SOGGIORNO A SICILIA DI SANT’AGATA (36) de Mihai-Athanasie Petrescu

SOGGIORNO A SICILIA DI SANT’AGATA (36)

A doua ţintӑ a expediţiei noastre palermitane nu putea fi fi alta decât Teatro Massimo. Sau, desigur, putea fi şi altceva, dar nu şi accepţia noastrӑ, dupa ce il ochisem de aseara.DSCN9480

Vocea electronicӑ poliglotӑ din instalaţia autobuzelor roşii povestea ceva despre un teatru de operӑ inaugurat de douӑ ori, la distanţӑ de o sutӑ de ani, cu opere de Verdi. O asemenea performanţӑ trebuia şi verificatӑ şi înţeleasӑ. De aceea am “hop off” în apropiere de edificiul menţionat şi am trecut la explorarea sa.DSCN9492IMG_8020

Întâi Piazza Verdi, locul unde Verdi e pus în valoare. Aflatӑ pe via Vittorio Emanuele, piazza nu e doar locul unui teatru, ci adӑpost pentru:

  • Un cetӑţean care încearcӑ sӑ plaseze o haitӑ de cӑţeuşi (bucatӑ cu bucatӑ)DSCN9490
  • Un şantierIMG_8019
  • Un Fiat 500IMG_8022
  • O staţie de trӑsuriIMG_8023
  • Un chioşc de ziare, al cӑrui vânzӑtor este asistat de un câine simpatico, pus pe giumbuşlucuriDSCN9491
  • Câţiva muzicanti (cieni?) ambulanţi, dintre care şi unii care ţineau deschisӑ cutia instrumentuluiDSCN9489IMG_8025
  • O gelateria
  • Pui de leiIMG_8028IMG_8029
  • O mulţime de turiştiDSCN9487DSCN9488DSCN9490IMG_8023IMG_8024IMG_8026IMG_8027
  • Şi, desigur, statuia lui GiuseppeIMG_8030IMG_8031

Acum Teatro Massimo, ca edificiu şi ca instituţie. Cӑştile roşii ne informaserӑ cӑ teatrul a fost construit undeva la sfârşitul secolului al 19-lea, la iniţiativa sindicului de atunci şi de Palermo, cӑ a fost afectat de cutremure şi închis pentru renovare prin anii ’70 ai secolului 20, pentru a fi redeschis şi reinaugurat la un secol de la prima inaugurare (probabil cӑ le plac inaugurӑrile).

Trebuie, însӑ, sӑ ne convingem, iar cea mai bunӑ metodӑ este sӑ intrӑm şi sӑ aflӑm. Cum? Simplice: din timp în timp se organizeazӑ tururi ghidate, ceea ce ştiam deja de la tânӑra francofonӑ de la staţia de autobuze turistice. Mai mult decât atât, biletul nostru de 24 de ore ne garanta, potrivit aceleiaşi surse, şi o reducere de preţ la intrarea în orice muzeu al oraşului.

Gӑsim calea cӑtre casa de bilete, acolo gӑsim şi douӑ fete gureşe şi poliglote, dar nu gӑsim înţelegere la ele. Degeaba le explicӑm noi cӑ ni s-a promis o reducere de preţ, ele o ţineau una şi bunӑ, intrarea costӑ opt euroi şi nu existӑ reduceri. Mai mult de ciudӑ, ne dӑm bӑtuţi şi batem în retragere, cӑtre ieşire, comentând, cu voce tare, cӑ escrocii ӑia de la city tour ne-au înşelat, dar fata din spatele ghişeului îşi aduce, brusc, aminte, cӑ palermitanii nu sunt toţi escroci, ne cere biletele de bus şi le scaneazӑ, dupӑ care ne eliberezӑ bilete la noul preţ: 5 euroi. Ah bon? Şi când începe urmӑtorul tur? Peste aproximativ o orӑ, cum şcrie pe afiş? “No, Sir, commincia subito”.

Şi a doua fatӑ gureşӑ deschide o uşӑ prin care pӑtrundem în universul magic al lui Massimo. Adicӑ în foyer, unde avem parte de prima parte a folosirii metodelor euristice de transmitere de noi cunoştinţe.IMG_8032IMG_8035 Ghida, bunӑ cunoscӑtoare a obiectivului dar şi, dupӑ cum reieşea din atitudinea ei, pasionatӑ de instituţia pe care o (re)prezenta, ne-a vorbit cu mult patos despre cum, pe la 1870 primarul – deci tot primarul e de vinӑ – Antonio Starraba di Rudini a iniţiat un concurs de proiecte pentru un teatru mare-mare. A câştigat un tip cu multe prenume: Giovan Battista Filippo Basile,IMG_8043IMG_8044 care apoi a primit şi direcţia şantierului. Dupӑ ce el a scӑpat de muncӑ, murind în 1891, fiul lui, Ernesto, i-a moştenit poziţia de şef şi, în 1897, a participat şi la darea în folosinţӑ a noului teatru, cu spectacolul cu opera Falstaff, de Verdi. Se ştie şi numele dirijorului de atunci: Leopoldo Mugnone.

Ghida ne-a mai povestit cӑ teatrul a fost închinat lui Vittorio Emanuele, care avea şi o lojӑ rezervatӑ în sala de spectacole.

Dupӑ mai multi ani de exploatare, în care clӑdirea a suferit din multe cauze, mai mult sau mai puţin naturale, în 1974 a fost închisӑ pentru renovare. Se pare cӑ un fel de bestem al lui Manole a acţionat şi aici, pentru cӑ renovarea a durat mai mult decât construirea. Dupӑ ce palermitanii au vӑzut operӑ doar la Politeama vreo 25 de ani, în 1999 Teatro Massimo a revenit în circuit, cu o nouӑ operӑ de Verdi: Aida. Pӑi nu?

O plӑcuţӑ atestӑ faptul cӑ şi în 2016 au avut loc lucrӑri de restaurare, în care au fost implicaţi rotarienii, dar … starea tavanului foyerului atestӑ cӑ printre meseriaşi s-a numӑrat cel puţin un Dorelo …IMG_8040IMG_8038IMG_8037

Dupӑ ce admirӑm foyerul cu toate decoraţiunile sale – fresce, statui, basoreliefuri etc., IMG_8033IMG_8034IMG_8036IMG_8039IMG_8042IMG_8045IMG_8046ghida cea frumoasӑ deschide un nou paradis: sala mare de spectacole. Da, acum înţelegem de ce i se spune “Massimo”.IMG_8054

Sala a fost conceputӑ, ni se spune, pentru vreo 3000 de spectatori (nu aflӑm dacӑ Vittorio Emanuele era inclus în baremul ӑsta, sau era numӑrul 3001). Dar, odatӑ cu schimbarea cerinţelor privind securitatea şi confortul celor care iau parte la spectacole – artişti, maşinişti, public – numӑrul de locuri a fost redus la exact 1381, dar acum Vittorio Emanuele sigur nu e inclus în contract. Cu nedisimulatӑ mândrie patrioticӑ, ghida face un top: Teatro ei Massimo este pe locul al treilea în Europa, dupӑ Opéra Garnier, din Paris, şi Hof-Opernhaus din Viena, douӑ edificii pe care, de asemenea, le-am vӑzut cu ochelarii noştri. Totuşi, teatrul din Palermo urcӑ şi mai sus de locul doi: e primul din Europa în ceea ce priveşte calitatea acustcii. No, bravo, mӑ, şi eu care credeam pânӑ atunci cӑ singurul teatru de operӑ din Italia e Scala di Milano …IMG_8051IMG_8052IMG_8055IMG_8056IMG_8060IMG_8049

Dupӑ cum vedem, scena e pregӑtitӑ pentru o sesiune de repetiţii, muzicienii şi-au lӑsat instrumentele la locul de muncӑ.IMG_8057IMG_8062IMG_8063IMG_8064 Am întrebat-o, deşi ştiam rӑspunsul (am primit un flyer odatӑ cu biletul), pe ghiduşa noastrӑ ghidӑ, ce spectacol se joacӑ zilele astea şi dacӑ putem gӑsi bilete. Ne-a rӑspuns cӑ ne poate rezerva locuri pentru la toamnӑ, în nici un caz pentru Don Quijotte, sau, mai pe limba lor, Chisciotte, de sӑptӑmâna viitoare  … Grazzie molto!

Hai sӑ mai povestim. Deci aia e loja lui nea Vittorio Emanuele.IMG_8058 Atâta doar cӑ titularul ei nu a vӑzut-o niciodatӑ. A încercat o singurӑ datӑ sӑ intre în teatrul lui omonim, dar a fӑcut cale întoarsӑ dupӑ numai câţiva paşi prin foyer. Sigur nu a fost ghida noastrӑ de serviciu, ar fi urmat-o şi cu ochii închişi. Acum loja e deschisӑ pentru vizitatori, aşa cӑ, pentru câteva clipe, s-a numit Mihai-Atanasie, nu Vittorio-Emanuele.  În tot cazul, e fain sӑ vezi lumea de sus, de la înӑlţimea unui rege …IMG_8065IMG_8066IMG_8067IMG_8068IMG_8069IMG_8070

Am continuat, apoi, vizita şi prin alte cotloane ale teatrului. Deşi speram sӑ urcӑm şi în cupolӑ, sӑ vedem mai îndeaproape picturile şi sӑ citim semnӑturile de pe ele, am avut parte de alte plӑceri.

Mai întâi, sala pentru fumӑtori. Basile nu ştia cӑ peste ani UE va sugera interzicerea fumatului în clӑdirile care adӑpostesc instituţii publice, aşa cӑ a prevӑzut-o pe a lui cu o salӑ circularӑ cu o acusticӑ foarte ciudatӑ. Am acceptat invitaţia ragazzei de a mӑ plasa în cercul de la centrul terenului … ӑsta, al sӑlii pentru a saluta cinstita adunare. Deşi sunetul propriei mele voci m-a fӑcut sӑ îmi astup urechile, atât de tare s-a auzit, ceilalţi ocupanţi ai sӑlii nu au auzit nimic. Am remarcat exact aceeaşi reacţie de surprizӑ quasi-dureroasӑ când alţi vizitatori au fӑcut aceeaşi experienţӑ.IMG_8071IMG_8072IMG_8073IMG_8074IMG_8075 - CopyIMG_8075IMG_8076IMG_8078IMG_8079

Sigur, nu aveam cum sӑ nu remarcӑm şi decoraţiunile sӑlii. Grijulii arhitecţii ӑştia, sӑ nu se plictiseascӑ omul privind cum se ridicӑ spre tavan fumul ţigӑrii …IMG_8079IMG_8080

Câteva holuri mai departe ne oprim la limita, marcatӑ de cortine, a unei sӑli de repetiţii. Un grup de tineri balerini îşi pregӑtesc, probabil, un viitor spectacol. Sau propriul viitor, nu mai ţin minte ce a spus signorina guida.IMG_8081IMG_8082

Iar dupӑ încӑ un hol-douӑ, dupӑ ce ne introduce în atmosfera unui fel de cofetӑrie, ghida ne mulţumeşte, neaşteptat de abrupt, pentru vizitӑ şi dispare, fӑrӑ a ne indica ieşirea. O fi tactica de la malluri, unde te rӑtӑceşti printre magazine şi îţi dai seama cӑ ai gӑsit sӑ cumperi exact ceea ce niciodatӑ nu ţi-a trebuit? Nu ştiu, dar nu i-a ţinut, pentru cӑ dupӑ ce am urmӑrit cu atenţie ce fac alţi clienţi care nu stau pe scaun, am gӑsit şi drumul spre Piazza Verdi. Şi l-am pӑcӑlit pe barmanul care îşi aţintise privirea asupra noastrӑ, cu speranţa vreunei vânzӑri bune.

No, şi cam atâta şi cu Teatro Massimo ӑsta. Apoi, ce-o mai fi, om mai vedea.

Reclame

Scrie un comentariu

Din categoria Note de călătorie, Uncategorized

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s