Arhive pe etichete: Catania

SOGGIORNO A SICILIA DI SANT’AGATA (38) de Mihai-Athanasie Petrescu

SOGGIORNO A SICILIA DI SANT’AGATA (38)

Trenuleţul electric care a circulat fӑrӑ probleme de la Palermo Centrale se apropie acum de Catania, la fel de Centrale. Dupӑ ce a intrat în aglomeraţia urbanӑ, sigur cӑ primul reper cunoscut foarte de bine e Piazza Borsellino, plinӑ şi acum de autobuze – doar D nu se vede la locul lui.IMG_8141IMG_8142IMG_8153IMG_8155IMG_8156IMG_8158

De la Centrale ştim cӑ trebuie sӑ luӑm Alibusul, cel mai bun autobuz pentru aeroport, mai ales cӑ e şi singurul. Maşina e în staţie, dar avem timp sӑ ne cumpӑrӑm bilete şi sӑ urcӑm la bord.Alibus Catania 3 Surprizӑ, caraghiosu’ nu o ia pe cel mai scurt drum cӑtre Fontanarossa, ci purcede, vitejeşte, la un ocol al oraşului. IMG_8163Las’ cӑ-i bine, mai vedem o datӑ frumuseţile patriei, iar marja de timp e suficientӑ. Avem, aşadar, parte de un fel de fixare a cuoştinţelor anterior dobândite, pentru cӑ, dupӑ ce strӑbate cartierele noi, de blocuri, Bredamenarinibusul se angajeazӑ în centrul vechi, cel pe care l-am vizitat cu drag în urmӑ cu puţine zile.

A, şi uite ocazia nesperatӑ de a fotografia farul din apropierea portului, far pe lângӑ care am tot trecut cu autobuzul D, dar niciodatӑ nu m-am gândit sӑ-l iau cu mine în memoria electronicӑ. Ce dacӑ nu am acces la el printr—un geam curat, şi aşa, prin autocolantul-reclamӑ e interesant, ştiu cӑ aşa l-am vӑzut eu de fiecare datӑ.IMG_8164

Farul Sciara Biscari sau Farul Catania a fost construit în 1951. Lumina lui luceşte la fiecare cinci secunde, aşa cum a, avut şi eu ocazia sӑ vӑd şi sӑ filmez de pe plaja de la Miramare.

Alibusul se înscrie pe autostrada de Palermo, dar dupӑ numai doi kilometri se de-scrie şi ajunge la aeroport, cu muuult timp înainte de ora decolӑrii noastre spre Otopeni.IMG_8184 Ne descarcӑ în apropiere de o cafenea,IMG_8169IMG_8168IMG_8167 unde avem ocazia sӑ mai bem un café corretto înainţe de a întoarce spatele solului sicilian şi parcului cu figuri caricaturale.IMG_8172IMG_8179IMG_8180

Aeroportul Fontanarossa, sau, aşa cum e înregistrat la ICAO, LICC, ori “Vincenzo Bellini”, denumirea sa oficialӑ, este unul dintre cele mai vechi din Italia şi, cu siguranţӑ, primul nӑscut al Siciliei, în 1924. Mӑ întreb cum arӑta atunci … Azi, Fontanarossa se laudӑ cu un trafic de peste şapte milioane de PAX, fiind folosit de câteva zeci de companii aeriene italiene şi strӑineze. De fapt, fiind situat pe o insulӑ, e absolut normal sӑ fie atât de solicitat, pentru cӑ transportul terestru are nişte mӑri de înfruntat. Pentru a fi eficient, aeroportul a fost reconstruit şi renovat de multe ori, ultima datӑ prin anii ’80.

Aruncӑm nişte priviri iscoditoare prin aerogarӑ, dar nu vine nimeni sӑ îşi arate marea bucurie cӑ le facem cinstea de a-i vizita.IMG_8187IMG_8188IMG_8189 Din contrӑ, avem o aventurӑ unicӑ şi neprevӑzutӑ, la controlul bagajelor. Dupӑ ce ne-am chinuit din rӑsputeri sӑ ascundem în rucsac poşeta, care, ca şi la Bucureşti era în vizorul celor care pun preţ pe bagajele oamenilor, dupӑ o staţionare în detector care mie mi s-a pӑrut nesfârşitӑ, rucsacul a ieşit în partea cealaltӑ spre a fi întors din drum de un nene poliziotto de frontierӑ. “Sorry, Sir, you must take out your video camera from the bag”. “Ce camerӑ video visezi, mӑ nene mӑ? N-am eu aşa ceva. Ba ai. Ba n-am. Ba ai. Sau dacӑ nu e video, e foto”. Aia da, am o camerӑ foto, sau mӑ rog, cadavrul unei camere foto, dar pânӑ acum, dupӑ ce am trecut prin numeroase filtre de security, nu m-a întrebat nimeni de ea.

Mi-am amintit, totuşi, de versul lui La Fontaine: “La raison du plus fort est toujours la meilleure”. Ce rost are sӑ mӑ lupt cu forţele de ordine, mai bine scot camera din rucsac şi i-o arӑt omului, sӑ doarmӑ şi el liniştit la noapte. N-a fost uşor, dar am reuşit sӑ-i fac pe plac. Cred cӑ pânӑ la urmӑ poliziotto ӑla era un iubitor de camere, pentru cӑ, în momentul când bietul Canon a ieşit din rucsac, l-a rӑsucit şi admirat pe toate feţele şi faţetele.

Pânӑ la urmӑ am trecut şi examenul detectoarelor, primind permisiunea sӑ mergem la poarta de îmbarcare care, ghici ce? era cea mai începӑrtatӑ. Noroc cӑ nu eram la Heathrow, totuşi. Acolo (la poartӑ, nu la Heathrow), surprizӑ: în afarӑ de bagajele plӑtite, cӑlӑtorii puteau îmbarca şi orice bunuri cӑrate în sacoşe de dutyfree. Pӑi ce sӑ facem, ne conformӑm.IMG_8190IMG_8193

Zborul este deja anunţat de flightradar24. Vom zbura cu un Airbus A-320, înmatriculat HA-LWT, cu callsignul W63152.IMG_8194

Ajungem şi la avion, cu autobuzul, cale de vreo 10-15 secunde de mers. LimaWhiskyTango ne aşteaptӑ cu braţele deschise, dar, politicos fiind, îi las pe ӑia mai grӑbiţi sӑ intre la bord, iar eu palmez telefonul pentru o imagine de colecţie.IMG_8195

Am noroc, pot ocupa locul de la fereastrӑ, de unde mai prind câteva imagini.IMG_8196IMG_8197IMG_8200IMG_8201IMG_8203

Din pӑcate, avionul mӑ plimbӑ pe partea greşitӑ. Aş fi vrut sӑ pot vedea pe geam Etna (existӑ filmuleţe fӑcte de alţii, mai norocoşi), dar sunt nevoit sӑ mӑ mulţumesc cu ce mi se dӑ.

Avionul, al cӑrui comandant este domnul Mircea Popescu (şi cred cӑ în afarӑ de zborurile mele cu Taromul, din anii ’70-’80 e prima datӑ când zbor cu un liner cu pilot român) îşi începe rulajul cӑtre start, prilej pentru a vedea, din nou, oraşul nou.

Apoi o rupe la fugӑ spre mare, decolând aşa cum îmi doream, pe deasupra plajei. Odatӑ ajuns deasupra apei, aeronava leagӑnӑ din aripi, ca un “Arrivederci, Sicilia!”. Ştiu cӑ e din cauza vântului, pilotul, sau mai degrabӑ autopilotul fiind obligat sӑ execute necesarele corecţii în jurul axului longitudinal, dar prefer sӑ rӑmân cu convingerea cӑ am salutat, aviatoriceşte, Italia pe care o pӑrӑseam a treia oarӑ.

Zbor de zi, pe deasupra norilor. Comandantul a intervenit (verbal) o singurӑ datӑ, pentru a anunţa prezenţa noastrӑ deasupra Greciei,IMG_8213IMG_8214 în rest ne-a lӑsat sӑ ne vedem de programele obişnuite din timpul zborului: sӑ admirӑm norii şi însoţitoarele de bord.IMG_8209IMG_8210IMG_8211IMG_8212IMG_8216IMG_8218IMG_8223

Mai mult decât atât, zborul dureazӑ ceva mai puţin decât fusese prognozat, pentru cӑ am avut vânt de coadӑ.

Odat cu scaderea altitudinii scade si luminaIMG_8227IMG_8230

Aterizez a doua oarӑ pe întuneric la OtopeniIMG_8240IMG_8241IMG_8243IMG_8244, pe 08R (prima datӑ a fost pe 26L), în aplauzele cӑlӑtorilor şi din nou mӑ întreb cât de necesare sunt acestea pentru piloţi.

Cӑlӑtoria noastrӑ în ţӑrile calde a luat sfârşit.IMG_8245

No, a fost fain. Am ajuns la cea mai micӑ distanţӑ de Ecuator ever, am vӑzut atâtea locuri şi lucruri faine, am mai învӑţat câte ceva, am rӑmas, cel puţin pentru o vreme (îndelungatӑ) fӑrӑ camerӑ foto, am adunat material – cognitiv şi afectiv, dar mai ales fotografic – pentru o cronicӑ în 38 de episoade. Va urma … cine ştie ce; vedem atunci.

 

 

 

 

 

 

 

 

Reclame

Scrie un comentariu

Din categoria Note de călătorie, Uncategorized

SOGGIORNO A SICILIA DIN SANT’AGATA (32) de Mihai-Athanasie Petrescu

SOGGIORNO A SICILIA DIN SANT’AGATA (32)

Joia sicilianӑ a început din nou foarte devreme – ca orice zi din viaţa de turist, când nu vrei sӑ pierzi vremea dormind. Urma ca, în scurt timp, sӑ zicem arrivederci şi Cataniei, pentru a începe experienţa palermitanӑ.

Aveam sӑ luӑm un nou tren, pentru a executa transferul în cel mai mare şi important oraş al Siciliei. Ştiam despre el cӑ depӑşeşte milionul de locuitori (împreunӑ cu aria metropolitan) şi cӑ meritӑ sӑ fie vizitat. De ce? Aveam sӑ aflӑm – sau nu – la faţa locului.

Deocamdatӑ avem de aşteptat. Fiind noi prea conştiincioşi, am ajuns prea devreme la garӑ, ceea ce ne oferӑ rӑgazul sӑ mai cercetӑm zona.

Rӑmӑsese nevizitat metroul. Cicӑ e cel mai sudic metrou din Europa (bravo lui, mӑcar are o calitate), funcţioneazӑ din 1999 şi are un traseu cu vreo 10 staţii. Ciudat e cӑ, înainte de a pleca la Catania, citisem cӑ transportul public e acolo un dezastru. Sigur, nu sunt salariat catanez, ca sӑ am zilnic nevoie de ei, dar în cele câteva zile mi s-a pӑrut cӑ funcţioneazӑ destul de bine, regulat şi ieftin – 1 euro pentru o orӑ jumate de drum cu autobuzul, acelaşi preţ fiind practicat şi de metrou. Iar aspectul staţiei “Giovanni XXIII” (adicӑ cea din pozele astea), chiar dacӑ nu se poate compara cu cel al staţiilor de la Napoli, nu e rӑu.IMG_7767IMG_7770IMG_7769IMG_7756IMG_7757IMG_7759IMG_7760IMG_7761IMG_7762IMG_7763IMG_7764IMG_7765

Nu avem timp sӑ ne plimbӑm cu metroul, deşi un bilet mi-ar fi prins bine la colecţie, aşa cӑ ieşim sӑ mai facem o turӑ prin mahala. Fontana Proserpina e prea frumoasӑ cӑ sӑ n-o mai fotografiem o datӑ (sau chiar de mai multe ori), iar alӑturi, gândӑcelul de 30000 de euro (!) voia şi el sӑ îmi completeze colecţia de maşinuţe de epocӑ.IMG_7776IMG_7777IMG_7778IMG_7781IMG_7782IMG_7785IMG_7788

Lipit de zidul gӑrii este şi un dormitor.IMG_7789

Şi mai sunt locomotivele. Dieselul pitic IMG_7791şi aburoasӑ cea fioroasӑ de la capӑtul peronului. Dar de data asta o pozez de aproape şi cu colaborarea soarelui.IMG_7792IMG_7793IMG_7794IMG_7795IMG_7796IMG_7798IMG_7801IMG_7804

Drumul cu trenul de la Catania C.le la Palermo C.le dureazӑ destul de mult şi se face cu un trenuleţ asemӑnӑtor cu cel de Messina. Da, tot C.le. De  la pornirea din prima staţie merge o vreme pe lângӑ Catania

https://youtu.be/kGhV-G9_hb0

speram sӑ vӑd aeroportul Fontanarossa, dar nu m-am uitat unde trebuia – şi are ca principal obiect de admirat Etna şi firul de fum care este emanat tot timpul de excursioniştii fumӑtori (probabil).IMG_7813IMG_7816 Calea feratӑ e mӑrginitӑ de plantaţii de portocali şi de limbi de soacre, IMG_7820IMG_7829iar gӑrile prin care ne oprim nu au nimic spectaculos în ele IMG_7832(în afarӑ de una unde am vӑzut un Citroen 2CV, prea departe pentru un obiectiv de ifon fotografic.

Aşadar … Palermo Centrale. Garӑ terminus, care amiteşte de Bucureşti Nord, dar, cel puţin la prima vedere, e mult mai curatӑ – şi nu plouӑ sub copertine. Nici dincolo de ele, pentru cӑ e complet senin.IMG_7843IMG_7844IMG_7845

Nu pare chiar în centrul oraşului, dar sigur e în centrul atenţiei, pentru cӑ e plasatӑ într-un ansamblu architectonic interesant, chiar în faţa a douӑ clӑdiri înalte, simetrice, care par sӑ constituie un fel de poartӑ imensӑ pentru intrarea în oraş. Unde oare am mai vӑzut ceva asemӑnӑtor, chiar dacӑ nu în faţa gӑrii?! … A, da, la Chişinӑu a, şi mai da, la Braşov. Sigur, în astea douӑ cazuri vorbim de blocuri moderne, apӑrute în anii ’70-80.IMG_8123.JPG

Poarta am gӑsit-o, ar mai trebui sӑ aflӑ şi în ce fel trecem prin ea. Dacӑ tot seamӑnӑ cu garӑ bucureşteanӑ, imi vine ideea sӑ caut o staţie de transport în comun cu chioşc de bilete  –  şi nu mӑ înşel, chiar gӑsesc aşa ceva, exact în faţa uşii. Dispecerul din gheretӑ pare un nene cumsecade, dar engleza lui e nulӑ; încerc italiana mea, iar omul vine imediat de acasӑ şi, amabil, îşi porneşte moara. El ştie ce o fi turuit acolo, dar din şuvoiul lui de vorbe am reţinut cent’uno. Când a obosit şi s-a oprit, i-am cerut confirmarea: “Autobuso 101?” “Si, signore.” Nu i-am lӑsat timp sӑ reporneascӑ, ci l-am abordat eu: “Dove e il bus stop?”. Parcӑ puţin dezamӑgit cӑ nu îl las sӑ mai vorbeascӑ, dispecerul îmi indicӑ cu mâna în ce direcţie sӑ o luӑm, îmi vinde şi biletele necesare – mai scumpe decât la Catania, Palermo  îşi respectӑ calitatea de capitalӑ a insulei – şi, când sӑ plec liniştit, îmi mai vinde şi douӑ ponturi: ca sӑ aflu la ce staţie sӑ coborâm, cel mai bine e sӑ-l întreb pe conduccente (cum de îmi trecuse şi mie prin minte exact aceeaşi idee?!) şi, molto importante, sӑ nu ţin în spate rucsacul în timpul cӑtӑtoriei (culmea, nici nu intenţionam). I-am mulţumit pentru ambele sfaturi şi am urcat în primul 101 care, de fapt, nici nu aştepta altceva pentru a porni la atac.IMG_8112.JPG Şoferul, amabil, m-a rugat sӑ rӑmân în apropiere de postul de conducere (a maşinii) şi, aşa cum îl rugasem, mi-a spus exact în momentul opririi în staţie cӑ ar fi bine sӑ coborâm.

Via Amari, signore e signori, nici mai mult nici mai puţin decât strada unde se afla hotelul Garibaldi. Ştiam, din poze, cum aratӑ, dar faţa locului e, uneori, puţin diferitӑ de faţa internetului, aşa cӑ am trecut de douӑ ori prin faţa edificiului, fӑrӑ sӑ-l recunoaştem. Nu avea pe faţadӑ nici un fel de firmӑ, iar intuiţia nu ne-a ajutat de data asta.

Ne-a ajutat, însӑ, la altceva, ce plӑnuisem încӑ din ajun: sӑ gӑsim dispeceratul serviciului de autobuze turistice hop on – hop off, metoda cea mai bunӑ, dupӑ pӑrerea noastrӑ, pentru a executa o prima vizitӑ a oraşului. Am nimerit acolo peste o tânӑrӑ simpaticӑ, vorbitoare – ce bine! – şi de limba francezӑ, care ne-a lӑmurit imediat. Ne-a înmânat bilete, prospecte şi sfaturi multe – deşi mai erau turişti la uşӑ, pânӑ nu şi-a spus toate poeziile pe care le ştia în legӑturӑ cu firma la care lucra, nu ne-a lӑsat sӑ plecӑm. A adӑugat, la cererea noastrӑ şi informaţia de care aveam nevoie: Garibaldi şedea exact la uşa urmӑtoare, dar nu avea inscripţie la stradӑ, ci numai pe uşӑ, la recepţie, în curte..

Cum pânӑ la urmӑtoarea pornire a busului roşu etajat mai era timp destul, binenţeles cӑ ne-am dus sӑ scӑpӑm de bagaje. Garibaldi, chiar dacӑ nu l-am recunoscut noi din prima, e un hotel mare, specialist în astronomie, având patru stele, iar primii oameni pe care i-am întâlnit în lobby ne-au fӑcut sӑ ne parӑ bine cӑ alesesem acel hotel. Mai mult, deja munciserӑ ei şi fӑrӑ sӑ ne mai streseze, deja cazarea era plӑtitӑ, extrasӑ de ei din contul meu bancar.

Mai e timp? Da, mai e puţin, cât sӑ ne vizitӑm noua reşedinţӑ, care aratӑ foarte bine. Nu mӑ plӑteşte nimeni sӑ-i fac reclamӑ (dar nici reclamaţie), dar, pro bono, spun cӑ ni s-a pӑrut prea ieftin pentru un hotel plasat exact în centrul oraşului şi cu asemenea condiţii de trai. (Probabil cӑ s-au prins cӑ sunt cam prea accesibili, pentru cӑ în ultimul timp şi-au mӑrit semnificativ tarifele). Interiorul edificiului iese în evidenţӑ printr-o scarӑ-melc, acoperita de o cupola din vitralii, atât de fainӑ încât mai-mai cӑ-ţi vine sӑ uiţi de existenţa ascensorului,IMG_7913IMG_7915IMG_7930IMG_7932 iar camera e mare şi bine dotatӑ.IMG_7846IMG_7847IMG_7848IMG_7849IMG_7851IMG_7853IMG_7854IMG_7857 O luӑm în stӑpânire, abandonӑm toate greutӑţile vieţii şi coborâm pe via Amari. Autobuzul roşu e la datorie.IMG_7933

 

Scrie un comentariu

Din categoria Note de călătorie, Uncategorized

SOGGIORNO A SICILIA DI SANT’AGATA (31) de Mihai-Athanasie Petrescu

SOGGIORNO A SICILIA DI SANT’AGATA (31)

O dupӑ-amiazӑ frumoasӑ la Catania, de parcӑ serile precedente, alea cu ploaie, nici nu ar fi existat, nici mӑcar în imaginaţia englezilor.

O orӑ, o orӑ şi jumӑtate, jumӑtatea grupului de turişti care habar n-are cu ce se bea arta post-impresionistӑ îşi propune un obiectiv clar şi uşor de atins printr-o strategie adecvatӑ: asigurarea unei provizii de douӑ sticle de birra Moretti. Metoda cea mai sigurӑ de realizare a targetului este aceea de a gӑsi micul butic ţinut de câteva mutre tuciurii de pakistanezi undeva prin centrul oraşului, acolo unde pe ploaie am ştiut sӑ ajung, dar acum, pe vreme frumoasӑ, dar cu linia de start diferitӑ faţӑ de ajun, nu mai e chiar atât de uşor.

Dar Catania nu e New York, aşa cӑ îmi iau picioarele în rucsac (acolo unde nu mai e bietul Canon înecat în ploaia etnianӑ), adicӑ la spinare şi pornesc în cercetare.

Mai întâi o iau la dreapta (sau la stânga, nu mai ţin minte exact) şi merg pe strӑduţa care mӑ duce la … da, normal cӑ la o chiesa. E Chiesa de la Badia di Sant’Agata, nu departe de Duomo di Catania, având faţada la Via Vittorio Emanuele. E construitӑ în stil baroc de … da, da, de cӑtre arhitectul Giovanni Battista Vaccarini, ӑla al cӑrui nume a mai apӑrut prin scrierile mele, binenţeles cӑ dupӑ marele terremoto din 1693.IMG_7707IMG_7708IMG_7709

Bene, continuu sӑ cercetez comerţul catanez, dar nu ajung prea departe şi mӑ întâlnesc cu o … chiesa. Acum cea închinatӑ lui San Placido.IMG_7710IMG_7711

Dupӑ care, strecurându-mӑ pe strӑduţe înguste şi aglomerate, trecând pe lângӑ farmacia lui Gaetano pe via Landolina,IMG_7718IMG_7719 ajung unde nici nu voiam, nici nu speram, pentru cӑ nu auzisem de existenţa ei: Piazza Vincenzo Bellini. Am mai discutat despre compozitorul nӑscut şi crescut în Catania, acela care este considerat ca un fel de simbol cultural al oraşului, dar nu ştiam cӑ numele lui este purtat de o piaţӑ rotundӑ, mӑrginitӑ de clӑdiri monumentale şi cu o fântânӑ (aşişderea) în centrul ei.

Sӑ le luӑm pe rând.

Sigur cӑ atunci când ai la îndemânӑ un creator de talia lui Bellini eşti obligat sӑ îi pui la dispoziţie un loc şi o trupӑ unde sӑ I se punӑ în valoare creaţia. Aşa or fi gândit catanezii atunci când au pus piatra de temelie a teatrului de operӑ, adicӑ prin secolul 19. Aventurile birocratice şi financiare au fost numeroase, dar, în sfârşit, în 1890, marele edificiu Teatro Massimo, proiectat şi realizat de arhitectul Carlo Sada, a fost finalizat şi dat la cheie. Cine ştie cu ce spectacol a fost inaugurat teatrul de operӑ de la Catania primeşte un 10 de la mine. Pofţim? Da, 10! Cu o operӑ de Vincenzo Bellini şi nu cu oricare, ci chiar cu cea mai faimoasӑ din toatӑ creaţia sa: Norma.IMG_7723IMG_7725IMG_7726IMG_7727IMG_7730IMG_7731

Pozele fӑcute de ifonul din dotare pot depune mӑrturie cӑ discutӑm despre o clӑdire monumentalӑ, cӑ decoraţiunile pot fi considerate şi admirate ca nişte capodopere şi cӑ e mare pӑcat cӑ la ora aia monumentul nu poate fi vizitat. Nu poate fi nici mӑcar accesat pentru vizionarea spectacolului afişat (La Rondine, opera comicӑ a lui Puccini), pentru cӑ în seara asta nu e spectacol, iar dacӑ ar fi, biletele ar fi fost vândute cu foarte mult timp înainte, aşa cum aflu din discuţia cu un nenea de la intrare. Ei, voila de vezi, prin asta opera din Catania se aseamӑnӑ cu cea din Braşov: în general se cântӑ cu casa închisӑ.IMG_7724

Al doilea obiect important din Piazza Bellini e fântâna din centrul sӑu. Am vӑzut cӑ italienii au o pasiune pentru fântâni, iar atunci când se apucӑ sӑ facӑ una, apoi chiar o fac. Cea din faţa mea este Fontana dei delfini (deci fӑpturile alea din care curge apӑ sunt un fel de delfini? Bine), realizatӑ de sculptorul Salvatore Giordano.IMG_7722

În sfârşit, al treilea lucru care mӑ trage de priviri e o clӑdire monumentalӑ, genul celor care îi plӑceau tovarӑşului. Construitӑ de un Hercule, dupӑ cum se vede pe plӑcuţa indicatoare, în anii premergӑtori celui de-al doilea Rӑzboi mondial, Casa del Mutilato îi anticipa grozӑviile. Am încercat sӑ aflu mai multe despre rolul social al clӑdirii şi instituţiei, dar am aflat doar cӑ e construitӑ în stil neofascist (chiar, habar n-aveam cӑ (neo)fasciştii au avut şi un stil architectonic) şi cӑ existӑ un scandal, pentru cӑ autoritӑţile o neglijeazӑ – adicӑ nu au chef sӑ o întreţinӑ. Alo, nepoţii lui Mussolini? Pӑi?!IMG_7721IMG_7728IMG_7729

Pentru cӑ ceasul electronic al ifonului e mai obiectiv decât obiectivul camerei foto din acelaşi suport, sunt nevoit sӑ pӑrӑsesc Piazza Bellini. Aceleaşi strӑduţe fӑrӑ nume (de fapt, au câte unul, dar cine mai are timp sӑ le noteze acum, când se lasӑ înserarea?) mӑ duc, sper eu, cӑtre micul magazin cu de toate. În drum apuc sӑ mӑ feresc de o broscuţӑ condusa de o donna agresivӑ, care se grӑbeşte pentru a parca în faţa unei porţi, la câţiva metri distanţӑ,IMG_7732 dupӑ care, odatӑ cu venirea întunericului devorator de poze, renunţ la cercetarea hӑrţii şi intru în prima alimentarӑ cu autoservire. Renunţ şi la speranţa de a gӑsi birra Moretti şi, bӑgând în rucsac ceea ce gӑsesc la îndemânӑ, mӑ grӑbesc sӑ realizez reîntregirea familiei în poarta palatului Culturii.

De acolo pânӑ la Piazza Borsellino mai avem de parcurs vreo doi, doi virgulӑ cinci paşi, pe un traseu cunoscut. Dar nu putem trece nepӑsӑtori pe lângӑ decoraţiunile luminoase închinate sfintei Agata, aducӑtoare de mari venituri, mai ales cӑ sunt plasate pe via Dusmet, pe unde avem noi drum.IMG_7735IMG_7736

O ultimӑ oprire în faţa (dacӑ se poate spune aşa) statuii celei ciudate. Pentru cӑ deja am mai aratat-o dar nu am povestit-o, poate e bine sӑ ne lӑmurim unde şi-a pierdut capul.IMG_7740IMG_7741IMG_7742IMG_7737

Domnul ӑsta se pare cӑ e regele Ferdinando I de Bourbon, în concepţia artisticӑ a sculptorului Antonio Cali, aşezat aici la 1853. La naştere, regale avea şi cap, ca şi urmaşii lui cu numerele II şi III (expuşi într-un palat din oraş, la adӑpost de intemperii), dar şi l-a pierdut în urma primei vandalizӑri oficiale, în 1860, atunci când Catania a fost ocupatӑ de Garibaldi. Capul a fost eliminat din peisaj atât de bine, încât nimeni nu l-a mai gӑsit vreodatӑ. Fiind o statuie norocoasӑ, Ferdinando ӑsta a mai avut parte de nişte vandalizӑri, mai puţin oficiale, care au fost muşamalizate mai apoi prin restaurare. Cârcotaşii au bӑgat nişte strâmbe, cicӑ Ferdinando în discuţie nu ar fi întâi, ci al doilea. Aşa e când omul (fie el şi de piatrӑ) nu are capul pe umeri: poate fi uşor confundat, ca sӑ nu zic înlocuit. În tot cazul, indiferent cine e sub mantia aia, monumentul e simpatico, iar denumirea lui (neoficialӑ, dar utilizatӑ aproape exclusiv) este “Statua senza testa”.IMG_7738IMG_7739

Cam asta e povestea plimbӑrilor noastre prin Catania. Mâine urmeazӑ sӑ emigrӑm în altӑ zonӑ turisticӑ, dar pânӑ atunci avem timp sӑ golim sticla pe care am capturat-o mai devreme la autoservire. Nu-i Moretti, dar merge …

 

Scrie un comentariu

Din categoria Note de călătorie, Uncategorized

SOGGIORNO A SICILIA DI SANT’AGATA (30) de Mihai-Athanasie Petrescu

SOGGIORNO A SICILIA DI SANT’AGATA (30)

Drumul cu autobuzul albastru pânӑ la Catania a fost lipsit de evenimente.WP_20180207_14_54_17_Pro  Poate ar trebui sӑ notez, ca sӑ nu o uit, fapta bunӑ a şoferului: l-am întrebat dacӑ trece prin apropiere de Piazza Borselino în drum spre autogarӑ, omul mi-a rӑspuns, foarte politicos, cӑ are cap de linie la Catania Centrale. Dar a adӑugat, fӑrӑ punct şi virgulӑ, sfatul di non scendere, pentru cӑ dupӑ aia merge la treaba lui, trecând prin apropiere de Borsellino.

Binenţeles cӑ i-am urmat sfatul, pentru cӑ urmӑtorul obiectiv al zilei era Palazzo Platamone, pe Via Vittorio Emanuele, no. 121. De ce?

Oraşul era plin – şi nu aveam cum sӑ nu le remarcӑm şi noi, de afişe care aunţau expoziţia “Toulouse Lautrec – La Ville Lumière”. Un astfel de eveniment, cu care nu ai şanse sӑ te întâlneşti, din întâmplare, de mai multe ori în viaţӑ, e un “must” pentru orice iubitor şi cunoscӑtor de artӑ plasticӑ – aşa cum sunt unii dintre noi. Expoziţia s-a deschis pe 7 februarie – da exact în ziua asta – şi era planificatӑ sӑ rӑmânӑ astfel pânӑ la 7 iunie, dar se vede treaba cӑ s-a bucurat de o mare popularitate, pentru cӑ a fost “prorogato fino al 9 settembre”.

Am gӑsit cu uşurinţӑ Palazzo Platamone, pentru cӑ sistemul waze a funcţionat corect (n-o fi gӑsit nici un tunel prin apropiere) şi oricum, ştiam adresa. Iar bannerele atârnate pe pereţii exteriori ne-au confirmat cӑ ştim sӑ ne orientӑm la timp în spaţiu.

Palazzo Platamone (famiglia Platamoni a fost cea care a construit şi folosit palatul), pe numele lui de botez Palazzo Gentilizio, a venit pe lume în secolul 15 (multe s-au mai întamplat în veacul acela!…). A rezistat în forma iniţialӑ pânӑ la terremoto din 1693, ӑla cu bisericile. Datoritӑ seismului, edificiul şi-a schimbat forma, denumirea şi destinaţia, devenind Convento San Placido. Astӑzi, aici funcţioneazӑ Palazzo de la Cultura, o instituţie cu o activitate bogatӑ şi prestigioasӑ, aşa cum rezultӑ cel puţin din afişele din februarie 2018 şi ulterioare.IMG_7720IMG_7716IMG_7715IMG_7714IMG_7713IMG_7712

Eroul momentului, Henri de Toulouse-Lautrec, este un pictor extrem de faimos. Nu are rost sӑ-i fac aici o biografie, informaţii despre el se gӑsesc peste tot, dar, ca un nepriceput ce sunt, nu mӑ pot împiedica sӑ mӑ gândesc cӑ, dacӑ nu ar fi avut o existenţӑ atât de ciudatӑ, probabil nici opera lui nu ar fi fost atât de cunoscutӑ. A devenit faimos şi dupӑ ce despre el s-a scris un roman biografic, ecranizat înmai multe variante, de obicei cu titlul “Moulin Rouge”. E important şi în istoria medicinei, pentru cӑ a botezat (probabil fӑrӑ voie, dar ce dacӑ?) cu numele lui un sindrom al bolilor bazate pe osteoporozӑ. Statura lui micӑ, mersul caraghios provocat de numeroasele fracturi şi prezenţa perpetuӑ în caberete l-au fӑcut un personaj faimos, talentul de pictor, grafician şi tipograf specializat în ilustraţii în negru şi în culori l-au plasat în cӑrţile de istorie a post-impresionismului, iar prietenia cu alţi mari artişti ai perioadei şi curentului estetic … i-a fӑcut şi pe ӑia faimoşi.DSCN9182DSCN9185

Sӑ reţinem, totuşi, cӑ toate comentariile astea sunt absolut lipsite de profesionalism, pentru cӑ eu chiar nu mӑ pricep la artӑ. De aceea, din faţa casei de bilete de la Palazzo, drumurile noastre, ale turiştilor în Sicilia s-au despӑrţit vremelnic. Doar 50% dintre noi au pӑtruns în universul tuluzlotrician, în timp ce ceilalţi 50% au pornit-o aiurea pe strӑzi, în cӑutare de alte obiective turistice şi de bere Moretti.

Pentru moment, cronica urmӑreşte destinul iubitoarei de artӑ. Biletul de 13 euro, în afarӑ de el însuşi, adicӑ un obiect pӑstrat pentru colecţie,palazzo della cultura catania TOULOUSE-LAUTREC (1) mai punea la dispoziţia vizitatoarei o pereche de cӑşti-ghid-audio în limba italianӑ sau englezӑ. Înţeleg importanţa celor douӑ limbi în contextul sociopolitic actual, dar cred, totuşi, cӑ şi limba artistului expus şi expozant ar fi trebuit sӑ facӑ parte din patrimoniu. În rest, lucrӑri de graficӑ şi picturӑ Moulin-rougistӑ, aranjate în aşa fel încât sӑ refacӑ atmosfera sfârşitului de XIX-ème siècle parisien montmartrien, cu muzica favoritӑ a lui Toulouse Lautrec (mare amator de can-can şi de cancanuri) şi cu filme alb/negru.DSCN9196DSCN9197

Destul material pentru a umple peste o orӑ şi jumӑtate, DSCN9175DSCN9177DSCN9178DSCN9179DSCN9180DSCN9181DSCN9182DSCN9183DSCN9184DSCN9185DSCN9186DSCN9187DSCN9188DSCN9189DSCN9190DSCN9191DSCN9192DSCN9193DSCN9194DSCN9195DSCN9198DSCN9199DSCN9200DSCN9201DSCN9202DSCN9203DSCN9204DSCN9205iar cei care şi-au petrecut astfel timpul au ieşit de acolo cu un mare zâmbet de satisfacţie.

Scrie un comentariu

Din categoria Note de călătorie, Uncategorized

SOGGIORNO A SICILIA DI SANT’AGATA (23) de Mihai-Athanasie Petrescu

SOGGIORNO A SICILIA DI SANT’AGATA (23)

O nouӑ zi a erei noastre siciliene începe cu semne bune. Aşa cum anticipam asearӑ, vӑzând cum se uitӑ soarele înapoi, azi, miercuri, avem cer senin şi cele mai bune condiţii pentru o nouӑ expediţie.

Ne înhӑmӑm la rucsac şi ne aşezӑm, cuminţi, în staţia lui D. Facem un test, vrem sӑ vedem dacӑ autobuzul îşi respectӑ orarul, sau umplem din nou buzunarul vreunui taximetrist. Ora din grafic vine şi trece … în zare se vede ceva care seamӑnӑ a maşinӑ mare, care trece şi ea, dar … e o gunoierӑ (de ce m-aş plânge? E un Iveco); tot aşa e şi autobuzul ascuns în spatele ei, în care ne aburcӑm şi pornim spre centru. De la terminal, strӑbatem din nou, fӑrӑ grabӑ, esplanada dei Martiri, ajungând la Catania Centrale, care e chiar centrul tuturor starturilor în expediţii.

Nu pot trece nepӑsӑtor pe lângӑ un afiş. Dincolo de produsul promovat, declaraţia de dragoste mi se pare inspiratӑ.IMG_7497

Din lecturile mele ştiu cӑ vis-à-vis de stazione se aflӑ şi autogara de unde se iau autobuzele EtnaTransporti. Aşa o fi, dar primul şofer de autobuz din terminal pe care îl interoghez nu a auzit în viaţa lui de aşa ceva. E de înţeles, pe maşina lui scrie altceva decât vreau eu şi el tine cu ai lui. Sa fie sӑnӑtos, eu am un aliat care nu ma induce în oroare, adica frumosul de ifon. Street view! şi vӑd autobuzele dupӑ gard. Hai acolo.2018-08-10 (1)

Gӑsim cu uşurinţӑ peronul, pustiu, aşa cӑ începem sӑ ne gândim de unde se iau biletele. Cum de unde? Nu merge de la nenea şoferu’? Un alt nene, de la munca de jos ne asigurӑ cӑ nu. Dar de unde? De la agenţie. Asta ne-o explicӑ alt cӑlӑtor, care îmi aratӑ şi pe unde ar trebuie sӑ fie agenţia. O iau la picior şi pe via D’Amico, adicӑ la 1 minut şi vreo 12 secunde de peron pot purta un dialog instructiv şi educativ cu casiera. Obţin douӑ biglietti di colezzione, dupӑ cum se vede,

iar la donna îmi îmi spune cӑ partenza e la ora nouӑ. Mӑ uit la ceas şi fac apel la toate cunoştinţele mele de limba italianӑ cӑ sӑ-i explic ca e nouӑ jumate. Femeia rӑmâne fermӑ pe poziţie, nu renunţӑ în ruptul capului la ora plecӑrii şi … dintr-o datӑ îi dau dreptate. Eu mӑ uitam la ceasul de mânӑ care, chiar dacӑ e smart, nu e destul de isteţ ca sӑ se acordeze singur, ca telefonul, la ora localӑ.

Acestea fiind lӑmurite şi dupӑ ce un grazzie îmi este rӑsplӑtit cu un zâmbet profesionist amabil al casierei, mӑ întorc la peron, unde, dupӑ câteva minute, apare şi un MAN albastru, pregӑtit sӑ ne ducӑ unde vrem noi.

Bun, dar unde vrem noi azi?

Chiar aşa, unde oare vrem noi azi? Pӑi, noi, azi, vrem sӑ vizitӑm Taormina.

Taormina, desigur, este cel mai frumos oraş din Sicilia, dupӑ cum spun chiar cei mai îndreptӑţiţi sӑ o spunӑ, adicӑ taorminezii. E situat la jumӑtatea distanţei dintre Catania şi Messina, dar mie mi se pare cӑ jumӑtatea dinspre Catania e ceva mai micӑ decât jumӑtatea dinspre Messina. Legӑtura cu oraşul mai mare se face în toate felurile, pe uscat, pe apӑ sau prin aer, dacӑ omul îşi permite un elicopter. Noi am avut de ales între douӑ variante terestre, anume trenul sau autobuzul, cu observaţia, fӑcutӑ de prietenul nostru, ghidul de pe Etna, cӑ trenul merge la Taormina Giardino, de unde accesul la oraşul propriu-zis se face cu un alt autobuz, mai mic şi mai scump, sau cu telefericul, sau, mai bine, cu autobuzul albastrru care, dupӑ ce strӑbate o porţiune de autostradӑ, urcӑ şi la Taormina, pânӑ aproape de centru. În cunoştinţӑ de cauzӑ, deci, am optat pentru autobuzul direct, chiar dacӑ suntem amator de aventurӑ, nevoia de comoditate şi criza de timp primeazӑ.

Aşa cӑ, man, ӑsta, MAN, la drum!

Autobuzul este destul de modern şi de curat, IMG_7510iar şoferul, pentru a adӑuga ceva la specificul local, ascultӑ, împreunӑ cu cӑlӑtorii, un post de radio care transmite muzicӑ italianӑ. Cӑlӑtoria se anunţӑ, în afarӑ de priveliştea Etnei, lipsitӑ de evenimente, deci avem timp sӑ discutӑm despre oraşul Taormina.IMG_7502IMG_7503IMG_7504IMG_7505IMG_7506IMG_7507IMG_7508IMG_7509IMG_7511IMG_7512IMG_7513IMG_7514IMG_7515IMG_7516IMG_7517IMG_7518IMG_7519IMG_7520IMG_7521IMG_7522IMG_7523IMG_7524IMG_7525IMG_7526IMG_7527IMG_7528IMG_7530IMG_7531IMG_7532IMG_7533IMG_7536

Partea de pantӑ a Etnei unde e Taormina se cheamӑ Monte Tauro. Zic unii, care pretind cӑ ştiu, cӑ exista deja în 734 î. H., când au venit grecii la faţa locului, cu gânduri bune. Apariţia numelui este destul de frecventӑ în istorie, atât în epoca romanӑ cât şi în evul mediu sau perioada modernӑ, pentru cӑ a fost, dupӑ posibilitӑţi, când teatru de bӑtӑlie, când teatru pur şi simplu (sau gazdӑ, scenӑ sau muzӑ pentru creatori de artӑ.

În zilele noastre, Taormina este o destinaţie turisticӑ, iar localnicii, cam 12.000 de bӑieţi deştepţi, profitӑ din plin (aşa am citit pe toate prezentӑrile de pe net, urmeazӑ sӑ ne convingem la faţa locului).

Între timp, MAN  trece pe lângӑ vitrina unui showroom Renault. Din vitezӑ am avut impresia cӑ în vitrinӑ se aflӑ un Renault 4 şi un Floride. Staţia dintr-o parcare vastӑ de la Giardini Naxos, e un fel de cul-de-sac, pentru cӑ busul se întoarce exact pe unde intrase acolo, trecând exact pe lângӑ showroom şi, da, e un Floride, o maşinӑ cum n-am mai vӑzut decât în filmele vechi cu Alain Delon.  Aaa, ce pӑcat cӑ nu m-am gândit sӑ trag p pozӑ …

De acum începe partea spectaculoasӑ a traseului, urcuşul cӑtre Taormina. Autobuzul, cât pare el de greoi, urcӑ voios pe numeroasele serpentine, blocând circulaţia oricӑrei alte maşini. Normal, doar suntem noi la bord şi avem prioritate absolutӑ.IMG_7538IMG_7539IMG_7540IMG_7541IMG_7542IMG_7543IMG_7544IMG_7545IMG_7546IMG_7547IMG_7548IMG_7549

Peisajul este extraordinar. Nu suntem la prima urcare pe un munte, dar suntem la prima urcare pe un perete de stâncӑ pe deasupra mӑrii (sigur, Ionicӑ ӑsta, proprietarul mӑrii, e un norocos).

Parcӑ prea devreme, cӑlӑtoria ia sfârşit. MAN se bagӑ într-o autostazione, de unde refuzӑ sӑ mai continue, deşi am fi vrut sӑ mai vedem peisajul montanomarin (sau invers).

Coborâm şi nu uitӑm sӑ-l salutӑm pe nenea şoferul, dar probabil cӑ omul e foarte atent la muzica din difuzor, cӑ nu rӑspunde nimic. Sau nu pricepe italieneşte, nu toatӑ lumea vorbeşte limbi strӑine.IMG_7550.JPG

Nu ne mai rӑmâne decât sӑ ne luӑm cu noi orarul plecӑrilor spre CataniaIMG_7553.JPG şi, gata, pornim la atac. Timp avem destul.

 

2 comentarii

Din categoria Note de călătorie, Uncategorized

SOGGIORNO A SICILIA DI SANT’AGATA (22) de Mihai-Athanasie Petrescu

SOGGIORNO A SICILIA DI SANT’AGATA (22)

Ne bucurӑm de libertate dupӑ o zi pusӑ în slujba turismului montan/vulcanic. E încӑ devreme, de abia a trecut de cinci dupӑ-amiaza, dar oboseala şi întunericul nu ne încurajeazӑ sӑ pornim spre centrul Cataniei. Alternativa este sӑ ne închidem deja în hotel, sau sӑ gӑsim o soluţie. Votâm şi se ajunge la balotaj, drept care ne împӑrţim munca. Unii vor merge la recuperare, alţii, dupӑ ce vor scӑpa de bagaje, vor cӑuta soluţia aceea interesantӑ şi salvatoare.

Deasupra noastrӑ, Jupiter îşi retrage trupele de nori, iar dinspre vest Sol face o micӑ recuoaştere a terenului. Dupӑ teoria ardeleneascӑ, faptul cӑ soarele se uitӑ înapoi semnificӑ pӑrerea lui de rӑu pentru ziua care se terminӑ şi un fel de promisiune cӑ urmӑtoarea va fi mai frumoasӑ. Cum sӑ stai în camera la Miramare când ai putea sӑ îţi exprimi mirarea în altӑ parte?! Aşa cӑ, abandonând, în grabӑ, rucsacul cel ud, în care s-a înecat bietul meu Canon, ies acolo unde soarele, de obicei, e dictator: pe plaj.

Discutӑm aici despre Playa Lidi, situatӑ chiar în vecinӑtatea pistei aeroportului Fontanarossa, vis-à-vis de Miramare.

Cine a fost vreodatӑ iarna pe o plajӑ ştie deja la ce sӑ se aştepte. Eu de exemplu, am fost la trageri, pe plaja de la Vadu, acum 40 de ani. Deci ştiu cӑ o sӑ mӑ întâlnesc cu o întindere tristӑ de nisip, mӑrginitӑ de o baltӑ oarecum furioasӑ din cauza lipsei turisţilor.

Nu m-am inşelat. Marea e necӑjitӑ, iar apariţia mea nu contribuie la buna ei dispoziţie, Vine valul, pleacӑ valul … iar pe plajӑ, palmierii rӑmân impasibili. În departarea de pe stânga se vede portul, unde se odihneşte un ferryboat. Luminile se aprnd pe rând în port, iar farul se vede şi el luminând intermitent.IMG_7445IMG_7446IMG_7447IMG_7448IMG_7449IMG_7450IMG_7451IMG_7452IMG_7453IMG_7455IMG_7460IMG_7461IMG_7462IMG_7463IMG_7464IMG_7465

Încerc sӑ adaug numeroaselor poze şi câteva secvenţe filmate cu acelaşi telefon. Valurile care vin şi pleacӑ mi-ar fi provocat râu de mare dacӑ nu m-ar fi salvat … un avion. Pӑi da, doar mӑ aflu la capӑtul pistei de la Fontanarossa, iar pe deasupra mea trece un Airbus A-320 de la Alitalia, care urmeazӑ sӑ aterizeze, curând, la Milano (asta am aflat-o cu ajutorul aplicaţiei din ifon, sӑ nu creadӑ cineva cӑ am citit tӑbliţa cu traseul afişatӑ pe avion).

Se întunecӑ. Este aproape ora 1800, la început de februarie.IMG_7466IMG_7467IMG_7470IMG_7476 Sunt nevoit sӑ merg şi eu la Miramare, poate mai gӑsesc vreo bere Castello prin frigiderul ӑla. Plus cӑ e necesar sӑ reîncarc toate bateriile, pentru o nouӑ zi de expediţii turistice. Pӑcat cӑ sӑracul Canon nu mai face altceva decât sӑ clipeascӑ trist dintr-un led verde … nu mai e capabil sӑ memorize alte momente frumoase din peregrinӑrile noastre.

2 comentarii

Din categoria Note de călătorie, Uncategorized

SOGGIORNO IN SICILIA DI SANT’AGATA (21) de Mihai-Athanasie Petrescu

SOGGIORNO IN SICILIA DI SANT’AGATA (21)

Odatӑ aflaţi la bordul lui Pajero, ghidul nostru ne expune programul urmӑtoarelor ore. Vom merge la Catania, unde vom avea dreptul la o scurtӑ pauzӑ, apoi vom porni din nou la drum, spre douӑ staţiuni din apropierea oraşului.

Drumul cu o maşinӑ nouӑ, condusӑ de un şofer bun şi ghid competent ni se pare prea scurt. Observӑm, în stânga şi în dreapta, pietre negre sub forma unor parapeţi ai şoselei, stânci crescute spontan ici-colo, sau construcţii imobiliare. Pietrele astea sunt, de fapt, rezultatul nenumӑratelor erupţii ale Etnei. Fie cӑ au fost aruncate departe din cratere, fie s-au rostogolit sau s-au scurs, rocile astea au ajuns taman acolo unde a fost nevoie de ele. Iar unde nu era nevoie, au rӑmas, pur şi simplu, puncte de atracţie pentru turişti sau de studiu pentru istorici şi geologi. Deci, cum s-ar spune, catanezii nu aruncӑ nimic, la ei totul are o valoare de întrebuinţare.

Maşina intrӑ în oraş pe altӑ cale decât cea pe care o aflasem la plecare, folosind un tunel rutier. Ce bine e în tunel! Nici nu mai plouӑ!IMG_7409IMG_7411

Vizitӑm un cartier modern. Bloace, reclame, maşini multe şi … blocuri de bazalt negru. Aici sunt utile pentru cӑ subliniazӑ contrastul între nou şi teluric.IMG_7412IMG_7413IMG_7414IMG_7415IMG_7416IMG_7417IMG_7418IMG_7419IMG_7420

A, pause café. Pajero opreşte vis-à-vis de o cofetӑrie faimoasӑ, unde, ne asigurӑ ghidul nostru, preparatele pe bazӑ de ciocolatӑ sunt excelente. Coborâm din maşinӑ şi, surprizӑ, Mitsubishi demareazӑ, dupӑ ce primim asigurarea cӑ va reveni într-o orӑ sӑ ne culeagӑ.IMG_7421.JPG

Nu avem încotro, plouӑ cu atâta poftӑ încât trebuie sӑ ne adӑpostim în cofetӑrie, unde servim masa de prânz sub forma unei felii groasede tort. Ghidul a avut dreptate, prӑjitura e foarte bunӑ, pӑcat cӑ eu, ӑla care nu manâncӑ niciodatӑ dulciuri, nu sunt în stare sӑ apreciez …

La un moment dat, dupӑ aproximativ o orӑ, cum promisese, în prӑvӑlie şi-a fӑcut apariţia şi prietenul nostru. Dupӑ principiul “stai aşa cӑ nu-i aşa”, în loc sӑ ne invite la bord, omul se invitӑ la o masӑ vecinӑ şi verificӑ şi el dacӑ a spus sdevӑrul despre preparatele cu ciocolatӑ.

Ploaia pare acum mai blândӑ. Cu forţele refӑcute, dar şi mai uşor, pentru cӑ nu mai sunt la bord turistul german şi fiul sӑu, Pajero se avântӑ voiniceşte la drum cӑtre ultima parte a expediţiei. Acolo e Aci! Aci Trezza şi Aci Castello, certo.

Oraş mare, Aci Trezza ӑsta, are cam 5000 de locuitori. Are şi nişte locuri pitoreşti, anume Ciclopii, stâncile care se ivesc din marea lui Ionicӑ, nu departe de ţӑrm. Înţelegem şi de ce ne-a inclus firma de turism un asemenea obiectiv acum, în februarie: pentru cӑ e foarte frumos vara, când e vizitat de mii de turişti. Suntem nişte norocoşi.IMG_7423IMG_7424IMG_7426IMG_7427

Aci Castello. O adevӑratӑ metropolӑ, prin comparaţie cu Acolo Trezza, cu vreo 18000 de locuitori. Are şi o istorie mai aglomeratӑ în evenimente şi monumente, din care ni se aratӑ Castello Normanno, care dateazӑ din secolul al XI-lea, şi o bisericӑ din secolul al XVIII-lea, închinatӑ Sfântului Iosif.IMG_7441IMG_7440IMG_7438IMG_7436IMG_7432IMG_7431IMG_7430IMG_7429

Mai vedem  şi vegetaţia bogatӑ, specificӑ sudului mediteranean, în care abundӑ, pe lângӑ palmieri … limba soacrei. Sӑracii! Aflӑm cӑ buruiana asta nu e chiar buruianӑ, ci mai degrabӑ culturӑ şi cӑ produce vara nişte fructe mici, destul de puţine pe cap de soacrӑ pentru a fi foarte scumpe – costӑ vara cam cât cireşele la noi, la început de carierӑ.

Şi cu acestea fiind spuse, Pajero face cale-ntoarsӑ spre metropolӑ. Ghidul nostru e foarte amabil, traverseazӑ toatӑ Catania de la est la vest pentru a ne depune în parcare la Miramare, de unde ne aburcase de dimineaţӑ. Mai povestim una-alta, omul se preface cӑ nu e deranjat de italiana mea imperfectӑ, înţelege bine ce îl întreb, dar se încӑpӑţâneazӑ sӑ îmi vorbeascӑ tot în limba englezӑ.IMG_7442IMG_7443IMG_7444

Ne despӑrţim în cel mai amical mod. Îi mulţumim, ne strângem mâinile şi maşina pleacӑ pe unde a venit, punând capӑt unei excursii care, dacӑ, din cauza vremii, nu a fost chiar ce speram noi, a fost frumoasӑ şi interesantӑ.

Douӑ vorbe despre firma şi oamenii cu care am colaborat. Am publicat povestea primei pӑrţi a zilei în ediţie bilingvӑ la rugӑmintea responsabilului PR al firmei. Iniţial, relatarea conţinea unele amӑnunte care, se pare, contravin noilor reglementӑri GDPR. Am înţeles şi i-am respectat omului dorinţa de elimina nişte date şi fotografii, dar el a insistat sӑ elimin şi alte poze care nu aveau nici o relevanţӑ din punct de vedere legal. De aceea am decis sӑ elimin orice element care ar face posibilӑ identificarea firmei sau a vreunei persoane de acolo, dar şi sӑ evit orice formӑ de publicitate (de altfel, gratuitӑ) pentru firmӑ.

Asta nu înseamnӑ cӑ serviciile oferite de firma catanezӑ nu au fost exact acelea propuse prin prospect şi contractual cu ei, facturate de ei şi plӑtite de noi. Ghidul a fost excelent, amabil, grijuliu  şi competent. Dar, sincer, dacӑ ar fi sӑ mai merg vreodatӑ pe Etna, aş stipula în înţelegerea cu orice firmӑ, renunţarea la expediţie în caz de vreme rea şi returnarea sumei depuse ca platӑ.

Scrie un comentariu

Din categoria Note de călătorie, Uncategorized

SOGGIORNO A SICILIA DI SANT’AGATA (12) de Mihai-Athanasie Petrescu

SOGGIORNO A SICILIA DI SANT’AGATA (12)

Cum spuneam, sunt dornic sӑ trӑiesc noi aventuri, iar Catania îmi va oferi, peste scurt timp, materialul necesar pentru una dintre cele mai frumoase amintiri. Dar … s-o luӑm treptat.

Adicӑ prima urgenţӑ este sӑ cobor treptele de la Giardino Bellini şi sӑ revin în civilizaţia stradalӑ, unde se sting ultimii lucşi ai sursei naturale de iluminare.IMG_7122 Decoraţiunile luminoase sunt deja la putere,  aşa cum votasem încӑ de dimineaţӑ (unul dintre puţinele voturi unde am câştigat), şi pe mӑsurӑ ce avansez spre sud, porticurile sunt tot mai colorate.IMG_7123.JPG Iar mulţimea tot mai viermuitoare, iar polizzia de asemenea.IMG_7124 Or şti ei ceva, aşa cӑ iau mӑsura de maximӑ încredere; îmi adӑpostesc camera Canon în rucsac, pe acesta mi-l fixez în faţӑ, la vedere, iar pentru satisfacerea nevoii de amintiri imagistice voi folosi de acum înainte doar celulosul. Dar şi pe ӑsta cu cât mai multӑ grijӑ şi discreţie, pentru cӑ vreau sӑ-l pӑstrez în proprietate.

Via Pacini, pe care am tot cӑlcat-o azi, îmi dӑ o idee, aceea de a profita de preţul accesibil al berii. Înghesui o sticlӑ în rucsac (nu mai multe, nu am chef sӑ îmi activez sciatica) şi revin pe Etnea, unde peisajul urban e atrӑgӑtor. Pe cuvânt, e bine sӑ ai şi un telefon bun în dotare, pot dovedi cӑ nu mint.IMG_7125IMG_7126IMG_7128IMG_7129IMG_7132

Mӑ apropii de Piazza Universitá, dar, dintr-o datӑ, sunt prins într-un cleşte. Acum înţeleg ce simţeau exploratorii polari atunci când gheţurile se închegau în jurul lor. În câteva secunde, mӑ transform dintr-un turist liber într-un prizonier înlӑnţuit. Ce-i drept, nu ca amӑrâtul ӑla de Prometeu pe care îl ciugulea vulturul, pe mine nu mӑ ciuguleşte nimeni, dar nici nu mai pot pӑşi în nici o direcţie.

Motivul e siplu: la câteva zeci de metri în faţa mea se vede basculanta albӑ, pe care o mai întâlnisem, mai devreme, prin piazza Carlo Alberto di Savoia, iar în ea câţiva înhalataţi, care se agitӑ de zor, iar dincolo de maşina (imobilizatӑ) vӑd baldachinul Sfintei Agata.IMG_7133IMG_7136IMG_7138IMG_7143

Rӑbdarea nu mi-a lipsit niciodatӑ, aşa cӑ şi de data asta mӑ resemnez sӑ aştept. Ce anume? N-am idee. Poate, dupӑ ce tata popa îşi tine slujba în locul respective, baldachinul va fi mutat în altӑ parte iar mulţimea se va coagula pe noul amplasament. Sau, poate, tot dupӑ slujbӑ, lumea se plictiseşte şi se pune în mişcare.

Dar tata popa nu slujeşte nimic. Se învârte pe baldachin, mai coboarӑ, mai urcӑ, dar rӑmâne tӑcut. Singurele glasuri care se aud dinspre obiectiv sunt cele ala halatelor albe din camion, care se strigӑ unul pe altul şi desfӑşoarӑ o activitate de neînţeles pentru mine: primesc din mulţime mӑnunchiuri de lumӑnӑri aprinse, le sting şi le aruncӑ prin camion. Ba, ceva-ceva tot înţeleg eu: nenii ӑştia care vând lumânӑri nu pun în pericol întegritatea poporului, pentru cӑ, deşi uriaşe, lumânӑrile nu apucӑ sӑ facӑ multӑ luminӑ. Ce afacere!

N-aş vrea sӑ exagerez, poate din punct de vedere subiectiv timpul  a fost mai lung decât cel mӑsurat de ceas, dar cred cӑ am stat cam o orӑ aproape nemişcat.  La un moment dat, tonul strigӑtelor din camion s-a schimbat, iar unul dintre halate a coborât din benӑ la volan şi a pornit dieselul, schimbând, pe loc atmosfera. Oare numai mie mi se întâmplӑ? Legea lui Murphy, aia care spune cӑ oriunde existӑ o sursӑ de fum puturos existӑ şi un curent de aer care dirijeazӑ fumul exact spre nӑrile mele, a funcţionat perfect. Noroc cӑ stagiul ӑsta de practicӑ a durat destul de puţin, sigur nu mai mult de zece minute, dupӑ care camionul s-a pus în mişcare cu o vitezӑ inferioarӑ maşinilor de pe Valea Prahovei şi s-a apucat sӑ taie mulţimea; fenomenul a fost uluitor! Deşi nimeni nu pӑrea sӑ se mişte, camionul avansa printre oameni, iar coagularea rӑmânea neschimbatӑ. Dupӑ câteva minute, basculanta era staţionatӑ la vreo 20 de metri în spatele meu, iar legea lui Murphy referitoare la fumul de motorinӑ era la fel de actualӑ. Noroc cӑ, dupӑ alte câteva câteva minute, motorul s-a oprit şi am putut profita, fӑrӑ sӑ mai comit pӑcatul cu vorba (înjurӑtura la adresa nenorocitului de Murphy) sӑ privesc în voie baldachinul Sfintei Patroane şi Protectoare a Cataniei, iar în momentele acelea şi a mea. N-o sӑ comit acum pӑcatul fӑţӑrniciei de a pretinde cӑ m-am simţit şi eu pӑtruns de evlavie, dar recunoştinţӑ am avut şi am şi acum, pentru cӑ, din toate zilele anului, cineva ne-a îndemnat sӑ vizitӑm Sicilia, Catania, exact în Ziua marii sӑrbatori locale. Nu pot sӑ nu îmi amintesc cӑ, acum fix un an de la data când notez amintirile de faţӑ, ne aflam la Roma, pe Via del Foro, exact în momentul când italienii îşi sӑrbӑtoreau Ziua Naţionalӑ. Scriu şi semnez (mai sus) cӑ nu ne-am ales datele şi destinaţiile în funcţie de evenimentele locale – dar ne-am bucurat cӑ am fost acolo şi atunci.

Iatӑ baldachinul şi slujitorii Sfintei. E o suitӑ de imagini la care ţin la fel de mult ca şi la cea a Patrugliei Frecce Tricolori survolând Colosseo.IMG_7146IMG_7147IMG_7148IMG_7149IMG_7151IMG_7152IMG_7153

Încet, încet, fӑrӑ sӑ îmi pot explica de ce, mulţimea se desface şi lumea începe sӑ se deplaseze. Îmi continuu şi eu exodul cӑtre sud, folosind, din când în când, cu mai multӑ sau mai puţinӑ discreţie, ifonul. Pozele sunt faine, mӑcar pentru cӑ ştiu cӑ sunt fӑcute de mine.IMG_7154IMG_7155IMG_7156IMG_7157IMG_7158IMG_7159

Deja, pe Via Etnea poate circula şi Fun Trainul,IMG_7160IMG_7161 iar eu reuşesc sӑ ajung în Piazza del Duomo, unde Catedrala Sant’Agata oferӑ o imagine impresionantӑ!IMG_7163

La Borselino, D-ul pare sӑ nu mӑ aştepte decât pe mine. Imediat ce urc la bord apare şi conduccente şi decoleazӑ. În maşinӑ nu sunt decât vreo trei-patru cӑlӑtori afarӑ de mine şi mӑ prefac cӑ nu înţeleg nici o iotӑ din pitorescile înjurӑturi dâmboviţene pe care şi le adreseazӑ, generos, unii altora. Am, totuşi, noroc, folcloriştii coboarӑ la patinoar, iar la Miramare eram singurul pasager.

Da, şi aici se pot obţine nişte imagini frumoase.IMG_7164IMG_7165IMG_7166IMG_7167

A fost o zi extrem de densӑ şi obositoare. Nu-mi vine sӑ cred cӑ îmi scot ghetuţele, ce bine e! Bun, o porţie generoasӑ de pizza cu vinete, specialitate Miramare, însoţitӑ de conţinutul sticlei din imagine, o bere extraordinar de bunӑ (imi propun sa mai iau si in zilele urmatoare).IMG_7172 Mai am de încӑrcat baterii pentru toate telefoanele şi camerele foto din dotare, urmeazӑ Ziua II!

Stingerea!

 

Sa nu uitam ca azi, 2 Iunie, italienii isi sarbatoresc Ziua Republicii, Ziua Nationala. Auguri!!!IMG_8017

Scrie un comentariu

Din categoria Note de călătorie, Uncategorized

SOGGIORNO A SICILIA DI SANT’AGATA (11) de Mihai-Athanasie Petrescu

SOGGIORNO A SICILIA DI SANT’AGATA (11)

Pornesc în urmӑtoarea etapӑ a expediţiei ascultând cu atenţie canonada şi tragând poze cu aparatul Canon. Iar curiozitatea obiectivului foto nu ar fi putut ignora mӑreaţa statuie din Piazza Stesicoro. E simplu, statuia îl reprezintӑ pe Vicenzo Bellini, dar acum sunt prea grӑbit ca sӑ stau dupӑ compozitori. Rӑmâne pe mai târziu, ocazii vor mai fi.IMG_2785

Nu ştiam exact ce înseamnӑ pocniturile, deşi, dacӑ ar fi fost întuneric, aş fi pus pariu cӑ e un foc de artificii. Dar acum e soare, ce rost ar avea?! Uite, nimeni de pe Via Etnea nu-şi bate capul, nu poate fi ceva important, nu erupe Etna.

Şi totuşi … dincolo de clӑdirile alea se vӑd artificii. Asta da premierӑ, sӑ cheltui atâţia bani pentru un foc de artificii care face doar zgomot şi fum, iar efectul estetic al rachetelor colorate e nul. Sau, mӑ rog, aproape. Mӑnunchiurile de mici explozii sunt toate albe, zgomotoase şi poluante … şi atât.IMG_2803IMG_2807IMG_2812

Oare unde am nimerit şi de ce fac ӑştia atâta scandal? Pӑi ce, oare am uitat cӑ Sfânta Agata e patroana focurilor de artificii? Daca da, ar cam fi momentul sӑ-mi aduc aminte.

Deci, dupӑ traversarea viei Etnea IMG_2786am luat-o pe Via Santa Maria di Betlem, IMG_2817am mers câteva sute de metri şi am pӑtruns într-o poianӑ denumita Piazza Carlo Alberto di Savoia. Aglomeraţia e destul de mare, mulţimea e atât de înghesuitӑ, încât renunţ sӑ avansez mai aproape de sursa zgomotului. Înţeleg doar cӑ se întâmplӑ ceva însemnat în faţa bisericii de pe una dintre laturile pieţei şi, pentru cӑ, dintr-o datӑ puşcӑturile înceteazӑ decid sӑ o iau pe cӑi lӑturalnice, cu speranţa sӑ mӑ pot apropia de bisericӑ din altӑ direcţie.IMG_2816

Întâi îmi atârn ochii de o denumire interesantӑ: “Le due mamme”. Pentru o anumitӑ stare de spirit, o mamӑ e de ajuns, dar la ӑştia probabil cӑ înjuraturile sunt mai complexe? (nu demult, atunci cand google a facut pozele pentru street view, restaurantul se numea “Africa”. Probabil cӑ, între timp, dându-şi seama cӑ douӑ culturi valoreazӑ mai mult decât una, pe lângӑ mamma africanӑ s-a aciuat şi una localӑ, cu efect pe tabela de marcaj.IMG_2819IMG_2820IMG_2821

Sunt, din nou, pe via Pacini şi presupunerea mea cӑ pot gӑsi o altӑ cale de acces spre biserica respectivӑ se dovedeşte corectӑ … dar numai atât. Pentru cӑ aglomeraţia e aici şi mai densӑ. Pot însӑ distinge un element care îmi atrӑsese atenţia şi în transmisiile televizate de asearӑ: baldachinul cu care este plimbatӑ biata Sfântӑ prin oras, escortatӑ de preoţi în veşminte colorate, Şi, surprinzӑtor, de o basculantӑ şi câţiva muncitori îmbrӑcaţi în obişnuitele halate albe, al cӑror rost îmi rӑmâne, deocamdatӑ, necunoscut.IMG_2828

Douӑ vorbe despre biserica din poze: este Il santuario della Madonna del Carmine, lӑcaş venitӑ pe lume (binenţeles) dupӑ terremotoul de la 1693, de fapt în 1729. Însuşi Papa Ioan Paul II a ridicat-o la rangul de “basilica minore”, în 1988.

Deci m-am lӑmurit de unde se auzea canonada, n-am ce sӑ mai fac în înghesuiala aia şi caut alta. O gӑsesc pe Via Etnea, pe care pӑşesc cu încredere, slalomând printre pietonii din ce în ce mai numeroşi şi printre porticurile ornamentale, pe care încep sӑ se aprindӑ luminile colorate.IMG_2841IMG_2842IMG_2843IMG_2837 Am timp sa citesc şi plӑci de marmurӑ, marilor înaintaşi din literaturӑ şi ştiinţӑ, Catania recunoscӑtoare. Calcedonio Reina, poet si artist plastic nascut în Sicilia, dar şcolit la Napoli şi Ettore Majorana, fizicianul genial a cӑrui dispariţie, în 1938, nu a fost niciodatӑ explicatӑ. (Citind despre el, eu cred ca misterul e doar juridic, omul a cӑzut în apӑ, de pe un vas care îl transporta de la Napoli spre Catania; dar nu e treaba mea sӑ completez pietrele afisate prin oraş!)IMG_2839IMG_2855

Dupӑ un stâlp, se întrevede o statuie.IMG_2858 Mӑ apropii şi o vӑd cu toţi ochii, e ӑla care nu lipseşte din nici un oraş al Italiei. Cine? A, nu Vittorio Emmanule II, ci ӑla care l-a creat pe ӑlӑlalt, punându-i la dispoziţie o naţiune unitӑ, pe care s-o împӑrӑţeasca: Garibaldi, desigur. Cel care a gӑsit în Catania un Vulcan (asta am gӑsit şi eu) de patriotism.IMG_2847IMG_2845

Nu e o statuie de doi lei, dar nici de douӑ lire. Povestea ei meritӑ a fi spusӑ, chiar şi spre amuzament: în 1890, Uruguayul s-a gândit ce bine i-ar prinde sӑ se laude cu o statuie a lui Garibaldi şi a comandat una artistului roman Ettore Ferrari. Bucuros cӑ are şi altceva de fӑcut decât maşini de curse, Ferrari ӑsta (cum? E înainte de apariţia curselor de maşini? Bine, dar rӑmâne între noi, nu mai spunem la nimeni) a fӑcut şi expediat statuia, numai cӑ uruguayenii s-au rӑzgândit între timp şi au revândut-o. Cui? Cui a dat ceva pe ea, adicӑ patrioţilor vulcanici de la Catania. Ajunsӑ în oraşul sicilian, statuia creatorului poporului Italian a trebuit sӑ se lupte cu statuia elefantului, a pierdut lupta şi s-a pomenit la celӑlalt capӑt al viei Etnea. Bine cӑ bulevardul are douӑ capete … A, şi mai remarc un lucru: maşina pe care Garibaldi şi-o tine la îndemânӑ e o Dacie!IMG_2844

Autoritӑţile locale se aşteaptӑ la ce e mai rӑu. Vӑzând cӑ lumea continuӑ sӑ se adune, pӑstrӑtorii ordinii şi ai sӑnӑtӑţii publice îşi iau mӑsurile necesare.IMG_2850IMG_2851IMG_2857IMG_2838IMG_2846

Şi eu care credeam cӑ Agata e stӑpâna focurilor … vӑd cӑ s-a implicat şi în industria hotelierӑ.IMG_2849

Bunӑ asta! Magazinul de încӑlţӑminte are cel mai inspirat nume: Cenerentola.IMG_2852IMG_2853

Intrarea asta monumentalӑ îmi atrage atenţia, mai ales cӑ dincolo de ea pare sӑ fie mai multӑ luminӑ. E poarta de acces într-unul din locurile iubite de catanezi, atât pentru confortul pe care îl oferӑ, cât şi pentru simbolistica la care se referӑ: Giardino Bellini.IMG_2861

Şi iar vine în discuţie Bellini. Am vӑzut statuia lui în piaţa Stesicoro, am menţionat deja, la momentul potrivit, cӑ mormântul lui este în Duomo di Catania, Catedrala Sant’Agata, hai sӑ vedem cine a fost Bellini ӑsta şi ce a vrut el.

A trӑit între 1801-1835, probabil cӑ nu prea bine dacӑ a renunţat atât de curând la luptӑ, dar a rӑmas în memoria omenirii prin câteva creaţii muzicale de cea mai mare valoare. Cunoscӑtorii îl plaseazӑ pe un podium, alӑturi de Gaetano Donizetti şi Gioacchino Rossini, ca fiind cei mai mari compozitori de operӑ în genul “bel canto”. Iar catanezii, oameni cumsecade, îl ţin minte şi îl cinstesc cum se cuvine pe compozitorul lor.

Giardino e conceput pe mai multe nivele, unite între ele prin alei pavate cu piatrӑ de râu. La primul nivel avem o terasӑ largӑ mӑrginitӑ de coloane şi fântâni împodobite cu statui, probabil ale muzelor care l-au inspirat pe Bellini, de palmieri si de cladiri monumentale.IMG_2862IMG_2864IMG_2865IMG_2866IMG_2867IMG_2869IMG_2871IMG_2872IMG_2873IMG_2876

Dupӑ pӑrerea mea de nepriceput, contrastul dintre zona asta şi cartierul dinspre sud e neplӑcut, de la coloane şi statui ne aruncӑm între blocuri pӑtrate.IMG_2875

Dar cum nu fac decât sӑ vӑd şi sӑ ţin minte, fӑrӑ drept de vot, o iau spre nivelul al doilea.IMG_2877 Aici îmi gӑsesc un loc de staţie pentru o privire spre via Etnea şi Garibaldi,IMG_2878 dupӑ care sunt nevoit sӑ accept cӑ suntem, totuşi, în toiul iernii.IMG_2879 Ce le-ar mai plӑcea şi  primarilor din unele oraşe româneşti sӑ aibӑ posibilitatea de a planta floricele în februarie … Probabil cӑ şi sindico din Palazzo del Elefante are bucuria asta de a cheltui bani mulţi pe flori care se trec repede?

Nivelul al treilea este postamentul chioşcului orchestrei. O construcţie filigranatӑ, dacӑ se poate aplica termenul şi la mӑrimea asta, dar  vorba cântecului, geaba giardino şi geaba chioşco, ba chiar şi geaba sӑrbӑtoare, dacӑ acolo nu cântӑ nici o fanfarӑ …IMG_2880IMG_2882

Mai fotografiez o datӑ, de lângӑ tricolor,  IMG_2884.JPGIMG_2895.JPG panorama, cu bune şi cu rele,IMG_2881IMG_2883IMG_2885IMG_2886IMG_2899IMG_2900IMG_2901IMG_2902 dupӑ care o iau la vale, calcand pe mozaicul din piatra de rau,IMG_2897 cӑtre civilizaţie. Adicӑ spre aglomeratul nivel numӑrul unu, unde îmi gӑsesc o bancӑ utilӑ refacerii forţelor. Fizice, dar şi morale, pentru cӑ în apropiere stӑ şi cântӑ un trovattore.IMG_7117.JPG Nu dezinteresat, dupӑ cum rezultӑ din cutia chitarei, aşezatӑ strategic în faţa lui,IMG_7120IMG_7121 dar (şi nu exagerez) cu mult talent şi cu o voce extraordinarӑ. Cum sӑ te miri cӑ din naţia aia a apӑrut Pavarotti … sau cum sa te miri ca lumea il asculta cu atata atentie?!IMG_2906

Stând în preajma acelui cântӑreţ ambulant nici nu am observat la timp cӑ s-a lӑsat înserarea şi cӑ ar trebui sӑ mӑ îndrept spre noi aventuri.

2 comentarii

Din categoria Note de călătorie, Uncategorized

SOGGIORNO A SICILIA DI SANT’AGATA (10) de Mihai-Athanasie Petrescu

SOGGIORNO A SICILIA DI SANT’AGATA (10)

Dacӑ am scӑpat de pericolul reprezentat de chirurgul Renato, dovadӑ cӑ fuga chiar e sӑnӑtoasӑ şi tine il medico la distanţӑ, n-am decât sӑ îmi continuu pergrinӑrile, sau, mai bine zis rӑtӑcelile fӑrӑ ţintӑ fixӑ.IMG_2613

Dulciurile, indiferent cine le produce, nu ma intereseazӑ, trec mai departe.IMG_2614

Pot vedea de-a lungul Viei Santa Maddalena IMG_2705câteva clӑdiri monumentale fӑrӑ etichetӑ,IMG_2703IMG_2708IMG_2710IMG_2694 deci nu le pot nici eu pronunţa denumirile sau funcţiunile lor. O excepţie: bisericile şi scuterele Vespa, care sunt toate monumente ale istoriei Italiei.IMG_2615IMG_2706

Apoi, exact ca-n viaţӑ, se demonstreazӑ cӑ şi la Catania urcuşurile sunt urmate de coborâşuri. Via Cimarosa Domenico (chiar, azi e duminicӑ; oare în celelalte zile din sӑptӑmânӑ îşi schimbӑ denumirea?), care mӑ duce la un pasaj cu scӑri, mӑ ajutӑ sӑ scad nivelul, apoi, prin Largo Giovanni Paisielo şi Via PaciniIMG_2713IMG_2714IMG_2715IMG_2718IMG_2720IMG_2721IMG_2722IMG_2723 ajung la Via Sant’Euplio,IMG_2724 o fac la dreapta, depӑşesc banca Monte Sant’AgataIMG_2726 şi nimeresc într-un loc aglomerat şi fierbinte, unde îngheţata e la mare cӑutare. Ce sӑ fie, ce sӑ fie, iaca-n târg gelatterie! Locul este Piazza Stesicoro, faimos în geografia turisticӑ a Cataniei.IMG_2728IMG_2729IMG_2730IMG_2731IMG_2742

Sigur, nu trec nepӑsӑtor pe lângӑ o bisericӑ mare care îmi aminteşte cӑ mai e puţin şi începe din nou campionatul mondial de motociclism vitezӑ, al cӑrui erou a fost, odatӑ, nea Max Biaggi:IMG_2743 Chiesa San Biagio, sau, cu alte cuvinte (pentru cӑ limba italianӑ este destul de bogatӑ) Chiesa San’Agata alla Fornace. Nu pot sӑ nu apreciez cât de mult se împarte sfânta patroanӑ a Siciliei, pentru cӑ foarte multe biserici îi sunt închinate.

Spre deosebire de bisericile pe care le-am descris anterior, San Biagio a fost construitӑ de la zero dupӑ terremoto ӑla mare de la 1693. Locul nu a fost ales întâmplӑtor, se zice cӑ exact acolo a existat pe vremea Agatei un cuptor special pentru chinuit oameni, spre a-i face apţi pentru beatificare, iar Agata a fost torturatӑ în acel loc.

Arhitectul care a desenat / construit biserica a fost Antonino Battaglia (frumos şi belic nume!), iar scena martirizӑrii Agatei a fost pictatӑ de Giuseppe Barone, fiind livratӑ în 1938. Inscripţia care explicӑ fresca este: Hic Vultata est Candentibus. Cine nu ştie latineşte îşi imagineazӑ sensul inscripţiei, adicӑ Acela este locul în care (Agata) a fost învârtitӑ pe cӑrbuni încinşi.IMG_2731IMG_2733IMG_2744

Lângӑ un loc de mântuire ce poate turistul curios sӑ vadӑ dacӑ nu unul de pierzanie …IMG_2734

Sigur cӑ, înainte de lӑcaşul închinat sfintei Agata şi sfântului Biagio vӑzusem şi principala atracţie a pietei Stesicoro; e aşa de mare şi vizibil încât l-aş fi vӑzut şi din avion, fӑrӑ ochelari, de la 500 de metri. Vorbim despre Amfiteatrul Roman. Descrierea acestuia, însӑ, e lӑsatӑ pour la bonne bouche.

Este principalul monument roman al oraşului, şi destul de mare şi bine pӑstrat pentru a fi considerat cel mai atrӑgӑtor monument şi cea mai monumentalӑ atracţie turisticӑ a Cataniei, iar Piazza Stesicoro este consideratӑ, din acest motiv, centrul istoric al oraşului.

Am zis mereu şi nu mӑ dezic, arhitectura şi construcţiile nu fac parte dintre cunoştinţele mele. Dar nu trebuie sӑ fii un specialist pentru a observa cӑ Amfiteatrul catanez seamӑnӑ, ca alcӑtuire, cu alte arene antice (de fapt, pricepuţii îl plaseazӑ pe aceeaşi treaptӑ de importanţӑ istoricӑ şi monumentalӑ cu Colosseo, adicӑ un obiectiv mult mai bine cunoscut în lume).

Dacӑ ne intereseazӑ (şi binenţeles cӑ ne intereseazӑ) istoricul monumentului, aflӑm in inscripţii şi din telefonul gӑzduitor de internet cӑ, probabil, construcţia dateazӑ din secolul 2 B.C. (sau î.e.n., sau cine ştie cum se mai zice în zilele noastre), de pe vremea împӑraţilor Hadrianus şi Antoninus Pius. Existӑ şi o legendӑ care o acuzӑ pe Sfânta Agata cӑ, dupӑ moarte, a împiedicat lava rezultatӑ dintr-o erupţie a Etnei sӑ inunde amfiteatrul, în anul 252. Chiar mӑ mir ce interes o fi avut un sfânt creştin sӑ salveze un monument pӑgân – sau se gândea Sfânta cӑ în viitor, şi anume chiar de ziua ei din 2018, un anumit turist român va dori sӑ viziteze amfiteatrul?

Ca material de construcţie, primeazӑ bazaltul, cӑrӑmida arsӑ şi marmura. În zilele noastre mai notӑm şi existenţa fierului, a plasticului şi a sticlei.

Sigur cӑ secolele au acoperit anticul amfiteatru, dar, începând cu seculul 18, arheologii şi-au pus în cap sӑ îl readucӑ la lumina zilei. Oficial, lucrӑrile de decopertare a locului au început de abia în 1904.

Azi, amfiteatrul este amenajat pentru vizitare, dar gardul din fier îi împiedicӑ pe curioşi sӑ profite de scӑrile moderne amenajate în interior. Aşa cӑ fac o mulţime de poze de jur-împrejur, şi nu ratez ocazia de a-mi testa din nou cunoştinţele de limbӑ latineascӑ. Inutil, de altfel, pentru cӑ inscripţia nu este completӑ, aşa cӑ nu pot pricepe care este implicarea TVR în monument. Totuşi, am un ifon cu acces facil la internet, care îmi dezvӑluie conţinutul iniţial al lozincii: PER ME CIVITAS CATANENSIUM SUBLIMATUR A CHRISTO, sau, pe româneşte, nu pe romaneşte, “prin mine oraşul Catania se ridicӑ la Hristos”, o vorbӑ atribuitӑ cui altcuiva decât Sfintei lor protectoare, Agata.IMG_2736IMG_2735IMG_2738IMG_2739IMG_2740IMG_2746IMG_2747IMG_2749IMG_2750IMG_2751IMG_2752IMG_2753IMG_2754IMG_2755IMG_2756IMG_2757IMG_2758IMG_2759IMG_2764IMG_2765IMG_2766IMG_2767IMG_2769IMG_2771IMG_2772IMG_2773IMG_2774IMG_2775IMG_2776IMG_2777IMG_2778IMG_2781IMG_2782

Dupӑ o asemenea incursiune în trecut, revin la prezentul secol 21, într-o frumoasӑ zi de duminicӑ în care lumea nu are treabӑ acasӑ, ci se înghesuie peste tot prin oraş. Oamenii par sӑ aştepte, toţi, ceva important. Prӑvӑlia asta nu a mai putut aştepta, dupӑ 50 de ani a renunţat la tot.IMG_2748  Un pelerin nu are rӑbdare şi, dându-şi seama cӑ Sfânta Agata îi este intangibilӑ, se mulţumeşte cu ce are la îndemânӑ.

Ceilalţi, însӑ, adicӑ majoritatea, stau cuminţi la locurile lor şi nu se tem de pocniturile numeroase şi puternice care se aud undeva, în apropiere.IMG_2783IMG_2784

Eu notez totul în memoria camerei foto, dar curiozitatea mӑ mânӑ sӑ verific sursa puternicelor rafale de pocnituri. Sper cӑ nu împuşcӑ ӑia manifestanţii fӑrӑ halate albe …

Scrie un comentariu

Din categoria Note de călătorie, Uncategorized