Arhive lunare: Iulie 2016

RECHEMAT LA TOULOUSE de Didier Daurat, traducere de Mihai-Athanasie Petrescu

În timpul meu liber am pus la punct o hartă destinată să ofere piloţilor cunoştinţe geografice mai precise în legătură cu regiunile pe care le survolau. Pe lângă reperele esenţiale – oraş, râu, vale, am notat cu grijă reperele sigure pe care pământul le poate arăta cerului: plajă triunghiulară, câmp marcat de un pâlc de copaci, confluenţă de râuri, înconjurată cu mlaştini, izvor care poate fi recunoscut datorită culorii rocilor din jur, pe scurt, tot ceea ce ar fi putut permite unui aviator aflat în dificultate să aterizeze fără pericol pe un teren de ajutor.

În paralel, am realizat o statistică cât mai completă a informaţiilor meteorologice pe care le adunasem. Aceasta menţiona rafalele violente de vânt întâlnite în strâmtoarea Gibraltar, tornadele neprevăzute de la Alicante, variaţiile înşelătoare ale cerului Cataloniei, capriciile sistemelor noroase de lângă Lézignan. Copiate în mai multe exemplare, aceste hărţi constituiau un adevărat cod şi îi scuteau de multe necazuri pe piloţii mai nou angajaţi la Linie.

image056

În afară de cunoaşterea solului şi a aerului, era necesară şi cunoaşterea aparatelor, mai importantă de la o zi la alta. Fiecare accident însemna o lecţie. Primele noastre zboruri prin ploaie ne învăţaseră să blindăm elicile. Penele ne-au arătat imperfecţiunile, numeroase, ale motoarelor. Încet, încet, prin colaborarea tuturor, se năştea o nouă tehnică a aviaţiei comerciale.

Dar, în pofida acestor progrese în toate domeniile, Linia era bolnavă. În semi-retragerea mea la Malaga îmi dădeam seama de acest lucru şi aveam un sentiment de neputinţă. De mai multe ori văzusem imperfecţiuni care altă dată nu apăreau. Piloţii invocau tot felul de pretexte, cum ar fi pana în regiunile neprimitoare, frauda, sau scuza inutilă a ceţei incontrolabile …

Acum, când avioanele chiar transportau corespondenţă şi, uneori, pasageri, flacăra primelor zile părea stinsă. Un pilot care trebuise să aterizeze pe câmp lângă Sagonto s-a întors către client şi i-a zis:

– Puteţi să vă consideraţi norocos! Daca am fi zburat peste vreun  munte, ne lua naiba! Cine v-a pus să alegeţi călătoria cu avionul?

Apoi, problema crescuse în intensitate. În avioanele care transportau corespondenţa apăreau mereu figuri noi; mereu auzeam expresii dezamăgite:

– Scrisorile n-au decât să aştepte!

– Nici în război nu ne puneau ăia să zburăm pe o vreme ca asta!

Trecuseră doi ani. Marea aventură la care visaseră Latécoère şi Massimi se scufunda încetişor prin ploi, nemulţumiri şi slăbiciunea oamenilor.

 

Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria Didier Daurat - In curentul elicei