AMINTIREA LUI … de Mihai-Athanasie Petrescu

Traversam acea perioada din an cand prietenul nostru, primul „milenar”, FLORIAN TROSCOT revine mai intens in amintirile noastre, ale amicilor sai literari. Ne-a parasit pe 13 iulie 2005, si poate de acolo unde e acum se uita cu oarece manie, sau poate intelegere, inapoi spre „Mileniul 3”, Asociatia pe care el a inventat-o, a botezat-o si a ajutat-o sa se afirme in lumea culturala.

Reproduc, mai jos, un text pe care l-am propus ziarului DRUM la cateva zile dupa ce ne-am despartit de Florin, si care a fost preluat in volomul postum „PREA SCURTA NOASTRA TRECERE”.

Amintirea LUI

În copilărie, Teleormanul a fost pentru mine o ţară străină, un ţinut unde oamenii umblă în general, desculţi, repetă de două ori fiecare vorbă rostită şi înjură mult şi pitoresc. O imagine proiectată în cugetul meu de lectura lui Preda sau Stancu.

Apoi Teleormanul a încetat să mai fie un ţinut exotic; în cei…mulţi ani de activitate didactică în mediul rural am găsit aceleaşi elemente, dar de data asta clare, motivate.

Iar după ce am înţeles cum se trăieşte în această zonă a ţării, am citit un nou autor, care descria în alt fel ceea ce văzusem cu ochii şi urechile mele. Imediat am simţit nevoia să-l combat. Nu pentru că aş fi găsit neadevăruri, ci pentru că voiam să confrunt propriile-mi observaţii cu ale sale, cere erau, desigur, mai profunde, trăite.

Aceste discuţii începute în cadrul cenaclului literar roşiorean au continuat în biroul lui de la fabrica de pâine, un loc unde amicii lui literari erau întotdeauna oaspeţi dragi.

Cu timpul am devenit prieteni. Am învăţat drumul către „Spicul”, pe care l-am străbătut de zeci, poate de sute de ori. Am venit să te sabotez, îi spuneam, iar el înţelegea gluma şi primea o nouă discuţie.

Tot în biroul lui m-a chemat odată, să-mi anunţe vestea pe care toţi o aşteptam: „Mi-a apărut volumul; iată-l!” Am sărbătorit evenimentul împreună, el mi-a povestit câteva dintre momentele grele ale creaţiei, cum a trecut prin furcile caudine ale traseului editorial, cum a ales titlul şi de ce a dedicat cartea părinţilor săi. În acel moment Florin mi-a dezvăluit o latură a personalităţii sale pe care nu i-o bănuiam, pe care o ţinea ascunsă sub voalul Fecioarei care ne caracterizează pe amândoi. Poate atunci l-am înţeles cu adevărat, poate atunci am început să-l apreciez mai aproape de valoarea sa.

Au fost câţiva ani (prea puţini) de frumoasă prietenie. El mi-a tehnoredactat, pentru că eu încă nu ştiam să folosesc computerul, o traducere de aproape 200 de pagini, dar tot el m-a învăţat să folosesc un calculator, arătându-mi cu răbdare (nu era el învăţător?) caracteristicile Word-ului.

La începutul lui 2000, atunci când ne întâlneam la Castelul de gunoi, (acolo primisem un loc pentru sediu), nea Paul Amet a avut ideea să ne oficializăm, să înfiinţăm o Asociaţie culturală. La lumina telefonului său mobil, Florin a alcătuit un proces-verbal, aruncând, la plesneală, propunerea Mileniul 3. Tot el a găsit cadrul juridic adecvat pentru demararea formalităţilor.

În 2002, când în lipsă de spaţiu, ( ne-au scos şi din ghena de gunoi) milenarii se întâlneau în Biroul lui juridic. Acolo s-a lansat ideea antologiei. După mai bine de un an, de chinuri ale facerii, când tot materialul a trecut prin calculatorul său, plus audienţele la Primărie pentru aprobarea fondurilor necesare, cartea a apărut, dar spre ruşinea noastră nu cu numele celor care au iniţiat-o, muncit-o.

Sunt atâtea de spus despre Florin Troscot…Sperăm ca volumul său să mai stea mulţi ani în vitrina sediului Asociaţiei Mileniului 3.

Vom continua să facem speculaţii despre conţinutul romanului rămas în manuscris, vom regreta că n-a reuşit să şi-l vadă tipărit, iar traducerea mea va avea în caseta tehnică numele lui. Dar el va lipsi.

Mihai-Athanasie Petrescu

(Drum, anul 70, nr. 382, din 24-30 iulie, 2005)