MUZICA INTERZISĂ MINORILOR de Mihai-Athanasie Petrescu

MUZICA INTERZISĂ MINORILOR

“Cooperativa Agricolă de producţie din comuna Crȃnguri este, de mulţi ani, una dintre cele mai bogate din Cȃmpia Frunzuleşti, din sudul ţării. Suprafaţa de pămȃnt arabil de care dispune este un factor important al bunăstării cooperativei, dar cel mai de seamă este factorul uman. Ţăranii cooperatori, agricultori pricepuţi şi pasionaţi, muncesc cu drag şi spor, obţinȃnd, an de an, recolte tot mai mari. Ei pun ȋn valoare calitatea solului, pe care ȋl lucrează cu maşini agricole de mare productivitate. De asemenea, ei, agricultorii patriei noastre socialiste din acest sat pitoresc de cȃmpie, evită cu grijă risipa, atȃt la cultivarea ultimei palme de pămȃnt, cȃt şi la recoltarea atentă a producţiei la hectar. De asemenea, belşugul realizat de cooperativa agricolă de producţie se datorează şi celor care conduc destinele cooperativei şi ale cooperatorilor, tovarăşului preşedinte Ionescu Ivan şi tovarăşei secretare a Biroului Organizaţiei de Bază, tovarăşa Pȋrvulescu Sanda”

Articolul publicat ȋn numărul din martie al revistei Agricultura socialistă continua cu o dare de seamă amănunţită privind activitatea CAP-ului, prezentȃnd concret, cu cifre, realitatea din teren. Interviul amplu cu tovarăşa Pȋrvulescu aducea, la rȃndul său, exemplul viu al muncii pline de dăruire a ţăranilor cooperatori, ȋn frunte cu comuniştii.

Şi ȋn această campanie agricolă se anunţa o recoltă bogată. Tovarăşul Ionescu luase cele mai bune măsuri privind organizarea muncii, asigurȃnd necesarul de ȋngrăşăminte chimice, veghind, neobosit, ca starea tehnică a tractoarelor şi a maşinilor agricole să fie optimă şi repartizȃnd judicios suprafeţele. La rȃndul său, tovarăşa Pȃrvulescu reuşea să mobilizeze oamenii, astfel ȋncȃt aceştia erau zi de zi pe ogor. Dacă cineva ar fi venit ȋn toiul zilei la Crȃnguri nu ar fi ȋntȃlnit pe uliţele moderne ale comunei pe nimeni. Chiar şi copiii mai mari erau pe cȃmp, ajutȃnd, după puterile lor, la realizarea planului de producţie agricolă.

O activitate vie putea fi remarcată şi la sediul CAP. Cu toate că munca de birou era la fel de grea ca cea de pe cȃmp, la sediu nu rămȃnea prea multă lume. Tovarăşul Ionescu şi tovarăşa Pȋrvulescu ȋşi ȋmpărţeau sarcinile de serviciu şi le executau cu voie bună şi cu un mare randament. Deşi munca lor era foarte plină de răspundere, preferau să nu afecteze productivitatea muncii la cȃmp şi nu opreau ȋn sediu consătenii dornici să muncească. Se mulţumeau doar cu ajutorul familiilor lor. Astfel, tovarăşa Ionescu era mȃna dreaptă a soţului său. Era ȋntotdeauna prezentă cȃnd tovarăşul preşedinte avea nevoie de ea. La fel, sora tovarăşei secretare era prezentă mereu la sediul cooperativei, iar contribuţia sa la bunul mers al activităţii era esenţială. Iar aceasta implica sacrificii. Copiii tovarăşului Ionescu şi ai tovarăşei Soreanu, prea mici pentru a fi lăsaţi singuri ȋn casă, erau aduşi la sediu, unde se bucurau de supravegherea şi grija părintească, desigur, atunci cȃnd munca o permitea.

Singura persoană din afara comunei era tȃnărul tovarăş Valentin Roşu, student la facultatea de agronomie, venit aici pentru un stagiu de practică ȋn producţie. Acesta, cu toate că era născut şi crescut ȋn oraşul reşedinţă de judeţ, la absolvirea liceului optase pentru agronomie, dȃndu-şi seama că era nevoie de specialişti ȋn agricultură, după cum se vedea şi din numărul mare de locuri scoase la concurs de facultatea de profil. Prin firea lui veselă, dar şi prin felul cum ȋşi făcea datoria de student ȋn practică, gata să ajute ori de cȃte ori era solicitat, Valentin le devenise simpatic celor din conducerea Cooperativei şi chiar şi copiilor lor. Se juca cu ei, le arăta reviste cu poze cu maşini şi motociclete, cu actori, ba chiar le făcuse rost de nişte reviste străine cu benzi desenate. Mai mult decȃt atȃt, de cȃteva ori ȋi luase la plimbare cu o Dacie neagră, condusă de un prieten care ȋl aducea de la oraş uneori, dimneaţa. Sigur că părinţii erau bucuroşi de bucuria copiilor şi ȋl considerau pe Valentin de-al casei.

La sfȃrşitul lui iulie, CAP Crȃnguri spera să raporteze conducerii de partid şi de stat o producţie record la grȃu. de peste patru mii de kilograme la hectar, aşa cum prevedeau şi directivele partidului. Tovarăşii din conducerea cooperativei aveau mult de lucru pentru a alcătui documentaţia clară şi concretă din care să rezulte, fără echivoc, cantitatea de cereale recoltate. Şedinţele operative zilnice nu se mai terminau, iar discuţiile constructive de la fiecare astfel de ȋntrunire dovedeau că munca ceapiştilor fusese rodnică:

– Pe cuvȃntul meu dacă mai ştiu cum dracu s-o dreg, rostea tovarăşul Ionescu. Am băgat tone de motorină ȋn lucrările astea, dar cȃnd cȃntărim grȃul nu acoperim costurile. Ce dracu s-a ȋntȃmplat?

– Tovarăşu preş, eu propun să verificăm basculantele, să nu se piardă boabe pe drum, ȋndrăzni să intervină tovarăşa Soreanu. Ieri am văzut nişte păsări care parcă ciuguleau pe drum.

– Tovarăşa Gina, te rog să verifici dacă presupunerea dumitale e adevărată. Dar tot nu se pot pierde sute de kilograme aşa, prin obloanele maşinii.

– Ce vreţi să spuneţi tovarăşu preş, că fură oamenii? Nu fură, tovarăşu! Că dacă fură, chem miliţia, chem … chem … se ȋnfurie tovarăşa Pȋrvulescu. Trebuie să fie o greşeala de calcul, voi verifica, tovaraşi, din nou şi din nou pȃnă voi găsi greşeala. Nu voi pleca acasă şi voi lucra azi, zi şi noapte, pȃnă voi găsi mica noastră eroare de calcul, tovarăşi! Ne vom face şi depăşi planul de producţie, tovarăşi, pentru că aşa ne cere partidul!

– Te rog, calmează-te, tovarăşa! Nu ne foloseşte la nimic să ne enervăm, fir-ar a dracului de treabă, că nu aşa ajungem la producţia dorită! Deci, tovarăşi, mȃine trebuie să demonstrăm că am depăşit planul şi că am obţinut peste patru mii de kilograme pe nenorocitul ăla de hectar, sau ne ia mama dracului cȃnd mergem la plenară. S-a ȋnţeles? S-a ȋnţeles!

Munca tovarăşei secretare se dovedi fructuoasă. A două zi demonstră, ȋn cadrul operativei de seară, că producţia se apropie de 4100 de kilograme.

– Tovarăşi, am refăcut toate calculele şi am descoperit că greşisem ȋn mod nepermis, la care ȋmi fac autocritica. Am greşit grav, am calculat prost şi consumul de motorină. Acum, după noile calcule, putem să raportăm cu ȋndreptăţită mȃndrie patriotică şi revoluţionară că am depăşit planul şi la productivitatea muncii. Mȃine, tovarăşu preş, cȃnd vom merge la plenară, ne vom număra printre evidenţiaţii judeţului!

Ȋntr-adevăr, ȋn ziua următoare, tovarăşii Ionescu, Pȋrvulescu şi Soreanu plecară la plenara organizaţiei judeţene de partid pentru a prezenta recolta. Cu un picior pe scara maşinii ARO, Gina Soreanu mai ȋntoarse o dată capul.

– Valentine dragă, am lăsat ȋn frigider mȃncarea pentru copii şi pentru tine, ai grijă de ei, şi să fiţi cuminţi!

– Nici o grjă, tovarăşa Gina, o să le dau să mănȃnce şi o să ne jucăm frumos pȃnă veniţi dumneavoastră. Puteţi avea ȋncredere ȋn noi! O să rămȃnă cu noi şi prietenul meu, Alin, că cine ştie la cȃt vă ȋntoarceţi diseară şi poate nu mai prind Rata să plec acasă.

Valentin a avut dreptate. Plenara lărgită a Comitetului Judeţean de partid a durat mai mult decȃt de obicei, pentru că au fost analizate recoltele tuturor cooperativelor şi ȋntreprinderilor agricole din judeţ, iar cei de la  Crȃnguri primiseră felicitări de la ȋnsuşi primul secretar al judeţenei de partid, ceea ce nu era puţin lucru. Ȋntorşi la sediul CAP, cei trei nu ȋşi ascunseră bucuria şi mȃndria patriotică, aşa cum a rezultat şi din procesul verbal al scurtei şedinte a Organizaţiei de bază. Partea a doua fu, de asemenea consistentă, mai ales că avu la bază producţia viticolă din anul precedent.

– Aţi fost cuminţi? ȋntrebă Gina.

– Da, mămico, mormăi, pe jumătate adormită Dorinuţa. Ne-am jucat fru …

Şi fetiţa adormi, zȃmbind fericită şi ȋngȃnȃnd, prin somn, un soi de cȃntecel.

După recoltarea păioaselor, cooperatorii crȃngureni nu se lăsară pe tȃnjală. Urmau celelalte culturi, cȃmpurile arătau bine şi nu trebuia să piardă nici un minut din timpul de lucru, pentru a fi din nou evidenţiaţi ȋn bilanţurile judeţene. August se apropia, căldura era tot mai mare, iar munca celor din conducerea cooperativei tot mai intensă. Ei nu aveau timp, ca orăşenii, să se ducă pe litoral, iar copiii lor se mulţumeau să se scalde ȋn rȃul care uda cȃmpia Frunzuleşti, nu ȋn valurile Mării Negre. Din păcate, tovarăşul Valentin ȋşi ȋncheiase stagiul de practică si, cu toată părerea lui de rău, fusese nevoit să ȋntrerupă activitatea lui atȃt de fructoasă şi plăcută la CAP. De aceea copiii nu mai aveau acel tovarăş de joacă cu care se obişnuiseră, iar mamele lor erau nevoite, din cȃnd ȋn cȃnd, să ȋi supravegheze. Mai ales cȃnd mergeau la gȃrlă.

Era extrem de greu pentru cele două tovarăşe să renunţe la munca la birou, pentru a merge la rȃu. Nu aveau, ȋnsă, emoţii. Apa rȃului era mică şi liniştită, un forma vȃrtejuri şi nu existau gropane. Iar copilaşii erau cuminţi, ȋnvătaţi de mici cu disciplina. Jocul lor preferat era acela de-a cooperatorii şi consta ȋn a săpa, cu micile lor unelte de jucărie, mici şanţuri, ȋn care plantau rămurele de salcie, pe care le irigau, apoi, cu apa adusă din rȃu.

– Sanda, să ştii că sunt cam neliniştită, ȋncepu tovarăşa Soreanu, intrȃnd ȋn biroul surorii sale.

– Să nu-mi spui că se compromite purumbul, ca mor.

– Nu … nu chiar atȃt de rău

– Floarea soarelui?

– Nu … copiii. Ştii ce cȃntau la rȃu? Cucu şi pupăza!

– Vai, ce ruşine! Ăsta nu e un cȃntec patriotic recomandat de cultura noastră marxist-leninistă! Să-ţi faci autocritica ȋn faţa organizaţiei de bază că i-ai ȋnvăţat aşa ceva!

– Nu i-am ȋnvăţat eu, Doamne iartă-mă, nu ştiu de unde l-au luat. Nu e un cȃntec pentru copii, mai spuse tovarăşa Soreanu, izbucnind ȋn plȃns. Cine ştie ce ȋnţeleg Dorinuţa şi Ginuţ din prostiile alea, Doamne fereşte!

– Gina dragă, te rog să ȋţi supraveghezi vocabularul, să un mai pronunţi astfel de cuvinte urȃte, nepotrivite cu morala noastra socialistă. Şi, ȋn al doilea rȃnd, du-te repede şi spune-i şi lui tov preş, să ia măsuri imediate!

Tovarăşul Ionescu Ivan un pregetă să ia cele mai potrivite măsuri. Dădu buzna ȋn biroul Orgaizaţiei de bază şi, măsurȃndu-şi cu grijă cuvintele spuse:

– Băi Sando, le dau dracu de cȃntece! Cine mă-sa le-a băgat ȋn cap la ăia mici procăria aia! Te rog să afli imediat şi să iei măsuri, ce mama dracului! Auzi ce cȃntă băiatu’, cuci şi pupeze! Imediat să iei măsuri, că de ăla micu’ mă ocup eu!

Urletele lui Ginuţ care se auziră ȋn clipele următoare din camera vecină dovediră că tovarăşul preşedinte se ocupa de educaţia lui. Imediat, din biroul vecin răsunară şi alte ţipete, semn că şi Dorinuţa se dezbăra de obiceiurile cele rele.

Tovarăşa Pȋrvulescu trecu şi ea la rezolvarea sarcinilor trasate. Ȋi momi pe copii prin curtea sediului CAP, scăpȃndu-i astfel de activităţile educative şi ȋncercă să afle de la ei de unde ştiau acel cȃntec obscen.

– De la nenea! măturisi Ginuţ fără să stea pe gȃnduri.

– Care nene, mă? Nenea tractoristu’?

– Nu, tati Săndico, nenea ăla de la oraş.

Secretara de partid ȋşi făcu reprede socotelile. De la oraş … nu mai venise nimeni de la oraş de multă vreme. De la Organele superioare de partid şi de stat nu, de la veterinari?… Nuu, nci de la ei şi nici de la … A! Un cumva?…

– Tovarăşul nene Valentin?

Dorinuţa scutură hotărȃtă din cap:

– Nenea Vali un ştie să cȃnte. Nu-i iese vocea. Nenea Alin cȃntă mişto.

– Foarte mişto! ȋntări şi Ginuţ.

Tovarăşa secretară ȋnţelese totul. Bietul tovarăş Valentin ȋşi alesese un anturaj nedemn pentru el, un tȃnăr cu o educaţie ȋndoielnică. De, ce să te aştepţi de la un biet şofer …

A doua zi, ȋnainte de a trece la ordinea de zi, Sanda Pȋrvulescu raportă:

– Tovarăşu preş, să ştiţi că am aflat cine i-a ȋnvăţat la prostii pe ăia micii. Dar un e vina lui, au ȋnţeles copiii greşit. Tovarăşu Alin Pandelescu, fiul tovarăşului Pandelescu … ştiţi dumneavoastră, le-a citit copiilor din Ion Creangă, ştiţi, cȃnd a prins copilu’ăla pupăza de-a zis că e cuc armenesc. Copii mici, tovarăşu, se mai ȋntȃmplă să nu ȋnţeleagă. I-am dat telefon tovarăşului Pandelescu personal şi l-am rugat să-I transmită mulţumirile noastre pentru faptul că fiul lui dȃnsu s-a ocupat de educaţia bieţilor copii de ţărani. Nu-i aşa, Dorinuţa, o ȋntrebă tovarăşa Sanda pe fetiţa care tocmai intrase ȋn birou.

– Da, tanti Săndico, dar noi nu mai suntem aşa ţărani, că mi-a spus nenea Alin.

Pentru a se face mai convingătoare, fetiţa ȋncepu să cȃnte: “Gata cu ţăranii, s-a emancipaaat! …”

Reclame

3 comentarii

Din categoria Proze, Uncategorized

3 răspunsuri la „MUZICA INTERZISĂ MINORILOR de Mihai-Athanasie Petrescu

  1. nemotoujours

    MORTALA!!!!!!!!!!!!!!!!

  2. Super!!! Ar trebui să vi le strângeți într-o carte, să aveți curaj să le postați pe site-uri!

  3. Florin Grigoriu

    Plăcută și exagerată cât cuprinde, dar literară, de înregistrat de OSIM (Organizația scrierilor ironic-meditative, categoria: marcă de scriitor). Florin Grigoriu, cititor.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s