Arhiva zilnică: Ianuarie 2, 2018

PORTRET DE AVIATOR: PETRE CRISTESCU de Mihai-Athanasie Petrescu

petre-cristescuÎn perioada interbelică, pe un amplasament din apropierea actualului Spital TBC de la Roşiorii de Vede, judeţul Teleorman, se afla un mic aerodrom, pe care funcţiona şi o şcoală de pilotaj.

Zgomotul motoarelor de avion, ca şi spectacolul oferit de zborul păsărilor mecanice, îi atrăgea pe mulţi locuitori ai oraşului. Tineri şi mai puţin tineri, roşiorenii se apropiau de locul vrăjit al “Aviaţiei”. O mare parte dintre ei cu speranţa că, cine ştie, ar putea deveni chiar zburători.

Frumoase vremuri, când, până şi în oraşele foarte mici, ca Roşiorii de Vede, existau asociaţii sportive destul de bogate pentru a-şi permite să posede şi să exploateze avioane, când tinerii fermecaţi de frumuseţea zborului aveau posibilitatea să înveţe pilotajul.

Unul dintre tinerii care, imediat după terminarea orelor de şcoală, arunca ghiozdanul şi “o ştergea” pe deal era liceanul (La “Anastasescu”) Petre Cristescu. Prea tânăr (născut la 3 august 1924, în familia contabilului Petre Cristescu, fost la Banca Cercului Comercial şi la Filiala de vânătoare) pentru a se înscrie la Şcoala de pilotaj), Titi era, totuşi, o prezenţă obişnuită la “punct”, cunoscându-i (şi  fiind cunoscut de instructori şi elevi. Nu o dată, Titi a reuşit să-i facă pe aceştia să-l ia la bord pentru un tur de pistă.

Părinţii au înţeles că zborul este pasiunea vieţii lui şi i-au permis ca, după terminarea studiilor liceale, să se pregătească în cadrul Şcolii Militare de Pilotaj de la Ziliştea (Buzău). A primit brevetul al 1 noiembrie 1943, fiind încadrat ca pilot la Flotila 3 Asalt. În această calitate a luptat pe frontul antihitlerist, la manşa unui bimotor de asalt Henschel 129.

După terminarea războiului a trecut în rezervă cu gradul de adjutant aviator, la 1 februarie 1946.

Dornic să împărtăşească şi altora din pasiunea şi cunoştinţele sale, P. Cristescu a devenit instructor de zbor la Şcoala de Pilotaj de la Alexandria. În acea perioadă s-a căsătorit cu roşioreanca Maria Brâulete, făcând o nuntă ca-n poveşti (aşa cum îşi aminteşte soţia lui) la Casa Colţatu, Actuala Protoierie.

Temându-se pentru viaţa soţului ei (mai ales după naşterea primului lor fiu, Liviu), tânăra doamnă Cristescu îi cere acestuia să renunţe la zbor. À contre cœur, el acceptă, dar după numai trei ani îl regăsim la manşă, şi de data aceasta pentru totdeauna.

La sfatul medicilor, având în vedere o afecţiune pulmonară a lui Liviu, familia alege, în 1952, să emigreze într-un oraş de munte. Au ales Braşovul.

Pilotul este primit cu braţele deschise la Şcoala de pilotaj de la Ghimbav şi imediat ia în primire o serie de zece elevi. Va funcţiona neîntrerupt 11 ani la acestă şcoală, brevetând peste 200 de noi aviatori.

Păcat că în 1963, şcoala se desfiinţează (ca şi altele din toată ţara). Instructorii se încadrează la întreprinderi de transport aerian. Petre Cristescu ia în primire un avion “Aviasan” (ambulanţă zburătoare) pe care îl zboară de pe aerodromul din Braşov  (dar şi de la Deva, pentru o scurtă perioadă) timp de patru ani. (Uneori, misiunile îl aduceau şi la Roşior, ocazii cu care îşi vizita părinţii aflaţi în acest oraş, ca şi pe fraţii săi mai mici, Hariton şi Adriana). Pentru că, în 1966, la Ghimbav, ia fiinţă Întreprinderea de Construcţii Aeronautice (moştenitoare a tradiţiilor I.A.R.). Tânăra uzină fabrică diferite tipuri de aeronave, de la planoare de antrenament la superperformante elicoptere. Petre Cristescu devine pilot de încercare şi recepţioner în zbor la I.C.A. Este o perioadă frumoasă în cariera lui, pentru că are ocazia (şi obligaţia de serviciu) să zboare toate produsele fabricii: motoplanoare I. S. 28, avioane I.A.R. 823 şi 824, elicoptere I.A.R. 316 Alouette şi 33o Puma, etc. Cele zece volume ale carnetelor  sale de zbor, pe care le-am consultat, menţionează datele tuturor acestor zboruri de încercare.

Presa braşoveană, centrală, dar şi cea franceză menţionează o realizare excepţională a anului 1983, când I.C.A. Ghimbav a exportat către Sudan 24 de elicoptere Puma, toate fiind transportate în zbor până la Khartoum.

Contractul a fost încheiat în anul 1982, între Centrul Naţional al Industriei Aeronautice Române şi Republica Sudan şi prevedea ca partea română să construiască 24 de elicoptere IAR-330 şi să asigure transportul acestora până la beneficiar. Constatându-se că transportul pe mare, în conteinere, ar fi costat mult  prea mult, s-a luat decizia ca elicopterele să fie duse în zbor, iar cea mai ieftină şi sigură metodă a fost, evident, folosirea unor piloţi români, de la fabrica producătoare.

Traseul era: Braşov – Constanţa – Istambul – Rodos – Larnaca – Cairo – Luxor – Aswan – Dungulah – Khartoum, adică vreo 2000 km. peste Marea Mediterană, fără flotoare de securitate(!) şi încă vreo 2000 km. pe deasupra unor ţinuturi deşertice. Pilotul şef al uzinei, colonelul aviator Ilie Cârstea, şi-a selectat cu grijă echipajele, iar unul dintre piloţii  care a efectuat acest zbor a fost Petre Cristescu. La primul zbor, început la 20 mai 1983, el a pilotat elicopterul nr. 4, aripa stângă a formaţiei care a decolat de la Ghimbav, comandând echipajul format din: Petre Cristescu – comandant, Maior Hassan M. Abdelramin (aviator sudanez) – pilot second, Maior Rîndiţean Miron – pilot de rezervă, Mirică Dumitru, specialist, Tănase Cornel, tehnic de bord. Experienţa a fost reluată de încă patru ori, până la livrarea întregului lot de elicoptere.

Pilot cu excepţionale calităţi, Petre Cristescu le interzice celor doi fii ai lui să zboare. Totuşi, Liviu şi Cristi devin ingineri în … construcţii de aeronave şi se încadrează la I.C.A.

Deşi vârsta maximă de pensionare a piloţilor de încercare era de 50 de ani, Petre Cristescu, cu aprobarea expresă a ministrului de resort, activează până la 62 de ani. După pensionare, împreună cu alţi oameni pasionaţi de aviaţie, foşti piloţi, veterani de război, Petre Cristescu participă la înfiinţarea Asociaţiei Aviatorilor Braşoveni, militând pentru cunoaşterea şi (mai ales) recunoaşterea) meritelor acestei arme şi domeniu de activitate.

Aviatorul Petre Cristescu a încetat din viaţă, în urma unei boli necruţătoare, la 2 septembrie 2001, fiind înmormântat, cu onorul camarazilor săi, la cimitirul “Învierea” din Braşov.

Domnul Valer Novac, azi un cunoscut pilot elicopterist, îşi aminteşte:

 

Prin anul de graţie 1976 un elicopter Alouette 3 cu înmatriculare 101, a venit în fabrică pentru revizia de 800 de ore, era elicopterul VIP a lui Ceauşescu, atunci i-am cunoscut pe pilotul Maluţan, dar şi pe Cristescu. Elicopterul era închis într-un ţarc păzit, la el lucrau numai membri de partid, buni meseriaşi; de altfel, atunci şi eu am lucrat la el, dar eram singurul UTC-ist, eu trebuia să schimb sistemele de închidere a uşilor, să fac revizia fotoliilor, a sistemelor de încălzire, etc … Atunci s-a întâmplat ceva: din prea mare restricţie, un muncitor care lucra la comenzile de zbor a făacut o montare aproape neobservată de nimeni … nici de CTC. Aparatul este finalizat şi scos la pistă pentru zborul tehnic. Pilotul Cristescu este desemnat sa zboare. Surpriză!! Experienţa,calităţile lui au făcut să scape aparatul de un accident chiar la pornirea rotorului! Cu pasul jos, elicopterul s-a destins în jambe. Atunci Cristescu a oprit motorul, iar consecinţa a fost că elicopterul s-a aşezat la loc! Scandalul a pornit imediat, cercetări, anchete, declaraţii … Un lucru e clar: Cristescu a fost lăudat şi felicitat, iar noi, cei ce am lucrat la elicopter am fost mustraţi, iar eu, care nu aveam nicio treabă cu comenzile de zbor, am fost penalizat 3 luni cu 10 procente din salariu (nu eram membru de partid). Cristescu a aflat, a venit pe la mine şi m-a calmat: ,,Stai liniştit, copile, nu vei mai păţi alceva nimic!” A avut dreptate. În fiecare dimineaţă trecea prin montaj având în mână o pungă cu doua sandvişuri, ne saluta şi dădea mâna cu toţi muncitorii, interesându-se îndeaproape de evoluţia montajului! Văzându-l atât de modest, liniştit şi atent la discuţiile tehnice, mi-am dorit să mă fac şi eu pilot de elicopter!! Iată-mă acum un pilot de elicopter apreciat de multă lume, asta pentru că l-am copiat şi mi-am dorit să ajung ca EL !!…RESPECT Petre Cristescu, cunoscut ca nea TITI CRISTESCU!!

Nina Ioniţӑ, pilot acrobat la Aeroclubul Braşov,de unde a plecat la TAROM pentru a pilota Antonov An-24, l-a cunoscut pe Titi Cristescu: L-am cunoscut, dar diferenta de varsta era mult prea mare,in afara de „buna ziua” nu cred ca am schimbat vreun cuvant.Eu eram la inceput de drum, dansul,consacrat,celebru..Aaaaa,mi-am amintit..m-a luat intr-o zi intr-un zbor cu elicopterul,mi-a aratat cum se piloteaza siiiiiii nu mi-a placut..A fost singurul meu zbor cu elicopterul..Da,un om bun cu zambetul mereu pe buze..

asab + elicopter

(Membrii Asociatiei Aviatorilor Brasoveni pe platforma IAR Brasov, foto de Maior (r.) (V.R.) Atanasie Petrescu)

Municipiul Roşiorii de Vede nu l-a uitat pe aviatorul Petre Cristescu. După ce, la 6 noiembrie 2003, în cadrul unui amplu simpozion, personalitatea sa a fost evocată de către prof. Mihai-Athanasie Petrescu, cu câţiva ani mai târziu o delegaţie a Asociaţiei Aviatorilor Braşoveni a adus la Roşiori o placă de marmură care a fost expusă în Muzeul Municipal de Istorie “Petre Voivozeanu”.30261739_10213171902666731_8445765600868827136_n

 

BIBLIOGRAFIE

 

Col. (r.) Ilie CÂRSTEA Din amintirile unui pilot de încercare, Bucureşti, Editura Arefeana, 2008

Reclame

Scrie un comentariu

Din categoria Portrete, Uncategorized