Arhive pe etichete: RER B

Le Jour „J” (3) de Mihai-Athanasie Petrescu

Deşi nu eram încărcat decât cu un troler şi un rucsac, drumul de la CDG la Paris nu pare lucru uşor. Norocul meu că am fost , o data în viaţă, băiat deştept şi am cerut de la hotel variante de transport. Cei de la Ibis de asemenea au fost băieţi deştepţi şi au delegat o fată să-mi dea răspunsul:

Voici le meilleur trajet pour se rendre à l’hôtel depuis l’aéroport Charles de Gaulle :

1.RER B  Direction Paris

2.Vous vous arrêtez à Gare du Nord

3.Vous prenez la Ligne 4 Direction Porte de Clignancourt

4.Vous vous arrêtez à Porte de Clignancourt

  1. Vous prenez le BUS “137” direction ZI Villeneuve la Garenne
  2. Vous vous arrêtez au 3ème arrêt « Gerard de Nerval »

Cordialement /Best Regards

Eliz, Service réservation

În primul rând mi-a plăcut faptul că mi-au răspuns, în al doilea că mi-au dat informaţia cerută, în al treilea că semnătura sugerează un hotel tânăr, cu un personal apropiat de clienţi.

Aşadar, în teorie (şi în tabletă) traseul e făcut. Facile à dire! Mai trebuie dezlegate mistere, însă; cine dracu e ăla RER B? Sursele îmi spun că e “réseau express régional”. M-am lămurit la faţa locului; o “Information” pe cât de voinică pe atât de neagră îi arată pe unde se iese din terminal şi pe unde se intră în staţie. Adică exact în faţă ferestrei prin care mă uitam la peisaj în momentul ăla, adică un ocol de vreo două sute de metri. Surpriză: staţia e un hol imens (? Parcă am mai vazut aşa ceva şi în episodul anterior, ce mică e lumea!), plin cu oameni de toate culorile şi cu “billetteries”. Adica nişte obiecte care, după nume, păreau utile, dar în realitate erau antinevralgofage. De unde sa stiu eu cât costă un bilet de RER B până la Gare du Nord, de unde sa fac rost de euroi si eurocentoi exact cât ar fi costat beletul şi, mai ales, cum să ajung, cinstit, până la robotul acela zgomotos, asaltat de toţi oamenii ăia de toate culorile?!

Norocul s-a prezentat sub forma unui labirint din chingi portocalii. Nu iubesc eu prea mult drumurile întortocheate, dar portocaliul, în cazul ăsta, sugera coada organizată. Nu m-am înşelat, pentru că, la capătul a puţine minute de labirintat, m-am trezit în faţa unui negru de două persoane, un adevărat profesionist, pentru că auzise şi el de ceea ce speram eu că nu e doar un zvon lansat de siteul RATP: Forfait Paris Visite. Cred că i-a plăcut franceza mea, pentru că mi-a explicat, preţ de vreo cinci minute, cât costă (scria si pe afişe, dar o confirmare orală întăreşte regula), cum se foloseşte, unde se aplică, ce alte avantaje are. M-a convins, mai ales că nu am fost deloc atent la ce spunea, preocupat să calculez, cu lipsa mea de talent la artimetică, randamentul abonamentului. Când am văzut că, în sfârşit, însoţitoarele mele dau semne de plictiseală (doar citisem acasă siteul), i-am sugerat voiniclui din spatele ghişeului să treacă la fapte şi am devenit fericiţii posesori ai unor Forfaits Paris Visite, niste obiecte de toată frumuseţea, pe care nu ştiam să le utilizăm.(1) Şi, mai ales, nu ştiam unde să le folosim, pentru că erau atâtea uşi şi săgeţi … dar nici un “Information”. A funcţionat sistemul numit “Pardon, Monsieur!”, prin care am învăţat şi le mode d’emploi pentru micul tichet cu bandă magnetică.

Et voilà RER B; un vehicul electric, cu multe vagoane, care circulă pe nişte şine de oţel. Dacă nu aş fi ştiut că e un RER B aş fi jurat că e un tren.

?????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????

Studiat de la interior, îşi arată şi capacitatea de a căra o mulţime de gunoaie, nu numai pasageri, dar asta e o altă poveste, de spus celor de la firmele lor de salubritate (dacă Parisul o avea aşa ceva, nu sunt sigur). O călătorie care durează exact aşa cum scrie pe afişe (35 minutes, în limba română se citeşte 43) până la Gare du Nord. Traseul trece prin Le Bourget, obiectivul meu din ziua următoare şi printr-un loc care îmi aminteşte de marile victorii româneşti: Stade de France.

Gare du Nord? Ati ghicit, un hol imeeens, cu nenumărate indicatoare şi săgeţi, dar şi cu prăvălii colorate şi cu … tot felul de colorate, cu fuste largi şi cu o marfă variată etalată pe ziare şi bucăţi de pânză. Păcat că mi-am luat de acasă căşti pentru tabletă şi telefon, iar gumă de mestecat nu manânc, ţin regim fără cauciuc. La un moment dat am văzut şi un sabotor al economiei naţionale, un cetăţean cu uniformă, care a invitat o comerciantă cinstită să “Partez, hein!”

6438599441_0fb2b03ffc_z

Ligne 4. Săgeţile ne îndrumă eficient şi o găsim. E … linie de metrou, nu de autobuz, cum speram eu, dar ne mulţumim şi cu asta. Un vehicul identic cu RER B-ul, doar că întreaga excursie se desfăşoară sous terre şi nu facem nici acum cunoştinţă cu lumina oraşului – oare nu-şi merită porecla?

Porte de Clignancourt (în sfârşit, scăpăm de mirosul pestilenţial din Ligne 4 ăsta!) şi ieşim la soare.

Dar ce-i asta?! Escalatorul ne conduce în plină mahala bucureşteană, unde un alt colorat ne invită, în franceza cea mai pură, să “manj, misiu, manj!” porumb copt; ieftin, 5 euros o jumătate de ştiulete. Evit cu grijă să-i adresez negustorului vreun “cucurig”, păstrez “tăcerea radio” în dialogul cu soţia şi verişoara şi ne îndepărtăm de lanul de porumb, căutând staţia lui 137. “Pardon, Monsieur/Madame” nu funcţionează de data asta, nici măcar când mă adresez şoferului unui autobuz oprit. Dar funcţionează spiritul de observaţie feminin şi … ne asumăm riscul. Urcăm într-un 137, chiar dacă şoferul, extrem de politicos şi de bărbos de altfel, nu ştie precis dacă trece prin staţia “Gerard de Nerval”. “Je remplace un collègue …”.

“Paris visite” se potriveşte şi la validatorul înlocuitorului de colegi, aşa că riscăm. Dacă a treia staţie nu e nici Gerard şi nici De Nerval înseamnă că nu avem decât să facem cale întoarsă, sau să mergem până ajungem, totuşi, unde vrem. Sau în altă parte.

Avem noroc, afişajul din interiorul maşinii are o cultură generală mai bogată decât şoferul şi nu înlocuişte pe nimeni, iar la a treia staţie binecunoscuta (de lângă Gara de Nord din Bucureşti) siluetă a hotelului Ibis e de neconfundat. O noua treia etapă a călătoriei s-a sfârşit cu bine, mai rămâne de văzut cât de bine şi-a făcut datoria Eliz.

PS Nu imi asum merite; pozele din episodul de fata nu sunt facute de mine, eram mult prea ocupar cu rolerul, rucsacul si orientarea in spatiu. Le-am furgasit, pur si simplu, pe net.

(1) Pentru cei curioşi: sistemul Forfait Paris Visite este organizat pentru transportul cu orice mijloc de transport terestru (inclusiv Funicularul de pe Butte) si poate fi cumpărat, în funcţie de preferinţe, pentru 1-5 zile şi 1-5 zone. Noi am preferat 5 x 5, pentru că aveam de gând să hălăduim prin Paris exact cinci zile, iar CDG se afla exact in zona a cincea.

Scrie un comentariu

Din categoria Note de călătorie