Arhiva zilnică: Ianuarie 23, 2012

LINIA EROTICA de Mihai-Athanasie Petrescu

De câteva zile directorul fabricii, domnul Rădoi, nu putea fi calmat de nimeni. Se zvonea că e pe cale de a-l da afară pe contabilul şef, domnu Stănoiu, ba chiar că şi alţii din conducere sunt ameninţaţi, unii dădeau ca sigură o vizită a investitorului străin, ceea ce însemna că nici conducătorul unităţii nu e prea sigur pe poziţie …

Omul care dădea bucuros informaţii era portarul de noapte, nea Vasile. Atunci când era interpelat pe stradă, omul privea cu atenţie în jur, să nu se lase surprins de careva din conducere, apoi îşi deşerta sacul cu noutăţi:
– Domle, ie sigur! Careva a băgatără mâna până la cot, domle! Păi dacă-ţi spui! Unii zice că contabilu, da ieu nu crez. Vrei să-ţi spui? (ajuns în acest punct, nea Vasile mai arunca o privire prudentă în jur) domle, sigur ie acela dă la personală! Păi, ce, mai vine careva seara la fabrică? Da’ acesta vine, domle, că s-a certatără cu muierea şi-l dă afară dîn casă. De, săracu! Îi trebui muiere tânără?

*

O parte din mister a fost dezlegat în şedinţa consiliului de administraţie. Cu o figură neagră de supărare, Rădoi anunţă:

– Avem de plătit cam mult telefonul luna asta, fir-ar să fie … vreo cincizeci de milioane pentru servicii speciale … domnu Stănoiu, ia spune dumneata!

Contabilul explică:

– Ce să ne mai ascundem după degete, domnilor! Cineva a vorbit câteva ore la linia erotică. A vorbit de cincizeci de milioane.

– Dacă-mi daţi voie, interveni domnul Volbură, juristul firmei, sunt de părere că o astfel de faptă, pe care aş îndrăzni să o numesc pe-nală, nu poate rămâne nepedepsită. Propun ca vinovatul să fie pus să plătească paguba şi apoi să fie sancţionat. E-xem-plar! sublinie omul legii.

– De acord cu dumneata, domnule Volbură, răspunse directorul. Uite, tot eşti dumneata specialist în chestii cu penalele şi astea, ia să te ocupi de găsirea ticălosului!

Juristul, surprins, dădu să mai spună ceva, cum ar fi că mai potrivite ar fi organele abilitate de cercetare ale statului, dar, observând privirea dură a directorului, renunţă. Se aşeză, iar prin gestul pe care îl schiţă vru, parcă, să asigure pe toate lumea că treaba e ca şi rezolvată.

*

Ancheta, de fapt, începuse deja la iniţiativa contabilului şef. Acesta obţinuse de la Romtelecom un desfăşurător al tuturor convorbirilor efectuate de la postul telefonic cu numărul … Juristul o citi cu atenţie; într-adevăr, la numere apelate apărea un 8989 …, cu o frecvenţă constantă: la fiecare două zile, adică nopţi, de la orele 23 la 3. Volbură râse satisfăcut:
– Nu-mi rămâne decât să verific cine a lucrat în toate nopţile astea, şi al meu e!
*

Prima victimă fu, desigur, domnul Cernat, şeful cadrelor. Interogatoriul fu deosebit de dur, iar învinuitul nu putu nega că îşi petrece multe nopţi în fabrică:

– Da, dom’ jurist, aşa e. Aproape în fiecare seară dorm la birou, că am necazuri acasă … mă cam cert cu soţia.

– Haideţi, domnule Cernat, sunteţi om în toată firea! Se poate să daţi telefon la erotica aia?!

– Ce erotică, dom’ jurist? Doamne fereşte, eu fug de-acasă ca să scap de nevastă-mea, că nu mai pot face faţă, iar dumneata crezi că îmi trebuie alte alea?

– De, domnule, mata eşti primul suspect. Cineva dă noaptea telefoane din fabrică, iar dumneata eşti tot timpul pe-aici. Vezi că te-am descoperit?

– Dom’ jurist, eu văd că aveţi un fix. Cum, Doamne iartă-mă să dau eu telefoane, când eu nici măcar nu am telefon în biroul meu? Iar toate celelalte birouri sunt încuiate în afara orelor de program.

– N-ai tele … Cum n-ai? De ce n-ai?, se bâlbâi, derutat, Volbură.

– Păi n-am, domne, că mi l-a luat anul trecut, când au angajat-o la registratură pe nepoata prefectului. L-au pus la ea, că e mai tânără.
*

După ieşirea lui Cernat, juristul se lăsă să cadă pe fotoliu. Avea dreptate omul, cum era să folosească un telefon la care nu avea acces? Trebuia găsit un alt suspect, o altă cale de rezolvare a enigmei. Trebuia verificat la centrala unităţii de la ce interior se vorbea noaptea.
*

Centralista ridică din umeri:

– Păi de unde să vă spun eu, dom’ jurist? Ziua ştiu precis cine cu cine şi ce vorbeşte, că doar asta mi-e meseria. Pot să vă spun când a născut sora lu madam Popescu, sau cât a dat domnu Dunda pe Fordul ăla Scorpio pe care zice că l-a luat cu o sută de milioane, da’ el a dat cinci sute, şi nu vrea să se afle că are bani. Da’ cine vorbeşte noaptea …

– Nu se vede pe butoanele alea? insistă Volbură, cu o ultimă speranţă.
Era clar, telefonista nu îl putea ajuta. Din nou era necesar să îşi regândească tactica.

*
Din păcate, directorul era nerăbdător:

– Domnule Volbură, ai vreun rezultat, sau chemăm poliţia?

– L-am încolţit, dom’ director! îl asigură juristul.

– Foarte bine, pentru că a venit iar factura la telefon. Acum avem numai patruzeci şi opt de milioane la linia erotică.

– Patruzeci şi …

– Aşa că grăbeşte-te, că dacă nu, plăteşti dumneata, adăugă directorul, urcând în limuzina cu geamuri fumurii.
*

Disperat, Volbură îşi sună fiul, student la artă dramatică şi mare iubitor de filme poliţiste.

– Vorbeşte cu un meseriaş, pune microfoane la toate interioarele şi-l prinzi imediat, îl sfătui juniorul.
*

Tehnicianul se găsi uşor. Deschizând geamul biroului, Volbură îl strigă, peste gard, pe vecinul, pe nea Dumitrescu; cel mai bun electrician din sud-estul Europei, cel puţin aşa spunea el cui voia să-l asculte. Pe vremuri lucrase chiar în fabrică, ceea ce era o garanţie că o cunoaşte foarte bine, dar de când fata lui plecase „la capitală” nu mai avea nevoie de salariu: îi trimitea ea destui bani cât să trăiască boiereşte. Totuşi, un ciubuc nu refuza niciodată.

– Lăsaţi pe mine, dom’ jurist, spuse Dumitrescu, auzind despre ce este vorba. Dacă nu v-o place cum vi-l găsesc, să nu-mi daţi nici un ban!

Şi se apucă de lucru, cu complicitatea juristului şi a lui nea Vasile, portarul, chiar în acea seară.
*
Peste o lună, directorul Rădoi îl atenţionă pe Volbură:

– De luna viitoare îţi pun sechestru pe leafă! Iar avem cincizeci şi şase de milioane. Ce mai, chem poliţia.

– Păi nu v-am spusără că ieu ştiu? N-avea cum să fie ăl dă la personală, domle, că ie om serios, săracu. Îl cam aia pă iel muierea, da’ alfel ie băiat bun. N-avea cum să fie iel. Da’ ăsta, cum dă nu!? Ştiam ieu, da, da!

– După ce îşi punea mâna la gură, ferindu-se să fie auzit de urechi prea curioase, nea Vasile mai adăuga:

– Da’ nu m-ascultă nimeni, fir-ar mama lor …! Zice că-s prost, că dacă-s numai portar … da’ dă câte ori nu m-am certatără ieu cu iel …! Că ieu ştiam, de.
*

În sala de conferinţe a fabricii, în faţa membrilor consiliului de administraţie, comisarul-şef Huzun îşi încheia expunerea:

– Vă spun, în toată cariera mea nu am mai întâlnit o faptă de acest gen, o delapidare atât de bine pusă la punct. Totuşi, avem de-a face cu un om inteligent!

Volbură nu putea decât să recunoască. Frumos îl mai dusese de nas nea Dumitrescu. Pe de-o parte se prefăcea că îl caută pe hoţul de convorbiri telefonice, iar de pe alta … Dar de unde putea el, un jurist cinstit, să ştie că fata lui Dumitrescu era patroană la … tocmai la o linie erotică?

Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria Proze