Arhive pe categorii: Note de călătorie

WEEKEND IN BANAT (ziua a treia) de Mihai-Athanasie Petrescu

Duminica noastrӑ bӑnӑţeanӑ începe cât se poate de bine: nu plouӑ, aşa cum ameninţase Busu. Nu e nici soare de varӑ, ce-i drept, dar e bine (dacӑ facem abstracţie de temperatura cam scӑzutӑ).

Beneficiem, aşadar, de condiţii bune de cӑlӑtorie spre valea Minişului, acolo unde Wikipedia şi hӑrţile ne asigurӑ cӑ se poate vedea unul dintre cele mai frumoase locuri din România. Deci, repede micul dejun şi cafeaua, sӑ nu mai pierdem timpul.

Harta e destul de clarӑ: trebuie sӑ ajungem la Bozovici, ce-o fi ӑla, iar apoi sӑ continuӑm pe Valea Minişului. La jumӑtatea distanţei dintre Bozovici şi Anina, undeva pe marginea şoselei, ne vom întâlni cu obiectivul.

Harta e clarӑ, drumul mai puţin; dar îl avem pe waze, bunul nostru prieten, la înderoatӑ, cӑ doar mergem pe roti, nu în mâini. Îi cerem indicaţii preţioase şi ni le va da. Aşadar, o luӑm pe Valea Cernei, în direcţia opusӑ Orşovei, ne luptӑm cu pustietatea drumului – e duminicӑ dimineaţӑ, oamenii normali dorm la ora asta – şi, dupӑ câţiva kilometri, vocea blondӑ a lui waze din telefon ne convinge sӑ cotim spre stânga. Drumul pe care ne angajӑm, deşi cu borne rosii (DN) e îngust şi sinuos, dar extrem de frumos. Şerpuieşte printre dealuri, traversând, rpin vӑi, nişte localitӑţi rurale demne de descrierile lui Vlahuţӑ. Pӑcat, oarecum, cӑ aspectul lor patriarhal e afectat de tehnica modernӑ, dar asta nu poate fi împiedicat. Dacӑ ar fi fost, în mod sigur nu am fi ajuns pe-acolo, pentru cӑ nu am permis de conducere categoria “cӑruţӑ cu cai”.

Câteva vӑi mai încolo ajungem la denumirea pe care o cunoşteam din lecţiile învӑţate: Bozovici. Ce sӑ fie, e un sat mai mare, cu blocuri urâte (ca orice bloc care se respectӑ) şi cu multe maşini. Nu ştiu dacӑ e categorisit comunӑ sau oraş, nici nu conteazӑ, e doar o etapӑ şi nu un obiectiv. Dar este şi semn cӑ foarte curând trebuie sӑ fim atenţi, ajungem la destinaţie.

Valea Minişului, parte a unei rezervaţii naturale, adӑposteşte o şosea foarte bunӑ şi, la ora asta matinalӑ, încӑ necirculatӑ. Am auzit cӑ Bigӑr e vizibil pentru şoferi, sper cӑ aşa e, sӑ nu cumva sa-l ratӑm.

Nu, nu-l ratӑm. Vedem întâi un nene îmbrӑcat în verde, cu pӑlӑrie vânӑtoreascӑ pe cap şi cu tolba atârnatӑ de de gât. Apoi îl vedem şi pe-al doilea, îmbrӑcat cam la fel, dupӑ care vedem şi un fel de portal din lemn. Clar, am ajuns unde voiam. Traficul lipsӑ îmi permite sӑ opresc în dreptul nenilor, de la care aflu cӑ existӑ un loc de parcare la 50 de metri.

E, de fapt la vreo juma’ de kilometru, o cârcimӑ popas, unde abandonӑm Racheta Roşie şi revenim pe un fel de trotuar amenajat dincolo de glisierele drumului, pe malul gârlei. IMG_4273img_42751.jpgimg_42671.jpgDupӑ câteva minute, vânӑtorii ne salutӑ respectuos, şi vedem cӑ nu sunt chiar vânӑtori, nu poartӑ arc sau puşcӑ, ci doar un maldӑr de bilete. Ne oferӑ douӑ astfel de bilete, pe care le acceptӑm bucuroşi, pentru colecţie, chiar dacӑ ne cer şi tribut pentru ele: 2×5.CHEILE NEREI-BEUSNITA (1)

Pӑtrundem în incintӑ. Ni se promite cӑ vom vedea pârâul Bigӑr, izvorul Bigӑr şi grota Bigӑr (dӑm Bigӑr factor comun şi vedem mai simplu, un pârâu, un izvor şi o grotӑ).

Vedem şi cascada, binenţeles, dar o lӑsӑm la urmӑ, pour la bonne bouche.

Parcul e fain şi bine întreţinut. Oamenii care se ocupӑ de el se pricep la propagandӑ vizualӑIMG_4346IMG_4285

şi au simţul umorului, dupӑ cum rezultӑ şi din panouri şi din recicle bins înşirate de-a lungul aleilor.IMG_4284IMG_4292 IMG_4337Profitӑm şi de indicatoare,IMG_4293 IMG_4304.JPGşi ne delectӑm privirile. Pӑdure, pârâu, pӑstrӑvӑrie (nu şi pӑstrӑvi, de fapt nici nu ştiu dacӑ locul chiar e pӑstrӑvӑrie sau doar se numeşte aşa).IMG_4282

Izvorul nu e abundent, apa apare din sol şi se opreşte, pentru puţin timp, sӑ admire peisajul printre pietre.IMG_4317IMG_4315IMG_4314IMG_4298IMG_4297IMG_4295 Apoi o ia la vale, cӑtre şosea, trecând pe sub podeţele de lemn şi pe lângӑ un pavilion, tot din lemn, un loc bun unde sӑ iei cafeaua. Datӑ fiind natura materialului de construcţie, sper cӑ fumatul e interzis.IMG_4291IMG_4289IMG_4290IMG_4327IMG_4331IMG_4334IMG_4335IMG_4338IMG_4339IMG_4340IMG_4345IMG_4288IMG_4287IMG_4281

Ca nişte alpinişti curajoşi ce suntem, urmӑm şi indicatorul pe care scrie “grota”. Locul pare accesibil, aşa cӑ încercӑm cӑţӑrarea. Dar la primul pas, talpa mea, nedotatӑ cu cauciucuri de iarnӑ, îşi pierde total aderenţa. Mai fac vreo douӑ tentative, apelând şi la bara de oţel menitӑ doar sӑ îmbogӑţeascӑ stânca cu oxizi de fier (pentru cӑ e montatӑ în aşa fel încât sӑ nu poatӑ fi utilizatӑ). E o frustrare sӑ ajungi la zece metri de un obiectiv şi sӑ nu poţi, totuşi, sӑ-l atingi. Ghinion, cum ar zice un fost coleg, profesor de fizicӑ.IMG_4318IMG_4320IMG_4321IMG_4322IMG_4323

Revenim spre cascadӑ. Am spus, încӑ de la început, cӑ drumul nostru în Banat avea Cascada Bigӑr ca prim ţel. Peste tot scrie cӑ este consideratӑ cea mai frumoasӑ cascadӑ din lume, iar asta chiar trebuie verificat, pentru cӑ locul este aproape, uşor de gӑsit pe hӑrţi şi pe şoselele patriei noastre, nu ale altora. Vӑzând cascada, cu o privire cât se poate de subiectivӑ, desigur, dӑm dreptate reclamelor. Chiar e fainӑ!IMG_4277IMG_4348IMG_4349IMG_4353IMG_4359WP_20180930_10_39_59_Pro

Legendele locale, preluate de toţi marii cӑlӑtori cu acces pe siturile de specialitate, explicӑ denumirea: era numele unui flӑcӑu, îndrӑgostit, ca orice flӑcӑu din legende, de o fatӑ.

Eu încerc o altӑ etimologie, asemeni celor care explicau cuvintele prin negare. Vӑzând cascada, constat cӑ nu e bigger, ci de fapt e chiar smaller. Deci se numeşte “mai mare”, amintind de Niagara, poate pentru a atrage turiştii, dar, în realitate, e destul de micӑ, are o înӑlţime de numai câţiva metri şi un debit mic de apӑ. Particularitatea şi frumuseţea nu e datӑ de mӑreţie, ci de formӑ, de scurgerile de apӑ şi de culoare. Pozele pot vorbi mult mai bine decât cuvintele pentru a demonstra cât de frumoasӑ este cea mai frumoasӑ cascadӑ din lume.

Obiectivul numӑrul doi al zilei ar fi putut fi “Simeringul bӑnӑţean”. Prospectele turistice gӑsite pe la Herculane descriu “Simeringul” ca pe o mocӑniţӑ care, pe un traseu presӑrat cu zeci de tunele şi viaducte, leagӑ Anina de Oraviţa. Din pӑcate, “mocӑniţa” nu e chiar o mocӑniţӑ, ci un tren cu un LDH şi douӑ-trei (în funcţie de anotimp) vagoane de cӑlӑtori obbişnuite, pentru linie normalӑ. Ce-i drept, traseul este aşa cum îl prezintӑ afişele, adicӑ foarte spectaculos, dar … trenul are prima pornire de la Oraviţa. Adicӑ, mai pe scurt, ar fi trebuit sӑ ajungem la Oraviţa, trecând prin Anina, sӑ abandonӑm maşina acolo pentru a reveni la Anina, de unde sӑ remergem la Oraviţa ca sӑ ne recuperӑm Racheta Roşie. Toate astea le-am aflat de la unul dintre cei doi vânӑtori şi pӑzitori ai fenomenului Bigӑr.

Deci, fӑrӑ Simering, dar nimeni nu ne împiedicӑ sӑ o luӑm, totuşi, spre Oraviţa, sӑ vedem locurile. Şi nu alegem greşit, pentru cӑ şoseaua, de la Bigӑr la Anina, strӑbate un defileu de toatӑ frumuseţea, sӑpat de râul Miniş în calcare, dar, interesant, şi în bazalt, sau, cel puţin, aşa pare din zborul Rachetei.WP_20180930_11_04_50_ProWP_20180930_11_04_55_ProWP_20180930_11_05_08_ProWP_20180930_11_05_10_ProWP_20180930_11_05_18_ProWP_20180930_11_06_08_Pro

Trecem pe làngӑ Anina şi, dupӑ un drum cu numeroase serpentine care ne-au dus deasupra norilor,IMG_4369IMG_4380IMG_4381 descindem în Oraviţa. Un orӑşel asemӑnӑtor cu cele din Ardeal, a cӑrui bisericӑ ne întâmpinӑ cu bӑtaie de clopot. Nu sunt convins cӑ ӑsta e tot centrul, dar aşa ne-a asigurat Waze. Iar micul monument din faţa lӑcaşului de cult ne aminteşte de … Romy Schneider, actriţa care a jucat rolul împӑrӑtesei Sissi.IMG_4384IMG_4385IMG_4392IMG_4382

Ca sӑ ieşim din oraş, înapoi spre Anina, waze ne urcӑ pe un deal de unde oraşul se vede mai frumos decât este, dar unde sistemul de suspensie al Rachetei protesteazӑ vehement. Are şi de ce, coclaurile alea nu sunt demne de un Hyundai respectabil. Noroc cӑ ocolitoarea se terminӑ destul de repede şi regӑsim drumul cel sinuos care, preţ de vreo 20 de kilometri, ne poartӑ înapoi, spre celalalt capӑt de linie al Simeringului.

Anina nu e nici ea vreun oraş remarcabil, dar … exact când trebuia sӑ profit de waze pentru  gӑsi centrul, ifonul îşi aminteşte cӑ meseria lui de bazӑ e aceea de telefon şi îl aduce lângӑ noi pe patronul de la Deea. Omul e nemulţumit cӑ nu am stat în bazinul cu apӑ termalӑ (sau nu) din curtea pensiunii pentru a-l aştepta pe el. Ne roagӑ sӑ revenim la bazӑ, pentru a face cunoştinţӑ, îi spunem la cât ajungem şi, drept mulţumire, îl recӑpӑtӑm pe waze şi gӑsim gara Anina. Da, chiar e un monument demn de a fi vӑzut. Ditamai clӑdirea, cu vreo (vorba teleormӑnenilor) 7-8-10 linii, pe unde trece un singur tren pe zi: aşa-zisa “Mocӑniţӑ”.IMG_4397IMG_4398IMG_4396IMG_4400IMG_4405 Ceasul spune cӑ trenul ar trebui sӑ aparӑ cam peste o jumӑtate de orӑ, dar fiind unul atât de banal nu ni se pare necesar sӑ-l aşteptӑm. Adicӑ, hai sӑ recapitulӑm: noi, pe şoseam, am ajuns de la Bigӑr la Oraviţa, am ascultat clopotele şi ne-am întors, sӑrind peste coclauri, iar trenul nu a ajuns încӑ în rӑstimpul ӑsta. No, şi se mai zice cӑ numai ardelenii is lenţi?!

Are, n-are clienţi, dar plӑcile comemorative nu-I lipsesc!IMG_4407IMG_4406

Trecând pe lângӑ un obiect care pare colivia unei mine de cӑrbuni (ce-o cӑuta asta într-un bazin carbonifer?) ajungem în centrul oraşului, unde vedem un monument închinat minerilor, mai ales celor care şi-au gӑsit sfârşitul în subteran.IMG_4411IMG_4412 Mi se pare interesant şi turnul de rӑcire al (habar n-am, o fi o termocentralӑ?), seamӑnӑ cu cele de la antica uzinӑ electric de la Braşov – numai cӑ acolo erau din lemn.IMG_4419 În rest … cam atâta.IMG_4426IMG_4415

Hai înapoi, spre defileul Minişului, cu gândul la pӑstrӑvӑria Miniş, semnalatӑ de waze, de foamea noastrӑ şi de spiritul nostru de observaţie pe drumul dinspre Bozovici. O gӑsim exact acolo unde o lӑsasem, dar, dupӑ ce iar ţopӑim peste câteva obstacole, citim pe uşӑ: “nu avem restaurant”. Grrrr! O sӑ rӑbdӑm pânӑ la Herculane, ce sӑ facem.

Ultimul episod al zilei urmeazӑ dincole de Bozovici. Morile de apӑ de la Eftimie Murgu.

Tipul ӑsta cu nume care vine, vorba lui Gogol, de la cal, în afarӑ de faptul cӑ a fost revolutionar paşoptist a mai fost şi originar din satul Rudӑria. Care sat Rudӑria se gӑseşte pe valea Rudӑriei, la ieşirea din defileul Rudӑriei. Pentru cӑ, asemeni lui Mark Twain, Eftimie Murgu a vrut sӑ facӑ ceva pentru satul lui, i-a oferit un nume mai complicat: al sӑu, propriu. Prin urmare, discutӑm despre satul Eftimie Murgu, aşezat pe valea Eftimie Murgu, la ieşirea din defileul Eftimie Murgu.

Indicatoarele rutiere sunt uşor de urmat, adicӑ drumul cӑtre Eftimie Murgu e perfect identificabil. Dar, cu mâna pe tastaturӑ, recunosc, cӑ, dacӑ nu era foarte devreme şi chiar vremea destul de caldӑ, am fi abandonat dupӑ primii metri de şosea. Gropi imposibile pentru un SUV, iar pentru un sensibil, cum e Hyundai Accent ar trebui interzise prin lege. Am dovedit ambiţie şi sӑraca Rachetӑ Roşie a suportat şi a rezistat (excelentӑ maşinӑ!) celor cam trei kilometri de hârtoape denumite DJ. Vorba e cӑ, dupӑ vreo alţi zece kilometri, cu un asphalt acceptabil, am ajuns în localitatea Eftimie Murgu, pe o uliţӑ centralӑ asfaltatӑ, dar bordatӑ de lucrӑri de instalare a … ce ştiu eu, telefonie, canalizare, aducţiune de apӑ, canalizare? Dar, ce-i al lor e-al lor, drumul cӑtre morile de apӑ e indicatorizat cum trebuie şi l-am nimerit fӑrӑ grijӑ, ocolind prin stânga piaţa centralӑ.

La un moment dat, vӑzând cӑ stau sӑ citesc indicatoare, de noi s-a apropiat un june localnic de vreo 80 de ani, un tip simpatic şi vorbӑreţ, care ne-a explicat, cu voce (foarte) tare, cӑ suntem chiar în faţa primei mori dintre cele 22. Moara Firez. Îmi confirm: firez înseamnӑ fierӑstrӑu, exact ca la noi, în Ardeal, pentru cӑ, pe vremea dacilor, moara avea şi un gater.

Omul e prea convngӑtor ca sӑ putem sta nepӑsӑtori în maşinӑ, aşa cӑ ne dӑm jos şi îi acceptӑm discursul. De fapt, omul spune exact ceea ce vrem noi sӑ auzim: ca suntem în faţa unei mori, cӑ el e morarul, cӑ, dacӑ vrem, putem sӑ o vizitӑm fӑrӑ taxe de intrare, având parte şi de explicaţii. Adiţional, aflӑm cӑ morarul este şi fericitul posesor a douӑ cutii cu gogoşi, din care putem sӑ ne servim pentru un leu bucata (întreagӑ) şi a unui raft cu sticle de ţuicӑ şi palincӑ.

Binenţeles cӑ îi acceptӑm invitaţia. Gogoşile sunt extraordinar de bune, mai ales dupӑ ce citisem inscripţia de pe pӑstrӑvӑrie. Cӑ sӑ repetӑm experienţa gustului, devenim şi noi deţinӑtori ai unei pungi de douӑ kile de fӑinӑ integralӑ obţinutӑ la acea moarӑ. Ba, pentru un experiment cu brânzӑ de burduf de la Covasna, cumpӑrӑm şi o pungӑ de mӑlai. Tot integral şi tot de la moara Firez.

În plus, morarul ne conduce la scoc, unde ne explicӑ mecanismul utilajului: are o morişcӑ din fier – eu o numesc, în glumӑ, turbinӑ, cu gândul la invenţiile lui Henri Coandӑ, iar gazda confirmӑ: turbine aia se numeşte chiar turbinӑ. IMG_4427Ne uitӑm la ea cum se învârte,

dupӑ care suntem invitaţi în “casӑ”, adicӑ în moara care funcţioneazӑ normal, mӑcinând un amestec de boabe de grâu şi de porumb (din producţie localӑ) spre deliciul turiştilor curioşi şi al porcilor din gospodӑria moşmorarului.

Aflӑm şi cum se executӑ întreţinerea tehnicӑ a morii, mai bӑgӑm în portbagaj şi douӑ sticluţe de pӑlincӑ producţie proprie (da, excelentӑ, dar faţӑ de horinca maramureşeanӑ … ) şi, la indicaţiile gazdei, o pornim în amonte pe valea Rudӑriei (morarul  a trecut sub tӑcere denumirea oficialӑ). Câtiva kilometri parcurşi cu vitezӑ redusӑ, pe un drum extrem de îngust şi sinuos printre pereţi de stâncӑ de calcar şi bazalt. Nu sunt eu geolog, dar dupӑ expediţii la Detunata, Racoş, Vezuviu şi Etna am învӑţat sӑ recunosc bazaltul.IMG_4431IMG_4434IMG_4437

Ne oprim şi pentru o moarӑ cu tunel, al cӑrei morar chiuleşte (sper cӑ şi-a tӑiat ziua), IMG_4439IMG_4440IMG_4441IMG_4442dupӑ care coborâm în sat, unde îl mai salutӑm o datӑ pe nenea morarul de la Firez. Omul, gazdӑ bunӑ, foloseşte o expresie pe care numai eu puteam s-o înţeleg: “Cine mânӑ maşina?” Aflând cӑ eu sunt şoferul, moşul o invitӑ, fӑrӑ succes, pe soţia mea la o ţuicӑ, pentru a certifica valoarea mӑrfii cumpӑrate de la el. E bunӑ, excelentӑ, cum ziceam, dar am aflat dupӑ ce am ajuns acasӑ.

Înainte de a ieşi din Eftimie Murgu, mai fotografiez o casӑ interesantӑ (model de kitsch rural bӑnӑţean)IMG_4443.JPG şi apoi rӑmânem blocaţi în piaţa centralӑ, unde o nuneascӑ închide toate unghiurile.IMG_4444IMG_4445IMG_4446IMG_4447 Am stins dieselul, pentru cӑ nu aveam nici o intenţie de a strica nunta oamenilor, dar, dupӑ vreo zece minute de horӑ, am luat-o pe urmele altei maşini, care ştia o rutӑ ocolitoare.

Aceasta a fost expediţia echipajului nostru în a treia zi de şedere în Caraş Severin. Apreciem cӑ a fost o investiţie folositoare, am vӑzut şi apreciat nişte locuri unice şi extraordinare din patrimoniile noastre naţionale: geografic, cultural şi tehnic.

Reclame

Scrie un comentariu

Din categoria Note de călătorie, Uncategorized

WEEKEND IN BANAT (ziua a doua) de Mihai-Athanasie Petrescu

Dupӑ o noapte destul de friguroasӑ în camera dela  Deea (dotatӑ, ce-i drept, cu mijloace de dare a cӑldurii, dar ineficient de nefuncţionale, în afarӑ de singura pӑturӑ suplimentarӑ), ne trezim la viaţӑ cu entuziasm, pentru cӑ urmeazӑ croaziera pe Dunӑre.

Pӑi da, înainte de a trage fermoarul peste ziua de vineri, am profitat de binefacerile internetului (noroc cӑ ne-a dat statul la coadӑ la companiile de telefonie mobilӑ internet, pentru cӑ, deşi Deea e dotatӑ cu wi-fi, nici una dintre parolele afişate ici-colo prin pensiune nu e cea realӑ). Am gӑsit, aşadar, un numӑr de telefon (mobil), prin intermediul cӑruia ne-am oprit locuri pe unul dintre vapoarele care se plimbӑ pe Dunӑre, spre deliciul turiştilor.

Dupӑ un mic dejun preparat şi servit de noi înşine în blocul alimentar al Deei, Racheta Roşie ne-a purtat, cale de vreo 20 de kilometri, pânӑ în portul touristic Orşova.IMG_3981

E încӑ devreme. Vaporul Danubius appareillazӑ de abia la zece şi nu e nici nouӑ, avem timp pentru o scurtӑ incursiune în oraşul dunӑrean.  Sigur, nu ne dezlipim de cheu, dar avem timp sӑ vedem mai nimic pe-acolo: un colegiu, cu denumirea “Dierna”,IMG_3982 un magazin pentru profesori, IMG_3983un mic monument dedicat eroilor locali din WW2, IMG_3987IMG_3988IMG_3991un pӑrculeţ în stare de demolare sau reconstrucţie, nu pot ghici adevӑrul, IMG_3984IMG_3986câteva pensiuni pe mal de fluviu şi palatul administrativ local. Mai deştepţi decât noi, localnicii încӑ nu se avântӑ pe strӑzi, e sâmbӑtӑ dimineatӑ iar ei îşi beau, probabil cafeaua. Un singur personaj stӑ la umbra norilor, un cowboy care, înarmat cu o sticlӑ de bere,  pӑzeşte o gurӑ (deschisӑ) de canal.IMG_3992 Iar dacӑ, totuşi, cineva cade în canal, în apropiere existӑ un indicator care aratӑ încotro e cabinetul Doctorului Tr. Severin.IMG_3994

Telefonul ne aratӑ ora 0945, aşa cӑ ne îndreptӑm spre debarcader. Vocea de la telefonul mobil din seara trecutӑ, înarmatӑ, la momentul actual, şi cu o frumoasӑ figurӑ femininӑ şi cu un zâmbet de stewardesӑ, ne primeşte la poarta cu pancarta “Vapor Danubius” şi ne invitӑ pe un un ponton, de unde, în schimbul a douӑ vouchere de vacanţӑ, suntem poftiţi pe vapor.

Sursele de informare nu ne lipsesc, aşa cӑ ştim cӑ vaporul i-a aparţinut, pe vremuri, tovarӑşului Nicolae Ceauşescu etc. Dupӑ ce acela n-a mai avut nevoie de ea, nava a devenit bun al întregului popor, sigur, contra cost. Ca date tehnice, pentru cunoscӑtori, vasul are o lungime de 24,92 metri, o lӑţime de 4,30 metri şi un pescaj de 80 de centimetri. Suficient pentru a cӑra vreo 40 de cӑlӑtori. Tot în fişa postului sunt notate wc-ul şi staţia de amplificare. Plus o lista lunga de musn’t …DSCN9971.JPG

No, şi hai şi-om mere … ӑsta, pluti. Sincer, prefer maşinӑriile care plutesc prin aer, dar nici pe apӑ nu e rӑu (da, ştiu cӑ unii au rӑu, dar de mare, nu de gârlӑ). Ne îndreptӑm, în duduit de diesel, spre vest, sau cӑtre Moldova Nouӑ, traversӑnd golful Orşova . Nimic spectaculos, în afarӑ de cӑlӑtoria pe apӑ în sine. Case, blocuri, biserici … DSCN9916DSCN9919DSCN9920DSCN9921DSCN9923DSCN9925DSCN9926DSCN9928Sigur, nu m-am putut împiedica sӑ remarc stilul caselor de pe malul apei, probabil case de odihnӑ sau pensiuni, dar şi distanţa micӑ pânӑ la apӑ; oare variaţiile de nivel ale Dunӑrii nu le afecteazӑ? Sau Dunӑrea nu e afectoasӑ cu ele?DSCN9933DSCN9940

Ieşind din mediul urban avem posibilitatea de a admira vegetaţia şi fauna. DSCN9944DSCN9945DSCN9948DSCN9949Pӑcat cӑ, din cauza lipsei Canonului cu teleobiectiv, nu pot profita de bunӑvoinţa unei egrete care pozeazӑ ca la studio …DSCN9955

Tot pentru cunoscӑtori, pe maluri existӑ şi indicatoare. Personal, cred cӑ e o bornӑ (dar o fi kilometricӑ, sau milicӑ?).DSCN9943

Dupӑ câteva cârâieli, menite, poate, sӑ atragӑ atenţia, dintr-o datӑ se pune în funcţiune staţia de amplificare a vaporului (dacӑ tot aşa îl atenţionau şi pe Ceauşescu nu mӑ mai mir cӑ a vândut vasul). “Câr, câr, stimaţi turişti, am ajuns în zona Cazanelor Mici, iar reperul este la babord,adicӑ  pe malul drept etc.” Dacӑ am fi mai aproape, am putea citi un scurt text, gravat în piatrӑ la ordinul împӑratului Traian, dupӑ ce a reuşit sӑ scape de Dacii lui Decebal, în 106. Dar pentru cӑ nu am teleobiectiv, textul poate fi citit doar pe Wikipedia.IMG_4010

Traversӑm încӑ un golf întins, acela din apropierea comunei Duhova,IMG_4063 dupӑ care peisajul se schimbӑ – în bine! Malurile se înalţӑ şi devin ziduri de stâncӑ iar Cazanele sunt de-acum cele Mari. IMG_4006IMG_4012IMG_4013IMG_4014IMG_4015IMG_4018IMG_4020IMG_4022IMG_4023IMG_4024IMG_4027IMG_4028IMG_4036Prospectele turistice pretind, şi tind de-acum sӑ le dau dreptate, cӑ defileul Dunӑrii la Cazane este cel mai frumos defileu din Europa (sigur, dupӑ Braşov!).

În zare apare o construcţie, ceva care seamӑnӑ cu o bisericӑ la capӑtul unui viaduct.IMG_4037IMG_4043 În scurt timp o sa recunoaştem (ceea ce vӑzusem în poze) Mӑnӑstirea Mraconia, dar pânӑ sӑ ajungem acolo, lumea de pe pachebot îşi exprimӑ entuziasmul pentru altceva: chiar în dreptul viaductului, regele Decebal ne zâmbeşte prietenos.IMG_4058

Sigur cӑ aveam lecţiile fӑcute şi la istorie. Inspirat de muntele Rushmore, un tip cu bani şi cu idei patriotice, Iosif Constantin Drӑgan, a tocmit în anii ’90 ai secolului trecut vreo 30 de sculptori şi le-a fixat ca obiectiv operational transformarea unei stânci în cap de dac. Nu conteazӑ cât a costat sau cât a durat, vorba e cӑ noi, urmaşii dacilor, avem figura Dacului cioplitӑ în stâncӑ. Am auzit cӑ unii specialişti nu sunt de acord cu proporţiile monumentului, Decebal fiind cam grӑsuţ. Nici asta nu conteazӑ, Picasso, dacӑ ar fi fost unul dintre cei 30 de artişti, i-ar fi fixat nasul deasupra cuşmei, iar ochiul stâng cu siguranţӑ ar fi fost montat de barbӑ şi ar fi avut culoarea violet. Simbolul marelui (aici şi la propriu) rege dac este mai important decât asemӑnarea fizicӑ.IMG_4049IMG_4059IMG_4054

Îmi fac o pozӑ cu Rex Decebalus (ştiu cӑ nu i-am cerut voie, dar nu cred cӑ s-a supӑrat pe mine)IMG_4056 şi ne îndreptӑm atenţia asupra lӑcaşului de cult de care se apropie vaporul ex-ceauşist. Este exact Mӑnӑstirea Mraconia, una dintre mӑnӑstirile cu un destin extrem de vitreg de-a lugul istoriei. Construitӑ prin secolul 15, nӑruitӑ cu vremea, demolatӑ de austrieci, reconstruitӑ în secolul 19, scufundatӑ în 1967, odatӑ cu Ada-Kaleh, la apariţia barajelor de la Porţile de Fier, mӑnӑstirea a fost reconstituitӑ dupӑ 1990, şi încredinţatӑ unei comunitӑţi de taici. Pare a fi un loc de pelerinaj rezervat pentru cӑlӑtorii pe asfalt, cӑci Danubius nu face haltӑ.DSCN9981DSCN9982DSCN9983IMG_4160IMG_4162

Pentru cӑ cea mai bunӑ descriere a ceea ce a urmat este cea în culori, las imaginile sӑ povesteascӑ despre ce e vorba într-o croazierӑ printre Cazanele Mari.DSCN9985DSCN9992DSCN9995DSCN9997DSCN9998IMG_4073IMG_4074IMG_4075IMG_4079IMG_4081IMG_4082IMG_4084IMG_4087IMG_4104IMG_4107IMG_4109IMG_4121

Singura aventurӑ notabilӑ rӑmâne întâlnirea cu colegul lui Danubius, Danubius 1, care, cu trenӑ de fum, se duce la Orşova.IMG_4069IMG_4071

Ultimul obiectiv interesant din agenda cӑlӑtoriei este o grotӑ. Denumitӑ peştera  Veterani nu poate fi vizitatӑ azi. Cӑpitanul nu şi-a propus sӑ piardӑ vremea turiştilor pe uscat …

Interesant e cӑ, deşi denumirea Veterani ar putea trimite cu gândul la foştii luptӑtori din recentele rӑzboaie, de fapt este numele unui ofiţer austriac de origine italianӑ, Friedrico Veterani. Omul, în cӑutare de locuri fortificabile, a valorificat opera fluviului şi şi-a lӑsat acolo numele.IMG_4092IMG_4097

Mai existӑ pe-acolo şi o altӑ peştera, Ponicova, dar nimeni nu se oboseşte sӑ ne-o arate. Probabil cӑ nu am vӑzut peştera din cauza vreunei grote, cine ştie.

La ora 1130 fix, Danubius face o voltӑ la babord şi porneşte, voiniceşte spre est. IMG_4126Pentru recapitulare, sau pentru o mai bunӑ înţelegere a lucrurilor, revedem canionul, cu Decebal la babord şi (Tabula lui)Traian la tribord. Sigur cӑ, fiind atât de aproape (atât de aproape, încât telefoanele noastre se conecteazӑ la reţelele sârbeşti)IMG_4003IMG_4004 acum privim cu mai multӑ atenţie malul sârbesc; urât, domne, nici nu se comparӑ cu cel românesc, chiar dacӑ şi pe acolo se vӑd observatoare,IMG_4128 ouӑ din piatrӑ,IMG_4127 şosele, viaducte şi tunele.IMG_4133IMG_4143IMG_4145IMG_4152IMG_4155

Tinând seama de numeroasele mele lecturi din copilӑrie, despre cӑlӑtorii pe ape, aş fi crezut cӑ durata drumului la-ntors acasӑ la vapor va fi mai scurtӑ, fiind în sensul curentului. Nu a fost aşa. La ora 1302 fix, Danubius s-a lipit de ponton – ce-i drept, dupӑ ce a tras de timp vreo zece minute în apropierea debarcaderului, asemenea trenurilor care nu primesc intrarea în garӑ. De fapt, aşa a şi fost. Danubius a aşteptat ca Danubius 1 (pe care nu-l observasem amarat) sӑ plece de la ţӑrm.IMG_4196IMG_4200IMG_4201IMG_4202IMG_4203IMG_4204

Racheta Roşie stӑ cuminte în parcare, adicӑ pe rachetodrom, gata sӑ ne ducӑ înapoi la Herculane.IMG_4208.JPG

A fost o cӑlӑtorie frumoasӑ, pe care orice turist în zona aia ar trebui sӑ o execute. Probabil cӑ şi pe şosea se pot vizita Cazanele de toate dimensiunile, dar, când vorbeşti despre Dunӑre, fluviu navigabil, parcӑ e e “ blesfamie” (vorba cuiva …) sӑ le vezi din maşinӑ. Sau sӑ nu le vezi deloc, ocupat fiind cu covrigul.

 

Scrie un comentariu

Din categoria Note de călătorie, Uncategorized

WEEKEND IN BANAT (prima zi) de Mihai-Athanasie Petrescu

WEEKEND IN BANAT (prima zi)

De ce Banat? Vorba unei reclame, de ce nu? Sau vorba lui Hillary, pentru  cӑ existӑ – şi pentru cӑ e un fel de patӑ albӑ (en fin, quasi) în experienţa mea de turist. Şi, pentru cӑ petele albe sunt interzise (oricât ar fi de bun detergentul, tot rӑmâne o urmӑ de gri), am hotӑrât cӑ cea mai bunӑ utilizare a câtorva vouchere ar putea fi o destinaţie din vestul ţӑrii (noastre).

Obiectivul numӑrul unu este unul de renume mondial, dacӑ e sӑ te iei dupӑ forumurile alimentate de turişti strӑini: cascada Bigӑr. Denumirea e ciudatӑ. Ar putea fi în limba englezӑ de râu (nu de baltӑ, cine a mai auzit de cascade în bӑlţi?), dar fiind o denumire veche, dinaintea modei de azi, probabil cӑ nu de acolo provine. So, singura posibilitate de a gӑsi rӑspunsul e sa mergem la faţa locului.

Am localizat usor cascada pe hartӑ, undeva în apropiere de Anina. Nu la fel de uşor am identificat în apropiere şi un loc de cazare destul de bun pentru noi – confortabil şi sӑ accepte plata cu vouchere, drept care am lӑrgit aria cӑutӑrilor cu câţiva kilometri, apoi cu câteva zeci de kilometri … pânӑ am ajuns la Bӑile Herculane. Pânӑ la urmӑ de ce nu? Pe unchiul Hercule nu l-am mai vӑzut de când eram mic, aşa cӑ … hai acolo!herc

Cam 280 de kilometri, pentru un Hyundai care se respectӑ, sunt o nimica toatӑ. Un scurt pause-café la bistroul Ada-Kaleh din Turnu Severin, ne aratӑ cum se face, serveşte şi se bea o cafea turceascӑ. IMG_3909Rahatul e tot turcesc, nu e bull shit, cum traducea odatӑ un brutar cam din aceeaşi zonӑ geograficӑ, referindu-se la umplutura cozonacului. De acolo admirӑm şi bustul Imperatului Traian. IMG_3923.JPGApoi demarӑm în trombӑ spre Orşova, iar bucata urmӑtoare de drum îşi meritӑ toţi banii, pentru ca şerpuieşte pe malul fluviului, printre stânci şi baraje de hidrocentralӑ, strӑbӑtând viaducte şi tunele.DSCN9851DSCN9860DSCN9866

So, iatӑ-ne la Herculane. Noroc cu dispozitivele de navigaţie, cӑ altfel cine ne-ar fi îndrumat cӑtre “Pensiunea Deea”? O stradӑ paralelӑ cu Cerna, pe malul ei drept, o pensiune destul de micӑ, printre multe alte mici pensiuni, atât de micӑ încât nici nu are loc propriu de parcare. Drept care am pus maşina unde am putut, prin vecini, pe un loc minat cu bombe atomice. Nu au trecut zece secunde de când am coborât de la volan, cӑ a trebuit sӑ îmi apӑr onoarea şi integritatea în faţa unui client de taxi, care mӑ ameninţa cu spargerea cauciucurilor. Dupӑ alte zece secunde de la pornirea taxiului (şoferul nu avea timp de rӑzboaie), de la o fereastrӑ s-a deschis din nou focul împotriva Rachetei Roşii şi a echipajului sӑu, dar tirul a fost prost orientat şi nu am înregistrat pierderi. Iar dupӑ alte câteva secunde, surprizӑ: toate uşile Deei sunt încuiate şi nimeni nu rӑspunde la bӑtӑile noastre disperate. Norocul meu e cӑ regӑsesc în telefon numӑrul oficial, iar omul cu pensiunea îmi rӑspunde imediat, mӑ asigurӑ cӑ nu e la faţa locului (observasem deja), dar cӑ putem intra în clӑdire folosind un cod de interfon (pe care mi l-a dictat) pentru a ne instala în camera noastrӑ.

Nu ne-am lӑsat rugaţi, deşi sistemul ӑsta de lucru ne-a cam mirat; cum sӑ nu fie gazda acasӑ pentru a-şi întâmpina clienţii?! Dar, mӑ rog, camera e fainӑ, pare confortabilӑ, priveliştea care ni se oferӑ de la fereastrӑ, peste Cerna, e foarte frumoasӑ,IMG_3931IMG_3934IMG_3924IMG_3927IMG_3928 ce om vrea mi mult? Poate un loc de parcare mai decent, pentru cӑ trotuarul pe care l-a escaladat Hyundai nu pare prea sigur. Mai ales dupӑ ameninţӑrile de mai devreme …IMG_4230.JPG

Luarea în stӑpânire fiind executatӑ, decidem cӑ nu am cӑlӑtorit atâta cale cӑlare pe Racheta cea roşie numai pentru a pierde timpul într-o camerӑ de pensiune, astfel încât cӑutӑm o destinaţie prin staţiune. Prioritatea numӑrul 1, aprovizionarea pentru masa de dimineaţӑ, pentru cӑ reprezentantul pensiunii nu mi-a rӑspuns la mailul cu întrebarea “Breakfast included?”, ceea ce ne fӑcea sӑ credem (şi nu greşeam) cӑ, dacӑ ar fi existat, rӑspunsul ar fi fost negativ.  Apoi, dupӑ vizitarea cartierului comercial (douӑ bouticuri la parterul unor blocuri mai urâte decât cele din Bartolomeu) îi dau ordin lui Waze sӑ ne ducӑ în vechiul centru turistic.

Aplicaţia executӑ ordinul fӑrӑ sӑ crâcneascӑ şi … ne pomenim într-o zonӑ istoricӑ. Mai precis, o zonӑ unde turismul e istorie. Exact ca în cazul fortӑreţelor antice sau medievale, la Herculane avem avem posibilitatea de a vizita ruine.

Primul obiectiv, Cazinoul. Construit pe la 1867, folosit ca loc de pierzanie pentru cartofori si ca local de cӑtre vilegiaturişti, Cazinoul, deşi era cazinou, a supravieţuit perioadei comuniste, chiar dacӑ a avut parte şi de un incendiu în anii ’50. Dar odatӑ cu venirea noii democraţii, clӑdirea s-a degradat constant. Atât de constant, încât pânӑ şi muzeul care se aciuase în incinta sa a închis porţile în 2012. Acum mai pӑtreazӑ doar inscripţia de pe frontispiciu: SALUTI ET LETITIAE (sӑnӑtate şi bucurii), iar restaurantul e închis, iar cofetӑria, sau ce o fi ea, de la prima terasӑ e aproape pustie.DSCN9907DSCN9908

Hotelurile Traian şi Decebal, care sunt unite prin clӑdirea Cazinoului, nu aratӑ nici ele prea bine. Traian e foarte bine plasat, cu un peron care poate provoca accidente, pentru cӑ avanseazӑ pânӑ pe partea carosabilӑ a strӑzi.DSCN9895.JPG

Parcul e un mare loc de joacӑ pentru copii şi cӑţei; sper cӑ micul chioşc din centrul sӑu gӑzduieşte, uneori, o fanfarӑ.DSCN9899DSCN9903DSCN9904IMG_3963DSCN9905 A, ceva interesant, un uriaş arbore sequoia sprijinӑ terasa ca sӑ nu cadӑ.DSCN9905 Îi urez success şi plecӑm în cӑutarea lui Hercule. Sunt sigur cӑ e în apropiere, aşa a spus waze şi el nu minte chiar întotdeauna.

Într-adevӑr, trecem CernaIMG_3959 şi intrӑm în piaţa Hercule. Statuia e acolo şi aşteaptӑ, ca o statuie, sӑ ne revedem dupӑ 54 de ani de despӑrţire. Norocul lui Hercule cӑ e un supererou, el reuşeşte sӑ reziste şi în anii de dupӑ decembrie.IMG_3962DSCN9880IMG_3961 Nu la fel de puternice sunt şi clӑdirile din jurul lui. Observ, totuşi, cӑ sunt semne bune. Faţada unora dintre vechile dotӑri ale staţiunii este acoperitӑ cu o câte pânzӑ desenatӑ, în spatele cӑreia este posibil ca uneori cineva sӑ meştereascӑ pentru reabilitare.DSCN9879DSCN9883DSCN9885DSCN9886DSCN9889DSCN9897

La fel de bine ca şi Hercule rezistӑ şi biserica romano catolicӑ. Dar, de, e bisericӑ, alt noroc …dscn9881.jpgDSCN9882

Am citit cӑ întreaga zona a staţiunii pe care am vizitat-o noi în acea searӑ e declaratӑ monument istoric. Deci poate fi închiriatӑ, lӑsatӑ sӑ se autodistrugӑ, dar nu demolatӑ. Mai vedem peste câţiva ani. Deocamdatӑ, sӑ ne bucurӑm cӑ am apucat sӑ o mai vedem o datӑ, chiar şi în starea asta.

Acestea fiind zise, prima zi de turism în Banat ia sfârşit. Ne îndreptӑm spre Deea, cu speranţa de a-l cunoaşte pe patron (speranţe deşarte …) şi cu planul de a ne recupera toate forţele necesare pentru o croazierӑ pe Dunӑre.

 

Scrie un comentariu

Din categoria Note de călătorie, Uncategorized

SOGGIORNO A SICILIA DI SANT’AGATA (25) de Mihai-Athanasie Petrescu

SOGGIORNO A SICILIA DI SANT’AGATA (25)

E timpul sӑ trecem la lucruri serioase, iar la Taormina ceva serios şi interesant este Amfiteatrul antic. Adicӑ unul dintre obiectivele notate cu “must’ încӑ din timpul când ne fӑceam lecţiile, în faţa calculatorului.

Fiind noi în apropiere de Porta Messina, aşa cum mӑrturiseşte şi harta afişatӑ de ifon, nu avem decât sӑ o luӑm pe undeva ca sӑ ajungem exact unde trebuie. Pe unde? Pӑi …

Ezitarea noastrӑ nu e lungӑ. Vӑzându-ne cum studiem cu atenţie harta, 50% dintre şoferii de taxi care se aflau în apropiere s-au oferit sӑ ne ajute, iar munca lor nu a fost în zadar: ne-au arӑtat exact deasupra noastrӑ, pe un zid, denumirea strӑzii pe care ne aflam: Via del Teatro Greco. Nu puteam sӑ mergem decât într-o singurӑ direcţie, ceea ce am şi fӑcut, pret de douӑ-trei minute, ajungând la destinaţie.DSCN8825DSCN8824 Obiectivul cu denumirea “Teatro antico di Taormina” pare, la prima vedere, o cazarmӑ bine pӑzitӑ, încercuitӑ cu un gard puternic, din fier şi supravegheatӑ cu camera video.DSCN8822DSCN8823 A doua impresie o confirmӑ pe prima, dar a treia le infirmӑ pe primele douӑ, pentru cӑ, în schimbul a douӑzeci de euro, cumpӑrӑm douӑ bucӑţele de hârtiebilet care ne deschid toate porţile, inclusiv ale unor clӑdiri moderne, cu termopane, care ne-ar strica bucuria de a pӑtrunde în antichitatea greacӑ a Italiei dacӑ nu ar fi ornate atât de frumos.DSCN8826DSCN8827

Deci … teatro Greco. Interesant, ce o cӑuta un teatru grecesc in inima marginii sudice a Italiei. De fapt, dacӑ grecii ӑia antici au tot navigat prin Mediterana, cӑutând sirene şi zâne, de ce nu ar fi aterizat şi la poalele Etnei, mӑcar pentru cercetӑri vulcanologice?IMG_7619

Vorba e cӑ în secolul 3 î H, pe vremea lui Gerone al doilea, grecilor le-a venit chef de distracţie deasupra mӑrii şi s-au pus pe treabӑ. Au dizlocat cam 100.000 de metri cubi de rocӑ (e bun şi câte un sclav la casa omului, mai faci economie de escavatoare, mai ales cӑ tot nu se inventaserӑ încӑ) şi au pus în loc o construcţie splendidӑ din cӑrӑmidӑ arsӑ; dupӑ aia, pentru cӑ nici funicularele nu erau inventate, au luat alţi sclavi (primii sigur au murit de obosealӑ) şi i-au pus sӑ care la deal coloane şi alte piese din marmurӑ şi alte pietre ş, astfel, au obţinut un mare amfiteatru. Dupӑ aceea, cum e şi normal, grecii au fost nevoiţi sӑ cedeze terenul romanilor, cu tot ce era pe el. Astfel, teatrul grec (da, grecii chiar vedeau acolo spectacole de teatru, doar ei au inventat şi tragedia greacӑ, ca sӑ nu mai spun de comedia greacӑ) a devenit un altfel de lӑcaş de culturӑ, gazdӑ a luptelor de gladiatori – probabil cӑ latinii râdeau mai bine când vedeau tragediile gladiatorilor morţi în arenӑ.

Edificiul pӑstreazӑ aspectul iniţial. Scena şi fosa sunt neschimbate, ca şi mare parte din auditoriu. De-a lungul anilor romani şi post romani au mai fost adӑugate câteva rânduri de locuri pentru spectatori – cererea de bilete o fi fost mai mare decât pe vremea lui Eschil. De fapt, amfiteatrul putea primi cam 5500 de spectatori, aş spune eu cӑ sunt destul de mulţi, cifrӑ care îl claseazӑ pe locul doi în Sicilia – dupӑ cel din Siracusa. Am înţeles cӑ şi în zilele noastre se organizeazӑ spectacole pe scena aceea, dar mӑ întreb cu ce fel de bilete se intrӑ – cu unele de 10 euro, ca al meu, sau cu altele, cu altӑ personalizare. Sau, şi mai eficient, cu douӑ bilete de cӑciulӑ, unul pentru muzeu şi al doilea pentru show, cӑ doar n-o sӑ le interzicӑ spectatorilor sӑ fie şi vizitatori ai obiectivului.

Am strӑbӑtut toate ungherele vizitabile şi am tras poze din toate unghiurile şi cu toate camerele din dotare, dar fӑrӑ bietul Canon, rӑmas la hotel, în panӑ, obţinând câteva sute de imagini. WordPress nu îmi dӑ spaţiu nelimitat, de aceea am ales doar câteva, puţine fotografii.DSCN8828DSCN8829DSCN8831DSCN8832DSCN8835DSCN8836DSCN8837DSCN8838DSCN8839DSCN8842DSCN8844DSCN8846DSCN8847DSCN8848DSCN8850DSCN8853DSCN8857DSCN8859DSCN8860DSCN8861DSCN8862DSCN8863DSCN8865DSCN8867DSCN8869DSCN8871DSCN8874DSCN8876DSCN8877DSCN8878DSCN8880DSCN8881DSCN8888DSCN8889DSCN8890DSCN8891DSCN8893DSCN8894DSCN8895DSCN8897DSCN8898DSCN8899DSCN8909DSCN8910DSCN8911DSCN8912DSCN8915DSCN8916DSCN8928DSCN8929DSCN8930DSCN8931IMG_7603IMG_7607IMG_7611IMG_7612IMG_7644IMG_7653IMG_7654

Pentru cӑ nu am plӑtit şi un audioghid, nu am avut parte de nici un fel de ghid. La un moment dat a apӑrut unul, dar ne-a tratat cu spatele.DSCN8921DSCN8926

Sigur, monumentul îşi are frumuseţea şi atractivitatea sa, dar locul unde este amplasat îi dӑ şi o a doua frumuseţe. Mӑ întreb cum procedau actorii aia greci sӑ nu îşi uite rolul, vӑzând asemenea peisaje în jurul scenei. De fapt, chiar dacӑ mai cӑlcau şi în strӑchini, probabil cӑ şi spectatorii erau la fel de visӑtori, cu ochii spre Marea lui Ionicӑ, încât nu bӑgau de seama derapajele celor de pe scenӑ.DSCN8883DSCN8884DSCN8885DSCN8886DSCN8887DSCN8902DSCN8904IMG_7623IMG_7640IMG_7624

Pentru cӑ o imagine spune mai mult decât reuşesc eu sӑ zic în cuvinte, cred cӑ descrierea Amfiteatrului Mare din Taormina este destul de bine fӑcutӑ, având şi culori. Nu ne rӑmâne decât sӑ ne îndreptӑm spre exit, pentru cӑ ziua se apropie de miezul ei şi încӑ mai avem, cred, destule de vӑzut.

 

Scrie un comentariu

Din categoria Note de călătorie, Uncategorized

SOGGIORNO A SICILIA DI SANT’AGATA (24) de Mihai-Athanasie Petrescu

SOGGIORNO A SICILIA DI SANT’AGATA (24)

No, hai sӑ vedem de ce Taormina asta a devenit atât de faimoasӑ încât am auzit şi noi de ea. Din câte scrie prin lecţiile citite, oraşul nu e chiar foarte mare, de fapt asta ne confirm şi aplicaţia din telefon care ne arata cam un kilometru jumate pânӑ la principala atracţie turisticӑ.

O luӑm, aşadar, pe via Pirandello (asta cred cӑ era croitor, sau ceva, pentru cӑ e faimos pentru titlul “Sӑ-i îmbrӑcӑm pe cei goi”), cu speranţa ca, în curând, sӑ trecem prin Porta Messina. Şi, probabil, vom ajunge vreodatӑ şi acolo, dar deocamdatӑ apare un obiectiv interesant pentru un amator de transport pe cablu: telecabina Taormina – Mazarò. Caracteristicile tehnice pot fi citite pe un afiş,

IMG_7554

IMG_7555

frumuseţea traseului poate fi ghicitӑ,IMG_7556IMG_7557IMG_7558 dar … instalaţia nu funcţioneazӑ. Din pӑcate, rӑmân doar cu pozele staţiei şi cu speranţa cӑ, poate, porneşte înainte de ora plecӑrii autobuzului nostru.

Pirandello merge tot nainte, ca pionierii.IMG_7559Porta Messina este exact acolo unde era şi pe vremea când s-a fӑcut harta google, şi ne faciliteazӑ accesul în zona turisticӑ a oraşului.DSCN8812DSCN8811

Chiesa Santa Caterina, care îşi ia numele de la Largo unde se aflӑ, pare sӑ fie ceva de vӑzut … mai târziu.IMG_7585.JPG Noi cӑutӑm amfiteatrul, dupӑ aia mai decidem, iar obiectivul nostru e în apropiere. O luӑm pe Corso Umberto, adicӑ artera comercialӑ, unde vedem nişte obiective interesante. Cel mai interesant e o Vespa, binenţeles, IMG_7587.JPGpentru cӑ numeroasele magazine şi ristoranti nu prezintӑ interes la ora asta.IMG_7586IMG_7588IMG_7589IMG_7590IMG_7591IMG_7592IMG_7593IMG_7594

Cum-necum, peregrinӑrile noastre ne aduc în faţa unuia dintre monumentele istorice ale oraşului. Naumachia! E un zid roman, apӑrut în sec. 1 î. H., dispӑrut el ştie când şi reapӑrut, adicӑ descoperit de cӑtre arheologi tocmai în 1943 (unii dӑdeau cu bombardeaua în vremea aia, alţii sӑpau cu şpaclul), ar fi putut fi un fel de rezervor pentru apӑ menit sӑ astâmpere setea şi dorinţa de igienӑ a romanilor amator de sporturi nautice, care frecventau un fel de club sportiv din apropiere.IMG_7595IMG_7596IMG_7597IMG_7599IMG_7598

O ultimӑ strӑdutӑ înainte de a nimeri la mӑ-sa.IMG_7600.JPG Ştiam demult vorba asta, dar de abia acum am înţeles cӑ e doar o prescurtare pentru “mamma rosa”. IMG_7601IMG_7602Tot nu e ora prânzului, aşa cӑ ne decidem sӑ ne apropiem de Amfiteatru.

 

Scrie un comentariu

Din categoria Note de călătorie, Uncategorized

SOGGIORNO A SICILIA DI SANT’AGATA (23) de Mihai-Athanasie Petrescu

SOGGIORNO A SICILIA DI SANT’AGATA (23)

O nouӑ zi a erei noastre siciliene începe cu semne bune. Aşa cum anticipam asearӑ, vӑzând cum se uitӑ soarele înapoi, azi, miercuri, avem cer senin şi cele mai bune condiţii pentru o nouӑ expediţie.

Ne înhӑmӑm la rucsac şi ne aşezӑm, cuminţi, în staţia lui D. Facem un test, vrem sӑ vedem dacӑ autobuzul îşi respectӑ orarul, sau umplem din nou buzunarul vreunui taximetrist. Ora din grafic vine şi trece … în zare se vede ceva care seamӑnӑ a maşinӑ mare, care trece şi ea, dar … e o gunoierӑ (de ce m-aş plânge? E un Iveco); tot aşa e şi autobuzul ascuns în spatele ei, în care ne aburcӑm şi pornim spre centru. De la terminal, strӑbatem din nou, fӑrӑ grabӑ, esplanada dei Martiri, ajungând la Catania Centrale, care e chiar centrul tuturor starturilor în expediţii.

Nu pot trece nepӑsӑtor pe lângӑ un afiş. Dincolo de produsul promovat, declaraţia de dragoste mi se pare inspiratӑ.IMG_7497

Din lecturile mele ştiu cӑ vis-à-vis de stazione se aflӑ şi autogara de unde se iau autobuzele EtnaTransporti. Aşa o fi, dar primul şofer de autobuz din terminal pe care îl interoghez nu a auzit în viaţa lui de aşa ceva. E de înţeles, pe maşina lui scrie altceva decât vreau eu şi el tine cu ai lui. Sa fie sӑnӑtos, eu am un aliat care nu ma induce în oroare, adica frumosul de ifon. Street view! şi vӑd autobuzele dupӑ gard. Hai acolo.2018-08-10 (1)

Gӑsim cu uşurinţӑ peronul, pustiu, aşa cӑ începem sӑ ne gândim de unde se iau biletele. Cum de unde? Nu merge de la nenea şoferu’? Un alt nene, de la munca de jos ne asigurӑ cӑ nu. Dar de unde? De la agenţie. Asta ne-o explicӑ alt cӑlӑtor, care îmi aratӑ şi pe unde ar trebuie sӑ fie agenţia. O iau la picior şi pe via D’Amico, adicӑ la 1 minut şi vreo 12 secunde de peron pot purta un dialog instructiv şi educativ cu casiera. Obţin douӑ biglietti di colezzione, dupӑ cum se vede,

iar la donna îmi îmi spune cӑ partenza e la ora nouӑ. Mӑ uit la ceas şi fac apel la toate cunoştinţele mele de limba italianӑ cӑ sӑ-i explic ca e nouӑ jumate. Femeia rӑmâne fermӑ pe poziţie, nu renunţӑ în ruptul capului la ora plecӑrii şi … dintr-o datӑ îi dau dreptate. Eu mӑ uitam la ceasul de mânӑ care, chiar dacӑ e smart, nu e destul de isteţ ca sӑ se acordeze singur, ca telefonul, la ora localӑ.

Acestea fiind lӑmurite şi dupӑ ce un grazzie îmi este rӑsplӑtit cu un zâmbet profesionist amabil al casierei, mӑ întorc la peron, unde, dupӑ câteva minute, apare şi un MAN albastru, pregӑtit sӑ ne ducӑ unde vrem noi.

Bun, dar unde vrem noi azi?

Chiar aşa, unde oare vrem noi azi? Pӑi, noi, azi, vrem sӑ vizitӑm Taormina.

Taormina, desigur, este cel mai frumos oraş din Sicilia, dupӑ cum spun chiar cei mai îndreptӑţiţi sӑ o spunӑ, adicӑ taorminezii. E situat la jumӑtatea distanţei dintre Catania şi Messina, dar mie mi se pare cӑ jumӑtatea dinspre Catania e ceva mai micӑ decât jumӑtatea dinspre Messina. Legӑtura cu oraşul mai mare se face în toate felurile, pe uscat, pe apӑ sau prin aer, dacӑ omul îşi permite un elicopter. Noi am avut de ales între douӑ variante terestre, anume trenul sau autobuzul, cu observaţia, fӑcutӑ de prietenul nostru, ghidul de pe Etna, cӑ trenul merge la Taormina Giardino, de unde accesul la oraşul propriu-zis se face cu un alt autobuz, mai mic şi mai scump, sau cu telefericul, sau, mai bine, cu autobuzul albastrru care, dupӑ ce strӑbate o porţiune de autostradӑ, urcӑ şi la Taormina, pânӑ aproape de centru. În cunoştinţӑ de cauzӑ, deci, am optat pentru autobuzul direct, chiar dacӑ suntem amator de aventurӑ, nevoia de comoditate şi criza de timp primeazӑ.

Aşa cӑ, man, ӑsta, MAN, la drum!

Autobuzul este destul de modern şi de curat, IMG_7510iar şoferul, pentru a adӑuga ceva la specificul local, ascultӑ, împreunӑ cu cӑlӑtorii, un post de radio care transmite muzicӑ italianӑ. Cӑlӑtoria se anunţӑ, în afarӑ de priveliştea Etnei, lipsitӑ de evenimente, deci avem timp sӑ discutӑm despre oraşul Taormina.IMG_7502IMG_7503IMG_7504IMG_7505IMG_7506IMG_7507IMG_7508IMG_7509IMG_7511IMG_7512IMG_7513IMG_7514IMG_7515IMG_7516IMG_7517IMG_7518IMG_7519IMG_7520IMG_7521IMG_7522IMG_7523IMG_7524IMG_7525IMG_7526IMG_7527IMG_7528IMG_7530IMG_7531IMG_7532IMG_7533IMG_7536

Partea de pantӑ a Etnei unde e Taormina se cheamӑ Monte Tauro. Zic unii, care pretind cӑ ştiu, cӑ exista deja în 734 î. H., când au venit grecii la faţa locului, cu gânduri bune. Apariţia numelui este destul de frecventӑ în istorie, atât în epoca romanӑ cât şi în evul mediu sau perioada modernӑ, pentru cӑ a fost, dupӑ posibilitӑţi, când teatru de bӑtӑlie, când teatru pur şi simplu (sau gazdӑ, scenӑ sau muzӑ pentru creatori de artӑ.

În zilele noastre, Taormina este o destinaţie turisticӑ, iar localnicii, cam 12.000 de bӑieţi deştepţi, profitӑ din plin (aşa am citit pe toate prezentӑrile de pe net, urmeazӑ sӑ ne convingem la faţa locului).

Între timp, MAN  trece pe lângӑ vitrina unui showroom Renault. Din vitezӑ am avut impresia cӑ în vitrinӑ se aflӑ un Renault 4 şi un Floride. Staţia dintr-o parcare vastӑ de la Giardini Naxos, e un fel de cul-de-sac, pentru cӑ busul se întoarce exact pe unde intrase acolo, trecând exact pe lângӑ showroom şi, da, e un Floride, o maşinӑ cum n-am mai vӑzut decât în filmele vechi cu Alain Delon.  Aaa, ce pӑcat cӑ nu m-am gândit sӑ trag p pozӑ …

De acum începe partea spectaculoasӑ a traseului, urcuşul cӑtre Taormina. Autobuzul, cât pare el de greoi, urcӑ voios pe numeroasele serpentine, blocând circulaţia oricӑrei alte maşini. Normal, doar suntem noi la bord şi avem prioritate absolutӑ.IMG_7538IMG_7539IMG_7540IMG_7541IMG_7542IMG_7543IMG_7544IMG_7545IMG_7546IMG_7547IMG_7548IMG_7549

Peisajul este extraordinar. Nu suntem la prima urcare pe un munte, dar suntem la prima urcare pe un perete de stâncӑ pe deasupra mӑrii (sigur, Ionicӑ ӑsta, proprietarul mӑrii, e un norocos).

Parcӑ prea devreme, cӑlӑtoria ia sfârşit. MAN se bagӑ într-o autostazione, de unde refuzӑ sӑ mai continue, deşi am fi vrut sӑ mai vedem peisajul montanomarin (sau invers).

Coborâm şi nu uitӑm sӑ-l salutӑm pe nenea şoferul, dar probabil cӑ omul e foarte atent la muzica din difuzor, cӑ nu rӑspunde nimic. Sau nu pricepe italieneşte, nu toatӑ lumea vorbeşte limbi strӑine.IMG_7550.JPG

Nu ne mai rӑmâne decât sӑ ne luӑm cu noi orarul plecӑrilor spre CataniaIMG_7553.JPG şi, gata, pornim la atac. Timp avem destul.

 

2 comentarii

Din categoria Note de călătorie, Uncategorized

SOGGIORNO A SICILIA DI SANT’AGATA (22) de Mihai-Athanasie Petrescu

SOGGIORNO A SICILIA DI SANT’AGATA (22)

Ne bucurӑm de libertate dupӑ o zi pusӑ în slujba turismului montan/vulcanic. E încӑ devreme, de abia a trecut de cinci dupӑ-amiaza, dar oboseala şi întunericul nu ne încurajeazӑ sӑ pornim spre centrul Cataniei. Alternativa este sӑ ne închidem deja în hotel, sau sӑ gӑsim o soluţie. Votâm şi se ajunge la balotaj, drept care ne împӑrţim munca. Unii vor merge la recuperare, alţii, dupӑ ce vor scӑpa de bagaje, vor cӑuta soluţia aceea interesantӑ şi salvatoare.

Deasupra noastrӑ, Jupiter îşi retrage trupele de nori, iar dinspre vest Sol face o micӑ recuoaştere a terenului. Dupӑ teoria ardeleneascӑ, faptul cӑ soarele se uitӑ înapoi semnificӑ pӑrerea lui de rӑu pentru ziua care se terminӑ şi un fel de promisiune cӑ urmӑtoarea va fi mai frumoasӑ. Cum sӑ stai în camera la Miramare când ai putea sӑ îţi exprimi mirarea în altӑ parte?! Aşa cӑ, abandonând, în grabӑ, rucsacul cel ud, în care s-a înecat bietul meu Canon, ies acolo unde soarele, de obicei, e dictator: pe plaj.

Discutӑm aici despre Playa Lidi, situatӑ chiar în vecinӑtatea pistei aeroportului Fontanarossa, vis-à-vis de Miramare.

Cine a fost vreodatӑ iarna pe o plajӑ ştie deja la ce sӑ se aştepte. Eu de exemplu, am fost la trageri, pe plaja de la Vadu, acum 40 de ani. Deci ştiu cӑ o sӑ mӑ întâlnesc cu o întindere tristӑ de nisip, mӑrginitӑ de o baltӑ oarecum furioasӑ din cauza lipsei turisţilor.

Nu m-am inşelat. Marea e necӑjitӑ, iar apariţia mea nu contribuie la buna ei dispoziţie, Vine valul, pleacӑ valul … iar pe plajӑ, palmierii rӑmân impasibili. În departarea de pe stânga se vede portul, unde se odihneşte un ferryboat. Luminile se aprnd pe rând în port, iar farul se vede şi el luminând intermitent.IMG_7445IMG_7446IMG_7447IMG_7448IMG_7449IMG_7450IMG_7451IMG_7452IMG_7453IMG_7455IMG_7460IMG_7461IMG_7462IMG_7463IMG_7464IMG_7465

Încerc sӑ adaug numeroaselor poze şi câteva secvenţe filmate cu acelaşi telefon. Valurile care vin şi pleacӑ mi-ar fi provocat râu de mare dacӑ nu m-ar fi salvat … un avion. Pӑi da, doar mӑ aflu la capӑtul pistei de la Fontanarossa, iar pe deasupra mea trece un Airbus A-320 de la Alitalia, care urmeazӑ sӑ aterizeze, curând, la Milano (asta am aflat-o cu ajutorul aplicaţiei din ifon, sӑ nu creadӑ cineva cӑ am citit tӑbliţa cu traseul afişatӑ pe avion).

Se întunecӑ. Este aproape ora 1800, la început de februarie.IMG_7466IMG_7467IMG_7470IMG_7476 Sunt nevoit sӑ merg şi eu la Miramare, poate mai gӑsesc vreo bere Castello prin frigiderul ӑla. Plus cӑ e necesar sӑ reîncarc toate bateriile, pentru o nouӑ zi de expediţii turistice. Pӑcat cӑ sӑracul Canon nu mai face altceva decât sӑ clipeascӑ trist dintr-un led verde … nu mai e capabil sӑ memorize alte momente frumoase din peregrinӑrile noastre.

2 comentarii

Din categoria Note de călătorie, Uncategorized