IDEE PENTRU O AFACERE de Mihai-Athanasie Petrescu

IDEE PENTRU O AFACERE

 

Inventivitatea întreprinzătorilor, iată baza pentru viitorul economiei naţionale. Adio planificare şi centralizare, acum oricine, indiferent de poziţia socială, poate deschide şi dezvolta o afacere.

 

Pe strada Teilor, aproape de capătul dinspre nord, la numărul 7, locuia, pe vremuri familia Sienger. În 1977, Martin Sienger şi-a vândut Trabantul pentru a plăti o excursie în Republica Federală a Germaniei, iar după câţiva ani a reuşit, cu ajutorul postului de radio Europa Liberă, să-şi reîntregească familia. Casa a fost, binenţeles, confiscată de stat, dar se afla într-o stare proastă şi într-o zonă vizată de sistematizare (citeşte: demolare), astfel încât nici un reprezentant al poporului nu a jinduit la ea. După evenimentele din decembrie 1989, noua conducere a primăriei a hotărât că ar fi păcat să se intervină cu buldozerele – nu prea se mai găseau nici bani pentru aceasta – iar cartierul a scăpat cu faţă curată. Nu şi casa Sienger, devenită în scurt timp adăpost pentru cei fără adăpost şi scenă pentru numeroase descinderi ale poliţiei. Până când, într-o zi, în urma unui schimb de focuri de la o oală cu pirostrii la alta, cu ajutorul vântului şi al pompierilor, imobilul a devenit istorie …

La scurt timp, la numărul 7 a apărut o nouă formă de viaţă: aceea dominată de zgomotul şi respiraţia încărcată de fum a motoarelor de automobil. Mai întâi, cineva a avut curajul de a-şi demonta Dacia pe terenul viran, cu ajutorul unui om care se pricepea. Pe terenul viran au apărut apoi şi alţi posesori de mijloace auto, care făceau apel la măiestria aceluiaşi mecanic amator, în fapt un profesor de limba română, care, prea sărac pentru a-şi permite o vizită la un service autorizat, a citit cu atenţie cartea tehnică editată de uzina de la Piteşti.

În scurt timp, pe locul casei lui Martin Sienger a răsărit un  mic garaj din tablă, iar domnul profesor Croitoru a instalat în interiorul acestuia un raft de bibliotecă, un banc cu menghină şi o lampă, iar Daciile, unele adevărate vestigii, s-au aşezat cuminţi la coadă. Multe din ele au reuşit apoi să trecă acel greu examen al Inspecţiei tehnice anuale, aducându-i profesorului o faimă mai mare decât elevii reuşiţi la bacalaureat. Încet, încet, garajul din tablă a făcut loc unui cochet complex din beton şi sticlă (termopan), care ocupă şi fostele curţi de la numerele 3,5 şi 9, iar domnul Croitoru s-a instalat într-un birou de la etaj, de unde poate supraveghea cu uşurinţă activitatea angajaţilor săi. Pe unul dintre pereţii biroului, alături de raftul cu cărţi, se vede şi mica foaie de tablă neagră pe care Croitoru mâzgălise cu spray roşu (“vale lungă”): SERVICE. E prima lui firmă, înlocuită deja cu una din tuburi de neon, care anunţă: COSMOPOLITAN – REPREZENTANT AUTORIZAT AL FIRMELOR… (urmează un şir lung de producători de automobile, dar nu vrem să facem publicitate neplătită).

Mai trebuie spus cӑ, nu demult, adjunctul arhitectului şef al oraşului încercase sӑ îl notifice pe fostul profesor cӑ se elaboreazӑ un proiect de resistematizare a zonei, prin care o parte din întinsa curte a Service-ului ar fi trebuit sӑ intre în proprietatea municipalitӑţii, în vederea extinderii parcului de pe strada Castanilor, dar Croitoru îi pusese în faţӑ legea IMM-urilor, care îi dӑdea prioritate lui, ca investitor, faţӑ de alte proiecte. În felul ӑsta câştigase prima bӑtӑlie, iar primӑria nu a mai dat niciodatӑ semne cӑ ar vrea sӑ mai continue rӑzboiul.

Clienţii nu lipsesc. Calitatea lucrărilor şi preţurile, atrag multe maşini defecte.

Nu putem încheia descrierea obiectivului economic fără a spune două vorbe şi despre mascota sa: Stănică. Stănică, cerşetorul mut, cel care nu a lipsit nici o zi încă de la apariţia primei maşini în curtea lui Sienger. Se zvoneşte că el ar fi locuit în vechea ruină şi că nu ar fi străin nici de incendiul care o mistuise. Nimeni nu ştia cum îl cheamă; Croitoru, vrând odată să explice unui client că nu poate scăpa cu nici un chip de cerşetor, spusese: “Tot timpul stă, nenică lângӑ poartă! Ce să-i fac?!”  Şi Stănică i-a rămas numele.

Nu supără pe nimeni. Stă aproape tot timpul în stradă, lângă ieşire, pe un scaun de Cielo, într-un fel de gheretă pe care i-a confecţionat-o nea Tilică, tinichigiul, din câteva capote şifonate. Nu insistă pentru a primi ofranda şoferilor, dar aproape toţi, fericiţi că pot din nou trage de hăţuri caii putere de sub capotă, mai zăbovesc o clipă pentru a-i arunca o monedă.

În fiecare zi, la ore fixe, mutul se prezintă la bufetul din incinta service-ului pentru a servi masa. Nu face economie la bani. Cere, prin semne, alimente scumpe, pe care le mânâncă, apoi, tacticos, pe scaunul său de lângă poartă. Nu l-a văzut nimeni, niciodată, bând altceva decât răcoritoare, cumpărate, desigur, tot de la bufet.

Dacă n-ar fi îmbrăcat în hainele acelea ponosite, căpătate de la mecanici, ai crede că Stănică e şi el un client care aşteptă, răbdător, să i se repare bolidul. E acceptat tacit, ca un porte-bonheur, pe care nici doamna Vătavu, contabila-şefă a firmei, nu a îndrăznit vreodată să-l ia peste picior.

……………………………………………………………………………………………………………………………………………

 

Proiectul de resistematizare nu fusese chiar abandonat de edilii oraşului. Bine sfӑtuit de specialiştii din jurul sӑu, primarul, domnul Lӑutaru, care avea o adevӑratӑ pasiune pentru o circulaţie fluentӑ, rapidӑ şi fӑrӑ riscuri de accidente, aprobase modificarea majoritӑţii intersecţiilor importante din oraş prin construirea de sensuri giratorii. Nu se ştie cum de întretӑierea strӑzilor Teilor, Castanilor şi Ulmilor rӑmӑsese încӑ la stadiul de semafor cu trei direcţii, un sistem complicat şi destul de mult înjurat de şoferi, mai ales de cei de la RATL SA, firma de transport în comun. Ei, iatӑ cӑ i-a venit rândul şi acestui loc sӑ devinӑ un giratoriu rapid, iar domnul Lӑutaru, de fapt nu el, ci arhitectul şef, gӑsise o soluţie extraordinar de bunӑ: nu numai cӑ ameliora traficul rutier, dar, prin lucrӑri adiacente, oferea cetӑţenilor un loc de agrement. Eh, arhitectul nu descoperise America. Pur şi simplu descoperea un curs de apӑ, pârâul Tamaş, pe care, mai puţin inspiraţi, cei dinaintea lui îl canalizaserӑ şi îl ascunseserӑ vederii cu ajutorul unui pod de beton. Acum, râuleţul revenea la suprafaţӑ şi, odatӑ cu el, revenea şi rӑcoarea apei şi malurile înverzite, în locul betonului rece şi neprietenos.

Şantierul, bine organizat, nu a durat decât puţin peste un an, dar toatӑ lumea din cartier a fost fericitӑ când giratoriul şi pasajul Castanilor au fost date în folosinţӑ. În locul unei parcӑri aglomerate, care nu producea decât fum şi zgomot, acum pe Castanilor se întindea un parc superb, traversat de un râu limpede şi rӑcoros – producând oxigen şi relaxare. Prin asta, oraşul pӑtrundea în clubul select al metropolelor aflate pe maluri de apӑ, întocmai ca Paris, Viena sau Washington.

Giratoriul în sine, desenat dupӑ sistemul “turbo”, scurtase cu peste 80% timpii de aşteptare în intersecţie. Cu alte cuvinte, poluarea atmosferei se reducea şi ea – singura sursӑ de poluare rӑmânând, din pӑcate, bucӑtӑria unui restaurant din apropiere, dar primarul cӑuta, deja, o soluţie şi pentru problema asta.

Pentru Croitoru, noua configuraţie nu însemna nimic. Firma lui rӑmӑsese în afara zonei afectate de şantier, iar clienţii, cei obişnuiţi şi cei ocazionali, nu lipseau. Maşini de diferite mӑrci şi de toate culorile se perindau prin garaje şi ateliere, sub atenta supraveghere a patronului şi a mâinii sale drepte, tânӑrul inginer tecemist Gabi Vişan, fostul sӑu elev. Gabi avea în statul de funcţiuni, poziţia de director, aşa cum prevede legea, dar adevӑrata autoritate era, cum e şi normal, autodidactul profesor.

……………………………………………………………………………………………………………………………………………

 

Apariţia lui Stӑnicӑ în biroul de la etaj era ceva surprinzӑtor. Mutul umbla unde voia el prin firmӑ, dar în birou nu intrase niciodatӑ.

– Mmm … mmm …

– Ce-i, mӑ Stӑnicӑ, ce s-a întâmplat? se mirӑ patronul.

– Mmm … mmm …

Croitoru nu stӑtu mult pe gânduri. Dacӑ Stӑnicӑ insista în felul ӑsta neobişnuit, probabil cӑ se întâmplase ceva grav. Îl urmӑ pe cerşetorul care mergea din ce în ce mai repede, ajungând, împreunӑ cu el, în sensul giratoriu. Într-adevӑr, se întâmplase ceva deosebit, pentru cӑ lumea se aduna, gesticulând, pe malul înverzit al Tamaşului.

Mormâind pe limba lui, Stӑnicӑ îl trase dupӑ el pe Croitoru. Spectacolul pe care îl descoperi acesta îl şocӑ: un Logan alb se odihnea în apa râului, iar doi cetӑţeni mai curajoşi îşi ofereau ajutorul unei doamne blonde, încercând sӑ o scoatӑ din maşinӑ pe fereastrӑ, pentru cӑ uşile erau blocate de maluri. Un agent de la rutierӑ discuta cu oamenii din jur, notându-şi, conştiincios, rӑspunsurile primite. Croitoru îl abordӑ:

– Ce s-a întâmplat, mӑ nenicӑ?

Agentul Badiu, şi el un fost elev, salutându-l respectuos pe magistru, îl puse la curent:

– Pӑi ce sӑ se întâmple, domn profesor, conducӑtoarea auto, pe fondul vitezei excesive, a fost surprinsӑ de o denivelare din asfalt şi a pӑrӑsit drumul public, intrând cu maşina în râu. Din fericire, în urma accidentului nu au rezultat victime.

– Dar, dar sigur maşina a avut de suferit, mӑ Badiule, chiar dacӑ a aterizat aşa artistic în gârlӑ.

– Într-adevӑr, au rezultat pagube materiale, rӑspunse poliţistul.

– Şefu, are doar câteva zgârieturi, nu-i mare lucru, explicӑ Tilicӑ, apӑrut nu se ştie de unde.

– Da, dar o avea şi mecanica afectatӑ, doar a zburat peste borduri şi peste malul ӑla, dӑ-o naibii.

Ajunsӑ, între timp, pe trotuarul de pe Castanilor, şoferiţa încerca sӑ-şi revinӑ din sperieturӑ. Badiu încercӑ, în zadar, sӑ obţinӑ şi de la ea informaţiile necesare pentru a completa procesul verbal al evenimentului.

– Las-o, mӑ sӑ-şi vinӑ în fire, saraca! Nu vezi ce îngrozitӑ e? … îl îndemnӑ Croitoru. Ӑӑӑӑ … n-ar fi bine s-o ducem la noi, s-o lӑsӑm sӑ stea niţel sӑ se odihneascӑ?

– Aveţi dreptate, domn’ profesor. Domn’ profesor, ştiţi ceva, nu aveţi dumneavoastrӑ cum sӑ scoateţi autovehicului de acolo? O macara, ceva?

Avea, cum sӑ nu aibӑ, doar vorbim de o firmӑ serioasӑ. În câteva zeci de minute, angajaţii service-ului auto “Cosmopolitan” ridicarӑ Loganul din albia râului şi îl transportarӑ, în cele mai bune condiţii, în curtea firmei. Tot acolo ajunse şi şoferiţa cea blondӑ, care, dupӑ ce se asigurӑ cӑ este absolut întreagӑ, deveni foarte vorbӑreaţӑ.

– Vai, domnilor, vӑ mulţumesc, sunteţi atât de amabili cӑ m-aţi ajutat, nici nu ştiu cum s-a întâmplat de am cӑzut în apӑ, nu sunt eu de vinӑ, cӑ eu mergeam normal şi întotdeauna sunt atentӑ la drum, nu am avut niciodatӑ accidente şi nici nu o sӑ am vreodatӑ şi …

Reuşind, cu greu, sӑ stӑvileascӑ şuvoiul de vorbe, Croitoru îi spuse:

– Doamnӑ, sӑ ştiţi cӑ maşina nu este avariatӑ rӑu. În afarӑ de nişte zgârieturi şi o aripӑ uşor înfundatӑ, nu aţi distrus decât suspensia dreapta faţӑ, probabil când aţi lovit bordura, şi toba de eşapament, cine ştie în ce moment. Dacӑ doriţi, noi putem repara maşina într-o zi-douӑ.

Femeia rӑmase cu gura cӑscatӑ.

– Am … stricat maşina? Mӑ omoarӑ soţul … Ce mӑ fac, ce mӑ fac …

Cӑutând în poşetӑ, se vӑitӑ cu şi mai multӑ convingere:

– S-a udat şi telefonul, nici nu pot sӑ vorbesc cu el … Aveţi aici un telefon, sӑ-l sun?

Binenţeles cӑ aveau.

– Alo, Iubi … eu sunt … da, sigur cӑ … Ӑӑӑ … da, şi … stai sӑ vezi, am dus maşina la un service … cum de ce, nu ţi-am spus cӑ se aud nişte troncӑneli? A, nu? Se auzeau nişte troncӑneli şi … Bine, cicӑ e gata panӑ mâine, cel mult poimâine. A, nu ştiu, acum face devizul … Da, bine, pa, pa!

Era vorba de nişte reparaţii uşoare pentru nişte meseriaşi atât de bine pregӑtiţi cum erau cei de la “Cosmopolitan”, iar incidentul ar fi putut fi uitat cu desӑvârşire dacӑ un alt şofer, şi apoi destul de mulţi alţii nu ar fi avut alte necazuri în giratoriul care, între timp, primise porecla “Rolex”, datoritӑ straturilor de panseluţe din pastilӑ, care semӑnau cu un cadran de ceas. Tamaşul mai primi vreo doi vizitatori, restaurantul poluant, care fu şi el botezat “Rolex”, îşi oferi vitrina unui suv condus de un tânӑr de bani gata, iar spaţiul verde fu arat, în repetate rânduri. Fӑrӑ excepţie, şoferii ghinionişti se adresau profesorului Croitoru pentru reparaţii, ceea ce transformӑ service-ul “Cosmopolitan” în cel mai faimos din oraş, aşa cum se vedea şi din registrul de contabilitate.

Pentru cӑ incidentele de la “Rolex” deveniserӑ rutinӑ, nimeni din service nu bӑgӑ de seamӑ cӑ una dintre şoferiţele ghinioniste se numea Lӑutaru. De aceea, patronul fu cât se poate de surprins când se pomeni în biroul sӑu cu însuşi primarul oraşului.

– Salut, patroane, primeşti oaspeţi?

– Sӑ trӑiţi, domn primar, salutӑ Croitoru, sӑrind în picioare. Ce-aţi pӑţit?

– Bre, eu n-am pӑţit nimic, dar nevasta-mea se pare cӑ da. Am auzit cӑ maşina ei e aici la tine, la reparat. Asa-i?

– Pӑi … sӑ vedem … rӑspunse patronul, cu ochii la ecranul calculatorului de pe birou. Da, aveţi dreptate, doamna Lӑutaru a avut ieri o coliziune în giratoriu, au rezultat nişte mici avarii la aripa din stânga spate şi fuzeta … Am înţeles cӑ a strâns prea tare virajul ca sӑ iasӑ în Castanilor şi a intrat într-un autobuz de la RAT. Nu e ceva important … pânӑ disearӑ se rezolvӑ.

Privind şi el monitorul, domnul Lӑutaru comentӑ:

– Da, aripӑ, fuzetӑ … dar nu costӑ cam mult?

– Domn’ primar, nu ştiam cӑ e doamna dumneavoastrӑ. Nu vӑ costӑ nimic, pentru primarul nostru suntem bucuroşi sӑ lucrӑm, cum se zice, din partea casei. Şi nici nu e o reparaţie scumpӑ, staţi liniştit. Se înlocuieşte aripa, se vopseşte, fuzeta la fel, se înlocuieşte, cu tot cu suspensie şi cu roata, disearӑ poate doamna sӑ vinӑ s-o ia.

– Lasӑ, bre, cӑ trimit un şofer. Sigur nu costӑ nimic, cӑ …

– Se poate, domn’ primar? Cum sӑ …

– Bine, bre domne inginer, merci, merci … spune primarul, ridicându-se de pe scaun şi îndreptându-se spre uşӑ.  Dupӑ doi paşi se opri.

– Bre, am auzit cӑ sunt cam multe accidente in Rolex-ul ӑsta al vostru aici … Ai idee cam care e motivul? Mai multe decât în oricare alt giratoriu din oraş, ce dracu!

– Nu v-au spus oamenii dumneavoastrӑ?

– Mi-au zis cӑ sunt şoferii neatenţi. Dar tot şoferi sunt şi ӑia care trec prin alte giratorii, ce sunt mai atenţi acolo decât la Rolex?

– Domn primar, dacӑ-mi daţi voie, eu vӑ spun care e treaba, dar sӑ nu vӑ supӑraţi pe mine.

– Hai, bre, zi, doar nu suntem copii, ce dracu!

– Domn Primar, giratoriul e proiectat prost şi executat şi mai prost. Terenul nu e destul de tare pentru ce s-a fӑcut acolo, nu au prevӑzut o fundaţie destul de puternicӑ, pӑmântul se lasӑ din cauza gârlei Tamaş şi asfaltul e complet denivelat. Plus cӑ e asimetric, tot din cauza râului. Arhitectul a calculat greşit traiectoria Tamaşului, iar când s-au apucat sӑ decoperteze s-au trezit cu apa exact unde trebuia sӑ fie pastila giratoriului Au fӑcut ei cumva sӑ devieze apa, dar pӑmântul nu i-a ascultat. Eu nu sunt inginer, dar, uitaţi, bӑiatul ӑsta al meu, Gabi Vişan, mi-a demonstrat cum trebuia fӑcut .

– Hm … deci aşa, au lucrat prost ӑştia … Mie nu mi-au zis de toate astea, tu de unde le ştii?

– Pӑi cum sӑ nu ştiu, domn primar, dar trӑiesc aici de aproape şaizeci de ani, am vӑzut gârla asta pe unde trece încӑ de când eram copil mic, vorba aia. Dar când a încercat lumea din cartier sӑ le spunӑ la arhitecţii ӑia cӑ mӑsoarӑ aiurea, ne-a ameninţat cu jandarmii, ce sӑ mai facem …

Scӑrpinându-se în cap, primarul cӑzu pe gânduri.

– Breee … şi ce ar fi de fӑcut?

– Nimic, domn primar. Doar sӑ refaceţi totul, dar cu oameni mai deştepţi.

– Da, bre, aşa cred şi eu. Trebuie sӑ ne gândim la asta, cӑ nu se mai poate. Accidente peste accidente, pagube etîcî … Toatӑ lumea pierde.

– Aşa e, domn primar, o gramadӑ de bani dau şoferii ӑştia pe piese şi reparaţii!

– Da, da … Da, bre, ӑia dau bani şi tu îi iei, nu-i aşa? Ia zi, cât de bine îţi merge? Îţi merge, îţi merge, las’ cӑ ştiu eu, îmi dau seama cӑ tu ai de câştigat de pe urma lor. Hai, lasӑ, nu mai înerca sӑ te justifici, cӑ nu e cazul adӑugӑ domnul Lautaru cu mâna pe clanţӑ.

Dar, dupӑ ce deschise uşa, primarul se întoarse şi o inchise la loc, cu grijӑ.

– Bre, o sӑ pun în discuţia Consiliului Local problema “Rolex”. Nu se mai poate aşa. O sӑ coste o gramadӑ de bani, dar n-avem încotro.

– Da, domn primar …

– Stai, bre. Ia spune, cam cât câştigi tu la o reparaţie din asta? Lasӑ, nu e cazul sӑ-mi spui exact, cӑ pot sӑ le cer celor de la ANAF sӑ se uite în registrele tale, dacӑ vreau … noroc cӑ nu vreau. Bre, mult, puţin, dar câştigi, nu? Lasӑ, nu spune … ştiu eu. Bre! Ia fi atent aici: de mâine încolo îmi aduci la cunoştinţӑ toate accidentele care au loc la “Rolex” şi îmi trimiţi devizul. Ai înţeles?

– Am înţeles, domn’ primar, vreţi sӑ-i despӑgubiţi pe şoferii ghinionişti, cӑ …

– Bre, iar vorbeşti prostii! Nu despagubesc pe nimeni, de unde dracu sӑ fac rost de bani? Dar de mâine încolo, îmi dai zece la sutӑ din fiecare sumӑ încasatӑ când repari maşinile stricate la “Rolex”. Ai înţeles? Dacӑ nu, închid imediat intersecţia şi o repar …

ceas

Privind din nou prin paharul cu bere, Editorul rӑmӑsese pe gânduri.

            – Bӑ Aurele, ce ţi-e şi cu deneaul ӑsta … Sper cӑ l-a încӑlţat la timp pe Lӑutaru ӑla.

            – Unde ai vӑzut tu, mӑ Edi, sӑ ia deneaul pe cineva?! Nu, în schimb Croitoru a avut mult de tras cu Garda Financiarӑ şi cu ANAF-ul, noroc cӑ am aflat eu despre toatӑ tӑrӑşenia asta şi a intrat şi presa pe fir, cӑ altfel …

            Editorul mai voia ceva.

            – Bӑ Aurele, mai am o întrebare: ia zi,mutul din poveste, nu-i aşa cӑ era Martin Sienger, sasul emigrat în ’77? Prea era el civilizat sӑ nu fie sas. I-a mers rӑu în RFG şi a venit înapoi dupӑ Revoluţie, dar când colo, casa lui nu mai era şi a ales sӑ rӑmânӑ, totuşi, pe loc.

            – Stӑnicӑ? Nu, nu era Sienger.

            – Dar cine era?

            – Un mut, de unde sӑ ştiu eu?!

           

Reclame

Un comentariu

Din categoria Proze, Uncategorized

Un răspuns la „IDEE PENTRU O AFACERE de Mihai-Athanasie Petrescu

  1. Carmen Stoianov

    M-am felicitat că mi-am făcut timp şi am citit dar, de fapt, autorul este de felicitat. E o forţă! …sau….cum s-ar putea spune……atât de mult şi de adânc într-un spaţiu [literar].atât de comprimat ….Zile senine!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s