Arhive lunare: Iunie 2015

O VOINŢĂ DE OŢEL de Didier Daurat, traducere de Mihai-Athanasie Petrescu

Massimi îmi expusese pe larg planurile lui Latécoère, dar eu eram curios să cunosc omul. M-a convins de la prima vedere. Simţeai că este animat de o voinţă de oţel, inteligentă, gândită, care cântărea fiecare obstacol. Rareori găseşti la un om o doză atât de mare de curaj, combinată cu seriozitate. Ascultându-l pe el, vedeam clar şansele Liniei, dar şi piedicile care îi stăteau în cale. Drept concluzie, mi-a zis :

– Am făcut toate calculele. Ele confirmă părrea specialistştilor: idea noastră este irealizabilă. Deci nu ne rămâne decât un singur lucru de făcut: sa o realizăm.

Am acceptat cu entuziasm responsabilitatea escalei de la Rabat. Aşteptând deschiderea Liniei poştale, am participat la transportarea avioanelor Bréguet 14 A2 de la Etampes la Toulouse. Într-adevăr, cu toate că era fabricant de Salmson-uri, Latécoère hotărâse, la insistenţele mele, să folosească, cu titlu experimental, avioane Bréguet.

img_4084

(Foto: Breguet 14 A-2, Musee de l’Air et de l’Espace, autor Mihai-Athanasie Petrescu)

Echipate cu motoare Renault cu 12 cilindri, aceste aparate aveau o putere de 300 CP şi majoritatea piloţilor militari le cunoştea bine. Într-o zi am rămas într-o pană de alimentare cu benzină cu unul dintre acestea pe lângă Saint-André de Cubzac. Am coborât în zbor planat, am găsit un luminiş în pădure şi am reuşit să aterizez avionul între doi copaci. Din păcate, numai fuselajul a trecut iar aripile s-au rupt.

Într-unul dintre hangarele de la Montaudran a fost montat un atelier de revizie pentru celule. Acolo erau trecute în revistă avioanele Bréguet şi li se adăugau două lădiţe sub fiecare plan inferior. În apropiere, o altă construcţie uşoară adăpostea serviciul de punere la punct a motoarelor. Avea o maşină de rectificat arbori cotiţi, o maşină de rectificat ceilindri, nişte strunguri, bancuri de montaj, un cuptor pentru tratarea termică a metalelor, şi două bancuri de probă. Tot ansamblul era pus sub conducerea efectivă a biroului de studii al Uzinelor Latécoère.

În acest timp. Linia prindea contur. Fusese pregătit un plan de echipare şi de aprovizionare pentru fiecare escală. Personalul tehhic fusese recrutat şi triat. Punctul de plecare al legăturii continentale a fost hotărât definitiv : Toulouse, unde aveam să intrăm rapid în clima mediteraneană, şi pentru că exista o legătură feroviară rapidă cu Parisul. În acelşi timp, echipa a fost completată cu noi piloţi : Moraglia, Rodier, Genthon, Dieudonné Costes, Bonnette, Poulain …

Dar în fiecare zi apăreau dificultăţi noi. Întors din Spania, Massimi îmi povesti ce i se întâmplase la Alicante. Îl însărcinase pe un francez, dl. Dupuy, rezident în acel oraş, să îi găească un teren de aterizare. Confundând metrul pătrat cu metrul liniar, corespondentul său amenajase cu extremă grijă un aerodrom de mărimea unui teren de tenis. Primul care a încercat să aterizeze acolo, Lemaître, şi-a rupt elicea şi o roată, plus că şi-a şifonat o aripă. Ca o culme a ghinionului, el nu a putut să-l alerteze la timp pe cel care venea în urma lui, Junquet, care a suferit un accident identic.

Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria Didier Daurat - In curentul elicei

ZBURATOARE 39 – Pietre in gura de Mihai-Athanasie Petrescu

Se spune că atunci când ai o experienţă inedită să iei o piatră în gură.

La ediţia 2015 a Bucharest International AirShow eu am avut o activitate de concasor, pentru că am avut multe premiere.

În primul rând, uriaşul pakistanez. Încă de la descinderea din 205 am văzut, printer clădiri, spinarea goliatului, apoi, un motor, pe al doilea … Un avion atât de mare atrage, vrând-nevrând, toate privirile, mai ales fiind el plasat, strategic, între avioane Flight Design, Beechcraft sau Rebell. Imensitatea a venit la Băneasa ca să-l vedem noi, ăştia micii, dar a adus ca balena biblică o burtă de avioane mai mici şi un echipaj extreme de numerous.

IMG_0476

L-am cunoscut pe Ajmal, un bărbos simpatic şi vorbăreţ (ca toţi camarazii lui), mândru de limuzina pe care o prezenta.

DSCF0510

DSCF0511(foto: Aurelian Bucur)(multumesc!)

În aceeaşi zonă de display static m-am întâlnit cu două avioane oarecum ciudate, americanele A-10 Thunderbolt. Erau jumătate din cele care trebuia să fie văzute la BIAS, dar până la urmă au devenit 100%, pentru că cele două anunţate la zbor nu au putut trece Carpaţii (deşi au trecut 102 ani de la tentative lui Aurel Vlaicu). Unul din ele are nasul cârn datorită numeroaselor misiuni cu realimentare în zbor, iar curioşii abundă în jurul lui, în timp ce al doilea, care pare mai nou, este îngrădit cu mai multă grijă. Ambele sunt echipate cu rachete “de manevră”, Sidewinder si Maverick, funcţionale, dar fără muniţie.

????

????

????

????

Tânărul American first-lieutenant cu care am discutat mi-a plăcut foarte mult. Deşi e venit de peste mări şi tări şi probabil înjură ca orice om nevoit să trăiască o vreme (îndelungată) departe de familie, tânărul american gândeşte aproape româneşte. Deşi e mândru de A-10le lui, omul se roagă pentru pace, conştient că o confruntare militară nu are câştigători, ci doar perdanţi.

?????????????

În displayul dinamic, am înghiţit prima piatră pentru micul pakistanez. Super Mushshaf-ul nr. 394, în ciuda alurii lui de ULM, este un avion de şcoală nemaipomenit. Felicitări pilotului care l-a prezentat în zbor, Wing commander Sharryay Sahry de la Kamra afb.

IMG_0827

IMG_0847

IMG_0848

IMG_0860

IMG_0866

IMG_0885

O jumătate de piatră am mestecat pentru elicopterul AH-1 Cobra de la Flying Bulls. L-am mai văzut o data, pe vremuri, la Kecskemet, dar atunci nu s-a ridicat de la sol. Poza făcută atunci e avatarul meu pe Romanian Spotters de 7 ani.

153-56

Acum, pilotat de Siegfried „Blackie” Schwartz, ne-a făcut să înţelegem de ce a băgat groaza în vietnamezi.

IMG_0938

IMG_0942

IMG_0965

IMG_0980

IMG_0988

În sfârşit, piatra cea mare pe care am ronţăit-o la Băneasa a fost Eurofigher “Typhoon’. Nu nici primul şi, cred, nici ultimul fighter pe care îl văd la spectacole aviatice, dar recunosc că l-am privit cu gura căscată (nu de mirare, ci de teamă să nu-mi spargă timpanele). Impresionant! Pilot: RAF-flt-Jonathan „Johnny” Dowen R.B.

IMG_1916

IMG_1936

IMG_1328

IMG_1347

IMG_1353

IMG_1396

IMG_1419

IMG_1437

IMG_1484

 

Felicitări organizatorilor si prezentatorilor BIAS.

IMG_0528De la stanga la dreapta: Comandor Cristian Andries si Andrei Lucescu, prezentatorii mitingului, Valentin Iordache, Directorul de calitate al Companiei Aeroporturi Bucuresti, organizatorul actiunii. Şi ei au fost la înălţime şi sper că şi la anul va trebui să car cu mine o basculantă cu pietricele.

Scrie un comentariu

Din categoria Memorii

LE JOUR J + 3 (7) de Mihai-Athanasie Petrescu

Jour J + 3 7

O nouă ieşire de seară, zice-se că monumentele pariziene sunt mai frumoase pe întuneric (natural) cu lumină (artificială). Primul obiectiv, Obeliscul Egiptean. În poze arată fain, în realitate … e prea devreme ca să ne putem pronunţa, pentru că lumina soarelui e încă prezentă. Tragem de timp traversând Pont de la Concorde,

?????????????

pentru a vizita faţada Adunării Naţionale, unde ne speriem de profeţiile lui Jaurès

?????????????

?????????????

 

 

?????????????

?????????????

Dar ne calmăm privind curgerea Senei şi a vaporaşelor din dotare.

?????????????

?????????????

?????????????

?????????????

?????????????

Se întunecă, încetişor, şi in Place de la Concorde

?????????????

Champs Elysées au crépuscule :

?????????????

Voici le soir charmant, ami du criminel;
II vient comme un complice, à pas de loup; le ciel
Se ferme lentement comme une grande alcôve,
Et l’homme impatient se change en bête fauve.

(Charles Baudelaire: Le Crépuscule du soir)

Ştim numărul autobuzului, îl aşteptăm cu speranţa în suflet, iar el vine … când are chef, ajutându-ne, fără să vrea, să ne realizăm planul de a vedea l’avenue luminată electric. Mă gândeam, văzând cascadele de becuri, cum ar fi arătat locul ăsta dacă ar fi depins de Ceauşescu. Oare ar fi făcut el concesia de a consuma energie electrică, “luând-o de la gura industriei grele” pentru a o “băga în gura industriei turismului”?

?????????????

?????????????

?????????????

?????????????

?????????????

Pe măsură ce se întunecă, les baladeurs devin din ce în ce mai numeroşi. Avem bafta să găsim o băncuţă liberă şi o cucerim fără luptă pentru a o transforma în post de observaţie.

?????????????

?????????????

?????????????

 

?????????????

?????????????

?????????????

După ce întocmim raportul (rămas secret până în clipa de faţă), ne hotărâm, cu greu, să schimbăm locul de staţie. Ne strecurăm prin mulţime, facem, ca toată lumea, poze

20140807_220002

?????????????

?????????????

Ne oprim sa facem poze  chiar si  pe axul bulevardului, în timp ce şoferii, fără îndoială parizieni obişnuiţi cu starea ne lucruri, trec indiferenţi. Indiferenţi la turişti şi la monumentul din centrul imensei pieţe.

?????????????

?????????????

?????????????

?????????????

L’Arc de Triomphe face ce stie el mai bine: triumfă! (şi noi pe lângă el). Chiar dacă m-am ferit să ies cu o cameră adevarata, care ar fi putut atrage ochii vreunui pickpocket, pozele obţinute cu telefonul din dotare (care în acele zile a fost mai mult o cameră cu telefon decât un telefon cu cameră) sunt destul de grăitoare.

?????????????

x (4)

x (5)

?????????????

?????????????

?????????????

S-a încheiat şi a patra zi a aventurii noastre pariziene … Păcat, dar mai e una pana sa scăpăm.

 

 

Scrie un comentariu

Din categoria Memorii

LE JOUR J + 3 (6) MONTMARTRE (2) SACRE COEUR de Mihai-Athanasie Petrescu

Sacré-Coeur

Et voici la Butte! Bazilica Sacré-Coeur, încă unul dintre monumentele pariziene despre care am auzit şi citit atâtea lucruri, plus Colina care îi serveşte de fundaţie au fost unul dintre obiectivele stabilite în planificarea făcută la Roşiori. Mărturisesc faptul că deja o văzusem din RER, în drum spre Le Bourget, o văzusem din balconul hotelului, dar, după cum se ştie, obiectivele trebuie atinse, nu doar văzute de la mare distanţă.

Înainte de urcare pe Colină (aici, Parisul ăsta seamănă cu Braşovul meu, ambele metropole au câte o Colină (cu majuscule)) remarc două telefoane publice (mă rog, unul cu ghilimele).

IMG_5894

IMG_5891

Putem alege: sportul sau sedentarismul? Urcăm pe scări sau beneficiem de cuceririle tehnicii? Scări putem găsi oriunde, optăm pentru funicular şi lăsăm combaterea sedentarismului pentru altă ocazie. De reţinut: Forfait “Paris visite” pe care l-am cumpărat la aeroport e valabil şi la acest mijloc de transport. Oare când se va aplica sistemul ăsta şi în oraşele româneşti, să ai un singur bilet valabil la orice? Îmi închipui ce dezamăgiţi ar fi turiştii care vizitează Braşovul când, dorind să urce pe Tâmpa, personalul Telecabinei le va refuza bucuria de a cumpăra bilet …

IMG_5895

IMG_5899

Urcăm

e

f

pentru a coborî (pe Colină, din cabină). Traseul e mult prea scurt pentru a formula o opinie de expert în legătură cu condiţiile de călătorie, dar, între noi fie vorbă, cam mare aglomeraţie …

?????????????

20140807_153932

20140807_154029

Prima vedere de pe belvedere. La fel ca de pe Tâmpa, doar că la Braşov poţi recunoaşte mai bine locurile datorită diferenţei de nivel mai mari şi a suprafeţei mai mici. Totuşi, pentru că la picioarele noastre se întindea capitala Franţei, nu aveai cum să nu exclami (odata cu Maurice Chevalier): CA C’EST PARIS!

Ca c’est Paris

Paris… c’est une blonde

Paris… reine du monde
Le nez retroussé, l’air moqueur
Les yeux toujours rieurs
Tous ceux qui te connaissent
Grisés par tes caresses
S’en vont mais revienn’nt toujours
Paris… à tes amours !

La p’tit’ femme de Paris
Malgré ce qu’on en dit
A les mêmes attraits
Que les autres oui, mais
Ell’ possède à ravir
La manière d’ s’en servir
Elle a perfectionné
La façon de s’ donner
Ça, c’est Paris !
Ça, c’est Paris !

Paris… c’est une blonde

Paris… reine du monde
Le nez retroussé, l’air moqueur
Les yeux toujours rieurs
Tous ceux qui te connaissent
Grisés par tes caresses
S’en vont mais revienn’nt toujours
Paris… à tes amours !

Ce n’est pas la beauté
Dans un peplum drapé
Ell’ s’habille d’un rien
Mais ce rien lui va bien.
Quand elle a dix-sept ans,
C’est un bouton d’printemps,
Mais l’bouton s’ouvrira
Et tout l’monde s’écriera…

Paris… c’est une blonde
Paris… reine du monde
Le nez retroussé, l’air moqueur
Les yeux toujours rieurs
Tous ceux qui te connaissent
Grisés par tes caresses
S’en vont mais revienn’nt toujours
Paris… à tes amours !
Ca c’est Paris! Ca c’est Paris!

?????????????

IMG_5927

IMG_5928

IMG_5929

IMG_5930

IMG_5931

IMG_5932

IMG_5933

IMG_5934

IMG_5936

IMG_5937

IMG_5938

IMG_5939

IMG_5941

IMG_5943

IMG_5946

A doua vedere … mijloacele de transport cu care mă întâlnisem şi în Place Pigalle: midibuzul electric şi minicarul

IMG_5950

IMG_5957

A treia vedere … privirea aruncată de paznica asta de la poartă, cand m-a auzit vorbind româneşte (îmi închipui cu câtă fervoare s-a rugat pentru mine după ce a auzit şi ce i-am urat).

IMG_5967

Bazilica Sacré-Cœur, a fost construită de arhitectul Paul Abadie spre sfârşitul secolului 19.

IMG_5949

IMG_5955

ssssssss

Chiar dacă nu are faima marii catedrale de pe Ile de la Cité are totuşi numeroşi clienţi. Aş spune, chiar că îşi face singură o mare publicitate, bannerele cu care se împodobeşte amintindu-mi, parcă , de cele de pe prăvălii.

IMG_5970

IMG_5965

Ca şi orarul de funcţionare, afişat la intrare.

IMG_5963

Aruncăm priviri de jur împrejur, folosim camera foto …

IMG_5958

IMG_5959

IMG_5976

… dar cum ajungem la uşă aflăm că intrăm în ilegalitate. Dacă la Notre-Dame nu aveam voie să fac poze cu blitzul, la Sacré Coeur nu mai am voie de loc. Aşa că nu am nici o amintire din interior.

Aduc, în schimb, o amintire de la exterior: ratez, à dessein, primul funicular, pentru a filma deplasarea lui pe sine. Apoi filmez şi din interior coborârea, având surpriza de a folosi ca filtru împotriva luminii abundente ploaia torenţială care a început exact în momentul decolării.

2 comentarii

Din categoria Memorii

COCOŞUL de Nicolae Dărăbanţ

11418478_10205291972393399_1764892996_n

Este un conducător

Al găinilor din curte,

Doarme doar pe unde scurte

Şi e bun deşteptător.

 

Ne trezeşte dimineaţa

Şi-ncercând s-alunge frigu’,

Cântă câte-un „cucurigu”

De răsună dimineaţa.

 

Şi-aşa, cam timp de-o oră,

El repetă-n intervale,

Măsurate şi egale

Reproducerea sonoră.

 

Pentru păsări e-un totem,

Căci în curte li se-nclină

Orice rasă de găină,

E sultanul în harem.

 

Badea Nicodim, un moş,

Astăzi când le da grăunţe,

Gândea, fără să pronunţe:

… „de ce, Doamne, nu-s cocoş?”

Scrie un comentariu

Din categoria Nicolae Darabant

LE JOUR J + 3 (5) MONTMARTRE (1) PIGALLE de Mihai-Athanasie Petrescu

Jour J + 3 (5) Montmartre (1)

Am citit intr-un “Jurnal parizian” (Eugen Simion) că până şi Marin Preda a fost curios să vadă Montmartre cu ocazia primei lui vizite la Paris. Eu nu sunt mai prejos decât Preda (cu atât mai mult cu cât mulţi copii din Siliştea sunt elevii mei), aşa că am inclus vestitul cartier al bohèmei în planul de bătaie.

Sigur, când nu ştii un lucru, întrebi. L-am întrebat pe un nenea chauffeurul de autobus RATP în Place Trocadero dacă există vreun autobus direct până în Montmartre (ideea ar fi fost să vedem şi Parisul, nu doar subteranele metropolitanului). Răspunsul negativ ne-a trimis, totusi, la metrou, deja fiind noi experţi în cititul hărţilor. Am ieşit din pământ într-o zonă nu prea diferită de o mahala bucureşteană, cu ceva spaţiu (aproape) verde, cu şantiere în lucru sau abandonate, cu clădiri jegoase sau acoperite cu graffiti, cu asphalt lezardat şi cu bare care protejează pietonii (sau autovehiculele). Te-ai fi crezut pe splai, undeva pe la ieşirea din Calea Victoriei, dacă în jur nu s-ar fi auzit, exact ca în Turnul Babel, toate limbile Pământului (mai puţin franceza).

?????????????

?????????????

?????????????

?????????????

?????????????

IMG_5868 IMG_5869

Să nu uit, erau şi staţii de autobus în preajmă, iar unul dintre vehiculele care se opreşte poartă afişat traseul: “Pigalle – Trocadero”.

?????????????

Pentru că ne grabeam să ajungem pe Butte, eram cât pe ce să ratăm adevărata faţă a cartierului, sau adevarata sa atracţie: Pigalle! Ar fi fost de neiertat! (cu atât mai mult cu cât de zeci de ani ştiam despre zona asta ce cânta Patachou despre ea în vestita şansonnetă:

Pigalle G.Koger, G.Ulmer

C’est une rue, c’est une place
C’est même tout un quartier,
On en parle, on y passe
On y vient du monde entier,
Perchée au flanc de Paname,
De loin elle vous sourit
Car elle reflète l’âme, la douceur et l’esprit de Paris
Un petit jet d’eau, une station de métro
Entourée de bistrots … Pigalle
Grand magasin, atelier de rabbin
Restaurant pour rupins … Pigalle
Là c’est le chanteur des carrefours qui fredonne les succès du jour
Là c’est l’athlète dans le maillot qui soulève des poids de 100 kilos
Hôtel meublé discrètement éclairé
Où l’on ne fait que passer … Pigalle
Et vers minuit un refrain qui s’enfuit
D’une boite de nuit, … Pigalle

On y croise des visages, comme un cou sensationnel
On y parle des langages comme à la tour de Babel
Et quand vient le crépuscule, c’est le grand marché d’amour
C’est le coin où déambulent, ceux qui prennent la nuit pour le jour

Girls et mannequins, gitans aux yeux malins
Qui lisent dans les mains … Pigalle
Clochard, camelot, tenancier de bistrot
Trafiquant de coco … Pigalle
Petite femme qui vous sourit en vous disant « Tu viens, chéri »
Et Prosper qui dans un coin discrètement surveille son gagne pain

Un petit jet d’eau, une station de métro
Entourée de bistrots … Pigalle
Ca vit, ça gueule, les gens diront ce qu’ils veulent
Mais au monde y a qu’un seul Pigalle

Vraiment un seul! Din păcate, era zi, probabil că pierdem peste 95% din farmecul locului. Totuşi, daca le marché d’amour n’est pas ouvert, magazinele specializate sunt. Ocazie pentru o mămică românească în trecere prin faţa unei vitrine să exclame, uitând, probabil, că îşi duce fetiţa de mână: “Ia uite, p… de plastic!”.

 

?????????????

?????????????

De fapt, românca cu gura mare nu greşea prea mult … plimbându-şi copilul prin zonă: la mairie are grijă şi de tânăra generaţie, punându-i la dispoziţie cel mai bun mijloc de locomoţie: minicarul.

 

?????????????

IMG_5861

E august, toiul perioadei de măciniş; Montmartre oferă exact ce dont on a besoin: Moulin Rouge!

mr (5)

?????????????

Lumea intră în foyer, se uită, pleacă, nu este încă ora pentru can-can-uri.

 

?????????????

Nu ştiu de ce, pozele şi filmele pe care le văzusem mă făceau să cred că moara cea mai vestită din lume e mult mai mare.

mr (4)

mr (3)

E ora mesei. Juste en face găsim exact ce ne trebuie, un bistrot. Cerem la carte, meniul este extrem de diversificat, cum nici nu ne-am fi aşteptat în acea regiune a lumii: du poulet rôti et des frites (exact ca în manualul meu de franceză la lecţia despre articolul partitiv). Nici nu ne vine să credem, am facut peste două mii de kilometri ca să avem marea şansă să servim bucate franţuzeşti atât de exquis! Le garçon, băiat cumsecade, îşi face meseria cu mult entuziasm, mai ales după ce ne aude vorbind româneşte. Atât de mult entuziasm al chelnărului îmi oferă şi mie timp să fac un mic tur prin local şi să văd deasupra barului un mic écriteau cu preţul berii: au bar, 4 éuros, servie à table 8 éuros. DE QUOI?! Pe carte menu nu se fâcea nici o menţiune de genul ăsta, iar noi comandaserăm berea. Asta e, doar nu era să îi spunem pedantului garçon că n-o mai vrem, şi aşa se uita la noi de la înălţimea sa.

Cinstit vorbind, le poulet nu era mai rău decât la vreun fast food din Roşiori, aşa că l-am mâncat cu plăcere, aşteptând şi cea mai scumpă bere din lume, cu speranţa că e şi cea mai bună. Dar măreţul garçon nu se grăbeşte să o aducă, iar noi ne aducem, brusc, aminte că ne grăbim şi cerem l’addition. Trezit din letargie, reprezentantul gastronomiei pariziene îşi consultă calculatorul şi vine la noi cu une longue tête: “J’ai oublié d’apporter la bière…” “A la bonne heure!” îmi spun în gând, iar lui îi transmit, cu o mutră pe care încerc să mi-o fac mai acră decât a lui (în momentul când ne-a luat comanda) “Ca ne fait rien on s’en passera, on n’a plus le temps d’attendre, on est pressé”. Vive l’oubli! Ca va de soi că şi eu am “uitat” să-i dau un pourboire.

Nu mai pierdem vremea, căutăm drumul către Sacré Coeur, poate ne iartă Dumnezeu păcatul de a fi cercetat vitrinele magazinelor din Place Pigalle şi foyerul morii. Iar drumul ne duce pe o străduţă mai (puţin) aglomerată decât Republicii din Braşov, cu care seamănă prin obiectul de activitate: comerţul de suveniruri. Le privim din viteză, le-om cerceta la întoarcere.

IMG_5885

IMG_5887

Scrie un comentariu

Din categoria Memorii

SENTINŢĂ DEFINITIVĂ de Henry Wade – traducere de Mihai-Athanasie Petrescu Capitolul II

CAPITOLUL II

P.C. RAFFLES ESTE LA ÎNĂLŢIME

wadeverdict

 

(sursa foto: http://www.detective-fiction.com/henry-wade.htm)

Pe la ora 7, în dimineaţa zilei de 28 octombrie, P.C. Raffles, din divizia N, tocmai se plimba liniştit pe Regent Avenue din St. John’s Wood, cu gândul la micul dejun şi patul care îl aşteptau după ce-i va veni schimbul, când deodată deveni conştient că cineva îi striga numele. Întorcându-se, el văzu că cineva se apropia clătinându-se de el, gâfâind şi emiţând sunetele care îi atrăseseră atenţia:

– Domnule Raffles! Domnule Raffles!

Poliţistul îl recunoscu cu greutate, şi numai când acesta fu destul de aproape, pe distinsul majordom de la St.Margaret’s Lodge, care acum nu mai avea o figură atât de distinsă. Domnul Jackson şi domnul Raffles băuseră adesea împreună câte un pahar de porto în confortabila “cămăruţă” la care ne-am mai referit. Dar în aceste ocazii, domnul Jackson era îmbrăcat în uniformă, vocea îi era sigură, iar obrazul îi era uşor îmbujorat de vinul băut; totul îi dădea un aspect cât se poate de demn. Dar acum, aspectul său era complet diferit. Faţa îi era albă şi speriată; cu ochii sălbatici, care parcă îi ieşeau din orbite şi părul îi era ciufulit. Corpul său, o caricatură a siluetei elegante pe care o admirau cunoştinţele sale, era înfăşurat într-un chimonou japonez din mătase, iar pe dedesubt i se vedea o pijama roz. Un crac al pantalonului îi depăşea glezna, încercând fără succes să ţină locul papucului care se pierduse.

– Domnule Raffles… stăpânul meu… Sir John… e … mort!

Majordomul se sprijini de un zid în timp ce se forţa să vorbească, dar prezenţa omului legii îi dădu încredere şi încet, încet, îşi veni în fire.

– Mort, domnule Jackson? Îmi pare rău. Din ce cauză? Inima? Sau a avut un accident?

– Nu! Nu! A fost omorât! Asasinat!

Poliţistul începu dintr-o dată să arate mai mult decât un interes politicos în relatarea majordomului.

– Dumnezeule! Asasinat? Unde? În casa dumneavoastră?

– Da, în birou. Cineva a pătruns în casă noaptea trecută. Dar de ce nu veniţi să vedeţi?

– Bineînţeles că vin, domnule Jackson. Eşti sigur că e mort?

– Da. Nu există nici o îndoială. Şi de mai multe ore, după părerea mea. Totuşi, i-am spus lui James să-i telefoneze doctorului Bryant. Eram atât de impresionat încât nu puteam să dau eu însumi telefon. V-am văzut de la fereastra biroului mergând pe stradă şi mi-am spus: asta e treaba poliţiei. Trebuie să chemi poliţia. James îl poate chema pe medic. Deşi nu mai foloseşte la nimic, doctorul trebuie să fie chemat.

– Ai făcut foarte bine, domnule Jackson. N-o fi omul ăla care intră pe poartă?

– Da, e doctorul Bryant.

Agentul de poliţie o luă la fugă.

– N-are voie să atingă cadavrul decât în prezenţa mea, strigă el. Teama lui era nefondată. Valetul de-abia deschisese uşa pentru doctorul care urca scările.

– Bună dimineaţa, domnule poliţist, spuse doctorul Bryant. Noi suntem primii sosiţi la faţa locului?

– Din câte ştiu eu, da, domnule.

– Hopa! Uşa e încuiată? se miră agentul.

– Da, domnule, eu am încuiat-o, răspunse servitorul. Voiam să fiu sigur că nu intră nimeni în timp ce fug după dumneavoastră. Nu am atins fereastra şi n-am lăsat pe nimeni să se apropie de ea, m-am gândit să nu se piardă vreun posibil indiciu.

– Şi aici ai acţionat bine, domnule Jackson. Bine-ar fi să fie toţi ca dumneata. Dar când ai găsit cadavrul, uşa era încuiată sau nu?

– Cred că nu, domnule. Dar camerista Alice vă poate spune precis. Ea a găsit cadavrul.

– Bun, hai să intrăm.

Cei trei bărbaţi intrară în camera în care lumina electrică încă mai ardea. Majordomul închisese uşa şi rămase lângă ea. Ceilalţi doi se apropiară imediat de cadavrul care zăcea cu faţa în jos între masa de scris şi fereastră. Doctorul îngenunchie lângă el, în timp ce poliţistul îşi alese o poziţie de unde putea să supravegheze ca Medicina să nu cumva să vină în contradicţie cu Legea. Dar, aşa cum spusese, doctorul Bryant cunoştea procedura în astfel de cazuri. O privire asupra pielii fu de ajuns pentru a-i confirma prezenţa morţii, dar vru să se convingă ţinând o oglinjoară la gura mortului, atât cât se vedea ea. După ce privi cu atenţie capul şi-l pipăi cu degetele, doctorul se ridică în picioare şi se întoarse către poliţist.

– Da, e mort de mai multe ore. După părerea mea, este o fractură de bază de craniu. Bineînţeles, trebuie făcută o examinare mai amănunţită, dar cred că asta o va face medicul legist. O, Jackson, apropo, unde e domnişoara Smethurst? Ai anunţat-o?

– Nu, domnule, încă nu am informat-o pe domnişoara Smethurst despre eveniment. Pentru că nu aveam nici o îndoială asupra morţii lui Sir John, m-am gândit să n-o aduc aici până nu vine poliţia. (“Nu-i un tip formidabil moşu’ ăsta?” îşi spuse P.C. Raffles). Aş propune, cu permisiunea dumneavoastră, să-l sunăm pe domnul Hastings, logodnicul domnişoarei şi secretarul lui Sir John şi să-l rugăm să-i aducă la cunoştinţă vestea cea tristă.

Doctorul, numindu-l în sinea lui pe majordom şopârlă cu sânge rece, ridică din umeri.

– Foarte bine, Jackson, cred că ai dreptate. Ei, eu trebuie să plec. Domnule poliţist, până pe la ora 11 sunt în cabinetul meu. Jackson ştie unde se află, în cartea de telefon, binenţeles. Bună ziua.

– Vă mulţumesc, domnule. Nu mă îndoiesc că veţi fi chemat să vă spuneţi părerea. Acum voi încuia camera şi voi lua neîntârziat legătura cu superiorii mei. Poate că era necesar s-o fac mai devreme, dar trebuia să fiu lângă dumneavoastră, şi, oricum nu-mi place să dau alarme false. Bună ziua, domnule.

După ce ieşi din cameră însoţit de doctor şi de majordom, agentul de poliţie încuie camera şi băgă cheia în buzunar.

– Domnule Jackson, unde se găseşte telefonul?

– Este unul în această cameră, domnule, spuse majordomul, arătând uşa pe care tocmai ieşiseră. (Demnitatea legii în acţiune îl determinase să arate mai mult respect lui Raffles decât de obicei).

– Da, l-am văzut. Receptorul e căzut, probabil lovit. Nu trebuie să-l atingem, hotărî poliţistul. Cred că mai există şi altul.

– Da, domnule. Unul în camera de dimineaţă şi altul sus.

– Bun, îl voi folosi pe cel din camera de dimineaţă. Atenţie, domnule Jackson, nimeni nu trebuie să iasă din casă până nu vine inspectorul meu. Nici măcar până-n grădină. Şi, binenţeles, nimeni nu are voie să intre în birou.

– Nu, domnule. Binenţeles, domnule. Mai pot face şi altceva, domnule?

Privirea poliţistului se îmblânzi.

– O să mai vorbim după ce telefonez, domnule Jackson, răspunse el.

– Bine, domnule Raffles, spuse majordomul, care începea să revină la atitudinea lui obişnuită faţă de agent.

Scrie un comentariu

Din categoria Henry Wade