Arhive pe etichete: Nicolae Dărăbanţ

SLĂNINA ŞI SALAMUL de Nicolae Dӑrӑbanţ

LA CENACLUL SI CASA MEMORIALA DARIE MAGHERU - IN SACELE JUD BRASOV 27.01.07SLĂNINA ŞI SALAMUL

 

Agăţătă-ntr-o vitrină,

Mai în faţă, lângă geam,

Sta bucata de slănină

Lângă una de salam.

 

Slănina cam afumată,

Cum a fost din neam în neam,

Însă şi puţin sărată,

I-a zis domnului Salam:

 

– O s-avem curând alegeri,

Poate chiar anticipate,

Nu prea vor unii manageri,

C-au salam pe săturate.

 

Dar salamul din vitrină,

Agăţat într-un cârlig,

Zise-atunci către slănină:

– Zău că-mi vine să te frig!

 

Eu nu vreau anticipate,

Că guvernul e sensibil,

De-asta se fac preparate

La un preţ inaccesibil.

 

Pe tine slănină grasă,

Te procură când iau banii,

Şi te pun pe a lor masă,

Toată vara doar ţăranii.

 

– Vezi? – îi zise-atunci slănina –

Eu hrănesc pe toţi sărmanii,

Asta poate fi pricina

Ca să cadă toţi tiranii.

Reclame

Scrie un comentariu

Din categoria Nicolae Darabant, Uncategorized

PUII de Nicolae Dӑrӑbanţ

PUII

(Fabulă din „Epoca de aur”)

265

(Foto: NATURA MOARTA CU STICLA DE ULEI, Mihai-Athanasie Petrescu, 1973)

La o gospodină-n plasă,

Se-ntâlniră vineri seara

Doi pui „de Alimentara”,

Un slab cu-altul „de rasă”.

Slabu-ntreabă pe vecin:

– Nu te cunosc, eşti străin?

M-ai pus în încurcătură!

Din care încrengătură

Faci parte, ori din ce clasă?

C-ai ajuns aici în plasă

Unde ai intrat în pripă

Cu încă-un cap sub o aripă.

Cum ai ajuns bicefal

Şi prin ce descântece,

Picioare fără egal

Ai ascuns sub pântece?

Figură necunoscută!

Pământean nu cred să fii.

Dintr-o lume dispărută,

Cred că de pe-acolo vii.

– Nu mai face pe nerodul –

I-a răspuns miriapodul –

N-ai auzit că ştiinţa

A modificat fiinţa?

Scrie un comentariu

Din categoria Nicolae Darabant, Uncategorized

POCĂINŢA LUPULUI de Nicolae Dӑrӑbanţ

POCĂINŢA LUPULUI

 

S-a topit zăpada, iar sus pe tăpşan,

Lupul şi cu vulpea îşi făceau un plan:

Să are tăpşanul, să pună trifoi,

Ca să aibă hrană dragele de oi.

Şi – conform cu planul – au adus un plug;

Lupul a fost primul ce-a intrat în jug,

Iar plugul – din spate – îl ţinea de coarne,

Vulpea, priceputa brazda s-o răstoarne.

Dar, deodată, plugul de sub brazdă scoase

Din pământul reavăn vreo vâteva oase.

Le-a studiat lupul cu ochii curioşi,

Socotind că-s oase de la ai lui strămoşi,

Zise către vulpe: – Cred că sunt bunicii

Ce-au murit de foame pe Dealul Furnicii.

Vulpea îi răspunse: – Prietene, nu vezi

Că sunt nişte oase de la miei şi iezi,

Nu-ţi aduci aminte că tu i-ai mâncat

Iar apoi ciobanul oasele-a-ngropat?

– Domnul să mă ierte, zise cel din jug,

De-acum înainte am să-i pun pe rug,

Să-i aduc drept jertfă, cum scrie-n Scriptură.

– Ba eu cred, cumetre, că îi vrei … friptură.84

Scrie un comentariu

Din categoria Nicolae Darabant, Uncategorized

UIMIREA PURECELUI de Nicolae Dӑrӑbanţ

UIMIREA PURECELUI

 

 

Purecele, la plimbare,

Cu-armăsarul unui domn,

Tot umblându-i pe spinare,

A trezit omul din somn.

 

Omul se suci pe-o parte,

După ce s-a scărpinat,

Ca să doarmă mai departe,

Obosit de la arat.

 

Dar văzând că nu-i dă pace,

A scuipat pe două deşte,

Zicând: „Stai, acum, drace!”

Şi l-a prins ca într-un cleşte.

 

c-a fost prins pe pipăite,

purecele s-a mirat:

„Ce puteri nebănuite,

Pot să stea într-un scuipat!”

 

De-ţi uzi palmele-amândouă

Randamentu-i îndoit,

Nu e o metodă nouă,

Obiceiu-i moştenit.454

Un comentariu

Din categoria Nicolae Darabant, Uncategorized

VULPOIUL ÎN VIZITĂ de Nicolae Dărăbanţ

VULPOIUL ÎN VIZITĂDSCN5910

Un bătrân vulpoi,

Un mare hoţoi,

Intră în ogradă,

Aşa, ca să vadă,

Şi să dea bineţe,

Celor din coteţe.

 

Dar câinele Grivei,

Îl întrebă: – Ce vrei?

(Era bănuitor)

– Sunt un admirator,

Aveaţi o puicuţă moţată,

Cântăreaţă şi-nvăţătă,

Mie îmi plăcea,

Cum cotcodăcea.

– Pe cuvânt de dulău

Zic că-mi pare rău,

Acum nu mai cântă,

Ci stă ca o sfântă,

A căzut la clocit

Şi-are glasul dogit,

Zice doar „clonc-clan”

Să vii peste un an.

 

– Mi se pare cam mult,

Mi-era dor s-o ascult.

(zise în gândul lui:

… „Vin când are pui.”)

Scrie un comentariu

Din categoria Nicolae Darabant, Uncategorized

CLOŞCA ŞI PUII de Nicolae Dărăbanţ

CLOŞCA ŞI PUII

 

În curtea unui gospodar,

La colţul şurii, sub hambar,

O cloşcă stă pe zece ouă,

Din care, pui a scos doar nouă.

Şi-acum mândra de găină,

Din curte până în grădină,

Pe toţi îi scoase la plimbare,

Să vadă lumea ce pui are.

 

Mândria i-o vedeai pe faţă,

Dar puii scoşi erau de raţă,

Nu prea voiau să o asculte.

Şi nu trecură zile multe,

Că pe sub poarta cea înaltă,

Fugiră toţi direct la baltă

Şi-o părăsiră pe găină,

De parcă ar fi fost străină.

De dorul lor, de la o vreme,

s-a dus găina ca să-i cheme,

dar puii nu voiau să asculte,

Ba şi-au permis şi s-o insulte,

Ca mamă … nici s-o recunoască.

De faţă, un broscoi şi-o broască

Au fost chiar martori oculari,

Făcură şi ei ochii mari,

Dar fără vreo opinie,

Că n-au în viaţă nici o linie.

IMG_4674

Scrie un comentariu

Din categoria Nicolae Darabant, Uncategorized

NECAZUL COCOŞULUI de Nicolae Dărăbanţ

IN PRIDVORUL CASEI DIN BRASOVNecazul cocosului

Cucurigu! Cucurigu!

A venit iarna cu frigu’

Iar puicuţa e golaşă

Că n-are pe ea cămaşă,

Fi-ndcă nu i-am luat ţol

Şi-i îngheaţă gâtul gol.

 

A venit să mă anunţe

Să-i dau bani pentru grăunţe

Şi pentru-o cămaşă nouă,

C-altfel nu mai face ouă.

Dar eu sunt cocoş sărac,

N-am găina cum s-o-mbrac,

Deşi sunt cocoş isteţ,

Nu am vilă, ci coteţ!

Scrie un comentariu

Din categoria Nicolae Darabant, Uncategorized

IEPURELE de Nicolae Dărăbanţ

PORTRET

Când a stricat grădina,

Mistreţu-a declarat,

Că poartă toată vina

Fricosul urecheat.

 

Aşa ajunse cazul,

Mai sus, pân’ la Divan,

Care dădu ucazul,

Ca iepurele-un an

Să fie arestuit,

Pe deal ori pe câmpie,

Oriunde-o fi găsit

Şi dus la puşcărie.

 

Cum de-aste rozătoare,

Stau şi-n cuşti cu plasă

Şi-s rare pe ogoare,

Fu dus unul de casă.

Aşa faptă stranie,

Vezi doar la dihanie.

Scrie un comentariu

Din categoria Nicolae Darabant

BIVOLUL ŞI CANARUL de Nicolae Dărăbanţ

29 aprilie 2008 ZIUA VETERANILOR DE RAZBOI BRASOV       

BIVOLUL ŞI CANARUL

(Cu referire la un „mare” critic literar)

 

Un bivol ce umbla-n buiestru,

Se-oprise lângă un stejar,

Crezându-se mare maestru,

Şi mare „critic literar”,

 

Îi întrerupse melodia

Unui minunat canar,

Care-a scăpat din colivia

Şi casa unui om avar.

 

Şi cu pretenţii de morală,

I-a zis micului cântăreţ:

– Tu nu ai voce muzicală

Şi eşti de fel un nătăfleţ.

 

Atunci canarul îi răspunse

Cu nişte vorbe ce-l împunse:

– Mugetul tău nu e artă

Ci un cântec primitiv,

Că sună ca o goarnă spartă

Şi nici nu stă pe portativ!

Scrie un comentariu

Din categoria Nicolae Darabant

LEUL ŞI DOLARUL de Nicolae Dărăbanţ

?????????????

Leul nostru jigărit,

După câte-a suferit,

A cerut cu deferenţă

O mică audienţă,

La dolaru-american

(doar şi leul este ban).

Şi i-a zis: – Mister Dolare,

Eu am o durere mare,

Că de când venişi încoace

Nu am linişte şi pace,

O duc zilnic tot mai prost

Şi mănânc numai de post,

De-am ajuns fără valoare,

Fără vlagă şi culoare.

Tu m-ai despuiat de blană

Şi m-ai lăsat fără hrană.

Dar dolarul de hârtie,

Făcut verde de mânie,

I-a răspuns bietului leu:

– De-acuma-s stăpân doar eu,

Că-n a voastră Românie,

Mă simt ca-ntr-o colonie.

Scrie un comentariu

Din categoria Nicolae Darabant