7
Am mai pomenit aici despre momentul care mi-a marcat copilaria, poate chiar m-a indemnat sa aleg cariera de professor: montajul de poezie, chansonetă și imagini realizat de doamna profesoară Doina Taraș la Meșotă, în care eu am avut șansa să spun poezia lui Jacques Prévert “Chanson de la Seine”. Eram cel mai mic din grupul de meșotiști, intimidat și ocrotit de fetele de-a 11-a și de-a 12-a, luat, ușor, peste picior de băieții din grup, dar egal în drepturi și îndatoriri cu ei toți. Coordonați de prezentarea colegei Liliana Cătoiu, devenită, mai tărziu, profă de franceză, ca și mine și plecată mult prea devreme din lumea asta. Am învățat atunci, fără effort și fără să vreau, o mulțime de versuri despre monumentele Parisului, poate (și) de aia capitala Franței mi-a intrat în suflet și n-o să mai iasă niciodată, chiar dacă francezii nu ne mai iubesc ca altadată …
De aceea, ori de cȃte ori m-am apropiat de quais, de oricare quai de la Seine, în mintea mea începea să bȃzȃie frumosul poem.
CHANSON DE LA SEINE
La Seine a de la chance
Elle n’a pas de soucis
Elle se la coule douceLe jour comme la nuit
Et elle sort de sa source
Tout doucement sans bruit
Et sans se faire de mousse
Sans sortir de son lit
Elle s’en va vers la mer
En passant par Paris
La Seine a de la chance
Elle n’a pas de soucis
Et quand elle se promène
Tout le long de ses quais
Avec sa belle robe verte
Et ses lumières dorées
Notre-Dame jalouseImmobile et sévère
Du haut de toutes ses pierres
La regarde de travers
Mais la Seine s’en balance
Elle n’a pas de soucis
Elle se la coule douce
Le jour comme la nuit
Et s’en va vers le Havre
Et s’en va vers la mer
En passant comme un rêve
Au milieu des mystères
Des misères de Paris.
You Tube e plin de variante de recitare, dar oricȃt ar fi de mare Jeanne Moreau, cele mai frumoase recitari din istorie le-au oferit Cristina Carabașu (mulțumesc, Cristina !) și … eu.
Bun, după necesarul moment de nostalgie, să ne întoarcem la … Sena noastră. O traversăm spre Rive Gauche pe Pont de l’Archevêché. Ce-o fi fost în mintea celor care au « împodobit » podul în felul ăsta, nu pot să pricep. Cred că negustorii de lacăte au lansat mesaje subliminale și au încuiat mintea unor mii de vizitatori. Altfel cum să îmi explic prezența a mii de obiecte de genul ăsta agățate de parapeții podului? Orice arhiepisop ar trece pe-acolo ar afurisi cu amȃndouă mȃinile (eventual și cu vrean trafalet, daca are în dotare) tonele de fier prelucrat de acolo. Mă întreb ce părere au inginerii de la ponts et chaussées despre greutatea suplimentară adăugată podului ?
În tot cazul, orice chinez trece pe-acolo cred că îi mulțumește lui Budha că oamenii sunt aȃt de proști : din prostia turiștilor prosperă economia chineză !
O poză pentru albumul cu amintiri
Bulevardul ăsta e destul de aglomerat !
Imaginea asta e cam aceeași pe care spectatorii o vedeau pe ecran, în spatele meu, în timp ce spuneam « Chanson de la Seine ».