LA CRUCEA EROILOR de Gheorghe Pășescu

LA CRUCEA EROILOR

 

Pe un drum îngust de ţară, între lanuri, la răscruce –

Un drumeag bătut de care, ce spre malul apei duce,

O Troiţă – o podoabă înălţată de-un creştin,

Adumbreşte oameni, vara, când văzduhul e senin.

 

Stă acolo între brazde, ea, „Crucea Eroilor”,

Străjuindu-le amintirea, zbuciumul şi-odihna lor,

Pacea binecuvântată, pentru care au luptat,

Şi-au căzut la datorie pe-acest câmp însângerat.

 

Linişteaa-i acum stăpână pe aceste-ntinse plaiuri;

Numai Oltul şopoteşte, căci purtând în unda-i graiuri,

Spune celor din Fântâna – sat de oameni gospodari,

Că sub ţarina străbună-i un mormânt de militari …

 

Iar când clopotul răzbate într-o turlă-ndepărtată,

La Troiţă-n miez de august, lume multă adunată

Pune floare lângă floare şi aprinde lumânări,

Spune-n gând o rugăciune, apoi pleacă pe cărări.

 

Cruce sfântă, luminată doar de soare şi de stele,

Tu veghezi dragi oseminte şi-ţi petrecui vremea cu ele.

Ţine-o, Doamne, veşnicie, semn al dragostei divine,

Pentru cei jertfiţi odată, – azi Eroi, în cer, la Tine!

 

Colonel (r) GHEORGHE PĂŞESCU

Asociaţia „CULTUL EROILOR”

Fundaţia Naţională „NEAMUL ROMÂNESC”

Despărţământul Central ASTRA – BRAŞOV

(foto MIRCEA TUDOR POPESCU – CREDO)

AUZIT-AŢI DE-UN MIHAI de Gheorghe Păşescu

AUZIT-AŢI DE-UN MIHAI

 

Printre cetini şi ponoare, pe culmile unui Deal,

La o sfântă Mănăstire, doarme cel ce în Ardeal

A căzut răpus de-o ceată de mişei şi trădători.

Asasini plătiţi cu taleri de păgâni uzurpatori.

Sub o lespede-aurită, Capul tău de Domnitor

Străluceşte între raze ca un semn nemuritor

Al Virtuţii, Biruinţei şi al Dragostei de Ţară;

Chip trecut în veşnicie într-un miez târziu de vară.

Pentru unii “Principele”, iar pentru vrăşmaşi “ghiaur”.

A sădit la mulţi speranţă, dar şi moarte împrejur,

Când rotea cumplita-I bardă la Călugăreni în vale,

Ori în sus, către Şelimbăr, printre oşti croindu-şi cale.

Astfel, lupta după luptă, visul lui, al unei clipe,

Zămislit în nopţi de zbucium, a-nceput să se-nfiripe

Când Muntenia, Ardealul şi Moldova le-a unit,

La 1600, după “pohta ce-am pohtit!”

Şi-a trăit zilele, ani – mulţi, puţini, însă frumoşi,

Lângă buna lui soţie şi oştenii săi zeloşi,

Precum Stroe, Radu, Preda, toţi Buzeşti dintr-un copac

Cu adâncă rădăcină, ca şi cel al lui Novac.

Paloş crâncen lângă paloş, viaţă aspra laolaltă,

Au urcat legaţi de-o vrere către creasta cea înaltă;

Împreună-au bătut calea pân-la porţile Cetăţii.

Împreună-au mers alături pe drumul Eternităţii.

Astăzi, după multre veacuri, retrăind povestea asta,

Nu ne-au mai rămas în gânduri nici Buzeştii şi nici Basta;

Am uitat de doamna Stanca, de Pătraşcu – os de Domn,

Cufundaţi întru vecie de al vremurilor somn.

Iar haiducul dunăreanul care-a fost Baba Novac,

Arde lângă ziduri negre străjuite de Feleac.

Flacăra-i  străluminează, peste sutele de ani,

Faptele-i de vitejie lângă-ai săi contemporani …

Doamne, Tu care-ai văzut un Viteaz, un Voievod,

Demn ca sa ocarmuiasca preacinstitul sau norod

Şi să intre în urale când acesta porţi deschis-a;

Tu, ce-ai plâns când un cap mândru a căzut la Potaisa,

Binecuvântează, Doamne, pe oşteanul brav, martir,

Mort pe câmp de bătălie, fără cruce-n cimitir!

Pune, Doamne, întrebare, fiilor acestui plai –

Ce-o rostea cândva poetul : “Auzit-aţi de-un Mihai?…”

Vei primi-ntr-un glas răspunsul, bunul nostru Dumnezeu:

“Auzit-am!”

Căci Viteazul este chiar poporul meu!

Colonel (r.) GHEORGHE PĂŞESCU

Asociaţia “CULTUL EROILOR” – Braşov

Fundaţia Naţională “NEAMUL ROMÂNESC” – Braşov