Arhive pe etichete: Aeroportul „Fontanarossa”

SOGGIORNO A SICILIA DI SANT’AGATA (38) de Mihai-Athanasie Petrescu

SOGGIORNO A SICILIA DI SANT’AGATA (38)

Trenuleţul electric care a circulat fӑrӑ probleme de la Palermo Centrale se apropie acum de Catania, la fel de Centrale. Dupӑ ce a intrat în aglomeraţia urbanӑ, sigur cӑ primul reper cunoscut foarte de bine e Piazza Borsellino, plinӑ şi acum de autobuze – doar D nu se vede la locul lui.IMG_8141IMG_8142IMG_8153IMG_8155IMG_8156IMG_8158

De la Centrale ştim cӑ trebuie sӑ luӑm Alibusul, cel mai bun autobuz pentru aeroport, mai ales cӑ e şi singurul. Maşina e în staţie, dar avem timp sӑ ne cumpӑrӑm bilete şi sӑ urcӑm la bord.Alibus Catania 3 Surprizӑ, caraghiosu’ nu o ia pe cel mai scurt drum cӑtre Fontanarossa, ci purcede, vitejeşte, la un ocol al oraşului. IMG_8163Las’ cӑ-i bine, mai vedem o datӑ frumuseţile patriei, iar marja de timp e suficientӑ. Avem, aşadar, parte de un fel de fixare a cuoştinţelor anterior dobândite, pentru cӑ, dupӑ ce strӑbate cartierele noi, de blocuri, Bredamenarinibusul se angajeazӑ în centrul vechi, cel pe care l-am vizitat cu drag în urmӑ cu puţine zile.

A, şi uite ocazia nesperatӑ de a fotografia farul din apropierea portului, far pe lângӑ care am tot trecut cu autobuzul D, dar niciodatӑ nu m-am gândit sӑ-l iau cu mine în memoria electronicӑ. Ce dacӑ nu am acces la el printr—un geam curat, şi aşa, prin autocolantul-reclamӑ e interesant, ştiu cӑ aşa l-am vӑzut eu de fiecare datӑ.IMG_8164

Farul Sciara Biscari sau Farul Catania a fost construit în 1951. Lumina lui luceşte la fiecare cinci secunde, aşa cum a, avut şi eu ocazia sӑ vӑd şi sӑ filmez de pe plaja de la Miramare.

Alibusul se înscrie pe autostrada de Palermo, dar dupӑ numai doi kilometri se de-scrie şi ajunge la aeroport, cu muuult timp înainte de ora decolӑrii noastre spre Otopeni.IMG_8184 Ne descarcӑ în apropiere de o cafenea,IMG_8169IMG_8168IMG_8167 unde avem ocazia sӑ mai bem un café corretto înainţe de a întoarce spatele solului sicilian şi parcului cu figuri caricaturale.IMG_8172IMG_8179IMG_8180

Aeroportul Fontanarossa, sau, aşa cum e înregistrat la ICAO, LICC, ori “Vincenzo Bellini”, denumirea sa oficialӑ, este unul dintre cele mai vechi din Italia şi, cu siguranţӑ, primul nӑscut al Siciliei, în 1924. Mӑ întreb cum arӑta atunci … Azi, Fontanarossa se laudӑ cu un trafic de peste şapte milioane de PAX, fiind folosit de câteva zeci de companii aeriene italiene şi strӑineze. De fapt, fiind situat pe o insulӑ, e absolut normal sӑ fie atât de solicitat, pentru cӑ transportul terestru are nişte mӑri de înfruntat. Pentru a fi eficient, aeroportul a fost reconstruit şi renovat de multe ori, ultima datӑ prin anii ’80.

Aruncӑm nişte priviri iscoditoare prin aerogarӑ, dar nu vine nimeni sӑ îşi arate marea bucurie cӑ le facem cinstea de a-i vizita.IMG_8187IMG_8188IMG_8189 Din contrӑ, avem o aventurӑ unicӑ şi neprevӑzutӑ, la controlul bagajelor. Dupӑ ce ne-am chinuit din rӑsputeri sӑ ascundem în rucsac poşeta, care, ca şi la Bucureşti era în vizorul celor care pun preţ pe bagajele oamenilor, dupӑ o staţionare în detector care mie mi s-a pӑrut nesfârşitӑ, rucsacul a ieşit în partea cealaltӑ spre a fi întors din drum de un nene poliziotto de frontierӑ. “Sorry, Sir, you must take out your video camera from the bag”. “Ce camerӑ video visezi, mӑ nene mӑ? N-am eu aşa ceva. Ba ai. Ba n-am. Ba ai. Sau dacӑ nu e video, e foto”. Aia da, am o camerӑ foto, sau mӑ rog, cadavrul unei camere foto, dar pânӑ acum, dupӑ ce am trecut prin numeroase filtre de security, nu m-a întrebat nimeni de ea.

Mi-am amintit, totuşi, de versul lui La Fontaine: “La raison du plus fort est toujours la meilleure”. Ce rost are sӑ mӑ lupt cu forţele de ordine, mai bine scot camera din rucsac şi i-o arӑt omului, sӑ doarmӑ şi el liniştit la noapte. N-a fost uşor, dar am reuşit sӑ-i fac pe plac. Cred cӑ pânӑ la urmӑ poliziotto ӑla era un iubitor de camere, pentru cӑ, în momentul când bietul Canon a ieşit din rucsac, l-a rӑsucit şi admirat pe toate feţele şi faţetele.

Pânӑ la urmӑ am trecut şi examenul detectoarelor, primind permisiunea sӑ mergem la poarta de îmbarcare care, ghici ce? era cea mai începӑrtatӑ. Noroc cӑ nu eram la Heathrow, totuşi. Acolo (la poartӑ, nu la Heathrow), surprizӑ: în afarӑ de bagajele plӑtite, cӑlӑtorii puteau îmbarca şi orice bunuri cӑrate în sacoşe de dutyfree. Pӑi ce sӑ facem, ne conformӑm.IMG_8190IMG_8193

Zborul este deja anunţat de flightradar24. Vom zbura cu un Airbus A-320, înmatriculat HA-LWT, cu callsignul W63152.IMG_8194

Ajungem şi la avion, cu autobuzul, cale de vreo 10-15 secunde de mers. LimaWhiskyTango ne aşteaptӑ cu braţele deschise, dar, politicos fiind, îi las pe ӑia mai grӑbiţi sӑ intre la bord, iar eu palmez telefonul pentru o imagine de colecţie.IMG_8195

Am noroc, pot ocupa locul de la fereastrӑ, de unde mai prind câteva imagini.IMG_8196IMG_8197IMG_8200IMG_8201IMG_8203

Din pӑcate, avionul mӑ plimbӑ pe partea greşitӑ. Aş fi vrut sӑ pot vedea pe geam Etna (existӑ filmuleţe fӑcte de alţii, mai norocoşi), dar sunt nevoit sӑ mӑ mulţumesc cu ce mi se dӑ.

Avionul, al cӑrui comandant este domnul Mircea Popescu (şi cred cӑ în afarӑ de zborurile mele cu Taromul, din anii ’70-’80 e prima datӑ când zbor cu un liner cu pilot român) îşi începe rulajul cӑtre start, prilej pentru a vedea, din nou, oraşul nou.

Apoi o rupe la fugӑ spre mare, decolând aşa cum îmi doream, pe deasupra plajei. Odatӑ ajuns deasupra apei, aeronava leagӑnӑ din aripi, ca un “Arrivederci, Sicilia!”. Ştiu cӑ e din cauza vântului, pilotul, sau mai degrabӑ autopilotul fiind obligat sӑ execute necesarele corecţii în jurul axului longitudinal, dar prefer sӑ rӑmân cu convingerea cӑ am salutat, aviatoriceşte, Italia pe care o pӑrӑseam a treia oarӑ.

Zbor de zi, pe deasupra norilor. Comandantul a intervenit (verbal) o singurӑ datӑ, pentru a anunţa prezenţa noastrӑ deasupra Greciei,IMG_8213IMG_8214 în rest ne-a lӑsat sӑ ne vedem de programele obişnuite din timpul zborului: sӑ admirӑm norii şi însoţitoarele de bord.IMG_8209IMG_8210IMG_8211IMG_8212IMG_8216IMG_8218IMG_8223

Mai mult decât atât, zborul dureazӑ ceva mai puţin decât fusese prognozat, pentru cӑ am avut vânt de coadӑ.

Odat cu scaderea altitudinii scade si luminaIMG_8227IMG_8230

Aterizez a doua oarӑ pe întuneric la OtopeniIMG_8240IMG_8241IMG_8243IMG_8244, pe 08R (prima datӑ a fost pe 26L), în aplauzele cӑlӑtorilor şi din nou mӑ întreb cât de necesare sunt acestea pentru piloţi.

Cӑlӑtoria noastrӑ în ţӑrile calde a luat sfârşit.IMG_8245

No, a fost fain. Am ajuns la cea mai micӑ distanţӑ de Ecuator ever, am vӑzut atâtea locuri şi lucruri faine, am mai învӑţat câte ceva, am rӑmas, cel puţin pentru o vreme (îndelungatӑ) fӑrӑ camerӑ foto, am adunat material – cognitiv şi afectiv, dar mai ales fotografic – pentru o cronicӑ în 38 de episoade. Va urma … cine ştie ce; vedem atunci.

 

 

 

 

 

 

 

 

Reclame

Scrie un comentariu

Din categoria Note de călătorie, Uncategorized

SOGGIORNO IN SICILIA DI SANT’AGATA (1) de Mihai-Athanasie Petrescu

SOGGIORNO IN SICILIA DI SANT’AGATA (1)

În romanele realiste franceze ale secolului al XIX-lea, ca şi în pastişele americane din debutul secolului XX, era foarte normal pentru personajele care puteau (vorba unuia …) sӑ hiberneze în Italia. Clima mai caldӑ le atrӑgea acolo, nu doar pasiunea autorilor pentru cultura italianӑ. Noi nu suntem încӑ personaje de roman, dar clima şi cultura italianӑ, plus existenţa, în sudul insular al Italiei a celui mai înalt Vulcan activ din Europa ni s-au pӑrut pretexte suficient de valabile pentru a încerca, în timpul vacanţei intersemestriale, o turӑ în Sicilia.

În zilele noastre, a face o cӑlӑtorie intraeuropeanӑ e un joc. Pe calculator, desigur, pentru a gӑsi cele mai potrivite zboruri. Iar prietenii nostri de la frontiera apuseanӑ au destule zboruri convenabile cu roz, mov şi alb, dintre care noi am ales un “Henri Coandӑ – Fontanarossa” pentru 3 februarie. Al doilea joc video a fost, cum e şi normal, alegerea unui loc de staţie în apropiere de Fontanarossa, iar eu am pus degetul pe Hotel Miramare, care pe hartӑ apare chiar în capul pistei aeroportului, devenind astfel atractiv. Sigur, am trecut şi în nivelul urmӑtor, acela al documentӑrii în privinţa obiectivelor şi a mijloacelor de transport din zonӑ, care mi-a adus marea satisfacţie de a … înţelege un singur lucru: anume cӑ transportul public din insula din vârful cizmei este haotic, atât de prost organizat şi executat încât singura opţiune (în afarӑ de mersul pe jos) este taxiul. Sau, ceva mai ieftin, dar numai pentru curajoşi, închirierea unei maşini (dar nu Uno sau Panda, maşini uşor de şutit).

Bun, om vedea acolo, ne-am zis, şi ne-am urcat în trenul care ne-a dus la autobuzul care ne-a transportat la Aeroportul “Henri Coandӑ”. Dacӑ anul trecut, când visam canzonete napoletane, ne temeam ca nu cumva aeroportul sӑ nu facӑ faţӑ cӑderilor de zapadӑ, de data asta nu am mai avut astfel de coşmaruri (nici vise, pentru cӑ nu ştiam ce fel de canzoni se cântӑ printre clanurile siciliene).

Din contrӑ, era atat de cald şi de bine,IMG_6972

încât am început sӑ transpirӑm când o tânӑrӑ în uniformӑ care pӑzea poarta de îmbarcare ne-a anunţat cӑ ultima reglementare Wizz preţӑluieşte poşetele doamnelor la 63 de euro, dacӑ sunt purtate în mânӑ sau pe umӑr, dar le dispreţӑluieşte dacӑ sunt invizibile. Sigur, am transpirat şi mai tare când am înghesuit poşeta în rucsac, spre a o face imperceptibilӑ – dar trucul a reuşit.

La finger şi-a fӑcut apariţia un “tânӑr” Airbus A-320”, drӑguţul de LimaPapaWhisky, exact  asa cum ma avertizase flightradar24.com

IMG_6974

Nu prea e in regula, biletul de îmbarcare ne trimitea la uşa din spate, având noi rândul 29, dar singura uşӑ deschisӑ era în faţӑ, lucru care ne-a transformat în cӑlӑtori recalcitranţi. Şi, pânӑ sӑ ne aşezӑm pe locurile noastre, eram obosiţi – ne durea gura de cât am tot zis “Pardon!” strӑbӑtând întreaga lungime a aeronavei. Locul meu – “B”. Norocul meu – “A” rӑmâne nerevendicat pânӑ în momentul definitiv al impulsului dat de push-tag, iar eu profit din plin, devenind cel mai atent observator al zborului de la bord.IMG_6982

Dupӑ premiera de a urca într-un A-320 (pânӑ acum am avut mereu baftӑ de A-321) urmeazӑ a doua premierӑ. În loc s-o facӑ la dreapta, comandantul, domnul Samuele Clemente, vireazӑ la stânga pe lângӑ terminal şi se aliniazӑ pe pista 08L, acolo unde am mai fost doar o singurӑ datӑ, în calitate de spectator la BIAS-2012.

Dotat cu telefonul Nokia, încerc sӑ fiu martor la manevrele de pӑrӑsire a pӑmântului. Mӑ saboteazӑ geamul aburit, dar esenţialul se poate ghici.WP_20180203_13_58_20_Pro Signor Clemente scoate flapsurile la poziţia necesarӑ pentru decolare, zgomotul creşte, aeronava tremurӑ pe jambe, probabil ţinutӑ, încӑ în frâu (sau în frâne), dupӑ care începe sӑ lase în urmӑ grila de start, apoi şi betonul pistei şi se îndreaptӑ, inexorabile, spre est.

Ha, ha, probabil cӑ urmeazӑ degajarea bruscӑ prin viraj peste umӑr la stânga, iar o parte din pasageri se pregӑtesc sufleteşte pentru acel moment … care nu mai vine, pentru cӑ aerobuzul vireazӑ lin de tot la dreapta, aşa de lin cӑ dacӑ nu aş urmӑri nişte repere la sol nici nu s-ar bӑga de seamӑ.

Altitudinea creşte rapid, solul este încӑ vizibil, aşa cӑ dupӑ un sfert de orӑ, aşa cum mӑ aşteptam, sub aripa stângӑ apare râul Vedea, iar printre meandrele lui, municipiul Roşiori.WP_20180203_14_17_30_Pro Încerc sӑ gӑsesc vreun reper cunoscut, decid cӑ de la opt mii oraşul ӑsta e destul de diferit faţӑ de cel care se vede de la opt sute şi îmi îndrept privirea în zare, pentru a gӑsi Oltul. Râul cel mare apare imediat, iar noi îl traversӑm fӑrӑ pod … iar dupӑ aia nu mai conteazӑ. Sau … ar conta altceva, ce am vӑzut în replayul zborului. Dintre toate reperele mele, doar Vedea a fost Vedea, pentru cӑ Roşiorii mei era, de fapt, Alexandria, iar Oltul era Dunӑrea. Aşa, şi? Nu sunt tot oraşe şi gârle? Ce?!27658381_949745328534634_840311690_n27718496_949745528534614_985273618_n

Signorul de la comenzi ne pune în gardӑ: vremea e rea, vom avea parte de turbulenţe şi de mai multe ore de zbor. Deci centura rӑmâne cuplatӑ, iar eu mӑ plâng de multe, dar nu şi de timpul de zbor mai lung decât cel înscris în speranţe. Pӑcat cӑ vreme rea însemna nu numai vânt contrar, ci şi plafon, care m-a împiedicat sӑ vӑd exact alte râuri şi oraşe.

WP_20180203_14_19_24_ProWP_20180203_14_17_37_ProIMG_6983

Un sandwich, un suc şi o cafea mai târziu, signor Samuele Clemente a aprins definitiv semnalul luminos pentru cuplarea centurilor şi a tӑiat motoarele. Pe nesimţite, LimaPapaWhisky a pierdut din altitudine, a spart plafonul şi, sub aripӑ a apӑrut … a, nu e râu, cӑ nu îi vad malurile, e o gârlӑ ceva mai mare, partea Tirenianӑ a Mediteranei. IMG_6984Doar n-om avea norocul sӑ aterizӑm pe Roşia Fântânӑ a Cataniei dinspre mare? Wow! Ba da! Ifonul meu, cu ultimile picӑturi de benzinӑ din baterie, surprinde aterizarea, o nouӑ premierӑ pentru marele zburӑtor care sunt, traversarea plajei cu 400 km/h.

Flaps la 40-50 de grade, frâne aerodinamice, frâne dure la roti, pierdere bruscӑ a vitezei, aplauze … şi aerobuzul, transformat în autobus, se îndreaptӑ, slalomând printre Aerobuze şi Boeinguri, cӑtre peron. Ba nu, se opreşte cu câţiva metri înainte de finger, în generozitatea sa oferindu-i şi unui Iveco articulat (in usa caruia aruncam o privire inapoi, spre LPW)IMG_6986 onoarea de a ne transporta, preţ de aproape … 20 de secunde, pânӑ la uşa terminalului.

Nu avem bagaje de recuperat, despre poşetӑ nu ne mai întreabӑ nimeni,IMG_6987 aşa cӑ ieşim rapid în stradӑ. Am lecţiile fӑcute. Cei de la hotel mi-au predat în felul urmӑtor: Alibus pânӑ la Piazza Borselino, apoi D pânӑ la uşa hotelului. Transformӑm teoria în practicӑ: Alibusul pare sӑ ne aştepte la uşӑ, şoferul, pânӑ sӑ apuc eu sӑ decid ce limba e mai potrivitӑ în comunicarea interpersonalӑ, mӑ şi întâmpinӑ cu “Good evening” (deşi e încӑ luminӑ) şi, pentru cӑ pare vorbӑreţ ca un italian, nu mӑ sfiesc sӑ mӑ întind la discuţii cu el. Îi explic unde intenţionez sӑ ajung, iar el mӑ invitӑ sӑ iau loc, pentru cӑ va avea grijӑ sӑ mӑ dea jos din maşinӑ la momentul oportun. Ceea ce şi face, dupӑ ce ne lasӑ sӑ admirӑm portul Cataniei, unde stau înghesuite câteva feriboturi (nici nu-i de mirare, doar suntem pe o insulӑ).IMG_6998

Piazza Borselino ar trebui sӑ fie la douӑ-trei sute de metri pe lângӑ pasajul ӑsta de cale feratӑ.IMG_6989 Dupӑ vreo cinci sute de metri, pentru cӑ cetӑţeanul ӑsta nu pare sӑ aibӑ gurӑ,IMG_6990 ochesc un echipaj de Polizzia Locale, iar omul de la volan, surprinzӑtor, înţelege ce îl întreb pe limba lui şi coboarӑ rapid din maşinӑ, lӑsând-o pornitӑ, pentru a ne conduce vreo zece metri pânӑ la o barierӑ, de unde ne aratӑ o parcare unde ar trebui sӑ staţioneze D-ul. În timp ce conversӑm, un BredaMenarini cu inscripţia doritӑ îşi face apariţia şi se aşeazӑ exact unde îmi spusese polizzioto.IMG_6992 Biletul de Alibus (4 euro) e valabil 90 de minute, aşa cӑ urcӑm grӑbiţi, dupӑ care aşteptӑm sӑ reaparӑ şoferul.IMG_6991

Puţin stam, doar vreo 20 de minute. Alt tip amabil, şoferul ӑsta. Îl interoghez în englezӑ, el îmi rӑspunde italieneşte, dar numai el ştie ce spune, insist în italianӑ, el îmi rӑspunde în englezӑ … dar pânӑ la urmӑ, ne înţelegem. Concluzia noastrӑ: italiana mea de baltӑ a fost mai bunӑ decât engleza lui de baltӑ.

Dupӑ o excursie de câteva minute, D-ul ne lasӑ, aşa cum ne promisese, exact la uşa hotelului. S-a terminat cu bine un drum de vreo 1200 de kilometri.IMG_7007

Recepţionerul ne primeşte englezeşte, ne trimite la 114 şi ne recomandӑ sӑ ieşim repede în oraş, cât mai e valabil biletul de la Alibus. Dupӑ ce ne luӑm în primire sӑlaşul, IMG_7004încercӑm sӑ-i urmӑm sfatul, dar nu suntem destul de rapizi. Sau, poate da, dar aflӑm apoi cӑ nu pentru economie de bilete ne zorea recepţionerul, ci pentru cӑ circulaţia avea sӑ fie întreruptӑ între centru şi playa Lidi (şi restul lumii, de altfel), datoritӑ unei mari sӑrbӑtori a oraşului. Ce sӑrbӑtoare, om vedea mâine. În seara asta o vedem numai la televizor şi o deducem şi dupӑ intensitatea focului de artificii pe care îl vedem de la fereastrӑ.

Scrie un comentariu

Din categoria Note de călătorie, Uncategorized