Arhive lunare: aprilie 2021

772. FORTUNA de Mihai-Athanasie Petrescu

FORTUNA

               – Domn’ profesor, n-aveţi vreo două sute la dumneavoastră să-mi împrumutaţi până la leafă?

               – Ce-ai făcut, mă? Ţi-ai băut banii la Reşiţa, cu chelneriţa, şi a aflat Veronica?

               – Cam aşa ceva, domn’ profesor. E ziua ei mâine şi am ochit undeva un kimono, unu’ fain, cu îngeraşi, cum îi place ei. Dar nu-mi ajung banii, mama ei de leafă mică!…

               – Bă caraghiosule! Nu ţi-e ruşine să te plângi de bani, ditamai cercetătorul românesc care eşti!? Lasă, bă, că te finanţez eu, da’ ma inviţi şi pe mine la voi, la marea petrecere aniversară!

               – Mai discutăm? Sigur că sunteţi invitat, cu doamna, nici nu trebuia să vă mai zic … Ce?

               Profesorul Chifor îşi scosese portofelul şi îi studia, cu o figură dezamăgită, conţinutul.

               – Mă, hai să o sun pe nevastă-mea, poate mai are ea ceva … eu mai am o iconiţă şi cardul de abonament de autobuz … în afară de actele mele şi ale maşinii …

               Scena era patetică. Savanţii îşi priveau portofelele cu ochii aburiţi, fiecare ruşinându-se de prezenţa celuilalt.

               – Domn’ profesor, atâtea invenţii am făcut noi, de când colaborăm … dar nu ne-am îmbogăţit deloc. Pe cuvânt dacă nu fac mai mulţi bani reparând jucăriile vecinilor decât din primele pe care ni le dau ăştia pentru invenţii …

               – Ce-ţi veni, mă? Acum, când mai am puţin şi ies la pensie vrei tu să-mi deschizi ochii asupra lumii? Sărac am fost, vorba lui Creangă, toată viaţa, e prea târziu ca să mai schimb ceva.

               Fără să vrea, profesorul scoase un oftat. Copilul ăsta avea dreptate. Deşi erau oameni de ştiinţă cunoşcuţi şi recunoscuţi, şi el şi Florin aveau numai teancuri de diplome, certificate şi scrisori de mulţumire, tăieturi din ziare şi reviste şi medalii din tinichea. Nu aveau case de vacanţă la Monte Carlo, nu aveau maşini Ferrari sau Infiniti, şi nici amintiri din lungi vacanţe în Tahiti sau Galapagos. Maşinile lor nu erau decât laboratoare de încercare pe roţi, de nici nu îndrăzneau să circule cu ele prea departe de casă, de frica celor de la RAR. Iar locuinţele, de nu ar fi fost administrate şi folosite şi de soţiile lor, ar fi fost auxiliare ale laboratorului de la institut. Sigur, aparatamentul lui Florin era personalizat prin micul atelier unde repara jucării; ar mai fi putut fi şi rafturile unde îşi depozita rezultatul hobby-ului, dar soţia lui avusese grijă să le doneze unui mic muzeu din oraşul vecin, specializat, dintr-o dată, în mecanisme şi obiecte pentru copii.

               – Păi mă gândeam eu, aşa …

               – Du-te, mă! Asta e ceva nou! Tu şi gânditul … nici nu mi-aş fi închipuit vreodată. La ce, mă?

               – La probabilităţi. Aşa mi-a venit mie, dintr-o dată, o idee, bazată pe calculul probabilităţilor.

               – Aşa. Şi?

               – Păi, domn’ profesor, cine se bazează pe probabilităţi? Sau, invers, pe ce se bazează predarea calculului probabilităţilor la şcoală?

               – Cum pe ce? Faci mişto de inteligenţa mea? Pe zaruri.

               – Exact! Adică pe jocuri de noroc.

               – Stai, mă, vrei să te apuci de barbut? Ia vezi, că te fugăresc prin toată mahalaua, până îţi trec ideile astea de …

               – Nu barbut, dar de loto ce ziceţi?

               – Explică!

               – M-am gândit eu, aşa … oare care e principiul după care se fac jocurile la loto? Chestiile alea ca 5 din 72, sau cum s-o numi? Pe speranţa că nimereşti exact numărul pe care îl nimereşte şi hazardul. Sau, pe o probabilitate. Păi, dacă e probabilitate, poate fi calculată. Calculăm şi câştigăm.

               – Da, sigur. N-ai decât să pui mâna să calculezi, dar în timpul liber. Azi avem de calculat probabilitatea de a termina lucrarea pentru fabrica de camioane a lui Iorgu. Sau ai găsit tu metoda să se facă singură?

               Mormăind nemulţumit, Florin deschise dosarul temei de cercetare pentru care primea leafă, dar ideea nu îi dădea pace. Ştia că Iorgu plăteşte bine, dar mai ştia că plata aceea urma să intre în contabilitatea institutului, nu în buzunarul său. Aşa că, după câteva minute întrerupse reveria profesorului.

               – Domn’ profesor … sunt doar câteva bile numerotate, acolo, nu o fi mare lucru să socotim niste procente …

               – Ai terminat proiectul pentru butonul clacsonului? Ce rază trebuie să aibă pentru a asigura funcţionarea în cazul apăsării cu degetul arătător de la mâna stângă, în timp ce cu dreapta schimbă vitezele? Hai, că acum vine Donose şi ne ia de păr. Măcar tu mai ai rezerve, dar pe mine mă cheleşte de la prima atingere.

               – Am calculat, dar nu am datele complete. Nu mi-a zis nimeni dacă se schimbă vitezele în sus sau în jos … Domn profesor, Maine e extragere la loto, la ăia, eu bag un bilet după calculele mele şi …

               De ce tocmai atunci trebuia să intre directorul pe uşă?! Şi de ce a trebuit să audă numai ultima frază, nu şi rezultatul cercetării plătite de Iorgu?!

               – Domnu … ăsta … cum te cheamă, Burcea …

               – Bunea!

               – Tot un drac! Domnu Bunea, cu ce vă petreceţi dumneavoastră timpul plătit de institutul nostru de cercetări? Cu bilete? În loc să cercetaţi pentru tema cerută de domnul Iorgu Camion S.A.?

               – Sigur că nu, şefu’, interveni Chifor. Noi tocmai am rezolvat cerinţa respectivă, şi ne gândeam să trecem pe la o agenţie loto în drum spre casă, pentru că programul de lucru tocmai ni s-a terminat. Acum exact … 38 de minute. La revedere!

               – Ne, ne, ne … stai aşa Chifore, că eu nu sunt chiar aşa prost cum crezi tu. Băiatul ăsta are ceva în bibilică de vrea bilet la loto, hai, hai, spune tot, tinere, că nu mă duci chiar aşa. Deci?…

               – Domnu director, m-am gândit eu aseară, acasă, că tot era duminică şi n-aveam ce face în timp ce mă uitam la meci, că a jucat Drapelu … zic, ce-ar fi să vă fac o surpriză şi să cumpăr un bilet la 5 din 72 …

               – Poate 7 din 52?

               – Sau aşa, dar făcând nişte calcule de probabilitate, în aşa fel încât să fie bilet câştigător. Atâta doar că nu am apucat să execut calculele, pentru că, după cum ştiţi, clacsonul lui Iorgu e cel mai important lucru pentru noi.

               – Măi domnu Bunea … ce dracu, domne, cum să fie clacsoanele ăluia mai importante decât biletul meu câştigător la 5 din 72?

               – Păi nu 7 din 52?

               – Nu mă mai zăpăci, domne! Pune mâna urgent şi fă calculele alea, mâine dimineaţă te prezinţi cu biletul la mine. Şi nu mai comenta când primeşti ordine!

               Trântind uşa, Donose părăsi laboratorul, în timp ce profesorul Chifor îşi scărpina, gânditor, palma dreaptă.

               – Bravo, Florine. Ai obţinut aprobarea verbală din partea conducerii să te ocupi de probabilităţi. Dar dacă nu câştigă ăsta mâine, probabil … sigur ai îmbulinat-o.

               – Mituim urna aia pneumatică, domn’ profesor, şi tot câstigă. Punem pariu?

               – Pe ce dracu să punem pariu, mă? Pe părul meu?

………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….

               – Deci, domn’ profesor, am gândit eu un algoritm si l-am aplicat aseară. Am calculat cât am putut de strict şi am scris două bilete, cu care sigur dăm lovitura. Câştigă şefu’, dar câştigăm şi noi măcar cât să facem un mic chef de ziua nevestei …

               – Mă, eu te ştiu zăpăcit şi uituc. Nu-i aşa că ai uitat să mergi la agenţia aia să cumperi biletele?

               – Pe pariu? Nu am uitat domn’ profesor, că mi-a setat telefonul să-mi aducă aminte de mai multe ori. Uitaţi ce bilete frumoase! Noroc că avea Veronica nişte bani uitaţi într-o poşetă …

               Şi Bunea, mulţumit, porni către biroul directorului, cu biletul viitor câştigător în mână.

………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….

               – Ce făcuşi, mă? Am auzit că Donose s-a umplut de bani, se laudă de o oră prin toate laboratoarele că a câştigat la 7 din 52 … Şi se miră lumea prin institut, că toţi ştiau că el nu crede în noroc, ce l-o fi apucat tocmai acum să joace la loto. A nimerit toate cele şapte numere şi a luat şi reportul, că de câteva săptămâni nu se mai câştigase la ăştia.

               – Domn’ profesor … mie nu mi-a ieşit nici un număr. Şi nu pot să-mi dau seama unde am greşit.

               Râzând cu poftă, Chifor îl luă pe tânărul său coleg pe după umeri.

               – Trebuia să te las eu corigent în tinereţe, să nu ajungi acum, la apogeul carierei, să greşeşti la calcule! Tu, geniul ăla care nu greşeşte niciodată … Mă, ştii ce, hai să vedem unde ai greşit, măcar să nu-ţi stric plăcerea şi să poţi juca şi data viitoare.

               După o oră de verificări, cei doi cercetători se recunoscură învinşi. Calculele erau absolut corecte, indicau o proabilitate foarte mare de a obţine măcar şase numere corecte.

               – Hai să facem şi o simulare, nu pot deloc pricepe ce dracu ai făcut. Programăm calculatorul să execute o extragere exact ca cea oficială, decise Chifor.

               Oarecum frustrat că nu avusese şi el ideea asta cu simularea, Florin Bunea începu imediat să introducă datele în program, în timp ce profesorul chibiţa, chicotind.

               – Am ajuns noi, oameni bătrâni şi aşa-zis deştepţi să ne jucăm de-a loto-porno … stai, mă, ce tot faci acolo?

               – Păi … bag “bilele” în “urnă”.

               – Câte bagi, mă? Văd că ai ajuns la 61, nu trebuia să te opreşti la 52?

               – 72 … aoleu, domn’ profesor, asta am făcut! Am calculat 5 din 72 …

               Atins grav în amorul propriu de matematician, Florin Bunea aceptă cu greu consolările maestrului său. Dar tactul profesorului şi prietenia acestuia rezolvară şocul psihic suferit de tânărul cercetător. Plus promisiunea lui Chifor că va uita imediat incidentul..

               – Gata, mă, nu s-a întâmplat nimic, ai uitat să-ţi cumperi bilet, exact aşa cum credeam eu de la început. Asta înseamnă că eşti obligat să reiei calculele şi să joci din nou la următoarea extragere. Şi să sperăm că totul va merge aşa cum spune matematica, pentru că Veronica are nevoie de kimonoul ăla, iar eu nu renunţ la ideea de a participa la petrecerea de ziua ei.

               Revenit în domeniul lui, calculul matematic, Bunea uită curând de mica problemă pusă greşit. Mai ales că, în afară de biletul la loto, îi reveni şi sarcina de a studia, pentru Iorgu Camion S.A., posibilitatea de a folosi un nou material la fabricarea saboţilor de frână, pentru a recupera căldura produsă de frecarea cu tamburii şi folosirea ei la instalaţia de climatizare.

………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….

               – Mă Florine, ai luat bilet la 7 din 52? Hai, că azi e extragerea!

               – Păi cum să nu, domn’ profesor.  Mi-a zis Veronica de zece ori azi-dimineaţă, până să ies din casă şi am şi sunat-o imediat după ce am ieşit din agenţie!

               Prins şi el în vârtejul jocului, profesorul Chifor făcuse, după alt algoritm, aceleaşi calcule ca şi discipolul său. Ca o dovadă că matematica nu minte niciodată, amândoi ajunseseră la exact acelaşi rezultat, un motiv în plus pentru a fi optimişti. Iar hazardul extragerii nu a fost deloc un hazard, binenţeles că pe ecranul televizorului apărură exact cele 7 numere propuse de cei doi cercetători.

               – Vedeţi, domn’profesor, am avut dreptate de la început, remarcă Florin, stingând televizorul. Ştiinta e baza progresului societăţii şi al membrilor ei. Sunteţi invitat, împreună cu doamna, la party, acum sunt sigur că Veronica se va bucura de un kimonou frumos, cu îngeri, exact aşa cum îi place ei.

               – Ai avut dreptate şi, ca să vezi că am încredere în mintea ta, săptămâna viitoare imi calculez şi eu probabilităţile şi îmi iau “belet”, vorba lui Lefter Popescu.

               – Ce executaţi aici, domnilor?

               Intrarea lui Donose nu-I luă prin surprindere pe profesorul Chifor. Pe monitorul calculatoarelor din laborator se vedea simularea noului principiu Frubuchi pentru recuperarea şi folosirea energiei termice rezultate prin frecarea unor mecanisme.

               – Da, da, bravo, dragilor, se vede încă o dată că institutul nostru este cel mai bun de pe piaţă! Nici nu s-ar putea altfel, pentru că avem oameni destul de buni în meseria lor. Da … Domne, frânele lui Iorgu ca frânele, dar recunosc, aia cu câtigatul la loto … da, da, bravo!

               – Ne bucurăm, domn’ director că v-am făcut o mică bucurie. Doar meritaţi şi dumneavoastră câteva milioane de euro după o viaţă de muncă în cercetare, îi răspunse Florin.

               – Da, da, merci, merci. Bă, dar să ştiţi că îmi pare rău că nu aţi încercat şi voi să jucaţi la ăştia, la loto, mă. Că uite, aţi fi putut şi voi să faceţi un mic cheag, acolo, ca omul …

               – Lăsaţi, şefu, că avem timp, data viitoare …

               – Ce data viitoare, mă tinere? Gata, kaput, aleluia! Tocmai au zis ăştia la televizor că s-a anulat extragerea de azi şi că lotería se desfiinţează. Cică i-a băgat la zdup pe toţi ăia de-acolo, ar fi ascuns nişte bani din fondurile de premii sau ceva de genu’ ăsta. Bine măcar că am apucat să-mi încasez eu câştigul …

2 comentarii

Din categoria Uncategorized

771. 1 Aprilie 1912

Aviatorii

Prima școală de pilotaj a Armatei Române

La 1 aprilie 1912, prin Înaltul Decret Regal numărul 1953 din 27 martie 1912, semnat de regele Carol I și contrasemnat de ministrul de război Nicolae Filipescu, a fost înființată Școala Militară de Pilotaj, sub conducerea maiorului Ion Macri, secondat de locotenentul Stelian Boiangiu. Noua instituție de învățământ își avea sediul pe aerodromul de la Cotroceni. În ceea ce privește dotarea cu aparate de zbor, aceasta deținea avioane Farman III care apaținuseră școlii de pilotaj de la Chitila și avioanele Blériot cumpărate de la școala lui George Valentin Bibescu.
Antrenamentul de zbor cu prima serie de ofițeri-elevi ai Școlii militare de pilotaj de la Cotroceni se făcea inițial pe avioane biplane Farman cu motoare Gnome de 50 CP, sub conducerea instructorilor de zbor Ștefan Protopopescu și Gheorghe Negrescu, după care antrenamentul era continuat pe avioanele monoplane Blériot, sub conducerea instructorilor de zbor Mircea…

Vezi articolul original 265 de cuvinte mai mult

Scrie un comentariu

Din categoria Uncategorized