UN URS ȊN ORAŞ – CAPITOLUL XV de Mihai-Athanasie Petrescu

SĂ-ŢI TRĂIASCĂ!

 

De mai mult timp, în cazărmile braşovene domnea panica. Se zvonea că e posibilă o inspecţie de fond a unei comisii din M.F.A, acţiune în urma căreia era posibil ca multe capete de comandanţi să cadă.

Colonelul Marica era cât se poate de neliniştit. Ştia că militarii săi, mai ales proaspeţii recruţi, nu stăteau prea bine cu pregătirea de luptă şi politică, dar se temea şi mai mult de o eventuală discuţie om la om între cei de la minister şi subordonaţii săi.

– Tovarăşi militari, spuse Marica într-o dimineaţă, la raportul batalionului, în curând vom avea bucuria să primim în mijlocul nostru o inspecţie de la minister. Să facem totul pentru a-i primi cum se cuvine!

– Cum se cuvine, tovarăşu? se auzi o voce din front.

– Bă, Tuteaşcă, te-aş invita să-nveţi să raportezi! se burzului colonelul.

– N-a fost Tuteaşcă, tovarăşu, îi şopti maiorul Stroe.

– Nu mă mai învăţa tu pe mine, îi cunosc vocea lui Tuteaşcă dintr-o mie, replică şeful.

– Raportez, tovarăşu colonel, nu suntem aici o mie de oameni, explică Stroe. Şi, dacă-mi permiteţi. Tuteaşcă nu-i prezent la raport, l-am trimis la perfecţionare, la Oradea, aţi uitat?

– La Oradea? se chinui Marica să-şi amintească, parcă era ceva, de ce l-am trimis noi acolo?

– Chiar c-aţi uitat, tovarăşu, îi reproşă şeful de stat major. Şi doar am discutat atâta până ne-am hotărât unde să-l trimitem în perioada asta când trebuie să-i nască nevasta.

– Bă, ai dreptate, cum să nu-mi aduc eu aminte … dar ce vrei, cu zăpăceala asta! .. exclamă colonelul. Şi ce-a făcut, o fi născut nevastă-sa?

– Cred că nu, încă nu mi s-a raportat. Dar mai sunt încă vreo 2-3 săptămâni din cursul de la Oradea.

– Foarte bine, foarte bine, se bucură Mareşalul, poate-l ţin ăia acolo până scăpăm de inspecţie.

Apoi se adresă din nou militarilor adunaţi la raport:

– Tovarăşilor, cazarma trebuie să strălucească ca luna!

– Când e-n eclipsă, se auzi aceeaşi voce.

– Nu se poate, dacă ăsta n-a fost Tuteaşcă, eu îmi tai gâtul, strigă Marica.

– Pe cuvânt? întrebă vocea misterioasă.

– Batalioooon, dreeeepţi! tună colonelul. Treceţi la program! Comandanţii de subunităţi la mine într-o juma’de oră!

– Militarii rupseră rândurile, mulţi dintre recruţi împiedicându-se în bocancii cu o măsură – două mai mari sau mai mici decât picioarele lor. Fruntaşii şi caporalii îşi luară grupele şi porniră să le arate tinerilor soldaţi care e “ăl cu paie” şi care-i “ăl cu fân”. Subofiţerii şi angajaţii civili se răspândiră către magaziile sau atelierele lor, iar ofiţerii rămaseră să discute măsurile necesare în vederea inspecţiei.

– Tovarăşi, eu cred că e o adevărată onoare pentru noi să primim nişte oaspeţi atât de importanţi, îşi exprimă părerea căpitanul Pop.

– Ai dreptate, mă, Popicule, dar onoarea asta ne putem lipsi, răspunse locotenentul major Cocoş.

– Ce-ţi pasă ţie? Teriştii tăi sunt deja bine pregătiţi, că au deja patru luni de armată, interveni locotenentul major Dominte. Dar îţi închipui ce-or să arate bibanii?

– Dai şi tu vina pe gradaţi, zici că ei i-au pregătit pe ăştia noi, îl linişti Cocoş.

– Ai dreptate, dar pe gradaţi cine i-a pregătit, ha? ripostă Dominte.

– Mă, voi mai bine aţi tăcea. Oamenii se mai pun ei cumva la punct, îi mai înveţi, îi mai ameninţi… dar cu fiarele mele vechi ce naiba mă fac? se lamentă Sarci.

– Le duci la triaj, la marginea oraşului, îi propuse maiorul Loghin.

– La triaj? De ce tocmai acolo? se miră Sarci.

– Pentru că acolo e groapa de gunoi, îi explică maiorul.

– Tovarăşi, poftiţi la tovarăşul colonel! se auzi vocea lui Stroe din uşa comandamentului.

– Hai să ne scarmene Mareşalul, acceptă resemnat căpitanul Teodorescu, urmându-i pe colegii lui în birou la Marica.

– Tovarăşu colonel, vă rog să-mi permiteţi să fac prezenţa, deschise discuţia şeful de stat major.

– Da, maiorule, ia-o pe subunităţi, fiecare trebuie să ştie bine ce are de făcut, spuse Marica.

– Am înţeles, tovarăşu colonel. Compania I, căpitanul Dan?

– Prezent!

– Compania a II-a, maiorul Loghin?

– Prezent!

– Compania a III-a, locotenentul major Dominte?

– Prezent!

– Serviciul administrativ, căpitanul Popa?

– Prezent! Vǎ rog să-mi permiteţi să raportez!

– Da? Spuse, curios, colonelul.

– Tovarăşul căpitan Teodorescu a zis că venim aici la scărmănat.

– Aşa ai zis, bă? ţipă comandantul. Ce noroc ai tu că vine inspecţia asta! Să-mi aduci aminte să te bag la arest după ce se termină. Hai, bă Stroe, mai repede cu prezenţa aia!

– Am înţeles, tovarăşu! Parcul auto, locotenent major Sarci?

– Prezent!

– Tovarăşu colonel, mai avem serviciul tehnic, dar Tuteaşcă e plecat, ştiţi dumn…

– Prezent! răsună glasul lui Tuteaşcă şi plutonierul răsări din spatele înaltului Cocoş.

– Cum să fii prezent, bă? se frecă la ochi Mareşalul. Tu nu eşti aici, eşti la Arad!

– Oradea!

– Ha?

– Raportez, sunt la Oradea, nu la Arad, dar astăzi sunt prezent.

– Bă, tu te-ai născut ca să-mi fii mie piază rea! strigă şeful. De ce-ai plecat de la Oradea? S-a terminat cursul? Prost eşti, bă, Stroe, ai greşit data.

– Tovarăşu colonel, spuse Tuteaşcă, raportez: la prima întrebare, nu, cursul nu s-a terminat, la a doua, da, adică… nu.

– Stai, bă, plutonier, dacă nu s-a terminat cursurile alea, ce cauţi la Braşov? se miră Stroe.

– Raportez, acum se fac verificări, şi…

– Aha! ţie ţi s-a făcut frică şi ai fugit, se dumiri şeful de stat major.

– Nu tovarăşu, dar am raportat că rog să fiu verificat primul ca să pot da o fugă pănă acasă. Ştiţi, trebuie să nască nevastă-mea.

– Felicitări, nea Petrică, îi strânseră mâna Cocoş şi Sarci.

– Bă, aici e şedinţă, nu nuntă! urlă Marica. Să trecem la lucruri serioase!… Probabil că te-au trimis ăia acasă că n-ai fost în stare să răspunzi, îl întrebă el pe Tuteaşcă.

– Raportez, tovarăşu colonel, am luat febe, răspunse plutonierul.

– Probabil că le-a dat vreun plocon, tovarăşu colonel, încercă Stroe să-l liniştească pe comandantul care fierbea.

– Bă! Bă! … tu să pleci! La Oradea! … ba nu, nu la Oradea, că ăia sunt proşti, în altă parte! Şi să stai acolo, să nu mai vii pe capul meu!

– Am învoire 3 zile începând de azi, spuse Tuteaşcă. Dacă-mi permiteţi, vreau să ajut şi eu la pregătirile pentru inspecţie.

– Lăsaţi-l, tovarăşu colonel, interveni Stroe. Sunt destule de făcut şi la partea tehnică: echipamente electronice, chestii …

– Să stea! … să se ducă! se înecă în ţipete Marica. Să trecem la treabă! Bă, trebuie să …

– Tovarăşu colonel, sunt caporal T.R. Dandu, vă rog să-mi termiteţi să raportez, îl întrerupse telefonistul de serviciu intrând în birou.

– Ce mă-ta pe gheaţă mai vrei şi tu, bă soldat? se supără din nou Marica.

– Îl cheamă la telefon pe tovarăşu plutonier Tuteaşcă.

– Spune-le că nu poate, e în şedinţă.

– Raportez, zice că e urgent.

– Ai auzit, bă? Du-te-n … ăsta, la telefon , ordonă şeful.

– Permiteţi să vorbesc de aici? întrebă Tuteaşcă ridicând receptorul aparatului de pe birou. Alo? … eu sunt … poftim? Când? … vă mulţumesc, sărut mâna, încheie plutonierul.

– Bă, cum vă zic, la compănii trebuie să …

– Cine era, nea Petrică? şopti căpitanul Dan.

– De la serviciu de la nevastă-mea. Au dus-o la maternitate, răspunse tot în şoaptă Tuteaşcă.

– Eu nici nu ştiam că e însărcinată, comentă Dominte. Dar cum poţi să stai atât de liniştit?

– Ce să fac? Mă mănâncă ăsta dacă cer voie să plec, fug mai târziu, după şedinţă.

– Ce tot şupotiţi voi acolo, bă? aţi auzit că aveţi sarcina să …

– Raportez, despre sarcină vorbeau, tovarăşu colonel, spuse Popa.

– A, despre … păi cum, nici n-am apucat să spun ce gânduri am?

– Nu despre sarcina dumneavoastră era vorba, tovarăşu colonel, îl lămuri căpitanul. Raportez: vorbeau despre sarcina nevestei lui Tuteaşcă.

– Tovarăşu plutonier Tuteaşcă, dacă nu vă supăraţi, tovarăşu fost soldat în termen Popa, îl corectă plutonierul.

– Bă! Bă! … tu-l înveţi pe căpitan să vorbească? Ce naiba mai vrei iară, bă, ţipă colonelul la teristul care băgase din nou capul pe uşă.

– Raportez, îl caută din nou pe tovarăşu plutonier. I-am făcut legătura aici.

– Alo? spuse Tuteaşcă la telefon, fără să mai ceară aprobarea, cine? A, maternitatea? Cum? … Ura! Sărut mânuşiţele, doamnă, mulţumesc mult de tot, mai adăugă el şi închise. Ura!

– Ce-i, nea Petrică? se grăbiră să-l întrebe Cocoş şi Dan.

– Ce să fie, băiat e! explodă de bucurie plutonierul. Trei kile şi trei sute. Tovarăşu colonel, aprobaţi să fac cinste?

– Ce-i bă, ce tot spui tu acolo? se miră Mareşalul.

– A născut nevastă-mea, am un băiat, explică Tuteaşcă.

– Nu se poate, cum să nască acum? Trebuia să mai aştepte măcar 3 zile, să fii tu plecat, comentă Stroe.

– Tovarăşu colonel, ar trebui să-l lăsăm pe Tuteaşcă să plece, spuse maiorul Loghin. Trebuie să-şi vadă şi el copilul …

– De copilul lui ne doare pe noi acuma? Doar ştiţi că la 15 septembrie vine ministerul peste noi şi nu mai avem decât două săptămâni. Ce, îmi pune copilul ăstuia cazarma la punct? urlă Marica. Doar v-am spus că aici e vorba de sarcini!

– Gata cu sarcina, tovarăşu colonel, spuse Tuteaşcă. N-auziţi c-am născut?

5

Scrie un comentariu

Din categoria Un urs in oras

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s