UN URS ÎN ORAS – CAPITOLUL XIV de Mihai-Athanasie Petrescu

SALUTĂRI DE LA IONESCU

 

Deşi miezul nopţii a trecut de mult, în strada Pavlov, la etaj, lumina este încă aprinsă. Familia Tuteaşcă are musafiri. A venit în vizită Dumitru Ionescu, vechiul coleg de la Şcoala militară.

Ionescu şi Tuteaşcă nu s-au mai văzut din … 1943, când, după ce au absolvit şcoala, au fost repartizaţi în unităţi diferite şi au plecat pe frontul de est, cu gradul de maiştri clasa a treia.

– Nu te-ai schimbat deloc, mă Dem. E drept că ţi-a crescut puţin burta şi parcă ţi s-a mai rărit şi părul, dar încolo eşti tot aşa cum te ştiam. Cum o mai duci?

– Mai bine ca tine, răspunse Ionescu.

– De ce spui aşa? nu ştii încă nimic despre mine.

– Ba ştiu, că doar te văd. Porţi tot uniforma militară, Si dragă trebuie să-ţi fie dacă şi acasă umbli tot cu ea, iar tablele de pe epoleţi sunt mai puţine decât la terminarea şcolii.

– Păi ce, tu ai ajuns ofiţer? se miră Tuteaşcă.

– Ofiţer? Doamne fereşte! Cine mă făcea pe mine ofiţer? Nu, băiete, sunt civil.

– Nu se poate! Ai ieşit din armată? Păi de ce?

– Cum de ce? Eram prost să mă mulţumesc cu un grad amărât de sergent major, când pentru merite pe câmpul de luptă mă făcuseră maistru clasa a doua? I-am băgat în mă-sa pe toţi ş-am plecat!

– Unde?

– Stai că-ţi spun. În ’50 am lăsat armata ş-am deschis un atelier pentru prelucrarea sticlei.

– A sticlei, sau a sticlelor?

– Hai, mă, lasă bancurile.  Făceam fiole şi globuri de pom de Crăciun.

– Care Crăciun, mă? poate pentru pomul de iarnă?

– Mai du-te! … Atunci îi ziceam Crăciun. După câţiva ani, adică prin ’53, partidul a hotărât că ce facem noi acolo e capitalism şi ne-a închis prăvălia. Acum sunt strungar la 6 Martie.

– Dar eu n-am înţeles de ce ai plecat din armată, nu se lăsă Tuteaşcă.

– Din cauza unor şefi proşti. Să vezi: în ’46, după ce am venit din Tatra, m-au dat ăia la Arad, la un batalion de artilerie. De unde să mă pricep la tunuri, când eu eram maistru electromecanic? Am cerut transfer şi după un an am ajuns la Timişoara, la un regiment mecanizat.

– Oho! comentă Tuteaşcă, unitate mare!

– Mie-mi spui? Era atât de mare încât pentru mine nu s-a gă`sit nimic de lucru în specialitate.

– N-aveau ăia aparatură de întreţinut?

– Aparatură o fi fost,  dar nu trebuia întreţinută. Se strica, o aruncau.

– Poate, că ăştia de la Bistriţa aveau numai fiare vechi. Probabil că scormoneau gunoaiele de la Timişoara. Şi ce-ai făcut?

– Păi, mi-au dat în primire în loc de atelier, un depozit de materiale capturate de la nemţi, răspunse Ionescu.

– Cum, mă! te-au făcut magazioner?

– Magazioner, cu gradul de sergent major.

– Asta am păţit-o şi eu. Dacă aşa le-a căşunat ruşilor!…

– Exact, a fost influenţa lor.

– Şi n-a fost bine la depozitul ăla? se interesă Tuteaşcă.

– Dar cine stătea acolo? Am făcut un inventar şi gata, că doar n-avea nimeni nevoie de toate zdranţele alea; adică eu credeam că-s zdranţe.

– Şi ce făceai toată ziua?

– Ce să fac? Mă certam cu comandantul, răspunse Ionescu. Mai ţii minte seceta din 46-47 ?

– Cum să nu? Murea lumea de foame. Eu am văzut la Bistriţa cum plecau oamenii după un sac de grâu tocmai în Banat… dar stai puţin, acolo erai, ce, duceai lipsă de ceva?

– Dacă nu mă laşi să spun! Tocmai ăsta e chichirezu, că pe-acolo se găseau de toate, şi şmecherii s-au îmbogăţit. Colonelul meu m-a trimis într-o  zi la un depozit să aduc o căruţă de grâu. M-am dus, ce să fac? Nu era treaba mea, dar eram şi eu la-nceput, nu mă puneam cu şeful. Am adus grâul la regiment, dar când să se apuce soldaţii să-l descarce, pac! Apare un locotenent colonel cu ordin de la comandant: căruţa pleacă la şefu’ acasă. Şi lent-colonelul ăla a luat frumos hăţurile-n mână, şi dus a fost!

– Ce spui tu, mă? se miră Tuteaşcă. Locotenent-colonel şi mâna caii?

– Exact! Ca la balamuc!… Aşa… după vreo câteva zile istoria se repetă, şi tot aşa, încă de vreo 3-4 ori. Adică eu mă duceam la depozit, semnam de primire, iar colonelul îşi ducea grâul acasă. Noroc că nu s-a mirat nimeni ce naiba face un regiment cu atâta grâu.

– Ce să facă? Îl vinde bob cu bob, glumi Tuteaşcă.

– De unde ştii? L-a vândut, dar nu regimentul, ci comandantul, nu la bob, ci la kilogram. Or fi cumpărat şi bistriţenii tăi de la el.

– Bravo lui, s-a căpătuit.

– Şi încă cum! Acum alta. Într-o zi n-are de lucru şi m` trimite tot pe mine la G.A. să duc cu soldaţii ceapa…

– Ştii că am fost şi şef de G.A. la ăştia, acum câţiva ani?

– Bravo ţie, comandant la porci! La noi era tovarăşu locotenent colonel.

– Ăla cu hăţurile?

– Ăla. Dar unde eram?

– La grădină după ceapă.

– A, da. Se făcuse ceapă multă, o scoteau soldaţii şi o făceau grămezi. Am încărcat căruţa şi când am venit cu ea în cazarmă, iar apare porcu şef, cică hai cu ea la comandant acasă.

– Locotenent-colonelul ăsta de care tot zici tu, era o persoană importantă.

– Un prost, se pripăşise şi el prin Timişoara după război şi zicea că-i student la drept. Nu ştiu dacă şi mergea pe la dreptul ăla al lui, că toată ziua stătea pe lângă comandant şi-i mâna căruţele cu grâu şi ceapă. Şi cum îţi spun, duce căruţa cu ceapă, după aia vine iar la mine, să mai luăm o căruţă de la G.A., tot pentru colonel. Păi mi-au venit nervii şi i-am zis prostului de lent-colonel că şeful ar face bine să nu mai fure mâncarea soldaţilor. A încercat el să mă ducă cu vorba, că domnul colonel are familie mare şi are nevoie… de unde, că avea doar un copil, o nevastă şi o soacră. Mâncau ăştia tone de ceapă? Le vindeau, vezi bine. Ei, şi a doua zi mă cheamă comandantul.

– Ai dat de belea!

– Ba a dat el. Că de ce îl fac eu hoţ pe el, care e un şef atât de bun, că are şi el necesităţi, ca tot omul… a, şi când am început eu să-i spun ce-aveam pe suflet, că fură hrana soldaţilor, că se îmbogăţeşte din banii armatei, că nu-i în stare să-mi dea de lucru conform calificării… s-a făcut săracul mic de tot. A încercat să mă mituiască cu un sac de ceapă, cică ştie el că şi eu am familie grea… de unde, că eu eram burlac, şi tot aşa…

– De ce te-ai oprit? îl apostrofă Tuteaşcă. Zi, cum s-a terminat?

– Nu s-a terminat. El mi-a dat ordin să nu mai ies din depozitul meu, iar eu l-am ameninţat că dacă-l mai văd că fură îl spun la partid. Dar a doua zi, când tocmai ieşeam pe poartă, cine trece pe lângă mine? colonelul, cu şareta, iar sub şaretă, legaţi bine, doi saci. Eu în loc să tac, îl întreb pe şefu ce are în saci, iar soldatul care mâna calul…

– Nu mai era lent-colonelul ăla prost?

– Nu, probabil că la şaretă nu avea carnet, era un soldat cu gură mare, săracul a scăpat porumbelul din gură, păi ce să fie, e nişte uruială pentru porcii lu dânsu, adică ai colonelului. Să fi văzut ce s-a înroşit comandantul, dar eu nu l-am iertat de loc. “A, zic, furaţi şi hrana porcilor armatei, nu numai pe a soldaţilor. Ce, şi porcul dumneavoastră are familie numeroasă?”

– O fi avut, săracul.

– Avea, şi nu numai o singură familie. De, mâncare avea de unde.

– A zis colonelul asta?

– Nu, dar soldatul uitase că nu e bine să vorbeşti prea mult. A doua zi a intrat la bulău.

– Aşa se întâmplă întotdeauna, filozofă Tutea]că. Tot ăia nevinovaţi intră la apă. Am şi eu experienţă…

– Lasă, că-mi spui după aia. Mai trece timpul, într-o zi mă pomenesc la depozit cu locotenent-colonelul student la drept.

– Voia să înveţe acolo, era mai linişte, nu?

– Nu, că învăţătura nu era pentru el. Avea probabil nişte pile mari  pe undeva. Venise să-mi facă inventar. Eu eram cu toate în regulă, ţi-am zis că nu venea nimeni niciodată acolo. Se apucă ăsta să numere, să verifice… nici nu-ţi închipui ce prostii erau adunate acolo… efecte personale de-ale nemţilor amestecate cu tot felul de cearceafuri, pături, lame de bărbierit, haine, căşti, aparate medicale,… mai era şi o ladă cu aparate de radio Siemens, noi nouţe, sigilate, şi un aparat de Roentgen, tot nou… ce mai, numai soacră-mea nu era acolo.

– Pentru că nu erai însurat, comentă Tuteaşcă.

– Ai dreptate.

– Ei, ai ieşit bine la inventar?

– Normal. Studentul meu îşi scrie documentele şi mergem amândoi la comandant, raportăm, toate la locul lor. Dar a doua zi, cine intră în depozit? domnul locotenent-colonel; mă trimite la comandant şi el rămâne în depozit, ci-că să păzească. Mă duc la colonel, mai semnez o copie după inventar, şi doar mai semnasem nu ştiu câte, dar când mă-ntorc, celălalt era printre rafturi. “Bă, zice, ia uite ce pături frumoase, iau şi eu una pentru domnul colonel”. A luat-o şi s-a dus, iar a doua zi iar vine şi alege încă o pătură şi mai ia şi o cutie cu lame. “ Luaţi tot ce vreţi, zic, dar faceţi acte de ieşire”. “Ce acte, bă, şi aşa nu ştie nimeni ce-i aici”. “Da, zic, dar eu am semnat un inventar.”… Până la urmă am convenit că face comandantul formele şi mi le trimite.

După câteva zile îmi vine o telegramă că mi-a murit o rudă. Îmi iau permisie, las cheile la comandament şi plec. Când ajung acasă, cu cine crezi că mă întâlnesc pe stradă, cu unchiu-meu, ăla care murise. Telegrama era falsă. Când mă-ntorc la Timişoara, ce să vezi, în magazia mea sufla vântul. Nici urmă de pături, de lame, de Siemens-uri, până` şi aparatul de raze dispăruse. Mă duc la colonel să-i raportez, ăsta înnebuneşte, “Curtea marţială te mănâncă, majorule, ai furat tot!” Dar eu nu eram prost. “Dom’le colonel, zic, cheile erau la dumneavoastră cât am lipsit. Cui i le-aţi dat?” Şeful parcă era lovit de apoplexie: “Cum îţi permiţi, nu le-am dat nimănui!” “Atunci le-aţi folosit personal”, zic, “şi acum fiecare porc de-al dumneavoastră se înveleşte cu pături nemţeşti şi ascultă muzică la radiourile de captură”. M-a dat afară, m-a-njurat, mamă, ce mai ţipa! Eu m-am dus să-ntreb soldaţii. Ei, săracii, mi-au spus imediat cum i-a pus dom’ locotenent-colonel să care tot la căruţă, o zi întreagă a făcut naveta căruţa la colonel acasă.

– Cu tovarăşul locotenent colonel la volan, bănuiesc, interveni Tuteaşcă.

– Vorba ta, la volan, acceptă Ionescu gluma.

– Măi omule, dar chiar nu i-a mai văzut nimeni cum fură? Nu a intervenit nimeni?

– Precis i-a văzut toată lumea, dar dacă furau de la mine şi nu de la ei, de ce să se bage?

– Bună filozofie, ce să zic. Şi ce-ai făcut?

– Ce să fac? Scandal. M-am dus iar peste colonel şi am ţipat la el că vrea să mă bage-n puşcărie pentru furtişagurile lui, că-nşeală statul, că mai bine i-ar fi stat să fie vechil pe vreo moşie, ce mai, i-am făcut albie de porci.

– Aşa e, tot avea el o familie numeroasă, cu porci. Şi, le-a adus înapoi?

– Nu. A falsificat nişte acte şi l-am lăsat în pace. N-am mai avut de lucru cu el vreo 2-3 ani până când l-au scos la pensie şi iar şi-a dat în petic. A trimis bucătarul să taie 2 porci…

– Din familia lui?

– Nu, de la G.A. Ci-că să facă din unul fripturi pentru masa de rămas bun, iar pe celălalt să i-l trimită acasă, să facă şi acolo chef cu prietenii.

– Voia să te invite şi pe tine?

– Să fii sigur.

– Auzi, mă Dem, tu numai printre porci te-ai învârtit acolo, sper că nu te-ai amestecat în tărâţe.

– Nu, dar l-am amestecat pe colonel.

– Cum?

– Păi, în toiul banchetului m-am ridicat şi i-am urat să trăiască mulţi ani de pensie, cel puţin câte aparate radio şi câte pături mi-a furat mie din depozit. Nu-ţi spun ce râs a fost. Iar a doua zi s-a găsit un om de bine care a trimis la el poliţia militară să-l percheziţioneze.

– Şi au găsit la el tot ce-a furat?

– Nu, doar jumătate, că a doua jumătate o furase prostul celălalt, Marica, dar pe el nu l-au mai găsit, că se transferase.

– Cum ai zis? sări ca ars Tuteaşcă.

– Se transferase.

– Lasă, mă, cum ai zis că-l chema?

– Pe boul ăla? Marica.

– Dar l-au prins, l-au băgat la zdup?

– Nici măcar nu l-au urmărit, nu ţi-am spus că a plecat din Timişoara?

– Unde?

– Habar n-am, îl bag în mă-sa.

– Mă, Dem, când a fost asta?

– Stai să văd… dacă în ’50 am plecat din armată, el a plecat în ’49.

– Prin februarie?

– Cam aşa.

– Mă omule, tu ştii unde e Marica ăsta al tău acum?

– Nu, ţi-am spus că nu mai ştiu nimic de el?

– Mă, mâine dacă vrei, te duc să-ţi fac cunoştinţă cu tovarăşul colonel Marica.

– Colonel? Vezi dacă-i hoţ ? l-au avansat ! comentă Ionescu.

– L-au avansat şi i-au dat şi o comandă. Acum conduce un batalion mecanizat.

– Să nu-mi spui! Nu cumva? …

– Ba da, mă, e şeful meu.

…………………………………………………………………………………………………………………….

A doua zi, plutonierul Tuteaşcă ceru să fie primit la raport la comandant. Marica, foarte curios să vadă ce vrea subordonatul său preferat, îl primi în birou.

– Bă plutonier, spune repede ce ai de spus, că am treabă, începu « Mareşalul », aruncând sub masă seminţele pe care tocmai le ronţăia.

– Tovarăşu colonel, raportez,  am venit să vă trasmit salutări de la colegul meu Ionescu Dumitru.

– Mersi, bă, dar cine-i ăsta?

– Raportez, e fostul sergent major tehnic de la magazia de material de captură de la Timişoara.  M-a rugat să va raportez că dacă vi s-a stricat vreun SIEMENS din cele pe care le-ai capturat dumneavoastră de la el, să mi-l daţi să-l repar.

– Sergent major tehnic la Timişoara?… căuta comandantul să-şi reamintească. Aha! Ăla cu magazia! … nu-l cunosc.

– Şi cu păturile, şi cu ceapa …

– Bă, bă, tu … vezi să nu-l crezi pe ăla, e un instigator şi un provocator, şi de altfel ţi-am spun că n-am auzit de el în viaţa mea.

– Nici de familia cea numeroasă de porci?

– De porci? Adică de a colonelului? Bă, de ăştia am auzit, dar de mincinosul ăla de Ionescu …

– Tovarăşu colonel, raportez, îmi pare bine că nu ştiţi cine e Ionescu, colegul meu de şcoală, pentru că el mi-a povestit tot ce aţi păţit la Timişoara.

– De-aia aveţi amândoi aşa gură mare, pentru că aţi fost şi colegi! Bă, bă, ia pleacă de-aici cu Ionescu ăla al tău, că dacă mă mai superi mult, vă bag pe amândoi la arest. Executarea!

Un comentariu

Din categoria Un urs in oras

Un răspuns la „UN URS ÎN ORAS – CAPITOLUL XIV de Mihai-Athanasie Petrescu

  1. Atanasie PETRESCU, autorul fotografiei care ilustreaza capitolul de fata, este tatal meu si principalul model al lui Tuteasca!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s