Arhive pe etichete: Bianca Vasile

EVOCARE: OPERAŢIUNEA “VALUL NIMICITOR” – “TIDAL WAVE” PLOIEŞTI, 1 AUGUST 2019 de Mihai-Athanasie Petrescu

EVOCARE:

OPERAŢIUNEA “VALUL NIMICITOR” – “TIDAL WAVE” PLOIEŞTI, 1 AUGUST 2019 de Mihai-Athanasie Petrescu

Poate una dintre cele mai ample misiuni de bombardament executatӑ de americani în al doilea Rӑzboi mondial, “Tidal Wave” a fost, cu siguraţӑ, aceea care a anunţat, la 1 August 1943, cӑ peste România avea sӑ vinӑ (în anul urmӑtor) tӑvӑlugul celei mai puternice, din punct de vedere numeric şi logistic, aviaţii din lume la acel moment.

În 2019, la scurtӑ vreme dupӑ ce a luat fiinţӑ, AEROHISTORIA, un grup de oameni pasionaţi de istoria aviaţiei române şi mondiale, a luat iniţiativa de a organiza, chiar în oraşul care a cӑzut victimӑ Liberatoarelor în 43 şi 44, o evocare a acelui teribil moment.IMG_20190804_0001

Gazdӑ a fost Palatul Culturii din Ploieşti, Muzeul de Ştiinţe ale naturii, care a oferit Sala Coloanelor pentru o expoziţie extraordinar de interesantӑ şi Sala Unirii pentru dezbateri.

O luӑm pe rând.

IMG_4433Sala Unirii, care, iniţial pӑrea foarte mare, s-a dovedit neîncӑpӑtoare pentru toţi oamenii interesaţi de istorie. Nu i-am recunoscut pe toţi cei care au format audienţa la acest eveniment, dar sigur am remarcat multe personalitӑţi din domeniul aviaţiei şi al istoriei, semn cӑ evenimentul este apreciat în mod deosebit de cunoscӑtori.

IMG_4436Pe scenӑ a urcat întâi gazda noastrӑ, doamna profesor doctor Emilia Iancu, directoarea Muzeului, care deschide activitatea şi îl invitӑ pe moderatorul activitӑţii, domnul Gabriel Feher (despre care am înţeles cӑ este pilot comandant la o companie aerianӑ româneascӑ). Acesta, îmbrӑcat într-o uniformӑ de aviator american, asemӑnӑtoare cu cele purtate de participanţii la Tidal Wave (pe care avea sӑ o descrie în amӑnunt ceva mai târziu), un tip cu cert talent oratoric şi actoricesc, porneşte la atac.IMG_4M455IMG_445B2IMG_4437

Domnul Feher a “executat” o frumoasӑ relatare a întregii misiuni de bombardament, privitӑ din ambele perspective, a americanilor atacanţi şi a aliaţilor români şi germani care asigurau paza obiectivului.IMG_4432IMG_4439IMG_4440IMG_4441IMG_4442IMG_4443IMG_4444IMG_4445IMG_4446IMG_4469IMG_4472IMG_4476IMG_4478 S-a discutat despre puterea americanilor, care au adus în Prahova cinci grupuri de bombardament, şi a românilor şi germanilor, care s-au apӑrat cu artilerie antiarelianӑ (baterii fixe şi trenul “fantomӑ”) şi aviaţie de vânӑtoare, fӑrӑ a mai pune la socotealӑ şi elementele de apӑrӑre pasivӑ (butaforii, generatoare de ceaţӑ artificialӑ, baloane captive).SALA

Momentele misiunii au fost descrise amӑnunţit. Au fost abordate atât la nivel macro, cât şi la nivel individual sau de mici subunitӑţi, cu dramele respective, cu evaluarea succeselor şi dramelor fiecӑrei pӑrţi combatante. În acest demers a fost ajutat şi de prietenii şi colegii lui, domnii Gabriel Ivӑnescu, Dan Melinte, Radu Constantin si Edi Badescu, care au prezentat şi uniforme militare din acea perioadӑ purtate de aviatorii şi artileriştii antiaerieni români şi germani, şi vechiul meu prieten şi coleg Sorin Turturicӑ.IMG_4464IMG_4471IMG_4474IMG_4473IMG_4475IMG_4479

O surprizӑ interesantӑ (mӑ întreb cum a fost receptatӑ de ploieştenii care nu ştiau ce reprezintӑ) a fost semnalul sirenelor, care au sunat alarma antiaerianӑ exact la ora când primul bombardier american a apӑrut deasupra ţintelor la 1 August 1943.

A doua componentӑ a activitӑţii de evocare a fost expoziţia amenajatӑ în marea salӑ a Coloanelor.

 

Vorba lui Gabriel Feher, au fost prezentate machete, modele şi artefacte reprezentative pentru ziua marelui bombardament. Recuperate de la locul bombardamentului, o mare cantitate de resturi ale avioanelor, alӑturi de machete de avioane (bombardiere, vânӑtori), piese de muniţie, piese recuperate de pe trenul de artilerie A.A., fotografii, documente. Plus un monitor mare, pe care au fost prezentate imagini, fixe şi filmate, din timpul bombardamentului. Organizatorii activitӑţii au stat tot timpul printre vizitatori, încercând sӑ rӑspundӑ cât mai exact la orice întrebare.

Cred cӑ putem trage concluzia: activitatea a fost extrem de bine organizatӑ, iar desfӑşurarea a fost exemplarӑ. E o dovadӑ cӑ un lucru fӑcut din pasiune nu poate sӑ nu reuşeascӑ perfect.

Aşa cum le-am transmis deja celor de la AeroHistoria, eu, unul, am fost foarte impresionat de activitatea de la 1 august 2019, şi (dar asta nu am apucat sӑ le spun) sper în colaborӑri ulterioare.

 

Pentru a fundamenta discuţia despre evenimentul de la Palatul Culturii din Ploieşti, m-am gândit sӑ adaug aici, spre documentare, referatul realizat de fosta mea elevӑ, BIANCA VALENTINA VASILE, pentru a participa la Concursul de referate de istorie din 2008. Bianca a prezentat excepţional materialul ştiinţific, iar la prima citire a clasamentului, a fost anunţatӑ cӑ a primit premiul al doilea. Dupӑ normalele felicitӑri, Bianca a fost din nou convocatӑ de juriul concursului şi anunţatӑ cӑ are altӑ notӑ şi premiul al treilea. În sfârşit, dupӑ câteva zile, la Liceul nostru a venit şi diploma care o premia pe participanta la concurs. Pe diplomӑ scria … “Menţiune” (?!).

(Referatul este copiat exact in forma in care a fost printat si depus la comisia de evaluare de catre Bianca)

OPERAŢIUNEA

TIDAL WAVE

PRIMUL ATAC MASIV AL BOMBARDIERELOR AMERICANE IN ROMÂNIA

ÎN CEL DE-AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL

 

 

 

 

 

 

 

Eleva VASILE VALENTINA BIANCA

Liceul Economic – Administrativ Roşiorii de Vede

 

 

 

 

Îndrumători:

Prof. DANIELA ROINIŢĂ

Prof. MIHAI-ATANASIE PETRESCU

 

 

 

 

 

 

 

 

CUPRINS

 

 

Capitolul 1: Situaţia României pe frontul anului 1943              p. 3

Capitolul 2: Miza petrolului pentru Germania                           p. 5

Capitolul 3: Organizarea apărării Văii Prahovei               p. 6

Capitolul 4: Pregătirea Operaţiunii “Tidal Wave”            p. 7

Capitolul 5: Atacul                                                                   p. 9

Capitolul 6: Reacţia apărătorilor români şi a

aliaţilor germani                                                                       p. 10

Capitolul 7: Urmările operaţiunii “TIDAL WAVE”                  p. 12

Bibliografie                                                                              p. 13

Anexe

  1. Livrările lunare de petrol ale României către Germania
  2. Harta operaţiunii “TIDAL WAVE”
  3. Ploieşti în timpul atacului (foto)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

OPERAŢIUNEA “TIDAL WAVE

PRIMUL ATAC MASIV AL BOMBARDIERELOR AMERICANE

IN ROMÂNIA IN CEL DE-AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL

 

La 1 august se împlinesc 65 de ani de la prima mare operaţiune a aviaţiei americane în teritoriul românesc: “TIDAL WAVE”, misiunea de bombardament de la 1 august 1943, care, în viziunea strategilor americani, trebuia să nimicească, sau cel puţin să pună în imposibilitatea de a lucra, una dintre cele mai importante surse de energie a Germaniei hitleriste: capacităţile de extragere şi prelucrare a ţiţeiului de pe Valea Prahovei.

          Avand în vedere faptul că această misiune, prin strategia aplicată şi prin amploarea forţelor implicate de ambele tabere combatante, este fără precedent în istorie, ne propunem să facem o analiză a situaţiei României în anul 1943, a importanţei vitale pe care o avea Valea Prahovei pentru alimentarea maşinii de luptă germane, pentru a clarifica necesitatea iniţierii operaţiunii, dar şi, mai ales, o descriere a operaţiunii în sine.

 

Capitolul 1

Situaţia României pe frontul anului 1943

 

Evenimentele militare şi politice din anii 1943 – 1944 vor sta sub semnul înfrângerii germane de la Stalingrad.

Marele Cartier General a supus atenţiei factorilor de decizie încă din noiembrie 1942 necesitatea aducerii în ţară a unor unităţi rămase intacte. Se spunea că:  “Armatele a III-a si a IV-a au suferit pierderi atât de grave încât multe mari unităţi nu mai există, iar altele au forţa combativă atât de micşorată încât nu mai pot fi întrebuinţate decât după o completă refacere“ [1].

În ianuarie 1943, O.K.H.-ul dispunea dislocarea Armatei a IV-a la nord de Marea de Azov şi a Armatei a III-a în Crimeea. Marele Stat Major a rămas ferm pe pozitia conform căreia: ” În afară de cele câteva unităţi de artilerie care au putut scăpa cu organizarea pe care au avut-o iniţial, din resturile aflate astãzi la armatele 3 si 4 nu se mai poate conta pe nici o altă unitate de infanterie, cavalerie, transmisiuni “. Retragerea celor două armate a început la 5 februarie şi până la 17 aprilie 1943 au fost aduse în ţară aproape toate marile unităţi ce făcuseră parte din Armatele III si IV .

Iată cum s-au desfăşurat evenimentele militare în 1943 – august 1944.

La începutul lunii martie 1943, Grupul de armate “Sud”, condus de feldmareşalul Erich von Manstein a declansat o ofensivă în direcţia Harkov-Bolgorod şi a reuşit să recucerească Harkovul şi să ocupe Bolgorodul.

Prioritatea pentru anul 1943 în viziunea comandamentului german o reprezenta lichidarea frontului de la Kursk; în acest scop elaborează planul “Citadela”.

Hitler spera ca prin aceastã acţiune să recâştige iniţiativa pe frontul de est. Înaltul Comandament Sovietic, obţinând date despre planul german, a hotărât efectuarea unei contraofensive. La 12 iulie 1943, în raionul Prohorovka, s-a desfăşurat cea mai mare bătălie de blindate din al doilea război mondial. În aceeaşi zi a început contraofensiva sovietică ce a dus la eliberarea orasului Harkov. “Prin eşecul “Citadelei” – susţinea generalul Heinz Guderian – noi am suferit o înfrângere decisivă. Formaţiunile de blindate, reorganizate şi reechipate cu mare effort, au suferit pierderi mari în oameni şi material şi nu mai erau utilizabile pentru mult timp. Inamicul luase definitiv iniţiativa”[2].

Contraofensiva sovietică s-a generalizat, mai ales spre nord şi vest. Între 7 august – 2 octombrie 1943 s-a desfăşurat acţiunea de la Smolensk, în urma căreia a fost eliberat Smolenskul. La 1 septembrie a început operaţiunea “Briansk” ce a dus la eliberarea Brianskului.

Situaţia gravă de pe front l-a determinat pe Hitler să ceară sporirea contribuţiei României la război. La 25 octombrie, într-o scrisoare, Hitler i-a cerut mareşalului Antonescu acest lucru: “Germania încearcă prin încordarea tuturor forţelor sale să sfărâme forţa valului bolşevic care se abate asupra Europei de est; remarc cu recunostinţă contribuţia ce o aduc diviziile române, precum şi punerea la dispoziţie a celor 15 batalioane ce mi-au fost anunţate. Cu toate acestea, însă, mi se pare că ar merita să examinaţi în mod serios întrebarea dacă mărimea pericolului nu ar cere un efort şi mai mare”. “Fiecare divizie ce poate pune România acum la dispoziţie îmi dă posibilitatea de a elibera divizii germane pentru contraatac”. În legătură cu Transnistria, Hitler cerea ca: “exploatarea căilor ferate din Transnistria să treacă în mâna germanilor”. În răspunsul său, mareşalul Antonescu, însă, a respins aceste cereri, susţinând că: ”Trupele sunt în condiţii atât de inferioare din punctul de vedere al instrucţiei şi dotării, că în situaţia de azi am sentimentul că a trimite în luptă aceste unităţi însemnează mai curând să îngroşăm valurile pierderilor”[3].

 

 

 

 

 

Capitolul 2

Miza petrolului pentru Germania

 

Din ianuarie 1943, o dată cu  abandonarea capului de pod din Kuban, s-a spulberat definitiv speranţa de a se putea folosi pentru aprovizionarea Germaniei ţiţeiul din Caucaz. Astfel, livrările de petrol din România au căpătat o importanţă sporită pentru aprovizionarea cu carburanţi a Reichului. Prin “Directiva nr. 41” din 5 aprilie 1942, ocuparea câmpurilor petrolifere din Caucaz fusese fixată drept obiectiv principal al ofensivei de vară. Dar acest obiectiv nu a putut fi atins. Mica regiune petroliferă de la Maikop, care fusese cucerită la 8 august 1942, a trebuit să fie abandonată înainte de a fi fost restabilită producţia. Abstracţie făcând de propria producţie de benzină sintetică, care ajunsese în 1944 la 6,3 milioane tone, dar care nu putea asigura şi anumite derivate, Germania mai dispunea, în afară de terenurile petrolifere din România, numai de cele din Galiţia, Ungaria şi Austria. În toate aceste regiuni, germanii faceau acum eforturi foarte mari pentru a spori extracţia. Galiţia a furnizat Germaniei în 1942 numai 340 000 tone produse petroliere, iar Ungaria numai 150 000 t cub. Datorită eforturilor germane, livrările din Ungaria au putut atinge 800 000 t în 1944, iar extracţia la sondele din Zistersdorf în Austria a putut fi ridicată în 1944 la 1 377 000 t. Terenurile petrolifere din România se aflau în centrul atenţiei autorităţilor germane care căutau să satisfacă cererile mereu crescânde de combustibil şi carburanţi ale industriei de armament şi ale armatei de pe toate fronturile[4].

Deşi Kontinentale Ol GmbH intensificase lucrările de foraj, producţia de petrol a României a scăzut totuşi, în cursul anului 1943, la 5,3 milioane t, deoarece celelalte societăţi nu erau în stare să atingă cifra forărilor pentru deschideri de sonde pe care o atinseseră în anul precedent. La aceasta se adaugă faptul că autorităţile române, care aveau planuri proprii în ce priveşte viitoarea economie de pace, refuzau concesionarea de noi terenuri petrolifere pentru forare şi împiedicau astfel, în mod sistematic, o exploatare rapidă. De aceea planul de forare prevăzut pentru 1943 nu a putut fi îndeplinit decât în proporţie de 45%. Scăderea extracţiei era deci urmarea firească a faptului că zăcămintele vechi erau epuizate, iar altele nu fuseseră deschise[5].

Exportul global al României la capitolul produselor petroliere se cifra în 1943 la 3 milioane t, din care 2,4 milioane t reveneau Germaniei şi fronturilor germane. Aceste livrări către Reich, mai ridicate decât în anul precedent, dovedesc succesul măsurilor în vederea realizării de economii şi de trecere a întreprinderilor la folosirea altor combustibili, dar ele  se datorau şi încetării livrărilor către Italia, în urma capitulării acesteia, la 8 septembrie 1943.

În ceea ce priveşte livrările de material de război, planurile în legătură cu noua dotare a celor 19 divizii române au fost de nenumărate ori schimbate în cursul anului 1943. În scrisoarea pe care i-a adresat-o lui Hitler la 15 noiembrie, mareşalul Antonescu constata retrospectiv că livrările de armament promise au fost  până la acea dată cu totul insuficiente şi a cerut din nou, insistent, să i se trimită tancuri, tunuri antitanc, autocamioane şi aparatură de telecomunicaţii.

 

Capitolul 3

Organizarea apărării Văii Prahovei

 

Importanţa zonei petrolifere a obligat a obligat comandamentele militare române să ia din vreme măsurile cuvenite. Pentru aceasta, încă din primăvara anului 1943 s-a stabilit, de comun acord, ca aviaţia de vânătoare germană să aibă în zonă trei escadrile de vânătoare de zi, dotate cu avioane de tip Messerschmitt 109, bazate la Mizil, iar forţele aeriene cinci escadrile de vânătoare, amplasate pe aerodromurile din Mizil, Bucureşti, Târgşor şi Constanţa. Aceste unităţi erau dotate cu aparate Messerschmitt 109 E (Emil) şi G (Gustav) şi IAR 80, de concepţie şi fabricaţie românească. De asemenea, pe lângă unităţile de artilerie antiaeriană (fixe sau instalate pe vagoane de cale ferată) mai erau prevăzute încă două escadrile de vânătoare de noapte germane, dotate cu avioane de tip Messerschmitt 110, ca şi una română dotată cu acelaşi tip de avion, înfiinţată pe aerodromul de la Ziliştea – Buzău[6].

Pentru alarmarea vânătoarei şi a artileriei antiaeriene, comandamentele se bazau pe datele furnizate de staţia de detectare germană “Freja”, un radar destul de performant pentru a vedea aeronavele în zbor încă înainte de a pătrunde pe teritoriul românesc.

Ca elemente de apărare pasivă, trebuie amintite barajele de baloane captive (menite de a încurca, în cablurile lor, eventualele avioane atacatoare) şi generatoarele de ceaţă artificială, răspândite pe toată raza oraşului Ploieşti, al căror rol era acela de a ascunde obiectivele industriale.

 

 

 

 

 

 

Capitolul 4

Pregătirea Operaţiunii “Tidal Wave”

 

Conştienţi  de rolul decisiv pe care energia îl joacă într-un conflict armat, aliaţii (americani, englezi, dar si sovietici) au iniţiat încă de la intrarea României în război (21 iunie 1941) numeroase atacuri împotriva dotărilor industriale ale Ploieştiului şi Văii Prahovei. Primul atac al sovieticilor, cu şase avioane de bombardament, a avut loc la 14 iulie 1941, când au fost distruse 18 rezervoare ale rafinăriei “Unirea Orion”. Englezii, la rândul lor, au studiat atent posibilitatea de a folosi avioanele lor de bombardament de tip Stirling, Manchester sau Halifax, dar aceastea aveau o rază de acţiune prea limitată pentru a asigura un zbor dus-întors de la bazele din Anglia. Primele speranţe ale englezilor au încolţit odată cu apariţia în dotarea lor avioanelor americane de tip Boeing B-24 “Liberator”, care ar fi fost capabil să acopere distanţa dintre nordul Africii (aflat, din 1943, sub control aliat) şi România. Totuşi, de abia după intrarea Statelor Unite în război s-a putut pune problema atacării Ploieştiului. Prima misiune americană a  avut loc la 11 iunie 1942, când un detaşament de 24 de avioane B-24 (varianta D), aflate sub comanda colonelului Halverston, a parcurs jumătate de glob până în România (cu escale) pentru a arunca bombe asupra Ploieştiului. Bombele au fost lansate din 13 avioane (potrivit rapoartelor USAF), dar efectele la sol au fost departe de cele scontate de către atacatori. Ochitorii, la prima expediţie asupra României, s-au lăsat păcăliţi de norii (adevăraţi dar şi de ceaţa artificială), rafinăriile prahovene neavând aproape de loc pagube[7].

Aliaţii au încercat să-şi îmbunătăţească tactica, ceea ce a devenit posibil după ce au reuşit să obţină controlul asupra nordului Africii (prin capitularea forţelor germane şi italiene). La Bengazi, în Libia, au fost dislocate un număr important de avioane de bombardament B-24 Liberator. Intenţia lor iniţială, în ianuarie 1943, a fost de a organiza un raid cu 48 de avioane de bombardament, care ar fi urmat să bombardeze de la mare înălţime cele şase rafinării ale Ploieştiului. Calculele au arătat, însă, că ar fi fost necesare, de fapt, cel puţin 200 de bombardiere, pentru a efectua un atac simultan asupra rafinăriilor. Planul i-a aparţinut colenelului Jacob E. Smart, care a propus, în plus, ca avioanele să atace de la o înălţime mică, pentru a-şi asigura şi avantajul efectului de surpriză, reducând, astfel, riscul de doborâre. (Americanii aveau cunoştinţă de existenţa şi eficacitatea sistemului de radiolocaţie german “Freja”, care, însă nu putea detecta aeronavele în zbor la joasă altitudine.)

De la numărul iniţial de 200 de bombardiere, colonelul Smart a recalculat un necesar de cel puţin 150 de B-24, însoţite şi de o forţă alcătuită din avioane B-17, “Flying Fortress” (Fortăreaţă zburătoare). Tactica ar fi fost ca B-17 să atace obiective din Italia, pentru a înşela vigilenţa nemţilor, în timp ce B-24 ar fi sosit în România zburând jos şi lovind Ploieştiul. Iniţial, numele de cod al opraţiunii a fost “Statesman” (om de stat), schimbat mai apoi în “Soapsuds” (baloane de săpun) şi, în cele din urma, în “Tidal Wave” (valul nimicitor).

Pasul următor în planificarea operaţiunii a fost stabilirea ţintelor şi pregătirea echipajelor.

S-a stabilit că la misiune vor participa unităţile:

  1. Grupul 44 “The Flying Eight Balls, format din escadrilele 66, 67, 68 şi 506, comandant de colonelul Johnson, 15 avioane.
  2. Grupul 93 “The Travelling Circus”, având în compunere escadrilele 328, 329, 330 şi 409, 21 de avioane, comandat de colonelul Baker;
  3. Grupul 389 “The Sky Scorpions”, cu escadrilele 564, 565, 566 şi 567, 24 de aeronave, comandat de colonelul Woods.
  4. Grupul 98 “The Pyramidiers”, compus din escadrilele 343, 344, 345 şi 415; comandant, col. Kane.
  5. Grupul 376 “Liberandos”, având în alcătuire escadrilele 512, 513, 514 şi 515, comandant fiind colonelul Compton, cu 24 de aeronave.

Au fost alese următorele ţinte:

  1. Target White I (rafinăria Româno-Americană), pentru grupul 376.
  2. Target White II (rafinăria Concordia-Vega), pentru Grupul 93.
  3. Target White III (rafinăriile Standard Petrol şi Unirea Speranţa), pentru Grupul 93 (maiorul Potts).
  4. Target White IV (rafinaria Astra Română), grupul 98.
  5. Target White V (rafinăria Columbia-Aquila), grupul 44.
  6. Blue Target (Creditul Minier) a doua secţiune a grupului 44.
  7. Red Target (rafinăria Steaua Română), pentru Grupul 389[8].

Antrenamentele aviatorilor a fost cât se poate de serioase. Piloţii au primit ordinul de a se antrena pentru zborul la mică altitudine, încercând să se orienteze în teren cu ajutorul unor machete ale oraşului Ploieşti construite în mărime naturală în deşertul libian. Ochitorii şi-au dat şi ei silinţa să se familiarizeze, cu ajutorul aceloraşi butaforii, cu configuraţia ţintelor. Colonelul Timberlake, cel care a condos antrenamentele, a fost cât se poate de strict, conştient că de precizia zborurilor şi de acurateţea vizării poate depinde nu numai succesul operaţiunii, ci şi şansele de supravieţuire. Au fost luate în considerare toate elementele adverse, incluzând forţa de apărare româno-germană.

Echipajele şi-au desfăşurat cu succes programul de antrenament. Un singur lucru lipsea din bagajul lor de cunoştinţe: denumirea reală a ţintei, care a rămas secretă pentru toţi până în ajunul decolării, de teama contraspionajului german.

După studierea cu atenţie a prognozelor meteo, s-a luat hotărârea: atacul va avea loc între 15 iulie şi 10 august. S-a ales ziua de 1 august, fiind duminică, deci şansele ca muncitorii din rafinării să fie la lucru erau mai mici, ceea ce ar fi redus pierderile civililor la sol.

 

Capitolul 5

Atacul

 

La 1 august 1943, ora 4:00 s-a dat startul celei mai ample misiuni de bombardament din istoria de până atunci a omenirii: Tidal Wave. Ordinul de misiune 58 spunea: “este necesară nimicirea, sau cel puţin avarierea, pentru a fi oprită producţia, celor 6 rafinării române de la Ploieşti şi Câmpina”.

De pe aerodromurile USAF de la Bengazi s-a decolat în ordinea următoare a grupurilor: 376 – 93 – 98 – 44 – 389. Un total de 178 de bombardiere (cifră confirmată de un raport al “Informational Intelligence”), în care se aflau 1727 de oameni şi un căţel mascotă.

Imediat după decolare are loc un accident, victima fiind avionul pilotat de lt. Nespor. Nu a fost singura prăbuşite, curând căzând şi avionul cpt. Flavelle.

Traseul a urmat o traiectorie pe deasupra Mediteranei, Greciei, Albaniei, Bulgariei şi Iugoslaviei. Au avut de înfruntat o reacţie a flak-ului (antiaeriana) în Albania şi o întâlnire cu câteva avioane de vânătoare Avia în zona Sofiei, nişte biplane neputincioase în faţa monstroaselor bombardiere americane, a căror forţă de autoapărare formidabilă era asigurată de opt mitraliere, şi de tactica focului încrucişat, care ţinea la distanţă vânătorii.

Zburând la o altitudine între 3300 şi 4800 de metri, bombardierele americane au intrat în spaţiul aerian al României la ora 13:08, în zona localităţii dunărene Bistreţ, 50 km est de Calafat. Radarul german “Freja” le-a identificat încă de când erau deasupra Iugoslaviei, alarmând atât antiaeriana, cât şi vânătoarea română. Dar, imediat după intrarea în România, piloţii au coborât brusc la 30 – 50 de metri, urmându-şi zborul spre Ploieşti pe traseul Piatra Olt – Slatina – Găieşti, fără a mai putea fi urmărite de radar. De aici, grupurile s-au despărţit, o parte dintre avioane îndreptându-se direct spre Ploieşti, celelalte cotind spre Buftea, spre a se asigura apoi frecvenţa trecerilor pe deasupra ţintelor.

Atacul propriu-zis a început la ora 13:49. Au fost lovite:

  • Rafinăria Astra Română, căreia i-au fost distruse: uzina electrică, cazanele de aburi, instalaţia de cracare, instalaţia “McKee”, atelierul mecanic, dormitoarele muncitorilor, cazarma militarilor de gardă, plus rezervoarele 4, 8, 9 şi 400). Rafinăria a fost distrusă în proporţie de 50%.
  • Mai puţin a fost afectată Rafinăria Orion, care a reintrat în funcţiune după 20 de zile.
  • Rafinăria Concordia-Vega a fost lovită în bateriile de distilare primară 4 şi 5, instalaţia de cracare, şi două rezervoare. A fost repornită după 10 zile.
  • La Columbia-Aquila au fost atinse instalaţia de cracare, instalaţia “Pipe Stille”, ca şi aproape toate rezervoarele. A fost scoasă complet din funcţiune.
  • De asemenea imposibil de repus în funcţiune a fost rafinăria Creditul Minier, la care au fost distruse: instalaţia “Pipe Stille”, instalaţia de stabilizare a gazolinei, uzina electrică, cazanele de aburi, parcul de rezervoare de ţiţei-păcură-motorină, cantina lucrătorilor şi căminul ucenicilor.
  • Capacitatea de producţie a rafinăriei Steaua Română a fost redusă cu 70% în urma distrugerii instalaţiei “Stanforth A şi B”, a instalaţiei de cracare, uzinei electrice, a staţiei şi rampei de încărcare, a atelierului mecanic[9].

De asemenea, multe bombe au căzut în oraşele Ploieşti şi Câmpina, provocând numeroase victime în rândul populaţiei civile. Poate cea mai tragică situaţie a fost aceea a deţinutelor şi gardienelor de la închisoarea pentru femei din Ploieşti, ucise de un B-24 prăbuşit exact pe clădirea închisorii

 

Capitolul 6

Reacţia apărătorilor români şi a aliaţilor germani

 

Primii alarmaţi au fost artileriştii bateriilor antiaeriene. Au intrat în luptă 21 de baterii româneşti, cu 68 de tunuri de diferite calibre (15 baterii de 88 mm, 6 baterii de 20 mm. Au acţionat şi 31 de baterii germane de 88 mm, cu 98 de tunuri şi 10 baterii de 20 mm. S-au tras aproape 40.000 de proiectile. Artileriştii au revendicat, potrivit rapoartelor, 20 de avioane B-24 Liberator doborâte. De remarcat că şi baloanele au fost eficiente, în cablurile acestora fiind încurcate 4 avioane inamice (baloanele sunt incluse şi ele în arma artileriei antiaeriene)[10].

Aviaţia de vânătoare a primit, la rândul ei, ordinul de a se ridica pentru luptă. Cunoscându-se, din raidurile americanilor executate asupra altor obiective din Europa, că aceştia obişnuiau să îşi arunce bombele de la altitudini mari, 3000 – 4000 de metri. De aceea, vânătorii români şi germani au ales să îşi aştepte inamicul undeva la 5000 – 6000 de metri, pentru a beneficia de posibilitatea atacării în picaj. Nimeni nu s-a gândit la posibilitatea ca americanii să zboare atât de jos, de aceea piloţii noştri au fost foarte surprinşi când au auzit în căştile radio apelul de a pica urgent la 100 de metri. Acolo s-au întâlnit cu inamicul şi, aşa cum, au consemnat ei în rapoartele depuse după confruntare[11], li s-a părut că au nimerit în infern. Lupta a fost crâncenă, între avioanele de vânătoare mai mici şi manevrabile şi greoaiele şi, practice, imposibil de manevrat în spaţiu mic, bombardiere, care compensau, totuşi, prin formidabila putere de foc.

S-a înregistrat un număr de 58 de ieşiri avion ale românilor şi 69 ale nemţilor.

Pe unităţi, bilanţul a fost următorul:

  • Escadrila 51 Vânătoare de noapte (Me-110) au pierdut un avion;
  • 53 Vt. (Me-109 G) a obţinut o victorie;
  • Escadrila germană de la Mizil a obţinut o victorie, pierzând, la rândul ei, un aparat;
  • 45 Vt. (IAR-80) a obţinut 4 victorii;
  • 62 Vt. (IAR-80) a obţinut 3 victorii; cel mai cunoscut pilot din această escadrilă este lt. CarolAnastasescu, care a doborât doi inamici, dar a căzut şi el[12].
  • Grupul I/JG.4 german, cu avioane Me-109 G a fost creditat cu 9 victorii şi a pierdut două avioane proprii.

La aceste avioane pierdute pe teritoriul românesc, americanii pot adăuga şi alte aparate căzute, din cauza avariilor suferite în luptă, dincolo de hotarele noastre. În total, din cele 178 de avioane decolate de la Bengazi, s-au întors la bază numai 33, dintre care apte de zbor în ziua de 2 august au fost numai jumătate. Au fost ucişi în acţiune aproape 300 de militari americani, peste 140 au fost făcuţi prizonieri în România, fiind internaţi în lagărele pentru prizonieri de la Predeal şi Piteşti, iar din cei care au sosit în Libia peste 440 de luptători erau răniţi. Aceasta ridică pierderile americanilor la peste 55%[13].

 

Capitolul 7

Urmările operaţiunii “TIDAL WAVE”

 

Capacităţile de producţie de la Ploieşti şi Câmpina au fost afectate, aşa cum s-a arătat, destul de serios, dar au fost reparate într-un timp destul de scurt. Practic, rafinăriile au început din nou să lucreze normal după numai şase săptămâni.

Din punctul de vedere al militarilor, însă, confruntarea de la 1 august 1944 a avut numeroase urmări. Pentru români, a fost prima ocazie de a vedea şi lupta împotriva uriaşelor bombardiere americane. Observaţiile făcute de piloţii la vânătoare au evidenţiat punctul cel mai vulnerabil al Liberatoarelor, încastrarea aripilor pe fuselaj şi motoarele, dar şi forţa lor de foc deosebit de puternică, făcându-se propuneri pentru o tactică adecvată în viitoarele lupte aeriene. Strategii din comandamente au înţeles şi mai bine cât de importantă este pentru inamic zona petroliferă, ei realizând planuri de apărare şi înarmare a trupelor. Germanii, la rândul lor, au dezvoltat sistemul de alarmare timpurie, instalând, în perioada următoare, nu mai puţin de 35 de staţii radar în sudul României, pe care le-au pus în legătură cu cele din Grecia (punct obligatoriu de tranzit pentru bombardierele decolate din nordul Africii). De asemenea, a fost suplimentat numărul gurilor de foc ale artileriei antiaeriene.

Americanii au tras şi ei învăţăminte din ceea ce putem numi o mare înfrângere pe care au suferit-o la 1 august 1943. Au înţeles că forţele aeriene aliate ale românilor şi germanilor nu sunt de neglijat, chiar dacă ele nu dispuneau de un numar la fel de mare de aeronave ca USAF. Au învăţat să respecte curajul şi îndemânarea piloţilor români, pe care, până atunci nu-i întâlniseră niciodată în luptă (nici măcar nu cunoşteau existenţa avioanelor româneşti IAR 80, pe care le confundau cu Focke Wulf 190 germane). Şi-au dat seama că tactica utilizării bombardierelor neînsoţite de propriile avioane de vânătoare este falimentară şi, pentru că nu dispuneau în acel moment de astfel de aeronave au renunţat să mai atace România din aer pentru o foarte lungă perioadă (următorul atac american masiv a avut loc tocmai în 4 aprilie 1944).

În concluzie, putem spune că în desfăşurarea celui de-al doilea Război Mondial, Operaţiunea “TIDAL WAVE” a avut o importanţă foarte mare. A dovedit ambelor tabere combatante că forţele inamice trebuie respectate. Deşi nu au vrut niciodată să recunoască, americanii au suferit aici o dureroasă (pentru ei) înfrângere, pentru care s-au răzbunat crunt în vara anului următor, prin cele peste 85 de misiuni de bombardament pe care le-au executat împotriva României.

 

 

 

 

BIBLIOGRAFIE

 

 

 

  1. Avram, Valeriu, Antoniu, Dan: “1 august 1943”, Bucureşti, Editura Modelism, 1993
  2. HILLGRUBER, Andreas: “Hitler, Regele Carol şi Mareşalul Antonescu – Relaţiile germano – române 1938-1944”, Bucureşti, Editura Humanitas, 1994
  3. LIVEANU, Vasile: Din cronica unor zile istorice ( 1 mai 1944 – 6 martie 1945 ) , Bucuresti, Editura Academiei, 1971, p. 764, 772
  4. NĂSTASE, Corneliu, MELINTE, Dan, BUJOR, Răzvan “Ploeşti: Low Level Strike”, Bucureşti, Editura Modelism, 2007
  5. PETRESCU, Mihai-Athanasie: “Zburători români”: Videle, editura EuroVida M, 2003
  6. ROBĂNESCU, Medin, MOROŞANU, Teodor Liviu: “Aviaţia română în timpul celui de-al doilea Război Mondial”, supliment al revistei AEROMAGAZIN, Bucureşti, Editura Romec Press SRL, f. a.
  7. SCURTU, Ioan: Contributii privind viata politicã din România . Evolutia formei de guvernãmânt în istoria modernâ si contemporanã , Bucuresti, Editura Stiintificã si Enciclopedicã, 1988, p. 523
  8. STOIAN, Dan: “Pumnul ţării”, Bucureşti, Editura Modelism, 1999
  9. TAŞCĂU, Eugenia, DONCIU, Victor: “Misiunea Tidal Wave”, Bucureşti, Editura Militară, 1993
  10. TUDOR, Vasile: “Războiul aerian în România (1941 – 1944)”, Piteşti, Editura Tiparg, 2006
  11. Colecţia revistei “ORIZONT AVIATIC”
  12. www.afa.org
  13. www.freerepublic.com

 

 

Livrările lunare de petrol ale României      către Germania

 

 

 

 Luna Anul Cantitatea Luna Anul Cantitataea
Ianuarie 1935 23 000 t Ianuarie 1940 28 000 t
Februarie ,, 22 000 t Februarie ,, 21 000 t
Martie ,, 31 000 t Martie ,, 45 000 t
Aprilie ,, 42 000 t Aprilie ,, 52 000 t
Mai ,, 47 000 t Mai ,, 53 000 t
      Iunie ,, 71 000 t Iunie ,, 105 000 t
Iulie ,, 86 000 t Iulie ,, 94 000 t
August ,, 52 000 t August ,, 146 000 t
Septembrie ,,  72 000 t Septembrie ,, 112 000 t
Octombrie ,, 65 000 t Octombrie ,, 131 000 t
Noiembrie ,, 86 000 t Noiembrie ,, 128 000 t
Decembrie ,, 76 000 t Decembrie ,, 126 000 t
Ianuarie 1936 56 000 t Ianuarie 1941 37 000 t
Februarie ,, 55 000 t Februarie ,, 83 000 t
Martie ,, 36 000 t Martie ,, 153 000 t
Aprilie ,, 48 000 t Aprilie ,, 95 000 t
Mai ,, 62 000 t Mai ,, 140 000 t
Iunie ,, 80 000 t Iunie ,, 201 000 t
Iulie ,, 92 000 t Iulie ,, 312 000 t
August ,, 78 000 t August ,, 316 000 t
Septembrie ,, 158 000 t Septembrie ,, 375 000 t
Octombrie ,, 90 000 t Octombrie ,, 253 000 t
Noiembrie ,, 76 000 t Noiembrie ,, 223 000 t
Decembrie ,, 72 000 t Decembrie ,, 123 000 t
Ianuarie 1937 74 000 t Ianuarie 1942 111 000 t
Februarie ,, 68 000 t Februarie ,, 73 000 t
Martie ,, 62 000 t Martie ,, 102 000 t
Aprilie ,, 56 000 t Aprilie ,, 157 000 t
Mai ,,  47 000 t Mai ,, 185 000 t
Iunie ,, 45 000 t Iunie ,,      177 000 t
Iulie ,, 43 000 t       Iulie ,, 162 000 t
August ,, 17 000 t August ,, 105 000 t
Septembrie ,, 46 000 t Septembrie ,, 142 000 t
Octombrie ,, 25 000 t Octombrie ,, 125 000 t
Noiembrie ,, 21 000 t Noiembrie ,, 114 000 t
Decembrie ,, 20 000 t Decembrie ,, 46 000 t
Ianuarie 1938 15 000 t Ianuarie 1943 70 000 t
Februarie ,, 14 000 t Februarie ,, 81 000 t
Martie ,, 17 000 t Martie ,, 127 000 t
Aprilie ,, 53 000 t Aprilie ,, 97 000 t
Mai ,, 34 000 t Mai ,, 121 000 t
Iunie ,, 47 000 t Iunie ,, 113 000 t
Iulie ,, 28 000 t Iulie ,, 107 000 t
 August ,, 54 000 t August ,, 108 000 t
Septembrie ,, 56 000 t Septembrie ,, 100 000 t
Octombrie ,, 63 000 t Octombrie ,, 95 000 t
Noiembrie ,,  36 000 t Noiembrie ,,  96 000 t
Decembrie ,, 9 000 t Decembrie ,, 114 000 t
Ianuarie 1939 17 000 t Ianuarie 1944 70 000 t
Februarie ,, 32 000 t Februarie ,, 118 000 t
Martie ,, 74 000 t Martie ,, 160 000 t
Aprilie ,, 46 000 t Aprilie ,, 97 000 t
Mai ,, 120 000 t Mai ,, 59 000 t
Iunie ,, 82 000 t Iunie ,, 23 000 t
Iulie ,, 156 000 t Iulie ,, 63 000 t
August ,, 79 000 t
Septembrie ,, 71 000 t
Octombrie ,, 98 000 t
Noiembrie ,, 66 000 t
Decembrie ,, 60 000 t

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

[1] Anton Alexandrescu, Drama ţărănistului , în “Dreptatea nouã”, I,nr. 18 din 12 iulie 1945, p. 1

[2] Ioan Scurtu, Contributii privind viata politicã din România . Evolutia formei de guvernãmânt în istoria modernâ si contemporanã , Bucuresti, Editura Stiintificã si Enciclopedicã, 1988, p. 523

[3] Vasile Liveanu, Din cronica unor zile istorice ( 1 mai 1944 – 6 martie 1945 ) , Bucuresti, Editura Academiei, 1971, p. 764, 772

[4] HILLGRUBER, Andreas: “Hitler, Regele Carol şi Mareşalul Antonescu – Relaţiile germano – române 1938-1944”, Bucureşti, Editura Humanitas, 1994

[5] IBIDEM

[6] TUDOR, Vasile: “Războiul aerian în România (1941 – 1944), Piteşti, Editura Tiparg, 2006

[7] “Orizont aviatic”, nr. 13, 2003

[8] Corneliu Năstase, Dan Melinte, Răzvan Bujor: “Ploeşti: Low Level Strike”, Bucureşti, Editura Modelism, 2007.

[9] Corneliu Năstase, Dan Melinte, Răzvan Bujor: “Ploeşti: Low Level Strike”, Bucureşti, Editura Modelism, 2007.

[10] ibidem

[11] Vasile Tudor: “Războiul aerian în România (1941 – 1944), Piteşti, Editura Tiparg, 2007.

[12] Mihai-Athanasie Petrescu: “Zburători români”, Videle, Editura EuroVidaM, 2003.

[13] Valeriu Avram, Dan Antoniu: “1 august 1943”, Bucureşti, Editura Modelism, 1993.

2 comentarii

Din categoria Aurelia Petrescu, Evenimente, Uncategorized

NESIGURANŢA de Bianca Vasile

 

12 iulie 2006

Nesiguranta

de Bianca Vaslle

Sa plang sau sa rad?

Sa-mi amintesc sau sa uit ?

Sa accept ca te iubesc

Sau sa iti zic ca nu te iert ?

 

As vrea sa vii si nu as vrea

Sau rupem legatura ?

Dar cand ne vom revedea

Cum ma voi comporta ?

 

De ce  apari in viata mea ,

Asa ca din senin ?

Voi crede ca intamplarea

A fost ceva divin !

 

Dar tie ce iti pasa?

A fost doar o-ntamplare

Si poate alta fata

Va fi data viitoare…

 

Pentru tine poate

Nu a-nsemnat nimic

Dar eu nu pot sa uit

Cat ai face click !

 

Nu mai sunt in stare

Sa stiu ce simt acum

Caci inima-mi sta stransa

Si nu stiu ce sa spun… !

 

Sa-ti zic ca te iubesc

Dar nu este asa

Sa-ti spun ca te urasc

Nu este nici asta !

20130415_103306

 

 

Scrie un comentariu

Din categoria Bianca Vasile

SPERANŢA de Bianca Vasile

25 februarie 2006

Speranţa …
de Bianca Vasile
Când soarele cade din cer
Şi bolta lumii se aprinde,
Cu dor iubite dragă-ţi cer
Să nu te-ndepărtezi de mine!

Dar valurile mării
Îneacă dorul meu,
Vreau săte dau uitării,
Nu pot, îngerul meu!

Şi mă scufund în amintiri,
Caut o rază de speranţă,
Care să-mi aprindă din nou
O flacără în viaţă…

Şi răscolesc trecutul nostru,
Cu bune şi cu rele,
Încerc sa ţi-le-aduc aminte,
Dar ai uitat de ele…

Un comentariu

Din categoria Bianca Vasile

DOR de Bianca Vasile

Stau şi privesc prin fereastra uzată

La cerul  înflăcărat şi singuratic

Şi-mi amintesc şi azi ce-a fost odată

În acest peisaj mirific.

Vântul şi-atunci adia domol

Şi mişca perdeaua din uşă

Iar acea perdea din voal,

Acum zace-ntr-un colţ cu o papuşă.

Mă-mbată şi-acum miros de salcâm

Şi-mi amintesc cu drag de momente

Ale copilăriei, când adunam de pe drum

Mirositoare flori de salcâm.

Iar covoraşul de la intrare

Nu mai străluce ca atunci

Când mama-l spăla cu multă răbdare

Şi-apoi mirosea a frunze de nuci.

Apoi întorc privirea

Spre colţul mucegait

Şi văd vechiul pat

Că e tot ruginit.

Printre pânze de păianjen

Văd chipul mamei drag

Încerc să mi-o amintesc tânără

Dar parca totul e în van.

Şi tata mă priveşte din tablou

De parcă m-ar striga cu disperare

Şi strigătul său îmi e ca ecou

Ce se aude uşor din depărtare!

Un comentariu

Din categoria Bianca Vasile