Arhive pe etichete: Proliferarea la Eugene Ionesco VIII

PROLIFERAREA LA EUGENE IONESCO de Aurelia Petrescu partea a VIII-a

ionesco

Proliferarea materiei, a numerelor etc., apare şi în Setea şi foamea, piesă care înglobează toate temele teatrului ionescian. Titlul împrumutat din Biblie ne explică slăbiciunea umană : setea şi foamea care domină existenţa noastră.

Aspiraţia către absolut este adesea învinsă de nevoia de hrană terestră : pâine, vin, carne. Sătul de viaţă, Jean îşi părăseşte soţia, Madeleine, şi bebeluşul. Cauza însingurării şi morţii sale este înclisarea lui într-o existenţă fără ideal. Dar el nu acceptă această situaţie. Proliferarea apei, care tinde să acopere totul, dă acea impresie de coşmar.

JEAN : (…) parterul ăsta s-a îngropat şi mai tare. Am plecat de-aici exact când începea să se scufunde, iar apa începuse să urce prin duşumea. Când mă gândesc ce uşor s-ar fi putu evita aşa ceva! Uite, pune mâna : cearceafurile sunt jilave.[1]

Personajul nostru asistă îngrozit la procesul de degradare în spaţiu şi timp :

JEAN : Tavanul se lasă în jos, deja îl simt cum mă apasă pe umeri, iar pe pereţi petele de igrasie se fac tot mai mari. Asta-i imaginaea timpului ? totul se degradează văzând cu ochii.[2]

Boala existenţei, imaginile care îl obsedează îl fac să sufere pe Jean, care pleacă să îşi caute fericirea.

JEAN : Cine mă poate face, oare, să uit că trăiesc ? Nu pot să-mi support existenţa[3].

Imaginile obsessive proliferează. Nuanţele de gri, noroiul, apa îi otrăvesc viaţa.

Jean : Nu erau decâţ acestea – câmpia pustie, câmpia cenuşie, câmpia întunecoasă. Cât cuprinzi cu privirea, numai câmpie pustie. Doamne, ce nesfârşită era ! Şi apoi, ceaţa s-a întins pretutindeni.[4]

Abandonarea vieţii ratate, a rutinei cotidiene, nu îi aduce fericirea, pentru că hanul ţinut de cei doi falşi călugări se dovedeşte o veritabilă închisoare a spiritului, unde proliferarea, de data aceasta, a numerelor nu este mai puţin dureroasă decât cea a apei şi a noroiului. Aici avem de-a face cu o tentativă de întemniţare a gândirii, asemănătoare cu cea pe care o impunea în Evul Mediu Inchiziţia.

FRATELE CONTABIL: Numărul de ore: una, trei, şase, şapte, opt, nouă … 1, 7, 2, 3, 6, 9, 8, 1, 7, 3, 6, 9, 8 …

… Pe tablă şi pe ecrane apar alte şi alte cifre, umplând totul.

… Jean repetă şi el cifrele, vărsând supă în gamele, într-o manieră tot mai sacadată.[5]

Proliferarea numerelor, a scoicilor, a imaginilor, a nasurilor nu este decât diferitele faţete a ceea ce reprezintă angoasa, obsesia lumii exterioare care vrea să ne invadeze.


[1] Eugène Ionesco, Setea şi foamea, in Setea şi foamea, Teatru, vol. 1, Bucureşti, Ed. Univers, 1997, trad. Dan C. Mihăilescu, pag. 10

[2] Ibid., pag. 11

[3] Ibid., pag. 13

[4] ibid., pag. 66

[5] Ibid., pag. 97

Scrie un comentariu

Din categoria Aurelia Petrescu