UN URS ȊN ORAŞ de Mihai-Athanasie Petrescu Capitolul XVII

CAPITOLUL XVII

 

PLEACĂ AI NOŞTRI. VIN AI NOŞTRI

– … maior maior Stroe.

– Multumesc, tovarăşu maior … încă maior, răspunse colonelul Marica, dând mâna cu şeful statului major. Tovarăşi militari, continuă el, trebuie să vă  aduc la  cunoştinţă vestea tristă pentru noi, dar bună pentru tovarăşu maior, (şi colonelul îi stranse din nou mâna lui Stroe) că tovarăşu  maior de mâine nu va mai fi maior, ci locotenent colonel şi …

– Are dreptate ăsta, tristă veste, şopti Tuteaşcă.

– …. Şi va prelua comanda unui batalion mecanizat la Buzău. Dă-mi voie să-ţi strâng mâna, tovarăşu colonel, îşi sfârşi Marica discursul.

– Retrag cuvintele, se auzi din nou vocea lui Tuteaşcă. E vestea cea mai bună din ultimii zece ani, în afară de apariţia firobuzului la Braşov!

– Tovarăşul colonel, permiteţi să raportez! strigă de la locul său şeful administrativului, căpitanul Popa.

– Ce-i dragă? întreabă comandantul.

– Tovarăşul colonel, Tutea …ăăă … tovarăşul plutonier Tuteaşcă se bucură că pleacă tovarăşul maior … ăsta … colonel!

– Şi noi ne bucurăm, băiatule, răspunse colonelul.

– Daaa? se miră Popa.

– Sigur, pentru că, în sfârşit, i se recunosc meritele şi primeşte o funcţie de comandant! Tovarăşi, continuă el, mai avem o veste îmbucurătoare: la propunerea mea,  ministrul Forţelor Armate a aprobat numirea în funcţia de şef de stat major a … tovarăşului maior Popa, aici de faţă! Ei, Popicule, acum te bucuri? Vă ordon să-l felicitaţi pe noul nostru şef de stat major!

Trei strigăte de  „Ura!” răspunseră la ordinul comandantului.

– Aşa e, ne exprimăm toată ura, comentă Tuteaşcă.

– Ce tot spui acolo, bă plutonier? îl  atenţionă colonelul. Nu-ţi pare bine?

– Raportez, nu, vi se pare, răspunse Tuteaşcă.

– Poftim? Ce zici de par? nu auzi colonelul.

– Par? Raportez, aveţi dreptate, tovarăşu colonel, ar trebui un par, spuse Tuteaşcă, făcându-se cu greu auzit din cauza discuţiilor care se iscasera  între colegii sai.

– Fraţilor, am dat de belea cu ăsta, se plânse locotenentul major Teodorescu. Nu numai că habar n-are meserie, dar mai e şi rău.

– Ba poate că-i bine, răspunse Cocoş. Măcar aşa nu mai stă tot timpul să ne spioneze ca să ne toarne la comandant.

– Ai dreptate, opină căpitanul Dominte, nu mai are nevoie  să ne toarne, ne dă sigur în cap.

Festivităţile prilejuite  de avansările lui Stroe şi Popa fură grandioase. Împreună cu Marica, cei doi participară la o masă festivă  în biroul statului major, la care ceilalţi nu au fost invitaţi.

– Bine s-au gândit, remarcă Tuteaşcă. În felul ăsta s-au ferit de ruşinea unui refuz.

În zilele următoare, viaţa batalionului a început să cunoască mari schimbări. Mai întâi, raportul de dimineaţă. Unde era laconismul lui Stroe?

– Tovarăşul colonel, în ultimele douăzeci şi patru de ore au avut loc următoarele evenimente: maiorul Dan a întârziat cu plutonul unsprezece minute la masa de prânz; fruntaşul  TR David a fost văzut fumând în timp ce executa serviciul de gardă; caporalul Ivan de la compania I a sărit gardul la ora 19,46, fiind observat de subsemnatul, care în prezent este la arest la corpul de garda şi propun degradarea; plutonierul major Banu a executat o pană de cauciuc pe strada De Mijloc; căpitanul Dominte a vrut să părăsească unitatea ieri la ora 14,48, cu douăsprezece minute înainte de sfârşitul programului, propun să i se reţină din salariu. Ieri s-au prezentat la poarta patru părinţi ai militarilor în termen, i-am controlat personal pentru a nu fi în bagaje cu băuturi alcoolice. Am luat toate măsurile pentru rezolvarea tuturor problemelor apărute. Raportează şef de stat major, tovarăşul maior Popa.

După câteva zile, în biroul comandantului avea loc o şedinţă operativă.

– Mă, băiatule, tu ai idei multe, spunea comandantul. Dar or fi şi bune?

– Tovarăşul colonel, dacă vă spun ! De ce să avem noi atâţia comandanţi  şi şefi de servicii? răspunse maiorul.

– Da, dar mai ştiu şi eu? … dacă n-or fi de acord cei de sus?

– Răspund eu, tovarăşul!

A doua zi, batalionul adunat la raport era supus unui adevărat bombardament de măsuri.

– Dragi tovarăşi, cuvântă şeful de stat major, este timpul să facem schimbări. Am efectuat un studiu amănunţit şi am observat că în batalionul nostru există următoarele subunităţi: compania I, a II-a, a III-a şi TR, serviciile administrativ, parc auto şi tehnic. Ce nevoie avem noi, tovarăşi, de atâtea subunităţi? Nu avem, tovarăşi!

Militarii, uluiţi, ascultau cu gura căscată analiza maiorului. Până şi Tuteaşcă uitase să mai arunce cu săgeţi.

– … De aceea, am hotărât, şi tovarăşul colonel a fost de acord, să reducem numărul de compănii. Două compănii sunt de ajuns, tovarăşi! De astăzi, compania I se uneşte cu compania a III-a şi se va numi compania a II-a!

– Înţeleg, socoti Tuteaşcă, a facut media: unu şi cu trei supra doi fac doi. Dar sa vedem cât face doi plus TR supra doi, am impresia că nu se împarte exact.

– Bă! Bă! izbucni maiorul, după modelul mentorului său, Marica, bă, Tuteaşcă, doi paşi înainte, marş!

– Ai dat de belea, îl încurajară colegii.

– Bă, de mâine, ba nu … de azi, chiar de ieri …

– Din totdeauna, tovăraşu maior! completă plutonierul.

– Aşa, aşa, continuă Popa. Din totdeauna, serviciul tehnic este inutil. De azi vei trece în subordinea mea nemijlocită, căci eu voi fi şeful serviciului auto-administrativ-tehnic. Ai inţeles? Şi tu şi Sarci o să fiţi sub mine!

– N-o să ne fie frig, dacă ne acoperiţi dumneavoastră, aprecie Tuteaşcă. Numai să nu-i iasă picioarele afară tovarăşului căpitan, că le are cam lungi.

– Bă! Bă! Două zile de arest că eşti obraznic! Eşti … ăăă … sunteţi de acord, tovarăşul colonel?

– Cu ce, dragă ? se trezi Marica. Adică, da, sigur, da, da!

– Tovarăşi, reluă Popa, m-am gândit şi cine vor fi comandanţii noilor subunităţi!

– Bine v-aţi gândit, tovarăşu maior! nu se stăpâni Tuteaşcă.

– Mersi, plutonier, răspunse Popa fără să se gândească …. Bă, dar de unde ştii tu ce-am hotârat? izbucni el, înţelegând înţepătura … Mai vrei o zi la ţambal?

– Numai dacă sunteţi dumneavoastră profesor de muzică, tovarăşu, nu-l iertă Tuteaşcă.

– Lasă, că vorbim noi mai târziu! îl ameninţă şeful de stat major pe subofiţer, şi continuă să-şi expună măsurile administrative: Maiorul Loghin va comanda noua companie a doua, iar căpitanul Dominte pe a-ntâia.

– Dragă, să nu uiţi să anunţi ce vor face ceilalţi ofiţeri, se auzi glasul lui Marica.

– Vai de mine, tovarăşul colonel, se poate? Deci, tovarăşi, ofiţerii disponibilizaţi nu vor rămane fără comandă. De azi înainte, dumnealor vor avea, pe rând, onorata funcţie, în acelaşi timp şi plină de răspundere, de comandanţi ai gărzii! Atenţie la vigilenţă, tovarăşi!

– Tovarăşilor, să-i mulţumim tovarăşului maior pentru ideile sale novatoare şi revoluţionare! spuse colonelul Marica. Treceţi la program!

Ca de obicei, după raport, cadrele comentară noutăţile.

– Ăsta se aşteaptă acum să-i fim recunoscători că nu ne-a dat afară, spuse, supărat Teodorescu.

– Am trăit s-o văd şi p-asta! izbucni maiorul Dan. Mă pune pe mine, maior, să fac o treabă pe care şi în marile unităţi o fac sergenţii şi caporalii! Auzi, comandant al gărzii! Mâine-poimâine ne urca şi în foişor, cu consemn particular…

Tuteaşcă, ca de obicei, era cel mai virulent:

– Ăsta, când era soldat trebuia să-l fi învăţat noi ce înseamnă respectul faţă de armată şi de ofiţerii săi adevăraţi. Cică serviciul auto-administrativ tehnic? Cum adică, se administrează singur prin mijloace tehnice?

– Mă Petrică, tu n-ai aparatul ăla de control la tine? îl întrebă Costandache. Verifică-l, mă,  pe Popa, poate-i filează vreo lampă!

– Se vede cu ochiul liber: îi filează jumatate din ele, iar celelate sunt arse, diagnostică tehnicianul.

Inovaţiile şefului de stat major fură puse în aplicare chiar în aceeaşi zi şi,  pentru că teriştii erau la rând să asigure serviciul de gardă, primul ofiţer care avu onoarea să intre comandant al gărzii fu locotenentul major Teodorescu.

– Nici nu am cum să-mi anunţ familia că nu mă duc acasă deseară, se lamentă el.

– Mă, Teo, tu ai norocul să faci muncă de pionerat şi te plângi? îl  consolă Cocoş.

De ce oare, exact în aceea noapte trebuia să aibă loc un eveniment deosebit? Caporalul TR Crăciun, aflat în postul 2, plictisit de monotonia serviciului, s-a jucat cu pistolul mitralieră din dotare şi a scăpat o rafală de trei gloanţe. Băiat inteligent, teristul a inventat o situatie limită, consemnată ca atare în foaia de stare a gărzii, dar tânărul şef de stat major era prea bătrân să se lase păcălit.

– Teodorescule! Vii cu ticălosul la mine! urlă maiorul Popa la raportul de dimineaţă. Vă învăţ eu pe amândoi cum se face de gardă!

Ancheta avu loc în biroul comandantului.

– Tovarăşul colonel, din acest eveniment putem vedea cât de slab sunt pregătiţi unii ofiţeri româneşti, îşi începu Popa rechizitoriul. Vedeţi, acest … nici nu mai pot să-i spun locotenent-major …

„Păcat că nu-i Tuteaşcă aici, că te trimitea el să iei lecţii de dicţie”, îl învăţă, în gând, Teodorescu.

– … n-a fost în stare să-şi instruiască subordonţii din dotare în vederea unei vigilenţe. Ia raportează, caporalule, ce prostie ai făcut azi-noapte, adică ieri-noapte,  pentru că azi-noapte a fost ieri noapte?

noapte

– Tovarăşu maior, sunt caporal TR Crăciun, raportez: azi-noapte, sau ieri-noapte, n-am înţeles prea bine … în jurul orei unu, patruzeci de minute şi cincisprezece secunde am auzit un fâsâit …

– Şi ce-ai făcut? interveni maiorul.

– Raportez: am somat: „Stai, cine-i?”

– Greşit, dacă ai auzit un fâsâit trebuia să strigi „Stai, fâsâit”, îl corectă maiorul. Şi după aia?

– Am zis „Stai că trag!” şi am tras.

– În fâsâit? se interesă Marica. L-ai nimerit?

– …

– Tovarăşu colonel, vă rog să-mi permiteţi să raportez! Spuse locotenentul major Cocoş, intrând în acel moment.

– Ce vrei, bă? ţipă Marica. Nu vezi c-avem treabă?

– Tovarăşu colonel, am condus plutonul doi de la compania întâi şi TR să cercetăm locul evenimentelor de azi noapte şi să recuperăm tuburile trase.

– Să fii sănătos, ce mă doare pe mine? Du-i-le lui Costandache!

– Am înţeles, tovarăşu, dar să vedeţi … am găsit acolo acest intrus, raportă ofiţerul, aratând o bufniţă moartă. A fost împuşcat de militarul aflat în post.

Toţi cei prezenti, inclusiv teristul cercetat, se uitară cu ochii mari la bufniţa găurită de un glonţ.

– …Vezi, mă, Popicule? A fost vigilent băiatul! spuse comandantul, punând capăt momentului de surprindere. Şi tu care voiai să-l sancţionezi! Bă, ăsta cu termen redus, felicitări! … şi zi şi tu „Servesc Patria!” Bă, Teodorescule, mâine militarul să plece acasă! Cinci zile de permisie, fără drum, cu foi de drum!

Scrie un comentariu

Din categoria Un urs in oras

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s