Arhiva zilnică: mai 4, 2018

Statutul descrierii în opera lui Balzac STUDIU DE TEXT (10) de Mihai-Athanasie Petrescu

III.2.7. MATHILDE D’AUBRION

coperta balzac 2

Ultimul personaj al cărui portret poate fi găsit în romanul EUGÉNIE GRANDET este al domnişoarei Mathilde d’Aubrion, viitoarea soţie a lui Charles.

Această tânără aristocrată nu apare fizic în naraţiune, dar descrierea ei este foarte necesară pemtru a putea aprecia corect adevărata valoare a opţiunii lui Charles, care a respins frumuseţea şi iubirea Eugéniei în favoarea unui titlu nobiliar.

Domnişoara d’Aubrion este menţionată în momentul în care Charles revine în Franţa după ce şi-a refăcut averea. Mama ei încearcă să o mărite fără zestre, pentru că în afară de nume, altceva nu mai avea de oferit unui viitor soţ.

Cititorii sunt pregătiţi pentru întâlnirea cu domnişoara d’Aubrion printr-un epitet scăpat de Balzac în enumerarea bunurilor familiei: Domnul şi doamna d’Aubrion din casa d’Aubrion-de-Buch, al cărei ultim Captal murise înainte de 1789, nu aveau decât un venit de douăzeci de mii de livre şi o fată destul de urâtă, pe care mama ei voia s-o mărite fără zestre, căci averea ei de abia îi ajungea ca să trăiască la Paris. /…/ chiar şi doamna d’Aubrion ajungea la disperare aproape când se uita la fiică-sa şi se gândea să încurce cu dânsa pe oricine ar fi fost, chiar şi pe un ahtiat la nobleţe. Impresia pe care Balzac vrea să o producă cu tânăra domnişoară este contrariul celei pe care o urmărea cu Eugénie. Eugénie este frumoasă şi delicată, ba este chiar şi bogată în momentul în care Charles îşi întâlneşte viitoarea soţie. Domnişoara d’Aubrion este urâtă şi săracă, dar, totuşi, pe ea o alege Charles.

Examinând descrierea Mathildei d’Aubrion remarcăm epitetele care îi subliniază urâţenia. Portretul este realizat în acelaşi mod în care au fost făcute şi cele ale lui Grandet şi Eugénie, cu ajutorul unei liste a elementelor fizionomiei.

  • faţa: palidă şi posomorâtă
  • gura: dispreţuitoare
  • nasul: prea lung, galben-vineţiu în starea lui normală, gros şi înroşit la vârf după orice masă, un fel de fenomen vegetal, foarte neplăcut
  • silueta: lungă, ca insecta ce-i purta numele, slabă, plăpândă.

Figurile de stil folosite aici sunt nişte epitete care l-ar face pe orice crai să dea înapoi: palidă, posomorâtă (pentru faţă), dispreţuitoare (gura), prea lung (să subliniem adverbul prea, care exagerează proporţiile), gros, dar şi culorile schimbătoare: galben-vineţiu şi roşu, în funcţie de starea stomacului (în cazul nasului), şi în fine, lungă, slabă, plăpândă, referitoare la corpul femeii, adjective care ne fac să ne gândim la lipsa de importanţă a persoanei sale.

Pe lângă epitete, să notăm şi comparaţiile: o domnişoară lungă ca insecta care-i purta numele. Nimeni nu ştie să decodeze omonimia la care face referinţă Balzac, dar conotaţia unei astfel de figuri este uşor de înţeles. Insectele sunt nişte fiinţe pe care oamenii nu le prea suferă. Aşadar, faptul că o persoană este comparată cu o insectă nu poate decât să-i provoace cititorului repulsia, de fapt exact efectul pe care l-a căutat scriitorul.

Poate că nu ar fi lipsit de interes să stabilim o paralelă între trăsăturile fizice ale celor două fete care, în momente diferite ale naraţiunii, se bucură de atenţia lui Charles. (Eugénie trezeşte dragostea vărului ei atunci când el este încă un copil, doborât de pierderea tatălui şi a averii, şi deschis pentru sentimente; domnişoara d’Aubrion îl interesează pe un Charles ajuns la maturitate, atunci când caută să îşi construiască o poziţie în societate).

 

Eugénie Grandet

Mathilde d’Aubrion

faţa rotundă, proaspătă şi rumenă

palidă şi posorâtă

gura de un roşu de miniu, ale cărei buze cu nenumărate cutişoare erau pline de iubire şi bunătate dispreţuitoare
nasul puţin cam mare prea lung, galben-vineţiu în starea lui normală, gros şi înroşit la vârf după orice masă, un fel de fenomen vegetal, foarte neplăcut
silueta înaltă şi voinică lungă, slabă plăpândă

 

Binenţeles că portretul Eugéniei este mult mai complet, dar, examinând numai aceste câteva părţi ale corpului şi fizionomiei celor două personaje remarcăm imediat avantajul fetei din Saumur.

Pentru a încheia acest subcapitol dedicat portretelor, să subliniem stricta demarcare dintre trăsăturile personajelor care îi sunt dragi lui Balzac şi pentru care romancierul s-a folosit de modele vii, persoane pe care le-a iubit (e.g.  Maria du Fresnais) şi caricaturile personajelor care reprezintă specii sociale urâte de Bazac (notari, magistraţi, preoţi, fustangii şi vânători de particule nobiliare etc).

Tehnica realizării portretelor diferă de la un personaj la altul şi aproape toţi participanţii la povestire sunt descrişi încă de la intrarea lor în scenă. Un singur personaj nu apare niciodată, şi anume domnişoara d’Aubrion, un personaj care ajută la realizarea uni contrast cu Eugénie şi la mai buna înţelegere a caracterului lui Charles.

Félix Grandet, cel care este nucleul povestirii, are portretul cel mai amplu şi cel mai complet; urmează Eugénie, mama ei, Charles, Nanon şi personajele secundare. Caracteristicile fiecărui erou al romanului sunt descrise cu pana şi expresiile naratorului, dar, uneori, Balzac face apel şi la opinia altor personaje. Exemplul cel mai elocvent este legat de prezentarea lui Grandet, unde obiectivitatea autorului se împleteşte cu subiectivitatea saumurezilor, care îl respectă pe cel mai bogat om al oraşului şi se tem de el.

Personajele romanului EUGÉNIE GRANDET  au fost create în 1833, cu doi ani înainte ca Balzac să inventeze întoarcerea personajelor. De aceea, nici unul dintre ele nu se mai regăseşte în alte texte al scriitorului.

Reclame

Scrie un comentariu

Din categoria Note de lectura, Uncategorized