Arhiva zilnică: august 17, 2014

In Memoriam: NICOLAE DĂRĂBANŢ

In Memoriam: NICOLAE DĂRĂBANŢ

(1932-2014)

 Brasov 2008

 

Nicolae Dărăbanţ s-a născut în 1932, în comuna Mateiaş, din fostul judeţ Târnava Mare.

A devenit ofiţer în 1953 şi a activat în cadrul Ministerului Apărării Naţionale până în 1979, când a fost trecut în rezervă, ca “duşman al poporului şi slugă a imperialismului American”.

De-a lungul anilor s-a afirmat ca publicist şi poet de o mare sensibilitate. Este autor al unui număr de peste 30 de volume de poezii patriotice, lirice şi satirico-umoristice.

Era membru al Societăţii de Ştiinţe Istorice şi al Societăţii Scriitorilor Militari, membru de onoare al ASTRA şi membru al Asociaţiei Culturale “Mileniul 3” din Roşiorii de Vede.

Era Cetăţean de onoare al Braşovului.

A obţinut numeroase premii la concursuri de creaţie literară, precum şi titlul de laureat al concursului de fabulă din 1987.

Recent, a obţinut Premiul I pentru compunerea “Imnului Braşovului”, imn care a fost adoptat oficial de către acest municipiu.

Era redactor-şef al Revistei de Istorie şi de Cinstire a Eroilor, editată de Asociaţia Cultul Eroilor “Regina Maria”, filiala judeţului Braşov.

Unele cărţi satirico-umoristice scrie de Nicolae Dărăbanţ pot fi găsite şi la Casa de Satiră şi umor din Gabrovo, Bulgaria.

Despre opera şi personalitatea sa vorbeşte cartea “Un militar pe frontul creaţiei literare”, de Mihai-Athanasie Petrescu, Editura Societăţii Scriitorilor Militari, 2008, iar referinţe la opera sa găsim şi în Dicţionarul Personalităţilor româêe şi al faptelor lor, vol. XLIX, Editura Studis, Iaşi, 2012.

 

In aceasta dimineata, prietenul meu Nicolae Dărăbanţ a plecat pe calea fara intoarcere. Dumnezeu sa-l ierte si sa-l odihneasca!

Scrie un comentariu

Din categoria Uncategorized

LE JOUR “J” (1) de Mihai-Athanasie Petrescu

 

Câţi ani or fi trecut de când am învăţat la şcoală despre Paris la orele de limba franceză? Sa fi fost in clasa a opta, cu doamna profesoară Macavei, sau la liceu, cu doamna Taraş? Încă de atunci, unul dintre obiectivele vieţii mele pământene a fost fixat: acela de a vizita capitala Franţei.

În anii aceia, o călătorie peste hotare îl transforma pe românul respectiv într-o personalitate invidiată de toţi cunoscuţii. Poate că nu era extrem de greu să pui unul peste altul leii necesari, dar obţinerea paşaportului şi a vizelor necesare – mai ales a celei de ieşire – erau dincolo de îndemâna omului de rând. A trebuit să aştept 40 de ani ca să îndeplinesc condiţiile de mai sus: vizele, dar şi paşaportul, nu mai exista, atunci când vine vorba de Franţa; în schimb leii disponibili sunt tot mai puţini după ce completezi lista datoriilor plătite lunar. Sigur, am adoptat soluţia posibilă: o nouă datorie, care, de luna viitoare, se adaugă la check-list-ul existent.

Sfârşitul lui mai, 2014. căutări pe internet, găsiri, rezervări: Air France, zborul 1089, 4 august. Air France, zborul 1088, 8 august. Booking.com, hôtel Ibis Porte de Montmartre, 4-8 august. Sau cum spunea un celebru personaj: “Les bielles sont là, les bougies sont là, tout y est »[1]. Ar mai trebui ceva ? Sigur, o informare prealabilă, doar sursele nu lipsesc şi un plan de bătaie. Să nu înţelegem greşit, nu m-am bătut cu nimeni, ci doar cu bugetul de timp. Da, sigur, şi cu bugetul.

 

1.

 

4 august 2014, ora 0500. Aeroportul „Henri Coandă” de la Otopeni nu prea se uită la ceas, sau nu ştie care e fusul orar oficial la noi. Terminalul „Plecări” e populat ca Pasajul de la Universitate în toiul zilei. Sute de oameni încrucisându-şi traiectoriile într-o mişcare browniană, maşinării de curăţenie, anunţuri în megafon, ba nu, de fapt e o stewardesă, nu, nu e nici stewardesă, e o hologramă căreia nu-i tace gura nici o clipă, deşi nimeni nu pare sa o asculte (o ascult eu, dar vorbeşte englezeşte, iar eu am hotărât că săptămâna asta nu ştiu nici o boabă de engleză, şi vreau să mă ţin de cuvânt); nişte cozi imense traversează hall-ull, amintind de epoca de aur. Caut şi eu să văd ce se dă, în sfârşit aflu că nu se dă, ci se ia. Bucuros, mă adaug la una dintre înşiruiri, iar în drum către ghişeu fur un orar de la Turkish Airways şi un semn de carte de la Allitalia. La Air France încă nu a deschis, las’ că fur la Paris. Soţia mea şi verişoară-sa scapă de trolere, eu rămân cu rucsacul în spinare. L-aş fi lăsat la bandă, dar am în el aparatul de fotografiat şi sper să-l folosesc în timpul zborului, dacă primesc încuviinţare de la echipajul de cabină. Sau dacă reuşesc să-i fentez, rămâne de văzut care e situaţia la bord.

Uşori ca pasărea cerului – doar asta avem de gând să devenim, nu? – ajungem la labirintul de cordoane care transformă cei doi metri de la primul poliţist de frontieră până la ultimul poliţist de frontieră într-o excursie de câteva minute bune. Un tânăr amabil mă întreabă: „Laptop, tablet?” Imi scoate tableta din rucsac, e deschide, admiră avioanele Aeroclubului care îi alcătuiesc wallpaperul şi o aruncă într-un „peu” de plastic. Adaug şi eu geaca de pe mine, telefoanele moleculare, şi cheile de la maşină şi dau să-mi continuu drumul. Fără menajamente, tânărul cel amabil mă trage de umăr: „Cureaua!!” O adaug şi pe aceea în „peu”, apoi, ţinându-mi cu o mână pantalonii, trec prin uşa care ţiuie de mama focului. De, uitasem ceasul, iar amabilul nu avea nici el prea mult spirit de observaţie. Mai rămâne verigheta, dar asta nu prezintă pericol social, aşa că trec uşor la a doua tentativă. O noua expediţie prin culoarele lui „Henri Coandă” şi un nou labirint de cordoane. Controlul paşapoartelor. Credeam că scap, de unde paşaport? Dar o fată tânără, frumoasă, elegantă în uniforma de poliţist şi la fel de amabilă ca şi colegul ei de mai devreme, îmi ia buletinul, îl răsuceşte pe toate cele două părţi, mi-l dă înapoi aruncându-mi câteva săgeţi otrăvite din ochii ăia frumoşi ai ei şi întinde mâna către buletinul verişoarei. Îmi trece prin gând s-o trimit „la muncă, nu la întins mâna!”, dar, pentru că visul de a vedea Parisul e mai important la ora asta decât spiritul meu civic, îi trimit îndemnul doar telepatic. Dacă l-a primit, sper că nu a putut descifra semnătura.

Ne deplasăm acum prin no-man’s-land. Cu greu pot fi desprins de lângă o maşină Ferrari F-60, înainte de a mă putea lămuri dacă e de vânzare (ce-i drept, nu cred că aş fi putut s-o bag în compartimentul pentru bagaje din avion), mai slalomăm un pic printre tarabele duty free, şi în sfârşit ajungem la poarta de îmbarcare. A, aici e de mine, am acces vizual la platformă. Recunosc avionul cu care urma să călătoresc (a fost greu, dar am beneficiat de câteva indicii: denumirea companiei Air France, tipul de avion – Airbus A-321, înscris pe botul aeronavei, locul unde se afla – amarat, prin finger, la poarta de îmbarcare nr. 13, unde ne găseam noi şi … faptul că alt avion nu se mai vedea acolo.

20140804_063013

Au mai apărut, după un timp, YR-BGS de la Tarom, pe care îl văzusem, cu două zile mai devreme, zburând jos deasupra Roşiorilor, un Airbus A-320 de la British Airways (asta e pentru la anul … sau la mulţi ani) şi, în zare, un ATR-42 aterizând pe pista 8 L. Îmi e lene să scot camera din rucsac, trag avionul meu în poză cu telefonul, mai declanşez o dată de fiecare dată când apare un element nou în peisaj,

20140804_065441

dau târcoale pe lângă un birou pe care tronează ziare franţuzeşti, bag de seamă că fetele cele frumoase care le vând nu sunt atente şi îmi fac o provizie. Sunt răsplătit cu doua zâmbete largi de dincolo de birou. Încurajat, iau şi L’Equipe, pentru care mai primesc o pereche de zâmbete. Păcat că nu erau şi alte titluri, pentru asemenea răsplată oricine ar jefui orice chioşc de ziare din lume.

20140804_063730

Atenţie, începe îmbarcarea! Mai întâi două familii cu copii mici trec prin culoarul Sky Team. Apoi, cele cu copii mari (cum sunt eu) trec pe oricare dintre culoare, iar zâmbetele fetelor (aceleaşi care vindeau ziare) ne însoţesc pe toţi. Străbatem burduful, unde ne întâlnim cu un bodyguard în uniformă, ai cărui ochi cât farfuriile încearcă să vadă tot ce n-au observat poliţiştii de frontieră şi aparatura lor sofisticată mai trag o poza cu avionul meu … şi „Bonjour, Monsieur!” mă scoate din lumea bănuitorilor, pentru a mă introduce, ca oglinda lui Alice, într-un alt mediu. Străjuit, în stânga, de cabina de pilotaj, e deschisă, dar tovarăşii de călătorie sunt nerăbdători să îşi ocupe locul şi mă împing şi pe mine spre dreapta, acolo unde e … un autobuz lung. A, da, e Airbus. „Bonjour, Monsieur!” mă întâmpină şi din alte zâmbete, până gasesc locul 32F, pe care, îl schimb, la iniţiativa soţiei, cu 32E.

20140804_070357

Vânzoleala din jurul nostru începe să se potolească. Zâmbetul blond din capătul culoarului se crispează puţin, când, deşi pasagerii s-au aşezat, capacele compartimentelor pentru bagaje sunt, încă, deschise. Dar redevine larg şi afectuos când vocea şefei de echipaj acoperă vocile călătorilor: „Mesdames, Messieurs, bienvenue a bord de l’avion de la Compagnie Air France … etc. etc. … nous sommes lă pour vous aider …” A, da? „Mademoiselle, s’il vous plait?” Zâmbetul cel blond a venit într-o clipită, şi mi-a îngăduit, fără să clipească, să fotografiez ce şi când vreau eu, în exteriorul avionului. Norocul meu că, înainte de a pune întrebări, făcusem o poză în interior cu telefonul!

20140804_070339

Repede trag un cadru cu „British-ul” de la fingerul alăturat,

IMG_3728

20140804_070506

după care vocea cea caldă a şefei de echipaj mă roagă să închid orice aparat electronic. Urmează decolarea, dar nu înainte de a avea parte de un balet sincron, executat, în dreptul celor patru perechi de uşi ale avionului, de toate zâmbetele amabile cu ecuson Air France. Aflăm şi înţelegem cum se fixează masca de oxigen şi unde putem găsi, la nevoie, vesta de salvare. Ni se indică şi bibliografie suplimentară, un mic pliant aflat in buzunarul spătarului din faţa fiecăruia. Alături de punga ceruită, folosibilă în caz de … Ambele cu inscripţia „A ne pas emporter”, care îmi taie elanul de a le băga la rucsac, pentru colecţie.

O mică smucitură şi avionul bagă în marche-arrière. Gata, pornim.

 

[1] Maréchal des logis Cruchot Ludovic, “Le Gendarme et les extraterrestres”.

Scrie un comentariu

Din categoria Note de călătorie