765. DESCRIEREA BALZACIANĂ ÎN EUGÉNIE GRANDET de Ştefan Vida-Marinescu

DESCRIEREA BALZACIANĂ ÎN EUGÉNIE GRANDET

Statutul de (pe) text asupra descrierii în proza balzaciană este o carte a unui cunoscător şi admirator al operei lui Balzac. Acum în calitate de analist, de eseist, căci Mihai-Athanasie Petrescu insistă, în cartea sa, asupra statutului descriptiv balzacian, în mod gradual, pornind de la generalităţi (balzaciene) privind descrierea narativă. Deoarece scriitorul clasic şi realist francez îşi pregăteşte scenele, minuţios, descriind o regiune, un oraş, un cartier, un sat, architectonic, cu exterioare de clădiri, cu interioare (mobilier, detalii din case). Realizând un model şi, à propos, o fundaţie romanescă.

Documentarea lui Balzac este extinsă şi asupra figurilor ce devin personaje, construind, astfel, tipologii. Autorul nostru, profesorul-eseist, menţionează spiritual de fin observatory întru veridicitate, pentru că astfel, Balzac ajunge la caractere, după ce creează “miezul emoţiilor unei intrigi” (pag. 16”)

Textul balzacian (oricare ar fi) e ofertant în privinţa descrierii, tabloul acţiunii şi atmosfera, cadrul derulării narrative, fiind fundamental unor romane notorii ale “Comediei umane”, M.Ath. Petrescu oprindu-se (era firească, într-un fel, opţiunea) la romanul “Eugénie Grandet. Pe care îl va … studia şi elucida en détail.

Studiul menţionat, în spirit didactic (dar nu didacticist) se fixează, aşadar, pe cadrul (compus din: oraş, habitat) în “Eugénie Grandet”, romanul familiarizându-ne cu provincialul Saumur, cu străzi, hoteluri, prăvălii, un castel, cu Strada Mare (în pantă), pentru a ne apropia de casele divers decorate, totul conferind imaginea aproape fotografică a orăşelului francez şi balzacian.

Autorul despică firul în tot ce înseamnă décor, peisaj architectonic, stil, date despre Saumur, à la Balzac, sugestiv şi cu o anume pedanterie descriptivă, relevând – monografic – imaginea, starea locului, atestând în romancier un cronicar omniscient, un narator fidel podgorenilor saumurezi.

E urmărită, apoi, biografia lui Grandet, în decor detaliat, cu epitete bogate, enumerându-se, în inventar, termeni tehnici de construcţie, ai obiectelor de lemn, piatră, fier, ai ornamentelor clădirilor.

Casa lui Grandet e şi ea descrisă, începând de la Strada Mare, poartă, ziduri, sală, alte elemente constitutive, până la mobilier, perdele, alte detalii, prilej pentru autor de a înşira datele “textului descriptiv (după Ph. Hamon).

Ni se oferă detalii privind casa domnului Grandet, ce domină, într-un fel, oraşul, precum acel castel din partea de sus a urbei.

M. Ath. Petrescu, atent cu scrupulozitate la detalii, ne face un bilanţ al arhitectonicii casei, cu liste întregi de figuri de stil, îmbinând toate elementele de interior cu epitete ce conferă autenticitate, realizate de Balzac în cercuri concentrice, dinspre exterior spre interior.

Ambianţa căminului, stilul gotic, elementele de culoare, nuanţele, decoraţiunile – ca material şi înfăţişare – totul e relevat de eseist, în evocarea şi descrierea romanescă atât de aplicată realului.

În decor sunt reunite, şi de cronicarul roşiorean, obiecte, material, în epitete care vor ilustra felul de a fi şi de a focaliza figura lui Grandet, multe elemente fiind “văzute” de Charles, acesta ca nou-venit în casă, în dialog cu servitoarea Nanon. De la starea ornamentelor, la uşi, ferestre, perdele, romancierul lăsând şi personajele să observe. Să descrie.

Curtea e şi ea consemnată, cu plante, cu amenajări şi cu atâtea verbe ce atestă în proprietar un avar, un burghez, verbele a fi şi a se afla (a se găsi) fiind de ajutor în introducerea ambientală. Subliniind caracterul realist al textului.

Toate reperele ce caracterizează casa bătrânului Grandet alcătuiesc un document veritabil şi revelator pentru Franţa de secol XIX.

După tabloul casei (de exterior şi de interior), ne vom opri la personajele romanului, unde este realizat portretul fizic şi profilul moral al eroilor, de la Félix Grandet, Eugénie, Doamna Grandet, Charles Grandet, Charles Grandet, la Nanon, la două familii implicate în acţiune: Cruchot şi Des Grassins.

O mai cunoaştem şi pe Mathilde D’Aubrion (cu amănunte privind-o).

Un capitol aparte se ocupă de haine, de obiecte, reliefând proverbul “Spune-mi cu ce te îmbraci ca să-ţi spun cine eşti”.

Félix Grandet, pe larg portretizat: cu trăsături fizice, cu biografie, fixate odată cu apariţia personajului. Portretele sunt realizate fizic şi graţie biografiei, în cazul lui Grandet autorul enumerând cam toate elementele fizionomice, într-o listă “oferită” de Balzac. Model a fost, se pare, un anume De Savary, personaj real, cunoscut de scriitorul francez. Cele zece pagini afectate de Balzac portretului acestui Grandet sunt concentrate de M. Ath. Petrescu în vreo cinci, împreună cu impresii legate de caracterul personajului. Apar citate lămuritoare. Trăsătura dominantă, pe lângă inspiraţia în afaceri, este economi(seal)a, chivernisirea.

E descrisă, consistent, averea fostului dogar, într-o inventariere auctorială, pe urme balzaciene. Efort şi acesta merituos, salutar.

Trecem, împreună cu M. Ath. Petrescu, la Eugénie Grandet, la portretul ei realizat dintr-o bucată şi nu în etape (biografie, comportament, trăsături fizice) ca în cazul tatălui. Imaginea ei e autoreflexie (oglindire), eroina văzându-se cu propirii ochi. E citat, în continuare, un exeget (cu o lucrare analitică, descriptivă, similară) – acelaşi Philippe Hamon. Model ar fi, pentru Eugénie, Marie de Fresnay.

Când e îndrăgostită şi se simte femeie, Eugénie are, deja, un profil.

Eroina e dăruită cu diverse calităţi, trimite – un exces balzacian – la Venus din Milo. Iar autorul roşiorean înşiră, cu precizie, trăsăturile fizice, cu epitetele de rigoare, pe principiul iubit (şi adoptat) de Balzac, al mimesis-ului. Se simte simpatia scriitorului faţă de personaj, romancierul trădându-şi ideea asupra frumuseţii feminine, în general.

Modelul real este, de fapt, argumentul (n.n.) balzacian. Dimpreună cu sobrietatea şi austeritatea casei lui Grandet. Odată cu frumuseţea morală a fetei.

Un subcapitol este ocupat de caracterizarea Doamnei Grandet, soţia lui Félix şi mama Eugéniei. Consacrată ca stare de “ilotisme” (robie), supusă soţului. Femeia e introdusă, pretextual, în roman, părând făcută pentru a fi tiranizată (Balzac).

Urmează un tabel comparative al trăsăturilor celor trei personaje, explicitând diferenţele elementelor de fizionomie. Cu anumite concluzii balzaciene (citate).

Un alt portret, analizat şi el de eseist, e cel al lui Charles Grandet, nepotul bătrânului, personaj ce apare în două momente epice, având “dublă” (n.n.) personalitate. Sau două imagini diferite. O dată: parizian, dandy, aventurier. Descris prin îmbrăcăminte, bijuterii, conţinutul bagajelor.

Cealaltă latură (imagistică); un caracter tare, afacerist, departe de dandism. Dar seducător.

Urmează, în rândul personajelor, al portretizării, Nanon, lungana, mereu pe lângă stăpâni.

Fizicul lui Nanon, herculean, masculinizat, este completat de sarcinile cotidiene, îndeplinite cu devoţiune. Eseistul face trimitere la Passepartout şi la Ph. Fogg, eroi vernieni celebri. Servitoarea e perfectă, cum Aglae Tulea, călinesciana, era “baba absolută”.

În aria profilurilor şi portretisticii se înscriu prin analiză şi descriere detaliată, şi familiile Cruchot şi Des Grassins, desi sunt figuri de plan secund. Primii, notari, clanul celălalt bancheri. Admişi, exclusivist, în casa lui Grandet. Şi care speră, ambii, la mâna Eugéniei. Cruchot, desi se va însura cu fata, va muri după opt zile, mai ales că îi era cam antipatic lui Balzac. O ţintă: averea fetei.

Clanul Cruchot e alcătuit din trei bărbaţi. Celălalt îl are ca “vârf de lance” (n.n.) pe Adolphe, iar Balzac le verifică averile, ca şi opinia locuitorilor faţă de familii. Balzac e ironic, dar nu se abate de la obicei; prezintă, obiectiv, date personale, stare socială, gest, atitudine, uneori caricatural , ca portret. A doua familie e mai mult descrisă. Curg epitetele şi gesticulaţia, elementele adjectivale, ca în toate portretele.

La rând: Mathilde d’Aubrion, viitoarea soţie a lui Charles, cel care a respins-o pe Eugénie pentru zestrea Mathildei. Desi aristocrata e la antipod (ca farmec) Eugéniei.

Ca să ne convingă de deosebirile Mathilde – Eugénie, analistul produce un tabel, ca o paralelă a personajelor antitetice. Limpezind diferenţierile. Ca şi în alte cazuri. Arătându-ne calităţi de caracterolog. Menţionând tehnica tehnica portretistică balzaciană, în funcţie de “modele vii”, de scopul narativ.

Direct, ori prin intermediul altor personaje, face descriptivism, între obiectivitate (aşa) şi cum le văd “saumurezii” (deci: cu subiectivism). La 1833. Cu eroi unicat, de negăsit, adică, în alte creaţii balzaciene.

Un ultim capitol al studiului se referă, în acelaşi context al descriptivului, la îmbrăcăminte (“haine”) şi la obiecte, autorul completând felul veşmintelor purtate de personajele din “Eugénie Grandet”, de la durabil la ieftin, cu accent pe material, culoare, lipsă de podoabe, ţinuta eroilor atestând şi caracterul acestora. După grila amintită.

Se vede, la primii trei, lipsa de cochetărie, de interes, dar şi economia în a se îmbrăca. Dar Des Grassins, domnişoara d’Aubrion şi Charles acordă, în mod exagerat, importanţă hainelor. Prin urmare M. Ath. Petrescu ne oferă, aplicat, motive ale ţinutelor în chestiune. Cu mize, noţiuni, interese diferite. Chiar subliniind contrastele.

Ni se face inventarul garderobelor şi, după tipic, apare un alt tabel cu elementul vestimentar, material, culoare, formă, podoabe, spre diferenţiere şi contrast.

Iar obiectele care apar în roman, cu valoare – ni se afirmă – “simbolică”, dar şi cu rol documentar, sunt variate, de la piesele de mobilier, unele fiind examinate minuţios de către Balzac, percepute, ca atare, de eseist, care le descrie într-o sumă de “truse” statistic – material, în inventarul riguros alcătuit. Balzacian.

Efectul e un adaos la mentalitatea personajului, o mostră a stilului de viaţă al eroilor. Aurul e un element cu (de) importanţă la Balzac. Iar M. Ath. Petrescu nu e mai prejos, descriind monede, valori etc. Şi aici ne întâmpină un tabel (numismatic, de preţ). Nici Eugénie nu e lipsită de interes la acest capitol.

În final, eseistul (mai curând antologatorul de fizionomii, de decoruri şi costume, de piese scenografic-descriptive, descrie mobilierul şi alte piese. Nici acestea introduse, de Balzac, gratuit. Ele au o miză, sugerând cadrul exact, ferm, al realităţii epice.

Un studiu merituos, o sinteză a unui roman balzacian excelând în detalii şi în portrete. Bine revăzute şi extrase de Mihai-Athanasie Petrescu, înzestrat în materie (de literatură franceză, de analiză pe text). Fără a-i eclipsa creaţia epică (umoristică-satirică) ori publicistică. De substanţă în orice ipostază şi nu ca “jonglerie” în ale scrisului. À propos de o modestă prezentare (n.n.)

Scrie un comentariu

Din categoria Uncategorized

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s