Arhive lunare: Martie 2013

VINO, IISUSE! de Vasile Berlic

Prietenul nostru, Parintele Vasile Berlic, a fost condus azi pe ultimul drum. DUMNEZEU SA-L IERTE!

Vino, Iisuse!

 

Vino, Iisuse, smerit Te chem,

Ajută-mă sa scap de aceast blestem,

Al unei vieţi trăite în păcat,

În care diavolul m-a afundat.

 

Căci stiu că Tu eşti drept şi bun,

Salvează viaţa acestui rătăcit nebun,

Din flăcările iadului dogoritor,

Vino, Iisuse, smerit eu te implor.

 

Nu mă lăsa să rătăcesc pe căi pierdute,

Îmi recunosc păcatele făcute,

Sunt oaia rătăcită din turma Ta,

Vino, Iisuse, sunt sluga Ta!

 

Adapă-mă din apa cea nemuritoare,

Ce spală păcatele vieţii trecătoare,

Şi-mi dă putere, curaj să birui şi să strig:

Vino, Iisuse, la Tine eu mă-mchin!

 

Viens, mon Jésus !

 

Viens, mon Jésus, pieux je t’appelle,

Viens me sortir de cet enfer,

De la vie dans le péché,

Où le diable m’a plongé.

 

Je sais que Tu es juste et bon,

Sors-moi vite de cet abandon,

Et du feu de l’enfer sors-moi, je T’en prie,

Viens, mon Jésus, à genoux je T’en supplie.

 

Ne me laisse pas me perdre sur des chemins perdus,

Je confesse que des péchés faire j’ai pu,

Je suis la brebis de Ton troupeau égarée

Mais, mon Jésus, Ton fidèle je suis resté.

 

Fais-moi boire de cette eau éternelle

Qui lave les péchés de la vie passagère

Donne-moi le courage et la force de vaincre et crier

Viens, mon Jésus, je veux me prosterner.

Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria Vasile Berlic

CĂLĂTOR PE ACEST PĂMÂNT de Vasile Berlic

images

Călător pe acest Pământ

 

Cele întâmplate sunt asemenea cu cele pe care le întâlnim la tot pasul. Iată că într-una din zile un străin bătu la poarta unui bogătaş şi îl rugă pe acesta să-l găzduiască. Dar mare îi fu mirarea când află că acest bogat era un doctor.

Dar şi mai mare este mirarea celor care citesc aceste rânduri când află că străinul era un biet călugăr preot.

Între cei doi se înfiripă o discuţie din care doctorul voia să-şi arate superioritatea. Doctorul bogat îl luă în derâdere pe bietul călugăr preot şi îl întrebă:

– Dumneata, ca pastor de suflete, văzut-ai un suflet?

– Eu am văzut multe suflete chinuite de diavol. Dar dumneata, ca vindecător de durere, ai vazut-o?

La care doctorul spuse că el doar a simţit-o, şi astfel căzură la pace. Unul era tămăduitor de suflete, iar celălalt tămăduitor de trupuri. Astfel, Dumnezeu l-a înzestrat pe doctor să vindece trupul, iar pe călugărul preot să aline sufletul.

Dar în privinţa găzduirii, încă nu se înţeleseseră şi mai purtară o discuţie. Părintele călugăr îl întrebă cu blândeţe pe bogatul doctor:

– Cine a locuit în acest conac înaintea dumitale?

La care doctorul îi raspunse:

– Tatăl meu; înainte de el, tatăl tatălui meu, iar eu îi voi da mai târziu toată averea mea fiului meu.

– Vezi, îi spuse părintele călugăr, pe mine nu mă găzduieşti la tine, deşi această casă este a ta.

Încearcă să-ţi aduni comori în ceruri şi nu pe pământ, unde molia şi rugina le strică, iar hoţii le pradă.

Aceste pilde sunt scrise pentru ca noi să preţuim adevărta valoare a sufletului omenesc, scânteia divină cu care Dumnezeu l-a înzestrat pe om.

 

Voyageur sur cette Terre

 

Les événements qui vont être relatés sont pareils à ceux qu’on voit à tout pas. Un jour, un étranger frappa à la porte d’un richard et lui demanda l’hospitalité. Le voyageur fut très surpris d’apprendre que son hôte était médecin.

La surprise du lecteur sera encore plus grande en apprenant que le visiteur était un pauvre moine prêtre.

Les deux hommes commencèrent une discussion, et le docteur voulut montrer sa supériorité. Il se paya la tête du moine en lui demandant :

– Vous, qui êtes un pâtre des âmes, avez-vous jamais vu une âme ?

– J’ai vu beaucoup d’âmes tourmentées par le diable. Mais vous, qui soignez la douleur, l’avez-vous vue ?

Le docteur répondit qu’il l’avait seulement sentie. Ils firent la paix : l’un était guérisseur d’âmes, l’autre guérissait les corps. C’était la mission que Dieu avait donné à chacun : au docteur de soigner les corps, au moine d’assouvir les âmes.

Mais en ce qui concerne l’hospitalité, ils ne s’étaient pas encore entendus, c’est pourquoi ils continuèrent leur conversation. Le moine prêtre demanda au riche docteur :

– Qui habitait cette grande maison avant vous ?

Le médecin répondit :

– Mon père ; avant lui, le père de mon père, et, à mon tour, je léguerai toute ma fortune à mon fils.

– Vous voyez donc, ce n’est pas chez vous que vous m’hébergez, bien que cette maison soit votre.

Il faut essayer d’amasser des trésors dans le ciel, là où les mites et la rouille ne les abîment pas et les voleurs ne les volent pas.

Ces histoires sont écrites pour que nous puissions apprécier la véritable valeur de l’âme humaine, l’étincelle divine dont Dieu a doué l’homme.

Un comentariu

Din categoria Vasile Berlic

FAPTELE SMERENIEI ŞI ALE MÂNDRIEI de Vasile Berlic

Astazi, 28 martie 2013, Parintele Vasile Berlic a plecat la cele vesnice.

Dumnezeu sa-l ierte si sa-l odihneasca!

img2968gk

In memoria lui postez un scurt eseu:

Faptele smereniei şi ale mândriei

Viaţa pe care o trăim noi, oamenii de astăzi, este un lung drum între strămoşul nostru căzut în păcat şi „Adam cel nou”, care este Domnul Iisus Hristos, cel care ne-a venit în ajutor trimis de Tatăl Ceresc pentru a birui moartea.

Se spune de foarte mult timp că necuratul ia diferite forme şi se arată chiar şi celor mai sfinţi dintre oameni, dar de cele mai multe ori el pleacă ruşinat, neputând să-i ispitească.

Odată, pe-nserat, el, necuratul, se arătă unui sfânt sihastru şi încercă să intre în vorbă cu el. Îi zise:

– Tu, sfinte, posteşti şi eu nu mănânc nimic. Tu, sfinte, priveghezi şi te rogi, eu nu mă rog de loc. Tu, sfinte, cauţi să ajuţi sufletele rătăcite prin spovedanie şi împărtăşire, dar şi eu le dăruiesc desfrânarea, trufia, pizma, mânia, zgârcenia, lenevia.

– Ehei, spuse sihastrul iată ce ne deosebeşte: smerenia! Şi în acea clipă necuratul, ruşinat, dispăru.

Prea bunule Părinte şi Tată Ceresc! Eu sunt sufletul rătăcit şi căzând înaintea Ta, dă-mi putere să trec peste această cărare plină cu flori care duce la pieire şi să zic înaintea Ta: Iartă-mă pe mine, păcătosul!

 

Les Faits de la Piété et de la Fierté

 

La vie que nous, les hommes d’aujourd’hui, menons, est un long chemin entre notre ancêtre, qui a péché, et le « Nouvel Adam », qui est notre Seigneur, Jésus Christ, celui qui nous est venu en aide envoyé le Père des Ciels pour vaincre la mort.

On dit que depuis toujours le diable prend certaines aspects et va se faire voir même aux hommes les plus saints, mais presque tous les temps il s’en va, couvert de honte, parce qu’il lui est impossible de les tenter.

Un soir, le diable est allé visiter un saint Hermite et lui parla, en disant :

– Toi, saint homme, tu jeunes et je ne mange rien. Tu veilles et tu pries, moi, je ne prie jamais. Toi, saint homme, tu veux aider les âmes égarées par la confession et la communion, mais moi, je leur donne la débauche, la fierté, l’envie, la colère, l’avarice, la fainéantise.

– Oui, répondit le moine, voilà ce qui fait la différence entre nous : la piété !

A ce même moment, le diable eut honte et disparut.

Très bon Père des Cieux ! Je suis l’âme égarée, et, en tombant à genoux devant Toi, je te prie de me donner la force de passer outre cette voie pleine de fleurs qui mène vers l’enfer et encore je Te prie : Pardonne-moi, car j’ai péché !

Scrie un comentariu

Din categoria Vasile Berlic

LUCRĂRI IN PIATRĂ Costel Păun

Sambata, 23 martie 2013, Costel Paun si-a vernisat expozitia de sculptura si pictura in sala Muzeului Municipal de Istorie „Petre Voivozeanu” din Rosiorii de Vede. O parte dintre lucrarile expuse pot fi vazute si aici.

IMG_8604IMG_8546IMG_8592IMG_8573IMG_8571IMG_8601IMG_8559

Scrie un comentariu

Din categoria Uncategorized

PREA SCURTA NOASTRĂ TRECERE de Florian Troscot partea a patra

DSC000224.

Clădirea Hanului, veselă uneori, alteori tăcută, cu zidurile sale masive din piatră, domină cu severitate împrejurimile Ţinutului. Prin ferestrele sale înalte, pare că priveşte enigmatic drumurile ce sosesc din cele patru zări şi se întretaie tocmai în faţa intrării sale principale.

Intrarea Hanului este străjuită ca dintotdeauna de cei doi vulturi mari de piatră. Cu aripile larg deschise şi cu aceeaşi lumină rece izvorâtă de dindărătul ochilor rotunzi, de un straniu imobilism, fiecare purtând în gheare prada, un animal căruia poate, din lipsă de timp, dalta sculptorului nu reuşise să-i schiţeze decât o formă vagă, aproape rotundă.

Cei mai mulţi dintre oaspeţii ce încercau să-şi găsească adăpost măcar pentru o noapte la Han aveau pentru prima oară senzaţia că aerul din vecinătatea aripilor vibrează. Acelaşi lucru îl constatau însă cu uimire, cu o egală intensitate, ori de câte ori se vedeau nevoiţi să-i mai calce pragul

Este destul de greu de apreciat: oare tocmai încearcă să-şi ia zborul spre înălţimi, în căutarea unui loc retras, ori se află pe punctul de a atinge pământul, împinşi de nerăbdarea de a-şi sfâşia cât mai repede cu putinţă prada cu ajutorul ghearelor puternice şi-a ciocurilor rămase pe jumătate deschise.

Camera cea mai spaţioasă, răcoroasă pe timp de vară, dar încălzită fără zgârcenie în lungile nopţi de iarnă, trebuia să rămână rezervată întotdeauna Mesagerului.

Zilnic, indiferent de anotimp, ca într-un adevărat ritual, în cameră erau schimbate aşternuturile, era şters praful, se aerisea, iar în final, în vaza de pe şemineu, era aşezat un buchet alcătuit din cele mai frumoase flori de sezon.

Prea puţini avuseseră prilejul să-şi plimbe paşii pe podeaua camerei rezervată Mesagerului, ori măcar să o vadă de la oarecare distanţă, printr-o banală şi întâmplătoare întredeschidere a uşii învecinate de la una din camerele de pe palier. Neîndoielnic, prima dintre cei îndreptăţiţi rămânea Camerista. Ea însăşi deretică zilnic prin toată încăperea, înconjurată de vălul înalt al unei muţenii de nepătruns. Desigur, şi Hangiul trebuie adăugat la socoteală; inspectează încruntat totul din cameră pe îndelete, cu puţin înainte să fie terminată toată treba, cu spiritul său de observaţie proaspăt, ascuţit precum briciul unui bărbat galant în zorii fiecărei zile, pentru ca în final, după ce ecoul paşilor Cameristei se stingea, să împingă cu umărul şi să încuie uşa grea a camerei, sfărâmând câteva vorbe neînţelese între buzele groase şi să pună cheia lucioasă, abia scoasă din închizătoare, cu un oftat prelung, totdeauna în acelaşi buzunar ascuns al pantalonilor săi lălâi.

Despre oricine altcineva însă ar fi fost greu de bănuit că putuse să-şi arunce măcar din curiozitate o privire scurtă prin uşa întredeschisă a camerei.

Chiar şi în perioada celor câtorva luni din an, în care pe pieţele din împrejurimi se produceau adevărate furtuni, cele mai multe dintre preţuri pur şi simplu explodând, iar numeroşi călători solicitau aproape cu lacrimi în ochi să li se permită să înnopteze la Han, camera Mesagerului era păstrată. Acelora dintre ei cărora le era imposibil să găsească un loc unde să-şi odihnească trupul biciuit de trudă şi de drumul lung, le era îngăduit aproape tuturor, indiferent de ora târzie a nopţii, de însuşi Hangiul în persoană, să doarmă cu capul sprijinit de marginea meselor de brad înşirate în sala cea mare.  Acesta  a fost, se bănuieşte, motivul pe care l-au avut în vedere cei mai mulţi dintre călătorii ce călcau mai des pragul Hanului şi care s-au întrebat dacă nu cumva Hangiul a ajuns până  acolo încât să nu mai aibă nevoie de somn.

Scrie un comentariu

Din categoria Florian Troscot

DELICATEŢURI CONTEMPORANE de Constantin T. Ciubotaru

IMG_0002

IMG_0005

Scrie un comentariu

Din categoria Aparitii editoriale

ANCHETA de Mihai-Athanasie Petrescu

ANCHETA

Vă asigur că printre îndatoririle mele de redactor nu se numără şi aceea de a căuta faptul divers la conferinţele de presă ale Inspectoratului General al Poliţiei. Dar mai există şi excepţii. Cum ar fi sezonul vacanţelor. Aşa se face că, vrând-nevrând, am renunţat la alte preocupări, mult mai importante, şi am păşit, fără entuziasm şi fără interes, în sala festivă a clădirii din Calea Victoriei.

Mai mulţi ziarişti din jurul meu aşteptau să primească rezumatul scris. „Plictiseală” scria, cu litere mari de tipar, pe feţele lor, probabil ca şi pe faţa mea. Purtătorul de cuvânt al instituţiei gazdă înşira, monoton, locuri, nume şi fapte, purtând aceeaşi inscripţie pe figură.

La un moment dat, repetarea unui cuvânt m-a făcut să tresar: Zidurile? Ce s-o mai fi întâmplat acolo?

– Pentru moment, autorul omorului continuă să fie necunoscut, dar cadrele noastre continuă ancheta în satul Zidurile, spunea tânărul inspector.

Crimă la Zidurile? Ei da, merita să mai fac o expediţie în acel sat de câmpie. Nu mai găsisem de mult pretextul să străbat drumul la fel de bun ca bulevardele din centrul capitalei.

În dimineaţa următoare, agentul principal Ţepeluş mă primi cu o politeţe exagerată:

– La ce naiba ai venitără, bă? Iar vrei să ne faci de râs în amărâtul tău de ziar?

– Opinia publică vrea să ştie totul despre crimă şi despre profesionalismul lucrătorilor de poliţie din mediul rural, îi explicai eu.

– A, pentru crima mea aţi venitără? Domnule ziarist, să ştiţi că am executatără o anchetă foarte eficientă, reuşind să descopăr în scurt timp pe autorul necunoscut al faptei. Dar poftiţi, să vă expun evenimentul deosebit, mă îmbie el.

– Păi, dacă vreţi  spuneţi-mi cine este victima, cine e ucigaşul şi care a fost mobilul. Cam asta vor cititorii să afle din ziarul nostru.

– Da, vă spun. Mortu-i unu, Ghiţă Jdrelea, de lucra el cu ziua ca paznic de noapte la un patron. Iar motivul mobilului e că a vrutără să-i fure banii, că luase omul banii de chenzină. Iar pe autor l-am depistatără încă de la început, iar în urma anchetei l-am şi demascatără.

– Cine e?

– Nae a lu Jâganie. Am zisără eu tot timpul că are mutră de criminel. Numai el a pututără să-i ia viaţa lui Jdrelea.

– A lu Jâganie?

– Aşa-i zice pe poreclă, dar la catalog îl cheamă … ăsta … Urmărea Nicolaie.

– Puteţi să-mi descrieţi modul cum a operat?

– Nu a operatără, domne, că a datără cu paru’, nu cu cuţitu’! S-a deplasatără pe o linie pe unde venea mortul, de la patron, s-a pusără după un colţ şi i-a datără în cap, după care i-a sustrasără toţi banii şi pălăria, ca să nu-l pună ăla să i-o plătească, că i-a stricat-o, i-a murdărit-o de sânge,.

– Văd că sunteţi foarte sigur. Vinovatul a recunoscut?

– Cum o să recunoască, domne?! izbucni  omul legii. Cum o să recunoască? Păi, ai văzutără dumneata criminel care recunoaşte fapta? Dar am făcutără eu anchetă ca la carte, şi ştiu. Că doar d-aia suntem noi Poliţia română!

Mărturisesc că omul reuşea să mă convingă. Iată, îmi ziceam, că poliţistul acesta este, totuşi, un meseriaş capabil. Dar am şi eu meseria mea, care mă obligă să mă informez din mai multe surse, de aceea am hotărât să fac o incursiune prin sat, să aflu şi părerea oamenilor.

– Cum o să-l omoare a lu’Jâganie? Acela nu poate să taie nici măcar o pasăre, d’apăi să dea în cap la un om! îmi spuse unul.

– Domne, Jâganie l-a prins pă unu la furat la orătăniile lui, da’ ăia nu i-a făcut ni’ca, că-i pretenar cu dom şăf dă post şî i-a dat drumu. Că d-aia-l duşmăneşte poliţaiu pă Jâganie! mă lămuri altul.

– Ce crimă, bă domne!? opină un al treilea. Nici o crimă, că Jdrelea era beat de-a căzut cu capu dă piatră de-acolo a rămas! Nu l-a omorât nimeni! îmi explică un al treilea.

Hopa! Înseamnă că poliţistul greşea?

– Ce să greşesc, bă? se înfurie agentul principal Ţepeluş când îi prezentai opiniile culese în stradă. Ce să greşesc, că eu ştiu ce minte are acela a lu Jâganie! Şi dacă vrei să ştii, am o grăma’de probe, că şi dom procuror Turcu de la judeţ mi-a zisără că să îi fac un dosar beton. Că altfel nu-l acceptă instanţa, de!

– Pot să-l văd şi eu?

– Ce să vezi, bă?

– Păi … dosarul.

– Dosarul nu se dă.

– Atunci o să scriu la ziar că nu aţi dat dovadă de transparenţă.

– Bine, bine, îţi dau dovada. Ca să vezi şi dumneata şi toată lumea că ştiu meserie, nu aşa cum ai scrisără altă dată.

Şi îmi puse pe masă un dosar, după care ieşi din birou, încuind uşa după el.

Ca un adevărat judecător, m-am apucat să descifrez documentele din mapa de carton. Toate erau pompos titrate „Declaraţie”, iar ortografia lăsa mult de dorit. Le reproduc întocmai:

  1. Raport

Numele şi prenumele Ţepeluş Dumitru, gradul agent principal, funcţia şef de post la postul de Poliţie din comuna Zidurile în urma. Examinării faptelor şi probelor prelevate de la locul faptei criminale constat că în seara de … numitul Urmărea Nicolaie l-a atacatără şi ucisără prin lovirea cu un par contondent pe numitul Primenescu Gheorghe, după care şi-a însuşitără în mod nejustificat o sumă de bani aflată asupra lui. Drept care propun trimiterea urgentă în judecată penală a numitului Urmărea Niculaie pentru fapta de ucidere din culpa sa pentru tâlhărire şi furt.

  1. Declaraţie

Subsemnatu Urmărea Niculae cu, domiciliul în comuna Zidurile declar că în seara dă … nu am eşit dîn casă că ieream beat. Nu cunosc cine l-a omorât pă ghiţă Drept care semnez Urmărea Niculae dîn Zidurile.”

  1. Declaraţie

Subsemnatul Tupac Petre, patronul Supărmachietului „la Tupac” din Comuna zidurile, declar că în ziua de … seara, la orele 20 pe me, i-am achitat lui Ghiţă retribuţia tarifară cuvenită în valoare de 834.000 pentru munca prestată de el la supărmarchiet. Nu cunosc ce a executat Ghiţă cu banii după ce a plecat de la mine. Semnătura Tupac Petre.

  1. Declaraţe

Subsemnatul eu, Tulpină Gheorghe, vă declar că când a venit la bufet la Baros, Ghiţă avea bani la el, da nu cunosc că câţi bani avea. Am băut niţel cu el, că el a dat, dara plecat acas. Declar că când a murit avea bani la el, da declar că cum l-a omorât ăla nu cunosc, da iera beat. Semnatura Tulpină Gheorge. Numai că cine i-a luat pălăria, nu cunosc, că ce să facă cu ea.

  1. declaraţie

Subsemnatul Primenescu Gheorghe cu domiciuliul în comuna Zidurile, declar că în seara de … mă deplasam pietonal spre casa mea de domiciliu. Nu eram chiar aşa de beat, că eu la Baros nu am băutără prea mult. Când am viratără la stânga, pentru a mă angaja pe uliţa Roşu, l-am văzutără pe numitul Urmărea Nicolae, zis a lu Jdrelea, de 49 de ani din localitate, care ţinea în mână un par gros. Când m-a văzutără numitul s-a, repezitără asupra mea, lovindu-mă puternic în zona capului şi provocându-mi decesul. După aceea, numitul mi-a luatără pălăria care se murdărise, de sânge şi parul din care s-a îndepărtatără în grabă de la locul faptei. Semnez cu numele meu propiu de Primenescu Gheorghe.

 

După cum se poate observa, dosarul nu avea nici un cusur. Probele erau absolut clare, atât de evidente încât şederea mea la Zidurile nu se mai justifica. Dimpotrivă. Şi nu o uşă încuiată a biroului postului de poliţie mă putea întârzia.

100827_115012

Scrie un comentariu

Din categoria Proze