, nu se poate şti care cal are supremaţia.010013015

E o parte şi e alta a zeului mării, două statui simbolizează sănătatea şi şi belşugul. Deci e de bine. E de bine.

Marea ȋnsăşi apare ȋn cadru, cum altfel dacă nu sub formă de apă stătătoare (ȋn bazin). Salvi ăla nu s-a gȃndit să monteze şi o maşină de făcut valuri, ne mulţumim doar cu simbolul.011012

Nisipul de pe fundul mării este dens, dar tot symbolic. Adică, din cȃte se vede, este ȋnlocuit cu mii şi mii de bănuţi de metal.

Prima dată am remarcat obiceiul ăsta la Poiana Braşov, ȋn anii 1960, cȃnd turiştii străini arncau monede ȋn fȃntȃna de la Şura Dacilor. Trebuie să existe o legătură, pentru că la Trevi aruncă bănuţi ȋn baltă pȃnă şi urmaşii dacilor. Copil fiind, ȋmi făceam socoteala cum să extrag monede de la Şură şi, dacă aş fi putut ajunge acolo şi singur, nesupravegheat de părinţii mei care nu prea erau pescari amatori, cred că aş fi ȋncercat efectul magneţilor asupra monedelor.

Nu ştiu dacă m-aş fi putut ȋmbogăţi atunci (şi dacă da, mă agăţa militia ȋn baza legii 18), dar cei care draghează Fontana di Trevi sigur extrag de acolo mari bogăţii neimpozabile. Se pare că nici mai mult nici mai puţin decȃt un million jumate de dolari au ajuns anul trecut ȋn punguţa unor organizaţii caritabile, de unde au fost forwardaţi spre masa unor familii sărace. Cȃrcotaşi cum suntem noi, mă gȃndesc că dacă au raport o asemenea sumă, ȋn realitate au fost bani şi mai mulţi, dar mai mulţii ăştia or fi ajuns pe masa căutătorilor de comori.

Am tot discutat despre banii ăştia azvȃrliţi, se zice că aruncătorii nu o fac degeaba. Un ban aruncat ȋn apă ar ȋnsemna că respectivul binefăcător ȋşi asigură revenirea la Roma. Există şi variant cu două sau trei monede. Două ȋnseamnă că ȋţi cumperi o dragoste, cu trei ȋţi asiguri o căsătorie. Mercurialul ăsta nu era afişat la data vizitei noastre, aşa că ne-am mulţumit să oferim săracilor Romei o monedă romȃnească, un preţ bun, cred eu, pentru o a doua vizită ȋn capital Italiei.

Ca remarci de la faţa locului: la accederea noastră ȋn Piazza Trevi, mulţimea turiştilor era enormă. Sute de vizitatori se strecurau la balustrade, fiecare ȋnarmat cu un dispozitiv de capturat imagini. Oamenii se apropiau de ghizdurile bazinului, se uitau, făceau un selfie, dădeau niţel din gesticulaţii şi lăsau locul liber pentru alt turist. Sigur că aşa am făcut şi noi, şi probabil că de aia nu a izbucnit incă un război mondial ȋntre oamenii ăştia din toate ţările care vin să viziteze Roma.017018

Deja este foarte cald, desi vara de abia ȋncepe. Părăsim fȃntȃna răcoaroasă, ȋn căutarea unui gelato – oferta e foarte generoasă. E timpul să căutăm obectivul următor, cea mai bună idee mi se pare că e să-l ȋntreb pe unul dintre muscalii care ȋncearcă să se ȋmbogăţească pe seama bogaţilor amatory de plimbări cu trăsura şi, după ce convoacă un consiliu de administraţie al tuturor vizitiilor din Piazza Trevi, ne comunică, ȋntinzȃnd biciul, hotărȃrea votată: Colonna e ȋn direcţia aceea.

Sigur că e la doi paşi, deci ȋncepem să-I numărăm, salutaţi cu un “Buongiorno” de doi soldaţi din armata lui Caligula (dacă n-or fi fost de-ai lui Nero). Le răspund cu “Ave!”, bucuros că nu mi-au zis “good afternoon”. Culmea multilingvismului: doi romani care salută ȋn limba italiană, şi doi romȃni care le răspund ȋn limba latină … ȋn Roma anului 2017.019

2 comentarii

Din categoria Note de călătorie, Uncategorized

LOCUL UNDE SE MERGE PE APĂ de Mihai-Athanasie Petrescu

LOCUL UNDE SE MERGE PE APĂ

Cȃnd am citit prima dată cuvintele astea ȋntr-o reclamă turistică am crezut că e doar o formula menită să atragă amatorii de senzaţii tari, sau … fraierii. Pentru că, totuşi, cascadele m s-au părut ȋntotdeauna nişte fenomene interesante şi spectaculoase, am decis că o vizită la Vama Buzăului trebuie să fie inclusă neapărat ȋn calendarul expediţiilor noastre.

Ca de obicei, ȋnainte de a decola am studiat cu atenţie traseul şi obiectivul. Vama Buzăului se află la limita judeţului Braşov, pe un drum care uneşte Ardealul de vechiul Regat, strabătȃnd munţii de-a lungul rȃului Buzău. Drumul national traversează oraşul Ȋntorsura Buzăului, apaţinȃnd de judeţul Covasna, după care ȋţi dă voie să revii ȋn (jud.) Braşov pe un drum de importaţă mai mică. Denumirea se datorează unui fort construit de către Cavalerii Teutoni prin sec. 13, pentru apărarea trecătorii şi perceperea de taxe vamale.

Ȋmi amintesc de o expediţie ȋn zonă de la ȋnceputul anilor ’70, cȃnd, la bordul unui ARO cu prelate, probabil un  240, am urcat pe versantul Ciucaşului  pȃnă la o staţie de clorinare pentru apa potabilă destinată Braşovului. Acum nu am nevoie să fac ascensiuni off-road, obiectivele pe care le caut sunt la ȋnderoata unui Hyundai cuminte, cum e al nostru.

De fapt, prima ţintă se vede curȃnd ȋn colimator. Toţi stȃlpii de pe marginea drumului conţin sintagma “Valea Zimbrilor”, adică, probabil, exact rezervaţia pe care o laudă siteurile turistice. Stȃlpii da, dar eu ba, pentru că trec ȋn trombă, cu aproape 30 pe oră, pe lȃngă poarta ţarcului, cu ochii după altfel de fiinţe protejate din acea localitate. Nu-I nimic, drumul e liber, execut ȋntoarcerea din trei mişcări, că doar de-aia am ȋnvăţat-o la şcoală, şi revin la poarta rezervaţiei, unde un cetăţean cu ochii buni deja ne aşteaptă (văzuse că am ȋncetinit şi ȋntors imediat după ce am trecut de moşia lui). Ne primeşte politicos, ne invită să parcăm maşina ȋn interiorul obiectivului (ar fi fost loc şi pe şosea, deci turişti automobilişti să vină, că loc e pentru toată lumea) şi ne urmează ȋn pas vioi, pentru a ne mai ura o dată bun venit, cu chitanţierul ȋn mȃnă. 10 lei biletul, deşi sursele internetice spuneau cinci. Nu e ţeapă, preţurile sunt afişate vizibil. Apare şi cifra 5, dar ȋn dreptul categoriei “Copii, doar ȋnsoţiţi de părinţi”. Ȋngrijitorul, ȋmpodobit cu o pălărie verde, vȃnătorească, ȋşi descrie, ȋn cȃteva cuvinte, patrimoniul: vreo 40 de exemplare de zimbri şi vreo 10 exemplare de cerbi şi ciute, care trăiesc ȋn semilibertate (?!) pe o suprafaţă de aproximativ 10 de hectare de păşune, avȃnd la dispoziţie mai multe adăposturi cu hrănitori şi adăpători. Deci, “semilibertate” ȋnseamnă că “pensionarii” au loc de joacă cȃt le pofteşte inima, dar nu pot evada spre civilizaţie (ȋntre noi fie vorba, ar putea dacă le-ar trece prin minte, gardul de lemn nu cred că ar rezista unui atac armat cu … coarne). Mai aflăm că primele exemplare de zimbri au fost importate, ȋn 2008, din mai multe ţări: Austria, Elveţia, Italia şi Franţa. Străinejii ăia nu au fost chiar dezinteresaţi, de fapt prin aceasta, ei au inclus Vama Buzăului ȋntr-un proiect European de salvare şi regenerare a speciei “zimbru”, aproape exterminate pȃnă la sfȃrşitul secolului XIX. Ne dăm seama ce fericiţi vor fi urmaşii noştri cȃnd vor avea ce extermina, la rȃndul lor. Parcă văd pe internet: “Marele şi neȋnfricatul  Zimbru Bill a reuşit să ucidă 1000 de zimbri doar cu puşca cu laser, fără a beneficia de sprijin tactic din partea aviaţiei sau a sateliţilor!”

Acestea fiind zise, domnul ȋngrijitor ne eliberează ȋn natură, indicȃndu-ne să ne plimbăm liniştiţi de-a lungul ţarcului, cu permisiunea intrinsecă de a face orice fel de fotografii – iar eu nu m-am sfiit să profit de acea permisiune.

Prima apariţie a “micilor” ierbivore are loc nu departe de poartă, unde se află primul adăpost cu iesle şi jgheab – pardon, voiam să zic hrănitoare şi adăpătoare. Frumuşeii nu ne acordă atenţie, şi nici noi nu ȋndrăznim să-i deranjăm de la masă, n-ar fi frumos. Totuşi, ştiind că fȃnul lor se datorează şi bunăvoinţei noastre de a cumpăra bilet, zimbrii de la prima casă binevoiesc, ȋntr-un tȃrziu, să se pună ȋn mişcare, aşa, ca pentru poză.IMG_9766Ceva mai ȋncolo, alţi zimbrişori beneficiază de pauza de după masă şi de moliciunea ierbii de munte. Prin teleobiectiv nu am putut auzi dacă sforăie sau nu.IMG_9773

Ȋn zare, probabil ȋnsetat, ȋşi face apariţia Cornel. Ȋi fac semn să vină la o bere Ciucaş (masivul cu acest nume e chiar ȋn spatele nostru, Muntele Roşu se vede perfect), dar ȋmi aduc aminte că trebuie să conduc şi nu mai insist.IMG_9779

Deodată, dinspre pădure se aud pocnete. Probabil contaminaţi de pălăria ȋngrijitorului, ne ascundem sub o zadă, cu speranţa să nu fim nimeriţi de gloanţele vreunei Calamity Jane care a pornit vȃnătoarea ȋn Munţii Carpaţi. Dar braconierul apare ȋn scurt timp, trăgȃnd fără ȋncetare nu cu puşca, ci cu … biciul,IMG_9791 mȃnȃnd, cu patos, o cireadă formată dintr-o singură vacă.IMG_9821

Ocolul ocolului cu zimbri se poate executa ȋn timp mai lung sau mai scurt, profitȃnd şi pentru a arunca o privire către cursul Buzăului sau către pădurea de dincolo de gȃrlă, care, potrivit estimărilor, va face parte din moşia zimbrească.

 

Organizati pe bisericute, zimbrii colinda nestingheriti pe pasune, stau si rememoreaza amintiri din antichitate, sau se odihnesc dimineata pentra a avea liber in restul zilei.IMG_9806IMG_9813IMG_9834IMG_9845IMG_9852IMG_9855

Pe latura nordică a rezervaţiei, predomină familia lui Cornel.IMG_9861IMG_9884 Bieţii cerbi/ciute ar fi stat liniştiţi la adăpostul soarelui dacă nu ar fi năvălit asupra lor prietenul nostru, ȋngrijitorul cu pălărie vȃnătorească.IMG_9870 Nu ştiu exact ce le-a şoptit la ureche, pentru că brusc, ȋncornoraţii s-au repezit la gard pentru a socializa cu noi. Asigur pe toată lumea că au simţul umorului, nu s-au supărat deloc cȃnd am glumit pe seama lor.IMG_3179IMG_3180

Terminasem aproape tot perimetrul rezervaţiei, cȃnd ne-am ȋntȃlnit cu alţi vizitatori. Ne-am salutat politicos, iar ȋn momentul următor am aflat că eram ȋn dialog cu o familie din Zimnicea, profesori la unităţi şcolare din acel oraş, bucuroşi, ca şi noi, pentru ȋntȃlnirea cu alţi conjudeţeni – şi colegi.

Domnul cu pălărie de vȃnător şi preocupări de salvator de specii ne-a ajutat să ne găsim următorul obiectiv: Cascada Urlătoarea. De fapt, nu era chiar aşa de greu de depistat, nu trebuia decȃt să mergem tot ȋnainte (era mai bine) pe şosea, să străbatem, de-a lungul, ȋncă un sat al comunei Vama Buzăului şi să ne ȋncumetăm să continuăm, ȋn lipsa asfaltului. Ceea ce noi am şi făcut, cu gȃnddul că dacă noua calitate a drumului ne-o impune, putem continua cȃţiva kilometri şi ȋn stilul apostolesc.

Nu a fost cazul. Chiar dacă pavajul nu era la standarde aşa-zis europene (după ce m-am plimbat prin Europa şi am văzut calitatea drumurilor din alte ţări UE, nu mai cred ȋn expresia asta), drumul ne-a dus cu succes pȃnă la un loc pe care europenii ar trebui să-l cunoască bine ȋnainte de a pretinde că nu avem obiective turistice. Cascada Urlatoarea de la Vamă, chiar dacă e mai puţin faimoasă decȃt cea din Bucegi (Buşteni), datorită distanţei de DN 1, e un loc care trebuie cunoscut. Ȋndeaproape!IMG_9900.JPGIMG_9976

Pe reclame este denumit “locul unde se merge pe apă”. Pare a fi o trimitere la minunile Mȃntuitorului, dar de fapt e mult mai simplu. Apă, care izvorăşte direct din stȃnca  de tuf calcaros, curge ȋntr-un debit constant şi păstrȃnd o temperature constantă tot anul, formȃnd un strat atȃt de subţire ȋncȃt poţi păşi fără grija ca ai putea prinde igrasie la picioare. Am făcut experienţa asta, urcȃnd, vitejeşte, pȃnă la partea superioară a cascadei, iar tăpile adidaşilor mei marca “Pionierul” au avut o aderenţă perfectă. Ceea ce poate fi dovedit şi prin existenţa pozelor de faţă, adică nu am alunecat pe piatră iar camera mea a supravieţuit ȋn cele mai bune condiţii. De fapt, şi eu. A, şi pe cine oare am ȋntȃlnit ȋn vȃrful apei? Desigur, pe colegii noştri de la Zimnicea.IMG_9909IMG_9910IMG_9911IMG_9922IMG_9923IMG_9924IMG_9925IMG_9926IMG_9940IMG_9942IMG_9945IMG_9951IMG_9953IMG_9960IMG_9974

Unde e mȃncarea mai bună decȃt ȋntr-un loc unde ţi-e foame, şi unde ȋţi poate fi foame dacă nu ȋntr-un loc atȃt de ozonat cum e acea parte a creierilor munţilor unde curge atȃta apă?! Ȋmgrijitorii locului s-au gȃndit la asta şi au amenajat cȃteva mese din trunchiuri de copăcei, unde, dacă nu ţi-e foame, ţi se face dintr-o dată.IMG_9977

Iar după aia, ce poate fi mai bun şi motivant decȃt drumul spre alt obiectiv turistic? Traversăm Vama ȋn sens invers, găsim un vestigiu al vechii industrii auto romȃneşti,IMG_9978 după care ne dăm pe mȃna lui Marcel (alias GPS) şi ne ȋndreptăm spre Covasna. Ieşim din Vamă, ieşim apoi şi din Ȋntorsură, după care mai admirăm cȃţiva kilometri de şosea de munte ȋnainte de a “admira” calităţile GPS-ului. Asfaltul se dizolvă brusc ȋn pămȃnt, iar noi ne pomenim ȋn mijlocul unei păduri dese (a cărei umbră ne face mare plăcere!) pe un drum asemănător cu cel de pe vremea lui Decebal. Şi totuşi, e drum national, cu borne roşii.

 

Poate e o  mică defecţiune, poate … poate … Dar topitura asta durează cȃteva zeci de kilometri, care de fapt formează un traseu extraordinar de frumos, cu serpentine dure şi cu o pădure care stă să cadă pe noi. Apoi, tot brusc, odată cu pădurea, umbra şi serpentinele se termină şi drumul cel cu pavaj natural (tot e bine că nu e cu pietriş din acela care taie cauciucurile maşinilor, ajutȃnd la executarea derapajelor necontrolate, la care probabil că aş fi un mare specialist) şi, printr-o poarta,IMG_9985 se intră ȋn oraşul staţiune baleoclimaterică Covasna. Toată lumea ştie că acolo se tratează boli de natură cardio-vasculară, noi sperăm să ne tratăm doar curiozitatea.

Prima chestie pe care o vedem, după ce parcăm maşina ȋntr-un loc retras, este Balta Dracului. Doar el ştie de ce i se spune aşa. Poate din cauza putorii de sulf? Sau a aspectului de apă aflată ȋn fierbere, deşi e rece(datorită emanaţiilor de gaze). Sau, cine ştie, şi-o fi băgat coada ȋn spiritual civic al orăşenilor sau vizitatorilor, pentru că ȋn ciuda dorinţei evidente a edililor de a proteja obiectivul, pe grilaj şi ȋn apă se văd o mulţime de deşeuri – peturi sau doze, gunoiul zilelor noastre.IMG_9990IMG_9988IMG_9989

Mai vedem şi pozăm bazele turistice şi de tratament balnear,IMG_9991IMG_9996 Bazarul, unde cumpăram un langoş bun şi un kurtoscalacs nedemn de acest nume,IMG_0010 un centru cultural,IMG_0004 un rȃuleţ nupreaȋngrijit,IMG_9998 un părculeţ frumosIMG_9995IMG_9997 IMG_0005şi o arteziană realizată cu gust.IMG_9994

Mai remarc un lucru, poate important de subliniat, pentru a dărȃma nişte prejudecăţi: deşi nu am ȋncercat a folosi puţinele cuvinte politicoase pe care mi le amintesc din cpilăria mea petrecută printre copii de etnie maghiară din Braşov, nimeni din Covasna nu s-a uitat urȃt la noi cȃnd am folosit limba romȃnă ȋn dialogul cu ei. Am fost ȋntȃmpinaţi mereu cu zȃmbete politicoase şi amabile; mai mult decȃţ atȃt, chiar dacă Hyundai are ȋnmatricularea TR, nu am avut nici o aventură cu vreun hater al omului politic din Teleorman, aşa cum o păţesc de prea multe ori ȋn mediul virtual, din contra, un şofer localnic m-a pilotat pentru a ieşi safe din locul de parcare – pe care l-a ocupat eul imediat.

Nu suntem, slavă Domnului, doritori să facem tratamente, nu ne e foame, ca să explorăm posibilităţile de catering ale staţiunii, frumuseţile locale sunt deja admirate şi fotografiate, Planul nclinat de pe Comandau, pe care mi-as fi dorit sa-l vad, nu mai exista, asa ca nu ne rămȃne decȃt să ne recuperăm maşina şi să ne vedem de drum.

A fost o expediţie ȋn apropierea casei, ȋn locuri pe care le-am descoperit acum cu mare bucurie şi plăcere şi pe care nu pot decȃt să le recomand. Avem chiar ȋn faţa pragului atȃtea locuri frumoase pe care ȋncă nu le-am cunoscut … dar ȋi ȋmbogăţim şi lăudăm pe străineji …

2 comentarii

Din categoria Note de călătorie, Uncategorized

UBI ROMA, IBI NOS (4) de Mihai-Athanasie Petrescu

UBI ROMA, IBI NOS (4)

Via dei Condotti ne oferă o primă surpriză: un cetăţean conduce un vehicul mic pe două roti, pretinde că e un  autobuz deschis şi ne invită să vizităm Roma ȋn sistemul “Hop On, Hop Off”. Ni se pare cam ȋnghesuit, deja şoferul ocupă prea mult loc, aşa că nu marşăm.IMG_7145

Numele ăsta ȋmi spune ceva. Nu prea ştiu cine l-a purtat, dar sunt sigur că l-am auzit de curȃnd la TV.IMG_7147

Şi nu greşesc … A murit săptămȃna trecută, iar prin acest act de mare curaj a intrat ȋn gura lumii.IMG_7149

Magazinele de bijuterii nu lipsesc pe strada asta, dar adevărata bijuterie nu e ȋn vitrină, ci, după cum se vede, ȋn stradă.IMG_7151

Via delle carozze, sună bine, hai să vedem. Căruţe sau cărucioare nu-s, ci doar maşini şi, după modelul braşovean de acum cȃţiva ani, o bicicletă revopsită.

Ȋn compensaţie, stradă căruţelor ne scoate ȋn Via del Corso, o arteră despre care ştiam de pe vremea cȃnd ȋmi făceam temele pentru Roma. Iar acolo, ne pomenim ȋn faţa unei biserici cu oarece faimă, San Carlo al Corso, sau, mai pe larg, Sant’Ambrogio e Carlo al Corso. De fapt, domul ei (construit ȋn 1668) se vede şi ȋn pozele trase din faţa Trinita dei Monti.IMG_7158IMG_7160

Via del Corso ȋşi continua cursul, scoţȃnd la iveală o Dacie, şi ȋncă una, după care vedem şi o tricicletă dintre acelea pe care siturile turistice ne recomandă să le evităm. Apare şi un autobuz double decker, unul ȋn care, pe lȃngă şofer, mai ȋncap şi alţi călători.IMG_7162IMG_7163IMG_7166IMG_7167

Deja ora 14. Spre deosebire de giapponesii  ăştia hămesiţi, noi am fost prevăzători şi am servit deja masa de prȃnz, nu avem motive să ne ȋntrerupem expediţia.IMG_7170

Piazza San Lorenzo in Lucina, desigur, cu basilica ȋnchinată acestui sfȃnt Laurenţiu, martirizat la Roma ȋn 258.IMG_7171

Oare de ce micuţul ăsta nu şi-a căutat o curea pe măsură? Imprudenţa l-a făcut să-şi piardă pantalonii …IMG_7173

Iar ȋn fund (al curţii), cinematograful Nova Olimpia ȋmi aminteşte de vechiul “Popular”, de la Braşov.IMG_7177

Piazza del Parlamento.IMG_7180IMG_7181IMG_7182IMG_7186

Un loc bun pentru un minut de odihnă, deja am ȋnvăţat din Spagna că treptele la aşa ceva sunt bune.IMG_7183

Dar şi o surpriză. Recunosc că nu sunt sigur dacă am ȋntȃlnit maşina asta şi pe acasă. Am mai zis-o, lumea e mică.

Ȋncă un obiectiv notat pe răboj de acasă, Piazza Colonna ni se deschide ȋn faţă cu elementul ei central, Columna lui Marcus Aurelius.  Nu e chiar cea mai căutată (de către romȃni) columnă romană, dar nu ai cum să nu rămȃi cu ochii şi gura căscată. IMG_7197Coloana, ridicată ȋntre 176-192 de ȋmpăratul cu marcus (Aurelius) ȋnregistratus, este ȋnconjurată de tot felul de obiective importante, dintre care am ţinut minte clădirea Guvernului şi Galleria Alberto Sordi. IMG_7191Habar n-am şi nici nu aş ţine minte cum ȋl cheamă pe actualul premier al Italiei, dar numele lui Alberto Sordi o să-l ţin ȋntotdeauna la mare preţ.

Facem o poză şi ȋn apropierea fȃntȃnii din marmură de Carrara (pe vremea papei Grigore al XIII-lea, a construit-o Giacomo della Porta), după care ne continuăm drumul către altă fȃntȃnă, mult mai faimoasă.

Ultimul popas e provocat de vitrina ȋncadrată de cele două simboluri ale motorsportului Italian. Ȋmi face cu ochiul o şepcuţă cu logoul Ferrari, costă zece euro şi mi se pare scumpă. Lasă că dincolo va fi mai ieftin … (da … cam de la 35 de euro).IMG_7199

Nu-i nimic, am cu ce să mă apăr de soare, iar dacă vreau răcoare, nu se poate să n-o găsesc ȋn preajma fȃntȃnii la care vom ajunge peste cateva clipe.

Scrie un comentariu

Din categoria Note de călătorie, Uncategorized