Arhive lunare: Decembrie 2017

Statutul descrierii în opera lui Balzac STUDIU DE TEXT (8) de Mihai-Athanasie Petrescu

coperta balzac 2

III.2.5. NANON

Fără a fi o Grandet, Lungana Nanon face parte din familie. Acest personaj este foarte important în economia povestirii, pentru că se găseşte întotdeauna în apropierea stăpânilor ei şi face totul în gospodărie. Dacă bătrânul Grandet este conceput ca şi creierul familiei, Nanon este mâinile şi uneltele acesteia.

Descrierea fizică a lui Nanon este realizată pe acest principiu al dimensiunilor mari, presupus deja prin porecla cu care este introdusă în text: Lungana Nanon (La Grande Nanon). Ajunge să spunem că Grandet nu are decât cinci picioare înălţime, în timp ce Nanon are cinci pcioare şi cinci degete (adica aproximativ 1,60 m faţă de 1,80 m). Alte calităţi fizice ale alui Nanon sunt exprimate mai puţin direct, mijlocul ales de Balzac fiind acela al comparaţiilor sugestive:

  • umerii unui grenadier din gardă
  • femeie croită ca un Hercule, proptită pe zdravenele ei picioare, ca un stejar de şaizeci de ani pe rădăcina lui
  • mâini de cărăuş

Mai mult: mare în şolduri, lată în spate, epitete care subliniază tot forţa şi masculinitatea personajului, ca şi marţial (pentru chipul femeii) şi vânjoase (braţele ei).

Dacă fizicul lui Nanon este descris pentru a exprima forţa, talia ei nepotrivită pentru o femeie (lipsa feminităţii transpare din toate elementele portretului), psihicul ei nu este definit decât prin două elemente exprimate explicit în text, reluate şi dezvoltate de comportamentul personajului: /…/ sufletul ei simplu şi mintea îngustă a lui Nanon nu puteau cuprinde decât o singură simţire şi un singur gând /…/ recunoştinţa ei era veşnic vie.

O jumătate de pagină de roman trasează programul cotidian al servitoarei (este un fragment care aminteşte de lista sarcinilor de îndeplinit a lui Passepartout, personajul lui Jules Verne. Dar, dacă în acest caz lista este alcătuită de Phileas Fogg şi dă o idee despre caracterul excentric al stăpânului, pentru că trebuia să fie respectată de către orice valet ar fi lucrat în serviciul lui, la Balzac, enumerarea muncilor lui Nanon are un dublu scop: explică şi caracterul lui Grandet, care este prea avar ca să angajeze mai mulţi servitori, care ar fi fost necesari în gospodărie, şi pe al lui Nanon, care este atât de devotată încât se lasă exploatată feudaliceşte.) Remarcăm că Nanon este mâna dreaptă a dogarului, adică devotamentul său este răsplătit prin încrederea absolută a stăpânului: Nanon făcea totul: gătea, spăla rufe, apoi le limpezea în Loara şi le tăbârcea pe umeri; pregătea mâncarea pentru toţi vierii, la vremea culesului, supraveghea pe muncitori; apăra ca un câine credincios bunul stăpânului; în sfârşit, plină de oarbă încredere în el, se supunea fără crâcnire celor mai năstruşnice toane.

În fine, servitoarea ajunge să semene cu stăpânul ei, cu timpul devenind atât de avară încât Grandet sfârşi prin a o iubi aşa cum iubeşti un câine. Balzac a creat în Nanon specia socială a servitoarei perfecte.

Anunțuri

Un comentariu

Din categoria Note de lectura, Uncategorized

VULPOIUL ÎN VIZITĂ de Nicolae Dărăbanţ

VULPOIUL ÎN VIZITĂDSCN5910

Un bătrân vulpoi,

Un mare hoţoi,

Intră în ogradă,

Aşa, ca să vadă,

Şi să dea bineţe,

Celor din coteţe.

 

Dar câinele Grivei,

Îl întrebă: – Ce vrei?

(Era bănuitor)

– Sunt un admirator,

Aveaţi o puicuţă moţată,

Cântăreaţă şi-nvăţătă,

Mie îmi plăcea,

Cum cotcodăcea.

– Pe cuvânt de dulău

Zic că-mi pare rău,

Acum nu mai cântă,

Ci stă ca o sfântă,

A căzut la clocit

Şi-are glasul dogit,

Zice doar „clonc-clan”

Să vii peste un an.

 

– Mi se pare cam mult,

Mi-era dor s-o ascult.

(zise în gândul lui:

… „Vin când are pui.”)

Scrie un comentariu

Din categoria Nicolae Darabant, Uncategorized

UBI ROMA, IBI NOS (15) de Mihai-Athanasie Petrescu

UBI ROMA, IBI NOS (15)

Cu o zi înainte, când ne-am ridicat de pe scaun, îl întrebasem pe amabilul chelner de la Café Manzoni dacă ştiu să facă şi paste, omul nu a răspuns, sau aveam ochelarii murdari şi nu l-am auzit. Dar am hotărât să încercăm, totuşi, nu se poate ca într-o mangiatoria romana să nu aibă şi aşa ceva.

Nu am greşit. Văzându-ne, omul ne-a întâmpinat politicos, ne-a aşezat la aceeaşi masă din ajun şi ne-a adus menu-ul, cam degeaba, pentru că eu aveam deja ideea mea: paste! Como no! Am ascultat cu atenţie, dar fără eficienţă, câteva denumiri de preparate (îmi amintesc de un restaurant din Braşov care, acum 40 de ani, servea preparate păstoase şi vărzoase), care, cel puţin mie, nu-mi spuneau nimic. L-am oprit cu greu din recital şi l-am rugat (omul era deja pregătit să înţeleagă perfect italiana mea de stagno şi chiar am comunicat cât se poate de bine) să ne recomande ce crede el că e mai bun. A, certo, signore: paste a la matriciana!

Sincer? Componenta matematică a denumirii m-a cam descurajat, dar am avut, totuşi, încredere în el şi bine am făcut. Am primit câte o farfurie mare, cu un preparat cât se poate de gustos, arătos şi … interesant, a cărui denumire era de fapt “paste al ammatriciana”, nici o legătură cu ştiinţele exacte. N-aş insista, dar ni s-a părut interesant că, lângă paste, am primit şi câte o felie de pâine. Ne-am exprimat nedumerirea şi am primit asigurări că e meglio cosi. Nu l-am contrazis, dar … pâinea a rămas aproape neatinsă. Spre deosebire de cele doua bichere di vino rosso, care, de data asta nu erau din plastic, ca în ajun, ci din sticlă.IMG_1680

I-am promis prietenului nostrum că îl vom vizita şi în ziua următoare şi am cerut indicaţiile necesare pentru a ajunge la Panteon. “A, signore, e tutto vicino!”. Păi da, cum nu, la Roma toate sunt colea, la îndemână.

Aşa că … Piazza Venezia, că ştiam deja unde e, iar de acolo … luăm telefonul la întrebări, că doar de aia s-a inventat google maps. Via del Plebiscito, unde mă împiedic de un chioşc de ziare pe care mai bine nu-l vedeam niciodată … are o vitrină plină cu reviste de aviaţie! Norocul meu că era închis, am fi riscat să ne stricăm prietenia cu Café Manzoni, nu ne-ar mai fi rămas euroi pentru mâncare. Apoi o luăm la dreapta, că înţelepţii, pe Via Minerva, exact calea cea mai potrivită spre Piazza della Minerva şi obeliscul din dotare.

Piazza îşi ia denumirea de la biserica Santa Maria sopra Minerva, existentă la faţa locului încă din secolul VIII, iar obeliscul, produs, din câte spun cei competenţi, de către Bernini, în secolul al XVII-lea (1667 – putem descifra inscripţia),IMG_7859 la comanda Papei Sandu al şaptelea. Lumea îl numeşte fie “elefant”, privind din partea cu trompa, fie “purcel”, privind partea cu fundul animalului sculptat de Bernini (sau de vreun ucenic de-al lui, cum opinează alţii). Mă rog, Italia e un stat democratic, poate oricine să spună că un elefant e purcel, sau invers.IMG_7855IMG_7858IMG_7863

Remarcăm faptul că nu noi suntem primii vizitatori de vază ai locului. Pe faţada hotelului Minerva citim plăci commemorative care îi pomenesc pe Stendhal (cunoscut ca mare iubitor al Italiei şi culturii italiene) dar şi un general argentinian.IMG_7857IMG_7856

Ne continuăm drumul pe Via Minerva, iar strădania ne e răsplătită. După ce ne întâlnim cu un camion de îngheţătă (care ne face poftă, dar ne-o punem în cuiul unui magazin din apropiere),IMG_7864IMG_7866 ieşim exact alături de Pantheon, unul dintre monumentele cele mai cunoscute şi căutate din Roma.IMG_7865.JPG

I se spune Pantheonul lui Agrippa (daca “a” este un prefix cu sensul “fără”, înseamnă că tipul îşi facuse vaccinul antigripal?), deşi este construit de împăratul Adrian (ce-i drept, pe ruinele unui templu construit de Agrippa cu câteva zeci de ani mai devreme). „Pantheon” pentru că Adrian dedicase templul tuturor zeilor (politeist, de, nu voia să-l supere pe vreunul), dar, începând cu secolul al VII-lea, edificiul a devenit basilică creştină, cu hramul Santa Maria della Rotonda, în felul ăsta scăpând de furia papilor doritori de construcţii noi cu materiale vechi.IMG_7875IMG_7876IMG_7880 Prin extensie, locul în care se află monumentul a căpătat denumirea “Piazza de la Rotonda”.IMG_7868

Dacă, atât la Napoli cât şi la Roma, Vittorio Emanuelle II şi Umberto I sunt cunoscute artere (cu denumirea “via” sau “corso”), la Pantheon aceştia doi, primii regi ai Italiei, sunt locatari şi personaje principale – cu alte cuvinte, mormintele lor se află în capelă. Nu am intrat, dar am aflat că, dacă ai noroc, exact ca la Biserica Neagră, poţi asculta vestita tamburină a basilicii … a, nu, vestita orgă a basilicii, denumită “Tamburini”, după realizatorul ei (1926).

Rămânând în exterior, adică în Piazza Rotonda, admirăm nelipsita fontana şi nelipsitul obelisc. În speţă, avem o fântână realizată în secolul al XVI-lea de Giacomo della Porta, iar obelisco matuteo (ramsesian de origine) e plasat aici exact în centrul bazinului, spre deosebire de majoritatea celorlalte pieţe romane, obţinându-se, pe lângă efectul estetic, şi o economie de spaţiu.(Am aflat de la ştiri că, la o lună după trecerea noatră prin Cetatea Eternă, seceta a ucis orice boare de vânt şi de fântână arteziană. Cred ca jumatate din farmecul obiectivelor s-a pierdut odată cu acest neplăcut ordin al municipalităţii)IMG_7869IMG_7870IMG_7871IMG_7872

Piazza della Rotonda este mărginită, şi ea, de alberghi, unde au fost găzduiţi, la vremea lor, oameni de seamă.IMG_7885IMG_7884IMG_7883 Dar cine nu are bani de hotel, îşi găseşte uşor loc de odihnă, din câte se vede nici lărmuiala turiştilor, nici vreo grupă de carabinieri nu-i deranjează pe cei somnoroşi.IMG_7873IMG_7874

Cu amintiri frumoase şi cu unele bărboase în cardul camerei foto, ne înscriem pe Via Giustiniani, colt cu via della Rosetta.IMG_7882IMG_7886 Destinaţia: Piazza Navona.

Scrie un comentariu

Din categoria Note de călătorie, Uncategorized

UBI ROMA, IBI NOS (14) de Mihai-Athanasie Petrescu

UBI ROMA, IBI NOS (14)

Când vorbim de Colosseum (sau indifferent ce denumire alegem pentru monumentul ăsta), ne gândim la ceva mare. Nu e mare. E imens! Este o incinta ovală, pe jumătate surpată, pe cealaltă jumătate ruinată, cu reprezentări grafice sau fotografice pe toate suvenirurile marca Roma.IMG_7728

De fapt, ce să fie altceva decât un fel de stadion căruia i se potriveşte denumirea de Arenă Naţională, pentru că e un symbol architectonic şi istoric al Italiei sclavagiste. Da, sigur, al Romei.

I se mai spune şi Amphiteatrum Flavium, Colosseo, fiecare îl face cum îi vine la gură (sau la pix, ori tastatură). L-au construit şi inaugurat vreo trei imperatori, l-au folosit sute de mii de spectatori şi multe- multe milioane de vizitatori. Acolo s-au organizat, acum aproape 2000 de ani, o mulţime de campionate naţionale şi internaţionale de murit în lupte cu diferite animale sălbatice, disciplină în care primii creştini şi-au adjudecat numeroase titluri, dar şi competiţii de mare amploare de ridicat sau coborât degetul mare după luptele de gladiatori. Responsabil cu pariurile, nenea împăratul a făcut avere, ghicea mereu învingatorul.

De fapt, monumentul, inclus în patrimoniul UNESCO, e cam periculos, după părerea mea. Nişte ziduri foarte înalte, care înconjoară stadionul propriu-zis pe mai multe inele şi nivele. În momentul de faţă, zidul exterior e ciuruit ca Modaromul de la Braşov după noaptea de 22-23 decembrie 1989, dar zău dacă am înţeles de ce. Poate coroziune natural? Sau artificială, după atâtea războaie pe care le-a cunoscut cetatea eternă (noroc că e eternă!) În interior, structura pare încă solidă şi probabil că este, dacă mii de vizitatori o invadează zilnic, iar ea rezistă. În 2016 a avut cam şase milioane si jumatate de vizitatori, anul ăsta cel putin cu doi mai mult şi uite că e tot în (semi)picioare.IMG_7730IMG_7731IMG_7732IMG_7733IMG_7736IMG_7737IMG_7738

Sigur, fiind noi oameni civilizaţi, respectăm rănd(uiala)ul şi aşteptăm, poate nu la fel de calmi ca vechii imperatori, să urcăm la al treilea nivel. Din nou remarcăm gradul avansat de dotare tehnică al Romanilor antici, care urcau trei etaje cu liftul din sticlă, ca să nu rateze peisajul.IMG_7746IMG_7747IMG_7748IMG_7749IMG_7750IMG_7751IMG_7752IMG_7753

Nu lipsesc grupurile poliglote şi polighidate prin incintă, iar căldura e mare, deşi nici nu a venit vara astronomică. Aud şi eu lumea vorbind în jur că apa de la cişmeaua nivelului trei e cea mai bună din Roma şi, pentru că că butelia mea e aproape goală, hotărăsc să verific ipoteza. Aşa e, când ţi-e sete, apa aia e cea mai bună, mai ales că e udă şi rece.IMG_7734IMG_7735

Întâi ne întâlnim cu fundul calului. Ăsta o fi vestitul senator votat de Caligula?! Sau a mai apărut şi alt nebun în istoria Romei, care a imortalizat partea cea mai (cenzurat).

Adaug o posibila justificare a prezentei posteriorului de cal:

143,5 cm

In caz că v-ați întrebat vreodată ce legătură are coada vacii cu ștampila primăriei…!!! Ecartamentul standard al căilor ferate din Statele Unite este de 143,5 cm.
Este un număr foarte ciudat. De ce se folosește acest ecartament? Pentru că așa se construiau în Anglia, iar primele căi ferate din SUA au fost făcute de englezi expatriați.
De ce construiau englezii așa ? Pentru că primele căi ferate au fost făcute de oamenii care construiseră tramvaiele premergătoare trenului și acesta era ecartamenul folosit de ei.
Dar de ce se folosea la tramvaie acest ecartament ?
Atunci când au început să se facă tramvaiele, s-au folosit aceleași scule și șabloane pe care le foloseau pentru a construi trăsuri, iar la acestea, asta era spațierea roților.
Dar de ce aveau trăsurile nevoie de această distanță între roți?
Ei bine, dacă ar fi încercat să folosească orice altă spațiere, roțile s-ar fi rupt, în cele din urmă, pe vreunul din vechile drumuri din Anglia , pentru că aceasta era depărtarea dintre șanțurile săpate de alte roți, de-a lungul timpului.
Cine construise aceste drumuri?
Primele drumuri ce acopereau mari distanțe în Europa (implicit în Anglia ) au fost construite de Roma Imperială, pentru legiunile ei. Multe drumuri au fost folosite de atunci până în ziua de azi. Iar carele de luptă romane au săpat primele șanțuri în ele, și după aceea, toată lumea și-a potrivit roțile după ele, ca să nu riște să și le strice.
De vreme ce carele de luptă erau făcute de romani sau la comanda lor, erau toate la fel, în privința standardelor. Ecartamentul căilor ferate din Statele Unite de 143,5 cm derivă din specificațiile originale pentru carele de luptă romane…
Birocrația este nemuritoare!
Astfel că, dacă vreodată vă întâlniți cu cine știe ce specificații stranii și vă întrebați „de unde curu’ calului le-au scos ăștia?”, este perfect posibil să fie o întrebare corectă, pentru că, de exemplu, carele de luptă romane erau făcute astfel încât lățimea lor să fie cât fundurile celor doi cai. Astfel, am găsit răspunsul la întrebarea de la care am pornit inițial.
Și acum partea interesantă.
Când privim naveta spațială pe platforma ei de lansare, vedem două rachete auxiliare atașate de rezervorul principal de combustibil. Acestea sunt „Solid Rocket Boosters” – SRB. SRB-urile sunt făcute de Thiokol, la fabrica din Utah. Inginerii care au proiectat SRB-urile ar fi vrut să le facă mai mari în diametru, dar ele trebuia să fie transportate cu trenul de la fabrică până la locul de lansare. Calea ferată trece printr-un tunel, în munți. SRB-urile trebuiau să încapă în tunel. Tunelul este făcut pe măsura căii ferate, care este, la rândul ei, cam cât „cururile” a doi cai!!
Astfel că una din trăsăturile esențiale ale propulsiei celui mai puternic mijloc de transport din ziua de azi a fost determinată,
acum mai mult de două mii de ani, de lățimea standard a unui cur de cal !!!…

Ieşim în tribune. Gradenele sunt într-o stare deplorabilă, mă mir cum de nu le suspendă stadionul federaţia romană de gladiatorie şi creştino-prigoneală. Doar nu spectatorii trebuie să moară, ci ăia din teren.IMG_7754IMG_7755IMG_7756

Dar, studiind suprafaţa de joc, observaţiile nu au cum să fie mai favorabile. Gazonul  e extrem de uzat, nici nu se mai vede, marcajele nic atât, iar cavităţile alea cu siguranţă nu favorizează jucătorii tehnici.IMG_7757IMG_7758

Pentru a urmări competiţia de pe ne-gazon, vizitatorii au, din loc în loc, nişte mici buzunare, bine asigurate cu balustrade, ca nu cumva să pătrundă pe teren şi să intre în gura arbitrilor (sau a leilor, urşilor, crocodililor sau, cine ştie, a şoarecilor).IMG_7769 Minutele la înde-ochi şi înde-cameră foto nu sunt prea multe, pentru că zeci de turişti stau în spatele nostrum şi injură tot mai tare în toate limbile pământului după fiecare secundă scursă. Am, totuşi, timp să arunc o privire panoramică.IMG_7759IMG_7760IMG_7761IMG_7762IMG_7763IMG_7764IMG_7765IMG_7766IMG_7767

Ceva îmi atrage atenţia şi încerc să îmi imaginez un scenariu. Pe zidul opus poziţiei noastre, exact în punctul cel mai înalt al monumentului, se vede o furnică umblând de colo-colo. Nu am o cameră cu zoom şi nici teleobiectiv, dar Canon-it bine, obiectivul de 55 mm îmi dezvăluie prezenţa unor nenea şi a unui trepied, ceva ca o cameră de filmat. Aha, probabil că filmează ceva de acolo? sau or fi de la Security şi ne ţin pen oi sub papuc … ăsta, sub supraveghere? Cine ştie? Dar nu mă pot împiedica să îi compătimesc pe oamenii ăia care îşi riscă viaţa umblând, fără centură de siguranţă, pe muchia aia atât de înaltă.IMG_7768IMG_7775

Găsim şi citim şi caietul program al specacolului şi, din nou, apreciem gradul de cultură al romanilor antici, care citeau englezeşte.

Oare cât costa un bilet la lojă?IMG_7794

O noua privire panoramică şi din cealaltă peluză, adică cea de sub cascadorii descrişi mai devreme,IMG_7788IMG_7789IMG_7790IMG_7791IMG_7792IMG_7793IMG_7796IMG_7797IMG_7810IMG_7812IMG_7813IMG_7814IMG_7819IMG_7820IMG_7824IMG_7825IMG_7826IMG_7827 după care ne decidem să revenim cu picioarele pe pământ. Scara spre nivelul inferior este foarte abruptă, ceea  ce mă face să cred că numărul victimelor din teren nu era cu mult mai mare decât cel din tribune la defluirea spectatorilor, mai ales a celor care ţineau cu echipa aflată în deplasare.

La nivelul 1 găsim şi prăvălia unde, în timpul antractelor, spectatorii, iar acum vizitatorii, se aprovizionează cu suveniruri. Colecţionar de pixuri, îmi iau şi eu o piesă,pix dar nu putem trece indiferenţi pe lângă două manuale de pizza şi de paste. Ne cam păcălim, nu sunt ele chiar de pe vremea lui Domiţian, dar reţetele sunt foarte apetisante.

Pentru că azi nu se joacă nici un meci între Gladiator Sport Club şi FC Fiara sălbatică şi înfometată, cu greu, dar reuşim să ne desprindem dintre zidurile pe jumătate surpate ale celui mai vizibil monument al Romei.IMG_7842IMG_7843IMG_7845IMG_7846IMG_7847IMG_7848IMG_7849IMG_7850IMG_7853 Mai avem câteva ore de lumină, timp să mai vedem o parte a oraşului etern. Sigur, după o trecere pe la micul restaurant de pe Viale Manzoni.

 

 

2 comentarii

Din categoria Note de călătorie, Uncategorized

Statutul descrierii în opera lui Balzac STUDIU DE TEXT (7) de Mihai-Athanasie Petrescu

III.2.4. CHARLES GRANDET

 coperta balzac 2

            Pe  lângă Grandeţii din Saumur, care vor fi personajele de rezistenţă ale romanului, Charles, nepotul lui Félix Grandet, este unul dintre personajele importante. Dar, spre deosebire de Félix şi Eugénie, Charles apare în două momente ale naraţiunii cu două personalităţi foarte diferite.

Prima dată când îl vedem, este un tânăr parizian venit să-şi viziteze unchiul, nici el nu prea ştie de ce. Copil de bani gata, el aduce multe bagaje şi multe iluzii. Portretul său, desenat în acest moment, este definit în mai multe feluri: de către narator, care îl numeşte dandy; Grandet îl consideră un domnişor (mirliflor), cuvânt care, pronunţat de Grandet, are o conotaţie mai degrabă peiorativă; Adolphe des Grassins, care îl cunoscuse la un bal, la Paris, îl găseşte un tânăr foarte drăguţ. Abatele Cruchot, care trebuie să respecte convenienţele mondene gândeşte că e foarte bine tânărul acesta.

Natura evenimentelor care îl afectează încă de la sosirea lui la Saumur se dovedeşte prea dură pentru copilul care este. Dar va trece peste dificultăţi şi va pleca să facă avere. Meseria pe care este obligat să o facă, aventurile pe care le are în timpul călătoriilor pe mare îl transformă radical. Revine în Franţa, la Paris, unde speră să îşi facă o poziţie în societate cu ajutorul frumuseţii chipului său şi cu banii pe care i-a câştigat. Eugénie, pe care o iubise, a rămas departe în urmă şi acest nou Charles are chiar forţa de a o înşela, fără să bănuiască ce avere imensă a moştenit fata de la tatăl ei.

Charles este personajul care a evoluat cel mai mult în anii acoperiţi de povestire. Dintr-un dandy care nu cunoştea nimic despre viaţă, el a devenit un bărbat care seamănă mult cu unchiul său din Saumur prin forţa caracterului.

Tehnica portretului lui Charles este complet diferită faţă de cele ale rudelor sale. Departe de a enumera părţile fizionomiei şi corpului tânărului, cu caracteristicile respective, de data aceasta Balzac întreprinde o descriere metonimică. Anatomia lui Charles este prezentă numai prin frumosul păr castaniu şi prin faţa sa albă şi veselă. Celelalte caracteristici sunt ascunse şi eclipsate de hainele sale. Aşadar, personajul este descris aproape exclusiv prin hainele pe care le poartă, ca şi cum naratorul ar fi vrut să lase de înţeles că, în afară de preocupările pentru modă şi de timpul pierdut pentru a se aranja, Charles nu face nimic.

Trebuie spus că această modă, numită dandism, fusese adusă din Anglia. În concepţia adepţilor său, dandismul este mai mult decât o modă, este mai degrabă filosofia la care aderă tinerii care se simt prea puţin capabili să reuşească ceva în viaţă. Dandismul presupune ca tânărul să-şi petreacă trei sferturi din zi îmbrăcându-se şi gătindu-se pentru a ieşi în oraş, unde pierde al patrulea sfert al zilei. Astfel sunt prezentaţi câţiva “lei” ai COMEDIEI UMANE. Charles Grandet crede că în timpul călătoriei sale la Saumur va avea mult mai mult timp pentru a-şi lustrui unghiile, Henri de Marsay stă ore întregi în baie, spre marea surprindere a prietenului său Paul de Mannerville. Şi exemplele pot continua.

În concluzie, primul portret al lui Charles nu seamănă în nici un fel cu alte portrete din roman pentru că nu face o prezentare explicită a trăsăturilor fizice ale personajului, ci lista hainelor, bijuteriilor şi chiar a conţinutului bagajelor sale.

Din contră, la întoarcerea sa la Paris, câţiva ani mai târziu, Charles nu mai este domnişorul  pe care îl cunoscuse Félix Grandet. A trecut prin aventuri periculoase, comerţul de sclavi i-a întărit caracterul iar fizicul său a devenit  foarte seducător. Acum textul “uită” să prezinte îmbrăcămintea personajului, pentru că Charles nu mai are nici o legătură cu filosofia dandismului. El a navigat la Ecuator, deci se bronzase  (în original tenul său căpătase o nuanţă brună). Capturase, transportase şi vânduse negri, drept urmare devenise hotărât, ambiţios. Aici, manierele lui Charles sunt explicate cu ajutorul unei comparaţii: ca toţi oamenii deprinşi să acţioneze, să domine, să învingă. Acestă figură dezvăluie nu numai noua forţă a lui Charles, ci în acelaşi timp spune totul despre activitatea lui: acum este priceput în afaceri, puternic, imposibil de înşelat. Ce deosebire faţă de tânărul dandy pe care Félix Grandet îl păcălise cu atâta uşurinţă la schimbul bijuteriilor de aur.

Scrie un comentariu

Din categoria Note de lectura, Uncategorized

UBI ROMA, IBI NOS (13) de Mihai-Athanasie Petrescu

UBI ROMA, IBI NOS (13)

După o plimbare instructivă şi educativă printre vestigiile forumului imperial, o evaluare globală şi definitivă s-ar putea executa numai şi numai de la un alt nivel. Ar fi fost bine dacă avioanele alea de linie ar fi venit să mă roage să fac o tură, dar pentru că aeroportul împăratului Nero (parcă el se spăla pe dinţi cu Dero? Sau Claudius cu Ariel? Nu mai ştiu) era în grevă, singura soluţie era o ascensiune pe un loc înalt.

Iar un astfel de loc propice mai bun decât colina Palatina nu poate exista în mahala. Asta trebuie să fie concluzia la care au ajuns şi alţii, judecând după aglomeraţia vizibilă la înălţime.

IMG_7574

Nu avem decât să scalare la collina.

Sigur, urcăm tot printre ruine, străbatem culoare strâmte şi scări întortocheate, vedem fântâni şi statuete, ne ţinem de balustradele unor terase,IMG_7576IMG_7577IMG_7578IMG_7579IMG_7580IMG_7581IMG_7582 dar merită, pentru că ajungem, luându-ne după indicatoare,IMG_7631 în grădinile Farnese, cele suspendate,IMG_7616IMG_7610IMG_7611 iar de aici avem o altă perspectivă asupra ruinelor şi asupra vremurilor care le-au grăbit evoluţia.IMG_7584IMG_7585IMG_7586IMG_7587IMG_7588IMG_7589IMG_7591

Tocmai mă gândeam cine o fi fericitul Giacomo Boni,

ale cărui (bones) oase odihnesc într-un asemenea loc – am aflat cu ajutorul lui Google, e un arheolog care şi-a dedicat viaţa studierii acestor vestigii – când o muzică plăcută a început să se audă undeva, în spatele nostru. Sigur că am ridicat privirea ca de fiecare dată când se apropiau avioanele comercicale, dar urechile mele antrenate au deosebit rapid melodia: sigur nu era vorba de vreun Boeing sau Airbus, ci de ceva mult mai interesant: un avion militar. Pinii umbrelă, însă, mă camuflau cu cea mai mare eficienţă, împiedicându-mă să-l văd pe atacator. Unde eşti, mă omule? De ce nu ieşi la iveală?

Până la urmă a ieşit, dar prea departe pentru miopia mea şi a obiectivului meu scurt. Dar şi acolo, departe, mi se pare o figură cunoscută, păcat că … A, ia uite, virează dincolo de Altare de la Patria, dă drumul la fum şi vine … ceva mai aproape. Acum sigur îl recunosc, e un Aermacchi MB-339, îmbrăcat într-o livery unic în lume, pe care l-aş recunoaşte oricând şi cu ochii deschişi (păi, altfel cum să-l văd?!); aparţine formaţiei 313° Gruppo Addestramento Acrobatico, sau, mai pe româneşte, Frecce Tricolori, adică gruparea pe care noi am văzut-o de mai multe ori în programele demonstrative de la Bucureşti Băneasa sau Kecskemet. Ciudat totuşi, de ce oare se plimbă avionul ăsta aşa stingher pe cerul Romei, când obiceiul era să umble însoţit de cei nouă coechipieri?!IMG_7601IMG_7606

Întrebări la care nu sper să capăt răspuns. Aermacchi se înscrie cam pe aceeaşi traiectorie pe care o urmează şi mai marii lui semeni comerciali, iar eu găsesc la sol Criptoportico Neroniano, adica un tunel unde se zice că ar fi fost asasinat Caligula.IMG_7612IMG_7614IMG_7615IMG_7617

Să-i fie de bine, cine l-a pus să facă pe nebunul şi să umble cu calul pe la Senat? Sau, da, el avea doar cal, nu avion, şi în nici un caz o Săgeată Tricoloră de tip Aermacchi, ca ăsta care tocmai apare din nou la verticală. Ura! Miting neanunţat, dar cu atât mai interesant. Ce Caligula, ce cal, ia uite-l ce frumos îşi trage trena de fum alb, cum face un viraj strâns deasupra Altare-lui şi revine, exact pe acelaşi traseu ca acum câteva minute.IMG_7621

Am timp să mai admir câteva clipe Grădinile Farnese,IMG_7701IMG_7702IMG_7703 IMG_7618.JPGdar cine mai are ochi pentru pietre şi garduri vii, perfect aliniate, în manieră britanică, când Aermacchi apare din nou, la verticala portocalilor, pentru încă un tur de circuit. Clar, ăsta are ceva în gând, nu vine el de atâtea ori numai pentru bucuria mea. Încă o tură pe la Altare, vizitatorii de siteuri antice din jurul meu încep şi ei să arunce priviri mirate în sus,IMG_7634IMG_7705IMG_7706 de parcă de abia acum, la a treia trecere, ar fi descoperit minunea care ne survola, dar Aermacchi dispare înspre Ciampino şi … rămâne acolo.

Molto grazzie, mia cara freccia, n-am bătut degeaba atâta drum până la Roma, a meritat osteneala. Acum, hai să ne mulţumim cu ce vedem la sol, unde anticul se îmbină cu modernul (printre ruine se iţesc câteva barăci penibile, care înţelegem că aparţin unui şantier archeologic şi de restaurare şi întreţinere).

Mai avem timp să depistăm şi să demascăm doi vizitatori clandestini,IMG_7694IMG_7699

după care, cu regret, coborâm.IMG_7714IMG_7715IMG_7716IMG_7717

Ne bucurăm că porţile viei lui nea Barberini sunt închise, chiar nu aveam timp şi chef să culegem struguri.IMG_7713.JPG

Orele trec, iar noi mai avem multe de văzut şi de făcut. Ne îndreptăm spre ieşirea din Foro, urmează Colosseo.IMG_7722IMG_7723IMG_7727

 

 

Scrie un comentariu

Din categoria Note de călătorie, Uncategorized

Statutul descrierii în opera lui Balzac STUDIU DE TEXT (6) de Mihai-Athanasie Petrescu

coperta balzac 2

III.2.3. DOAMNA GRANDET

             Doamna Grandet, soţia lui Félix Grandet şi mama Eugéniei, este personajul care apare în roman numai pentru raţiuni tehnice.

Grandet, acest personaj atât de puternic, trebuia să fie pus în contrast cu un alt personaj, mai slab, nu din fire, ci prin propria sa voinţă.

Balzac o caracterizează pe doamna Grandet printr-un singur cuvânt: soţia, pe care [Grandet] o redusese la o desăvârşită robie (în textul original ilotisme). Cuvântul “ilotism” este explicat de Angela Ion  în notele la ediţia română[1], ca fiind construit pe baza cuvântului “Ilot”, sclav din Sparta antică. Aşadar, rolul doamnei Grandet este acela de a se supune soţului ei. Vom observa, citind romanul, că prenumele acestui personaj rămâne necunoscut până la sfârşit. Ea este Doamna Grandet, adică poartă numele soţului ei fiind numai un fel de paravan al acestuia.

Cu toate acestea, ea nu este un personaj fără caracter sau fără fizionomie, aşa cum întâlnim mult mai târziu, la Eugène Ionesco. Portretul său ocupă o pagină şi jumătate de text, în timp ce al Eugéniei se întinde pe două pagini iar al doamnei des Grassins pe zece rânduri. Dar sunt puţine paginile în care doamna Grandet este efectiv prezentă în naraţiune, şi niciodată nu este singură în scenă. Atunci când nu este paravan pentru Grandet, este umărul pe care plânge Eugénie, sau, în momentele în care lipseşte stăpânul casei, ea îl invocă, şi astfel naratorul sugerează teroarea pe care bătrânul o inspiră familiei sale.

Tehnica realizării portretului doamnei Grandet are  câteva elemente inedite faţă de celelalte din roman.

Momentul în care este introdusă descrierea fizică a doamnei Grandet este ales într-o manieră destul de surprinzătoare. În alte cazuri, portretul survine fie atunci când personajul intră în scenă pentru prima oară, fie în acea parte a textului unde intriga se focalizează asupra lui. Grandet este descris încă de la începutul romanului, pentru că este primul personaj despre care se vorbeşte; Eugénie este descrisă atunci când rămâne singură cu sentimentele ei; Charles, când intră în casa unchiului său; celelalte personaje, Nanon, membri familiilor des Grassins şi Cruchot, la fel. Numai portretul doamnei Grandet întrerupe o scenă (festinul ocazionat de ziua de naştere a fiicei sale) care este reluată imediat după aceea, scenă care prezintă întreaga familie în acelaşi timp: Grandet, Eugénie, Nanon şi doamna Grandet.

Pentru a introduce o imagine vizuală, Balzac avea nevoie de o frază-pretext (am văzut, cu alte ocazii, cum erau folosite o fereastră, o oglindă etc). aici găsim turnura o privire plină de înţeles.

În continuare, textul prezintă particularităţile fizice ale doamnei Grandet:

  • aspect general: uscăţivă şi slabă
  • culoarea: galbenă
  • alura: neîndemânatică
  • felul de-a fi: molâie

Pe lângă adjective destul de neutre care caracterizează personajul, Balzac foloseşte o comparaţie:  galbenă ca o gutuie. Comparaţiile există pentru a explica un termen prin altul, mai cunoscut. De data aceasta, comparaţia nu este decât o expresie fixă, menţionată ca atare în dicţionarele explicative Léxis, 1975, şi Le Petit Robert, 1976, deci scopul acestei figuri nu este acela de a explica un lucru rar, ci de a banaliza aspectul femeii în discuţie.

Fizionomia doamnei Grandet este descrisă cu ajutorul listei următoare:

  • fruntea: mare
  • nasul: mare
  • ochii: mari
  • oasele: mari (traducerea oferă adjectivul osoasă, în locul folosirii explicite a cuvântului mari, care apare în original)
  • dinţii: negri şi rari
  • gura: încreţită
  • bărbia: adusă ca un galoş

Epitetele citate, utilizate pentru descrierea unei femei, în nici un caz nu te fac să o găseşti frumoasă. Adjectivul mare, mai ales prin repetarea sa de patru ori, chiar şi apropo de ochi, sugerează chiar contrarul frumuseţii.

În concluzie, doamna Grandet este una din acele femei care par făcute anume pentru a fi tiranizate.

Dacă ar fi să comparăm fizionomiile celor trei membri ai familiei Grandet, vom observa că ele diferă destul de mult între ele, trăsăturile fiecăruia servind interesele naratorului.

 

   Félix Grandet Dna Grandet Eugénie Grandet
faţa rotundă, tăbăcită şi ciupită de vărsat   rotundă, rumenă, îngroşată de vărsat
fruntea brăzdată de cute transversale nu era lipsită de anumite protuberanţe semnificative mare bărbătească dar delicată, ca a lui Jupiter de Fidias
 ochii cu expresia calmă şi devoratoare pe care poporul o atribuie vasiliscului mari cenuşii, revărsând o lumină scânteietoare
capul     enorm
părul gălbui şi sur (argintat şi auriu)   castaniu, încolăcit în cozi bogate
gura (buzele) fără nici o curbă   de un roşu de miniu
dinţii albi negri şi rari  
nasul borcănat la vârf, avea o gâlmă cu vinişoare mare puţin cam mare
bărbia dreaptă adusă ca un galoş  
concluzie Acestă figură vădea o primejdioasă şiretenie, o probitate fără căldură Una din acele femei făcute parcă anume pentru a fi tiranizate Această fizionomie /…/ alina sufletul, comunica farmecul conştiinţei de cleştar care se oglindea în ea /…/ pictorul /…/ ar fi găsit pe chipul Eugéniei nobleţea înnăscută care se ignoră /…/ o lume de iubire /…/ acel divin nu-ştiu-ce

 

Observăm imediat marile diferenţele dintre cele trei fizionomii. Cele două personaje care vor avea o evoluţie în roman sunt redate cu mai multă grijă decât doamna Grandet; figurile lor, şi, ca o consecinţă, personalităţile lor, sunt mai expresive, mai puternice. Doamna Grandet este aproape urâtă, dar naratorul ştie că aceste trăsături fizice ascund un caracter nobil. Supunerea, “ilotismul”, cum o numeşte Balzac, reprezintă în acelaşi timp felul său de viaţă, dar şi felul ei de a se răzbuna pentru tirania soţului său. Adevărata forţă a sufletului ei transpare într-un moment cheie al romanului, acela al confruntării dintre Eugénie şi tatăl ei, a cărui victimă este.

[1] c.f. Angela Ion, Note, in Honoré de Balzac, COMEDIA UMANĂ, vol. 5, Ediţie critică de Angela Ion, Bucureşti, Editura Univers, 1985, pag. 652, nota 36

Scrie un comentariu

Din categoria Note de lectura, Uncategorized