Arhive pe etichete: capitolul XVI

UN URS ȊN ORAŞ de Mihai-Athanasie Petrescu Capitolul XVI

Capitolul XVI

NUMAI JUCÂND PUTEŢI CÂŞTIGA!

– Bă, Stroe, cum zici că se completează asta? întrebă Marica, agitând un formular de Loto.

– E simplu, tovarăşu colonel,trebuie să luaţi trei numere  între 1 şi 90, răspunse şeful  de stat major.

– De unde să le iau, bă?

– Rap … le alegeţi dumneavoastră, cum vreţi.

– Dacă zic 1, 2, 3?

– E foarte bine, tovarăşu colonel.

– Ba mai bine zic 12, 13, 14, se răzgândi comandantul.

– E şi mai bine, acceptă Stroe.

– Vezi, bă? Am început să mă pricep. Dar dacă zic 21, 22, 23?

– Înseamnă că deja sunteţi specialist, tovarăşu colonel.

– N-am spus eu că nu degeaba am fost pus într-o funcţie de conducere? Buun, am luat trei numere: acum?

– Trebuie să le scrieţi pe foaia asta , tovarăşu.

– Bă, ia scrie-le tu, că eu nu am ochelarii la mine, ordonă Marica, împingând discret un sertar al biroului … când ne dă ăia  banii?

– A, tovarăşu colonel, dacă câştigaţi …

– Cum?

– Vreau să spun, după ce câştigaţi. Într-o săptămână – două…

*

*    *

          Tot Braşovul vorbea despre un anume tovarăş Lupu. De mai multă vreme, poza lui era afişată peste tot; omul ţinea într-o mână un teanc de bani, iar cu cealaltă se sprijinea de un superb Moskvici 403. Alături de zâmbetul lui fericit era scris cu litere roşii: “Numai jucând puteţi câştiga” Nu era de mirare că mania numerelor pătrunsese şi în biroul comandantului de batalion.

2

*

*    *

              – Dar de unde are ăştia bani să le dea la câştigători? se miră colonelul.

– Vă spun eu, tovarăşu, răspunse Stroe. Din banii pe buletinele de concurs.

– Care buletine, bă?

– Păi, ăsta pe care l-am … l-aţi completat dumneavoastră. Ca să participe la extragere trebuie să plătiţi la ăia 3 lei.

– Să le dau eu 3 lei? sări comandantul. Da’ce sunt eu, bancher? Ce, fără asta nu se poate?

– Nu se poate, tovarăşu …

– Fir-ar… Bine, atunci le dau şi 3 lei. Da’ cum face din 3 lei o maşină?

– 3 lei de la dumneavoastră, 3 lei de la mine … se-adună, tovarăşu colonel.

– 3 şi cu 3 … ăăă … 6. Cât costă un Moskvici?

– Păi .. o fi vreo 40, 50 de mii …

– Stai, bă, de la 6 lei la 50.000, de unde-i ia ? Ha?

– Tovarăşu colonel, dar nu numai noi jucăm. Joacă şi plătesc mulţi oameni, şi cu cât sunt mai mulţi jucători, cu atât se adună bani mai mulţi pentru câştiguri.

– Ia stai, bă, mai zi o dată: trebuie să plătească cât mai multă lume ca să câştig eu bani serioşi?

– Raportez, ăsta-i principiul, confirmă Stroe.

Colonelul rămase câteva secunde tăcut, cu ochi la buletinul loto.

– Cât mai mulţi oameni … murmură el într-un  târziu. Bă, ia adună tu cadrele, ordonă apoi. Le trasezi sarcina ca pănă mâine să joace toţi la loto ăsta al tău. Care nu arată legitimaţia aia …

– Care legitimaţie tovarăşu?

– Aia, cum îi zice, de joc?

– Buletinul?

– Buletin, dacă vrei tu … care nu-l arată, trei zile de arest la garniozană,  pentru neexecutare de ordin. Executarea!

Mulţi dintre ofiţeri şi subofiţeri fuseseră atraşi deja de microbul jocului. Alţii, printre care şi Tuteaşcă, nu credeau prea mult în noroc.

– Decât să dau banii pe prostia asta, mai bine îi iau nevesti-mii nişte fructe. Vorba aia, acum are nevoie de vitamine, ca să-i dea şi la ăla micu.

Ordinul transmis de Stroe îi surprinse însă pe toţi.

– Păi ce, ne învaţă Mareşalul ce să facem cu banii noştri? Mormăi, nemulţumit, locotenentul major Teodorescu.

– Numai la loto nu jucasem eu pân-acum, răspunse colegul său de la compania T.R., locotenentul major Cocoş. Mai bine pun un leu sub cutia de table şi la un marţ am şi scos de-o bere.

– Care comentezi acolo, tovarăşi militari? se zbroşi Stroe. Voi tot n-aţi învăţat că ordinul se dis… ăsta… se execută pe loc şi fără discuţii?

– Tovarăşu maior, ridică mâna căpitanul Popa, vă rog să-mi permiteţi să raportez o propunere!

– Ia spune, tovarăşu căpitan.

– Tovarăşu maior, eu mă ofer să alcătuiesc un tabel nominal cu tovarăşele cadre şi mâine să verific dacă au executat ordinul.

– Bine gândit, căpitanule, mâine vii cu lista la tovarăşu colonel.

După terminarea adunării, oamenii mai discutau încă de noua misiune de luptă.

– Ce grijuliu e tovarăşu colonel! aprecie Popa. Cum se gândeşte dânsul la binele nostru!

– Se mai gândeşte el şi la altceva dacă ne împinge aşa, îşi exprimă opinia  locotenentul major Sarci. Eu oricum vroiam să joc la Loto, dar acum dacă-mi dă ăsta ordin, zău, parcă nu-mi mai vine…

– Ei, pănă la urmă, cu ordin sau fără ordin… interveni maiorul Loghin. Eu deja mi-am luat un bilet din ăsta, ce, mi-ar strica să câştig nişte bani?

În grupul subofiţerilor, discuţia era şi mai aprinsă.

– Mai dă-l încolo cu ordinele lui cu tot, spuse Tuteaşcă. Eu ştiu că ordinele se dau în conformitate cu prevederile Regulamentelor. Să-mi arate el unde scrie că militarul trebuie să joace la Loto.

– Ai dreptate, mă Petrică, îl susţinu Talabă. Să ne dea şi el ordin să mai avansăm în grad, nu să ne jucăm cu banii. Mâine-poimâine auzi că şi-a deschis un cazinou la comandament.

– Eu mă întreb ce interes are el în afacerea asta, spuse plutonierul adjutant Chirea, casierul unităţii. I-or fi promis ăia vreun comision?

– Cum ce interes are? încercă Tuteaşcă să-l lămurească. Nu vrea decât să ne sâcâie, asta-i tot.

– Mă fraţilor, eu îl bag în mă-sa, spuse Banu. Decăt să mă cert cu şeful, mai bine mă duc şi joc. Acuma mare lucru, trei lei!

– Parcă de trei lei e vorba? sări Tuteaşcă. Pe mine mă deranjează ordinele lui tâmpite! Eu nu joc, chiar dacă mă bagă la bulău. Uite-aşa!

– Ai şi tu dreptate, spuse Constandache. Dacă dormi la garnizoană, măcar nu te trezeşte bebelu]ul peste noapte. Dar şi Banu are dreptate, decât să mai fie scandal, mai bine facem ca el şi gata.

Subofiţerii hotărâră să-l trimită pe Chirea la agenţie.

– Tot eşti matale obişnuit cu bani mulţi de când ne plăteşti salariile, spuse Talabă. Poate, cine ştie, ai mănă bună şi ne îmbogţăeşti pe toţi.

Tuteaşcă, însă, tot nu cedă.

– Nu vreau şi gata. Dacă fac ce-mi spune Mareşalul înseamnă că nu mai sunt Tuteaşcă, zise el.

– Nea Ioane, dacă mergi acum în oraş, la agenţie, te duc eu cu dubiţa, că tot trebuie să ies după pâine, propuse Banu.

Brutăria de la care încărca Banu era pe strada Armata Roşie, iar pe Republicii, imediat după colţ, era şi agenţia loto-prono. Subofiţerii se duseră acolo împreună.

– Mă, Nae, eu tot nu sunt împăcat cu Tuteaşcă ăsta, zise Chirea. Parcă-mi pare rău de el să-l lăsăm să se bată singur cu colonelul.

– Şi ce să-i facem, nea Ioane? Dacă toţi au hotărât să-i facem pe voie…

– Mă, eu mă gândesc la o chestie: ce-ar fi să-i luăm şi lui Petrică un bilet? Ce, n-avem noi trei lei?

– Să nu se supere, se retrase Banu.

– Dacă se supără, se supără pe mine, îl linişti adjutantul. Şi pe urmă, nici n-ar avea de ce. El rămâne pe poziţia lui, jucăm noi pentru el, şi nici nu-i spunem până nu verifică Popicu…

– Cum vrei mata, nea Ioane. Dar ce numere să-i luăm?

– Mă, eu joc data de naştere a fie-mi. Mai ţii minte când s-a născut băiatul lui Tuteaşcă?

*

*    *

A doua zi, de dimineaţă, comandantul primi raportul lui Stroe:

– Tovarăşu colonel, toate cadrele şi-au luat bilet la Loto şi prin urmare batalionul este gata pentru începerea programului. Raportează şef de stat maior maior Stroe.

În grupul subofi\erilor însă se stârni rumoare.

– De unde a scos-o ăsta că toate cadrele şi-au luat bilet? Eu unul n-am jucat, se miră Tuteaşcă.

– Taci, mă, n-auzi! sări să-l liniştească Chirea. Las’ că-ţi explic eu cum l-am păcălit.

– Ba pe mine m-aţi păcălit, se supără Tuteaşcă ascultând relatarea adjutantului.

– Bine, mă, dacă vrei, n-ai decât să-mi dai în cap, răspunse casierul. Eu m-am gândit că orgoliul tău rămâne neatins din moment ce n-ai ştiut că eşti jucător. Şi dacă vrei, păstrez eu biletul, nu-i nici o problemă.

– Nu, nea Ioane, nu te supăra. Gata, am înţeles c-ai  vrut să-mi faci un bine. Uite colea trei lei şi dă-mi biletul, de dragul matale mă fac şi lotopronosportist.

*

*    *

După o săptămână, în tot batalionul nu se discuta decât despre rezultatele tragerii Loto. Colonelul nu era deloc mul\umit.

– B` Stroe, ai zis că dacă joacă toţi ăia câştig eu.

– Da, tovarăşu colonel, dar ce să…

– Bă! Bă! raportează!

– Raportez, tovarăşu: n-aţi avut noroc, ce să facem…

– Tu ai câştigat?

– Nu am… asta … raportez că n-am avut nici eu noroc, tovarăşu.

– Dac-aud c-a câştigat vreunui, arestul îl mănâncă! ţipă colonelul.

– Staţi liniştit, tovarăşul colonel, cine şi-ar putea permite? răspunse maiorul.

Exact atunci a trebuit căpitanul Popa să apară?

– Tovarăşul colonel! Tovarăşul colonel! Permiteţi să raportez?

– Ce-i, mă băiatule? se interesă Marica.

– Tovarăşul colonel, Tuteaşcă  a câştigat la Loto şi şi-a cumpărat maşină! raportă Popa dintr-o suflare.

– Cee faceee? ţipă comandantul. Trei zile de arest! O săptămână! Îl învăţ eu minte pe ticălos! Şi tu Stroe, la arest, că tu l-ai pus pe nemernic să joace şi să câştige. Pe banii mei! Popicule, ia adu-l încoace pe păcătosul ăla!

Tuteaşcă se prezentă imediat la raport.

– Bă! Bă! cum ţi-ai permis? La arest! O săptămână! Pe viaţă!

– De ce, tovarăşu? Ce-am mai făcut?

– Mai şi întrebi? Ai câştigat la Loto! Ce, ţi-am dat eu ordin să câştigi?

– Raportez, nu mi-aţi dat ordin nici să nu câştig, răspunse calm subofiţerul.

– Bă! Bă! Ai câştigat mult?

– Raportez, am… suficient.

– Şi ţi-ai luat maşină! De care, Moskvici?

– Nu, tovarăşu, nu mi-am…

– Atunci de care? continuă să ţipe Marica.

– Raportez, una mai mică, tovarăşu colonel.

– Mai mică? a, Fiat 600? nu se lăsă comandantul.

– Raportez, şi mai mică, şi nici n-am luat-o pentru mine, răspunse Tuteaşcă.

– Nu? Dar pentru cine? îşi continuă şeful interogatoriul.

– Pentru băiatul meu. I-am luat landou.

– Landou? Eu am auzit de Volga, de Moskvici, de Popeda, dar Landou? Ce marcă-i asta?

– Raportez, landoul înseamnă cărucior pentru copii, tovarăşu colonel, îşi lămuri Tuteaşcă, în sfârşit, şeful.

Scrie un comentariu

Din categoria Un urs in oras, Uncategorized