Arhive pe categorii: Nuti Galeteanu

CU INTERPRETUL, LA TEATRU de Nuţi Gӑleţeanu

MOTTO:

”În toate, Doamne, aş vrea s-ajung/ La ultimu-nţeles./ Esenţa drumului cel lung/ Şi-a sufletului, mai ales./ La miezul stinselor lumini/ S-ajung victorios/ La temelii, la rădăcini,/ La măduvă, la os” (Pasternak)

 

CU INTERPRETUL,  LA TEATRU

 

Zilele trecute, am avut ocazia să merg la teatru, după 20 de ani!!! Ca și atunci , la Nottara…nu că nu mi-aș fi dorit să merg mai des , dar accesul la cultură al unui deficient de auz e ceva mai limitat.4955_triburi

Dacă acum 20 de ani am văzut o piesă de Shakespeare, de data aceasta era vorba de ceva inedit. Ceva care mi-a stârnit curiozitatea și care merită relatat. Un subiect care a adus laolaltă două ”lumi”: pe cea a auzitorilor și pe cea a surzilor!

Voi relata lucrurile din ambele perspective, fiindcă sunt diferite…

 

SUBIECTUL PIESEI DIN PERSPECTIVA UNUI AUZITOR

Piesa ”TRIBURI-Codul bunelor bariere” a fost scrisă de Nina RAINE, și tradusă (si regizată) de Vlad Cristache. Din distribuție fac parte actorii: Gabriel Răuță, Isabela Neamțu, Răzvan Bănică Cristina Juncu și Diana Roman.

Nina Raine pleacă de la ideea că o familie este un micro-univers, cu propriile sale reguli. Un mic trib. Și familia din piesă e una aparte. Adica disfuncțională. O familie în care nimeni nu ascultă pe nimeni. Un mic ”balamuc”. Așa mi s-a părut mie….

În familia aceasta disfuncțională, singurul dornic de comunicare este Billy, fiul mai mic . Billy este hipoacuzic. Crescut de familie ca și cum ar auzi. Nu cunoaște limbajul gestual, nu are contact cu comunitatea surzilor…

El o întâlnește pe Sylvia, o tânără hipoacuzică ce își pierduse auzul mai târziu…și chestia interesantă e că Sylvia știe semnele. Sylvia cunoaște lumea surzilor. Cum să nu devină Billy curios??? Parcă începe să se simtă surd. Si trist. Și exclus …Și fără voce…înțelege brusc că familia nu îl ascultă,  nu îl aude, nu îi pricepe suferința.

Și când începi să te bucuri că vrea o viață alături de Sylvia, fata zice ceva uimitor. Uimitor de-a binelea: ”nu vreau ca totul în viața mea să fie surd”.

Billy , după ce că e hipoacuzic, trist si neînțeles mai e și abandonat. Parcă mă apucă și pe mine tristețea…

În final, Billy se întoarce la familie, aia disfuncțională a lui, dar care îl iubeste așa surd cum e.

La final, înțelegi că surditatea nu doare. Dar doare foarte tare LIPSA COMUNICĂRII!  DOARE INTOLERANȚA, NEACCEPTAREA, RESPINGEREA!!!

CUM A FOST DIN PERSPECTIVA SPECTATORULUI SURD

Așadar, ajunși la locurile noastre, la balcon, am constatat că va fi cel puțin interesant. Cum stăteau lucrurile pentru un surd…în față, evident scena!!! Nimic ciudat, că si auzitorii tot acolo vor privi…în stânga, am observat imediat interpretul, o doamnă frumoasă și zâmbitoare…deja devenea problematic unde să mă așez…îmi trebuia un unghi bun, deci m-am așezat undeva spre partea dreaptă a balconului. Când să rasuflu ușurată , mi-am dat seama că grupul de surzi va fi nevoit să facă adevărate calcule matematice, pentru a-si găsi locul cel mai convenabil. Deci, încă nu răsuflu ușurată, fiindcă  în partea dreaptă, existau niște ecrane, pe care se vor proiecta niște prim-planuri…bun, păi să îmi găsesc un loc mai…potrivit…

Ca să fiu sinceră , cam așa au procedat toți deficienții de auz de acolo.Unii s-au mutat de câteva ori. Marea întrebare era: CUM NE VOM UITA ÎN TREI DIRECȚII SIMULTAN???

 

În fine, am zis să aleg ”calea de mijloc” , așa că m-am așezat oarecum central.

Asa…și incepe piesa de teatru: ”Triburi”, in regia lui Vlad Cristescu. Și se sting, desigur luminile din sală. Și interpretul rămâne în penumbră. Date fiind distanța și lipsa luminii, înțeleg că nu o să pot citi nimic de pe buze….dar interpreta ne linișteste: o parte din piesă e în limbaj gestual. Cum mai devreme rasuflasem usurată prea devreme, acum nu o mai fac, rămân neîncrezătoare.

Piesa, pe care am urmărit-o cu greu, ca să spun ADEVĂRUL GOL-GOLUT….începe fain. În balamucul din familia aceea , apare o idee, căreia nu ii dă nimeni importanță pe parcursul intregii piese.  Și fiind subtitrată, o pricep și eu:

”Inima mea se deschide la vocea ta,

așa cum florile se deschid la săruturile zorilor zilei”

Aha, deci de aceea e ca la balamuc în familia asta. Fiindcă sunt atât de ”surzi” la ce spun ceilalți,  au inimi închise…inimi amorțite…

Dar să revin la condiția surdului în sala de teatru…

Mi-au fost necesare câteva minute bune să mă obișnuiesc cu interpreta…ah, imi era cunoscută figura, încep să regret că nu mă uit mai mult la tv… Doamna, pe care aveam să aflu mai târziu că o cheamă LENA, traduce în amănunt, cu spatele la scenă. Bineînteles că nimeni nu s-a gândit că orice interpret are nevoie de pauză, stiut fiind că,  în general  se impune existența a doi traducători, care interpretează pe rând. Lena a interpretat timp de 3  ore!

La un moment dat, actorii folosesc un vocabular interzis minorilor. Lena se dovedește a fi o lady și traduce așa: ”acum tatăl vorbește obscen”.

Încerc să mă concentrez pe subiect, deși situația nu îmi permite să privesc scena decât fugitiv, trebuie să vad ce zice interpretul…Slavă Domnului, după vreo 10 minute, m-am prins care e personajul surd….după alte 10 minute simt dureri de coloană, stau practic întoarsă spre stânga , fiindcă INTERPRETUL E PERSONAJUL CENTRAL PENTRU MINE ! PERSONAJUL MEU PRINCIPAL!

Fugitiv, privesc și spre dreapta, unde pe ecrane apar din când în când informații scrise…și tot fugitiv, mă uit și pe scenă. Să ”cunosc” și personajele. Și actiunea…dar  e o misiune dificilă:  dacă urmăresc personajele îmi scapă ce traduce interpreta. Dacă urmăresc interpreta, e dificil să înțeleg ce personaj vobește…mă simt deja extenuată…noroc că vine pauza de  15 minute…amorțisem deja întoarsă spre stânga!

Deși au existat asigurări că va exista subtitrare  și interpretare,  îmi dau seama că nimeni, dar nimeni nu s-a pus în ”pielea” spectatorului surd.

Partea a doua a fost la fel  dificil de urmărit. Am înțeles de la bun început că era o piesă despre surzi dar NU ȘI PENTRU SURZI.

 

CONCLUZII (din ambele perspective)

  • Din perspectiva auzitorilor, piesa încearcă să atragă atenția asupra problemelor pe care le întâmpină surzii în societate, asupra DISCRIMINĂRII, asupra RESPINGERII, asupra INTOLERANȚEI!
  • Din perspectiva celui fără auz, înțelegi dureros de limpede, lipsa accesului la CULTURĂ și INFORMAȚIE. Înțelegi lipsa COMPASIUNII. Întelegi că egalitatea există doar in matematică.
  • Strict referitor la posibilitatea unui surd de a înțelege această piesă de teatru, ar fi o idee bună asigurarea a doi interpreți , un bărbat și o femeie, ca să îti dai seama mai ușor când vorbeste fiecare personaj și desigur, deficientul de auz să stea în primele rânduri!

 

Problemele Comunității Surzilor sunt multe…căci  inima nu se deschide întotdeauna  la auzul vocii.

Unele Inimi se deschid prin SEMN!

DAR CUI ÎÎ PASĂ? Cu adevărat?

 

 

Scrie un comentariu

Din categoria Nuti Galeteanu, Uncategorized

VISUL UNEI MAME de Nuţi Gӑleţeanu

Motto:  ”Toate lucrurile sunt cu putinta celui ce crede!” (Marcu :23)

 

VISUL UNEI MAME

 

Citeam ieri pe o retea de ”socializare” un articol despre o mamă extraordinară, pe care am avut si eu privilegiul să o cunosc,cu câțiva ani în urmă….si citeam articolul zâmbind: ah, ce suflet minunat e GEO, mama uimitoare!

Dar pe la sfârșit mi-a cam pierit zâmbetul. Cineva întreba in comentarii: si cine are grija de copil când MAMA moare?”

Geo e o femeie deosebit de frumoasă, în toate sensurile, subțire ,finuță și zâmbitoare! Geo e un suflet luminos! Dar Geo e și mama unui copil autist…Că despre acest aspect relata articolul…

Nu vreau să scriu despre autism, nici despre durerile și suferințele părinților copiilor cu autism,las partea asta specialițtilor;

Eu vreau să scriu despre ceea ce se vorbește mai puțin: despre vise și  speranțe! Vreau să scriu despre partea nevăzută a lucrurilor, despre CREDINTĂ, IUBIRE ȘI TOLERANȚĂ!

Desigur că și Geo a trecut prin toate stările sufletești la vestea că fiul ei e altfel…

Nu vreau să idealizez o poveste sau o persoană! Nici Geo nu ar vrea, nici David…dar fericirea răsare uneori unde nici nu crezi că e posibil!

Când am cunoscut-o eu, ea urma un master pentru a ști mai multe despre incluziune, despre cum își poate ajuta fiul să fie fericit si acceptat. Căci asta e visul ei: ca David să fie fericit! Atât! Pur si simplu să aibă un copil fericit!

Și după ce a încercat terapii specifice, a renunțat la job fără regrete ( și nu era chiar orice job!!!!) pentru a-i oferi fiului ei prezența si dragostea ei necondiționată.

A intrat apoi în sistemul de învățământ…
Geo i-a fost educatoare, învățătoare iar acum îl insoțeste la scoală zilnic , la ore. Ea a știut că dragostea chiar face minuni , mi-a plăcut cât de minunat a zis într-un interviu : ”Cea mai de pret informatie am simtit-o, nu aveam unde să  o citesc”. Asta e dragostea : să simți și să crezi fără urmă de îndoială că poți să miști și munții pentru ceeea ce iubești! Să nu renunți niciodată,niciodată,niciodată! Și nici ea, nici soțul ei nu au renunțat vreodată !

Niciodată nu a ascuns autismul,nu s-a rușinat cu el…niciodată nu s-a sfiit să spună că e fericită fiindcă David e fericit! Și da, David e fericit!

Și pentru David fericirea constă în lucruri simple : să ofere ciocolată colegelor de clasă, să se plimbe cu tramvaiul 41 , așa ”da capo al fine” (dacă e să te distrezi păi să mergi până la capăt!), să meargă la mare….și Geo îl duce oriunde, cu bucurie!

Pentru Geo, fiecare zi este o ocazie de a-și face fiul fericit! Pentru Geo nimic nu e prea mult, prea greu…

Si David e fericit! Și în sufletul lui pur de copil , David crede că într-o zi va avea el grija lui Geo!

Și când un copil autist spune asta, nu poți să nu te gândesti că în afară de fericire (fiindcă și fericirea asta se învață), părinții lui, amândoi , l-au mai învățat ceva: BUNĂTATEA și credința că ”celui ce crede totul ii e cu putință”!

Am văzut și mame în lacrimi, povestind despre autismul care umbreste copilăria fiilor lor…si am văzut-o și pe Geo care crede în forța iubirii nemăsurate a unei mame!

Si când David îi spune mamei lui , că el va avea grijă de ea cândva, întrebarea de la început devine si mai dureroasă…Si ce se întâmplă când…??? Nu stim ce  se întâmplă, știm doar că totul este cu putință,atunci când crezi cu toată ființa !  Știm că trebuie să avem ÎNCREDERE!

P.S. I-am cerut lui Geo voie să povestesc despre ea și minunea de copil care e David…si răspunsul ei a sunat simplu și   firesc și trebuie redat: ”sigur, mie îmi place povestea noastră, e preferata mea!!!”

                                                 

 

 

 

Scrie un comentariu

Din categoria Nuti Galeteanu, Uncategorized

BӐIATUL CU VIOARA de Nuţi Gӑleţeanu

Motto:

Caci am fost flamand, si Mi-ati dat de mancat; Mi-a fost sete, si Mi-ati dat de baut; am fost strain, si M-ati primit…

Adevarat va spun ca, ori de cate ori ati facut aceste lucruri unuia din acesti foarte neinsemnati frati ai Mei, Mie Mi le-ati facut.”

(Matei, 25: 35,40)

 

Băiatul cu vioara

Într-o lume în care știrile TV prezintă abundent lucruri negative, de parcă Binele nu ar exista, faptele bune și frumoase rămân deseori ascunse ochilor și urechilor noastre. Și când bunătatea aceasta izvorăște intens din sufletul unui copil orfan, povestea merită spusă…

Răzvan este un băiat subțire, frumos, cu ochi albastri și senini. Locuiește împreună cu mama lui văduvă, printre străini, departe de țara natală. Are doi frați și fiecare are aceeași bunătate,aceeași blândețe c a a lui. Doi frați care își croiesc destinul prin alte colțuri de lume…

Răzvan este artist: cântă la vioară și creează sculpturi neobișnuite din discuri de vinil.

Și în lumea aceasta în care mulți oameni preferă SĂ AIBĂ , să posede și nu SĂ FIE , băiatul cu vioara știe să trăiască modest și frumos!

Știe că uneori dai din ceea ce ai. Și când ce ai nu prisosește, dai din CEEA CE EȘTI. Faptele bune nu sunt pe bani, dar ecoul lor e fără sfârșit în sufletul celor cărora le-ai dăruit ceva.

Împreună cu mama lui, Răzvan , încă elev, vizitează duminica un azil de bătrâni. Nu poate contribui financiar dar poate să aducă bucurie bătrânilor de acolo.

În azil, i-a atras atenția o bătrână uitată de vreme și rude…o bătrână tristă și singură. Și oarbă. Și atunci, băiatul cu ochi albastri a luat vioara și i-a dăruit muzica. Duminică de duminică, bătrânica oarbă a devenit publicul lui. Băiatul cu vioara știa să aducă bucurie, stia să îi presare muzica pe suflet… ca și cum ai presăra flori pe o viață de om . Ca și cum ai aduce lumină în întuneric.

Povestea este simplă, dar câți adolescenți ar merge duminica dimineața să îi cînte unei bătrâne doamne oarbe?  Câti adolescenți s-ar simți răsplătiți de zâmbetul ei fericit?

Doi ochi albastri, un suflet blând și o vioară au știut că dăruind vei dobândi , nu bani, nu lucruri materiale ci ceea ce contează cu adevărat, bucuria de a fi BUN!

IMG_0674

(Foto: Mihai-Athanasie Petrescu – Museo de la Musica, Malaga)

 

2 comentarii

Din categoria Nuti Galeteanu, Uncategorized

LUMINA DIN SUFLET de Nuți Gălețeanu

                                                          LUMINA DIN SUFLET

Revin cu un articol despre profesorul  Vasile Adamescu, OMUL care a arătat că dacă ai suficientă Credință și Încredere în Cel de Sus, imposibilul devine Posibil. Că dacă îți întorci fața spre soare, Lumina îti pătrunde în suflet și toate umbrele rămân în spate…

În data de 19 aprilie 2018, am asistat cu multă emoție la lansarea volumului 2 din seria  de carti  ”Înfruntând viața”, a profesorului Vasile Adamescu (lipsit de văz și auz de la vârsta de 2 ani), lansare ce  avut loc la Facultatea de Psihologie și Stiințele Educației din cadrul Universității București.

Am pătruns așadar în Amfiteatru cu multă emoție și mai ales, Recunoștință că am privilegiul să îl văd pe omul acesta deosebit, care îmi acordase onoarea unui scurt și interesant interviu cu câteva luni înainte.

(Dis)abilitatea mea  – și mai ales lipsa unui interpret –  mă obligă să îmi aleg un loc în față, chiar pe primul rând, ca să pot înțelege ce vor spune invitații la eveniment și mai ales, profesorul Adamescu.

În spatele meu remarc prezența domnului Cioiu (membru în Consiliul Director al organizației Sense Internațional România) și a fiului său Mădălin, un băiat absolut special, în cel mai bun sens.

1

Și sunt și eu remarcată, datorită hotarârii cu care m-am așezat pe primul rând,  de colega mea, Madalina (lucrăm împreună cu ”SUFLETE PURE” – dar asta e o altă poveste, reală și frumoasă pe care o voi impărtăși cândva).

Că tot aminteam de SENSE Internațional, remarc și prezența minunatelor doamne : Etelka Czondi, Ramona Antonie și  Andreea Toia.

Sosește profesorul  Adamescu, un om micut, impreuna cu domnul Micu (interpretul si prietenul său, cel ce ii va traduce totul în palma, scriind, cu o rapiditate uimitoare, litera cu litera, fiecare cuvânt) și sala freamătă.

 

Invitații surprinși în poză sunt nume ”grele” în domeniu: doamna  Liana Mitran (inspector general învățământ special), domnul prof. univ. dr Vlad Popovici (Departamentul de Psihopedagogie Specială), domnul lector univ. dr. Cristian Buică-Belciu (tot din cadrul Departamentului de Psihopedagogie Specială).

Domnul Viorel Micu (despre care aș vrea să precizez că a fost elevul profesorului Adamescu) a prezentat pe scurt cuprinsul celor două volume din seria ”Înfruntând viața”, accentuând în primul rând efortul deosebit al Omului Adamescu de a învinge greutățile Destinului său.

Cu totii au vorbit la superlativ despre profesorul Adamescu, dar momentul cu adevărat emoționant, pentru care eram aici, a fost acela când însuși profesorul Adamescu a ținut o scurtă cuvântare. Fiindcă situația nu îmi permitea să percep toate cuvintele am întrebat-o pe colega mea dacă înțelege … Mădălina, cu lacrimi în ochi … și cu pielea ”zbârlită” de emoție, mi-a făcut semn ca da … TOT!

La final, Profesorul a acordat autografe, tuturor celor care i-au cumpărat cărtile. Și dacă vă întrebați cum … fiecare persoană îi scria numele în palmă (de tipar) și dânsul scria pe carte dedicația, folosind un fel de sablon cu litere, ca cel din imagine (imagine luată de pe internet, nu am îndrăznit să pozez ”dispozitivul” dânsului de scris …

5

Autograful de pe cartea mea:6.jpg

Tin să amintesc și distincția de onoare, oferită de Organizația Sense (prin dna director  Etelka Czondi) domnului Vasile Adamescu) , fiindca a constituit un moment emoționant!

7

(sursa foto: https://surdocecitate.ro/en/news/vasile-adamescu-promoter-of-the-rights-of-people-with-deafblindness-in-romania/)

De ce scriu despre această lansare? Fiindcă aici am înțeles și mai clar , că pe lumea asta  există și o altfel de LUMINĂ și pentru cei cu surdocecitate…că sunetul poate fi perceput  și in Lumea Tăcerii (altfel,pe alte căi, cunoscute doar nouă).

Că, uneori, cu mâinile ”vezi” și ”auzi”, poate mai multe decât cei fara deficiențe, cu mâinile poți cunoaste UN SUFLET!

Am înțeles că (dis)abilitățile pot fi uneori doar căi de a vedea EXEMPLE de VOINȚĂ și de CREDINȚĂ.

Că există minuni pe lumea asta pe lânga daca nu esti atent poti trece fără să le vezi, fara să le auzi … că există Minuni pe care trebuie să te invețe cineva sa le observi!

Că ne plângem prea mult, prea des pentru tot felul de nimicuri, ca nu vedem scânteia pe care Divinitatea o lasă aprinsă în fiecare dintre noi, că nu vedem  LUMINA DIN OAMENI!!!

Aș putea să zic: ”deschideti asadar ochii!”-dar cu gândul la cei ca domnul Adamescu, o sa zic doar atat: ”Deschideți asadar SUFLETUL”!

Scrie un comentariu

Din categoria Nuti Galeteanu, Uncategorized

DINCOLO DE LIMITE de Nuți Gălețeanu

DINCOLO DE LIMITE

Motto: ”Nu există înălțimi de neatins ci numai aripi prea scurte”

(Giovanni Papini)

Am văzut cândva o emisiune tv, intitulată ”Oameni ca noi”…în ziua respectivă a fost și un documentar despre persoane  deficiente  de auz. Mă gândeam, că într-un anume sens, putem zice ”oameni ca noi” și totuși dacă nu ai o asemenea deficiență nu poți să le înțelegi ”lumea”, lupta cu discriminarea , eforturile de a fi considerați ”egali” cu ceilalți…

Și totuși printre noi există oameni cu surdocecitate (lipsiti de văz și auz) , oameni care au cunoscut prea bine întunericul și tăcerea.

În toată lumea, sunt cunoscute doar trei cazuri de persoane cu surdocecitate care și-au învins cu adevărat dizabilitățile, au absolvit studii superioare și au scris chiar și cărți: Hellen Keller, Olga Skorohodova și Vasile Adamescu.

Vasile Adamescu s-a născut pe 5 septembrie 1944, în comuna Borcea, la 14 km de Fetești,cu toate simțurile intacte. În urma unei meningo-encefalite, își pierde auzul și văzul total, la vârsta de 2 ani.

Comunicarea cu cei din jur este aproape inexistentă și nimeni din familie nu mai speră la recuperarea lui, știind că -medical vorbind- nu exista vindecare. Dizabilitățile erau definitive.

În anul 1955, la vârsta de 11 ani este înscris de tatăl său la Școala  pentru Orbi din Cluj Napoca. Cu ajutorul cadrelor didactice de aici și a lectorului Valer Mare, de la secția de Defectologie (Univ. Cluj), Vasile Adamescu este instruit  cu succes. Deși este nevoie de18 ani pentru absolvirea școlii și a liceului, reusește -cu multă ambiție- să termine o facultate și să devină la rândul lui profesor, în liceul în care învățase și el cîndva.

VA

Cu ajutorul tehnologiei , am reușit să stau de vorbă cu domnul profesor Vasile Adamescu, un OM EXTRAORDINAR, care a răspuns pe larg la câteva întrebări pe care i le-am adresat cu emoție.

Dar înainte de a reda conversația cu dânsul țin să precizez că i-am citit cartea, primul volum din autobiografia ”Înfruntând viața” pe care o recomand călduros, cu toții avem multe de învățat din tenacitatea dânsului.

adamescu-e1515678041807.jpg

De asemenea, la recomandarea dânsului am vizionat pe YouTube și câteva filmulețe/imagini din copilăria dânsului, de pe vremea când lungul drum al Cunoașterii abia începea. Am înțeles astfel mai bine , de ce pe toată perioada școlarizării , dânsul a fost considerat un ”experiment”.

Redau mai jos dialogul deosebit de interesant cu profesorul Adamescu, cu  mențiunea că sublinierea ultimului răspuns îmi aparține. Am văzut oameni care și-au pierdut Credința și Încrederea în Cel de Sus pentru lucruri mai ”mici”. Pentru mai puțin…

Întrebările sunt puține și scurte dar răspunsurile nu reprezintă ”puțin” , merită citite.

”Așa cum am stabilit o să vă rog să imi răspundeți la câteva întrebări, domnule profesor Adamescu!

Sunteți, clar, un om excepțional, o ”sursă de inspirație ” de neprețuit! Vă mulțumesc că v-ați dat acordul pentru a vă adresa câteva întrebări:

1.Care a fost momentul în care ați înțeles sensul cuvintelor? (faptul că fiecare obiect, lucru, obiect, acțiune are un ”nume”? )

 

Imediat după venirea mea la școala din CLUJ, am fost dus la grădiniță. Nu știam  ce   se petrece cu mine. Nu am știut de ce merg cu trenul, ce este un tren…

Când am intrat în sălile din școală, pășeam nesigur, speriat. Îmi lipsea ieslea vitelor, porumbarul, salcâmul din curtea casei părintești, animalele… Am avut mare noroc că am fost primit la școală și că am dat peste niște cadre didactice deosebite, oameni inimoși, care, printr-o muncă extraordinară, au reușit sa facă din mine ceea ce sunt astăzi.

Profesoara Florica Sandu, cea care s-a ocupat de demutizarea mea și de instruire, a încercat tot felul de modalități prin care să mă facă să vorbesc. Într-un sfârșit, după multe luni de zile, am scos primul sunet – a -, apoi, sunetul – p -.

M-a învatat să formez primul cuvânt, APA, și mi-a băgat mâna sub robinet, în timp ce curgea. Atunci mi-am dat seama ca așa se chema acea substanță. Eram fericit. Pe cine întâlneam prin școală, îl luam, îl duceam într-o încapere în care exista chiuvetă, porneam, băgam mâna sub jet și pronunțam răspicat APA. Oamenii din instituție erau impresionați. Însă adevăratul moment în care am înțeles ca totul are un  nume, o întrebuințare, a fost acela în care, profesoara mea, a vrut să mă învețe sunetul F. S-a gândit să asocieze focul cu acest sunet. A aprins un chibrit, mi l-a dat in mana, iar eu, speriat fiind de căldura focului, am scăpat bățul pe jos iar covorul vechi din muzeul scolii s a aprins puțin. Am simtit mirosul de ars. Profesoara a stins și nu s-a întamplat nimic. Mi-am adus aminte de un moment din copilărie, în care, nesupravegheat fiind, am dat foc fânului din grajdul de vară și s-a produs un incendiu destul de mare. Nu s-a întamplat nici atunci ceva rău, din fericire, pentru că oamenii din vecinătate au stins repede flăcările.

2.Când ați înțeles că sunteți diferit de ceilalți oameni?

 

Mi-am dat seama că sunt diferit de ceilalți oameni, destul de târziu. Dupa demutizare, am învățat multe lucruri noi și atunci am înțeles ce s-a întâmplat de fapt cu mine, cum mi-am pierdut simțurile. Mi-am dorit mult să-mi recapăt vederea și auzul, am fost la mulți medici, dar din păcate nu s-a putut face nimic. M-am consolat și am înțeles că viața poate fi frumoasă și în această situație.

3. Și când v-ați acceptat cu adevărat deficiențele ? A fost un proces dureros ? 

 

Pentru mine a fost un mare avantaj că pierderea simțurilor s-a produs în copilăria fragedă și nu îmi mai amintesc mare lucru de dinaintea acestei nenorociri. Dacă aș fi rămas fără aceste simțuri mai târziu, în adolescență de exemplu, mi-ar fi fost mult mai greu.

Așa, în aceste condiții, m-am obișnuit repede și nu pot spune că mi-a fost foarte greu. Eu m-am obișnuit așa, nu mi-aș dori să mai văd sau să aud. Știu că, atunci când va fi momentul să plec la Dumnezeu, pe lumea cealaltă, o să văd și o să aud.

4.Care credeți că e menirea dvs pe Pământ?

 

Cred că menirea mea este să ajut oamenii cu dizabilități și să le fiu exemplu. Asta am și făcut toată viața și voi face cât voi mai putea. Am avut ocazia să lucrez 40 de ani cu elevi cu deficiențe și să militez pentru drepturile acestei categorii de oameni. Sunt fericit că pot fi un om util societății.

5.Eu cred cu tărie că fiecare om are un Dar și Dumnezeu are o cale a Lui ca acel om să își folosească darul . Care credeți   că este darul /talentul dvs????

 

Sunt de acord cu ceea ce ați spus. Eu consider că Dumnezeu m-a protejat toată viața. I-am simțit și îi simt prezența mereu. Pot spune că am primit foarte multe daruri: talentul la sculptură, talentul de a preda copiilor cu deficiență, poate talentul de a scrie.

6.Ce v-a determinat să nu renunțați la viață, ce v-a determinat să mergeți înainte, în momentele dvs de cumpănă? 

 

Eu nu am simțit să am momente de cumpănă. Am iubit și iubesc mult viața. Îmi doresc să trăiesc cât mai mult și mă rog mereu lui Dumnezeu pentru asta. Încerc să am mare grijă de sănătatea mea fizică și psihică. Sunt sigur că credința în DUMNEZEU M-A AJUTAT SĂ RĂZBAT.

7.Fiindcă ați trecut prin mari experiențe de viață, credeți că există Dumnezeu?????

 

NU AM NICI CEA MAI MICĂ ÎNDOIALĂ. CRED CU TĂRIE CĂ EXISTĂ DUMNEZEU. ”

2 comentarii

Din categoria Nuti Galeteanu, Uncategorized

DELTA DUNĂRII-PE BRAŢUL SULINA (III) de Nuţi Gӑleţeanu

DELTA DUNĂRII-PE BRAŢUL SULINA  (III)

Sub deosebita impresie creată de plimbarea prin Letea, am continuat  explorarea zonei … chiar începuse să imi placă plimbarea cu barca…

Insoțiti de ghidul nostru, am mers intr-o scurtă vizită prin Mila 23.

Când  să coborâm din barcă, un domn amabil mi-a dat mâna să mă ajute să pun piciorul pe uscat. Soarele nu m-a lăsat din prima clipă să vad fața gentlemanului cu pricina, asa ca nu mică mi-a fost mirarea să constat că era vorba de marele campion Ivan Patzaichin.

12

Stiu, oricine s-ar fi repezit să se fotografieze imediat cu dânsul, numai  eu am preferat să stau si să admir  modestia și simplitatea  unui  Campion care nu a uitat de unde a plecat și revine cu dor, deseori,  la casa parintească .

 

Imediat ce cobori din barcă, localitatea te intâmpină cu mândrie cu câteva panouri ce au suportat capriciile vremii, inscripționate cu numele celor mai mari campioni ai comunei  Crișan (ce cuprinde trei sate: Crișan, Caraorman și Mila 23).  E  demn de retinut că zona aceasta a dat tării 24 de campioni mondiali. Ivan Patzaichin este in capul listei campionilor.

Din păcate, în ultimii ani, panourile nu au mai ”adunat” nume noi…

3.jpg

Lângă panouri o lotcă veche, pastrează amintirea acelor vremuri …

4.jpg

Mila 23 mi-a lăsat impresia unui  sătuc la fel de simplu ca și Crișan, centrul fiind clar marcat de Căminul Cultural, acoperit cu stuf, dar cu uși termopan, fapt ce m-a făcut să zâmbesc…

5.jpg

Ne-am răcorit cu un Pepsi   în singurul local vizibil prin ”centru”  și am plecat să vizităm Sulina, cel mai estic oraș al țării (din câte stiu eu), oraș în care poți ajunge numai pe calea apei.

Sulina e un amestec interesant de nou și vechi … mai mult vechi decât nou, ce e drept…

Pe faleză te întâmpină multe clădiri scorojite de vreme (si  vremuri) dar mi-a dat speranță  faptul  că biserica era în renovare deci există dorința de modernizare.

67

Lăsând la o parte aspectul cladirilor – căci, după ce pui piciorul pe faleză, iti trece prin minte întrebarea: ”Ce e de vizitat În Sulina?”- ei bine, orașul oferă vizitatorului câteva ”surprize”.

Ar fi de văzut două lucruri, așa cum ne arată indicatoarele: Cimitirul Comisiei Europene a Dunării și  Farul aceleiași comisii.

8.jpg

Începem cu farul, actualmente monument istoric, situat pe strada a II-a … azi muzeu …

910111213

De sus, din Far, orașul e pitoresc….

14

Si acum că am coborât din ”înălțimi” să vin cu povești din Cimitir … al doilea punct turistic…

N-am ajuns eu la Săpânța  (dar nu e timpul trecut si pentru asta ) însă  am vizitat, precum ziceam, Cimitirul din Sulina. A fost prima dată când am călcat prin cimitir cu scopul acesta, ”turistic”. Aici odihnesc în pace ortodocși  și catolici și protestanti … dar și evrei sau musulmani; prințese si pirati, ofițeri si  pescari … cimitirul maritim i-a ”primit” pe toți.

Cimitirul  ”internațional” nu e deloc un loc sumbru și trist, e mai degrabă un loc îngrijit, melancolic … plin cu povești. Povești de dragoste, povești maritime…toate si-au găsit finalul aici, sub cruci frumos sculptate dar reci….

 

 

Dacă ajungi la Sulina, esti desigur curios să vezi și plaja, un loc surprinzător de liniștit și cu un anume farmec…numai că până acolo ai de mers vreo 2 kilometri, pe jos (așa am ales noi … să ne bucurăm de peisaj și de … caniculă …) și parcurgând distanța asta nu poți să nu te gândesti la …”ciulinii Bărăganului ”.

1819

Dar motivul pentru care am vrut să ajung la Sulina a fost acela de a vedea cu ochii mei  locul de vărsare al Dunării în mare . Și l-am vazut!

În primul rând remarci farul de aterizare, foarte  aproape de gura de vărsare…

20.jpg

Iar când ajungi în apele marii zărești  delfini, care nu s-au lasat prinsi în poză cu nici un chip … asa că am renunțat să mai incerc.

Locul de vărsare e de fapt o zonă unde Dunarea și marea se imbrățișează…greu de surprins în poze dar simți diferența din barcă…

2122

Soarele apunea încet-încet…în timp ce lăsam în urmă un minunat colț de rai….

2324

 

 

 

 

 

Scrie un comentariu

Din categoria Nuti Galeteanu, Uncategorized

DELTA DUNĂRII – PE BRATUL SULINA (II) de NUTI GALETEANU

DELTA DUNĂRII – PE BRATUL SULINA (II)

Din Crișan unde am fost cazați am avut ocazia să vedem și alte locuri de poveste.  După ce în prima zi am admirat flora și fauna din  relativa apropiere a  localității Crișan, în a doua zi ne-am aventurat mai departe . Am pornit spre Letea (pe care o ”stiam” de la școală, avusesem un text printr-un manual de limba română , intitulat ”Padurea Letea” și visam cu ochii deschisi la caii salbatici de acolo)

Peisajele spre Letea sunt uimitor de frumoase…

12

Caii sălbatici s-au lăsat cu greu fotografiati…3

După ce am coborât din barcă, am fost preluați de alt mijloc de transport: o căruță a unui localnic, trasă de un cal, bine îngrijit, cu o coamă strălucitoare , cândva liber ca cei pe care îi văzusem mai devreme!

Aș fi făcut poze pe drumul spre Rezervația Pădurii  Letea, protejată de către statul român încă din 1930, dacă nărăvașul cal nu si-ar fi amintit brusc, cu toată domesticirea lui aparentă, de libertatea lui de odinioară și nu ne-ar fi zdruncinat zdravăn .

Ajungând în apropierea pădurii, hamul i-a amintit că libertatea e pe veci pierdută și s-a oprit cuminte în fața portii (în rezervație, nu intră oricine, oricum…, un lacăt mare păzind tainele pădurii).

Am pătruns în pădure, moment în care toți cei din căruță au scos rapid și aproape simultan soluțiile anti-tânțari!!! Și bine am făcut, deși unii nu văd padurea din cauza copacilor, noi riscam serios să nu o vedem din pricina țânțarilor!!!

Pădurea …plină de liane, de copaci cu trunchiuri contorsionate şi chiar de viţă de vie sălbatică. mi-a amintit de Tarzan.45

Interesant mi s-a părut faptul că există alternanțe între pădure și zone cu vegetație de  stepă.67

 

Era totul uimitor de simplu și de frumos!

Ne-am reîntors în luminișul unde lăsasem căruța și-n ochii calului  era parcă un fel de nostalgie după libertatea lui de odinioară … pătrunsese în pădure la trap, cât pe ce să ne scoatem ochii în frunzişul des al copacilor de pe marginea drumului îngust și părăseam pădurea încet. Calul înțelegea incă o dată , pentru cine stie a câta oară că libertatea și confortul sunt lucruri atât de diferite!

Calul ne-a dus din locul sălbăticiei lui în locul unde libertatea lui murise: satul Letea, un sat micuț, cu case albastre, multe acoperite cu stuf!

Din sat, am fost duși  cu căruța până în locul unde lăsasem barca … Pe drumul de întoarcere, alti cai pășteau liberi, nepăsători, fără să stie ce lucru fragil e libertatea!!!

 

 

 

Scrie un comentariu

Din categoria Nuti Galeteanu, Uncategorized

DELTA DUNĂRII- PE BRAȚUL SULINA (I) de Nuţi Găleţeanu

DELTA DUNĂRII- PE BRAȚUL SULINA (I)

Îmi doream intens să ajung să văd și Delta Dunării, cu apusurile ei  de o frumusețe uluitoare, cu peisajele ei  ireal de frumoase, văzute prin divese reportaje , așa că iată-mă în Gara Tulcea, plină de nerăbdare și curiozitate.

Abia ce coborâsem pe peron și mă întrebam cum voi găsi portul, fiind pentru prima oară acolo … dar în secunda următoare am știut că portul trebuie să fie extrem de aproape, fiindcă plămânii mi-au fost invadați de un aer umed,cu un miros specific … plăcut!

În fața ochilor mi s-a înfătișat clădirea gării, am înaintat câțiva pași și imediat în stânga am văzut portul (probabil așa a găsit și orbul Brăila, după … miros …)01

În port, o lume pestriță, vânzoleală mare-mare … lume și mărfuri, sacoșe, cutii, bagaje, chiar și … saltele de pat cărate cu hotărâre in spate de ziceai că vaporul ancorat ar fi singura legătură cu  ”civilizația” (și aveam să constat mai târziu că presupunerea mea nu era deloc  eronată).

Și fiindcă delta  e în întregime frumoasă, alegerea unui loc a fost dificilă, așa că am zis să aleg calea de mijloc, adică brațul Sulina.

Știam că trebuie să iau o navă până în Crișan, locul unde aveam cazare, așa că am încercat să aflu de unde procur biletele necesare, lucru nu prea ușor fiindcă toți păreau preocupați să își care degrabă mărfurile pe vaporul din fața mea. Intuiția mea (care se pare că în acea zi caniculară funcționa la cote maxime) ȋmi spunea că pe acea navă ar trebui să ne urcăm și noi.

Am căutat cu privirea pe cineva de-al locului, care să nu fie impovărat nici de propriile bagaje sau gânduri, nici de lipsa amabilității. M-am  ”luat” după zâmbetul  si culoarea arămie, bronzată, a pielii unei tinere care purta doar grija unui rucsac și am primit informațiile necesare…

La casa de bilete, vânzătoarea mi-a explicat si cum găsesc … nava … ceea ce mi s-a părut puțin ilar,fiind singura de mari dimensiuni acostată atunci în port (cum era oare să nu o văd ???) și totodată singura pe care scria mare : VRANCEA …

Știam că există și variante / vase mai rapide dar am preferat să mă bucur de peisaj câteva ore și nu am regretat nici un moment …02

Soarele se oglindea în apa Dunării și totul părea de un calm imperturbabil … și m-a cuprins o stare de liniște interioară, de pace adâncă, de parcă toate nelinistile și grijile lumii  rămăseseră în Tulcea … (și cum știam că drumul de întoarcere trece tot  pe acolo, și e posibil să le ”regăsesc ” am hotărât să îmi trăiesc din plin starea ZEN).03

După un drum de trei ore, am ajuns în Crișan și când intenționam să mă bucur că am pus piciorul pe pământ  am aflat că până la pensiunea unde aveam rezervare mergeam cu barca … am avut ceva emoții să pun piciorul în barca ce se clătina… dar am vrut să par totuși curajoasă deși vibratiile pe care le simteam de la motorul bărcii mă puneau  un pic pe gânduri … şi se pare că nu mă puneau degeaba (de ce te temi, nu scapi…pfff, zicala e adevărată !!!) că abia ce ajunsesem în mijlocul Dunării și motorul s-a oprit … prinsă între starea ZEN și tremurul bărcii mi-am zis că o rezolvare există întotdeauna, singura dificultate e să o găsești!  Si după câteva telefoane ale fiului proprietarului bărcii (ah, mare invenție telefonia mobilă!!!!! ) am fost ”tractați”  de altă barcă, timp în care am avut timp să observ o caracteristică a zonei : fiecare gospodărie cu barca ei !!!!!

Nu am văzut în Crișan decât un singur autoturism , un Logan alb al poliției locale … (oare unde circulau cu Loganul, totuși …?), un singur magazin sătesc (ei da, unul singur,” unic si inegalabil” ) unde domnea o atmosferă ce îmi amintea de vacanțele din copilăria mea la țară, părea un magazin desprins din alte vremuri, dintr-un trecut uitat … Magazinul se află desigur in centrul satului … până unde ai de mers mult și bine (daca nu iei barca).04

După  peripeția cu barca,  Delta mi-a răsplătit răbdarea  oferindu-mi  niste priveliști minunate …05

Dar priveliștile cu adevărat uluitoare aveam să le văd abia în zilele următoare în lungi si minunate plimbări cu barca pe brațul Sulina….

Am plecat încă de dimineață și oriunde mă uitam erau ”imagini” de poveste, ce îmi încântau mintea și sufletul…

Razele de soare se răsfrângeau și ele molatic,  vrăjite de frumusețea acestui loc …

Aici am aflat că papura are o parte … comestibilă (si da,am gustat, ca o curajoasă, din tulpina albă și umedă- Gustul mi s-a părut totuși fad …)

După ce ne-am satisfăcut curiozitatea , am admirat flora și fauna Deltei…

… și este acolo o frumusețe pe care numai ochiul și sufletul o poate cuprinde, nu cred că poate  fi surprinsă cu adevărat prin poze … cu adevărat un tărâm MAGIC , de poveste …

Surprinsă de arșița verii și de ochii noștri curioși, o broscuță s-a oprit înspăimântată pe o frunză de nufăr…

 

015

 

 

Scrie un comentariu

Din categoria Nuti Galeteanu, Uncategorized

Perle transilvane (II) : Mălâncrav, Criș, Saschiz de Nuţi Găleţeanu

Perle transilvane (II) : Mălâncrav, Criș, Saschiz

 

Sighișoara mi-a plăcut enorm și sub puternica impresie lăsată de Cetate, am hotărât să vad și satele din împrejurimi care încep sa devină cunoscute  datorită vechilor sale biserici  fortificate despre care citisem ici-colo,  informații  pe internet, informații care mi-au stârnit curiozitatea.

Astfel, am  pornit spre Mălâncrav, sat atestat documentar în anul 1305, devenit cunoscut după ce  Fundația  Mihai Eminescu Trust, patronată de prințul Charles a restaurat (printre altele) Biserica Evanghelică și Conacul Apafi.

În satul Mălâncrav ce aparține de comuna Laslea , domnește o liniște absolută. Aici nu există nici măcar semnal la telefon, deci poți admira în voie locul.01

Istoria bisericii este strâns legată de numele familiei Apafi  (căreia regele Ungariei i-a atribuit acest teritoriu), fiind pomenită prima dată în testamentul lui Nikolaus Apafi.

Biserica este deosebită datorită picturilor de frescă din interior, ce constituie cel mai important ansamblu de picturi murale medievale cu caracter apusean din România. Cele mai vechi picturi sunt cele ce acoperă bolta corului și pereții laterali.

În apropierea Bisericii Evanghelice se află Conacul Apafi preluat și el de Fundatia Mihai Eminescu Trust  și care după o restaurare care a durat 5 ani a devenit casă de oaspeți. 08 În apropierea bisericii fortificate și a Conacului se află  livada cu soiuri vechi și foarte aromate de mere și fabrica de suc de mere ecologic.

Din Mălâncrav, am pornit spre Criș cu al său Castel Bethlen, castel vechi  și impunător ce nu a scăpat nici el cu toată măreția lui (sau tocmai din acest motiv) de naționalizarea din  anul 1949) și  se pare că la un moment dat a devenit chiar  și sediul CAP (!!!)

Când am fost noi acolo, castelul se afla în plin proces de renovare dar chiar şi așa, rămâi uluit de frumusețea lui deosebită, ce îți taie răsuflarea …

Blazonul familiei Bethlen este vizibil în multe locuri (un șarpe ce ține un măr în gură )…

Un alt loc minunat pe care l-am mai vizitat a fost Saschiz despre care știam că are și el o foarte frumoasă biserică evanghelică fortificată, construită la sfârșitul  secolulului al XV-lea.

Această biserică a fost inclusă în patrimoniul UNESCO, alături de alte 6 din Transilvania.

În apropierea Bisericii se află turnul, înalt de 10 metri ce marchează şi centrul comunei Saschiz. Nu poți să nu remarci imediat marea asemănare  cu Turnul cu Ceas din Sighișoara, fiind în fapt o copie a acestuia.

Un alt obiectiv demn de văzut în Saschiz este Cetatea Țărănească, ridicată în secolul al XIV-lea în scopul de a proteja zona de invazii. Construcția cetății a început în anul 1347, după cum indică o inscripție pe zidurile cetății, având ziduri puternice, cu o înălțtime de 7-9 metri

Pot spune că toate acestea sunt locuri de poveste, de un farmec  aparte care ţi se ȋntipăresc pe suflet.

În concluzie, putem ţine ȋn palme perle adevăarate, dar numai în suflet păstram cu adevărat  “gurile” de rai pe care le-am vizitat, adevărate perle ale lumii. Putem fotografia ce ţinem în palme, dar niciodată ce ţinem în suflete … încă nu s-a inventat radiografia sufletului …027

 

Scrie un comentariu

Din categoria Nuti Galeteanu, Uncategorized

PERLE TRANSILVANE … de Nuţi Găleţeanu

PERLE TRANSILVANE …

Îmi doream de multă vreme să ajung în Sighișoara, Cetatea de Poveste…si iată că în această vară, am ajuns, în sfârșit! Simțeam că nu eu caut locul de vacanță ci ”locul” mă cauta pe mine.

Tot ce ”știam” despre Sighișoara, stiam de pe internet, din diverse articole si fotografii…voiam să ajung  acolo, in Cetatea locuită și să îi sorb adânc în plămâni, aerul medieval,  să vad de ce e numită ”perla Transilvaniei”.

Si  înțelegi  incă de cum cobori în gara din Sighișoara , că locul acesta păstrează în el  energia unor generații demult trecute Dincolo…ghicești cumva că în spatele simplității  gării te asteaptă  un loc de neuitat !

01

Cetatea este uimitoare, cu adevărat, încă de la primul pas pe straduțele ei înguste și pietruite, străjuite de clădiri vechi și multicolore, cu  detalii inedite și vesele si mușcate la ferestre…

De la bun început, cum ajungi în interiorul cetății atenția  îti este atrasă automat de vestitul Turn cu ceas, cu păpușile lui , ce marchează scurgerea vremii. Când am fost eu, păpușile încremeniseră, mirate de atâta frumusețe din jur ;  păpușile, martore ale unui trecut medieval, se odihneau poate și rememorau vremurile când străduțele pietruite erau traversate de  cavaleri în armuri si meșteșugari

pricepuți, a căror amintire  o păstrează între zidurile lor, cele 9 turnuri ( din 14 ) ale breslelor de altădată rămase încă în picioare, să povestească șoptit, prezentului despre o lume care a apus….

04

Sigur că nu poți rezista tentatiei de a urca sus, în turn să admiri frumusetea ce te înconjoară….

Aici sus, in Turn , alte păpuși, te privesc inocent din micile vitrine în care sunt inchise, pe vecie, prizoniere ale unui trecut medieval cu iz de poveste.

Se stie, ca Turnul a fost construit initial pentru a proteja cetatea (având ca si celelalte un rol de apărare) si de asemenea că aici a fost candva Primăria si mai apoi,Judecătoria….

În prezent,  acesta adăpostește Muzeul de Istorie, fondat în 1889 de dr. J .Bacon.

07

In Muzeu, aflăm și motivul construirii zidului Cetății si al Turnurilor sale….

077

Se poate vizita și Camera de Tortură (unde eu nu am zăbovit prea mult, din pricina senzației de ”frig” în suflet, pe care mi-o lăsa).

Celelalte 8 turnuri rămase mărturie peste vreme și vremuri au apartinut breslelor mesteșugărești: Turnul Fierarilor, Turnul Cojocarilor, Turnul Cizmarilor, Turnul Croitorilor, Turnul Măcelarilor, Turnul Cositorarilor ,Turnul Tăbăcarilor și Turnul frânghierilor. Acesta din urmă, situat lângă cimitirul Bisericii din Deal este  singurul locuit (de către paznicul cimitirului).

La Biserica din deal, ajungi urcând Scara Acoperită (Scara Scolarilor) ce avea initial 300 de trepte. În prezent, eu am urcat gâfâind, doar 175….m-am bucurat când am vazut, in fine, lumina de la capătul … scărilor …

08

Azi, la capătul acestei  Scari a Scolarilor se afla Liceul Teoretic ”Joseph Haltrich” (fosta Scoala din Deal) ,  clasat ca monument istoric.

09

In apropierea  liceului Haltrich , Biserica din Deal, albă și tăcută,construită în stil gotic, pe locul unei capele romanice,  mă îndeamnă sa las intre zidurile ei, o scurtă rugăciune…

Cand am fotografiat  Biserica, mi s-a părut ca Lumina lui Dumnezeu, a  mangâiat-o usor, ca să nu uităm poate că orice cuvânt spre El ne este ascultat….și in același timp…ca si Cuvântul Lui trebuie ascultat.

010

Lânga alba biserică, cimitirul evanghelic, te indeamnă la liniste ….curat și  ingrijit,ne aduce aminte ca viața este efemeră  și ca asa cum spunea un actor deosebit ”nu luam cu noi nici o avutie, decît ceea ce am dăruit”.

În incremenirea timpului (timp oprit de papusile din turn, poate, un melc se târa alene pe o alee însorită din cimitir…..

011

                                     

 

2 comentarii

Din categoria Nuti Galeteanu, Uncategorized