Arhive lunare: Septembrie 2017

Statutul descrierii în opera lui Balzac STUDIU DE TEXT de Mihai-Athanasie Petrescu 1

coperta balzac 2

CAPITOLUL I

 DESCRIEREA, FRONTIERĂ A NARAŢIUNII

Principalul scop al lui Balzac a fost acela de a respecta realitatea. Adesea, el pomeneşte în paginile sale despre darul pe care îl avea de a observa, de a nota şi a reda realul, ca şi despre ceea ce el numea “al doilea văz”, darul de a vedea ce rămâne invizibil pentru cea mai mare parte a oamenilor. Poveştile pe care le spune, intrigile pe care le construieşte, locurile pe care le descrie, toate acestea, dacă nu sunt adevărate, ar fi putut să fie. El vede tot, ştie tot, povesteşte tot, pentru că obiectivul său de a construi “romanul absolut” nu poate fi realizat decât într-un singur fel: pătrunderea până la nucleu, descifrarea naturii lucrurilor ţinând seama de toate cele care pot concura la acest scop; pentru a spune bine o poveste, pentru a expune o dramă (pentru că majoritatea operelor lui Balzac sunt drame), trebuie să luăm în considerare, pornind de la macrocosmul unde este plasată acţiunea (şi aici trebuie să menţionăm: contextul istoric şi social, relaţiile dintre indivizi şi dintre indivizi şi mediu, habitatul – zonă urbană sau rurală, cu amănunte geografice şi topografice, elemente arhitectonice specifice unei regiuni, unui stil, unei categorii sociale, elemente ale naturii tipice pentru o regiune, pentru o climă, pentru o modă sau pentru un personaj, atunci când e vorba despre o grădină) şi ajungând până la microcosmul fiecărui personaj (portret fizic şi profil moral, bazate pe studii aprofundate de fiziologie şi psihologie).

Pentru a realiza universul fiecăruia dintre romanele sale, Balzac începe cu o descriere lungă şi minuţioasă a scenei unde se petrece acţiunea. Cei care l-au citit pe Balzac nu se poate să nu fi remarcat şi reţinut faimoasele descrieri. Trebuie menţionate, respectând o ierarhie, adică pornind de la vast la restrâns, descrierile unor regiuni (cum ar fi cea a Turenei, cu frumuseţile ei naturale şi arhitectonice în “Le Lys dans la vallée”, ale unor oraşe şi sate de provincie (melancolicul Saumur în “Eugénie Grandet”), ale Parisului, cu cartierele sale aristocratice şi burgheze (“Splendeurs et misères des courtisanes”), boeme (“Illusions perdues”), sau rău famate (“Histoire des treize – Féragus”) şi chiar artistice (“Gambara”), comerciale (“La Maison du Chat qui pelotte”) şi aşa mai departe. Fiecare cartier este regăsit în opera balzaciană cu individualitatea sa, dată atât de arhitectură cât şi de tipurile umane care îl locuiesc.

Se mai poate remarca şi plăcerea lui Balzac de a descrie case, sau “hoteluri”. Faimoasa pensiune Vauquer este un exemplu clasic “(“Le Père Goriot”), dar la fel de importante sunt textele care descriu casa lui Grandet (“Eugénie Grandet”), a lui Balthasar Claës (“La Recherche de l’absolu”), hotelul Hulot (“La Cousine Bette”), castelul contelui d’Hérouville (“L’Enfant maudit”) sau muzeul lui Pons şi casa prietenului său sărac, Topinard (“Le Cousin Pons”).

Descrierile încep aproape întotdeauna cu exteriorul clădirilor, cu numeroase detalii arhitectonice, şi continuă cu interiorul, cu mobilele, ajungând până la amănuntele de obicei mai puţin importante, ascunse, cum ar fi beciul sau podul (“Le Cousin Pons”). Fiecare detaliu are importanţa sa în ochii lui Balzac, şi de aceea el nu uită nimic, niciodată.

Cititorii s-au întrebat adesea prin ce mijloace a reuşit Balzac să “facă rost” de toate aceste detalii necesare unei descrieri. Exegeţii au propus numerose variante pentru fiecare descriere. Este sigur că scriitorul se documenta, că observa şi nota totul. Binenţeles că el cunoştea foarte bine cartierele pariziene şi le-a descris cu fidelitate, exactitatea descrierilor fiind apoi uşor de verificat de către cititori. La fel în cazul celorlalte oraşe sau al satelor.

Dar situaţia se schimbă când vine vorba de pensiunea doamnei Vauquer, de casa lui Grandet sau de alte clădiri. Zadarnic a fost căutată la Saumur casa lui Grandet; fiecare casă părea cea căutată, şi totuşi nici una dintre ele nu era aceea. Pierre Citron care a studiat amănunţit toate documentele existente, a găsit construcţii care semănau cu această casă chiar şi în regiuni depărtate de Saumur şi de Anjou[1]. Explicaţia oferită este aceea că Balzac a adunat elemente găsite în mai multe locuri şi din acestea a construit în imaginaţie casa tipică, cea care se potrivea cel mai bine cu naraţiunea sa. Iar apoi, el a descris această casă, cu toate detaliile posibile şi necesare, dar cu atâta forţă, încât cititorul  este făcut să creadă în veridicitatea cestui tablou.

La fel a procedat Balzac şi în ceea ce priveşte personajele. Toţi oamenii pe care îi întâlnea erau pentru el o sursă de inspiraţie. Le observa pe toate portăresele pentru a construi portăreasa (“Le Cousin Pons”). Îi studia pe toţi muzicienii pentru a crea muzicianul (“Gambara”). Şi, binenţeles, în acest fel şi-a construit el toate personajele, care sunt reprezentanţi ai speciei sociale căreia îi aparţin.

Există o multitudine de specii cu reprezentanţii lor. În calitatea sa de funcţionar la notariat, Balzac a avut timp şi ocazii pentru a face cunoştinţă cu multă lume, iar mai târziu, viaţa sa mondenă i-a permis să îşi completeze “colecţia”. Astfel, de la toate persoanele reale pe care le-a întâlnit, el a reţinut trăsăturile caracteriale care i-au permis să-şi realizeze personajele. Modelul lui Desplein, de exemplu, medicul la modă din “Comedia umană”, ilustrul chirurg care vindecă orice boală[2], a fost celebrul Guillaume Dupuytren, doctorul care, pe vremea lui Balzac, a reprezentat ultima speranţă a multor bolnavi. Tot după un model real a fost creat şi Bianchon, cel care apare ca tânăr aspirant în “Le Père Goriot” şi îşi savurează succesul în alte douăzeci şi şase de romane. Prototipul său a fost prietenul lui Balzac, studentul la medicină Emile Regnault[3].

Modelul real poate fi căutat şi găsit pentru multe alte personaje balzaciene. Dacă vrem să cunoaştem originalul pentru Eugénie Grandet pornind de la dedicaţia romanului: “Pentru Maria”, ajungem la Maria du Fresnay, care seamănă mult cu Eugénie, sau mai degrabă Eugénie seamănă cu Maria, având, totuşi şi alte trăsături de caracter, care pot fi regăsite şi la alte personaje din opera lui Balzac, scrise în tinereţe[4].

Pentru a-şi realiza personajele, Balzac face apel la toate ştiinţele şi pseudoştiinţele care erau la modă în epocă, printre care trebuie citată frenologia, aceea care defineşte caracterul omului pornind de la forma craniului.

Dar, ştiinţifice sau nu, portretele lui Balzac sunt foarte importante pentru a justifica pretenţia romancierului de veridicitate. E adevărat că uneori el cam forţează frenologia, pentru a pune în evidenţă o trăsătură sau alta a personajului, descriind cranii cu prea multe “bose”. Totuşi, caracterele personajelor sunt atât de tipice, încât trebuie să acceptăm toate exagerările creatorului lor.

Toate descrierile lui Balzac sunt foarte minuţioase. Grija romancierului pentru detaliu este remarcabilă, cu toate că astfel pasajele de text devin foarte lungi şi riscă să îl plictisească pe cititor. Dar trebuie subliniat faptul că fiecare descriere îşi are importanţa sa, pentru că, după părerea lui Balzac, amănuntele reprezintă o garanţie a realităţii. Fiecare detaliu are, la Balzac, importanţa sa majoră, diferită faţă de alţi scriitori, qui, ca de exemplu Flaubert, care prin descrierile lor realizează nişte exerciţii de stil.

Un element arhitectonic de interior sau de exterior, o piesă de mobilier, o plantă dintr-o grădină sau o haină, după ce au fost o dată menţionate vor deveni elementul arhitectonic, piesa de mobilier, planta sau haina, cu alte cuvinte, ca şi personajele, vor reveni în naraţiune pentru a întări impresia de adevărat şi stabil.

Asumându-şi conştient riscul de a-l plictisi pe cititor, Balzac se justifică de mai multe ori. În prefaţa de la “Massimillla Doni”, de exemplu, romancierul explică faptul că el descrie oamenii decriind mediul lor de viaţă, oferind, în acelaşi timp, posterităţii documentul care va dezvălui imaginea detaliată a Franţei şi a Parisului primei jumătăţi a secolului al nouăsprezecelea[5].

Începând romanul “La Recherche de l’absolu”, cititorul se află în faţa unui alt text prin care scriitorul îşi explică pasiunea pentru descrierile exacte şi minuţioase, pe care la numeşte “pregătiri didactice”[6]. Astfel, trebuie notat că, după părerea lui Balzac, între elementele vieţii oamenilor, fie ea publică sau personală, şi arhitectură, există nişte legături puternice. Aşa cum  un naturalist poate reconstitui un animal preistoric pornind de la un singur os, tot aşa un sociolog poate reconstitui o societate pornind de la un element constructiv, un mozaic, de exemplu. Arhitectura va influenţa oamenii aproape în aceeaşi măsură în care oamenii concep arhitectura[7].

Aceste două texte, printre multe altele, se completează reciproc pentru a surprinde concepţia lui Honoré de Balzac despre arta literară, despre necesitatea de a oferi descrieri capabile a pune la îndemâna cititorului cel mai bun instrument, principiul generator pentru a pătrunde în miezul emoţiilor unei intrigi.

Nu putem încheia această trecere în revistă a descrierilor realizate de către Balzac fără a menţiona, fie chiar şi în treacăt, acel magnific exerciţiu de stil care este “Gambara”. Departe de a face parte din şirul descrierilor clasice, “Gambara” propune descrierea muzicală. Prin intermediul cuvintelor pline de impresii şi emoţii ale personajului său – care este compozitor – scriitorul ne propune să ascultăm o simfonie, prezentându-ne toate momentele operei muzicale prin mijloace caracteristice literaturii[8]. Astfel, Gambara va fi clasificat printre personajele balzaciene care sacrifică totul pe altarul unui ideal, al acestui “absolut” pe care îl caută toţi: Balthasar Claës, Frenhofer, şi, de ce nu, Pons, Rastignac sau Chabert. Minuţioasa lectură literală a acestei simfonii ne trimite cu gândul la “Un Chef d’œuvre inconnu” a personajului Frenhofer, şi la piatra filosofală a lui Claës, toate trei nişte idealuri de neînţeles pentru restul lumii.

Studiind îndeaproape textul lui Balzac vom găsi elemente care ne ajută în demersul nostru de a face înţelese şi apreciate descrierile din “Comedia umană”.

[1] Pierre Citron, în prefaţa la romanul EUGÉNIE GRANDET, face o cercetare minuţioasă pentru a găsi modelele reale care l-au influenţat pe Balzac în creerea cadrului şi personajelor romanului (Balzac, EUGÉNIE GRANDET, Paris, Garnier Flamarion, 1966)

[2] c.f. Angela Ion, Note, in Balzac, COMEDIA UMANĂ, vol. 4, Ediţie critică, Bucureşti, Editura Univers, 1985, pag. 723, nota 3

[3] c.f. Angela Ion, op. cit. pag. 682, nota 135

[4] c.f. Pierre Citron, op. cit.

[5] c.f. Honoré de Balzac, MASSIMILA DONI, Paris, Calman-Lévy, Editeur, f.d., pag. 187

[6] c.f. Honoré de Balzac, LA RECHERCHE DE L’ABSOLU, Paris, Calman-Lévy, Editeur, 1981, pag. 1

[7] c.f. Honoré de Blazac, op. cit. pag. 12

[8] c.f. Honoré de Balzac, GAMBARA, Paris, Calman-Lévy, Editeur, f.d.

Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria Note de lectura, Uncategorized

DELTA DUNĂRII – PE BRATUL SULINA (II) de NUTI GALETEANU

DELTA DUNĂRII – PE BRATUL SULINA (II)

Din Crișan unde am fost cazați am avut ocazia să vedem și alte locuri de poveste.  După ce în prima zi am admirat flora și fauna din  relativa apropiere a  localității Crișan, în a doua zi ne-am aventurat mai departe . Am pornit spre Letea (pe care o ”stiam” de la școală, avusesem un text printr-un manual de limba română , intitulat ”Padurea Letea” și visam cu ochii deschisi la caii salbatici de acolo)

Peisajele spre Letea sunt uimitor de frumoase…

12

Caii sălbatici s-au lăsat cu greu fotografiati…3

După ce am coborât din barcă, am fost preluați de alt mijloc de transport: o căruță a unui localnic, trasă de un cal, bine îngrijit, cu o coamă strălucitoare , cândva liber ca cei pe care îi văzusem mai devreme!

Aș fi făcut poze pe drumul spre Rezervația Pădurii  Letea, protejată de către statul român încă din 1930, dacă nărăvașul cal nu si-ar fi amintit brusc, cu toată domesticirea lui aparentă, de libertatea lui de odinioară și nu ne-ar fi zdruncinat zdravăn .

Ajungând în apropierea pădurii, hamul i-a amintit că libertatea e pe veci pierdută și s-a oprit cuminte în fața portii (în rezervație, nu intră oricine, oricum…, un lacăt mare păzind tainele pădurii).

Am pătruns în pădure, moment în care toți cei din căruță au scos rapid și aproape simultan soluțiile anti-tânțari!!! Și bine am făcut, deși unii nu văd padurea din cauza copacilor, noi riscam serios să nu o vedem din pricina țânțarilor!!!

Pădurea …plină de liane, de copaci cu trunchiuri contorsionate şi chiar de viţă de vie sălbatică. mi-a amintit de Tarzan.45

Interesant mi s-a părut faptul că există alternanțe între pădure și zone cu vegetație de  stepă.67

 

Era totul uimitor de simplu și de frumos!

Ne-am reîntors în luminișul unde lăsasem căruța și-n ochii calului  era parcă un fel de nostalgie după libertatea lui de odinioară … pătrunsese în pădure la trap, cât pe ce să ne scoatem ochii în frunzişul des al copacilor de pe marginea drumului îngust și părăseam pădurea încet. Calul înțelegea incă o dată , pentru cine stie a câta oară că libertatea și confortul sunt lucruri atât de diferite!

Calul ne-a dus din locul sălbăticiei lui în locul unde libertatea lui murise: satul Letea, un sat micuț, cu case albastre, multe acoperite cu stuf!

Din sat, am fost duși  cu căruța până în locul unde lăsasem barca … Pe drumul de întoarcere, alti cai pășteau liberi, nepăsători, fără să stie ce lucru fragil e libertatea!!!

 

 

 

Scrie un comentariu

Din categoria Nuti Galeteanu, Uncategorized

CAVALERII TEUTONI POT REVENI LA FELDIOARA de Mihai-Athanasie Petrescu

CAVALERII TEUTONI POT REVENI LA FELDIOARA

Acum vreo opt sute de ani, un grup de cavaleri, conservaţi ȋn cutii de tablă, au primit misiunea de a-l ajuta pe regele Andrei al II-lea al Ungariei să apere graniţa sudică a ţării de invaziile popoarelor migratoare. Oameni conştiincioşi, nemţii ăştia şi-au construit, ȋncepȃnd cu 1212, undeva pe o colină, o cetate din pămȃnt şi lemn, cu scopul de a ţine sub observaţie Ţara (de azi) a Bȃrsei şi de a-i vămui pe cei care alegeau să treacă prin zonă. Locul respectiv a fost denumit Marienburg, pentru că teutonii o considerau pe Maica Domnului drept protectoare a lor.

Cine ştie ce matrapazlȃcuri or fi făcut de i-a prins deneaul lui Andrei al doilea. Regele Ungariei i-a gonit, ȋn 1225, fără scrupule, pe Cavalerii Teutoni din micul burg pe care şi-l ȋnfiinţaseră, dar construcţia, şi mai ales ideea fortificaţiei a rămas. De-a lungul secolelor, cetatea de la Marienburg – denumire schimbată apoi şi ea de mai multe ori pȃnă s-a ajuns la “Feldioara” de azi – a cunoscut multe perioade de progres, dar si mai multe de regres, astfel ȋncȃt la intrarea ȋn Mileniul al treilea, ruinele feldiorene doar cu greu mai semănau a fostă cetate. Eu ȋmi amintesc de nişte vestigii văzute de mai multe ori, din goana maşinii, dar recunosc că niciodată nu mi-a trecut prin gȃnd să merg să le văd mai de aproape.

Un grup de oameni isteţi şi cu bani au trecut, ȋn 2013, la restaurarea, sau poate, mai bine zis, la reconstruirea cetăţii Feldioarei. Bazȃndu-se pe desenele rezultate din studirea sistematică a ruinelor, in 3-4 ani au construit, cu mijloace moderne, o cetate feudală. A, nu pentru a asigura securitatea feldiorenilor, nu cred că noile ziduri ar rezista unui asalt cu armament actual, ci pur şi simplu – şi ce frumos sună! – pentru a reȋnvia trecutul.

Vorba e că ȋn vara lui 2017, adică cu puţin timp ȋn urmă, cetatea a fost dată “la cheie”, dacă se poate spune aşa. Noua construcţie nu pretinde că reconstituie cetăţuia medievală, dar cu siguranţă va atrage o mulţime de vizitatori.IMG_1378IMG_1379IMG_1387IMG_1393IMG_1395IMG_1403IMG_1404IMG_1411IMG_1412IMG_1425IMG_1427IMG_1434IMG_1437IMG_1452IMG_1460IMG_1462IMG_1466IMG_1470IMG_1477IMG_1478IMG_1480IMG_1481

Nu are specificul şi nu se bucură de legendele castelului Bran, dar aspectul ei, dar şi amplasamentul, peisajul vizibil prin ambrazuriIMG_1389IMG_1398IMG_1428 sau obiectele de patrimoniu expuse ȋn ȋncăperi vor fi obiective urmărite de vizitatori.IMG_1381IMG_1406IMG_1407IMG_1409IMG_1413IMG_1417IMG_1421IMG_1423IMG_1424

Feldiorenii au ales, pentru a tăia panglica  noii cetăţi medievale, zilele unei sărbători locale: “Cavalerii teutoni se ȋntorc ȋn Cetatea Feldioara”. E vorba de o tradiţie, ȋn vigoare de mai mulţi ani, dar care anul ăsta au avut o putere şi o semnificaţie aparte. Sigur că a fost o ceremonie oficială, cu primar, politicieni etc. (pe care eu am avut norocul să o ratez), dar au fost trei zile de ȋnceput de septembrie (ca ȋn fiecare an, din cȃte am auzit) pline de manifestări culturale organizate pe o scenă mare din centrul comunei, instalată printre tarabele şi ringişpilurile unui bȃlci, la fel de traditional (poate un fel de prefaţă la Oktoberfestul care s-a deschis, după cȃteva zile, la Braşov).

Să nu uităm al doilea obiectiv al Feldioarei care, ȋn aceste zile, a avut o mulţime de vizitatori: Biserica evanghelică. Curtea  a fost transformată ȋntr-un atelier meşteşugăresc, unde au fost expuse obiecte de patrimoniu,

iar Biserica, ȋn sine, a fost un loc vizitat ca un muzeu – vreau să spun că nu am văzut pe nimeni schiţȃnd măcar intenţia de a se ȋnchina.IMG_4160IMG_4161IMG_4162IMG_4164IMG_4166IMG_4171IMG_4174IMG_4177 Aş prefera să nu fi văzut şi al treilea element al obiectivului, cȃrciuma amenajată ȋn curtea din spate, dar chiar pe zidul vechii biserici. Ȋn tot cazul, poze de acolo nu am (de gȃnd să arăt).

Aşa cum se cuvine, pe scenă, prezentati de profesoara si artista Claudia Miritescu, au urcat la orele după amiezei (foarte) tineri artişti locali,IMG_4058 iar seara mari vedete ale muzicii uşoare şi populare. Nu am apucat să-I văd / aplaud pe toţi protagoniştii, dar am reţinut evoluţia unui grup de tineri folkişti din Zărneşti, trei fete şi un băiat cam afon (dar bun chitarist), grupul “Cimpoierii din Transilvania” (de fapt doi cimpoieri, un percuţionist şi un vocalist care mȃnuia şi tot felul de instrumente caudate, ale căror nume le-am uitat), care au avut o evoluţie extraordinară, deşi, după părerea mea ar fi putut să aleagă mai degrabă piese cu specific local decȃt cȃntece irlandeze.IMG_4149 Super guest starurile primei seri au fost Daniel Făt şi Ducu Bertzi.IMG_1501 Ȋn a doua seară, scena a fost acaparată de Marius Dragomir,  Mihai Constantinescu şi Mirabela Dauer.IMG_1558IMG_1560IMG_1562 Nu cred că are rost să comentez evoluţiile lor, sunt oameni serioşi, bine cunoscuţi, iar succesul lor nu poate fi contestat. Şi nici dăruirea cu care au cȃntat pentru spectatorii din Feldioara.

La final aş descrie, cu linii groase, apariţia unor cavaleri ai evului mediu. Anul trecut am avut marea bucurie de a-i cunoaşte la postfaţa unui miting aerian pe cei de la “Compania Ursului Brun”. Am mărturisit atunci, repet şi acum, am rămas cu gura căscată văzȃnd un grup de cavaleri şi domniţe din secolul 12-13, care ȋncercau să aducă pe aleile parcului Crȃngaşi atmosfera acelor veacuri. La Feldioara m-am ȋntȃlnit pe stradă cu alţi cavaleri rătăcitori şi cu alte domniţe, personaje contemporane cu Cavalerii Teutoni, reȋnviate de trupa de reconstituire istorică “Paladinii de Terra Medieş”. Tinerii paladini au reconstituit un campament chiar ȋn centrul Feldioarei, desfăşurȃnd acolo activităţile pe care, fără ȋndoială, le desfăşurau ȋnaintaşii lor: ȋnvăţarea meşteşugului armelor, concursuri cavalereşti, distracţii, pedepse cu spȃnzurătoarea sau stȃlpul infamiei, totul sub ochii curioşi ai localnicilor şi ai turiştilor prezenţi.IMG_1516IMG_1518IMG_1521IMG_1526IMG_1530IMG_1532 Din cȃte am ȋnţeles, astfel de prezenţe ale descendenţilor cavalerilor şi paladinilor sunt destul de frecvente ȋn localităţile transilvane, poate reuşim să-I convingem să treacă şi ȋn Muntenia pentru a reconstitui şi pe la noi vechea istorie a locurilor pe care au trăit, dintotdeauna, romȃni.

Ca să ȋnchei, o să-i laud pe feldioreni. O să le zic “Bravo, şi la mai mare!”. O să le urez ca noua lor cetate, aşa veche cum e ea, să le aducă notorietatea cuvenită şi o să-i ȋndemn pe toti cei care circulă pe DN-13 s-o facă pe prima la dreapta, după ce intră ȋn Feldioara venind dinspre Braşov pentru a vedea un adevărat obiectiv turistic.

 

 

2 comentarii

Din categoria Evenimente, Uncategorized

BIAS 2017 IN IMAGINI de Mihai-Athanasie Petrescu

Cel mai reusit miting de la Baneasa din acest an!

IMG_8467IMG_8499IMG_8556IMG_8623IMG_8663IMG_8709IMG_8759IMG_8800IMG_8851IMG_8906IMG_8915IMG_8937IMG_8968IMG_9000IMG_9056IMG_9091IMG_9132IMG_9170IMG_9208IMG_9270IMG_9283IMG_9452

Scrie un comentariu

Din categoria Galerie foto, Uncategorized