Arhive pe categorii: Vasile Berlic

MÂINILE LUNGI / LES LONGS BRAS de Vasile Berlic, traducere în limba franceză de Mihai-Athanasie Petrescu

Se spune despre minciună că are picioare scurte şi cei ce o practică sunt prinşi imediat cu mâţa-n sac, şi asta pentru că, în faţa lui Dumnezeu, minciuna este un păcat mare, dar prin mărturisire şi pocăinţă se poate ierta celui ce a greşit.

Mai puţin se cunoaşte despre oameni care au mâini lungi.

Se ştie, totuşi, că aceştia cu acele mâini îşi fac semnul crucii, cu ele împart în stânga şi în dreapta dreptatea şi tot cu ele îşi adună comori în ceruri, bine plăcute lui Dumnezeu.

Prin rugăciunile lor se apropie de tărâmul împărătesc al cerurilor şi precum a făcut Sfântul Ilie, pot de la Dumnezeu să oprească ploile, furtunile, şi să aducă pe pământ binefacerile de care au nevoie oamenii.

Aşadar, oamenii cu mâini lungi sunt frumoşi la chip şi suflet, trăiesc cu lumina lui Hristos în suflet şi se roagă neîncetat pentru cei care nu timp sau au uitat de Dumnezeu.

 

On dit que le mensonge a les jambes courtes et que ceux qui mentent sont bientôt prouvés. Devant Dieu, le mensonge est un péché important, mais qui peut être pardonné quand on le confesse et on s’en repent.

On a moins d’informations sur les hommes aux bras longs.

On sait, pourtant, qu’ils se signent de ces mains, et qu’avec ces mains ils répandent la justice et amassent dans le ciel des trésors qui sont agréables à Dieu.

Par leurs prières, ils se rapprochent de la contrée céleste et, tels au Saint Elie, ils peuvent, avec le support de Dieu, arrêter les pluies et les orages et donner aux hommes ce dont ils ont besoin.

On peut, donc, dire, que les hommes aux bras longs sont beaux de corps et d’esprit, qu’ils vivent avec la lumière de Jésus Christ et qu’il ne cessent de prier pour ceux qui n’en trouvent pas le temps ou ont oublié Dieu.

Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria Vasile Berlic

MINUNEA SFÂNTULUI / LE MIRACLE DU SAINT de Vasile Berlic, traducere în limba franceză de Mihai-Athanasie Petrescu

Minunea Sfântului

 

În lumea de azi, cât şi în cea care a trecut nu prea demult, bunul Dumnezeu a lucrat şi lucrează în viaţa celor pe care i-a creeat, ţinându-le trează lumina, credinţa şi dragostea către el, Creatorul.

Se spune că în viaţa unei familii creştine ajunse la adânci bătrâneţi s-a întâmplat un lucru minunat.

Femeia acestei familii, ca şi bărbatul ei, cinsteau din tinereţe pe Dumnezeu, aducându-I daruri cu ocazia zilelor diferiţilor Sfinţi. Iar sfinţii, ca oameni ce au trăit pe acest pământ şi s-au jertfit pentru Hristos, le dăruiau sănătate, bună stare şi le duceau rugăciunile de mântuire către Tatăl Ceresc.

Dar vremea trecu şi odată cu bătrâneţea îi cuprinse şi oarecare strâmtorare în ale traiului. Şi venind ziua Sfântului Nicolae, nemaivând bani pentru a cumpăra ofrande să ducă la biserică, era mâhnit bătrânul. Soţia sa, Maria, îi aduse aminte că în lada lor de zestre, alături de cele trebuincioase pentru plecarea de pe acest pământ, se afla şi o frumoasă carpetă, un covoraş cu chipul Sfântului Nicolae, pe care îl iubea foarte mult. Dar în marea sa bunătate, femeia îndemnă pe bătrânul soţ să-l ia şi sa-l vândă la târg şi sa facă rost, astfel, de bani sa cumpere ofrandele pentru biserică.

Şi cum mergea bătrânul, purtând în spinare covorul care mirosea a flori de iasomie, pe care le puseseră ca să nu-l atace moliile, îi apăru în faţă deodată chiar Sfântul Nicolae, şi cu un glas blajin îl întrebă încotro se îndreaptă. Oamenii din jur se mirară văzându-l că vorbeşte singur, ei nevăzând pe Sfântul Nicolae.

Bătrânul îi mărturisi cu tristeţe că îi vine foarte greu să se despartă de acest covor, pe care îl avea din tinereţe, şi pentru faptul că cel ce avea chipul lucrat pe această carpetă îl ajutase de multe ori să treacă peste multe greutăţi ale viţii.

Sfântul îl întrebă cât cere pe acest covoraş, iar bătrânul, de frică să nu scape pe primul cumpărător, îi spuse o sumă foarte mică, cam 6 dinari de aur. Sfântul, cunoşcând valoarea adevărată a jertfei pe care încerca bătrânul să o aducă, îi oferi mult mai mult, spunând că el caută de mult acest covor, şi apoi se despărţiră.

Bătrânul primii banii cu ochii înlăcrimaţi şi plecă să cumpere cele trebuincioase.

Dar mare îi fu mirarea când se întoarse acasă şi bătrâna îi spuse că un om îi adusese înapoi covorul spunându-i că barbatul ei a mai rămas la târg. Mult s-a necăjit femeia, crezând că între timp soţul ei se încurcase pe undeva, amăgit de diavol, pierzându-şi covorul.

Realitatea era alta, iar când soţul i-a povestit cum s-a întâmplat şi ce a cumpărat cu banii primiţi în schimbul carpetei, şi-au dat seama că aceasta este o minune făcută de însuşi Sfântul Nicolae şi i-au dat slavă lui Dumnezeu. Multe şi minunate sunt lucrurile cu care Dumnezeu îi binecuvântează pe cei ce Îl ascultă.

????

Le Miracle du Saint

 Dans le monde contemporain, de même que pendant les siècles passés, le bon Dieu a travaillé et travaille toujours dans la vie de ceux qu’Il a crées, en tenant allumée la lumière, la foi et l’amour pour Lui, le Créateur.

On dit que dans la vie d’une famille chrétienne d’un vieil âge a eu lieu un miracle.

La vieille femme, comme son mari, tenaient Dieu en grand honneur et Lui offraient des dons à l’occasion des fêtes de certains Saints. Les Saints, comme des hommes qui avaient vécu sur terre et avaient sacrifié leur vie pour Jésus Christ, leur donnaient la santé et le bien-être et portaient leurs prières au Saint Père.

Mais avec le vieil âge ils devinrent assez pauvres. Et quand la fête de Saint Nicolas arriva, le vieillard était très triste car il n’avait pas assez d’argent pour acheter des dons pour l’église. La femme, Maria, lui rappela que dans leur armoire se trouvait, à coté des objets nécessaires à leur futur enterrement, une belle carpette, un petit tapis qui représentait le visage de Saint Nicolas, qu’ils aimaient beaucoup. Mais, dans sa grande bonté, la femme demanda à son mari d’aller vendre la carpette à la foire, et de cet argent acheter les dons pour l’église.

Et, pendant qu’il marchait dans la rue, en portant au dos le tapis qui sentait le jasmin, parce qu’ils en avait utilisé des fleurs de jasmin pour empêcher les mites de l’abîmer, il rencontra Saint Nicolas en personne, qui, d’une voix douce, lui demanda où il allait de la sorte. Les gens tout autour s’étonnèrent en voyant parler tout seul, car ils ne pouvaient pas voir le Saint.

Le vieil homme avoua, tristement, qu’il avait de la peine de se séparer de ce petit tapis qu’il avait acquis quand il était tout jeune, parce que celui dont l’image se trouvait sur la carpette l’avait toujours aidé à passer outre les moments difficiles de la vie.

Alors le Saint lui demanda quel était le prix du tapis et le vieux, craignant de perdre ce premier client, mentionna une somme très petite, 6 dinars en or. Le Saint, qui connaissait la vraie valeur du sacrifice que l’homme tentait de faire, offrit beaucoup plus, en disant qu’il quêtait un tapis pareil depuis longtemps. Puis ils se séparèrent.

Les yeux en larmes, le vieillard alla acheter ce qu’il avait besoin.

Mais sa surprise fut grande quand il rentra à la maison et sa femme lui dit qu’un homme lui avait ramené le tapis, en lui disant que le mari allait rester au marché pour encore quelque temps. La vieille s’était attristée, croyant que le mari avait été attiré par le diable dans des ennuis et avait perdu le tapis.

Mais la réalité était toute différente, et quand le mari lui raconta ce qui s’était passé et lui montra ce qu’il avait acheté de l’argent obtenu en échange de la carpette, ils se rendirent compte que cela avait été un miracle accompli par Saint Nicolas et ils redirent grâce à dieu.

Nombreuses et merveilleuses sont les choses que Dieu offrent à ceux qui Lui obéissent !

Scrie un comentariu

Din categoria Vasile Berlic

OGLINDA SUFLETULUI / LE MIROIR DE L’ÂME, de Vasile Berlic, traducere în limba franceză de Mihai-Athanasie Petrescu

Oglinda sufletului

 

Omule, cu cât îţi priveşti, figurativ, mai adânc sufletul, îţi dai seama de adevărata ta înfăţişare. Uitaţi-vă cât de frumoşi sunt şi la chip şi la suflet copiii, cât de frumoşi sunt la chip credincioşii, deşi peste ei a trecut negura anilor. Supărările, necazurile, nu le-au urâţit chipul, deşi au lăsat brazde adânci în suflet, dar credinţa şi dragostea în Hristos le-au vindecat aceste răni.

Uitaţi-vă, comparativ, la cei urâţi la chip, încruntaţi, nebărbieriţi, zbârciţi înainte de vreme şi cu sufletele ridate de păcatele acestor vremi, cum ar fi: beţia, fumatul, viaţa destrăbălată. Toate aceste vicii îşi pun amprenta asupra chipului urât al necredinciosului. Aceşti năpăstuiţi ai necuratului nu doresc să-şi vadă sufletul şi chipul hidos în apa limpede ca oglinda şi nici în limpezimea clară a chipului credinciosului, şi aceasta pentru că nu cred în cuvântul lui Dumnezeu. Există şi în natură animale cu chip urât, cum ar fi cămila şi rinocerul, care tulbură unda apei pentru a nu se speria de hidoşenia trupului şi sufletului lor când se adapă. De aceea, mai puţin credinciosule, caută oglinda Evangheliei şi încearcă să-ţi faci sufletul şi trupul bine plăcut lui Dumnezeu. Încercaţi să nu fiţi fiii pierzării, ci copiii lui Dumnezeu, pentru că Mântuitorul Iisus Hristos a venit în lume să o Răscumpere şi să o Împace cu Dumnezeu.

Dovada cea mai sigură precum că Iisus Hristos intră în cămara sufletului este aceea când Mântuitorul a intrat în casa lui Zaheu din Ierihon şi a schimbat din temelie viaţa acestuia. Se ştie din Sfânta Scriptură că atunci când a plecat de acasă Zaheu, era urât la suflet şi la chip, lacom de bani şi înşelăciuni. Iar prin intrarea lui Iisus Hristos în casa lui s-a petrecut minunea vindecării sufleteşti şi trupeşti a acestuia. Şi astfel, Zaheu cel plecat de acasă murise, iar după primirea lui Hristos, Zaheu a înviat la o viaţă nouă.

 

Le Miroir de l’âme

 

Homme, plus en en profondeur tu regardes ton âme, plus tu te rends compte de ton vrai visage. Regardez donc combien les enfants sont beaux de corps et d’esprit, combien sont beaux les croyants, bien que les années ne les aient pas épargnés. Leurs ennuis n’ont pas réussi à dégrader leur visage, car, si leur âme en a été sillonnée profondément, leur foi et leur amour pour Jésus Christ ont guéri toutes ces blessures.

Pour faire une comparaison, regardez aussi les gens qui se sont laissés en proie à des péchés comme : la boisson, la cigarette, la vie de débauche. Ils ont le visage et l’âme ridés avant la vieillesse, parce que les vices laissent leurs marques sur le visage de l’athée. Ces malheureux qui sont conduit par le diable ne veulent pas voir leur âme ni dans le miroir, ni dans le regard clair du croyant, parce qu’ils ne croient pas aux mots de Dieu. Dans la nature il y a des animaux laids, comme le chameau ou le rhinocéros, qui troublent les eaux de la source avant de s’abreuvoir, car leur propre image leur fait peur.

Alors, si ta foi n’est pas très forte, cherche le miroir de l’Evangile et essaie de rendre ton âme et ton corps agréable à Dieu. Ne soyez pas les fils de la débauche, mais les enfants de Dieu, parce que le Rédempteur Jésus Christ est venu dans le monde pour le racheter et pour le réconcilier avec Dieu le Père.

La plus certaine preuve que Jésus entre dans la chambre de l’âme est Sa visite chez Zachée de Jéricho, quand Il a complètement changé la vie de celui-ci. On sait de la Sainte Ecriture que Zachée, en sortant de chez lui, était très laid, avare et prêt à faire des méfaits. Mais quand Jésus est entré dans sa maison, le miracle de la guérison du corps et de l’âme s’est accompli. Zachée, qui était parti était mort, et après avoir accueilli Jésus Christ un nouveau Zachée est né pour une nouvelle vie.

 

Scrie un comentariu

Din categoria Vasile Berlic

SEMĂNĂTORUL / LE SEMEUR de Vasile Berlic, traducere de Mihai-Athanasie Petrescu

Semănătorul

 

Suntem în zorii creştinismului, aproape de apele Iordanului. Acolo trăia un tânăr înţelept, frumos la suflet şi la trup. Pletele ca paiul grâului îi împodobeau nişte ochi frumoşi şi limpezi ca cerul şi izvora din ei o lumină vie, cea de la Tatăl Ceresc. Trăia într-o armonie perfectă cu tot ceea ce creease Marele Creator al Univversului.

Atunci când vorbea el, cuvintele sale pe unii îi mângâia, pe unii îi biciuia, dar ceea ce era de subliniat era aceea că el, spre deosebire de învăţaţii timpului, se făcea mai înţeles, fiind mai aproape de suferinţele oamenilor.

Într-una din zile, mulţime de norod câtă frunză şi iarbă se adună să-l asculte. Dar parcă o mână nevăzută îi aşezase pe aceştia în trei rânduri. În primul rând aflau acei oameni care nu credeau nici un cuvânt din cele spuse şi luau în derâdere îndemnurile la o viaţă cumpătată. Ei simbolizau, de fapt, ogorul neroditor, sterp, în care grăunţele semănate se usucă şi pier şinu rămâne nimic în urma lor.

În cel de-al doilea rând se aflau ceva mai mulţi oameni, care ascultau cu oarecare atenţie cele spuse, dar nefiind total încrezători în acestea, copleşiţi de grijile zilnice se pierdeau şi ei de cuvintele lui Dumnezeu. De fapt, ei reprezintă acele seminţe care, deşi rodesc, sunt înăbuşite de ciulini şi neghină, iar în final se sufocă şi pier.

Şi, în sfârşit, cea mai mare parte din mulţimea adunată erau aceia care ascultau cu luare aminte ce se spunea, stăteau cu capul plecat, smeriţi şi se însemnau cu semnul crucii. Aceştia reprezintă ogorul roditor al creştinătăţii, în care seminţele semănătorului se dezvoltă armonios, ocrotite de grija lui Dumnezeu şi care devin boabe, apoi făină din care se plămădeşte trupul Mântuitorului Iisus Hristos.

Mult se bucură semănătorul vazând lanurile de grâu auriu mlădiindu-se în adierea vântului ceresc şi mult se întristează semănătorul vazând ogoare neroditoare, năpădite de ciulini şi buruieni. Buruienile reprezintă duhul cel necurat, care încearcă şi de multe ori reuşeşte să piardă sufletele celor necredincioşi. Dar cum Dumnezeu ne-a făcut frumoşi şi buni, încercăm prin fapte bune şi prin rugăciuni să facem voia Celui Ce ne-a creat.

1.II.2001 – 3.II.2001

rugaciunea

Le Semeur

 

Nous nous trouvons à l’aube de l’époque chrétienne, quelque part près de la rivière du Jordan. Dans cette région vivait un sage jeune homme, beau de corps et d’esprit. Ces longs cheveux, pareils à des pailles de blé, ornaient de beaux yeux, clairs comme le ciel, dont jaillissait une lumière vive, qui venait du Père du Ciel. Il vivait dans une parfaite harmonie avec tout ce qui avait été crée par le Grand Créateur de l’Univers.

Quand il parlait, ses paroles caressaient des uns, fouettaient d’autres, mais l’important est que, à la différence des savants de l’époque, il se faisait comprendre plus facilement, parce qu’il était plus proche des souffrances des hommes.

Voici qu’un jour des foules innombrables vinrent l’écouter. C’était comme si une main invisible eut rangé les gens sur trois rangs. Au premier rang se trouvaient ceux qui ne croyaient mot de ce qu’ils entendaient et se moquaient des conseils de mener une vie sobre. En fait, ils étaient le symbole de la plaine stérile, là où les graines semées meurent sans que rien ne pousse.

Au deuxième rang se trouvaient ceux qui écoutaient assez attentivement les paroles du jeune homme, mais n’y croyaient pas pleinement ; comblés qu’ils étaient de leurs soucis quotidiens, ils s’éloignaient de la morale de Dieu. Ils sont comme ces grains qui après avoir germiné sont étouffées par les mauvaises herbes et, à la fin, ne survivent pas.

Et il y avait, en fin, la plupart de cette foule, les gens qui écoutaient avec beaucoup d’attention ce qu’on disait, en tenant la tête baissée et se signant du signe de la croix. Ceux-ci sont la plaine fertile de la christianité, où les graines du semeur se développent harmonieusement, protégées par Dieu, en devenant des épis et puis de la farine, dont on obtient le corps du Rédempteur Jésus Christ.

Le semeur est extrêmement heureux en voyant les plaine de blé qui s’ondoient dans la brise céleste, mais il est très triste quand ses plaines ne portent pas fruit, car les mauvaises herbes les envahissent. Ces mauvaises herbes sont l’esprit malpropre, qui essaie, et souvent réussit à perdre les âmes de infidèles. Mais, parce que Dieu nous a bâtis bons et beaux, et nous devons essayer par des bienfaits d’accomplir la volonté de notre Créateur.

Scrie un comentariu

Din categoria Vasile Berlic

COMENTARIU de Sanda-Maria Popescu

06.09.2003

Roşiorii de Vede

Domnule Primar, mult stimat auditoriu

Cu copleşitoare emoţii şi necuprinsă smerenie vin în faţa domniilor voastre ca răspuns la onoranta invitaţie pe care bunul meu coleg şi îndrăznesc să spun şi prieten, domnul profesor Mihai-Athanasie Petrescu, mi-a făcut-o, pentru a spune câteva cuvinte despre traducerea acestei cărţi.

rugaciunea

Dintru început, vă mărturisesc că această carte semnată preot Vasile Berlic este un reper înalt într-o lume care îşi pierde în mod galopant şi dramatic reperele. Într-o lume în care cei mai mulţi (din păcate, majoritatea tineri) se străduiesc prin faptă, vorbă şi gând să demonstreze că ne tragem din maimuţă, această carte ne dovedeşte adevărul: omul este chip şi asemănare cu Dumnezeu. Mai mult, această carte este un îndreptar, un sprijin pentru a nu pierde această condiţie.

Aş numi această carte „livada de înţelepciune duhovnicească pentru toate anotimpurile vieţii omului”. Cititorul, de orice vârstă, culege rod de înţelepciune, de viaţă sănătoasă creştină prin parabole, pilde, povestioare, rugăciuni, sfaturi.

Cartea aceasta este scrisă cu multă dragoste pentru noi, oamenii contemporani, loviţi şi devastaţi de atâtea talazuri ale vieţii.

Rădăcinile acestei cărţi străbat veacurile până la veacurile Sfintei Evanghelii şi până la îngălbenitele file de Pateric unde a fost adunată toată înţelepciunea bătrânilor pustiei.

Cartea aceasta are un spirit aparte, un spirit înalt, ea revarsă o lumină blândă, caldă.

Traducerea distinsului profesor Mihai-Athanasie Petrescu infirmă dictonul strămoşilor latini: „traduttore tradittore”. Ea nu numai că nu trădează, nu diluează textul, dar pot spune că îl valorizează. Originalul şi traducerea se completează reciproc. Cum? Afirmând că domnul profesor Mihai-Athanasie Petrescu este un excelent cunoscător al limbii franceze, este un lucru exact, dar insuficient. Aş sărăci, aş dilua osârdia traducătorului. Este mult mai mult decât atât. Este vorba de trăire înaltă, de vibraţie înaltă.

Originalul şi traducerea au la bază Cuvântul. Cuvântul dintru începuturi, care zideşte sufletul, mintea şi trupul, căci sfinţii părinţi ai rugăciunii neîncetate din Filocalie ne învaţă că suntem treime: suflet, minte şi trup într-o perfectă armonie.

Cuvântul care zideşte este purtător de înaltă vibraţie energetică. El zideşte tainic, încet, în timp sau dimpotrivă, fulgerător, prin impact şi şoc iniţiatic.

Cuvântul acesta este familiar preotului, slujitorului din Sfânta Sfintelor. Dar cum a ştiut, cum a putut profesorul, prozatorul, împătimitul de istoria aviaţiei, membru al Asociaţiei Aviatorilor Braşoveni să găsească şi să păstreze această vibraţie înaltă cu uşor iz arhaic a cuvântului? Bănuim aici îndelunga zăbavă asupra textelor religioase în limba franceză şi o înaltă trăire duhovnicească.

Trebuie să ştiţi, dragii mei, că mama domnului profesor Mihai-Athanasie Petrescu, distinsa doamnă Elena Petrescu, este o neobosită organizatoare de pelerinaje la sfintele mănăstiri din ţară. Şi iată cum rugăciunile mamei la Măicuţa Sfântă, pentru unicul fiu, sunt ascultate.

Nu o cunosc personal pe doamna Petrescu, dar ne leagă tainic evlavia pe care o avem la Sfântul Părinte Arsenie Boca.

Îi mulţumesc pe această cale că, prin generozitatea sa, de câţiva ani buni, îmi ocroteşte casa şi familia Icoana Maicii Domnului de la Rarău.

Dragii mei, îmi cer iertare pentru aceste puţine cuvinte atât de necuprinzătoare faţă de ceea ce înseamnă cartea aceasta şi traducerea ei, cât şi pentru lipsa de acribie a discursului meu.

Poate s-ar fi cuvenit o analiză pe text a traducerii, evidenţierea cuvintelor rare, folosirea verbelor la perfectul simplu, la subjonctivul imperfect, ce dau textului acel iz arhaic pomenit mai sus.

Am preferat să dau discursului meu o notă mai puţin aridă, nevrând să tulbur căldura, armonia, pacea şi lumina ce se revarsă din original şi din traducere.

Suntem călători pe acest pământ, venim din Locaşurile Cereşti în această „vale a plângerii” şi ne întoarcem după o zăbavă mai scurtă sau mai lungă Sus, acolo de unde am venit. Unii rătăcesc Cărarea, nu se mai întorc Acasă, spune părintele Arsenie Boca.

Această carte deopotrivă cu traducerea ei ne ajută să ne întoarcem Acasă. Amin.

Sanda-Maria Popescu, Profesoară pensionară

Scrie un comentariu

Din categoria Vasile Berlic

PARIORUL / LE PARIEUR de Vasile Berlic, traducere de Mihai-Athanasie Petrescu

Pariorul

 

Această întâmplare s-a petrecut cu mult timp în urmă şi probabil că s-a repetat de-a lungul vremurilor, poate se petrece chiar şi în vremurile noastre şi se va repeta până când toţi oamenii de pe acest pământ vor recunoaşte şi vor pune în practică Cuvântul lui Dumnezeu.

Într-o mică localitate aşezată pe malul unui râu frumos trăia o comunitate de oameni, mai toţi cu frică şi dragoste de Dumnezeu.

Printre ei erau şi oameni mai urâţi la chip şi la purtări, dar unul dintre ei îi întrecea pe toţi. Avea un chip parcă cioplit cu barda, umbla mereu nebărbierit şi pe toţi pe care îi întâlnea în cale fie îi suduia cu cuvinte grele, fie îi şi bătea. Îi înjura de cele sfinte, de ţi se făcea frică să-l auzi.

Azi aşa, mâine aşa, cel posedat de necuratul devenise pentru ceilalţi oameni o adevărată pacoste. Dar, cum Dumnezeu lucrează binele prin oameni, trimise un om al Său ca să încerce să-l salveze pe cel rătăcit. Acest om al lui Dumnezeu trecu şi el pe lângă omul păcătos şi când era pe punctul de a fi suduit şi înjurat, el îi propuse un târg:

– Iată, vezi tu, omule, acest ban de aur? Va fi al tău dacă până spre seară nu mai înjuri pe nimenea şi te porţi frumos.

Omul hulitor rânji şi spuse un lucru numai de el ştiut. Ziua trecu cu greu, cum încerca să spună ceva urât, omul cel bun al lui Dumnezeu îi arăta bănuţul şi acesta de dragul lui se mai liniştea. Spre amurg, omul cel bun veni cu promisiunea, dar şi cu dojana, aducând cu el banul promis.

– Omule, eu îmi ţin promisiunea şi-ţi voi da galbenul, dar mare păcat faci, că tu ai renunţat la sudălmi pentru ban şi nu pentru cuvintele lui Dumnezeu care ne arată adevărata cale spre mântuire. Acest ban primit îţi va atârna greu atunci când Dumnezeu îţi va cântări faptele tale.

Morala care se desprinde din această întâmplare este aceea că în viaţa pământească oamenii trebuie să păstreze cuvintele transmise de Sfânta Scriptură prin predicile părinţilor Preoţi în biserici. De aceea privegheaţi şi adunaţi-vă comori în ceruri prin fapte bune, pentru că acolo molia şi rugina nu le strică. Să avem în urechile noastre cuvintele Apostolului Pavel, care spune: „…Rânduit îi este omului odată să moară, iar după moarte vine judecata. Încercaţi să faceţi fapte bune de mici copii şi veţi avea răsplata voastră de la Dumnezeu”.

 

26 sept. 2004

Le Parieur

 

C’est l’histoire d’un événement qui a eu lieu il y a très longtemps et qui a été répété, peut-être, plusieurs fois le long des siècles, et il pourrait se dérouler même à notre époque, et qui sait, cela peut encore avoir lieu à l’avenir, tant que les hommes reconnaîtront et mettront en œuvre les Mots de Dieu.

Dans une petite localité située près d’une jolie rivière vivait une communauté de chrétiens, dont tous les membres aimaient et craignaient Dieu.

Parmi eux il y avaient des gens laids et même des malotrus, mais un d’eux était pire que tous ; son visage était comme taillé à coups de pioche, il ne se rasait que très rarement et il jurait et maudissait tous les gens qu’il rencontrait dans la rue. Il faisait peur à l’entendre.

Il menait ce train de vie parce que Satan possédait son âme. Mais, parce que Dieu veille et fait du bien en se servant de la main des hommes, un jour Il envoya un homme à Soi pour essayer de sauver le damné. Au moment même où ces deux hommes se croisèrent et le damné allait commencer ses jurons, l’autre lui proposa un marché :

– Regarde cette pièce en or ! Elle sera à toi si, avant la fin de la journée tu ne dis plus de gros mots et tu es poli.

L’homme méchant ricana et dit quelque chose que personne n’entendit. Et le reste de la journée s’écoula difficilement pour lui, car, chaque fois qu’il ouvrait la bouche pour jurer il revoyait la pièce en or, ce qui le faisait garder le silence. Dans la soirée, l’homme bon tint promesse et vint avec l’or, mais aussi avec des conseils.

– Voilà, je tiens ma promesse et je te donne la pièce en or, mais sache que tu as commis encore un péché en renonçant à tes jurons seulement pour gagner cet or, et non pas pour respecter les paroles de Dieu, qui nous indiquent la véritable voie du salut. Cette pièce en or pèsera lourd à l’heure du jugement dernier.

La morale de cette histoire est que, dans leur vie terrestre, les hommes doivent respecter les paroles de la Sainte Ecriture, transmises dans les églises par la voix des Prêtres. C’est pourquoi il faut amasser des trésors dans le Ciel en faisant le bien, parce que là-haut il n’y a ni mites ni rouille qui puissent les abîmer. Il faut toujours retenir les mots du Saint Apôtre Paul, qui disait : « L’homme doit mourir un jour, et après sa mort vient le jugement. Essayez de faire le bien même quand vous êtres enfants, et Dieu vous le rendra ».

26. sept. 2004

Scrie un comentariu

Din categoria Vasile Berlic

VINO, IISUSE! de Vasile Berlic

Prietenul nostru, Parintele Vasile Berlic, a fost condus azi pe ultimul drum. DUMNEZEU SA-L IERTE!

Vino, Iisuse!

 

Vino, Iisuse, smerit Te chem,

Ajută-mă sa scap de aceast blestem,

Al unei vieţi trăite în păcat,

În care diavolul m-a afundat.

 

Căci stiu că Tu eşti drept şi bun,

Salvează viaţa acestui rătăcit nebun,

Din flăcările iadului dogoritor,

Vino, Iisuse, smerit eu te implor.

 

Nu mă lăsa să rătăcesc pe căi pierdute,

Îmi recunosc păcatele făcute,

Sunt oaia rătăcită din turma Ta,

Vino, Iisuse, sunt sluga Ta!

 

Adapă-mă din apa cea nemuritoare,

Ce spală păcatele vieţii trecătoare,

Şi-mi dă putere, curaj să birui şi să strig:

Vino, Iisuse, la Tine eu mă-mchin!

 

Viens, mon Jésus !

 

Viens, mon Jésus, pieux je t’appelle,

Viens me sortir de cet enfer,

De la vie dans le péché,

Où le diable m’a plongé.

 

Je sais que Tu es juste et bon,

Sors-moi vite de cet abandon,

Et du feu de l’enfer sors-moi, je T’en prie,

Viens, mon Jésus, à genoux je T’en supplie.

 

Ne me laisse pas me perdre sur des chemins perdus,

Je confesse que des péchés faire j’ai pu,

Je suis la brebis de Ton troupeau égarée

Mais, mon Jésus, Ton fidèle je suis resté.

 

Fais-moi boire de cette eau éternelle

Qui lave les péchés de la vie passagère

Donne-moi le courage et la force de vaincre et crier

Viens, mon Jésus, je veux me prosterner.

Scrie un comentariu

Din categoria Vasile Berlic