REPARAŢIE MU … MORALӐ de Mihai-Athanasie Petrescu

REPARAŢIE MU … MORALӐ

– Bunӑ seara, domn’ profesor …

– Ce-i cu tine, aici, la ora asta? Te-a dat nevastӑ-ta afarӑ din casӑ?

– Cam da, se poate zice şi aşa …

Scuturându-şi umbrela, Florin Bunea rӑmase, dezorientat, pe pragul uşii profesorului. Plecase în grabӑ de acasӑ şi uitase sӑ ia din cuier cheile de la maşinӑ. Noroc cӑ, aşa cum fӑcea întotdeauna, uitase Dacia Logan neîncuiatӑ şi putuse sӑ-şi ia  umbrela din portbagaj. Altfel, ar fi strӑbӑtut tot drumul prin ploaie, cererea cu care se prezenta în faţa maestrului sӑu era prea importantӑ ca sӑ mai suporte amânare.

Profesorul Chifor, chiar dacӑ nu înţelegea limbajul tânӑrului sӑu prieten, îl cunoştea prea bine ca sӑ se mire de starea lui. Sigur avea vreo idee importantӑ, ceva care, dupӑ un studiu în laborator, se putea transforma într-o nouӑ invenţie. Dar care era legӑtura cu soţia lui Florin şi de ce în toiul nopţii?

Strecurându-se, tiptil, în sufragerie, cu grijӑ sӑ nu o trezeascӑ pe doamna Chifor (care, de fapt, era în bucӑtӑrie, pӑzind ibricul de cafea), Bunea aruncӑ o privire la pendula anticӑ care ticӑia pe un perete (anticӑ … de unde … era un ceas electronic de maximӑ precizie, îmbrӑcat în haine vintage): 3 şi douӑzeci.

– Aoleo, domn’ profesor, nici nu ştiam cât e ceasul … îmi cer iertare …

– Lasӑ formalitӑţile, sunt sigur cӑ n-ai venit aici sӑ îţi cer scuze. Serveşte-mi un pretext oarecare, sau beau singur toatӑ cafeaua. Ce dracu, doar nu suntem copii … Zi, ce-i cu Veronica? Doar n-ai minţit-o cӑ sӑptӑmâna trecutӑ, când am stat douӑ nopţi în laborator pentru fierbӑtorul ӑla ratat ai fost la vreo amantӑ? Ştii cӑ degeaba încerci sӑ îţi dai importanţӑ, nu te crede.

– Nu, domn’ profesor, nu de amante îi arde ei acuma, ci de bisericӑ. Ştiţi cӑ dupӑ chestia cu Ulchibul, s-a iscat marele scandal în episcopia noastrӑ. Popa Valentin, ӑla care ne-a drӑcuit din altar … îl ştiţi?

– Nu numai pe noi, ci şi ştiinţa noastrӑ. Numai nerӑbdarea lui de a folosi aiurea aparatul fӑcut de noi a scӑpat neblestematӑ. Da, şi?

– În prima fazӑ, prea-sfinţitul a vrut sӑ-l cateriseascӑ. Pânӑ la urmӑ, l-a iertat, dar l-a trimis sӑ îşi spele pӑcatele în satul ӑla din vârful muntelui Gulia, cum îi zice?…

– Îi zice Gulia de sus, cӑ la cea de jos nu au bisericӑ. Ştiu, lasӑ asta. Zi de ce ai venit la noi cu noaptea-n cap!

– Pӑi sӑ vedeţi: Veronica, înainte de chestia asta, era membrӑ în comitet. Şi-a dat demisia, cӑ tot i se pӑrea cӑ celelalte babe … ӑsta, cӑ babele alea se uitӑ urât la ea. Dar babele i-au zis sӑ vinӑ înapoi, iar ea de abia aşteaptӑ. Numai cӑ …

– Hai, mӑ, nu te mai tot întrerupe! Ai ceva de zis, zi, si vedem noi cum o dregem.

– Domn’ profesor, Veronica mi-a cerut sӑ îi gӑsesc un artist care sӑ refacӑ pictura bisericii, dar sӑ nu cearӑ bani. Cӑ nu are. Sau sӑ gӑsesc un sponsor.

– Aha, bunӑ idee. Hai cӑ pictez eu, şi mӑ plӑteşte cu prescuri şi colivӑ. Sau vorbim cu directorul, sӑ sponsorizeze institutul toatӑ treaba, doar suntem plini de bani. Hai, mӑ, ce dracu? Suntem noi buni sӑ gӑsim sponsori? Noi ştim sӑ studiem, sӑ meşterim … la bani, zero. Nu ştim nici sӑ-i cheltuim, d-apӑi sӑ-i facem.

– Nu e vorba de bani … Uitaţi: asearӑ, pânӑ sӑ ne culcӑm, Veronica iar mi-a fӑcut capul mare cu biserica ei. A devenit obsedatӑ, parcӑ altceva nu mai existӑ pe lume decât biserica. Şi cu popa cel nou, a venit unul destul de tânӑr, deja toate babele s-au … ataşat de el. Cântӑ frumos, e politicos, e … adicӑ e, e un preot fain, şi mie îmi place. Şi atâta a zis de picturӑ, încât am adormit cu pictura în cap şi am visat cӑ … am fӑcut o maşinӑrie care a pictat toatӑ biserica în douӑ zile.

– Gata, acum suntem pe teren propriu. Am înţeles şi … am fӑcut noi chestii şi mai grele. Dar … chiar douӑ zile? Nu-i mai bine sӑ termine ieri?

Lӑsând pe masӑ cafeaua de abia începutӑ, cei doi cercetӑtori pӑrӑsirӑ rapid locuinţa celui mai în vârstӑ – care, dacӑ nu ar fi insistat soţia lui sӑ se îmbrace, ar fi ieşit în pijama – şi se îndreptarӑ spre institut. Portarul, nea Matache, apӑru dupӑ o lungӑ aşteptare (în ploaie) a savanţilor, la început refuzӑ sӑ le deschidӑ uşa, dar, dupӑ îndelungate insistenţe şi referiri la nevoia de a-l ajuta pe Dumnezeu, se lӑsӑ înduplecat. De fapt, în afarӑ de aluzia la bisericӑ, portarul nu vedea nimic ciudat în comportamentul celor doi, dar era momentul lui de glorie, arӑta în felul ӑsta cӑ în institut nimic nu mişcӑ fӑrӑ acordul lui.

Chifor şi Bunea îşi pornirӑ calculatoarele şi …

– Mӑ, Florine, auzi tu … facem picturӑ bisericieascӑ, ok … dar … ce-i aia?

– Pӑi, sӑ vedeţi cred cӑ e … n-am nici cea mai micӑ idee, domn’ profesor. Cred cӑ e … e cazul sӑ citim, sӑ întrebӑm …

– Sӑ vizitӑm biserici pictate, sӑ o vizitӑm şi pe a noastrӑ, sӑ … De acord. Dar acum, cӑ tot am venit aici, ce putem face? Hai sӑ cӑutӑm pe internet, sӑ vedem în ce fel ne putem îmbogӑţi cunoştinţele … cӑ numai pictor de biserici nu visa mama sӑ mӑ fac …

Documentarea e o muncӑ interesantӑ şi, uneori, plӑcutӑ. În câteva ore de lecturӑ, cercetӑtorii au aflat cӑ “nici bisericile astea nu se picteazӑ oricum”, au şi ele rânduiala lor, canoanele lor, legile lor estetice.

– Pӑrinte, ne-am gândit sӑ ne lӑsaţi pe noi sӑ facem noua decorare a bisericii, îşi începu Chifor pledoaria.

Preotul, care ştia câte ceva despre motivul venirii sale la parohia din oraş, se simţea, întrucâtva, dator celor doi. La urma urmei, dacӑ n-ar fi fost treaba cu greşeala fostului paroh, el, pӑrintele Mircea, nu ar fi fost bӑgat în seamӑ de preasfinţitul episcop şi ar fi continuat sӑ pӑstoreascӑ enoriaşii (şi urşii) de la Gulia de Sus. Adicӑ aproape 80 de kilometri de navetӑ cu maşina personala în fiecare zi. Şi mӑcar de-ar fi fost la Gulia de Jos, dar acolo nici mӑcar nu exista bisericӑ. Aşa cӑ îi invitӑ pe Chifor şi Bunea în lӑcaşul pe care îl manageria, cu atâta succes la enoriaşi, de câteva sӑptӑmâni.

– Fiilor, voi aţi încurcat-o, voi s-o descurcaţi. Din partea mea aveţi toatӑ libertatea sӑ concepeţi pictura muralӑ, singura condiţie fiind sӑ nu cumva sӑ mâniaţi pe Dumnezeu, sӑ nu transformaţi biserica mea într-un loc unde sӑ se audӑ vorbe urâte şi …

– Pӑrinte, noi suntem oameni de ştiinţӑ, avem destulӑ minte sӑ înţelegem nişte lucruri. Dar avem nevoie de îndrumarea dumneavoastrӑ, sӑ ne spuneţi ce subiecte sӑ alegem şi, aşa, în general, cum sӑ acoperim pereţii, ce culori sӑ folosim …

– E … tocmai aţi spus, voi sunteţi oameni prea instruiţi ca sӑ vӑ învӑţ eu. Sunt sigur cӑ vӑ pricepeţi destul, ca sӑ nu trebuiascӑ sӑ stau eu sӑ vӑ spun, vorba aia, fӑ aşa, fӑ pe dincolo. De fapt, fiilor, vӑ dau mânӑ liberӑ sӑ faceţi cum credeţi. Eu mӑ duc sӑ sӑrut mâna presfinţitului imediat ce îmi spuneţi cӑ sunteţi gata sӑ vӑ apucaţi de treabӑ, ca sӑ ne dea binecuvântarea fӑrӑ de care nimic nu se face.

Lӑmuriţi, cercetӑtorii se întoarserӑ în laborator. Pânӑ una-alta, treaba lor era clarӑ: trebuia sӑ conceapӑ maşinӑria, iar în timpul liber sӑ îşi continue documentarea. Iar pӑrintele Mircea le oferi o resursӑ nouӑ.

– Alo, fiule Chifor, am vorbit cu preasfinţitul. Am o veste bunӑ şi, vorba aia, una rea, dar nu e rea e doar mai precisӑ. Pӑrintele nostru a acceptat penitenţa voastrӑ şi a promis cӑ vӑ dӑ binecuvântarea pentru repictarea bisericii, dacӑ voi vӑ oferiţi sӑ o faceţi singuri şi fӑrӑ ajutorul bӑnesc al episcopiei, mai ales cӑ voi aţi distrus-o pe cea veche. A adӑugat cӑ doreşte sӑ participe la inaugurarea noii picturi, dar mai mult decât atât, mi-a propus sӑ târnosim biserica. Azi e … în câte suntem azi, fiule? A, doi iulie? La Hram, la 6 august, biserica trebuie sӑ fie gata. În douӑ zile am nevoie sӑ îi transmit preasfinţitului subiectul frescelor. Vӑ prindeţi?

Uitându-se unul la altul, Bunea şi Chifor îşi zâmbirӑ complice. Proiectul robotului era gata, o mare parte din piesele necesare erau deja pe bancul de lucru, mai trebuia pus a punct numai programul de computer care avea sӑ comande aparatele.

– Cu siguranţӑ, pӑrinte, putem termina totul în cel mult douӑ sӑptӑmâni.

– Bravo fiilor! No, hai, fiilor, cu Dumnezeu înainte!

Din nou, Bunea şi Chifor se uitau unul la altul. Facerea robotului era o nimica toatӑ pe lângӑ problema temei frescelor. Veronica le veni în ajutor:

– Atâta vӑ vӑicӑriţi … ce mare lucru? puneţi mâna de citiţi Biblia.

De fapt, chiar aşa. Construirea micilor pictori zburӑtori putea sӑ mai aştepte … pânӑ la noapte, iar lectura Bibliei …

– Domn’ profesor, eu propun ca pe partea dreaptӑ sӑ desenӑm ceva despre Schimbarea la Faţӑ, tot e hramul bisericii şi se potriveşte.

– Mӑ, dar ce le ştii tu despre hramuri, ca un om mare. De acord. Şi în stânga?

– Nu ştiu … Citim în Scripturӑ.

Timpul era scurt, aşa cӑ se mulţumirӑ sӑ citeascӑ prima carte.

– Gata, mӑ, facem Geneza. E frumos, facerea lumii, e ceva destul de simplu, obţinerea substanţei organice din substanţe anorganice. O rezolvӑm. Mai bine hai sӑ şurubӑrim, cӑ timpul se împuţineazӑ!

Robotul conceput de cei doi era, principial, simplu. Câteva mini drone aveau sӑ fie dotate cu mici pistoale de vopsit. Pilotate de un computer, dronele urmau sӑ execute zboruri în apropierea pereţilor, orientând duzele de vopsit exact aşa cum le ordona programul de calculator. Dronele erau unele simple, din dotarea institutului, realizate cu mai mult timp înainte, pentru un numӑr de virtuozitate la un miting aerian. Şi programul de bazӑ de pilotare a dronelor era, deja, disponibil, doar trebuia adaptat la noile nevoi. Mai trebuia scrisӑ numai acea parte a aplicaţiei legatӑ de pulverizarea jeturilor de vopsea. Era ceva inedit, dar nu imposibil pentru Florin Bunea. Dupӑ o dezbatere scurtӑ, zugravul electronic zburӑtor fu botezat Zubuchi. Marcӑ înregistratӑ.

– Domn’ profesor, oare cum atatӑ Dumnezeu?

– Adicӑ, cum cum? Dacӑ omul e construit dupӑ chipul şi asemӑnarea Lui, e clar, aratӑ ca un om.

– Da, dar ce om? Nu ştiu sӑ desenez figuri …

– Ia şi tu nişte poze oarecare in calculator, ce mare lucru! Apoi pui calculatorul sӑ deseneze, ce treabӑ ai tu?!

Dronele, softul pentru ele şi pentru repartizarea vopselelor, bateriile, vopselele, totul era gata. Ultima probӑ, înainte de transportarea materialelor la bisericӑ fusese concludentӑ. Dronele nu numai cӑ rӑspundeau perfect la comenzi, desenând şi colorând fӑrӑ greşealӑ, dar, dupӑ o idee a lui Florin, fuseserӑ dotate cu un mic ajutaj care directiona o parte din aerul mişcat de elicile portante cӑtre picturӑ, iuţind uscarea vopselelor. În felul acesta, în funcţie de timpul de viaţӑ al bateriilor dronelor, toatӑ suprafaţa albӑ a pereţilor bisericii putea fi acoperitӑ în cel mult şapte zile. Hai, opt, una fiind de odihnӑ. Hai, nouӑ, dacӑ ar apӑrea un caz de forţӑ majorӑ.

– Bunӑ ziua, pӑrinţele, profesorul Chifor sunt, vӑ anunţӑm cӑ suntem gata sӑ ne apucӑm de lucru.

– Bine, fiilor, şi eu vӑ anunţ cӑ preasfinţitul v-a dat binecuvântarea. Începeţi de mâine?

– Începem, pӑrinte, începem!

– Bine … aveţi douӑ sӑptӑmâni jumate pânӑ la schimbarea la faţӑ. Terminaţi sigur pânӑ atunci?

– Pӑi cum sӑ nu terminӑm? Toate detaliile sunt puse la punct, am fӑcut calculele necesare, ne trebuie zece zile .

– Fiule, pӑi uite cum facem: mâine ne vedem la bisericӑ. Aduceti aldeo matale tot ce vӑ trebuie şi apoi vӑ las cheia, iar eu plec în concediu, cӑ a luat coana preoteasӑ bilete la Mamaia. Vӑ las sӑ vӑ descurcaţi singuri, spunem peste tot cӑ biserica e în renovare şi dacӑ e nevoie de ceva, Doamne fereşte, sӑ meargӑ la pӑrintele de la Sfântu Ioan. Cӑ ei şi-au pictat deja biserica, chiar şi pe dinafarӑ.

Deloc surprinzӑtor, totul merse strunӑ. Dronele, bine dirijate de calculator, bâzâiau ore în şir, aşternând pe pereţii imaculaţi scene biblice. Aşa cum spuneau şi socotelile savanţilor, Zubuchi îşi terminӑ toatӑ treaba în cele şapte zile preconizate, rӑmânând aproape zece zile pentru ca biserica sӑ fie mӑturatӑ şi gata pentru a-şi primi enoriaşii la slujba de târnosire.

Nevrând sӑ rişte nimic, pӑrintele Mircea i-a sunat în fiecare zi, când pe Bunea, când pe Chifor. Totul era în ordine. Şi sejurul pӑrintelui la mare era foarte bun, sӑ nu se îngrijoreze fiii zugravi. Atât de bun, încât pӑrintele îl prelungi pânӑ pe 5 august, dupӑ ce se convinse cӑ îngrijitoarele de la Institutul de Cercetӑri, coordonate de doamna Veronica, lustruiserӑ pânӑ şi cotierele stranelor – desigur, fӑrӑ sӑ îndrӑzneascӑ sӑ se apropie de altar.

– Cum? A, da, e foarte bine cӑ aţi mai adus oameni în bisericӑ, fiilor, sӑ vӑ ajute … Le place pictura? Cum sӑ nu? Deci e reuşitӑ? Cine? A, pӑrintele de la Sfântu Ioan? Şi ce a zis? Cӑ nici pictura lui nu e atât de fainӑ? Ha, ha, e invidios … este, vӑ spun eu, pӑi n-aţi vӑzut ce desene cuneiforme are pe exterior? Aia-i picturӑ de biserici? Hai sӑ fim serioşi! Fiule, unu şi cu unu fac doi … cum? Lasӑ, fiule, matematica, eu zic aşa: mâine ne vedem acolo, sӑ dea Dumnezeu sӑ iasӑ bine!

Epilog

Ca la orice Hram, enoriaşii se adunarӑ, încӑ de dimineaţӑ în faţa bisericii. Din pӑcate, doi cetӑţeni cu mutre simandicoase i-au împiedicat pe oameni sӑ intre în sfântul lӑcaş, deşi lumea vӑzuse cӑ sunt în posesia cheii. Pentru cӑ mulţimea era tot mai numeroasӑ şi mai nerӑbdӑtoare, unul dintre cei doi simandicoşi, fiind mai în vârstӑ, încercӑ sӑ tempereze entuziasmul credincioşilor, dar nu avu succes. Primi câteva lovituri, dar exact atunci apӑru pe stradӑ un SUV negru, din care coborârӑ preafericitul pӑrinte episcop, şi pӑrintele paroh Mircea. Vӑzându-i, mulţimea se calmӑ instantaneu, izbucnind în urale. Apoi, îi urmӑ, respectuoasӑ, în bisericӑ pe cei doi sfinţi pӑrinţi, cӑrora li se adӑugaserӑ şi alte feţe bisericeşti, necunoscute în cartier, dar la fel de respectate de oamenii cu credinţӑ. Cei doi simandicoşi se amestecarӑ prin mulţime, intrând, şi ei, în bisericӑ, unde deja soborul de preoţi se pregӑtea sӑ înceapӑ slujba.

Ridicând vocea, episopul rosti primele cuvinte ale slujbei, dar se opri brusc, cu ochii la fresca din dreapta lui. De pe perete, îi zâmbea figura concentratӑ şi plinӑ de satisfacţie profesionalӑ a lui Dumnezeu, în halat alb, înconjurat de sticlӑrie şi aparate de laborator, scrind cu creta pe tablӑ formula celei mai simple substanţe organice: “CH4”.

Urmӑrindu-i privirea, credincioşii cӑzurӑ dintr-o datӑ în genunchi. Ce erau sӑ facӑ! Simandicosul pe care tocmai începeau sӑ-l linşeze când a venit preasfinţitul, era chiar Dumnezeu.

 

Scrie un comentariu

Din categoria Proze

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s