Arhive lunare: Iunie 2016

SAGA FAMILIEI VIALHE 39 de Claude Michelet, traducere de Mihai-Athanasie Petrescu

Pierre-Edouard se îndreptă de mijloc, se sprijini în coada sapei şi respiră adânc. Era rupt de oboseală. Şi totuşi, avea un avans de vreo cincisprezece metri faţă de tatăl său. Îşi întoarse invers unealta, o înfipse cu coada în pământ, se aşeză cu fundul pe lama cas ă fumeze o ţigară.

De când, împreună cu tatăl său se apucaseră de plivit cartofii, primele rânduri, făcute de vreo trei zile, îşi schimbaseră înfăţişarea; tulpinile erau minunat dezvoltate, de un verde profund. Se vedea cât erau de viguroase. Dar, două hectare de plivit, era multă treabă, întradevăr.

cartofi-pe-camp

Şi dacă n-ar fi fost decât asta! Dar, nu! În afară de această uriaşă suprafaţă cultivată cu cartofi, tatăl mai plantase un număr incalculabil de fire de praz, de varză, de lăptuci şi ceapă, semănase rânduri nesfârşite de morcovi, bob şi fasole albă, ca să nu mai punem la socoteală patru cartoane cu linte şi cam tot atâtea cu napi!

Aproape toate pământurile de pe podiş erau ocupate de culturi de acest fel, ca şi locurile numite Jardin, situate pe panta dinspre sat. Doar pe parcelele Longue şi Grande Terre mai erau cereale. Măcar astea nu aveau nevoie de îngrijire. Dar celelalte!… Primăvara asta nu va fi uitată prea curând!

Şi mai ales sâmbăta asta îi va rămâne în memorie. O sâmbătă de mai, când intrase în rândul bărbaţilor. Se constatase că e apt pentru armată, ceea ce îl făcea să se simtă foarte mândru.

Această promovare îi atenua amintirea neplăcută a exhibării ridicole la care fusese obligat. Se revedea în sala mare a primăriei din Ayen, la fel de impresionat şi de neajutorat ca şi Jacques Bassat, Edmond Vergne  şi alţi băieţi din comună. Erau mai intimidaţi decât în ziua când se prezentaseră la examenul pentru certificat.

– Ei, spusese Jacques Bessat, descheindu-şi cămaşa, că doar n-or să ni le taie.

Dar nimeni nu avea chef de bancuri. Se auziră doar câteva chicote printre zecile de băieţi înghesuiţi acolo.

– Ce-i cu voi ? vă e frică să nu răciţi ? răcnise un grăsan de subofiţer.

– Te-ai uitat la mutra lui, seamănă cu curu’ meu ! şuşotise un anonim. Dacă mai stă mult printre noi nici n-o să se distingă printre atâtea cururi !

Atunci, dintr-o dată galvanizaţi de gluma aceea care corespundea perfect cu imaginea pe care şi-o făàeau toţi despre armată, băieţii se dezbrăcaseră, făcând mare tărăboi. Dar, când fură în pielea goală, se uitară pe furiş unii la alţii, nici unul neîndrăznind să verifice făţiş şi prin comparaţie dacă sexul său era de o mărime şi formă normală. Şi nu ştiau ce să facă cu mâinile.

Cântărit, măsurat, consultat, luat la întrebări, Pierre-Edouard defilase prin faţa persoanelor oficiale, îşi arătase picioarele – care nu erau plate – şi dinţii – perfect sănătoşi. Mai trebuia să demonstreze că ştie să citească, să scrie şi să socotească şi să arate cetificatul de studii. Observase în acest moment un gest de satisfacţie la ofiţerul care lua notiţe.

Apoi fu declarat apt pentru serviciul militar. Se îmbrăcă în grabă şi ieşi în curte, unde fu întâmpinat de tot felul de negustori de cocarde panglici şi steguleţe de hârtie. Jacques Bessat şi Edmond Vergne, deja împopoţonaţi cu astfel de briz-bizuri, cântau în gura mare un cântec patriotic. Nu ştiau nici jumătate din cuvinte, dar ce importanţă avea, din moment ce cântau din inimă ?

Împreună cu alţi recruţi la fel de entuziaşti, se înghesuiră apoi într-o hărăbaie închiriată şi o porniră spre Tulle ; curând apărură, nu se ştie de unde, sticle de băutură, care începură să circule din mână-n mână.

Pe la mijocul după-amiezii debarcară în faţa primăriei. Cu acelaşi entuziasm porniră să colinde cârciumile. Mai târziu, după nenumărate pahare golite, grupul  se pomeni în faţa unui bordel. Intrară ca într-un teritoriu cucerit. Or să le arate ei! Dar, din cei doisprezece, numai trei îndrăzniră să urce în camerele fetelor, în timp ce restul pretindeau că nici una nu-i destul de frumoasă. În ceea ce-l priveşte pe Pierre-Edouard, el fusese nevoit să iasă repede la aer : ultimele patru coniacuri îşi făceau efectul …

Mult mai târziu, aproape de miezul nopţii, tinerii se reîntâlniră în piaţa catedralei, unde intonară din nou un cântec patriotic, înainte de a porni în marş spre Corrèze. Aruncară cu pietre în apă şi se chinuiră, zadarnic, să arunce şi o căruţă încărcată cu bănci. Apoi grupul se dezmembră, se fărâmiţă şi se topi în noapte.

Recruţii din Saint-Libéral porniră spre casă. Aveau de străbătut, pe jos, trezeci şi cinci de kilometri înainte de a se putea urca în patul lor. Pierre-Edouard ajunse acasă la ora când tatăl său se pregătea să dea la animale.

– Îs apt ! anunţă el.

Apoi se împletici până la şopron, se trânti în paie şi dormi până seara.

Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria Claude Michelet