– Doamnelor şi domnilor, vă mulţumesc pentru faptul că aţi venit azi, ȋn număr atȃt de mare, la inaugurarea şoselei ocolitoare a municipiului nostru. A fost o investiţie foarte mare, foarte greu de suportat de către comunitatea din care facem parte, dar … iată că am reuşit. Ii multumesc predecesorului meu pentru initiativă, a fost o idee bună, destul de greu de pus ȋn aplicare, dar datorită sprijinului pe care l-am primit de la toţi cei ȋn măsură să ni-l ofere, iată că azi putem să declarăm deschisă şoseaua aceasta, de care vor profita nu numai cetăţenii oraşului, ci, şi mai ales, cei care vor tranzita, prin ocolire, localitatea.
Mulţumit de propriu-i discurs, desi era conştient de faptul că şi asistenţa observase ca doar cu mare greutate ȋşi putea stăpȃni căscatul, dl. Lăutaru porni, cu foarfeca ȋn mȃnă, spre locul care ȋi fusese desemnat pentru a tăia panglica de inaugurare. Un loc ales cu grijă, ȋn parcarea cu belvedere , exact la jumătatea şoselei, chiar ȋn locul cel mai ȋnalt al acesteia.
Ȋn faţa televizorului, profesorul Chifor nu era la fel de mulţumit de prestaţia primarului.
– A avut şi el cȃteva vorbe de spus acolo şi şi-a arătat plictiseala prin toate gesturile! Să caşti aşa la o ceremonia oficială?! Nu-şi putea controla atitudinea?!
– Are şi el o vȃrstă, ȋncercă Bunea să-l apere pe edil, uitȃnd că nici profesorul un mai era flăcău.
– O avea, dar un are o mie de ani, să fie atȃt de obosit, răspunse, supărat, Chifor. Nu, nu, ar trebui să fim mai atenţi pe cine votăm data viitoare. A venit rȃndul tinerei generaţii, poate …
Conştient că făcuse o gafă mai devreme, Bunea preferă să tacă. De fapt, nu putea să nu fie de aceeaşi părere, dar Lăutaru chiar avusese un program bun şi stiuse să şi-l susţină ȋn campania electorală. Unde mai pui că fostul primar, sătul după cele trei mandate pe care le ȋncheia, nu mai vrusese să participe la alegeri.
– Domn’ profesor, eu am o propunere … să facem şi noi o plimbare cu maşina pe şoseaua asta nouă, cȃnd om avea timp. Am fost o dată pȃnă acolo cu nevastă-mea, dar ne-a oprit poliţia, nu ne-a dat voie să circulăm pe un drum nerecepţionat.
Chifor nu era la fel de curios.
– Avem destule de făcut, Florine. Cȃnd om avea, vreodată, o fereastră, om vedea. Acum hai la treabă, că mȃine-poimȃine vine şeful şi ne cere raportul la tema asta, iar noi …
Cȃteva zile mai tȃrziu, Florin Bunea, cedȃnd la insisteţele soţiei sale, conducea pe noua ocolitoare. Asfaltul perfect şi marcajele foarte vizibile ar fi ȋndemnat la viteză – de fapt, regimul de autostradă chiar permitea viteza ridicată – dar tȃnărul cercetător ieşise doar la o plimbare cu maşina, nu se grăbea nicăieri.
– Ne oprim şi noi puţin să admirăm oraşul de sus? propuse Veronica.
– Da’ cum! se grăbi şoferul să accepte, parcȃnd cu grijă pe belvedere. Tinerii soţi coborȃră din maşină şi, mergȃnd alene, merseră să se rezeme de balustrada alb-roşie. Oraşul, văzut de sus, era o privelişte frumoasă, iar privitorii nu se mai săturau s-o admire.
– Uite institutul vostru, acolo ȋntre brazii ăia … dacă mergi niţel spre stȃnga apare clădirea teatrului, apoi … uite, unde e lumina aia roşie, vezi? E … ăla, cum ȋi zice, sediul centrului cultural … uite primăria, turnul de antrenament al pompierilor … Gata, am găsit şi cartierul nostru, păcat că nu putem să vedem şi ferestrele noastre …
Fără să intervină, Bunea recunoştea toate obiectivele menţionate de Veronica. Soţia lui, deşi era venită din altă regiune a ţării, se adaptase foarte bine ȋn noul său oraş, pe care ȋl iubea şi, după cum se vede, ȋl cunoştea deja destul de bine. Ar fi putut să-i acorde chiar un calificativ maxim la orientare, dacă nu ar fi resimţit, brusc, o stare ciudată de oboseală şi plictis.
La ȋntoarcere, Veronica preluă volanul. Florin al ei căsca de zor, aşezat, sau mai degrabă căzut pe bancheta din spate a Loganului.
– Am fost pe ocolitoare, domn’ profesor, spunse la un moment dat Bunea, reglȃnd cu grijă dispozitivul de admisie a gazelor la care lucrau. E frumos, drumul e excelent, vizibilitatea perfectă, cei care l-au proiectat sunt meseriaşi. A, ne-am oprit un picuţ la belvedere, am stat cu Veronica la balustradă şi am recunoscut … adică ea a recunoscut cu uşurinţă locurile.
– Mă Florine, ştii ceva? Ia mai da-l dracu de dispozitiv, mă ador ochii de cȃt m-am chiorȃt la reglaje. Hai să facem o tură ȋmpreună pe-acolo, chiar m-ai făcut curios. Şi pe urmă, vedem noi, dacă mai avem chef, mai şurubărim niţel la mizeria asta.
Ȋn cȃteva minute, cei doi cercetători se strecurau printre maşinile parcate de colegii lor de institut care pe unde. Scăpat din ȋnghesuială, Bunea apăsă pe acceleraţie şi, salutat de un agent de circulaţie care, probabil confundase Loganul, se ȋndreptă spre ieşirea din oraş. Apoi, descurcȃndu-se cu măiestrie prin multitudinea de sensuri giratorii – “Mă, Florine, ale dracu’, parcă-s ȋnşirate pe aţă!” comentă Chifor – se ȋnscrise pe banda a doua a ocolitoarei. Descătuşat, parcă, din traficul metropolei, tȃnărul cercetător se lăsă furat de beţia vitezei, străbătȃnd cei 11 kilometri ai ocolitoarei cu pedala la podea. Ajuns la celălalt pol al oraşului, Bunea ȋşi dădu seama că şeful lui nu apucase să vadă mai nimic din frumuseţea locurilor sau a drumului, ȋşi ceru scuze şi, ȋntorcȃnd ȋntr-un nou giratoriu, reveni pe şosea.
– Am uitat că nu sunt pilot de formula unu, domn’ profesor, se justifică el. Dar chiar am putut vedea cȃt de bun e drumul. A, şi acum o să trecem chiar pe partea cu parcarea de la belvedere, o să opresc niţel să vedeţi şi dumneavostră cȃt ȋi de fain.
Loganul se aşeză cuminte aproape pe acelaşi loc ca şi ȋn seara precedentă, iar cercetătorii se apropiară de balustrada bicoloră. Bunea ȋncepu să descrie peisajul şi să identifice clădirile, dar Chifor, după ce privise cu atenţie cȃteva clipe şi ȋl ascultase pe ghid, brusc se simţi obosit şi se puse pe căscat. Dand din mȃnă a lehamite, porni spre maşină şi se aşeză comod pe bancheta din spate.
– Zici că şi tu ai păţit la fel? Adică te-a luat somnul după ce ai privit peisajul preţ de cȃteva clipe?
– Da, domn’ profesor. N-am dat atenţie, dar cȃnd v-am văzut şi pe dumneavoastră ieri moţăind acolo, ȋn spate, mi-am dat seama că am făcut exact la fel.
– Ciudat!… probabil că e aerul mai tare acolo, sau … Ştii ceva? Aş mai ȋncerca şi cu alţii, să vedem dacă o păţesc la fel. M-a făcut curios chestia asta.
Ȋn ziua următoare, cercetătorii primiră invitaţia neaşteptată de a participa la o activitate educativă ȋntr-un sat apropiat. De fapt, nu era chiar atȃt de neaşteptată, pentru că directorul şcolii săteşti era un fost student al lui Chifor şi nu a ȋntrebat de ce profesorul său avea nevoie de o invitaţie scrisă şi ştampilată pentru a-i vizita şcoala. Iar cum la o astfel de acţiune Chifor nu putea merge singur, ȋl invită şi pe Bunea, dar şi pe directorul administrativ al institutului, economistul Petrache. Elevii din Zidurile făcură cunoştinţă cu savanţii, primiră explicaţii pe ȋnţelesul lor ȋn legătură cu cercetările institutului şi, la plecare, le oferiră oaspeţilor buchete de flori.
Pentru că drumul de la Zidurile trecea printr-unul din noile giratorii, Bunea greşi ieşirea, ȋnscriindu-se pe ocolitoare.
– Mă, Florine, un eşti atent deloc, acum o să trebuiască să mai facem cȃţiva kilometri ȋn plus degeaba, ȋl certă Chifor pe şofer.
– Lăsaţi, domn’ Chifor, că un ne grăbim. Chiar eram şi eu interesat sa văd şoseaua cea nouă, am auzit lucruri bune despre ea.
Fără să mai ceară părerea celorlalţi, Bunea opri ȋn parcarea de pe belvedere şi coborȋ de la volan:
– Hai să vedem şi oraşul, dacă tot am venit pȃnă aici, propuse el şi se ȋndreptă spre balustradă, urmat şi de colegii lui. Ȋn timp ce Petrache se sprijinea de balustradă, cercetătorii ȋl priveau cu atenţie, urmărindu-i reacţiile. Dintr-o dată, Chifor ȋşi pierdu atenţia şi, cȃscȃnd, se duse la maşină.
– Deduc că unii sunt mai sensibili decȃt alţii la influenţa locului, spuse Chifor, cȃteva ore mai tȃrziu. Mȃine mergem pȃnă acolo şi luăm probe de aer. Vezi unde sunt pompele alea de aer şi analizoarele. Trebuie să fie ceva …
– Am rezultatele analizelor, domn’ profesor. Aerul e mai curat decȃt aici, ȋn centrul oraşului, nu e prezent nici un element carea ar putea avea efecte psihotropice.
– Atunci de ce oare te-a apucat căscatul ȋn timp ce ţineai furtunul ăla? Ciudat, ai zice că numai noi doi am fost victímele fenomenului. Ai mai auzit de altcineva să păţească asta?
– Nu, domn’ profesor. Dar, sincer, nici n-am fost atent ȋn jurul … Aaaa, ştiţi ceva? Mai ţineţi minte cum căsca primarul la inaugurarea drumului?
– Ai dreptate! Mȃine facem o nouă experienţă. Ne ducem nevestele acolo, le lăsăm să vadă peisajul şi noi ne uităm la ele din maşină.
– E clară, deci numai noi picăm de fazani, fu concluzia noii experienţe.
– Totuşi, nu, domn’ profesor. Tocmai acum am văzut pe stradă pe unul adormit intr-o maşină. Am ȋntrebat-o pe doamna care conducea, mi-a spus că s-au oprit la belvedere, iar cȃnd s-au urcat ȋnapoi ȋn maşină, sotul ei a adormit brusc. Ceva e acolo, dar nu am ȋnţeles noi ȋncă …
Rapoartele despre persoane adormite inexplicabil ȋn parcarea de pe ocoltoare se ȋnmulţeau. La cererea poliţiştilor, ȋngrijoraţi de perspectiva unor accidente de circulaţie pe fondul adormirii la volan, Institutul de cercetări deschise un dosar de cercetare, pe care ȋl preluă laboratorul profesorului Chifor. Făcute de acum la vedere, experienţele ȋncepură să aducă informaţii folositoare. Mulţi subiecţi voluntari raportară stare de oboseală şi somnolenţă, iar cercetătorilor nu le fu greu să stabilească faptul că simptomele ȋncepeau să fie prezinte numai după ce subiecţii se opreau, pentru cel puţin cinci-şase secunde, ȋntr-un spaţiu foarte mic, un patrulater cu latura de aproximativ un metru şi jumătate.
– Componenţa atmosferei ȋntr-un loc atȃt de mic nu diferă de cea a mediului. Solul nu prezintă nici o particularitate. Nu pot să-mi explic …
– Florine, am citit şi concluziile medicilor. Nici unul dintre subiecţi nu prezintă vreo modificare psihică şi nici fizică după ce se trezeşte. Mȃine o să aducem aici contoare geiger şi, dacă nu adormim cu ele ȋn mȃnă, aflăm dacă suntem ȋn prezenţa vreunei radiaţii.
– Am uitat să vă spun, domn’ profesor, am citit că un turist a fotografiat peisajul şi apoi a suferit efectul cunoscut. Ajuns acasă a vrut să descarce fotografiile ȋn calculator dar, surprinzător, pe cardul de memorie un mai era nimic. Toate pozele erau şterse. Omul e destul de priceput ȋn operarea calculatoarelor, dar toate ȋncercările de a recupera fişierele şterse au rămas fără rezultat. Asta mă face să mă gȃndesc la ceva radiaţii electromagnetice. Ar fi bine să luăm cu noi şi aparatul ăla pe care l-am construit noi acum doi ani, pentru detectarea microfoanelor spion, cine ştie ce surpriză am putea avea.
Ideea lui Bunea se dovedi mai bună decȃt a lui Chifor. Contorul de radiaţii rămase mut, dar aparatul lor desenă pe monitor un cȃmp electromagnetic de o formă complet diferită de ce se ştie despre cȃmpuri. Scos din perimetrul cu pricina, cȃmpul reprezentat redeveni acela cunoscut de orice fizician al pămȃntului şi de orice geograf.
– Avem, aşadar, o perturbare a cȃmpului electromagnetic … Mai rămȃne să descoperim cauza pentru a contracara efectul, decretă profesorul Chifor.
Măsurătorile ulterioare nu aduseră noutăţi. Pe toată parcarea, liniile de cȃmp erau absolut normale; sondările ȋn sol, la diferite adȃncimi, nu relevară prezenţa unor metale susceptibile să afecteze cȃmpurile. Cercetările păreau să bată pasul pe loc, dar, absolut din ȋntȃmplare şi involuntar, una dintre asistente le sări ȋn ajutor. Ȋn timp ce ȋşi aranja machiajul, folosindu-se de o mică oglindă, ȋncepu să caşte şi să se frece la ochi. Bunea observă şi repetă gestul asistentei. Deşi era ȋn afara perimetrului marcat, senzaţia de somn se instală fulgerător şi cei doi savanţi amȃnară pentru mai tȃrziu restul observaţiilor. Aparatul Chibundetect le oferi din nou informaţii. Desenul liniilor de cȃmp de pe monitorul aparatului aflat pe locul asistentei se modifică atunci cȃnd o oglindă fu aşezată ȋntr-o anumită poziţie. Acelaşi desen apăru ȋn mai multe locuri, aflate, ȋntȃmplător (dar ştiinţa ştie că un există hazard) pe o linie dreaptă care ar fi unit acoperişul de tablă al turnului primăriei cu vȃrful unui deluşor aflat ȋn apropierea parcării.
Următorul pas fu, desigur, sondarea colinei, dar nici acolo nu se găsiră elemente deosebite. Nimic nu putea justifica acea anomalie electromagnetică, iar toată munca şi strădania cercetătorilor de a ecrana cauza necunoscută rămase fără rezultat.
Tot ce se realiză, la sugestia poliţiei, fu ȋngrădirea zonei. Gardul ridicat prompt de muncitorii primăriei avea să ȋmpiedice accesul curioşilor ȋn zonă, evitȃnd astfel şi adormirea la volan.
– Nimic, nimic, nimic! Am scȃrmat ca nişte cȃrtiţe prin tot locul, am sondat, am scanat, am măsurat … nimic!
Veronica, martora dintotdeauna a bucuriei sau deznădejdii soţului ei, ştia mereu, cu o vorbă bună, să ȋi ridice moralul. De data asta, ȋnsă, era aproape neputincioasă, Florin nu reuşea deloc să se calmeze.
– Am muncit săptămȃni ȋn şir, am folosit zeci de subiecţi voluntari, am citit zeci şi zeci de rapoarte, totul degeaba … Niciodată, de cȃnd lucrez ȋmpreună cu domn’ profesor, nu ni s-a ȋntamplat aşa ceva. Iar acum suntem nevoiţi să oprim programul, am epuizat tot bugetul şi, hai să zici ca măi dăm din buzunarul nostru …
– Să nu te prind că faci aşa ceva! Oi fi tu mare savant, dar cȃnd vine vorba de bani, eşti mai rău decȃt un copil!…
Veronica tăcu brusc, punȃndu-şi mȃna la gură.
– Florine, dar dacă vă rezolv eu problema?
– Tu?! Dar tu nu ai nici cea mai mică idee despre fizică şi cȃmpuri! Cum să rezolvi tu o astfel de problema neavȃnd nici o competenţă ȋn domeniu?!
Dar Veronica dovedi tuturor că este extrem de competentă. Rezultatul strădaniilor de peste doi ani ei fu strălucitor, aduse o creştere a produsului brut al oraşului, iar pe siteul primăriei apăru următorul text:
“Pentru călătorul care străbate regiunea noastră, o haltă la noul şi modernul hotel “Belvedere” este obligatorie. Toate camerele au ferestre ȋnspre oraş. Turistul se va bucura de cele mai bune servicii de cazare şi alimentaţie publică şi, cu siguranţă va reveni.”
O mică precizare, pentru cei care vor să viziteze hotelul. Accesul de la maşina parcată ȋn apropiere pȃnă la uşa recepţiei se face printr-un culoar marcat şi ȋngrădit, dincolo de care se ȋntinde frumoasa panoramă a oraşului.
un urs in oras 