Statutul descrierii în opera lui Balzac STUDIU DE TEXT (5) de Mihai-Athanasie Petrescu

coperta balzac 2

III. 2.2. EUGENIE GRANDET

Aşa cum a remarcat Philippe Hamnon în lucrarea sa “Introduction à l’analyse du descriptif” în capitolul “Construirea textului descriptiv”[1] cu cât personajul este mai în centrul descrierilor de mare întindere, cu atât este mai important în povestire. În conformitate cu această observaţie, Eugénie, personajul care dă şi titlul roamnului, ocupă cu portretul ei trei pagini de text, în timp ce tatăl ei ocupă zece pagini, iar mama sa doar o pagină şi jumătate. Charles şi Nanon au şi ei descrieri foarte vaste.

Ca şi în cazul lui Félix Grandet, balzacologii au căutat un model real al Eugéniei. Şi tot ca în cazul lui Grandet, cei care au crezut că au descoperit singurul şi unicul model s-au înşelat, pentru că, citându-l pe Pierre Citron “un personaj balzacian este aproape întotdeauna reflectarea mai multor modele pe care Balzac le-a cunoscut în momente diferite ale vieţii sale; o impresie recentă, dacă face să reînvie o amintire mai veche, provoacă de multe ori apariţia bruscă a unei figuri noi”[2]. Dar tot Pierre Citron ne oferă o ipoteză: Eugénie Grandet a fost creată după modelul Mariei du Fresnay, o tânără doamnă pe care Balzac o cunoscuse foarte bine  în timpul când lucra la romanul “Le Curé du village”, al cărul personaj feminin, Véronique, trebuie să semene, logic, întrucâtva cu Maria. Dar Eugénie seamănă cu Veronique din punct de vedere fizic şi prin situaţia sa. Putem, aşadar, să considerăm că Eugénie este Maria. Un alt argument important este dedicaţia Pentru Maria. Coincidenţa este prea frapantă pentru a mai permite vreun dubiu.

Portretul Eugéniei îşi găseşte locul în roman în momentul în care ea devine pentru prima oară conştientă de faptul că este femeie şi că este îndrăgostită.

Spre deosebire de portretul lui Grandet realizat în trei etape (biografia, studierea comportamentului, portretul fizic), Eugénie intră în scenă numai cu descrierea figurii sale. Existenţa ei nu cunoscuse nimic deosebit înaintea sosirii lui Charles. Singurele evenimente care îi marcau într-un fel viaţa erau aniversările ei, atunci când tatăl său îi dădea cadou monede de aur, iar mama sa, rochii. Dar când soseşte Charles iar ea se îndrăgosteşte de el, Eugénie îşi priveşte pentru prima oară corpul şi figura, punând semne de întrebare, exprimându-şi nemulţumirea: Nu sunt destul de frumoasă pentru el, gândeşte ea, stimulând curiozitatea cititorului.

Tipul de descriere este acela al imaginii reflectate în oglindă. Oglinda, ca şi fereastră, este o garanţie pentru fidelitatea imaginii descrise, bazându-se pe simţul văzului[3]. A vedea (cu proprii ochi) înseamnă a fi sigur (modalitatea “cert”). Dar trebuie subliniem că, dacă Eugénie, care se priveşte în oglindă, se vede ea însăşi, totuşi descrierea imaginii reflectate este realizată de către narator.

Portretul este făcut într-un fel pe care Philippe Hamon îl consideră foarte tipic[4]. Mai întâi, personajul este inclus într-o clasificare. Apoi urmează lista părţilor corpului, însoţite de determinante, prin care cititorul află care sunt calităţile şi defectele personajului.

Eugénie aparţinea acelui soi de fete bine legate, cum se găsesc în mica burghezie, şi a căror frumuseţe pare vulgară. După această clasificare apare conjuncţia dar, care, fără a vrea să contrazică ceea ce s-a spus deja, aduce detaliile care o individualizează pe Eugénie în categoria căreia ea îi aparţine.

Lista trăsăturilor lui Eugénie este expusă într-o manieră complet diferită faţă de Grandet. Dacă în cazul bătrânului elementele fizionomiei erau enumerate şi determinate cu adjective epitete sau cu unităţi de măsură, frumuseţea feminină este subliniată prin frumuseţea textului.

Pentru a sugera cvasi-perfecţiunea, naratorul trimite la o frumuseţe celebră: Venus din Milo. Şi încă un “dar”: formele sale erau înnobilate de acea suavitate a simţământului creştin, care purifică femeia şi-i dă o distincţie necunoscută sculptorilor din antichitate.

Iată, în continuare, care sunt trăsăturile care alcătuiesc frumuseţea Eugéniei (vom observa că, dacă epitetul care însoţeşte un element anatomic poate părea prea dur, un alt epitet, mai delicat, vine să reconstituie aura de frumuseţe şi de fineţe proprii femeii):

  • capul: enorm
  • fruntea: bărbătească dar delicată (al doilea adjectiv atenuează duritatea primului), calmă; comparaţia cu Jupiter de Fidias trimite în acelaşi timp la forţa zeului Jupiter, dar şi, prin numele artistului Fidias, la perfecţiune
  • părul: castaniu, încolăcit în cozi bogate
  • ochii: cenuşii, revărsând o lumină scânteietoare
  • obrazul: rotund, rumen şi proaspăt odinioară, /…/ trăsături cam îngroşate din pricina unui vărsat care fusese destul de milostiv ca să nu lase urme
  • pielea: dulce şi fină, încât şi pura sărutare a mamei lăsa o urmă învăpăiată, cu toate că vărsatul atinsese catifeaua pielii
  • nasul: puţin cam mare, dar se potrivea cu gura
  • gura: de un roşu de miniu
  • buzele: cu nenumărate cutişoare /…/ pline de iubire şi bunătate
  • gâtul: de o rotunjime perfectă
  • pieptul: plin, întotdeauna pudic înfăşurat, atrăgea privirile şi îndemna la visări
  • braţele: frumoase, rotunde
  • silueta, alura: înaltă şi voinică, n-avea nimic din drăgălăsenia care place celor mulţi; dar era de o frumuseţe din cele îndeobşte puţin preţuite la prima vedere, pe care le pătrund şi se îndrăgostesc numai artiştii

Scopul naratorului a fost acela de a oferi cititorului imaginea unei femei frumoase. Să ne amintim că prototipul Eugéniei a fost Maria du Fresnay, la care Balzac ţinuse mult. În acelaşi timp, romancierul nu putea uita principiul său de mimesis, adică de a zugrăvi realitatea sub toate aspectele sale, bune sau rele. De aceea, Eugénie Grandet nu are frumuseţea absolută, dar felul în care este descrisă dezvăluie dragostea autorului pentru personajul său. De altfel, pasajul care urmează conţine consideraţii foarte personale ale bărbatului Honoré de Balzac care se gândeşte la femeia Eugénie Grandet. Acesta nu mai ţine de descriere, ci de concepţia lui Balzac asupra frumuseţii feminine.

Descrierea trebuie să respire frumuseţe, fineţe, puritate, inocenţă. Pictorul, care caută printre pământeni imaginea de cerească puritate a Fecioarei Maria, pictorul care cere naturii feminine acei ochi de o smerită mândrie, intuiţi de Rafael, acele linii feciorelnice, adesea datorite poate doar unui hazard al naşterii, dar pe care numai o neprihănită şi creştinească viaţă poate să le păstreze ori să le transmită; acel pictor, înamorat de un atât de rar model, ar fi găsit din prima clipă pe chipul Eugéniei nobleţea înnăscută care se ignoră; sub fruntea ei atât de calmă ar fi întrezărit o lume de iubire şi, în tăietura ochilor, acel divin nu-ştiu-ce. Acest mic fragment de text trădează, cred, dragostea lui Balzac pentru persoana la care face referire. Dar dacă persoana întâi a expresiei este impusă de turnura frazei, bogăţia limbii franceze nu o impunea pentru a exprima ideea autorului. Concluzia este că Balzac , atunci când scria acest portret al frumuseţii, nu se gândea la personajul său, ci la modelul real.

Concluzia pasajului descriptiv se bazează pe noi comparaţii şi adjective-epitete menite să accentueze ideea de frumuseţe şi inocenţă. Să remarcăm al doilea termen al comparaţiei trăsăturile fetei semănau cu liniile zării, atât de dulce pierdute în luciul depărtatelor şi liniştitelor lacuri. Balzac, care, aşa după cum se ştie, nu este un îndrăgostit de natură, găseşte această metaforă, să-i spunem romantică, pentru a-şi ilustra ideile.

Şi mai departe: Această fizionomie calmă, colorată, învăluită de o boare de lumină, ca o minunată floare ce abia s-a deschis /…/. Floarea ce abia s-a deschis este pentru oameni un simbol de frumuseţe şi puritate virginală.

Afirmând că Balzac a pus dragoste în acest portret de fată, să nu uităm să comparăm portretul Eugéniei cu cel al tatălui ei şi, apoi, cu imaginea casei lor.

Motivul care reiese din descrierea casei este sobrietatea, austeritatea. Nu există nimic în plus, nimic luxos. Grandet, cu viaţa sa, cu manierele sale, cu figura sa, seamănă cu casa în care locuieşte: sobru, calculat. Chiar şi felul în care este compus portretul său, cu detalii precise şi măsurate, sugerează aceeaşi idee. Eugénie, fata care nu cunoaşte încă viaţa, este numai culoare şi numai frumuseţe. Este o imagine antagonică în comparaţie cu precedentele. Iată de ce, pentru a pregăti apariţia acestui portret, Balzac a făcut mai întâi descrierea curţii, unde, chiar dacă sălbatică, frumuseţea se regăseşte în florile grădinii.

Cele două portrete analizate până acum au efecte diferite asupra cititorului.

Félix Grandet, prin forţa pe care o are, prin priceperile sale, convinge cititorul că este capabil să treacă peste orice obstacol pentru a-şi atinge scopurile. Din această cauză, cititorul, chiar dacă îl apreciază cu obiectivitate pe personaj, nu se apropie de el. Din contră, portretul Eugéniei respiră fragilitate, cititorul este subjugat şi continuă lectura romanului luându-i partea fetei în toate încercările la care trebuie să facă faţă.

În încheiere, să adăugăm ceea ce Balzac consideră ca un suport pentru frumuseţea fetei, această fizionomie calmă /…/ alina sufletul, comunica farmecul conştiinţei de cleştar, care se oglindea în ea, cu alte cuvinte frumeseţea morală a Eugéniei este aidoma fizionomiei sale.

[1] c.f. Philippe Hamon, op. cit.

[2] c.f. Pierre Citron, op. cit. pag. 15

[3] Philippe Hamon, op. cit. pag. 236

[4] ibidem

Scrie un comentariu

Din categoria Note de lectura, Uncategorized

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s