2.
A urmat o nouă tentativă de decolare cu vechiul echipaj. Contact, 240 RTM, pornire de pe loc, fugă pe pistă şi … hopa sus!!!! Dupa decolarea reuşită, primul gând a fost la săracu’ Hyunday, rămas la sol. De, nu e decât vina mea, că nu l-am învăţat să zboare. Dacă l-ar fi avut mai mult timp la volan pe băiatul meu, cred că am fi zburat in formaţie.
Cred că e prima dată când se face o recunoaştere aeriană de o asemenea natură a municipiului Roşiorii de Vede, judeţul Teleorman. Profit, pentru a prezenta şi promova imaginea oraşului meu de adopţie, despre care tot aud de 30 de ani că e un oraş de câmpie frumos, liniştit şi sănătos. Acum încerc să mai păcălesc şi pe alţii cu sloganul asta.
Aşa arată metropola văzută dinspre sud-vest. Remarcăm centrul mobilat cu blocuri relativ noi, cele mai înalte fiind ridicate după sosirea mea aici, în 1981, iar celelalte, centrul civic propriu-zis, fiind construite pe vechea vatră a localităţii, pusă, parţial, la pământ de cutremurul din 1977. Ceea ce rămăsese în picioare dupa seism, adică cea mai mare parte din vechiul centru, a fost demolat pentru că aşa a fost bine după politica de atunci. Dar multă lume spune că vechile clădiri, case ale negustorilor, ridicate la început de secol XX sau între războaie, erau sănătoase şi arătoase, şi e păcat că au fost demolate.
In planul cel mai apropiat se vede cartierul Bratcov, numit aşa de la un pârâu şi valea adiacentă. Pentru că a rămas singurul loc neconstruit, cei care au cu ce acolo îşi ridică locuinţe; din păcate pentru ei, transportul până în centru nu se poate face decât cu “josul” sau cu maşina proprie. Sau cu taxiul, dacă îşi permit. Transportul public încă nu ajunge în acest cartier şi nici cu girocopterele nu se poate ateriza / decola. In depărtare se vede cartierul estic, vechi de când lumea, iar reperul cel mai evident este silozul Bazei de recepţie pentru cereale (sau FNC?) (habar n-am cum se mai numeşte în zilele noastre).
Acum, luăm ca reper clădirea mai mare din planul apropiat, dreapta, aflată pe strada Teilor, care, aşa cum scrie în lucrarea “Străzile din Roşiorii de Vede”, conţine casa unui important profesor de limba română şi cercetător în domeniul folclorului. A, mai exista un mic amanunt pe Teilor, un profesor de limba engleză, prozator dar şi cercetător în domeniul (istoriei) aviaţiei, unul cu numele Petrescu, care în momentul apariţiei monografiei “Străzile …” avea câteva cărti publicate … dar … Ca să nu par cârcotaş, o să spun că lucrarea citată e, din ştiinţa mea, unica în ţară de acest gen şi este excelentă prin bogăţia informaţiilor prezentate.
In stanga, jos, cateva blocuri ANL.
Stadionul Oraşului, unde eram nelipsit în tinereţe la meciurile echipei ROVA, mare echipă, care a intrat în “B” în anul când am intrat şi eu în Roşiori. Acum echipa locală, de divizia a patra, dacă nu mă înşel, poartă numele legendar “Sporting”. Sincer, nu mai ştiu pe unde joacă şi ce rezultate obţine, şi nici nu-mi pasă.
In aceeaşi imagine, în stânga stadionului, se vede campusul liceal format din Liceul Economic şi Colegiul Naţional “Anastasecsu” (pardon, “Anastasescu”), apoi cartierele de blocuri “Sănătăţii” şi “Intim – CFR”).
Principalul obiectiv al oraşului este Liceul Economic-Admnistrativ. Unitatea, ca tradiţie, există încă de la începutul secolului XX, prin Şcoala Comercială. Imediat după război, pentru că dădea absolvenţi prea bine pregătiţi (fără nici un fel de glumă), Şcoala Comercială a fost desfiinţată (o reformă a învăţământului iniţiată de tovarăşi), pentru a fi reînviată, sub numele “Liceul Economic”, în anul 1965. In 1967 a fost inaugurată şi actuala clădire, după o schemă arhitectonică tipizată în epoca de tinichea. Localul a fost reabilitat între 2004 – 2006, primind o surprinzătoare culoare verde. Acum este o casă primitoare, luminoasă, prietenoasă, atrăgătoare pentru multi părinţi care speră ca urmaşii lor să termine liceul cu o meserie bună. Elevii sunt cei mai cuminţi din oraş, majoritatea încearcă să profite de faptul că aparţin unei astfel de unităţi de învăţământ.
Nu îmi cer iertare că nu fac şi o minimonografie a colegiului vecin, n-au decât să şi-o facă cu mâna lor.
Ocupat să identific de sus o clădire sau alta, am uitat să mai folosesc aparatul de fotografiat până când am ajuns deasupra căii ferate. Trebuie spus că orasul este plasat pe magistrala CFR 800 şi că este un important (de fapt, era important, acum e doar …) nod de cale ferată, cu ramificaţii către Alexandria-Zimnicea, Turnu Magurele şi Costeşti-Piteşti. Dar cine mai merge cu trenul în ziua de azi?
In direcţia arătată în poză, trenul ar merge la Bucureşti.
Acum apare şi bifurcaţia către sud (dreapta în imagine) a căii ferate. Gârla vizibilă în zare este Vedea, cea care intră în numele localităţii (doar nu credeaţi că Roşiori chiar … vede, cu sau fără ochelari).
După un zbor de câteva zeci de kilometri în nord (pe care o să-l descriu în episodul III, după ce identific obiectivele survolate), am revenit la Roşiori. Aşa arată oraşul văzut de la 15 km şi 800 de (picioare? metri? Am uitat să întreb cum e gradat altimetrul), şi apoi tot mai aproape
“Intrăm în oraş” dinspre est. Vedem din nou Vedea, calea ferată orientată spre sud (cu Gara de Est cam în dreptul antenei de pe botul aeronavei), FNC şi cartierul estic.
O privire spre centrul municipiului. Recunosc în imagine cartierul Kogălniceanu, spre nord, apoi Şcoala 3-4, Spitalul municipal, Grădina Publică, binenţeles Liceul Economic, Poşta, downtownul mobilat cu blocuri, iar în profunzime se vede cartierul în care locuiesc eu şi vestitul aeroport internaţional “Islaz”.
In ordine, cartierul Sănătăţii, cartierul Intim, apoi ceea ce altadată se numea “platforma industrială din nord-vest – adică fabrica de ulei, cea de bere, centrala termică (cu două coşuri gemene care mă trimit cu gândul la Ben Laden), uzina de Maşini Agricole, fabrica de mobila … Nu vă speriaţi, nu mai functionează decăt cea de ulei – din când în când.
In prim plan, magistrala 800. In planul cel mai îndepărtat, unde se vede acel pâlc de verdeaţă, a funcţionat până în anii ’50 aerodromul, apoi aeroportul (militar şi civil), acolo unde, în 1944, a fost baza Grupului 1 Vânătoare IAR-80, comandat de comandorul Ion Sandu, mort în misiune. Acum, acolo este Spitalul de Ftiziologie.
In centrul pozei este – din nou – Liceul Economic. Laci îl vede şi, amabil, face o tură pe deasupra lui. Nu aveam cum să ştiu, dar tocmai veniseră de la Piteşti listele cu rezultatele constestaţiilor la Bac şi bieţii copii erau cu sufletul la gură. Dar chiar şi aşa, unii au ridicat ochii să vadă minunea zburătoare (mi-au raportat după o vreme). Probabil că unii dintre ei s-au gândit “oare îl vede şi profu de engleză?”.
??? Tot Liceul Economic? Dar ce naiba, altceva nu mai e in orasul asta?
Ei, lăsaţi-l încolo de Liceu Economic (vizibil în partea de sus a imaginii). Ăsta e Spitalul Municipal “Caritas”. A fost clădit la începutul anilor ‘80 (adică atunci când îmi clădeam şi eu cariera în învăţământ) şi o mare parte din banii necesari echipării lui atunci am înţeles că au venit de la fetele scriitorului Gala Galaction, trăitor şi în Roşiorii de Vede (cine ghiceşte cum se cheamă strada lui?).
Şcoala nr. 4 (de fapt, 3 – 4, pentru că a fost “comasată”, pentru binele celor de la conducere, cu Şcoala nr. 3 “Gala Galaction”)
In centrul imaginii, staţia Petrom, pe care Laci a vizitat-o, terestru, de două ori în acea zi. Deci, punem două poze.
Trecem peste “frumoasele” blocuri P + 4 şi P + 7 din centru, pentru a survola vechile cartiere de case din sudul oraşului. Deşi a trecut pe acolo doar odată ca pasager în Hyundai, Laci recunoaşte locurile şi mă duce să îmi văd casa.
Mi-am dat toată silinţa să găsesc casa noastră, dar recunosc sincer că, deşi am fotografiat-o chiar la verticală, nu am recunoscut-o din aer, ci doar în poză. Deşi toţi ai casei mi-au spus că au auzit şi văzut girocopterul în zbor, în imagine eu nu văd pe nimeni, nici măcar vreunul dintre căţei sau vreo găină.
Alte poze din aceeaşi mahala
Vedem şi fosta uzină IMMR, sau ROVA, acum o amintire, sau … un loc pentru mitinguri de protest
Lacul Urlui, acum administrat de primărie. In zare, colonia Troian. Acolo era pe vremuri o fermă avicolă de care judeţul era mândru ….
Ei, cam ăsta e oraşul în care locuiesc. Ştiţi ceva? Chiar e frumos! Vedeţi câtă verdeaţă? (nu vorbesc despre Liceul Economic, ci despre vegetaţie!). Celor care au devenit curioşi, le recomand şi lucrările monografice realizate de istoricii Eugen Ovidiu Vlad, Gicu Vlad şi Argentin Porumbeanu, şi monografia Liceului Economic, semnată de Constantin T. Ciubotaru, Daniela Roiniţă şi Mihai-Athanasie Petrescu.
- Va urma –
un urs in oras 
Fascinant! Am zburat peste Europa, peste America de Nord, peste Asia, dar niciodată peste urbea noastră. Doar în copilărie, şi atunci…cu gândul… Frumoase imagini !Felicitări !