Arhiva zilnică: august 30, 2014

MARIN PREDA, 13 MAI 2001 de Florian Troscot

MARIN PREDA, 13 MAI 2001

Siliştea Gumeşti

O ADUNARE LINIŞTITĂ, DAR… SCURTĂ

 

Cu iuţeala fulgerului se răspândise zvonul. În după-amiaza aceea,urma să vină la Căminul Cultural din comuna Rădoieşti domnii Marin Preda şi Laurenţiu Fulga.

Candidau împreună pentru un loc de deputat şi trebuiau să se întâlnească cu alegătorii.

O zi rece, cu ploaie măruntă, mocănească.

M-am nimerit printre cei care au văzut maşina sosind. Au coborât pe rând. Domnii Preda şi Fulga, ultimul, din câte am înţeles mai apoi – delegatul din partea judeţenei de partid.

Neaşteptat, înainte de a încerca să sară peste şanţul plin ochi cu apă, maestrul Preda i-a făcut un semn discret lui Laurenţiu Fulga, prin care-l desemna conducătorul „ostilităţilor”. Şi a adăugat imediat, destul de tare ca să audă şi delegatul oficialităţii, cât şi noi, cei din grupul de curioşi de pe lângă poarta îngustă de ciment a Căminului Cultural.

-Monşer, în ultima vreme, nu ştiu de ce, am impresia că ăştia ne poartă de dindărăt ca pe nişte vite! Şi-n plus, îi mai şi chinuie pe bieţii oameni, tocmai acum, când e toiul trebii…

Laurenţiu Fulga a izbucnit brusc într-un râs înalt, ce l-a făcut pe delegat să întoarcă spre ei doi capul a nedumerire.

Era adevărat: faţă de ora anunţată, se întârziase cu aproape trei ore.

Un freamăt ciudat a început să-mi cutreiere fiinţa.

Iată-l deci, în carne şi-n oase, acolo, doar la câţiva paşi. Da, iată-l pe Scriitorul care, fascinându-mă cu paginile sale, deja mă determinase până atunci să recitesc de cinci-şase ori ambele volume din „Momomeţii”, de două-trei ori toate celelalte cărţi ale sale.

Eram parcă pe altă lume şi, ca prin farmec, am uitat de toţi colţii ascuţiţi ai frigului care mă hărţuiseră aproape întreaga zi pe sub scurta subţire de fâş.

De la o poştă se vedea cât era de obosit Maestrul. Iar pe deasupra – plictisit.

A trecut cu paşi mărunţi, ca şi când n-ar fi observat cărţile sale şi pe-ale colegului de breaslă expuse în stânga, către bibliotecă, pe câteva mese înguste, lângă intrarea în sală. L-am surprins mai apoi de câteva ori cum îşi consultă ceasul prin lentilele cu multe dioptrii, pe jumătate aburite.

– Hai s-o scurtăm, domnule! Oamenii n-au nevoie de şedinţe kilometrice! i-a şoptit la un moment dar, după începerea întrunirii, pe o voce gravă, delegatului.

Şi numai astfel, s-a întâmplat să avem parte de-o adunare parcă mult prea liniştită, dar scurtă, atunci, în secolul şi mileniul deja apuse, în urmă cu aproape 23 de ani.

(DRUM, nr. 33(177) – din 17-23 august 2001)

Scrie un comentariu

Din categoria Florian Troscot